I.        Nivelul fonetic

Pronuntii corecte ale neologismelor

Hiat, diftong, triftong

Accentul

Cacofonia

Hipercorectitudinea

Ton, pauza, intonatie

II.     Nivelul lexico-semantic

Campul lexical

Pleonasm, tautologie, confuzie paronimica, etimologia populara

Derivate si compuse ( prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide)

Reguli generale

a)     derivatele se scriu intr-un cuvant

b)     compusele se scriu in trei moduri posibile: intr-un cuvant (sudura), cu cratima sau in cuvinte separate (alaturarea), (cu ajutorul sufixelor si prefixelor).

DOOM₂: ex-prim-ministru, R.A.T.B.- ist, ceferist, bine-crescut = cuviincios, bine crescut = dezvoltat bine, cronofag, bun-platnic; rau-platnic; alb-arginitu; alb-negru, bine-cunoscut, diseara/deseara; alaltaieri-dimineata; azi-maine; azi-noapte; maine-dimineata, al o mielea; al un milionulea, à la, niciun; niciunul ( se scriu in doua cuvinte cand ele reprezinta : adv+articol; adv+nr.; adv+pron.), teleconferinta, buna credinta; buna-cuviinta; dublu-casetofon; prim-balerin; cinci-degete; peste-cu-spada; vita-de-vie; cuvant-cheie, apa minerala, buna dimineata, odata cu, odata ce.

Schimbarea valorii gramaticale

Plisemie, sinonimie, antonimie, omonimie

Sens denotative, sens conotativ

III.           Nivelul morfo-sintactic

Partile de vorbire flexibile

Mijloace de realizare a subiectivitatii vorbitorului

v    Vorbitorul isi poate marca prezenta in mesajul pe care il produce prin referirea la sine, la interlocutor si la timpul si spatiul situatiei de comunicare. Mijloacele de comunicare numite si deictice prin care se realizeaza ancorarea in situatia de comunicare sunt: formele pronominale si verbale de persoana I si a II-a; timpul prezent si a celorlate timpuri verbale care iau ca reper momentul enuntarii; pronumele si adjectivele demonstrative de apropiere sau departare; adverbele de loc: aici, acolo; adverbele de timp: acum-atunci, ieri-azi-maine.

v    In limba romana nu e nevoie ca pronumele cu functie de subiect sa insoteasca verbul; cand totusi apare, el este rostit cu un accent suplimentar, are o valoare distinctiva, emfatica, adica de reliefare, de subliniere a subiectului : tu ai spus asta [ nu altcineva].

Persoana a doua poate indica:

un interlocutor autentic ( cititorul / un personaj)

un interlocutor fictiv

o dedublare a vorbitorului care discuta cu sine insusi

o utilizare generica, adica impersonala, reprezentand omul in general. 

Adesea se suprapun doua sau mai multe valori din cele indicate.

Daca pronumele demonstrative sunt folosite pentru a relua idei din text, contribuind astfel la coerenta acestuia, sunt numite anaforice.

Elemente de acord gramatical

Elementul de acord este modalitatea de exprimare a raporturilor sintactice prin mijloace morfologice.

Articlolul genitival al, a, ai, ale, se acorda cu obiectul posedat

Papusa al carei par

Articolul adjectival nu ramane in afara acordului dintre adjectiv si subsantiv: colegei celei atente; colegelor celor atente

Adjectivul se acorda intotdeauna cu substantivul determinat : a impresiei lasate de imagine si transpusa in poezie

Adjectivul pronomial de intarire se acorda in substantivul determinat.

Acordul predicatului cu subiectul

!!! Predicatul verbal si verbul copulativ se acorda cu subiectul in persoana si numar.

!!!Numele predicativ adjectival si participiul diatezei pasive se acorda cu subiectul in gen, numar .

Acordul in persoana: daca subiectul multiplu este alcatuit din pronume de persoane diferite, acordul in presoana se face cu persoana cea mai mica: I, II > I;  II, III > II

Eu si tu mergem. Tu si el mergeti

Acordul in numar

a)     daca subiectul este multiplu si elementele lui sunt legate prin coordonare copulativa, atunci predicatul va fi la plural:

Fetele si baietii merg.

b)     daca subiectul e multiplu, iar elementele lui sunt legate prin coordonare disjunctiva atunci predicatul se foloseste la singular:

Sau mama sau tata a sosit.

c)     daca sbiectul este exprimat prin pronumele: fiecare, nici unul, nimeni, nimic - predicatul este la singular.

