Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » Istorie
Evolutia statului national unitar roman (1918-1940)

Evolutia statului national unitar roman (1918-1940)



Evolutia statului national unitar roman (1918-1940)

1. Noul cadru de evolutie a Romaniei.

Ca urmare a Unirii Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei, in 1918, Romania si-a modificat locul in Europa, transformandu-se dintr-o tara mica, in una de marime medie. Suprafata sa a crescut de la 138 000 km2 (1915) la 295 049 km2 (1918), ocupand locul 10 pe continent. Romania era, dupa Polonia, cel mai mare stat in spatiul cuprins intre Marea Baltica si Marea Egee.


a) Populatia. Romania avea 7,9 mil. de locuitori in 1915, populatia sa crescand dupa 1918 intr-un proces continuu: 14,7 mii., in 1919; 18 mii., in 1930; 20 mii., in 1939. Din acest punct de vedere, Romania se situa pe locul 8 in Europa: provincia cea mai populata fiind Muntenia, urmata de Transilvania, cel mai mic numar de locuitori inregistrandu-se in Dobrogea si Bucovina.

Conferinta Pacii de la Paris (1919-1920) a pus la baza deciziilor sale principiul nationalitatilor. S-a urmarit ca noile granite europene sa includa in cadrul statelor nationale un numar cat mai mic de minoritati, in Romania, potrivit recensamantului din 1930, populatia totala era de 18.057.028 locuitori, dintre care: 71,9% romani, 7,9% unguri, 4,15% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni si ucraineni, 2,3% rusi, 2% bulgari, 1,5% tigani, 0,9% turci, 0,6% gagauzi, si alte minoritati, in procente mult mai mici.

in ceea ce priveste religia locuitorilor - marea majoritate era ortodoxa - 72,68%, alaturi de care existau greco-catolici, romano-catolici, mozaici, reformati-calvini, evanghelici-luterani, mahomedani, unitariani, etc.

Dupa 1918, un numar important de romani a ramas in afara granitelor statului. Potrivit unor date statistice, numarul acestora era de peste un milion, dintre care 250 000 traiau in Rusia (Uniunea Sovietica), 230 000 in Iugoslavia, 60 000 in Bulgaria, 23 000 in Ungaria, 40 000 in Albania, 13 000 in Cehoslovacia, 200 000 in S.U.A., 100 000 in Australia, 70 000 in Canada.

in perioada interbelica, indicele demografic a cunoscut o evolutie pozitiva. Cu un spor natural de 35 la l 000 de locuitori, Romania se afla pe


primul loc in Europa, in acelasi timp, Romania ocupa prima pozitie pe continent in privinta mortalitatii infantile.

Repartizarea demografica dupa mediile de locuire cuprindea 77,78% din populatie in mediu rural, respectiv 22% in cel urban. Interesant este faptul ca la sfarsitul perioadei interbelice, ponderea populatiei rurale a crescut la 81,8%, datorita ratei de natalitate mult mai sporita in aceasta zona.

Potrivit recensamantului din 1930, in Romania se inregistrau sase orase cu peste 100 000 de locuitori, pe primul loc aflandu-se capitala tarii, Bucuresti, cu 640 000 de locuitori, urmata la mare distanta de Chisinau, Cernauti, Iasi, Cluj, Galati.

b) Caracteristicile vietii politice. Viata politica din Romania a fost puternic marcata de introducerea votului universal. Constitutia a fost modificata in iulie 1917, iar decretul-lege pentru reforma electorala a aparut in noiembrie 1918. Dreptul de vot era universal pentru cetatenii romani (barbati de peste 21 de ani), egal, direct, secret si obligatoriu; pentru Senat varsta era de 40 de ani.

Votul universal a chemat la viata politica activa milioane de cetateni. Sistemul partidelor s-a diversificat. Alaturi de vechile partide politice de guvernamant - Liberal si Conservator - si-au desfasurat activitatea in vechiul Regat si altele, cum ar fi: Liga (Partidul) Poporului, Partidul Taranesc, Partidul Nationalist-Democrat, Partidul Social-Democrat (devenit in 1918 Partidul Socialist). Lor li s-au adaugat, din provinciile istorice: Partidul National Roman din Transilvania, Partidul Taranesc din Basarabia, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina s.a. in anii 1920-1923, acestea au fuzionat cu partide din vechiul Regat. S-au constituit si partide ale minoritatilor nationale: Partidul Maghiar, Partidul German, Partidul Evreiesc. Regimul politic a evoluat pe o cale democratica, specifica marii majoritati a statelor din Europa.

Imediat dupa adoptarea actelor de Unire, a debutat actiunea de integrare a provinciilor istorice in cadrul noului stat national unitar roman. Astfel, la 9/22 aprilie 1918 a fost publicat decretul prin care se ratifica unirea Basarabiei, la 13/26 decembrie 1918 - unirea Transilvaniei, iar la 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919-unireaBucovinei.

Pe aceeasi linie, se inscrie si adoptarea calendarului gregorian (stilul nou) pe intreg cuprinsul tarii, ziua de l aprilie 1919, pe stil vechi, devenind 15 aprilie - stil nou.

in noiembrie 1919 au avut loc si primele alegeri generale pe baza votului universal, in urma carora cetatenii Romaniei au ales un singur Parlament.


in ziua de 15 octombrie 1922 a avut loc, la Alba-Iulia, incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria, act ce semnifica consfintirea unei realitati istorice: Marea Unire, infaptuita in 1918, implinirea celui mai scump ideal al poporului nostru, sub sceptrul regelui Ferdinand.

c) Stiinta si cultura. Stiinta de carte este un element important in aprecierea gradului de civilizatie al unui popor, in 1930, aprox. 57% dintre romani stiau sa scrie si sa citeasca, cei mai multi regasindu-se in Transilvania, iar cei mai putini numerosi - in Basarabia.

Caracteristica esentiala este puternica dezvoltare in aceasta perioada a invatamantului, fie el liceal sau universitar si afirmarea unor mari personalitati in domeniile stiintei, artei si culturii.

2. Dinamica economiei nationale

a) Trasaturi generale. Unirea din 1918 a condus la intarirea potentialului economic al Romaniei, a creat conditiile necesare fructificarii, la scara nationala, a bogatiilor solului si subsolului, a accentuat ponderea industriei in ansamblul economiei nationale.

Comparativ cu anul 1914, suprafata arabila a Romaniei a crescut de la 6,6 mii. la 14,6 milioane ha, cea acoperita cu paduri de la 2,5 milioane la 7,3 milioane ha, iar reteaua de cai ferate de la 4 300 km la circa 11 000 km. Forta motrice a industriei s-a marit cu 235%, cele mai importante progrese inregistrandu-se in industria electrica - 429,4% si cea chimica - 320%.

in perioada imediat urmatoare Unirii, doua deziderate au stat in fata economiei romanesti: refacerea tarii si integrarea la scara nationala a tuturor ramurilor economice.

Politica guvernamentala s-a caracterizat prin aplicarea doctrinei „prin noi insine', care viza consolidarea independentei economice si politice a Romaniei, modernizarea structurilor sale, prin cresterea interventiei statului in viata economica, reflectata si in sporirea ponderii ministerelor de resort in structura guvernamentala.

b) Evolutia principalelor ramuri ale economiei nationale. Industria a beneficiat de un sprijin sustinut din partea statului, in intervalul 1923-1938, ea s-a dezvoltat intr-un ritm de 5,4% pe an, unul dintre cele mai ridicate din intreaga lume. in perioada interbelica, Romania ocupa primul loc in Europa si locul sase in lume la productia de petrol; locul al doilea in Europa la extractia de aur; aceeasi pozitie la extractia de gaze. Potrivit aprecierilor specialistilor, in 1938 productia autohtona satisfacea 80% din necesitatile de produse industriale ale Romaniei.

Transporturile au cunoscut si ele o evolutie pozitiva. Mai ales intre anii 1929-1933 s-a realizat o retea rutiera moderna; s-a introdus transportul


interurban cu autobuzul (inca din 1921). Progrese importante au fost inregistrate si in domeniul feroviar, prin modernizare si acoperirea necesarului de material rulant. De asemenea, s-au construit noi linii pentru caile ferate (Eforie Sud-Mangalia, Caransebes-Resita, etc.).

Romania dispunea de un important transport prin conducte ce legau zona petroliera din Valea Prahovei cu Bucurestiul, Constanta si Oltenita. De asemenea, dispunea de un transport aerian modern. Transportul pe apa era asigurat de Navigatia Fluviala Romana si de Serviciul Maritim Roman, iar prin construirea Palatului Telefoanelor (intrat in functiune in 1933), dispunea si de aparatura la nivelul tehnicii mondiale.

Agricultura a ramas principala ramura a economiei nationale, in structura proprietatii s-au produs importante mutatii. Astfel, s-au expropriat aprox. 66,1% din totalul mosiilor de peste 100 ha. Prin aplicarea reformei agrare, 1,4 mii. de familii au primit 3,7 mii. ha de teren arabil, la care se adaugau 2,7 mii. ha, reprezentand izlazurile comunale. Proprietatea mica detinea marea majoritate din suprafata arabila a tarii, circa 73,7%.

Finantele au cunoscut evolutii fluctuante, in 1920 s-a realizat unificarea monetara. Dupa repetate incercari de revalorizare a leului la cursului anului 1914, in 1929 s-a realizat stabilizarea monetara la un curs de 32 ori mai mic decat cel antebelic. Leul a ramas o moneda liber-convertibila, participand la operatiunile de bursa din Europa si S.U.A.