Acordul in gen a) nume de fiinte: m + f m.pl.

a)     nume de fiinte si lucruri genul numelui de fiinta

b)     nume de lucruri: n + f  f./n.pl.

m.sg. +  f.sg./pl. f./n.pl.

m.pl. + f.sg./pl.  genul subiectului celui mai apropiat

m.sg. + n.sg./pl.  n.pl.

m.pl. + n.sg.  m.pl.

m.pl. + n.pl. genul subiectului celui mai apropiat

Abateri le la regulile acordului

Acordul dupa inteles apare cand subiectul e expirmat printr-un substantiv colectiv, iar predicatul poate fi la singular sau la plural: majoritatea a/ au plecat.

Acordul prin atractie se realizeaza cu cel mai apropiat termen : Rezultatul de la teste i-au multumit pe parinti. Ce-s cu astea? A fost un mos si o baba.

Elementele de relatie

Anacolutul

IV. Nivelul ortografic si de punctuatie

Norme ortografice si de punctuatie in constituirea mesajului scris.

Rolul semnelor ortografice si de punctuatie in intelegerea mesajelor scrise

Semne de ortografie:

Apostroful ['] - marcheaza absenta intamplatoare a unor sunete din unele cuvinte:  dom'le, mam'mare, und'te duci.

2.Bara oblica

a) indica legatura impusa de diviziune intre doi termeni ai unei formule matematice, fizice: km/s, km/h.

b) serveste la delimitarea versurilor sau a propozitiilor principale.

3. Blancul [ ] - consta in absenta oricarui semn, dar se marcheaza astfel o realitate fonetica si anume pauza.

4. Cratima sau liniuta de unire [-] sau liniuta de despartire in silabe

c)     marcheaza rostirea impreuna a doua sau a mai multor cuvinte: l-a vazut, mi-i da, cumparatu-ti-a,

dusu-s-a.

b) indica rostirea impreuna a doua silabe apartinand unor cuvinte diferite:

"Mai bine s-abate vantul cu coarne" pentru a respecta ritmul si masura versului clasic.

c) serveste la despartirea cuvintelor in silabe.

d) indica scrierea cuvintelor compuse prin alaturare: Statu-Palma, Barba-Cot

!!!Ortogramele nu se despart la margine de rand!

Linia de pauza [ - ] serveste la scrierea cuvintelor compuse din trei termeni: unul simplu si altul compus prin alaturarea cu cratima: sud-sud-est; franco-italo-spaniol.

Punctul este semn de ortografie in cuvintele abreviate prin initiale: A.C.R. sau in prescurtarile curente: dv., nr., str.

Virgula [,] se foloseste uneori cu o functie asemanatoare cu a cratimei: in interiorul unor locutiuni adverbiale cu structura simetrica " cu chiu, cu vai" , intre interjectii identice: "cioc, cioc, cioc ", intre cuvinte care se repeta identic:"doar, doar" sau cu unele modificari: "incet incetisor".

Semne de punctuatie

1. punctul

a) marcheaza in scris o pauza categorica si se pune la sfarsitul propozitiilor sau frazelor enuantiative si optative, dupa cuvinte sau grupuri de cuvinte echivalente unor propozitii independente (Nu. Nici o grija. ).

b) marcheaza fragmentarea unei propoziotii sau fraze enuntiative

2). Doua puncte

a)     indica o scurta pauza existenta in vorbire

b)     anunta vorbirea directa

c)     marcheaza inceputul unei enumeratii, unei explicatii, unei cerinte.

d)     Anunta citarea unor scurte scrise.

3. Punctele de suspensie [] marcheaza in vorbire o pauza mai mare decat cea a punctului.

a) indica intreruperea sirului vorbirii

b) daca sunt incadrate de paranteze indica lipsa unui fragment dintr-un citat

c) in textele literare constituie una din marcile specifice prezentei eului liric, sugerand o multitudine de stari si sentimente.

4 .Punctul si virgula [.,] marcheaza tot o pauza de vorbire, mai mica decat cea redata prin punct si mai mare decat cea redata prin virgula. Se foloseste frecvent in frazele lungi, marcand mai exact disocierea relativa a unitatilor semantice.

5. Semnul intrebarii [?] marcheaza intonatia speciala a propozitiilor si a frazelor interogative, intonatie care este initial ascendenta si apoi usor descendenta. Se foloseste la sfarsitul propozitiilor, frazelor cu rol interogativ direct sau dupa cuvinte/grupuri de cuvinte: "Cu cat?" La nivel stilistic apare in interogatiile retorice.

6.Semnul exclamarii [!] exprima intonatia imperativa/exclamativa a propozitiilor/frazelor/cuvintelor; marcheaza punctuatia vocativului sau a interjectiei. Stilistic vorbind, poate exprima o mare varietate de sentimente si se foloseste in invocatia retorica.

7.Parantezele rotunde [()] redau o scruta pauza din vorbire si incadreaza precizari, explicatii, didascalii.