Datoria externa a crescut de la 2,9 miliarde lei, in 1921, la 141 miliarde lei, in 1933, cand s-a inregistrat si cel mai inalt nivel, scazand apoi, in 1938, la 80 miliarde lei.

Comertul exterior al Romaniei s-a aflat la un nivel foarte scazut in 1919, dupa care a cunoscut cresteri insemnate. Balanta comerciala a fost in general activa, in anii crizei economice, s-a aplicat o politica de fortare a exporturilor, desi preturile produselor romanesti cunosteau o scadere sensibila. Ca urmare a mutatiilor survenite in economia nationala, cerealele au pierdut primul loc la export, fiind inlocuite de produsele petroliere.

c) Economia romaneasca in 1938. Mutatiile survenite in perioada interbelica au demonstrat o evolutie pozitiva a economiei nationale, in 1938, industria producatoare de mijloace de productie detinea o pondere de circa 45%, iar cea producatoare de mijloace de consum - 56%. Ramurile neagricole aveau o pondere de aprox. 51% in produsul social si de 41,7% in venitul national. Acestea arata limpede ca Romania incetase sa mai fie un stat agrar, devenind un stat agrar-industrial.

Indicatorul cel mai sintetic privind dezvoltarea economiei, venitul national era, in 1938, de 110 dolari. Tari ca Ungaria, Portugalia sau


Iugoslavia, situandu-se sub pozitia ocupata de Romania, in timp ce in S.U.A. se inregistra o valoare de 512 dolari, iar in Franta - 146 dolari.

3. Societatea romaneasca interbelica

a) Mutatii in structura sociala. Reformele infaptuite dupa Marea Unire au avut un puternic impact social; legile pentru reforma agrara, cele pentru modernizarea industriei nationale, pentru dezvoltarea invatamantului au condus spre o redimensionare a raporturilor intre diferitele clase si grupari socio-profesionale.

Taranimea era categoria sociala cea mai numeroasa: circa 80% din totalul populatiei Romaniei. Ea a beneficiat de reforma agrara din 1918-1921, care a condus la ameliorarea situatiei sale materiale. Reforma agrara a avut un caracter national (o echilibrata distributie a proprietatii agrare pe intreg cuprinsul tarii), un caracter social (satisfacerea dorintei taranimii de a avea pamant) si unul politic (castigarea voturilor celor improprietariti); dar nu a avut si un caracter economic, pentru constituirea unor exploatatii agricole rentabile. Ca urmare a reformei agrare, lotul mediu a circa 75% dintre gospodariile taranesti era de 2,5 ha, iar specialistii apreciau ca, pentru a fi rentabila, o gospodarie trebuia sa detina cel putin 5 ha. Pentru a achita pretul pamantului primit, taranii s-au imprumutat la camatari si banci, fapt ce a agravat situatia lor economica; in 1934 a fost adoptata legea pentru lichidarea (de fapt, conversiunea) datoriilor agricole care i-a scos pe tarani de sub povara datoriilor.

Neavand bani pentru a cumpara masini si utilaje agricole moderne, taranimea practica o agricultura rudimentara, in Romania inregistrandu-se o productie extrem de mica la hectar (intre cele mai scazute din Europa).

Burghezia a fost clasa cea mai dinamica a societatii romanesti. Ea a beneficiat de sprijinul statului prin legislatia adoptata in domeniul industriei (politica „prin noi insine'), credite ieftine si scutiri sau reduceri de taxe vamale pentru utilajele moderne importate, prin comenzi masive facute de stat (mai ales in industria de aparare).

Muncitorimea a cunoscut o crestere numerica in urma aparitiei de noi intreprinderi si a modernizarii celor existente. Aceasta si-a insusit tehnica moderna, ponderea muncitorilor calificati ajungand la circa 40% (in unele ramuri peste 60%). A fost adoptata o legislatie in favoarea lucratorilor: instituirea repausului duminical si al sarbatorilor legale (1925), ziua de lucru de 8 ore (1928), contractele colective de munca (1929) etc.

Functionarii au crescut din punct de vedere numeric, ca urmare a modernizarii aparatului de stat. in ianuarie 1924 a intrat in vigoare legea


pentru statul functionarilor publici, prin care acestia deveneau inamovibili, dar li se interzicea sa desfasoare activitati politice.

Intelectualitatea era extrem de diferentiata: de la invatatorul sau preotul de tara, la profesorul universitar sau artistul de talie internationala. Aceasta categorie socio-profesionala si-a adus contributia la sporirea numarului stiutorilor de carte, precum si la afirmarea stiintei, artei si culturii romanesti in lume.

b) Viata cotidiana

Ca si in celelalte tari din aceasta zona a Europei, viata cotidiana a evoluat dinspre traditionalism spre modernitate. Acest fapt s-a reflectat si in imaginea localitatilor, in sate s-au construit scoli, biserici, primarii, camine culturale si chiar dispensare. Cele mai multe case noi aveau trei camere si ferestre largi, in orasele mari au aparut blocuri de 7-8 etaje, s-au amenajat bulevarde, parcuri publice etc.

Diversificarea ocupatiilor a condus spre o largire a orizontului cultural, la cresterea interesului pentru film, teatru, turism, etc. Cei cu venituri substantiale erau preocupati de moda, imbracandu-se ca la Paris.

O buna parte a vietii cotidiene se consuma in familie. Romanii erau cunoscuti ca „buni familisti', rudele ajuntandu-se intre ele pentru intemeierea unor gospodarii temeinice. Semnificative erau darurile de nunta: la tara - pamant, vite, cereale, unelte; la orase - mobilier, vesela etc. Femeile din mediul rural nasteau „cati copii dadea Dumnezeu', intreruperea de sarcina fiind socotita un mare pacat. Nu erau putine cazurile cand intreaga familie muncea pentru a „tine' un copil la scoala (de regula, baiatul cel mai mare), asigurandu-i plata taxelor, imbracamintea si hrana.

Alimentatia era pentru covarsitoarea majoritate a romanilor deficitara, atat din punct de vedere calitativ, cat si cantitativ. Principalul aliment era mamaliga, care se consuma la fiecare masa. Desi cresteau pasari, taranii mancau carne cam de doua ori pe luna; numai dupa Craciun, dupa ce taiau porcul, consumau zilnic carne (exceptie facand zilele de post). Vara, cand munceau din greu (la prasit, secerat, cosit etc.), cei mai multi mancau numai ciorba (de loboda, stevie s.a.) cu mamaliga.

La oras, masa era mai diversificata; cei din „lumea buna' mancau adesea la restaurant.

in lumea satelor, igiena lasa de dorit. Toata familia (alcatuita din 8-10 persoane) dormea in aceeasi camera, mancarea se servea dintr-un singur vas, cel mai adesea cu mana. Curatenie generala se facea odata pe an - in preajma sarbatorii Pastilor, in aceste conditii, si starea de sanatate era precara. Bolile cele mai raspandite erau cele de stomac, de plamani si de inima. Asistenta medicala lipsea aproape cu desavarsire, Romania avand, la


sfarsitul perioadei interbelice, circa 1.500 de medici rurali, care „ingrijeau' 15,5 milioane de persoane. Orasenii care locuiau in zona centrala beneficiau de serviciul de salubritate, care se ocupa de curatenia localitatii. Cei din mahalale traiau intr-o mizerie crunta, fara apa curenta, lumina electrica, in locuinte insalubre, care erau adesea adevarate cocioabe.

Religia ocupa un loc esential in viata romanilor, in covarsitoarea lor majoritate, acestia tineau posturile prevazute in calendar, precum si in zilele de miercuri si vineri. Biserica detinea un rol important in viata lor, toate momentele esentiale - botez, cununie, inmormantare - avand o conotatie religioasa. Frecventarea locasului bisericesc in zilele de sarbatoare reprezenta un fapt obisnuit, ca si deplasarea (pe jos) la manastiri, cu ocazia hramului acestora.

Timpul liber, la tara, depindea de ciclul lucrarilor agricole; foarte putin vara, din belsug - iarna. Cei mai multi tarani frecventau carciuma, care era principalul loc de intalnire si de discutii, inclusiv politice. S-a constatat ca taranii cheltuiau cei mai multi bani pe bauturile alcoolice, la distanta mare urmand uneltele, iar cartile si rechizitele scolare ocupau ultimul loc. Nuntile, balurile, obiceiurile de iarna constituiau principalele prilejuri de distractie in lumea satelor.

in oras, timpul liber era consumat in functie de profesie, venit, nivel intelectual. Cititul ziarului si ascultarea emisiunilor radiofonice (dupa 1928) constituiau „tabieturile' multor oraseni, mai ales intelectuali. Vara, unii mergeau la „bai' (asa cum erau numite statiunile de odihna) in tara (Sovata, Vatra Bornei, Carmen Sylva etc.) sau in strainatate (in Italia, Franta si alte state).

4. Evolutia vietii politice

a) Puterile statului. Constitutia din 1923, care de fapt prelua textul celei din 1866, prevedea la art. 33: „Toate puterile statului emana de la natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa principiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata.' Ea avea la baza principiul separarii puterilor in stat.

Puterea legislativa (Parlamentul). Dupa 1918, s-a mentinut Parlamentul bicameral, dar au survenit importante modificari in ceea ce priveste modalitatea de alegere, datorita introducerii votului universal. Legislatia electorala prevedea ca acest drept, ca si toate cele politice, in general, era acordat barbatilor majori (de la 21 de ani in sus). Iar pentru a fi eligibil in Camera Deputatilor se cerea a fi cetatean roman, exercitiul drepturilor civile si politice, varsta de 25 ani impliniti, domiciliul in




Romania. Senatul se compunea din senatori alesi de cetatenii romani avand peste 40 de ani si senatori de drept (in baza unor demnitati politice detinute).

Legea electorala din 27 martie 1926 a sporit numarul senatorilor de drept. Elementele noi introduse acum se refereau la centralizarea rezultatelor si repartitia mandatelor. S-a introdus principiul primei majoritare potrivit caruia o lista care obtinea peste 40% din totalul voturilor primea jumatate din totalul mandatelor, cealalta jumatate repartizandu-se proportional intre toate partidele care au obtinut peste 2% din totalul voturilor, inclusiv gruparea majoritara. Asadar, s-a stabilit pragul electoral de 2% pentru o lista electorala. Numarul total al deputatilor a fost fixat la 387, iar cel al senatorilor la 254 (din care 113 alesi la colegiul universal).

Initiativa legislativa apartinea executivului (regelui, prin intermediul guvernului) si parlamentarilor. Parlamentul avea drept de control asupra puterii executive. Deputatii si senatorii se bucurau de imunitate parlamentara.

Puterea executiva (Guvernul). Conducerea treburilor tarii era asigurata de catre Guvern. Regele incredinta unei persoane mandatul de a forma guvernul, iar acesta alcatuia lista ministrilor pe care o prezenta suveranului pentru aprobare prin decret. Faptul ca regele era „capul puterii armate', iar militarii nu aveau dreptul sa faca politica, a creat obiceiul ca suveranul sa-1 propuna pe ministrul apararii nationale. Guvernul intra in functiune odata cu depunerea juramantului in fata regelui.

Legea pentru organizarea ministerelor a fost publicata abia in 1929. Serviciile statului erau grupate pe ministere, iar ministrul era seful administratiei ministerului sau. Erau stabilite prin lege 10 ministere; in fapt, insa, s-a ajuns dupa 1931, la o dublare a numarului de ministri si secretari de stat.

Puterea judecatoreasca (Justitia). Cea de-a treia ramura a puterii in stat era justitia, in iunie 1924 a fost adoptata Legea pentru unificarea judecatoreasca, prin care se prevedea organizarea de judecatorii urbane, rurale si mixte, de tribunale, a 12 Curti de Apel, a unei inalte Curti de Casatie si Justitie. Legea stipula ca magistratii nu puteau ocupa o alta functie publica, nu puteau fi alesi in Parlament sau in alte organisme administrative.

Monarhia (Regele). Dupa 1918, Romania a continuat sa fie un stat cu regim monarhic-constitutional. in sistemul politic al tarii, regele ocupa o pozitie centrala. Legea fundamentala avea la baza principiul potrivit caruia „regele domneste, dar nu guverneaza', insa prevederile concrete erau susceptibile de interpretari diferite. Practic, nu exista ramura a activitatii de stat in care regele sa nu fie implicat.


Regele Romaniei era, dupa 1914, Ferdinand I, iar mostenitor - fiul sau mai mare, principele Carol, in 1918, 1919 si 1925, acesta a renuntat la calitatea sa. La 31 decembrie 1925, Consiliul de Coroana a acceptat renuntarea principelui Carol la prerogativele de mostenitor al tronului, iar in ziua de 4 ianuarie 1926, Adunarea Nationala Constituanta a proclamat ca succesor pe fiul acestuia, principele Mihai; deoarece Mihai era minor, s-a hotarat instituirea unei Regente care sa exercite prerogativele suveranului pana ce acesta ajungea la varsta majoratului (18 ani).

La 20 iulie 1927 a incetat din viata regele Ferdinand, astfel ca a intrat in functiune Regenta, in ziua de 6 iunie 1930, principele Carol s-a reintors in tara, iar la 8 iunie a devenit rege sub numele de Carol al II-lea. Obiectivul central al actiunii sale politice a fost cresterea rolului monarhiei in viata de stat. Acesta a fost atins la 10 februarie 1938 cand a recurs la o lovitura de stat, impunand apoi, la 27 februarie 1938, o noua Constitutie, prin care prerogativele suveranului erau mult sporite. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost nevoit sa abdice, iar la tron a revenit fiul sau Mihai.

b) Partidele politice

Ca urmare a Unirii din 1918, a reformelor de la sfarsitul razboiului (mai ales a reformei electorale si a celei agrare), in sistemul partidelor politice din Romania au survenit importante modificari.

in conditiile votului universal, Partidul Conservator-Progresist, condus de Alexandru Marghiloman, si Partidul Conservator-Democrat, prezidat de Take lonescu, au intrat intr-o criza profunda. Ultimul guvern conservator din istoria Romaniei a durat doar o luna (17 decembrie 1921-17 ianuarie 1922), avand in frunte pe Take lonescu. in martie 1922, cand conservatorii nu au mai obtinut nici un loc in Parlament, aceste partide paraseau, in fapt, scena politica a Romaniei.

Partidul National-Liberal, dupa o puternica criza de influenta inregistrata la sfarsitul razboiului, a reusit sa se reorganizeze si, sub conducerea lui Ion I.C. Bratianu, sa domine viata politica. Dupa moartea acestui lider, in 1927, presedintele partidului a devenit fratele sau, Vintila Bratianu; iar dupa decesul sau survenit in 1930, conducerea fiind preluata de I. G. Duca, pana in decembrie 1933, cand a fost asasinat de legionari, in ianuarie 1934, in functia de presedinte al P.N.L. a fost ales Constantin (Dinu) I.C. Bratianu. P.N.L. a promovat doctrina economica „prin noi insine'. Acest partid a cunoscut doua importante sciziuni:

-         in 1929, loan Th. Florescu a constituit gruparea Omul liber, care,
in 1931, a devenit Partidul Liberal Democrat;

-         in 1930, Gheorghe I. Bratianu a format un alt Partid National-
Liberal, care a revenit la „matca' in ianuarie 1938.


Partidul Nationalist-Democrat, infiintat in 1910, de N. lorga si A.C. Cuza, a continuat sa existe si dupa 1918. in 1920, A.C. Cuza s-a despartit de N. lorga, formand Partidul Nationalist-Democrat Crestin, iar in 1923, Liga Apararii National-Crestine (L.A.N.C.). N. lorga a condus guvernul din 1931-1932, numit de „uniune nationala', dar partidul sau nu a dobandit o influenta majora in randul electoratului.

La sfarsitul razboiului, s-au infiintat mai multe partide. Cea mai mare influenta a dobandit-o Liga Poporului (aprilie 1918), condusa de generalul Al. Averescu. in aprilie 1920, Liga Poporului a fuzionat cu organizatii din Basarabia, Bucovina si Transilvania, luandu-si numele de Partidul Poporului. Acest partid a cunoscut mai multe sciziuni, cea mai importanta inregistrandu-se in 1932, cand o grupare, in frunte cu Octavian Goga, a constituit Partidul National Agrar, in 1935, P.N.A. a fuzionat cu L.A.N.C:, luand astfel fiinta Partidul National-Crestin.

Un alt partid infiintat la sfarsitul razboiului a fost Partidul Taranesc (decembrie 1918), al carui principal initiator a fost Ion Mihalache. Acest partid avea o doctrina proprie - taranismul - si se plasa in stanga esichierului politic din Romania.

Partidele din provinciile unite in 1918 - Partidul Taranesc din Basarabia si Partidul Democrat „al Unirii' din Bucovina au fuzionat cu partide din vechiul Regat in anii 1920-1923. Partidul National Roman din Transilvania si-a mentinut existenta, urmarind sa atraga in randurile sale alte partide. Dupa fuziunea cu Partidul Conservator-Democrat (1922), in 1926 a ajuns la un acord de fuziune cu Partidul Taranesc, luand astfel fiinta Partidul National-Taranesc.

Conducerea Partidului National-Taranesc a fost asigurata de: luliu Maniu (1926-1933), Alexandru Vaida-Voevod (1933), Ion Mihalache (1933-1937), luliu Maniu (1937-1947). Doctrina economica a P.N.T. era aceea a „portilor deschise' in fata capitalului strain. P.N.T. a cunoscut mai multe sciziuni:

-         in 1927, dr. N. Lupu a format Partidul Taranesc (care avea sa
revina in P.N.T. in 1934);

-         Constantin   Stere   a   constituit   Partidul   Taranesc-Democrat
(1931);

-         Grigore lunian a pus bazele Partidului Radical Taranesc (1932);

-         Alexandru   Viada-Voevod   a   devenit   presedintele   Frontului
Romanesc (1935);

-         in 1937, P.N.T. a fost parasit de gruparea „centrista', in frunte cu
Armand Calinescu, la sugestia regelui
Carol al II-lea.


La sfarsitul primului razboi mondial - pe fondul crizei economice si al deteriorarii conditiilor de viata a populatiei - s-a dezvoltat si in Romania (ca si in Germania, Ungaria, Italia, Bulgaria, Franta etc.) un curent radical, de extrema stanga, in 1918, Partidul Social-Democrat si-a luat numele de Partidul Socialist, iar la Congresul din mai 1921, acesta s-a transformat in Partidul Comunist din Romania, afiliindu-se la Internationala a IlI-a Comunista.