8.Parantezele drepte [[]] incadreaza precizari, explicatii facute de cineva in interiorul unui citat.

9.Parantezele oblice [//] incadreaza scrierea fonetica a unui cuvant.

10.Ghilimelele [""]["<<.>>"] se intrebuinteaza in cazul citarii exacte a ideilor. Ghilimelele ascutite se folosesc daca un citat apare in interiorul unui alt citat. Intre ghilimele se pot introduce cuvinte carora autorul le confera un sens figurat sau ironic.

11. Linia de dialog [-] indica inceputul vorbirii directe.

12. Linia de pauza [-] marcheaza o scurta intrerupere in vorbire intre parti de propozitie, propozitii sau fraze; dupa ea urmeaza explicatii apozitive; marcheaza elipsa; desparte planul vorbirii directe de vorbirea indirecta; cu rol stilistic are proprietatea de a realiza o demarcatie neta intre doua universuri.

13. Cratima reproduce o usoara ridicare a tonului din timpul vorbirii si se foloseste in scrierea unor cuvinte repetate: multe-multe; pentru a marca aproximarea in timp: o luna-doua, intervalul: 2000-2001 sau traseul Cluj-Napoca - Bucuresti.

14. Virgula [,] corespunde unei scurte pauze din vorbire.

Virgula in propozitie.

a)     desparte parti de propozitie de acelasi fel.

b)     Desparte apozitia simpla sau dezvoltata de restul propozitiei.

c)     Desparte constructiile identice.

d)     Desparte gerunziile si participiile verbale daca stau la inceputul propozitiei/frazei.

e)     Conjuctiile/locutiunile conjunctionale conclusive asadar, prin urmare se izoleaza prin virgula daca se afla in interiorul propozitiei/frazei.

f)      Adverbele "da" si "nu" se despart prin virgule daca sunt echivalente cu o propozitie.

g)     Se pun de obicei intre virgule complementele intercalate intre subiect si predicat, intre verbul copulativ si numele predicativ.

h)     Se intercaleaza intre virgule complementele circumstantiale asezate inaintea locului pe care-l ocupa in mod normal.

Virgula in fraza.

a)     desparte propozitiile principale sau secundare.

b)     desparte propozitii coordonate prin conjunctiile : "nici, nici", "ba., ba"

c)     desparte propozitiile coordonate de conjuctiile/locutiunile conjunctionale: "nu numai" "ci, si" "iar" "dar", "deci".

d)     desparte atributiva explicativa de regenta ei

e)     desparte constructiile incidente de restul frazei.

f)      Desparte CD, CI, CL, CT, CS, CM cand sunt asezate inaintea regentei si CZ, CV, CNS, CDT de restul frazei.

!!!NU se despart prin virgula SB si PR de regentele lor, AT determinative de regentele lor, CD si CI asezate dupa regentele lor.

V. Nivelul stilistic

COMPONENTELE ACTULUI DE COMUNICARE

FUNCTIILE COMUNICARII

Termenul a comunica deriva din latinescul communicare, care semnifica a fi in legatura cu, iar comunicarea in limba romana este actiunea de a comunica si rezultatul ei.

Roman Jakobson in Essais de linguistique generale, stabileste sase functii ale limbajului, in care sunt angajati factorii comunicarii. Functiile limbii corespund situarii comunicarii lingvistice in perspectiva unuia dintre factorii comunicarii:

emitent  - functia expresiva sau emotiva

receptor - functia persuasiva sau conativa

mesaj - functia poetica sau conotativa

cod  - functia metalingvistica

referent, (context)- functia informativa, denotativa sau referentiala

canal de transmitere - functia fatica, interactionala

1. EMITATORUL este un individ, un grup uman sau o institutie care transmite un mesaj pentru care are o motivatie si un scop. Functia corespunzatoare centrarii mesajului pe emitator este functia EXPRESIVA, emotiva sau personala, care tradeaza starea afectiva, sentimentele, valorile morale, capacitatile cognitive si cultura emitatorului. Functia emotiva a comunicarii consta in evidentierea starii interne a emitatorului. Functia expresiva se refera, cum bine se stie, la capacitatea pe care o avem, ca Emitatori, sa marcam pozitia noastra fata de informatia pe care o contine enuntul nostru.

Ea se se realizeaza la nivelul emotive al limbajului prin interjectii, al exclamatii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este semnificativ ca intonatia are un rol deosebit de important in exprimarea pozitiei Emitatorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor si augmentativelor, preferinta pentru un anumit termen din seria de sinonime aflata la dispozitia vorbitorului.