O grupare care nu a fost de acord cu doctrina comunista a format Federatia Partidelor Socialiste din Romania (1922), care, in 1927, s-a transformat in Partidul Social-Democrat.

in Romania, extrema dreapta a fost reprezentata, in principal, de Legiunea Arhanghelul Mihail (1927), care, in 1930, si-a constituit o sectie politica numita Garda de Fier. Membrii acestei organizatii isi spuneau legionari, iar organizatia lor era cunoscuta sub numele de Miscarea Legionara, in fruntea acesteia se afla „capitanul' Corneliu Zelea Codreanu.

Minoritatile nationale si-au constituit partide proprii: Partidul German (1919), Partidul Maghiar (1922), Partidul Evreiesc (1931). Germanii si evreii aveau organizatii mai largi (Comunitatea Germanilor din Romania si, respectiv, Federatia Comunitatilor Evreiesti), care se ocupau de toate problemele economice, culturale, religioase etc. ale minoritatii respective.

Multitudinea de partide evidentiaza faptul ca in Romania a existat un regim democratic; ca, intr-adevar, era asigurata libertatea de organizare, intrunire si de opinie.

c) Functionarea regimului democratic

Constitutia din martie 1923 prevedea: „romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi' (art. 5).

Pe aceasta baza, cetatenii Romaniei s-au putut organiza in partide, si-au exprimat vointa politica prin vot, au organizat intruniri si manifestatii publice, au editat ziare si reviste etc. La randul lor, structurile democratice au functionat pe baza Constitutiei si a legilor in vigoare.

Paleta sistemului partidist a fost extrem de larga: au existat partide de dreapta (Partidul Conservator-Progresist, Partidul Conservator-Democrat), de centru (Partidul National Liberal), de centru-stanga (Partidul National-Taranesc), de stanga (Partidul Socialist), de extrema-stanga (Partidul Comunist din Romania), de extrema-dreapta (Miscarea Legionara). Au


activat, de asemenea, partidele minoritatilor nationale. Fiecare partid avea un program si o ideologie proprii, propunand solutii privind dezvoltarea statului roman.

in perioada interbelica, alternanta la putere a fost o realitate: 1918-1919 - P.N.L.; 1920-1921 - Partidul Poporului; 1921-1922 - Partidul Conservator-Democrat; 1922-1926 - P.N.L.; 1926-1927 - Partidul Poporului; 1927-1928 - P.N.L.; 1928-1931 - P.N.T.; 1931-1932 - coalitia Uniunea Nationala; 1932-1933 - P.N.T.; 1933-1937 - P.N.L. Nu a existat nici o situatie in care un partid sa stea la putere peste limita de 4 ani a Parlamentului pe care se sprijinea.

Parlamentul a fost expresia tuturor partidelor si curentelor politice (exceptand extrema stanga). Adunarea Deputatilor si Senatul au fost importante foruri de dezbateri, au adoptat proiecte de legi care au asigurat dezvoltarea economica, sociala, politica si culturala a Romaniei intregite.

Monarhia a constituit o importanta institutie a regimului democratic, cautand sa medieze intre puterile statului. Solutiile date in rezolvarea crizelor de guvern au satisfacut adesea starea de spirit a populatiei. Regele a promulgat legile votate de Parlament, asigurand astfel punerea lor in practica, evolutia democratica a Romaniei.

Presa perioadei interbelice a reprezentat, cu adevarat, o „a patra putere in stat'. Numarul periodicelor a crescut de la 13 in 1917, la l 233 in 1922 si 2 351 in 1935. Cele mai multe erau editate in Bucuresti, dar si in provincie apareau numeroase ziare si reviste (circa 20-30 intr-un judet). Presa a demascat abuzurile si ilegalitatile guvernantilor, dar si a altor persoane certate cu legea, a sustinut actiunile pozitive ale oamenilor politici.

Totusi, carentele regimului democratic au fost vizibile si au influentat viata politica a Romaniei. Au fost preluate unele practici nedemocratice din trecut, dar au aparut si altele noi. Votul universal a fost acordat unor cetateni fara experienta politica, iar o buna parte a electoratului nu stia sa scrie si sa citeasca, astfel ca nu cunostea cu adevarat continutul programelor partidelor care se confruntau in alegeri. Acest fapt explica existenta unor optiuni electorale extrem de contradictorii. Spre exemplu, P.N.L. a obtinut 6,8% din voturi in 1920, a urcat la 60,3% in 1922, a ajuns la 7,3% in 1926, pentru a inregistra 61,7% in 1927 si a cadea la doar 6,5% in 1928.

O carenta fundamentala a democratiei romanesti a fost mentinerea vechiului sistem, introdus de Carol I, prin care „guvernul face parlamentul'. Regele destituia guvernul si numea un altul, apoi dizolva parlamentul si anunta organizarea de noi alegeri; noul guvern numea prefecti


si primari, care foloseau aparatul administrativ in campania electorala, asigurand victoria partidului de guvernamant.

in perioada interbelica s-a inregistrat un adevarat carusel guvernamental, in primul deceniu de dupa Marea Unire s-au perindat la conducerea tarii 11 guverne, iar in cel de-al doilea - 14; au fost guverne care s-au mentinut doar cateva saptamani, timp in care nu puteau desfasura o activitate constructiva.

O alta carenta a democratiei romanesti a fost cresterea rolului puterii executive in dauna celei legislative. La originea acestei situatii se afla modul in care se constituiau majoritatile parlamentare; acestea depindeau de guvern, care „aranja' listele de candidati si mobiliza aparatul de stat pentru a le asigura victoria in alegeri. Din 1934, guvernul a inceput sa utilizeze pe scara larga decrete-lege, pe care le supunea apoi „in bloc' aprobarii parlamentului, astfel ca nu mai putea avea loc o discutie de fond asupra acestora (au fost situatii cand s-au aprobat „in bloc' 30-35 de decrete-lege).

Monarhia si-a adus propria contributie la degradarea regimului democratic. Regele Ferdinand nu a fost un adevarat arbitru intre partide, lasandu-se dominat de Ion I.C. Bratianu, presedintele P.N.L. El a ingradit amestecul reginei Maria in viata politica si a luat ca principal sfetnic pe Barbu Stirbey, care nu ocupa nici o functie oficiala, dar era cumnatul lui Ion I.C. Bratianu si amantul reginei Maria. Pozitia monarhiei s-a degradat in anii Regentei (1927-1930), care a reprezentat o institutie lipsita de prestigiu si influenta. Regele Carol al II-lea, urcat pe tron in iunie 1930, a actionat pentru divizarea si slabirea partidelor politice democratice, a incurajat organizatiile de extrema dreapta, a intervenit pentru luarea unor decizii guvernamentale in conformitate cu interesele proprii si ale camarilei sale. Din august 1936, cand a fost inlaturat din guvern Nicolae Titulescu, regele a preluat, practic, in mainile sale conducerea politicii externe a Romaniei. Atat Ferdinand, cat si Carol al II-lea, au abuzat de dreptul constitutional de a dizolva parlamentul, pentru a impune guvernele pe care ei le considerau utile. Regele Ferdinand a dizolvat de patru ori parlamentul inainte de termenul legal (1918, 1920, 1921, 1927), iar Carol al II-lea de cinci ori (1931, 1932,1933, 1934,1938).

Instabilitatea guvernamentala si parlamentara, acerba confruntare intre partidele politice, neindeplinirea promisiunilor facute in campania electorala au creat, treptat, in opinia publica o reactie negativa fata de institutiile democratice, fapt ce a permis ascensiunea fortelor de extrema dreapta, in primul rand a Miscarii Legionare; in acelasi timp, s-au intensificat manevrele regelui Carol al II-lea vizand instaurarea unui regim autoritar. Procesul de degradare a regimului democratic in anii '30 nu a fost specific


Romaniei, ci intregii Europe. Astfel, inca de la mijlocul perioadei interbelice, in majoritatea statelor europene s-au instaurat regimuri autoritare, de diferite nuante.

Regimul democratic din Romania a fost o realitate, dar a inregistrat si numeroase carente, care s-au accentuat spre sfarsitul perioadei interbelice. Cu toate imperfectiunile sale, democratia romaneasca a rezistat mai mult comparativ cu cea din majoritatea statelor europene, Romania fiind una dintre ultimele tari in care s-a instaurat un regim totalitar, inca din primul deceniu interbelic, Romania era inconjurata de tari cu regimuri autoritare de diferite nuante: Rusia (Uniunea) Sovietica (1917), Ungaria (1920), Bulgaria (1923), Polonia (1926), Iugoslavia (1929).

Falimentul regimului democratic din Romania s-a inregistrat in decembrie 1937, cand nici un partid politic nu a obtinut un numar suficient de voturi pentru a avea o majoritate parlamentara, in acest context, regele Carol al II-lea a numit in fruntea guvernului pe Octavian Goga, presedintele Partidului National-Crestin, care obtinuse abia 9,15% din totalul voturilor. Cea mai puternica ascensiune a cunoscut Miscarea Legionara; aceasta a candidat sub denumirea de Partidul Totul pentru Tara si a castigat 15% din optiunile electoratului. Corneliu Zelea Codreanu declarase ca „in 48 de ore dupa biruinta Miscarii Legionare, Romania va avea o alianta cu Roma si Berlinul', ceea ce insemna schimbarea radicala a politicii externe a tarii.



Regele Carol al II-lea a profitat de starea de confuzie politica de dupa alegerile parlamentare, de teama fortelor democratice fata de Miscarea Legionara, de faptul ca guvernele de la Londra si Paris i-au cerut sa intervina pentru a mentine orientarea traditionala a politicii externe a Romaniei. La 10 februarie 1938, el a demis guvernul Goga, act ce marca trecerea la un nou regim politic, in care personajul central devenea insusi suveranul.

d) Regimul de autoritate monarhica

Institutionalizarea si functionarea noului regim, in noaptea de 10/11 februarie 1938, s-a constituit un nou guvern, prezidat de patriarhul Miron Cristea. Tot acum s-a hotarat si introducerea starii de asediu pe intreg cuprinsul tarii. La 20 februarie, Consiliul de Ministri a aprobat textul noii Constitutii, dupa care a fost supusa plebiscitului, care s-a desfasurat in ziua de 24 februarie 1938; desi cetatenii nu au apucat sa cunoasca textul noii legi fundamentale, aceasta a fost aprobata cu o majoritate covarsitoare (99% dintre voturile exprimate).

Noul regim a fost institutionalizat prin aceasta Constitutie promulgata la 27 februarie 1938. Ea mentinea unele principii, ca: suveranitatea nationala, separatia puterilor in stat, responsabilitatea ministeriala.


Recunostea unele drepturi si libertati democratice, precum: libertatea constiintei, a invatamantului, muncii, presei, intrunirilor, de asociatie, libertatea individuala, inviolabilitatea domiciliului, egalitatea in fata legii.

Elementele noi - definitorii pentru noul regim - se refereau la prerogativele regelui. Acesta devenea un factor politic activ, implicandu-se nemijlocit in activitatea guvernamentala. El era declarat „capul statului' si, in aceasta calitate, exercita puterea executiva prin guvern; acesta era numit de suveran si raspundea numai in fata sa, ministrii nemaiavand o baza parlamentara. Deputatii si senatorii erau obligati sa depuna juramant de credinta fata de regimul lui Carol al II-lea; ei puteau adopta numai legi de „interes general', chiar daca erau votate, legile puteau fi respinse de rege, care avea drept de veto. Varsta pentru dreptul de vot pentru Adunarea Deputatilor a fost ridicata de la 21 la 30 de ani; puteau vota numai cei care stiau sa scrie si sa citeasca.

Un nou pas pe calea institutionalizarii noului regim s-a inregistrat la 30 martie 1938, cand s-a infiintat Consiliul de Coroana, ca organ permanent, alcatuit din membri desemnati de rege, care primeau o remuneratie. Consiliul avea un rol consultativ, hotararile sale nefiind obligatorii pentru suveran. Tot la 30 martie 1938 s-a publicat decretul-lege pentru dizolvarea partidelor politice, in ziua de 14 aprilie 1938 a fost publicat decretul privind apararea ordinii in stat, care preciza ca dizolvarea unei grupari sau asociatii cu caracter politic atragea dupa sine in mod automat inchiderea cluburilor sau localurilor de intruniri ale acestora.

Noul regim a procedat la reorganizarea administrativa a tarii. La 14 august 1938 a fost decretata reforma administrativa, pe baza careia, alaturi de vechile unitati, s-a introdus una noua: tinutul, care grupa mai multe judete.

Reorganizarea a cuprins si domeniul social: sindicatele au fost dizolvate, iar prin decretul-lege din 12 octombrie 1938 s-au creat breslele de lucratori, functionari particulari si meseriasi. Prin decretul-lege din 15 decembrie 1937 a fost reorganizata Straja Tarii din care faceau parte, in mod obligatoriu, toti baietii intre 7 si 18 ani si toate fetele intre 7 si 21 de ani; aceasta avea ca lozinca: „Credinta si munca, pentru tara si rege'.

Pentru a da un suport politic regimului sau, Carol al II-lea a hotarat sa constituie, la 16 decembrie 1938, Frontul Renasterii Nationale (F.R.N.). Aceasta era „unica organizatie politica in stat'; numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi pentru alegerile parlamentare, administrative si profesionale.

in ziua de 9 mai 1939 a fost publicat decretul-lege asupra reformei electorale, care detalia prevederile noii Constitutii. Aveau drept de vot


numai cei care stiau carte si practicau efectiv o indeletnicire care intra in una din urmatoarele categorii: 1) agricultura si munca manuala; 2) comertul si industria; 3) ocupatii intelectuale. Pentru prima data in istoria Romaniei primeau drept de vot si femeile. Se instituia categoria senatorilor numiti de rege, in numar egal cu cei alesi. Desfasurate in zilele de 1-2 iunie 1939, alegerile parlamentare au fost castigate de F.R.N., singura organizatie care a depus liste de candidati.

Analiza concreta a regimului instaurat la 10 februarie 1938 conduce la concluzia ca acesta a fost un regim de autoritate monarhica.

Politica economica a guvernului s-a caracterizat prin cresterea interventiei statului, exprimata in masurile vizand coordonarea activitatii economice, in comenzile masive facute industriei, in achizitionarea unor mari cantitati de cereale si stocare lor, in angajarea unor imprumuturi pe piata interna, in dirijarea comertului exterior si controlul circulatiei valutare.

in cursul anului 1938, productia industriala a continuat sa creasca, insa declansarea celui de-al doilea razboi mondial, la l septembrie 1939, a dus la restrangerea posibilitatilor de aprovizionare a industriei romanesti cu materii prime si semifabricate.

Principala ramura a economiei nationale a continuat sa fie agricultura. Prin decretul-lege din 1939, Ministerul Agriculturii si Domeniilor impreuna cu Ministerul Apararii Nationale erau autorizate sa gaseasca mijloacele cele mai potrivite pentru organizarea agriculturii in vremuri exceptionale, avand ca obiectiv asigurarea aprovizionarii armatei si populatiei civile.

in domeniul financiar s-au urmarit echilibrarea bugetului, cresterea veniturilor statului, in special pe baza impozitelor indirecte. Leul, moneda nationala, a cunoscut in 1939 o depreciere de circa 45%, comparativ cu anul 1930.

Guvernantii romani continuau sa promoveze o un comert exterior orientat spre Franta si Marea Britanic, opunandu-se strangerii legaturilor cu Germania. Dar, la 23 martie 1939 - in contextul ocuparii Cehoslovaciei de catre trupele hitleriste si al desfiintarii acestui stat - a fost semnat un tratat economic romano-german, care prevedea o puternica dezvoltare a relatiilor dintre cele doua tari, dar si o serie de avantaje unilaterale pentru Germania.

Politica sociala a vizat, in principal, sprijinirea marii burghezii, interesate in dezvoltarea industriei grele si in cea privind inzestrarea armatei. Politica guvernamentala fata de taranime au urmarit acordarea unui sprijin in vederea modernizarii productiei si sporirii disponibilitatilor pentru export. Muncitorimea a suportat si ea consecintele negative ale deteriorarii situatiei internationale si izbucnirii razboiului mondial. Astfel, in martie 1940,


Ministerul Muncii a fost autorizat sa prelungeasca ziua de munca la 10 ore in intreprinderile industriale, oricand necesitatile le impuneau, iar in iulie 1940 s-a adoptat un decret pentru stabilirea regimului muncii in imprejurari exceptionale. Intelectualitatea a continuat sa aiba o situatie materiala superioara celorlalte categorii sociale.

Partidele politice si atitudinea lor fata de regimul lui Carol al II-lea. Desi au fost scoase in afara legii, partidele politice au continuat sa-si desfasoare activitatea in fapt, iar autoritatile nu au luat masuri dure decat impotriva Miscarii Legionare.

Principalul partid de opozitie, Partidul National-Taranesc, condus de luliu Maniu, a facut repetate declaratii impotriva regimului, protestand contra masurilor de restrangere a drepturilor si libertatilor democratice. Presedintele Partidului National-Liberal, Constantin I. C. Bratianu, a adoptat, initial, o atitudine pozitiva fata de regim. Dar, pe parcurs, a inteles ca suveranul nu se limita doar la actiuni impotriva Miscarii Legionare, ci era decis sa permanentizeze regimul, distrugand sistemul democratic.

Partidul Social-Democrat a cunoscut, la randul lui, importante convulsii interne, ca urmare a faptului ca unii dintre fruntasii lui au sprijinit regimul lui Carol al II-lea. Partidul Comunist din Romania a trecut prin evolutii semnificative: dupa ce in anii 1934-1939 s-a pronuntat pentru apararea integritatii teritoriale a Romaniei, in mai 1940, a reintrodus in programul sau, la cererea Moscovei, lozinca autodeterminarii pana la despartirea de statul roman a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei si Dobrogei (aceasta idee mai fusese sustinuta in perioada 1923-1933).

Miscarea Legionara s-a aflat intr-o situatie extrem de grea. Regimul insusi a fost o reactie impotriva ascensiunii Miscarii Legionare. Lui Corneliu Z. Codreanu i s-a inscenat un proces, in urma caruia, in aprilie 1938 a fost condamnat la 6 luni inchisoare pentru insulte aduse lui N. lorga, consilier regal, in urma altor descinderi la sediile legionare, a urmat un nou proces, in mai 1938, terminat cu condamnarea sa la 10 ani pentru uneltire contra ordinei sociale, reproducerea in public a unor acte secrete interesand siguranta statului s.a. in noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Z. Codreanu si alti 13 legionari (asasinii lui I.G. Duca si ai lui Mihail Stelescu) au fost lichidati. Replica a venit peste mai putin de un an, la 21 septembrie 1939, cand legionarii 1-au omorat pe Armand Calinescu, presedintele Consiliului de Ministri. A urmat un val de represiune, in urma caruia au fost ucisi circa 250 de legionari; in septembrie 1939 s-a aplicat pentru prima data in Romania terorismul de stat.