2. RECEPTORUL este destinatarul unui mesaj, in mod concret un individ, un grup uman sau o institutie care intra in mod voit sau intamplator in posesia unui mesaj. Functia orientata spre receptorul mesajului este cea CONATIVA, de apel si serveste la incitarea acestuia la actiune/respectiv la incetarea actiunii prin ordine, indemnuri, rugaminti, interdictii, etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Functia conativa se concentreaza pe strategia lingvistica a contactarii receptorului, bazata pe marci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale si adjective) si imperativului (mod verbal personal), de propozitii imperative, exclamative, afirmative si negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenta.

3. MESAJUL include datele transmise si codul de simboluri care intentioneaza sa ofere un mesaj specific, particular acestor date. Functia aferenta mesajului este functia POETICA, ce orienteaza limbajul spre sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbeste, spre deosebire de limbajul stiintific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, in special reclamele pentru serviciile turistice. Functia poetica presupune modul in care este concentrat mesajul poetic de la emitator spre receptor si constituie functia esentiala a artei verbale. Ea nu apare singura: in poezia epica, unde se intrebuinteaza formulari la persoana a treia, apare si functia referentiala; in poezia lirica, in care enunturile sunt la persoana intai, apare si functia emotiva, iar in poezia liric-adresativa, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare si functia conativa. In opera dramatica, se exploateaza din plin resursele oferite de functiile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicarii, care creeaza atmosfera specifica.

4. CODUL vizeaza elemntele din care se construieste mesajul. Semnele codului pot apartine limbajului verbal, nonverbal si paraverbal, dar si altora: semnele de circulatie, simbolurile matematice, etc. functia corespunzatoare codului este cea METALINGVISTICA, ce are in vedere intelegerea corecta si completa a mesajului. Ea presupune interventii prin care se verifica folosirea si intelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicatiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar sa se atraga atentia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie in perifraze explicative (explicatii de genul glumesc, desigur). Functia metalingvistica are in vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul in care functionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizeaza si faciliteaza comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistica a comunicarii

5. CONTEXTUL e compus dintr-un ansamblu de factori care afecteaza semantica enunturilor, este o anumita situatie de comunicare. Functia limbajului corespunzatoare contextului este cea REFERENTIALA. Aceasta ilustreaza modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personala, o imagine, o parere sau o idée, asa cum o percepe emitatorul. Functia referentiala transmite informatii despre lumea reala sau imaginara, trimite la context si stabileste referentul. Ea poate fi denotativa sau cognitiva, avand in vedere informarea, contextul lingvistic si extralingvistic (social, cultural,) al comunicarii.

6. CANALUL este o suma a tuturor posibilitatilor fizice si mentale de comunicare, constituind cale ape care se difuzeaza mesajul.la nivel fizic, canal poate constitui aerul (vorbirea), impulsurile electrice (telefonul), luminozitatea (farurile, semaforul), cablul (TV), hartia (scrisoarea), impulsurile electronice (calculatorul), dar este nevoie si de o conexiune de ordin psihologic intre emitator si receptor pentru realizarea si mentinerea comunicarii.canalul presupune o cale coerenta de comunicare dintre cei doi colocutori. La nivelul canalului pot aparea factori perturbatori, producatori de bruiaje. Functia limbajului corespunzatoare canalului este cea FATICA. Ea serveste la stabilirea relatiei de comunicare si la cultivarea interesului pentru aceasta pana la incheierea mesajului, prin verificarea functionarii optime a circuitului.  La nivelul contactului social functia fatica asigura comunicarea de succes prin amprenta lingvistica degajata.

Majoritatea textelor indeplinesc mai multe functii, dar hotarator pentru includerea intr-un stil sau altul, este functia dominanta. De pilda:

expresiva in memorii, confesiuni, comentarii, interpretari critice 

persuasiva in ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame 

poetica in operele literare, dar si in unele mesaje publicitare

metalingvistica in analize gramaticale, in dictionare, in texte cu caracter didactic 

referentiala e dominanta in comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici 

fatica in saluturi si formule de convenienta, texte de receptare a mesajului telefonic 

Stilurile limbii romane

Probleme generale

Limba naturala vorbita de un popor este un sistem complex de semne, sistem care s- a constituit in cursul istoriei convietuirii sociale a oamenilor si care serveste la asigurarea comunicarii intre membrii societatii. Istoria oricarei limbi este legata de istoria poporului sau.

Limba cunoaste doua aspecte: limba populara aspecte spontan care se manifesta mai ales oral, cu respectarea normelor de baza ale gramaticii; ea comporta trei variante: limbaj solemn, limbaj uzual sau familiar, limbaj neutru. Limba literara este aspectul normat, elaborat si cel mai ingrijit al unei limbi, neadmitand variatii individuale decat in limitele regulilor. Ea cuprinde: limbajul mediu sau standard, care reprezinta media limbajului corect al vorbitorilor si limbajele specializate, profilate pe diferite activitati umane.

Stilurile functionale ale limbii

Stilul (limbajul)	Modalitati de comunicare Caracteristici	Compuneri specifice
Tehnico- stiintific	Se foloseste in domeniul stiintei si tehnicii Scris: lucrari stintifice si tehnice Oral: prelegeri, comunicari in cadrul colocviilor, dezbaterilor stiiintifice Caracteristici: Respecta normele literare Caracter obiectiv; prezinta idei, rationamente, judecati, concepte; expresivitate zero Claritate, concizie, proprietate Foloseste un vocabular specializat, neologisme cu caracter international si cuvinte monosemantice Comunicarile sunt insotite de mijloace extralingvistice: planse, harti, tabele, casete video, calculator	Descrierea stiintifica Comunicarea stiintifica Paralela Sinteza Dizertatia Nota
Administrativ	Se foloseste in domeniul relatiilor oficiale Scris: documente, acte administrative, politice, juridice, economice; in corespondenta oficiala Oral: in aceleasi contexte oficiale Caracteristici: Respecta normele limbii literare Caracter obiectiv, impersonal, fara afectivitate Claritate, precizie Exprimare rigida, in formule fixe si terminologie specifica	Cererea Referatul Procesul- verbal
Publicistic	Se foloseste in comunicari cu functie de informatie Scris: presa, publicatii Oral: radio, televiziune Caracteristici: Contopeste elemente afective si intelectuale Materialul luat din realitatea imediata este insotit de mijloace extralingvistice: fotografii, tabele, harti, statistici Reflcta normele limbii literare, dar este foarte sensibil la inovatia lingvistica Valorifica toate registerle limbajului Foloseste cuvinte cu sens figurat Este usor accesibil Recurge la formulari eliptice, citate, maxime, titluri frapante	Articolul Reportajul Interviul Masa rotunda Recenzia Cronica Stirea Informatia Anuntul publicitar
Epistolar	Se foloseste in petitii oficiale, neoficiale, particulare, intime Scris: scrisori Caracteristici: Mijloace lingvistice variate Caracterizat prin naturalete Incarcatura emotionala este exprimata prin diminutive, augmentative, superlative, interjectii, topica afectiva etc. Desemneaza relatiile dintre o persoana fizica si o institutie si atunci textele sunt redactate intr-un stil neutru si contin date exacte si strict necesare Formule consacrate	Biletul Telegrama Scrisoarea Invitatia Cartea de vizita
Literar- artistic	Se foloseste in operele litera- artistice, in compuneri pe baza de texte literare si experienta de viata Caracteristici: Exprima idei si sentimente transmise prin intermediul imaginii artistice care apeleaza la sensibilitatea sa imaginatia cititorului Valorifica toater sectoarele lexicului, toate nivelele si stilurile functionale Limbaj bogat, variat, cuprinzand cuvinte polisemantice, sensuri figurate, sinonome	Ananliza literara Comentariul literar Caracterizare Sinteza Paralela Eseu Descriere Portret Rezumat Conspectul
Oratoric	Se fososeste in diferite ocazii oficiale in fata unei colectivitati Caracteristici: Urmarirea unui obiectiv principal care sa convinga publicul Claritate, concizie, sensibilitate, logica Incadrarea in timpul acordat Argumentarea se poate face si cu ajutorul mijloacelor vizuale Memoria	Discursul politic: Diplomatic Parlamentar Discurs religios Discurs acdemic: Conferinta Dizertatia Discursul de recptie Memoriul academic Raportul Discursul ocazional Interventia Alocutiunea Toastul
Didactic	Se foloseste in locuri speciale destinate invatamantului si in activitati de catedra Carcteristice: Se interfereaza toate stilurile	Lectia Prelegerea Seminarul

Calitatile generale ale stilului

Claritatea: inlantuirea logica; continut accesibil; constructii sintactice corecte. Scrierile filosofice, chiar daca folosesc un limbaj aparent simplu, nu pot fi intotdeauna intelese cu usurinta: " Caci temeiul se adevereste prin ceea ce intemeiaza el, dar permanentul se dezminte prin ceea ce naste si piere, prin ce vremuieste."(Constantin Noica, Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca )

Opus claritatii

a. obscuritatea: cuvinte si structuri sintactice neobisnuite

Corectati greselile:

Desi sustine ca si- a omorat sotia, politia refuza sa- l aresteze pe Radu Gheorghe.