Agravarea situatiei internationale 1-a determinat pe Carol al II-lea sa initieze, la inceputul anului 1940, politica de reconciliere nationala. Aceasta


evidentia incapacitatea regimului de a rezolva, prin propriile forte, gravele probleme ale Romaniei. Singura organizatie care a raspuns pozitiv la acest apel a fost Miscarea Legionara, a carei conducere fusese preluata de Horia Sima. Chiar in ziua capitularii Frantei, 22 iunie 1940, s-a anuntat transformarea F.R.N. in Partidul Natiunii, declarat „partid unic si totalitar' sub conducerea regelui. Dupa notele ultimative sovietice din 26 si 27 iunie 1940, in urma carora Romania a trebuit sa cedeze Basarabia si nordul Bucovinei, la 28 iunie 1940, Carol al II-lea 1-a inclus pe Horia Sima in guvern. Astfel, pentru prima data de la infiintarea sa, Miscarea Legionara devenea forta politica de guvernamant, in ziua de 4 iulie, regele 1-a numit in functia de presedinte al Consiliului de Ministri pe Ion Gigurtu, cunoscut pentru vederile sale filogermane. La 8 august, Carol al II-lea a facut un nou pas pentru castigarea bunavointei lui Hitler, adoptand o politica antisemita, inspirata din legislatia germana. Prin decretul-lege publicat in acea zi, antisemitismul devenea politica de stat. Dar toate incercarile de a-1 „imbuna' pe Hitler au esuat, iar peste mai putin de o luna Carol al II-lea a trebuit sa paraseasca tronul.

5. Politica externa

a) Confirmarea internationala a Unirii din 1918

Problemele organizarii lumii dupa prima conflagratie mondiala au constituit obiectul Conferintei de pace de la Paris (1919-1920). Romania a actionat aici pentru obtinerea confirmarii pe plan international a hotararilor adoptate in cursul anului 1918. Forul de decizie era „Consiliului celor Patru' (Franta, Marea Britane, S.U.A. si Italia), celelalte state, intre care si Romania, fiind incluse in categoria tarilor „cu interese limitate'. Marile Puteri au pregatit tratatul de pace cu Germania, fara a ingadui delegatiei romane, condusa de Ion I.C. Bratianu, sa-si exprime punctul de vedere. Ea a fost nevoita sa semneze tratatul de pace, la Versailles, in ziua de 28 iunie 1919, fara a-1 fi citit in intregime. Deoarece Consiliul celor Patru era hotarat sa procedeze la fel si cu celelalte tratate, Ion I.C. Bratianu a parasit, la 2 iulie 1919, Conferinta, in ziua de 10 septembrie 1919, Marile Puteri au semnat tratatul de pace cu Austria, la Saint Germain en Laye, punand Romania in fata faptului implinit. Guvernul prezidat de Alexandru Vaida-Voevod, a semnat, la 10 decembrie 1919, acest tratat prin care se recunostea unirea Bucovinei cu Romania. Tot in ziua de 10 decembrie 1919, Romania a semnat la Neuilly sur Seine, tratatul de pace cu Bulgaria, potrivit caruia granita dintre cele doua tari ramanea cea din 1913.

Vii discutii a suscitat proiectul tratatului de pace cu Ungaria, in 1919 a avut loc un conflict armat intre Romania si Ungaria, provocat de


guvernul comunist de la Budapesta care a refuzat sa-si retraga trupele de pe teritoriul transilvan si a atacat armata romana, in urma unor lupte grele (aprilie 1919), atacul a fost respins, dar a urmat un nou atac ungar in iulie; de aceasta data, armata romana a trecut la contraofensiva, ocupand Budapesta la 2 august, in septembrie, armata romana s-a retras de pe teritoriul Ungariei. Tratatul de pace cu Ungaria, semnat la Trianon in ziua de 4 iunie 1920, confirma unirea Transilvaniei cu Romania.

La 28 octombrie 1920 Romania, pe de o parte, si Marea Britanic, Franta, Italia si Japonia, de cealalta, au semnat tratatul de la Paris, prin care se recunostea unirea Basarabiei cu Romania. Rusia Sovietica nu a fost primita la Conferinta de pace si a declarat ca nu recunoaste tratatele incheiate la Paris.

b) Politica externa in primul deceniu interbelic

Fiind o tara de marime medie in Europa, Romania a participat activ la viata internationala, atat pentru sustinerea unor interese specifice, cat si pentru promovarea unui climat de pace si de securitate in lume.

Romania a fost membru fondator al Societatii (Ligii) Natiunilor, constituita in iulie 1919 si a participat activ la viata acestei organizatii, in iulie 1921 a fost semnat la Paris, Statutul definitiv al Dunarii care prevedea ca navigatia pe acest fluviu era libera si deschisa tuturor pavilioanelor, in conditii de perfecta egalitate. Conventia de la Lausanne (iulie 1923) privind regimul stramtorilor Marii Negre stipula demilitarizarea acestora si libera navigatie pentru vasele comerciale ale tuturor statelor, atat in timp de pace, cat si de razboi. Din Comisia Internationala a Stramtorilor facea parte si Romania.

in mod firesc, tara noastra avea dreptul la despagubiri de razboi din partea statelor inamice, dar Comisia reparatiilor, in ciuda daunelor estimate la 72 miliarde de lei, a apreciat o valoare de doar 31 miliarde lei aur. Statele debitoare (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria) au obtinut repetate amanari si reduceri. Pana la urma, Romania a primit doar 5,2 miliarde lei in contul reparatiilor.

Actionand in spiritul Pactului Societatii Natiunilor, diplomatia romaneasca a contribuit la realizarea unor aliante bi si multilaterale. Astfel, la 3 martie 1921 a fost semnata Conventia de alianta dintre Romania si Polonia, reinnoita in martie 1926.

in iunie 1921 a luat fiinta Mica intelegere, formata din Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia, cu scopul de a promova o larga colaborare cu toate tarile, pe baza respectarii independentei si suveranitatii nationale, a statu-quo-ului teritorial. Ea a fost prima alianta cu caracter regional constituita in Europa dupa primul razboi mondial.


O coordonata fundamentala a politicii externe romanesti a constituit-o orientarea traditionala spre Franta si Marea Britanic, in iunie 1926 a fost semnat tratatul de alianta dintre Romania si Franta. Guvernele de la Londora nu au acceptat sa incheie cu Romania un tratat special, apreciind ca erau suficiente prevederile din Statutul (Pactul) Societatii Natiunilor, in septembrie 1926, Romania a semnat un tratat de prietenie cu Italia, care si-a pierdut eficienta dupa numai un an, ca urmare a politicii lui B. Mussolini, vizand revizuirea tratatelor de pace, inclusiv a celui de la Trianon.

Relatiile cu vecinii Romaniei au cunoscut o evolutie sinuoasa. Cu Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia avea tratate de alianta. Relatiile cu Bulgaria s-au reluat imediat dupa incheierea tratatului de pace, fiind impulsionate de vizita primului ministru bulgar Stamboliiski in Romania (ianuarie 1921). in octombrie 1920 au fost reluate raporturile diplomatice si consulare cu Ungaria, dar politica revizionista promovata de la Budapesta a facut ca legaturile dintre cele doua tari sa se dezvolte lent si intr-o atmosfera de suspiciune reciproca.

Relatiile romano-sovietice fusesera rupte in ianuarie 1918, din initiativa guvernului sovietic, in ciuda numeroaselor presiuni venite din partea puterilor occidentale, mai ales a Frantei, Romania nu a participat la interventiile militare impotriva statului sovietic, in 1920-1921 s-au initiat unele contacte vizand normalizarea relatiilor romano-sovietice. in martie-aprilie 1924 s-a organizat o conferinta la Viena, care a esuat datorita faptului ca Uniunea Sovietica a refuzat recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania.

c) Romania in relatiile internationale din anii 1928-1939

Un moment important in viata internationala 1-a reprezentat Pactul de la Paris (Briand-Kellog) din august 1928, primul tratat care interzicea recurgerea la razboi pentru rezolvarea diferendelor dintre state. Guvernul roman a aderat la acest pact, dupa care a semnat protocolul de la Moscova, din februarie 1929, alaturi de Uniunea Sovietica si alte state vecine acesteia. Protocolul a marcat si o ameliorare a relatiilor romano-sovietice, diferendele urmand a fi rezolvate pe cale pasnica.

Romania a desfasurat o vie activitate la Societatea Natiunilor, in 1931 si 1932, Nicolae Titulescu a fost ales presedintele Adunarii Generale a Societatii Natiunilor, cea mai inalta demnitate ocupata vreodata de un roman.

in contextul deteriorarii situatiei internationale dupa venirea lui Hitler la putere in Germania (ianuarie 1933), Romania a actionat pentru consolidarea si extinderea aliantelor sale. in februarie 1933 a fost semnat la Geneva Pactul reorganizarii Micii intelegeri, potrivit caruia se constituia


un Consiliu Permanent prin care Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia isi coordonau politica lor externa.