Otrava contra sobolanilor nu afecteaza animalele.

b. nonsensul: contradictia logica

"Te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea"(I. L. Caragiale, O noapte furtunoasa)

c.  echivocul: sens neclar, ambiguu care poate fi interpretat diferit

"Vreau ce mi se cuvine. in orasul acesta de gogomani, unde eu sunt cel dintai printre fruntasii politici. (I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta)

c.pleonasmul: repetarea aceleasi idei prin cuvinte diferite ca forma, dar identice ca inteles

aniversarea a 40 de ani; a cobori jos; a urca sus; a avansa inainte; baba batrana; mos batran;  a prefera mai bine.

d. tautologia: repatarea aceleiasi idei prin doua cuvinte identice si ca forma si ca inteles, aflate in relatie de coordonare

Frate, frate, dar branza- i pe bani.

Legea e lege.Scoala e scoala, nu gluma.(exclusivitatea)

Un Cézanne e un Cézanne. (calitatea)

e. paradoxul - combinarea unor idei cu sensuri contradictorii : Indsutria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.

f. ermetismul: incifrarea voita sau involuntara a mesajului  - Ion Barbu

g. galimatiasul - idei confuze, expuse greoi

h. oximoronul

Proprietatea: alegerea registrului lingvistic adecvat; concordanta deplina intre continut si expresie

Opus proprietatii:

a.amestecul de stiluri

Descoperiti cuvintele cu sens impropriu:

In acest accident carutasul a suferit leziuni importante.

Nu se simte bine decat descoperind misterele locurilor absconse ale Bucurestilor.

A trecut prin multe avataruri pana sa-si gasesca un loc de munca stabil.

Genocidul padurilor din acesta zona trebuie neaparat oprit.

Precizia: folosirea riguroasa a mijloacelor lingvistice fara abateri de la norma

Opus preciziei

a. prolixitate: comunicare incarcata cu niste cuvinte de prisos

Incercati sa reduceti expresiile vagi:

Anumiti cetateni, in diverse situatii, manifesta o oarecare timiditate in a protesta fata de aceia care i- au nemultumit prin unele masuri nepopulare.

Stim, din diferite surse de incredere, ca s- au lansat fel de fel de informatii despre anume fabrici.

b.  digresiune: abatere de la ideea centrala

Corectitudinea: respectarea normelor limbii literare

Opus corectitudinii

a. solecismul: greseala sintactica sau de acord

Care poti pentru ca sa zici.

b. anacolutul: intreruperea continuitatii sintactice in propozitie sau in fraza, conducand la dezacorduri

"Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, . , parca- mi salta si acum inima de bucurie"(Ion Creanga, Amintiri din copilarie)

Cine ma cauta, ii spui ca am plecat.

5.Puritatea: omogenitatea structurilor lingvistice; ea este una din cele mai vechi cerinte ale vechii retorici mai putin actuale azi, cand, dimpotriva, amestecul poate fi valorizat estetic.

Identificati amestecul stilistic de arhaisme, regionalisme, neologisme, frantuzisme, inventii lexicale, jocuri de cuvinte:

"Ce ne deranjeaza insa, in momentul de fata, pe cei mai treji dintre noi, tracii, ce ne titileaza neplacut la bulbul horasangian,ii cestiunea jefuirii ideologice in varii contexte istoriale. Ce as face daca as fi in locul Ciobanului Miorit? . As antama ceatlaul, raslogul, parul gardual, cheatra de rau, flinta, durda, si as organiza atacul, cea mai buna defensiva, insa m- as opri la Nistrul simbolic si as negocia conditii optime gandirostivietuire. (Luca Pitu, Comentarii de la Moldova)

5.1.Opus puritatii

a.  proteza: alamaie

b.epenteza: intinerar

c. afereza: stampara- te

d.metateza: protivnice. apocopa: un' te duci

Calitati particulare ale stilului

1.Naturaletea: exprimare fireasca, degajata

Opus naturaletii

emfaza: folosirea unor cuvinte pretioase intr- o exprimare bombastica, declamatorie

"Mi s- a facut imputarea ca sunt foarte, ca sunt prea, ca sunt ultraprogresist. " (I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta)

2.Eufonia/ Armonia: echilibru, cadenta, ritm

"Pe- un picior de plai, / Pe- o gura de rai. "