La 9 februarie 1934 s-a infiintat intelegerea Balcanica din care faceau parte Romania, Grecia, Iugoslavia si Turcia; documentul, semnat la Atena de ministrii de externe ai celor patru state, prevedea ca cele patru state isi garantau siguranta frontierelor lor balcanice.

in iulie 1933, Romania a semnat, la Londra, Conventia de definire a agresiunii si a teritoriului, la elaborarea careia a contribuit efectiv Nicolae Titulescu. in virtutea aceluiasi principiu, Romania a aderat la Pactul de neagresiune si conciliatiune, incheiat la Rio de Janeiro (octombrie 1933). Aceste documente vizau impiedicarea actelor de agresiune si rezolvarea prin negocieri a tuturor diferendelor.

Negocierile dintre N. Titulescu si Maksim Litvinov au dus la stabilirea relatiilor diplomatice intre Romania si U.R.S.S., in ziua de 9 iunie 1934.

Nicolae Titulescu a fost unul dintre promotorii securitatii colective, prin incheierea unor pacte de asistenta mutuala intre statele europene, care sa faca imposibila actiunea tarilor revizioniste (Germania, Italia, Ungaria, Bulgaria), in acest spirit, el a purtat tratative cu ministrul de Externe sovietic M. Litvnov, ajungandu-se la perfectarea unui proiect de pact de asistenta mutuala intre Romania si Uniunea Sovietica (21 iulie 1936). Demiterea lui N. Titulescu din functia de ministru de Externe (august 1936), 1-a determinat pe Litvinov sa declare ca problema pactului respectiv nu mai era de actualitate.

Guvernele de la Paris si Londra au promovat o politica de „conciliere' cu statele revizioniste, in primul rand cu Germania, sperand ca astfel vor evita declansarea unui nou razboi mondial, in anii 1936-1938, pe cerul Europei se adunau nori negri, care prevesteau declansarea conflagratiei. Anexarea Austriei de catre Germania (martie 1938) si acordul de la Munchen (septembrie 1938) prin care Germania primea o parte din teritoriul Cehoslovaciei, au constituit pasi importanti pe drumul declansarii conflictului. Dezmembrarea in martie 1939 a Cehoslovaciei a avut consecinte extrem de negative pentru Romania, marcand dezagregarea Micii intelegeri.

in acest cadru international, se inscriu vizitele efectuate in toamna anului 1938 de Carol al II-lea la Londra (15-18 noiembrie) si Paris (19-21 noiembrie), pentru a solicita sprijin economic si politic, in vederea respingerii presiunilor Germaniei, dar nici Marea Britanic si nici Franta nu i-au dat sperante. La intoarcerea spre tara, Carol al II-lea s-a oprit in Germania, unde la 24 noiembrie a avut convorbiri si cu Hitler. Regele roman


a propus intensificarea cooperarii economice romano-germane si a sugerat ca Reich-ul sa nu mai sprijine pretentiile revizioniste ale Ungariei, dar fuhrerul nu a dat un raspuns pozitiv, astfel ca ofertele suveranului roman au ramas fara rezultate concrete.

La 12 februarie 1939 au inceput la Bucuresti tratative in vederea incheierii unui acord economic intre Romania si Germania; dupa discutii agitate, la 23 martie 1939, a fost semnat Tratatul economic romano-german.

Pe de alta parte, la 13 aprilie 1939, guvernele de la Londra si Paris au facut cunoscuta decizia lor de a garanta integritatea teritoriala a Romaniei si Greciei; era o simpla declaratie politica, fara nici o sustinere militara. Tot in acest timp, Romania a incercat sa obtina o ameliorare a relatiilor cu Uniunea Sovietica, in mai 1939, ministrul de externe roman, Grigore Gafencu, a avut o discutie la Bucuresti cu Potemkin, adjunctul comisarului poporului pentru Afacerile Externe, in cadrul careia si-a exprimat dorinta imbunatatirii relatiilor dintre Romania si Uniunea Sovietica. La 11 august 1939, Carol al II-lea a purtat tratative cu Ismet momi, presedintele Turciei, solicitand ca guvernul turc sa mijloceasca o apropiere romano-sovietica, mergandu-se pana la incheierea unui pact de neagresiune intre cele doua tari. Partea sovietica nu s-a aratat interesata de aceste propuneri.

Semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, numit 'Tratatul de neagresiune intre Uniunea Sovietica si Reich-ul German', la 23 august 1939, a marcat un moment esential in viata internationala: cele doua mari puteri isi imparteau sferele de influenta in zona cuprinsa intre Marea Baltica si Marea Neagra, in Anexa secreta era vizata si Romania: „Partea Sovietica subliniaza interesul pe care-1 manifesta pentru Basarabia. Partea Germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste teritorii.' Peste cateva zile, la l septembrie 1939, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial, prin atacarea Poloniei de catre Germania.

intrunit la 6 septembrie 1939, Consiliul de Coroana a hotarat neutralitatea Romaniei, in acele momente grele, oficialitatile si poporul roman si-au manifestat solidaritatea cu Polonia, cu toate ca tratatul de alianta dintre cele doua tari nu avea in vedere o agresiune din partea Germaniei, iar guvernul polonez nu acceptase propunerea partii romane (din martie 1939) de a i se da un caracter erga omnes. Pe teritoriul Romaniei s-au refugiat cele mai inalte oficialitati poloneze, in frunte cu presedintele acestei tari, o buna parte a armatei, precum si circa 100.000 de civili.

in perioada septembrie 1939-februarie 1940, diplomatia romaneasca si-a concentrat eforturile in directia realizarii unui bloc al neutrilor. Dupa o serie de tatonari, guvernul de la Bucuresti a propus, la 28 octombrie 1939,


crearea unui bloc in care sa intre, alaturi de tarile membre ale intelegerii Balcanice (Romania, Iugoslavia, Turcia, Grecia), Bulgaria, Italia si Ungaria. Dar, in urma presiunilor germane, initiativa a esuat.

d) Pierderile teritoriale din 1940

Succesele obtinute de Germania pe frontul de Vest si mai ales capitularea Frantei la 22 iunie 1940 au afectat grav situatia internationala a Romaniei, care a ramas complet izolata si fara nici un sprijin din afara.

Pe fondul socului produs de capitularea Frantei, guvernul sovietic a inaintat, la 26 iunie 1940, o nota ultimativa guvernului roman prin care-i cerea cedarea imediata a Basarabiei si nordului Bucovinei. Dupa o noua nota ultimativa din 28 iunie, guvernul roman a raspuns ca „se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare' cerute de sovietici. Astfel a inceput sfaramarea Romaniei intregite, in granitele ei istorice stabilite in 1918.

Noul guvern, prezidat de Ion Gigurtu, a declarat la 5 iulie 1940, ca orientarea Romaniei spre Axa devenea un „fapt implinit', inca de la 2 iulie, Carol al II-lea adresase o scrisoare lui Hitler prin care solicita trimiterea in Romania a unei misiuni militare germane si garantarea integritatii granitelor sale. Hitler a raspuns la 15 iulie, pe un ton extrem de dur, cerandu-i ca Romania sa inceapa negocieri cu Ungaria si cu Bulgaria, pornind de la ideea cedarii de teritorii in favoarea acestora, in ziua de 3 august 1940, Hitler a cerut guvernului roman sa cedeze Bulgariei partea de sud a Dobrogei - Cadrilaterul. La tratativele romano-bulgare de la Craiova, incepute la 19 august 1940, partea romana a satisfacut integral cererile teritoriale bulgare.

La sugestia imperativa a Berlinului s-a hotarat organizarea unor tratative romano-maghiare, de la 16 august la Turnu-Severin. Ele s-au desfasurat cu intermitente pana la 24 august, cand s-a consemnat esecul lor. in ziua de 26 august, von Ribbentrop i-a propus lui Ciano convocarea la Viena a ministrilor de externe ai Romaniei si Ungariei, pentru a primi „sfaturile amicale' ale Axei. La 27 august 1940, Hitler a fixat granita intre cele doua tari. in ziua de 29 august, ministrii de externe ai Germaniei si Italiei au comunicat delegatiei romane ca discutiile erau inutile, deoarece decizia fusese stabilita prin vointa celor doi „arbitri'. Pe aceasta baza se foloseste termenul de arbitrajul de la Viena. intrunit in graba, Consiliul de Coroana a hotarat, cu 21 voturi pentru, 10 contra si o abtinere, primirea acestei hotarari.

e)  Prabusirea lui Carol al II-lea. Schimbarea regimului politic
Ridicandu-se impotriva dictatului din 30 august 1940, populatia se

ridica si impotriva regimului lui Carol al II-lea, care n-a putut asigura integritatea teritoriului national, in aceste imprejurari, regele a fost nevoit sa


apeleze la generalul Ion Antonescu, personaj intrat in dizgratie in 1934, cand dezvaluise deturnarea unor fonduri destinate apararii nationale, iar la sfarsitul lunii iunie 1940, adresase suveranului o scrisoare in care se declara impotriva cedarii Basarabiei si nordului Bucovinei. La 4 septembrie 1940, dupa ce dusese tratative cu liderii principalelor partide politice, Ion Antonescu a fost investit de catre Carol al II-lea cu formarea unui nou guvern. Acesta i-a cerut regelui acordarea de puteri depline. Dupa multe ezitari, regele i-a acordat depline puteri in dimineata zilei de 5 septembrie, cand 1-a numit presedintele Consiliului de Ministri, in aceeasi zi a fost suspendata Constitutia si au fost dizolvate Corpurile legiuitoare. Se sfarsea astfel regimul instaurat la 10 februarie 1938. in seara aceleasi zile, Antonescu i-a cerut regelui sa abdice, intelegand ca partida fusese pierduta, suveranul a cedat, in dimineata zilei de 6 septembrie, semnand o Proclamatie prin care anunta ca decisese sa treaca „grelele sarcini ale domniei' fiului sau. in aceeasi zi, principele mostenitor Mihai a depus juramantul in calitate de rege al Romaniei. Dar aceasta demnitate era doar decorativa, figura dominanta a vietii politice devenind generalul Ion Antonescu, presedintele Consiliului de Ministri, insarcinat cu „depline puteri pentru conducerea Statului Roman'.