2.1.Opus eufoniei

a.      cacofonia : cu carul, fata ta , sare repede, casa sa,

Simplitatea

Opus simplitatii: superficialitatea

Demnitatea

Opus demnitatii: formularea vulgara

Concizia

Opus conciziei: exprimarea confuza, difuza

Retorismul

Opus retorismului: exaltarea

Finetea

Opus finetii: depasirea firescului

Umorul

Opus umorului: sobrietatea excesiva

Ironia

Opus ironiei: zeflemeaua, batjocorirea

Oralitatea

Opus oralitatii: lipsa de penetranta

Modalitati de redare a vorbirii

Reproducerea spuselor cuiva se poate realiza in doua moduri:

trasmitand integral( oral sau in scris) cele enuntate

pastrand informatia, dar modificand anumite forme

Stilul direct( vorbirea directa) reproduce o comunicare asa cum se presupune ca a fost rostita, fiind introdusa prin unul din verbele de declaratie( acestea au valoare de cuvinte sau expresii incidente) .Verbe de declaratie pot fi:

a zice, a spune, a grai, a rosti, a vorbi, a intreba; (acte specifice de vorbire)

a incuviinta, a se invoi, a confirma, a admite;

a martaturisi, a porunci, a cere, a solicita, a ruga, a sfatui, a recomanda, a propune, a avertiza; (operatia discursiva)

a urma, a continua, a preciza, a adauga, a (re)aminti, a mentiona, a sublinia;

a sopti, a striga, a murmura, a bodogani, a exclama; (modul si tonul vorbirii)

a aprecia, a considera, a sustine, a conchide, a constata;

a anunta, a declara, a comunica, a informa, a afirma, a proclama.

Pot fi asezate inainte, median sau dupa enunt.

Ex. 1, 3, 6 din manualul Ed. Humanitas, pp. 205- 206

Stilul indirect( vorbirea indirecta) reproduce comunicarea cuiva in alte cuvinte decat a fost ea rostita. In acest stil cuvintele de declaratie subordoneaza gramatical replica(nu mai sunt expresi incidente), ceea ce urmeaza dupa ele putand fi CD. , SB. PR. etc. introduse prin conjunctiile subordonatoare ca, sa, ca sa. Se foloseste persoana a III- a.

In transpunerea unui dialog in vorbire indirecta, vorbitorul isi poate exprima acordul(pe buna dreptate, cu indreptatire), dezacordul(cica, pasamite, chipurile, vezi Doamne registru familiar; modul conditional- opativ registru cult) .Mesajul reprodus poate ramane si neutru daca se foloseste acelasi mod casi in vorbirea directa.

Ex. 4, p. 75 din manualul Ed. Sigma

Stilul direct legat este o forma de contaminare intre procedeele de reproducere ale vorbirii in stil direct( intonatie, ancorare in situatia de comunicare) sau indirect(cuprinde un instrument de subordonare, de obicei conjunctia ca) . Este de fapt un fenomen spontan , de oralitate.

"Zice ca de ce n- ai venit? "

Stilul indirect liber pastreaza unitatea vorbiri. Scriitorul reproduce gandurile personajului, folosind persoana a III- a. ( Hortensia Papdat Bengescu, Marin Preda etc. ) . E o forma specifica literaturii, suprapunand vocile naratorului cu cele ale personajului. In lipsa semnalelor clare de atribuire( nu apar verbe de declaratie si nici conjunctii subordonatoare) , vocea personajului se identifica prin unele trasaturi de oralitate: intonatie, propozitii scurte, juxtapuse, repetitii, suspensii, marci afective, alte particularitati de registru si stil.

Ex. 3. , p. 75 din manualul Ed. Sigma.

Ex. 1, 2, 3, pag. 219 din manualul Ed. Humanitas

Registre stilistice ale limbii

Limbajul popular cuprinde fapte de limba generale, raspandite pe intreg teritoriul locuit de romani, fara a fi insa literare. Acest limbaj este conditionat de factorul social-cultural care imprima o amprenta specifica asupra vorbitorilor.

Caracteristicile generale ale limbajului popular sunt oralitatea, spontaneitatea si dinamismul.

Limbajul regional contine faptele de limba specifice din anumite regiuni, variabile ca intindere, care pot cuprinde doua-trei provincii istorice. El apartine graiurilor si este folosit si de oamenii instruiti, deprinsi din copilarie cu anumite expresii sau rostiri.

Regionalisme: - gramaticale: o fost, am platitara, oamenii n-a sosit

lexicale: pacurar (cioban), slobod (liber), catana (soldat), dada (lelita), zaibar (vin), papusoi (porumb), perje (prune uscate).

Limbajul arhaic: contine toate cuvintele, expresiile, fonetismele, formele gramaticale si constructiile sintactice care au disparut definitiv din limba comuna ori au incetat sa mai fie uzuale.

A tabari - a instala tabara; prostime - oameni simpli ; neatarnare - independenta; carte - scrisoare

Limbajul cult: este legat de aparitia textelor scrise; este mai elaborat si respecta regulile gramaticale, ortografice si de punctuatie.

Limbajul colocvial: indeplineste functia de comunicare intr-o sfera restransa, adecvandu-se relatiilor particulare, intime, neoficiale, intre membrii unei colectivitati mici. Se in dialogul oral, monologul scris (notite, jurnalul intim, amintiri), monologul oral (urari, felicitari, toasturi, relatari, anecdote). Apare capacitatea vorbitorului de

a-si adapta exprimarea potrivit mediului si de a intelege mai multe variante (=diglosia). Caracteristicile lui sunt: naturaletea, relaxarea, degajarea, ticurile verbale, formele regionale, greselile de exprimare, cliseele, zicalele, proverbele, expresiile si locutiunile, marcarea afectiva a exprimarii, inclinatia spre ironie, satira.

Argoul: este un limbaj codificat cu scopul de a fi inteles numai de cei ce-l folosesc: elevi, soldati, studenti, delicventi: la mititica, bistari, vax.

Jargonul este un limbaj specializat care contine neologisme preluate din limbile romanice si din engleza, folosite in mod abuziv ceea ce induce o nota de pretiozitate, elitism, parada de falsa cultura.

PARTICULARITATILE COMUNICARII ORALE se suprapun marcilor oralitatii

oralitatea : sugereaza o transcriere fidela a veritabilei oralitati pe baza unei selectii din trasaturile specifice:

v    intonatie

v    accent realizarea sonora ( a )

v    pauze

v    mijloace nonverbale

v    deictice comunicarea directa ( b )

v    interjectii, vocative, imperative, adresare la persoana  a II-a

v    clisee, expresii spontaneitate ( c )

v    greseli

v    structura sintactica simpla

v    coordonare secventialitate ( d )

v    repetitii

v    constructii defectuoase

TIPURILE DE LECTURA

lectura "pas cu pas" : raspundeti la intrebarile : cine vorbeste? unde? cand? cui i se adreseaza?

Lectura "de identificare": e important sa percepeti atmosfera, senzatiile, starile pe care le transmite poezia

Lectura "analitica" : se pot cauta cuvintele-cheie ale poeziei si semnificatiile lor ( de exemplu, sa se urmareasca repetitiile cuvantului "plumb" in poezia lui Bacovia, simetriile pe care le formeaza si, in acelasi timp, efectul lor obsesiv)

Lectura "problematizanta" inseamna confruntarea cu cele mai obscure puncte dintr-o poezie ( de exemplu, sa va concentrati asupra celei de-a doua strofe din Plumb de G. Bacovia, care contine cele mai multe ambiguitati)

REALIZAREA EXPRESIVITATII se suprapune tuturor informatiilor cu privire la imaginile artistice, figurile de stil si nivelurile textului poetic ( toate se gasesc in caietul de clasa a XI-a )

CARACTERISTICILE DESCRIERII

Descrierea este un mod de a reprezenta un obiect, o fiinta, un tablou prin acumularea elementelor plasticizante.

Descrierea poate fi o unitae textuala cu un anumit rol in texte epice, lirice sau dramatice, dar si un tip de text ( pastelul ).

Tipurile descrierii sunt: tabloul ( descrierea unui peisaj, a unor scene din viata sociala, a unui interior sau a unui obiect) si portret ( descriere fizica si/sau psihica a unui personaj) .

In proza epica, in care tipurile descrierii sunt peisajul, portretul, descrierile de interioare, descrierea are rolul de a indica timpul si spatiul, de a crea o anume atmosfera, de a anticipa prin caracteristicile mediului tipurile de personaje care traiesc in el, de a caracteriza personajele, de a introduce o pauza in naratiune ( pauza descriptiva are rolul de a schimba ritmul naratiunii sau de a  crea suspansul inaintea punctului culminnat ) , de a crea simetria constructiei epice ( prin descrierea aceleiasi panorame la inceputul si la sfarsitul naratiunii ).

In poezia lirica, descrierea este cu precadere o proiectie a unor stari emotionale generate fie de contemplarea unui peisaj sau a unui fenomen al naturii, fie de evocarea unei fiinte ( realizata prin portret ) sau chiar de reflectarea sinelui poetic.

In dramaturgie, descrierea apare fie in indicatiile scenice avand rolul de a preciza elementele decorului, fie in vorbirea personajelor care descriu peisaje, interioare sau trasaturi fizice sau morale ale altor personaje din piesa.

REGULILE DIALOGULUI / CONVERSATIEI

participati activ la dialog

construiti mesaje adecvate temei, contextului si partenerilor

intrebarile puse sa nu determine raspunsuri monosilabice

ascultati-va partenerul de dialog, semnalandu-i ca il receptati corect

evitati replicile prea lungi, digresiunile, acestea fiind un obstacol in calea intelegerii mesajului

sprijiniti-va partenerul in momentele dificile ale conversatiei

textul narativ, informativ, argumentativ

coerenta si coeziune

rolul figurilor de stil