6. invatamantul, stiinta si cultura

Accelerarea procesului de modernizare a societatii in noile conditii impuse de realizarea Unirii, a permis inregistrarea unui adevarat salt calitativ in dezvoltarea invatamantului, stiintei si culturii.

a) invatamantul. Datele statistice arata ca, in momentul Unirii, numarul stiutorilor de carte era destul de scazut: vechiul Regat (in 1912) -39,3%; Bucovina (1910) - 45,2%; Basarabia - 19,4% (1897); Transilvania -51,1% (1910). Este de mentionat, de asemenea, faptul ca numai 22% din totalul romanilor din Transilvania stiau sa scrie si sa citeasca, ceea ce reflecta clar politica discriminatorie promovata de guvernul de la Budapesta.

Dupa 1918, preocuparea tuturor guvernelor Romaniei a constituit-o dezvoltarea invatamantului primar, sporirea numarului stiutorilor de carte, diminuarea analfabetismului. Un rol important in acest sens 1-a avut Legea invatamantului din 1924, care stabilea obligativitatea invatamantului de 7 ani, precum si un sistem unitar de organizare a acesteia. Rezultatele nu au intarziat sa apara: la recensamantul din 1930, numarul stiutorilor de carte ridicandu-se la 57%.

Ritmul de raspandire a stiintei de carte s-a intensificat si dupa 1930. Luand in calcul procentul mediu de crestere al celor care beneficiasera de


alfabetizare, se desprinde concluzia ca in 1939/1940 acesta ajunsese la circa 80%.

Necesitatea formarii de cadre cu pregatire medie, a ridicarii nivelului de instruire al tineretului, a impus o puternica dezvoltare a invatamantului liceal, recunoscut ca unul dintre cele mai bune pe plan european. Alaturi de cel teoretic, a cunoscut o reala extindere si invatamantul practic, luand fiinta licee agricole, industriale, comerciale, sanitare, de arte si meserii.

invatamantul superior, la randul sau, a cunoscut o extindere si o diversificare. Printre cele mai cunoscute institute de invatamant superior din Romania interbelica amintim: Universitatile din Bucuresti, Iasi, Cernauti si Cluj, Scoala Politehnica de la Bucuresti, Scoala Superioara de Razboi.

Numarul de studenti a crescut vertiginos, de la 10.000-15.000 inainte de Unire, la 35.000-40.000 in deceniul al patrulea. Daca inainte de razboi foarte multi tineri romani mergeau la studii in strainatate (mai ales, in Franta), dupa 1918 s-a inregistrat cresterea numarului de studenti straini (mai ales bulgari, sarbi, greci) care frecventau cursurile scolilor superioare din Romania.

b) Stiinta romaneasca a realizat un adevarat salt calitativ, atingand performante cu adevarat mondiale. S-au afirmat puternic scolile romanesti de matematica, medicina, istorie, geografie, sociologie, filosofic, muzica si teatru; au trait si au creat mari personalitati, care au imbogatit tezaurul stiintei si culturii universale. Astfel, in domeniul matematicii s-au evidentiat Gheorghe Titeica, Traian Lalescu si Dimitrie Pompei; medicina romaneasca a fost ilustrata de savanti prestigiosi, precum Victor Babes, loan Cantacuzino, Gheorghe Marinescu, Constantin I. Parhon, Dimitrie Gerota. Doi medici romani - Nicolae Paulescu si Stefan Odobleja - au fost pe nedrept privati de acordarea Premiului Nobel (primul pentru descoperirea insulinei, iar cel de-al doilea a pus bazele ciberneticii).

De asemenea, cercetatorii romani au adus contributii remarcabile si in stiintele tehnice, mai ales in domeniul aviatiei (Traian Vuia, Henri Coanda), in geologie (Ludovic Mrazec), in geografie (Simion Mehedinti, Vintila Mihailescu), in biologie (Emil Racovita) etc.

Perioada interbelica s-a caracterizat si printr-o adevarata efervescenta in domeniul gandirii social-politice. Aici se pot inscrie contributiile lui Lucian Blaga, Constantin Radulescu-Motru sau Mircea Eliade. La randul ei, scoala romaneasca de sociologie, intemeiata de Dimitrie Gusti, s-a bucurat de un autentic prestigiu international.

in ceea ce priveste istoriografia romaneasca, ea a fost dominata de uriasa personalitate a lui Nicolae lorga, recunoscut ca unul dintre titanii


culturii universale. Alaturi de el, s-au impus si alte nume, precum cele ale lui Vasile Parvan si Gheorghe Bratianu.

c)   Literatura si artele. Literatura romana a atins performante cu
adevarat exceptionale, datorate unor scriitori cu reala vocatie universala,
precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi sau Lucian
Blaga.

in domeniul artelor s-au impus mari nume, cu vocatie universala. Dintre realizarile de marca pot fi amintite sculpturile lui Constantin Brancusi, simfoniile lui George Enescu, dar si performantele scenice ale unor actori de renume international, precum Elvira Popescu, Tony Bulandra sau Alice Cocea.

d)   Mass-media. Presa si radioul - care constituiau sursele mass-
media - si-au adus propria contributie la dezvoltarea si mai ales la
raspandirea culturii. Presa a cunoscut o adevarata perioada de inflorire,
generata de faptul ca putea circula fara restrictii in tot spatiul romanesc, iar
interesul pentru viata publica a crescut constant, paleta optiunilor politice
diversificandu-se. Potrivit datelor statistice, numarul periodicelor a crescut
de la 16 (in 1918) la 2.351 (in 1935), revenind astfel un periodic la 4
locuitori. Tirajul presei romane era de 4,5 milioane de exemplare zilnic,
dintre care un milion se tipareau in limbile minoritatilor nationale. Cele mai
raspandite ziare erau Universul
(200.000 exemplare), Dimineata (100.000),
Curentul (60.000), Adevarul (50.000). Presa de partid inregistra insa tiraje
foarte mici, de pana la 20.000 exemplare.

in cadrul periodicelor, ponderea cea mai mare o ocupau ziarele, o ierarhie a specializarilor acestora putandu-se structura astfel: politica, literatura, informatie diversa, teologie, economie etc. Dupa cum se observa, din aceasta structura foarte diversa se detaseaza cele politice, fapt ce atesta marea receptivitate a masei de cititori la aceasta problematica.

Radioul, mijloc modern de comunicare, a inceput sa joace un rol tot mai important si in peisajul cultural romanesc, chiar imediat dupa infiintarea, la 22 decembrie 1927, a Societatii de Difuziune Radiofonica din Romania (ulterior, Societatea Romana de Radiodifuziune). Emisiunile postului national au inceput la l noiembrie 1928, iar numarul abonatilor a ajuns la circa 350.000 in 1939.

Progresele realizate in domeniul raspandirii culturii sunt incontestabile, fapt atestat de sporirea cantitativa a stiutorilor de carte, a celor care citeau presa, ascultau emisiunile radiofonice, precum si a celor care frecventau salile de conferinte, concertele, teatrele, cinematografele, a celor care-si constituiau biblioteci personale sau isi petreceau o parte din timp in salile bibliotecilor publice.


Chiar daca, la scara istoriei, cele doua decenii de dupa Marea Unire reprezinta o perioada foarte scurta, sub raportul realizarilor, ea a fost bogata si densa, atat pe „orizontala' - prin cresterea gradului de cultura a poporului, cat si pe „verticala' - prin realizari de varf intrate in patrimoniul spiritual al umanitatii.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.    Scurtu loan, Istoria contemporana a Romaniei (1918-2001), Editura

Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002.

2.    Scurtu loan, Stanescu-Stanciu Teodora, Scurtu Giorgiana Margareta,

Documente si materiale privind istoria Romaniei (1918-1940), Editura Universitatii, Bucuresti, 2001.

3.  Scurtu loan (coord.), Documente privind istoria Romaniei intre anii 1918-

1944, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.

4.   Georgescu Titu, Romania in istoria secolului XX, Editura Holding

Reporter, Bucuresti, 1997.

5.   Scurtu loan, Istoria Romaniei in anii 1918-1940. Evolutia regimului

politic de la democratie la dictatura, Editura Didactica si Pedagogica, Bucu-resti,1996.

6.   Scurtu loan (coord.), Structuri politice in Europa Centrala si de Sud-Est

(1918-2001), vol. I, II, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2003.

7.   Scurtu loan, Viata cotidiana a romanilor in perioada interbelica, Editura

RAO, Bucuresti, 2001.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Istoria romilor - originea romilor
Criza politica a mediteranei elenistice si interventia romei
Lupta pentru hegemonie
Europa in secolele xvii-xviii
Conceptul de fericire in evolutie istorica
Armata Romana si intrarea Romaniei in Razboiul din Rasarit
ETNOGENEZA ROMANEASCA
Tratatul de la Saint Germain en Laye (10 septembrie 1919); recunoasterea internationala a unirii Bucovinei cu Romania


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu