Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » management » protectia muncii
FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE IN MUNCA SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA

FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE IN MUNCA SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA



FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE IN MUNCA SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA

In baza relatiei biunivoce factor de risc – masura de prevenire, cel mai lucrativ criteriu, pentru identificarea factorilor de risc ce trebuie eliminati/anihilati, este cel care-i imparte dupa elementul generator din cadrul sistemului de munca.

In functie de acest criteriu, se detaliaza in continuare fiecare categorie de factori de risc, explicitandu-se modul in care, actionand asupra executantului, pot constitui cauze de accidentare si imbolnavire profesionala.

Listele complete de factori de risc se vor regasi dupa cum urmeaza:

factori de risc proprii executantului;



factori de risc proprii sarcinii de munca;

factori de risc proprii mijloacelor de productie;

factori de risc proprii mediului de munca.

  1. FACTORI DE RISC PROPRII EXECUTANTULUI

Studiile si analizele efectuate privind fenomenele de accidentare si imbolnavire profesionala au relevat incidenta majora a factorilor de risc proprii executantului.

Indiferent de repartitia sarcinilor intre om si masina, activitatea de munca pe care o desfasoara executantul cuprinde 4 secvente principale: receptionarea si constituirea informatiei; elaborarea si adoptarea deciziilor; executia; autoreglarea.

Din punct de vedere al securitatii muncii distingem un comportament normal care nu conduce la periclitarea sanatatii sau integritatii anatomo-functionale a executantului si un comportament inadecvat care poate favoriza sau declansa un accident sau o imbolnavire profesionala.

Comportamentul normal presupune doua componente:

evitarea riscurilor, prin respectarea prescriptiilor tehnice si a reglementarilor de protectia muncii, referitoare la modul in care trebuie indeplinita sarcina de munca;

neutralizarea situatiilor de risc create, ceea ce implica sesizarea rapida a acestora (chiar anticiparea lor), a elementelor critice, prelucrarea rapida a informatiilor, decizia si executia ei prompte si rapide.

Comportamentul inadecvat sub aspectul securitatii muncii se manifesta prin conduite nesigure sau necorespunzatoare situatiilor obisnuite sau neobisnuite de munca. Altfel spus, el reprezinta abaterea executantului de la modul ideal de indeplinire a celor patru secvente ale activitatii prin care se realizeaza sarcina de munca, abatere care poate consta intr-o omisiune sau actiune gresita.

In consecinta, factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala proprii executantului se pot subsuma unei erori la nivelul verigilor de baza ale activitatii de munca:

erori de receptie, prelucrare si interpretare a informatiei;

erori de decizie;

erori de executie;

erori de autoreglaj.

Capacitatea de munca reprezinta o rezerva potentiala de munca mobilizata la un nivel mai scazut sau mai ridicat in functie de cerintele indeplinirii sarcinii de munca prin intermediul anumitor mijloace de productie si in anumite conditii de mediu. Capacitatea de munca are un caracter dinamic, variaza de la un executant la altul si chiar la acelasi individ la momente diferite.

Pe parcursul desfasurarii activitatii, principalele faze ale dinamicii capacitatii de munca sunt:

faza de incalzire, caracterizata printr-o capacitate crescanda de munca si valori relativ scazute ale rapiditatii si preciziei operatiilor si atentia instabila (deci faza prielnica producerii accidentelor);

faza capacitatii optime de munca - nivel maxim si relativ constant al performantei; probabilitatea comiterii unei erori este minima;

faza scaderii treptate a capacitatii de munca, caracterizata prin aparitia oboselii, ceea ce favorizeaza producerea accidentelor.

Aceleasi faze se inregistreaza pe parcursul saptamanii si al lunii.

Diferentele individuale prezentate la nivelul capacitatii de munca depind de factori ca:

nivelul cunostintelor si deprinderilor profesionale;

insusiri si capacitati individuale:

temperament;

aptitudini;

caracter;

varsta, experienta profesionala;

stare de sanatate etc.

Capacitatea de munca individuala, la randul ei, nu este constanta, depinzand de factori de moment, cu actiune temporara, respectiv:

oboseala;

boala;

emotiile;

interesele de moment;

starile de depresiune;

conflicte familiale sau profesionale;

influenta alcoolului;

factorii alimentari;

efortul voluntar de moment.

Deci se poate face o distinctie intre capacitatea de munca potentiala (permanenta) si cea actuala (de moment). Prima este dependenta de variabile individuale cvasistatice (cum sunt aptitudinile, experienta), dar si de variabile de moment, ca oboseala.

Cunostintele si deprinderile profesionale

In cursul perioadei de pregatire profesionala, viitorii executanti si conducatori isi insusesc cunostintele profesionale necesare executarii meseriei si isi formeaza deprinderile de munca pe baza carora vor putea realiza totalitatea operatiilor care alcatuiesc sarcina de munca. In acelasi interval, ei trebuie sa-si insuseasca cunostintele privind riscurile specifice activitatii respective si sa-si formeze deprinderi de securitate in raport cu situatiile de risc specifice.

Insusirile si capacitatile individuale

In afara unor insusiri, capacitati general umane si a unor posibilitati si limite fizice si psihofiziologice caracteristice fiintei umane, exista si insusiri, capacitati particulare, prin care oamenii se deosebesc unii de altii. Aceste insusiri individuale pot fi cunoscute si evaluate ca nivel de dezvoltare. Ansamblul tuturor trasaturilor psihice si fiziologi ce particulare, caracteristice pentru un anumit individ, formeaza personalitatea acestuia.

Trasaturile care alcatuiesc personalitatea se pot clasifica in trei categorii: temperament; aptitudini; caracter.

2. FACTORI DE RISC PROPRII SARCINII DE MUNCA

Sarcina de munca reprezinta ansamblul actiunilor pe care trebuie sa le efectueze executantul prin intermediul mijloacelor de productie pentru a realiza scopul sistemului de munca. Ea se incadreaza printre notiunile cu ajutorul carora se defineste orice activitate de munca: functii, sarcini, activitate, operatii, procese, comportament, cerinte etc. Dintre acestea, functiile constituie unitati majore ale muncii, pot cuprinde una sau mai mul-te sarcini si sunt foarte variate, corespunzator scopului proceselor de munca.

Un executant poate indeplini singur o functie sau impreuna cu masina.

Functia implica responsabilitatea in raport cu scopurile sistemului, are o anumita frecventa in ciclul de munca, include sarcini si operatii care cer cunostinte, deprinderi specifice, realizeaza unul sau mai multe scopuri, prin folosirea unor metode, procedee, strategii si in cadrul unor cerinte de viteza, precizie, cantitate, calitate etc.

Sarcina este reprezentata de un grup de actiuni legate temporar si realizate cu aceleasi elemente informationale si mijloace de munca; este o unitate subordonata functiei, are o anumita frecventa, un scop (subordonat scopului functiei), necesita anumite cunostinte si deprinderi si trebuie sa se incadreze unor cerinte restrictive: viteza, precizie etc.

Operatia este cea mai mica unitate a muncii si este subordonata sarcinii; se poate caracteriza in raport cu:

continutul: obiecte, reguli, procedee, obiective;

structura: modul de organizare a elementelor componente;

cerinte impuse: ansamblul conditiilor care trebuie respectate de operator pentru a atinge obiectivele muncii (parametrii actiunii: viteza, precizie, adecvare la reguli).

Metoda de munca reflecta modul in care se realizeaza sarcina si operatiile in conditiile tehnologice concrete si de inzestrare tehnica; cuprinde, in general, ordinea de suc cesiune eficienta a elementelor operatiei, alcatuirea rationala a manuirilor si miscarilor in conditiile tehnico-organizatorice precizate.

In raport cu aceste notiuni definitorii ale activitatii de munca se desprind factorii de accidentare si imbolnavire profesionala proprii sarcinii de munca:

continut sau structura necorespunzatoare a sarcinii de munca in raport cu scopul sistemului de munca sau cu cerintele impuse de situatiile de risc, respectiv:

operatii, reguli, procedee gresite;

absenta unor operatii;

metode de munca necorespunzatoare (succesiunea gresita a operatiilor, manuirilor, miscarilor);

cerinte sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzatoare posibilitatilor acestuia.

Prima categorie de factori are la baza o insuficienta cunoastere a tehnologiilor si

metodelor prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de munca. Modul in care pot conduce la accidentare si/sau imbolnavire profesionala este evident, deoarece determina eroarea la nivelul executantului.

A doua grupa de factori provine din neluarea in considerare a variabilei umane, respectiv din stabilirea nerationala a parametrilor actiunilor umane.

In consecinta, dificultatea si complexitatea sarcinii fie se situeaza sub posibilitati-le executantului, fie le depaseste, provocand sub sau suprasolicitarea organismului sau. In ambele situatii are loc scaderea capacitatii de munca datorita oboselii, intr-un interval mai mic decat cel normal, cu efectele descrise la subcapitolul precedent.

3. FACTORI DE RISC PROPRII MIJLOACELOR DE PRODUCTIE

Dupa natura actiunii lor, factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala proprii mijloacelor de productie se pot imparti in patru mari categorii:

factori de natura fizica;

factori de natura chimica;

factori de natura biologica;

sub/suprasolicitare psihofiziologica a executantului.

1. Factorii de risc de natura fizica include la randul lor:

a. Factori de natura mecanica

Miscarile periculoase. Statisticile arata ca cele mai multe accidente de munca, avand cauze de natura obiectiva, se datoreaza organelor in miscare ale masinilor. In functie de rolul lor in cadrul procesului de munca, miscarile masinilor, mecanismelor, organelor de masini, pieselor etc. pot fi:

A.    functionale:

v    normale in intervalul de timp de functionare fara restrictii in legatura cu declansarea, intreruperea, dozarea vitezei;

v    cu pericolul autodeclansarii sau declansarii contraindicate (autopornire prin autoaprindere, contact electric etc.; prin actionare involuntara sau din greseala);

v    cu pericolul intreruperii imprevizibile;

v    cu momente de pericol in cazul in care nu pot fi sau nu sunt contro-late in sensul declansarii, intreruperii sau dozarii vitezei;

B.    nefunctionale:

- devieri de la traiectoriile normale;

recul;

balans;

socuri la pornire sau oprire;

desprinderea si proiectarea de corpuri si/sau particule;

ruperea unui element de legatura;

desprinderea / desfacerea unei legaturi.

Toate aceste categorii de miscari constituie surse potentiale de accidentare putand produce vatamari sub forma de striviri, taieturi, contuzii, strapungeri etc.

Din cele prezentate rezulta ca riscurile mecanice sunt reprezentate, in general, de purtatorii de energie cinetica ai unui echipament tehnic, respectiv de elementele aflate in miscare ale acestuia, numite “elemente periculoase”.

Accidentarea se produce prin contactul executantului cu un element periculos. Spatiul situat in interiorul sau imprejurul unui echipament tehnic in care prezenta oricarei persoane o expune pe aceasta la riscul de accidentare mecanica este numita “zona de risc mecanic” sau “zona de pericol mecanic”.

Tot din categoria factorilor de natura mecanica proprii mijloacelor de productie mai fac parte:

Suprafete sau contururi periculoase, respectiv: intepatoare, taioase, alunecoase, abrazive, adezive. Prin contactul fizic dintre executant si diverse parti ale mijloacelor de munca sau obiecte ale muncii care prezinta asemenea caracteristici se pot produce vatamari prin alunecare si cadere (fracturi, luxatii), taiere, intepare etc.

b. Utilaje sub presiune sau vid (risc de explozii si implozii)

O serie intreaga de operatii si procese industriale se efectueaza fie la presiune ridicata, fie in conditii de vid. In ambele situatii exista riscul producerii unor accidente: in primul caz (presiune) se pot declansa explozii, iar in cel de-al doilea (vid), implozii.

Principalele utilaje si instalatii care lucreaza sub presiune sunt compresoarele, autoclavele, recipientele si buteliile de gaze comprimate.

Pericolul de explozie, in cazul recipientelor si buteliilor sub presiune, este deosebit de mare la temperaturi ridicate (in cazul amplasarii acestora in apropierea unor surse de caldura). De asemenea, daca in recipientele sub presiune se depoziteaza substante puternic corosive, exista riscul producerii unor neetanseitati care pot duce la explozii.

Principalele cauze potentiale ale accidentelor la utilajele sub presiune sunt:

dimensionarea necorespunzatoare a utilajelor, in raport cu conditiile de lucru;

umplerea necorespunzatoare a autoclavelor, buteliilor si recipientelor (lipsa unui spatiu de siguranta suficient de mare, necesar in cazul dilatarii continutului, ca urmare a unor cresteri necontrolate ale temperaturii);

lipsa aparatelor de masura si control a presiunii si temperaturii (manometre, termometre);

lipsa dispozitivelor de siguranta (discuri de explozie, supape de siguranta, membrane de siguranta, capace de protectie etc.);

manevrarea necorespunzatoare a recipientelor, lovirea unuia de celalalt sau de obiecte tari, rasturnarea, supunerea lor la trepidatii;

pastrarea buteliilor la soare, in apropierea surselor de caldura sau in locuri cu substante corosive;

depozitarea in aceeasi incapere a buteliilor sau recipientelor care contin substante incompatibile (oxigen si hidrogen; oxigen si amoniac; amoni-ac si clor; clor si hidrogen; clor si oxigen, etc.);

deschiderea brusca a ventilului buteliilor si recipientelor;

introducerea gazelor comprimate in butelii sau recipiente, in vase de sticla sau in alte recipiente ce functioneaza la presiuni mai reduse;

defectiuni ale reductoarelor de presiune;

ungerea ventilelor si a manometrelor de la recipientele ce contin oxigen cu uleiuri sau grasimi.

Instalatiile, utilajele si aparatura care lucreaza sub vid pot, de asemenea, sa constituie factori de risc de accidentare. Riscurile de implozie la utilajele care lucreaza sub vid apar cel mai frecvent in urmatoarele cazuri:

defecte ale materialului (tensiuni remanente/neregularitati structurale);

neetanseitati ale instalatiilor, in special cand se lucreaza cu produse care, in contact cu aerul, formeaza amestecuri explozive;

lipsa unor paravane sau cosuri de protectie in caz de implozie;

reducerea brusca a presiunii in instalatie;

vibratia puternica a recipientelor sub presiune redusa;

variatii bruste de temperatura si presiune in instalatii;

incalzirea cu flacara a aparatelor de distilare in vid.

Atat in cazul exploziilor, cat si al imploziilor, vatamarile produse constau, in general, in mutilari partiale sau totale ale victimei.

c. Vibratiile excesive ale sculelor, utilajelor, instalatiilor, cladirilor etc.

Un sistem material scos din pozitia de echilibru, prin aplicarea / suprimarea unei forte, incepe sa se miste. Daca miscarea sistemului fata de starea de referinta este alternativa, se numeste vibratie sau oscilatie.

Vibratiile intalnite in tehnica sunt variate si pot fi clasificate dupa varii criterii:

Dupa fortele care actioneaza in timpul miscarii sistemului material:

a)     vibratii neamortizate – forta rezistenta este nula;

b)     vibratii amortizate – forta rezistenta este negativa;

c)     vibratii autointretinute – forta rezistenta este pozitiva;

d)     vibratii libere – forta perturbatoare este nula;

e)     vibratii fortate – forta perturbatoare este diferita de zero.

Dupa numarul gradelor de libertate ale sistemului:

a)     vibratii cu un grad de libertate;

b)     vibratii cu doua sau mai multe grade de libertate.

Dupa felul miscarii:

a)     vibratii de translatie;

b)     vibratii de rotatie;

c)     vibratii de torsiune.

Dupa evolutia in timp:

a)     vibratii periodice;

b)     vibratii aperiodice;

c)     vibratii aleatoare.

Caracterizarea nivelului vibratiilor poate fi facuta prin intermediul deplasarii, vitezei sau acceleratiei miscarii. Deoarece ele sunt marimi interdependente, legate prin simple operatii de derivare sau integrare, cunoasterea uneia dintre ele este suficienta pentru determinarea celorlalte. In prezent se foloseste in special masurarea acceleratiei, datorita unor multiple avantaje privind constructia si caracteristicile tehnice ale traductoarelor de acceleratie. Mai mult decat atat, acceleratiile constituie un indicator direct al marimii fortelor masice generate de vibratii.

Putem spune ca actiunea vibratiilor poate fi caracterizata de:

nivelul de acceleratie (valori eficace);

continutul in frecventa (analiza spectrala);

locul de contact al corpului cu sursa de vibratii (vibratii globale sau vibratii transmise sistemului mana – brat);

durata totala de expunere.

Rolul nociv al vibratiilor se traduce prin modificari numeroase, disparate sau asociate in sindroame generale, neurologice si psihice, atrofii musculare progresive etc., alcatuind tabloul clinic al bolii de vibratie.

Factorii care influenteaza efectul vibratiilor asupra organismului uman sunt: intensitatea oscilatiilor; distanta dintre individ si sursa de vibratii; pozitia corpului; modul si durata de expunere; spectrul de frecventa si directia de actiune a vibratiilor.

Efectele cele mai intense le au vibratiile de frecventa apropiata cu vibratiile proprii ale organismului uman = 6 – 9 Hz.

Domeniul de percepere a vibratiilor de catre organismul uman este marginit de 2 limite: pragul limita inferior si pragul de nocivitate. Acestea variaza in functie de caracteristicile vibratiilor (frecventa si amplitudine), pozitia corpului si organul afectat. La o frecventa de 1 Hz., pragul limita inferior corespunde amplitudinii de 0,008 cm, iar pragul de nocivitate, amplitudinii de 80 cm; la 100 Hz., pragul limita inferior corespunde amplitudinii de numai 5 cm.

Propagarea prin corp a vibratiilor este amortizata sau favorizata de anumiti factori morfo-functionali. Astfel, articulatiile membrelor amortizeaza in mare masura oscilatiile cu frecventa mai mica de 40 Hz., in timp ce incordarea muschilor (pozitia rigida) favorizeaza propagarea lor, mai ales in tesutul osos si muscular.

Desi este prevazut cu un sistem de reglare si adaptare la vibratii mecanice, omul percepe vibratiile de la 1 la 1.500 Hz., dar cu senzatii subiective diferite.

Astfel, pragul de perceptie variaza de la un subiect la altul si depinde de conditiile de masurare.

In benzile de frecventa pentru maximum de sensibilitate (si anume 4-8 Hz. pentru vibratiile longitudinale si 1-2 Hz. pentru vibratiile transversale) pragul este situat la aproximativ 4,01 m/s2.

Organismul uman nu poseda un simt al vibratiei; acest simt este suplinit de mecanoreceptorii fusurilor musculare, care percep atat presiunea statica, cat si pe cea dinamica variabila.

S-a stabilit, de asemenea, ca perceptia automata la om este asigurata de doua categorii de receptori, si anume: receptorii de la suprafata pielii, sensibili la frecvente de la 40 la 60 Hz., si receptorii din profunzime, sensibili la frecvente de pana la 250 Hz.

Astfel, se poate considera ca vibratiile actioneaza asupra organismului, avand o in fluenta generala sau locala, cu predominanta uneia sau alteia, in functie de parametrii vibratiei.

d. Factori de risc de natura termica

In numeroase ramuri industriale exista locuri de munca unde, prin natura sarcinii de munca, executantul poate intra in contact cu obiecte sau suprafete cu temperaturi excesive: ridicate sau coborate.

Contactul cu obiectele sau suprafetele cu temperaturi excesiv de coborate este posibil, de exemplu, pentru cei care lucreaza in instalatii frigorifice pentru conservarea produselor alimentare, pentru personalul care executa lucrari de reparatii ale liniilor de tensiune in perioada de iarna, mai ales la altitudine ridicata.

Efectul asupra victimei il reprezinta leziunile patologice provocate de degeraturi localizate, in special, la extremitatile membrelor superioare.

Cazul temperaturilor ridicate este specific industriilor siderurgica, metalurgica, materiale de constructii (fabricarea sticlei), constructoare de masini, pentru meserii ca: otelar, strungar, laminator, trefilator sarma, turnator-formator, sudor, forjor, cocsar, sa-motor etc. Pentru operatiile specifice executate se evidentiaza drept riscuri de accidenta-re de natura termica atat contactul cu obiectele prelucrate fierbinti, cat si cu stropi de material incandescent – metal, sticla etc.

In multe dintre situatiile precizate poate aparea drept risc de accidentare si contactul cu flacarile – la lucrul cu foc deschis: turnator metale, turnator-topitor sticla, sudor la sudarea oxiacetilenica sau in cazul incendiilor, precum si cu flame produse de instalatii electrice defecte, arcul de sudura etc.

Indiferent de caz – contact cu obiecte sau suprafete cu temperaturi excesiv de ridicate, cu flacari sau flame – efectul asupra victimei este arsura termica (cutanata).

In functie de intensitatea si profunzimea leziunii, arsurile cutanate se clasifica astfel:

arsuri de gradul I (eritem), caracterizate prin aparitia unei zone eritematoase, sensibila, dureroasa, situata pe o zona de edem;

arsuri de gradul II (flictena), caracterizate prin aparitia pe tegumente a unei zone eritematoase situate pe o baza de edem masiv, acoperita cu flictene cu continut serocitrin;

arsuri de gradul III (escara); in aceasta grupa intra arsurile ce afecteaza intreaga grosime a tegumentului, uneori si tesuturile subtegumentare: muschi, vase, nervi; zona arsa se prezinta indurata, cu aspect cartonat, insensibila la palpare;

arsuri de gradul IV , caracterizate prin carbonizarea tesuturilor.



In functie de gravitatea arsurii si de intinderea suprafetei afectate, se produc totodata si alte tulburari: durere, insuficienta respiratorie, cardiocirculatorie, tulburari de reodinamica, de coagulare, metabolice, hidroionice, etc., traduse in starea de soc sau decesul victimei.

e. Curentul electric

Majoritatea instalatiilor, utilajelor si masinilor sunt actionate electric. Curentul electric poate constitui factor de risc de accidentare in munca in doua situatii:

realizarea contactului dintre organismul uman si partile componente ale mijloacelor de munca aflate sub tensiune – factor de risc direct (final);

cresterea brusca a energiei termice radiate datorita rezistentei conductorului – factor indirect (intermediar).

Prima situatie apare in cazul:

atingerilor directe, respectiv contactul cu elementele conductive ale instalatiei electrice care: se afla normal sub tensiune; este scoasa de sub tensiune, dar a ramas incarcata cu sarcini electrice datorita capacitatii, prin omiterea descarcarii acestora dupa deconectare; a fost scoasa de sub tensiune, dar se afla sub o tensiune indusa pe cale electromagnetica de alte instalatii, prin omiterea legarii la pamant a elementelor deconectate;

atingerilor indirecte, produse prin contactul cu un element conductiv ca re in mod normal nu este sub tensiune, dar care a intrat accidental sub tensiune (deteriorarea izolatiei, contacte electrice cu alte elemente aflate sub tensiune etc.), prin el trecand “curenti de defect” (curenti care circula pe alte cai decat cele destinate trecerii curentului electric);

tensiunii de pas, respectiv la atingerea simultana a doua puncte de pe sol (considerate la o distanta de 0,8 m) aflate la potentiale diferite ca urmare a scurgerii prin pamant a unui curent electric; tensiunile de pas pot aparea in apropierea unui conductor cazut la pamant, unei linii aflate sub tensiune sau in apropierea unei prize de pamant de exploatare sau de protectie prin care trece un curent electric.

A doua situatie se produce atunci cand rezistenta conductorului nu este corespunzatoare intensitatii curentului care-l parcurge, fie din constructie, fie datorita unei variatii intamplatoare a intensitatii curentului (curentii suplimentari indusi) sau cresterii rezistentei datorita degradarii conductorului. In toate cazurile, are loc o crestere a radiatiei ca lorice, suficient de mare pentru a provoca aprinderea imbracamintei exterioare a conduc torului. In functie de celelalte conditii de munca (mai ales daca sunt prezente in cantitate mare substante inflamabile sau explozive) se produc incendii si/sau explozii.

Curentul electric, in calitate de factor direct de accidentare in munca, poate provoca doua tipuri de leziuni:

electrotraumatismul, care consta in arsuri si metalizari ale pielii datorita caldurii dezvoltate de arcul electric format la punctele de contactul sau la trecerea curentului electric;

electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism. Curentul electric actioneaza asupra sistemului nervos si muscular, produ-cand contractii musculare (la curenti de 10 – 15 mA este impiedicat controlul voluntar al sistemului muscular), oprirea respiratiei (prin actiunea asupra centrilor nervosi ai respiratiei), fibrilatii, pierderea cunostintei.

Limita de periculozitate a curentul electric este greu de stabilit, deoarece depinde de numerosi factori:

S    drumul urmat de curent in corp;

S    intensitatea curentului;

S    durata contactului;

S    conditiile fizice ale subiectului;

S    faza ciclului cardiac la inceputul electrocutarii;

S    frecventa si forma undei curentului.

Desi experimentarile pe organismul uman sunt limitate, s-au stabilit, totusi, prin extrapolare limitele de periculozitate ale curentului electric:

pana la 10 mA accidentatul poate, in general, sa se desprinda de contact; chiar in cazul cand nu reuseste sa o faca, electrocutarea nu este mortala;

intre 10 si 50 mA curentul nu este mortal, daca durata contactului nu de-paseste 5 secunde; peste acest timp, se produc crampe in muschii respiratori care pot provoca moartea prin asfixie;

intre 50 si 500 mA, pericolul pe care il prezinta curentul electric este functie crescatoare de timp, in intervalul 0 – 5 secunde; peste 5 secunde intervine fibrilatia cardiaca, urmata de decesul victimei;

peste 500 mA, posibilitatea de fibrilatie se reduce, dar creste pericolul de deces prin paralizia centrilor nervosi si prin fenomene secundare.

Valorile indicate se refera la frecventele industriale. Odata cu cresterea frecventei fenomenele se modifica, pana la cazul limita al curentilor cu frecventa foarte inalta si cu intensitati care la frecventa industriala ar fi mortale, folositi in electroterapia medicala.

Intensitatea curentului electric ce trece printr-un corp depinde de tensiunea de atingere si de rezistenta electrica a corpului cand intra in contact cu elementul aflat sub tensiune. Din acest motiv, o alta caracteristica pentru care se stabilesc valori limita prin norme este tensiunea de atingere a instalatiilor electrice.

Efectul curentului electric asupra organismului este amplificat de conditiile de mediu: umezeala excesiva, temperatura ridicata, prezenta unor fluide care micsoreaza rezistenta electrica a corpului uman.

Curentul continuu este mai putin periculos decat curentul alternativ cu frecventa industriala de 50 Hz. Curentii avand frecventele in intervalul 50 – 2.000 Hz. sunt la fel de periculosi. La frecventele inalte, pericolul de electrocutare scade, dar arsurile cauzate de curentii de frecventa inalta sunt mai grave.

Factori de risc de natura chimica

Peste 50.000 de substante si preparate chimice potential daunatoare ajung la locurile de munca. Anual sunt introdusi in fabricatie alti 500 de agenti chimici noi deoarece, pentru a fi competitiva, industria are in permanenta nevoie de materiale noi.

In general, cand un agent chimic nou este introdus pe piata, este greu de apreciat unde, de catre cine si in ce scop va fi folosit; astfel, intoxicarea poate avea loc la cele mai imprevizibile locuri de munca. Iata cateva produse de larg consum care contin agenti chimici periculosi: petrol, bauturi alcoolice, acidul de baterii auto, adezivi, vopsele, produsele de curatare (detartranti de baie, degresanti pentru aragaz etc.) pesticidele, tigarile, vopselele de par, pasta corectoare, umplutura cartuselor de imprimanta sau xerox etc.

Expunerea la agentii chimici este de multe ori platita scump. OIM estimeaza ca din totalul de peste 2 milioane de decese care au loc anual, 439 de mii sunt cauzate de chimicale, iar din cele 160 milioane de cazuri de boli profesionale, 35 de milioane, de asemenea, sunt provocate de expunerea la agentii chimici.

Pentru a preveni imbolnavirea sau accidentarea lor, prevederile legale impun controlul expunerii lucratorilor la agentii chimici periculosi.

Agentul chimic periculos este orice substanta sau preparat care, datorita proprietatilor fizico-chimice, chimice sau toxicologice si modului de folosire sau prezentei acestora la locul de munca, prezinta risc pentru securitatea si sanatatea lucratorilor. Peste 2.500 de substante sunt deja clasificate la nivelul Uniunii Europene ca fiind periculoase. Pentru aproape 600 de substante sunt stabilite valori limita de expunere profesionala (VLE) care nu pot fi depasite in nici o situatie.

In functie de proprietatile chimice datorita carora diverse substante utilizate in procesul de munca devin surse generatoare de accidente de munca si imbolnaviri profesionale, distingem in principal:

substante toxice;

substante caustice;

substante inflamabile;

substante explozive;

substante mutagene;

substante cancerigene.

Cum pot patrunde agentii chimici in organism

Inhalarea, inspirarea substantelor sub forma de vapori, gaze, pulberi;

Contactul materialelor si echipamentelor individuale de protectie contaminate cu pielea si mucoasele;

Ingestia accidentala, din neatentie sau nerespectarea normelor de securitate si sanatate in munca.

inhalare ingerare contact

Ce efecte pot avea agentii chimici asupra sanatatii lucratorilor

Agentii chimici periculosi pot provoca unul sau mai multe din urmatoarele efecte:

intoxicatii

arsuri chimice

incendii

alergii

iritatii

leziuni

mecanice (explozii)

cancer, mutatii genetice

Unele imbolnaviri, cauzate de expunerea la agenti chimici periculosi in mediul de munca, au loc rapid (intoxicatii acute), altele apar dupa un timp lung de expunere (boli profesionale cronice).

Substantele toxice sunt cele care, patrunzand in organism, au o actiune daunatoare perturband functiunile acestuia si provocand intoxicatii acute sau cronice. Intoxicatia acuta are loc atunci cand substanta toxica patrunde in organism in cantitate mare si intr-un interval de timp scurt, generand tulburari intense si imediate; in situatia contrara – cantitati mici in interval de timp mare – apare intoxicatia cronica.

Substantele toxice pot patrunde in organism pe cale respiratorie (inhalare), prin piele (cutanat) sau prin tubul digestiv (ingerare).

Actiunea toxicelor asupra organismului poate fi locala, numai asupra anumitor organe (de exemplu, benzenul actioneaza asupra sistemului nervos central) sau generala, cand afecteaza toate tesuturile si organele (de exemplu, acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se poate face insa o delimitare precisa dupa criteriul tipului de actiune, deoarece majoritatea substantelor toxice au, in acelasi timp, si o actiune generala si una locala asupra organismului.

La determinarea influentei substantelor toxice asupra organismului este necesar sa se tina seama atat de actiunea individuala a fiecarei substante, cat si de actiunea simultana, combinata, a mai multor substante. In al doilea caz efectul poate fi cumulativ (sinergism) sau, dimpotriva, cele doua substante se neutralizeaza reciproc, micsorandu-si toxicitatea (antagonism).

Intensitatea efectului substantelor toxice asupra organismului depinde de natura si de cantitatea substantei, precum si de particularitatile organismului.

In functie de efectul lor asupra organismului, substantele toxice se pot clasifica astfel (clasificarea fiziopatologica):

a)        substante toxice neuroparalitice, care actioneaza asupra sistemului nervos central si, in concentratii mari, provoaca moartea. Din aceasta categorie fac parte substante putin utilizate in industrie, cum ar fi derivatii halogeno-fosfonati ai hidrocarburilor alifatice (exemplu: metil-fluor-fosfonatii de izo-propil si pinacolil, etoxi-metil-fosfonatul de dimetil-amino-tio-etil);

b)        substante toxice asfixiante, care afecteaza mai ales aparatul respirator, impiedicand fie intrarea oxigenului in cantitati suficiente in plamani, fie asimilarea acestuia la nivel celular datorita blocarii circulatiei sangelui, prin formarea unei combinatii stabile (carboxi-hemoglobina, cianhemo globina etc.). Din aceasta categorie fac parte: oxidul de carbon, compusii cianici, hidrogenul arseniat, clorul, cloracetatii, fosgenul, difosgenul etc.;

c)        substante toxice iritante, care produc inflamarea si iritarea tesuturilor si mucoaselor. Unii compusi din aceasta categorie au actiune lacrimogena (exemplu: triclor-nitro-metanul, aceto-fenona, amoniacul), altele irita caile respiratorii, provocand stranutul (exemplu: adamista), iar altele produc senzatia de voma (exemplu: clorura de fenil-carbil-amina);

d)        substante toxice narcotice, care, patrunzand in organism, actioneaza asupra sistemului nervos, provocand narcoza. Din aceasta categorie, fac par te protoxidul de azot, derivatii halogenati ai hidrocarburilor, alcoolii, aldehidele, esterii, anilina, nitrobenzenul. In concentratii mari, unele narcotice pot provoca chiar tulburari psihice (dietil-amida acidului d-liser-gic, trimetoxi-fenil-etil-amina etc.);

e)        substante toxice diverse, care nu pot fi incadrate in nici una din grupele anterioare; compusii volatili ai unor metale – mercur, plumb, fosfor, combinatiile organice ale arsenului si stibiului etc.

Substantele caustice sunt substante care in contact cu organismul provoaca arsuri. Arsurile chimice constituie accidente de munca si se caracterizeaza prin leziuni organice de intensitate diferita, in functie de natura, concentratia si durata contactului cu substanta caustica.

La nivelul de contact al tesuturilor cu substante caustice se produce plaga de arsura, caracterizata prin modificari structurale si functionale ale vaselor sale, substantei fundamentale si celulei. Modificarile pot fi reversibile sau ireversibile. Carbonizarea nu se intalneste decat rar in arsurile chimice, fiind provocata de substante deosebit de caustice (acid sulfuric, alchilide, alumina) sau asociata cu arsuri termice.

In contact cu tesuturile, substantele caustice prezinta:

actiunea de deshidratare, determinata de higroscopicitatea substantei caustice;

actiunea fizico-chimica de degradare a proteinelor tisulare;

actiunea biologica de inactivare prin degradarea enzimelor celulare esentiale proceselor vitale.

Reactiile chimice care au loc la contactul dintre substanta caustica si tesuturi sunt extreme, cantitatea de caldura degajata putand produce uneori si arsuri termice.

Dupa localizarea lor, arsurile chimice sunt:

cutanate;

oculare;

arsuri ale cailor respiratorii;

arsuri ale tubului digestiv;

arsuri ale altor organe.

Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai grave arsurile cailor respiratorii si ale tubului digestiv.

Substante inflamabile

Inflamarea este o ardere de scurta durata a amestecului de vapori al unui lichid combustibil cu oxigenul din aer si se produce in urma cresterii locale a temperaturii datorita unei surse externe de caldura. Notiunea de inflamare este legata deci numai de lichidele combustibile, spre deosebire de aprindere, care este comuna tuturor substantelor combustibile, indiferent de starea de agregare.

Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul ca arderea se produce si inceteaza brusc, deoarece caldura degajata nu este suficienta pentru incalzirea intregii cantitati de lichid care sa asigure formarea in continuare a vaporilor.

Punctul de inflamabilitate (Pi) este reprezentat de temperatura minima la care vaporii unei substante formeaza cu aerul un aspect inflamabil. In functie de punctul de inflamabilitate, lichidele pot fi grupate in urmatoarele categorii:

lichide inflamabile Pi ≤ 280C (exemplu: benzen, eter, sulfura de carbon, acetona);

lichide usor inflamabile 280C ≤ Pi ≤ 450C (exemplu: petrol lampant, gazolina, terebentina, alcool metilic);

lichide combustibile Pi > 450C (exemplu: fenol, anilina, pacura, motorina, uleiuri, acizi grasi etc.).

Pe langa pericolul de incendiu datorat substantelor inflamabile, in industrie se pot produce incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulari de caldura provenite din procese chimice sau biochimice care au loc in insasi masa substantelor. Fenomenul de autoaprindere se manifesta atat la substantele inflamabile, cat si la cele combustibile.

Autoaprinderea de natura chimica are la baza fenomenul de oxidare si se poate produce in cazul substantelor care au o capacitate intensa de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca in timpul reactiei de oxidare sa se atinga temperatura de autoaprindere, e necesar ca substanta combustibila sa aiba o suprafata mare de contact, iar mediul ambiant sa prezinte o temperatura ridicata.

Autoaprinderea de natura biochimica se datoreaza acumularii de caldura in interiorul masei de substanta, ca urmare a activitatii biologice a microorganismelor.

Substante explozive

Exploziile de natura chimica sunt rezultatul unei reactii chimice foarte rapide, cand, intr-un timp foarte scurt, rezulta produsi noi, cu degajare de caldura.

Explozia, in sensul cel mai restrans al cuvantului, este un fenomen chimic (un proces de transformare chimica a materiei) care se desfasoara rapid insotit de o degajare tot atat de rapida a unor cantitati apreciabile de caldura si gaze sau vapori puternic incalziti, care produc un lucru mecanic de deplasare sau distrugere.

Substantele explozive se descompun sub actiunea temperaturii, cu formare de cantitati mari de gaze. Numeroase substante, in contact cu aerul, formeaza amestecuri explozive.

Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare sau inferioare – care reprezinta cantitatea maxima, respectiv minima, de substanta, exprimata in procente, ce formeaza cu aerul un amestec exploziv.

In afara acestor limite, sau in lipsa unei surse de caldura care sa o declanseze, explozia nu poate avea loc. Sub limita inferioara, amestecul exploziv nu poate exploda din cauza unui exces de aer, iar peste limita superioara, declansarea fenomenului este impiedicata de lipsa de aer.

Limitele de explozie nu au valoare constanta, deoarece amestecul exploziv este supus actiunii urmatorilor factori:

temperatura amestecului; odata cu cresterea temperaturii, limita inferioara de explozie scade, amestecul exploziv devenind mai periculos; la scaderea temperaturii, limita inferioara de explozie creste, iar intervalul dintre limite se reduce, putand ajunge la pierderea caracterului exploziv;

presiunea la care este supus amestecul; odata cu cresterea presiunii, intervalul dintre limitele de explozie se mareste, deci creste posibilitatea producerii exploziei; scaderea presiunii sub o anumita limita (presiunea critica de explozie) anuleaza posibilitatea declansarii exploziei;

capacitatea de oxidare a amestecului; limitele de explozie cresc, iar presiunea critica scade odata cu cresterea capacitatii de oxidare a amestecu-lui exploziv.

In cazul amestecurilor explozive praf-aer, pericolul de explozie depinde de urmatorii factori:

omogenitatea amestecului; cu cat omogenitatea este mai mare, cu atat pericolul de explozie creste;

gradul de dispersie a particulelor de praf; cu cat dispersia este mai mare, oxigenul are acces mai usor spre particula de praf si intervalul de explozie se mareste;

compozitia chimica a prafului; pericolul este mai accentuat daca praful contine substante volatile;

compozitia, temperatura si umiditatea aerului; prezenta unor cantitati determinate de gaze inerte in aer micsoreaza sau inlatura pericolul de explozie; temperatura inalta a aerului mareste pericolul, iar umiditatea il micsoreaza, in afara de cazurile in care substanta respectiva reactioneaza chimic cu apa.

Substante mutagene

Sunt cele care pot provoca aparitia brusca a unui caracter genetic nou, ce reflecta o modificare corespunzatoare a materialului ereditar. Conform unei alte definitii substantele mutagene sunt substante care au proprietatea de a reactiona cu materialul genetic sau de a actiona asupra acestuia, producand mutatii.

Substantele mutagene contin molecule electrofile si deci pot reactiona cu structuri le nucleofile, cum ar fi moleculele de ADN. Cercetarile recente au pus la punct tehnici si metodologii pentru identificarea unor astfel de substante si evaluarea activitatii mutagene potentiale. S-a constatat ca 80 – 90% din compusii chimici carcinogeni (care pot provoca aparitia unor tumori maligne constituite din celule epiteliale) au si efect mutagen.

Substantele cancerigene sunt cele care genereaza tumori maligne, caracterizate printr-o inmultire excesiva a tesuturilor unor organe. In numeroase legislatii nationale se interzice complet utilizarea unor astfel de substante, al caror efect este sigur cancerigen.

Angajatorii au obligatia legala, si nu numai, de a strange informatii asupra riscurilor chimice si a mijloacelor de prevenire consultand:

eticheta;

fisa tehnica de securitate a agentului chimic;

medicul de medicina muncii;

alti specialisti in domeniu;

internet.

a) Eticheta 

Eticheta de pe ambalaje ofera informatii scrise despre pericole (Fraze de risc sau Fraze R) si avertismente (Fraze de securitate sau fraze S), iar fondul portocaliu al semnelor grafice arata ca substanta este periculoasa. Acest tip de eticheta se aplica pe produsele utilizate, depozitate sau vandute.

Exemplu de eticheta:

Xn F

TOLUEN

PERICULOS LA INHALARE

A se evita contactul cu ochii.

A nu se arunca la  canalizare.

A se pastra departe de sursele de aprindere - Fumatul interzis.

A se lua masuri de protectie impotriva descarcarilor de electricitate statica.

Contine: toluen

203-625-9 marcaj CE

Numele, adresa si numarul de telefon ale producatorului, importatorului sau furnizorului

Etichetele pentru transport sunt etichete lipite sau atasate coletelor si placi etichete amplasate pe mijloacele de transport, rombice, impartite in doua. In general, jumatatea superioara este rezervata exclusiv semnului conventional, iar jumatatea inferioara, numarului clasei. Clasificarea marfurilor periculoase facuta din punct de vedere al transportului lor este mai severa decat cea pentru utilizatori pentru ca se considera ca la locurile de munca lucratorii sunt instruiti, pe cand in cazul unui accident la transport pot sa fie afectate persoane neinformate si neinstruite.

Trei exemple de etichete de transport:

 

Etichetele pentru semnalizarea locurilor de munca sunt panouri de avertizare, afisate la locurile de munca, pe rezervoare, conducte, utilaje. Sunt triunghiulare cu o pictograma neagra pe fond galben si bordura neagra.

3203  3218 3204 3201 3211 3209

Depozitarea mai multor substante si preparate periculoase poate fi indicata prin panouri de avertizare „pericol general”; acestea trebuie insotite dupa caz de un panou suplimentar care sa expliciteze pericolul specific, determinat de caracteristicile substantelor.

Semnalizarea riscurilor chimice este de avertisment. De multe ori este completata cu semnalizarea de interdictie (de ex. Fumatul interzis, Interzis foc deschis sau Interzis fumatul), de obligativitate (de ex. protectie obligatorie a mainilor, picioarelor, ochilor, vederii etc.), de identificare a mijloacelor de salvare sau de prim-ajutor.

  3101

b) Fisa tehnica de securitate

Angajatorul trebuie sa verifice daca agentii chimici periculosi achizitionati sunt insotiti de fisa tehnica de securitate a furnizorului, importatorului sau distribuitorului. Daca nu trebuie sa o solicite acestuia. Este bine sa solicite Fisa tehnica de securitate inca inainte de achizitionarea produsului pentru a face o evaluare a riscului chimici si a posibilitatilor companiei sale de a asigura managementul acestui risc.

Fisa tehnica de securitate trebuie sa ofere informatii complete privind riscurile si mijloacele de protectie si trebuie sa cuprinda cele 16 rubrici prezentate mai jos. Se pot folosi ca material de informare si instruire si stau la baza realizarii evaluarii de risc.

c)  Medicul de medicina muncii

Angajatorul poate solicita medicului de medicina muncii informatii referitoare la riscurile pe care le implica un anumit agent chimic periculos, mijlocele de prevenire si organizarea supravegherii starii de sanatate a angajatilor expusi.

d) Alti specialisti in domeniu

Angajatorul poate solicita de la Agentia Nationala pentru Substante si Preparate Chimice Periculoase o lista cu substantele si preparatele chimice periculoase existente pe piata sau poate consulta Registrul National al Substantelor Potential Toxice.

Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Protectia Muncii – Bucuresti a elaborat si pune la dispozitia angajatorilor fise tehnice de securitate pentru peste 450 de substante si preparate chimice.



e) Internetul reprezinta o imensa baza de date despre agentii chimici periculosi.


PRINCIPALELE TIPURI DE PERICOLE SI SIMBOLURILE LOR

Simbol grafic de avertizare

Descrierea riscurilor

T+

Foarte toxic

Foarte toxice - substantele si preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata in cantitati foarte mici pot cauza moartea sau afectiuni cronice ori acute ale sanatatii;

Exemple: acid cianhidric, anhidrida arsenioasa, Paration

Aceste substante pot provoca, in functie de cantitate, efecte ireversibile dupa o singura expunere, efecte grave asupra sanatatii dupa expunere repetata sau prelungita, cat si efecte mutagene cancerigene sau teratogene prin inhalare, inghitire sau patrundere prin piele.

Unul din cele trei simboluri se poate utiliza si pentru substantele si preparatele sensibilizante, cancerigene, mutagenice sau toxice pentru reproducere.

T

Toxic

Toxice - substantele si preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata in cantitati reduse pot cauza moartea sau afectiuni cronice ori acute ale sanatatii;

Exemple: metanol, benzen, fenol

Xn

Nociv

Nocive - substantele si preparatele care prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata pot cauza moartea sau afectiuni cronice ori acute ale sanatatii;

Exemple: etilenglicol, xilen

C

Coroziv

Corozive - substantele si preparatele care in contact cu tesuturile vii exercita o actiune distructiva asupra acestora din urma;

Exemple: acid clorhidric cu concentratie mai mare de 25 %, hidroxid de sodiu (soda caustica) cu concentratie peste 2 %.

Xi

Iritant

Iritante - substantele si preparatele necorozive care prin contact imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reactie inflamatorie; Pot provoca o reactie inflamatorie a tegumentelor, mucoaselor, cailor respiratorii, alergii (substante senzibilizante), eczeme

Exemple: amoniac intre 5 si 10 %, acid clorhidric intre 10 si 25 %, acrilati

F+

Extrem inflamabil

Extrem de inflamabile: substantele si preparatele chimice lichide cu un punct de aprindere foarte scazut si cu un punct de fierbere scazut, precum si substantele si preparatele gazoase care sunt inflamabile in contact cu aerul la temperatura si la presiunea mediului ambiant; Se pot aprinde sub actiunea unei surse de energie (flacara, scanteie etc.) chiar la temperaturi sub 0oC Exemple: hidrogen, acetilena, eter etilic.

F

Foarte inflamabil

Foarte inflamabile: substantele si preparatele care pot sa se incalzeasca si apoi sa se aprinda in contact cu aerul la temperatura ambianta, fara aport de energie; sau substantele si preparatele solide care se pot aprinde cu usurinta dupa un scurt contact cu o sursa de aprindere si care continua sa arda sau sa se consume si dupa indepartarea sursei; sau substantele si preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scazut; sau substantele si preparatele care in contact cu apa sau cu aerul umed emana gaze foarte inflamabile in cantitati periculoase;

Exemple: acetona, alcool etilic.

Inflamabil

Inflamabile - substantele si preparatele lichide cu un punct de aprindere scazut;

Pot sa se aprinda sub actiunea unei surse de energie (flacara, scanteie etc.)

Exemple: white-spirit.

E

Exploziv

Explozive: substantele si preparatele solide, lichide, pastoase sau gelatinoase, care pot sa reactioneze exoterm in absenta oxigenului din atmosfera, producand imediat emisii de gaze, si care, in conditii de proba determinate, detoneaza, produc o deflagratie rapida sau sub efectul caldurii explodeaza cand sunt partial inchise; Pot exploda fie in prezenta unei flacari, fie prin lovire sau frecare.

Exemple: nitroglicerina.

O

Oxidant

Oxidante: substantele si preparatele care in contact cu alte substante, in special cu cele inflamabile, prezinta o reactie puternic exoterma; Pot elibera oxigen, putand provoca sau intretine arderea substantelor corozive.

Exemple: clorati, acid azotic peste 70 %, peroxizi.

<<N

Periculos pentru mediul inconjurator

Periculoase pentru mediul inconjurator - substantele si preparatele care, introduse in mediul inconjurator, ar putea prezenta sau prezinta un risc imediat ori intarziat pentru unul sau mai multe componente ale mediului inconjurator; Intrand in mediu, poate prezenta un pericol imediat sau in timp pentru mediul acvatic, sol, atmosfera sau natura in general

Exemple: lindan

Concluzie:

Toate aceste substante pot reprezenta factori de risc de accidentare si imbolnavire profesionala, in conditiile in care ele sunt utilizate in procesul de munca drept mijloace de munca sau, cel mai frecvent, ca obiecte ale muncii supuse unor manuiri, prelucrari, operatii de transport etc.

Factori de risc de natura biologica

Agentii biologici se gasesc in multe sectoare industriale si de munca. Deoarece acestia rar sunt vizibili, riscurile implicate nu sunt mereu apreciate. Astfel ca dispozitiile legale au ca scop diminuarea riscului de a intra in contact cu agentii biologici.

Agentii biologici contaminanti sunt considerati agentii biologici (bacterii, virusuri, ciuperci, paraziti) prezenti la locurile de munca si care actioneaza asupra lucratorilor ca urmare a manipularii unor produse patologice sau a unor materiale contaminante.

Acesti agenti biologici se pot transmite in mod direct de la bolnavii care primesc ingrijiri medicale, sau indirect, prin obiectele contaminate cu produsele biologice (sange, urina, materii fecale) sau patologice (ex: puroi) provenite de la bolnavi sau animale de laborator.

In categoria agentilor biologici sunt incluse si culturile celulare si endoparazitii umani care pot provoca infectie, alergie sau intoxicatie.

Microorganism = entitate microbiologica celulara sau nu, capabila sa se produca sau sa transfere material genetic.

Exemple:

Bacterii (tuberculoza,leptospiroza )

Virusi (hepatita, gripe, SIDA, turbare)

Paraziti (toxoplasmoze, echinococoze)

Ciuperci (candidoze)

Cultura celulara = rezultatul cresterii „in vitro”, in afara organismului, a celulelor izolate din organisme multicelulare.

Endoparazit uman = un parazit care traieste in interiorul unui organism uman.

In functie de importanta riscului de infectare pe care il prezinta, agentii biologici se impart in patru grupe:

Clasa 1

Agenti biologici care nu pot provoca imbolnavirea

Exemple: Escherichia coli K 12

Clasa 2

Agenti biologici care pot provoca imbolnavirea si constituie un pericol pentru angajati. Propagarea in colectivitate nu este probabila.

Exista profilaxie si tratament eficace, metode de prevenire eficiente/ tratamente disponibile.

Exemple: virusul rujeolei, virusul hepatitei A

Clasa 3

Agenti biologici care pot provoca imbolnavirea grava si constituie un pericol serios pentru angajati. Pot sa prezinte risc de propagare in colectivitate.

Exista profilaxie si tratament eficace.

Exemple: virus HIV ; hepatita C

Clasa 4

Agenti biologici care pot provoca imbolnaviri grave si constituie un pericol serios pentru angajati. Pot sa prezinte risc ridicat de propagare in colectivitate

Nu exista profilaxie si tratament eficace.

Exemple: virus Ebola

Activitatile unde sunt identificati agentii biologici sunt:

Activitati in instalatiile de productie alimentara;

Activitati profesionale in care exista contact cu animale si/sau produse de origine animala;

Activitati in serviciile de sanatate de toate tipurile inclusiv in unitatile de izolare si examinare post mortem;

Activitati in laboratoare clinice, veterinare si de diagnostic, laboratoarele de cercetare, inclusiv laboratoarele de microbiologie de diagnostic;


Activitati de eliminare a deseurilor;

Activitati in instalatiile de transport si epurare a apelor uzate

De asemenea, exista procese de munca unde se lucreaza cu plante periculoase (de exemplu: ciuperci otravitoare), precum si cu animale periculoase (serpi veninosi s.a.), care pot provoca accidente de munca, intoxicatii acute profesionale, raniri, decese etc. Microorganismele sunt prezente in mediul inconjurator deci implicit si in mediul de munca.

Agentii patologici pot sa patrunda in organism pe:

a) Cale respiratorie: reprezinta calea cea mai probabila de infectare microbiana. Intr-adevar, un numar mare de manopere, obisnuite in mediul spitalicesc, produc aerosoli care pot fi infectiosi. Acestia sunt produsi la manevrarea lichidelor, deschiderea fara precautie a flacoanelor vidate, improscari, schimbarea asternutului bolnavilor, manipularea animalelor de laborator ( de ex. tuberculoza).

b) Cale digestiva: una din caile de contaminare pe cale digestiva este pipetarea cu gura, in laboratoare. Frecvent se produc contaminari pe cale digestiva datorita nerespectarii regulilor de igiena ( ex. de boli cu transmitere digestiva: enterocolitele acute, hepatita virala A – „boli ale mainilor murdare”).

c)  Cale cutanata: trecerea microorganismelor prin piele se poate face prin patrunderea accidentala (rani, intepaturi, muscaturi) si apare destul de frecvent in cursul diferitelor activitati medicale(tratamente stomatologice, spalarea instrumentarului, in cursul interventiilor chirurgicale). Hepatitele acute virale de tip B sau C apar frecvent la chirurgi sau stomatologi.

d) Mucoasa conjunctivala: ochiul fiind foarte vascularizat reprezinta o cale importanta de contaminare, mai ales prin improscare oculara (ex. conjunctivite, infectii oculare, micoze oculare).

In cazul activitatii desfasurate in abatoare, pot aparea unele boli denumite zoonoze, care fac parte din categoria bolilor profesionale (vezi tabelul alaturat).

In timpul procesului de lucru, transmiterea agentilor biologici de la animale la om, se poate face in diferite forme:

Prin folosirea mainilor murdare;

Prin improscare in ochi;

Prin ranire – taieturi, intepaturi;

Prin neprotejarea unei rani deja existenta;

Respirand particule fine in suspensie in aer (aerosoli).

Sursele de infectare, pot fi:

Animale

Oameni

Sol, apa

Bolnav, simptomatic sau nu

Purtator sanatos

Pentru toate activitatile in care se utilizeaza agenti biologici ce constituie un risc pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, angajatorul este obligat sa ia masuri adecvate:

Principiul inlocuirii (substitutiei): Inlocuirea unui agent biologic periculos printr-un agent deloc sau mai putin periculos pentru sanatatea lucratorilor.

Daca acest lucru nu este posibil, angajatorul trebuie sa reduca riscul de expunere la cel mai scazut nivel, prin aplicarea unor masuri de protectie colectiva:

limitarea numarului lucratorilor expusi sau susceptibili de a fi expusi;

evitarea sau limitarea riscului de raspandire la locul de munca (procesul muncii, control tehnic, izolare);

semnalizare de securitate;

luarea masurilor de protectie colectiva si furnizarea de EIP pentru riscurile care pot interveni ulterior

masuri de igiena adecvate;

elaborarea unui plan de urgenta in caz de accidente cu agenti biologici patogeni;

detectarea prezentei agentilor biologici patogeni in afara incintei de izolare sau detectarea ruperii izolarii;

prevederea procedurilor si mijloacelor pentru: trierea, colectarea, depozitarea, transportul si eliminarea deseurilor (in special : recipiente sigure si usor identificabile);

masuri care se permita manipularea si transportul agentilor biologici la locul de munca.

Pentru orice activitate care implica agenti biologici patogeni, angajatorul trebuie sa ia urmatoarele masuri:

stabilirea unor reguli de securitate (interzicerea bautului, mancatului, fumatului, in locul in care exista un risc de contaminare);

acordarea de echipament individual de protectie, depozitate intr-un loc special, dezinfectate si verificate (daca este EIP de unica folosinta = deseu contaminat);

instalatii sanitare speciale: spalarea ochilor, antiseptice etc.

dispozitii speciale in cazul manipularii de esantioane de origine umana sau animala.

Agentii biologici pot cauza trei tipuri de boli:

Infectii cauzate de paraziti, virusi si bacterii

Alergii cauzate de expunerea la mucegai, praf organic (praful de faina), enzime.

Otravirea sau alte efecte toxice

Unii agenti biologici pot cauza cancer sau pot face rau fetusilor.

4. Caracteristicile mijloacelor de productie care pot provoca sub/suprasolicitarea psiho-fiziologica a executantului reprezinta ultima categorie de factori de risc de accidentare si imbolnavire profesionala proprii acestor elemente.

Sub/suprasolicitatea fizica

Prin modul de functionare al mijloacelor de munca, precum si datorita caracteristicilor acestora si ale obiectelor muncii, executantul este obligat ca, in decursul realizarii procesului de munca, sa presteze un anumit efort fizic si psihic.

Solicitarea fizica se manifesta in cazul necesitatii executarii unui efort fizic, a mentinerii unei anumite viteze in realizarea manuirilor, a efectuarii operatiilor intr-o postura de lucru necorespunzatoare etc.

In efortul predominant muscular (fizic), capacitatea de munca difera in functie de tipul de activitate musculara: statica sau dinamica.

In activitatile statice, capacitatea de munca exprimata prin lucrul mecanic depinde de timpul maxim in care o forta musculara poate fi mentinuta. Un executant nu poate dezvolta pentru un timp mai indelungat decat cel mult 20% din forta sa maximala.

Capacitatea de munca in activitatile dinamice reprezinta raportul intre lucrul mecanic si timpul alocat executarii unei miscari si se apreciaza prin puterea musculara cu care se realizeaza operatia. Activitatea musculara dinamica este limitata de aportul energetic.

In ambele situatii, daca regimul critic a fost depasit, apare oboseala, tradusa prin fenomene mecanice (scaderea fortei musculare) si prin fenomene energetice particulare (glicoliza anaeroba crescuta).

La acelasi efort, activitatile care antreneaza in miscare un numar mai redus de mase musculare sunt mai obositoare decat acelea la care participa un numar mai mare de muschi. De asemenea, la acelasi consum energetic, efortul static este mai obositor decat efortul dinamic.

In timpul efortului fizic, in organismul uman apare o serie de modificari si fenomene de adaptare si readaptare, ca urmare a solicitarii diferitelor organe interne, a tesuturilor si a sistemelor muscular, osos si nervos. Cele mai importante modificari sunt: cresterea functiei respiratorii, accelerarea activitatii cardiace insotite de o crestere initiala a

debitului sangvin, dilatarea vaselor cardiace si a muschilor solicitati si modificarea sistemului vascular cu efecte pozitive pentru alimentarea tesuturilor cu oxigen si substante hranitoare, cresterea presiunii sangvine, cresterea cantitatii de zahar pe care ficatul o cedeaza corpului, ceea ce favorizeaza transformarea energiei chimice in energie mecanica, intensificarea schimburilor sangvine ale pielii si prin transpiratie.

Pozitiile de lucru fortate sau vicioase reprezinta o solicitare fizica statica, care de-termina jena in circulatia sangvina in functie de gradul de contractie a grupelor musculare, mialgii si artralgii la nivelul coloanei vertebrale, al centurii scapulare sau al altor elemente ale sistemului osos.

Putem considera, deci, doua tipuri de sub/suprasolicitare fizica:

statica: efort fizic static minim/excesiv, pozitii de lucru fortate/vicioase;

dinamica: efort fizic dinamic minim/excesiv, viteza de executie prea mi ca/prea mare, dificultatea efectuarii miscarilor.

Intensitatea oboselii fizice este direct proportionala cu intensitatea si durata efortului depus si invers proportionala cu rezistenta si robustetea organismului. Limita extrema a oboselii fizice o reprezinta epuizarea totala a fortelor, cand individul, practic, nu mai poate continua lucrul si nici nu se mai poate mentine in picioare.

Subsolicitarea fizica, la randul ei, conduce la fenomenul de oboseala, cu toate consecintele ei asupra comportamentului in munca.

Sub/suprasolicitarea psihica poate fi, la randul ei, de trei tipuri:



a)     mentala – de exemplu: cand executantul este obligat de modul de functionare a masinii sa ia decizii dificile intr-un timp scurt;

b)     senzoriala – de exemplu: in cazul monotoniei muncii, specifica liniilor tehnologice automate sau semiautomate;

c)     psihomotorie – de exemplu: precizia mare de executie necesitata de lucrul cu instalatii laser.

In cazul sub/suprasolicitarii psihice se instaleaza oboseala neuropsihica. Simptomele acesteia se concretizeaza in stari tensionate, incetosarea privirii, usturimea ochilor, fuga sau stagnarea privirii (inertia perceptiva), ameteli, dureri de cap. Gradul ei de intensitate poate fi evaluat obiectiv prin probe de atentie, de calcul, de memorare etc.

Spre deosebire de cea fizica, oboseala neuropsihica se remediaza mai incet si ramane, de regula, un postefect care se poate amplifica in timp. In conditiile unei suprasolicitari indelungate, oboseala neuropsihica se cumuleaza, putand deveni o stare patologi-ca (imbolnavire profesionala).

Subsolicitarea psihica determina mai ales dezinteresul si lipsa de atentie fata de operatiile executate, premise ale unui comportament riscant, posibil generator de accidente de munca.

4. FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCA

Mediul de munca este cea de-a patra componenta a sistemului de munca. Intreaga activitate productiva se desfasoara in timp si spatiu, in cadrul unor conditii de mediu.

Mediul de munca include, pe de o parte, mediul fizic ambiant (conditiile de micro climat, iluminat, zgomot, vibratii, radiatii, noxe chimice, presiunea mediului, factori biologici etc.), iar pe de alta parte, mediul social (relatiile, atitudinile, interactiunile, moduri le de comportament etc. care se stabilesc). Influenta conditiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate sa fie considerabila. Mai ales asupra executantului pot produce atat efecte fiziologice, cat si psihologice, sub forma de vatamari sau stari patologice.

Factorii de risc proprii mediului fizic de munca

Se clasifica dupa cum urmeaza:

A. Prima grupa de factori din aceasta categorie poate fi desemnata generic drept factori de natura fizica si include 12 subgrupe:

Primele trei – temperatura excesiva a aerului (ridicata/scazuta); umiditatea necorespunzatoare a aerului (ridicata/scazuta); viteza mare a curentilor de aer – definesc microclimatul locului de munca.

In procesul de munca, factorii de microclimat actioneaza asupra mijloacelor de productie (factori de risc indirecti) si a executantului (factori de risc directi). In calitate de factori de risc indirecti, influenta lor se concretizeaza in ansamblul transformarilor termo-chimice ce se produc la nivelul mijloacelor de productie, transformari care perturba functionarea normala a acestora si pot genera accidente sau boli profesionale.

Influenta asupra executantului se traduce intr-o serie de transformari fiziologice.

Temperatura mediului ambiant determina fenomenul de termoreglare a organismului, care are drept rol mentinerea starii de echilibru termic a acestuia.

Intrarea in actiune a mecanismelor termoreglarii este determinata de cauze externe, care tind sa produca fie racirea, fie supraincalzirea organismului. In general, tempera tura membrelor, a pielii, a extremitatilor este mai mica decat temperatura interna care, in conditii normale de microclima, se mentine constanta in jurul valorii de 36,5 – 370C.

Constanta temperaturii interne a organismului conditioneaza desfasurarea normala a tuturor proceselor vitale.

In cazul in care microclima provoaca modificarea temperaturii interne, se declanseaza mecanismele de compensare, care permit mentinerea acesteia la o valoare constanta. Astfel, daca temperatura mediului ambiant creste, se intensifica procesul de cedare a caldurii spre exterior, prin intermediul glandelor sudoripare (transpiratie). Daca, dimpotriva, scade, se declanseaza procesul de termogeneza, care se realizeaza fie prin intensificarea activitatii musculare (tremuraturi), fie prin amplificarea oxidarii la nivel celular (cresterea ratei metabolice bazale).

Caldura si frigul excesiv impiedica procesul normal de termoreglare, provocand modificari patologice.

In primul caz, depasirea limitelor de expunere la caldura determina aparitia dureri lor cutanate si a acumularilor de caldura.

Pe masura ce timpul de expunere la radiatiile termice creste, pe suprafata epidermei apar vezicatii de dimensiuni din ce in ce mai mari; pragul de durere, in cazul expunerii permanente la radiatii termice, exprimat in densitate de flux de caldura, se situeaza in jurul valorii de 0,05 – 0,06 cal/cm2/s (2.100 – 2.500 W/m2). In cazul mediilor foarte calde, se pot produce arsuri datorate cresterii excesive a temperaturii cutanate locale. Acumularile de caldura din organism conduc la perturbarea sistemului nervos central, pro duc senzatia de voma si ameteli.

Cand temperatura centrala depaseste valoarea de 40,6°C survine moartea.

Temperatura scazuta produce atat dereglari cu caracter patologic, localizate in special la extremitati (reactii acute inflamatorii, degeraturi, congelari), cat si tulburari de or-din general: tulburari de nutritie ale epiteliului, dereglari ale functiei respiratorii, diminuarea fagocitozei si scaderea puterii imunologice a organismului. Efectul temperaturii scazute este accentuat de umiditatea relativa marita a aerului si de vitezele mari ale curentilor de aer, deoarece se diminueaza termoreglarea.

Daca se ia in considerare durata de expunere a organismului la temperaturi scazu-te, se deosebesc:

expunerea cronica (atenuata, de lunga durata), care produce modificari patologice generale inca insuficient studiate;

expunerea acuta (severa, de scurta durata), care favorizeaza aparitia vasodilatatiei la rece si in consecinta cresterea temperaturii pielii (mai ales in zona palmara si in degete).

In general, starea de disconfort termic, urmata de modificarile prezentate, este cu atat mai repede perceputa, cu cat temperatura se indeparteaza de la limitele “bunei stari” fiziologice, limite care variaza de la o activitate la alta in functie de solicitarea fizica (Tab. 2.4.).

Tab. 2.4.

VALORILE TEMPERATURII DE CONFORT PENTRU DIFERITE ACTIVITATI

Tipul activitatii

Temperatura ( °C )

minima

optima

maxima

Munca de birou

Munca *) usoara in pozitie sezanda

Munca *) usoara in pozitie ortostatica

Munca *) grea

Munca *) foarte grea

*) Categoria de munca – usoara/grea – se stabileste in functie de consumul de energie, de repartizarea efortului asupra maselor musculare si de gradul de solicitare statica a muschilor

Umiditatea relativa a aerului, la randul ei, poate afecta direct organismul uman. Scaderea acesteia sub 30% produce uscarea mucoaselor oculare si respiratorii. Munca in aer uscat sporeste riscul de imbolnavire, datorita scaderii capacitatii de aparare a organismului fata de flora microbiana din aer.

Cresterea umiditatii relative peste 70% devine daunatoare prin impiedicarea eliminarii normale a transpiratiei, perturband procesul de termoreglare.

Viteza curentilor de aer are o influenta deosebita asupra starii de confort termic; la aceeasi temperatura, in functie de viteza lor, curentii de aer pot provoca disconfort, iar la depasirea anumitor limite, perturba termoreglarea.

In conditii de lucru in pozitie sezanda, viteza curentului de aer nu trebuie sa depaseasca 0,3 m/s in sezonul rece, respectiv 0,6 m/s in sezonul cald; pentru pozitia ortostatica, valoarea maxima pentru sezonul cald este de 1,5 m/s.

Aeroionizarea necorespunzatoare

Aeroionii sunt particule foarte mici incarcate pozitiv sau negativ, care se gasesc permanent si concomitent in aer, determinand conductibilitatea electrica a acestuia.

Ei se formeaza din atomi si molecule de gaze sub influenta unor factori externi ionizatori – radiatiile radioactive, cosmice si ultraviolete (dure), precum si prin aducerea la incandescenta a corpurilor solide sau prin pulverizarea apei (actiune mecanica asupra structurii apei).

Din punct de vedere chimic, aeroionii se pot clasifica astfel:

ioni gazosi instabili, generati de catre radiatii prin smulgere de electroni (,,,,,,,, etc.);

ioni gazosi de structura, proveniti din evaporarea apei (,);

ioni lichizi de structura, rezultati din condensarea ionilor gazosi de apa sub forma de picaturi microscopice, continand un numar inegal de ioni si .

In ceea ce priveste starea fizica sunt utilizate mai multe clasificari si anume in raport cu dimensiunile efective si in functie de mobilitatea in camp electric.

Dupa dimensiunea lor, ionii pot fi:

mici, de ordinul angströmilor, din care fac parte ionii gazosi instabili si ionii gazosi de structura, realizati de toate sursele de ionizare;

mijlocii, de ordinul micronilor, care rezulta din condensarea vaporilor de apa sub forma de picaturi ultrafine;

mari, de ordinul zecilor de microni, formati tot din condensarea vapori-lor, dar pe un cristal microscopic de gheata sau particula de praf, ce are rolul de nucleu de condensare.

De regula, o parte din ionii mici se asociaza, datorita atractiei electrostatice natura le, si formeaza ionii mijlocii, din care se nasc apoi ionii grei si ultragrei.

Clasificarea dupa mobilitate are drept criteriu viteza de circulatie a ionilor intr-un camp electric etalon cu valoarea de 1 volt/cm (sau 100 V/m), care se poate inscrie in urmatoarele limite:

0,1 – 2 cm/s = ionii mici;

0,001 – 0,1 cm/s = ionii mijlocii usori si medii;

sub 0,001 cm/s = ionii grei si ultragrei.

Din cele prezentate se poate observa ca ionii mici au proprietati net diferentiate fata de ionii mijlocii sau mari, si anume:

structura chimica diversa;

dimensiuni de ordinul angströmilor;

mobilitate mare in camp electric.

Asemenea proprietati confera ionilor mici posibilitatea de a se comporta de cu totul alta maniera decat moleculele neutre, inerte din punct de vedere electric, sau decat ionii mijlocii si grei, ce au dimensiuni mari, sunt foarte lenti si provin in exclusivitate din moleculele de apa.

Intre elementele din atmosfera care furnizeaza cu prioritate ioni mici figureaza oxigenul (,) si apa (,), aceasta din urma tot datorita oxigenului.

Pe baza acestei constatari s-a demonstrat ca ionii mici din atmosfera afecteaza procesul din tesuturile organismului uman in care oxigenul atmosferic este direct implicat si anume metabolismul energetic.

Cantitatile mici de ioni din volumul total de oxigen atmosferic ce patrunde in celulele organismului reprezinta centrele active care declanseaza si de la care se propaga apoi in lant procesul de generare a moleculelor de tip ATP, necesare initierii travaliului celular si tisular curent.

Pentru a putea efectua o departajare a proprietatilor aerului in raport cu variatiile concentratiei de ioni mici se ia ca etalon evolutia naturala a concentratiei de ioni mici in aerul de la sol in actualul secol, asa cum rezulta aceasta evolutie din masuratorile efectuate sistematic de centrele de specialitate.

Referitor la cantitate, se poate afirma ca valoarea normala a continutului de ioni mici din aerul natural la nivelul solului oscileaza intre 1.500 – 2.000 ioni/cm3 (concentra tie ce corespunde mediei lunilor de vara, cand organismul se afla in plenitudinea capacitatilor sale functionale).

Valorile sub aceasta limita se considera ca dau mediului un caracter subincarcat si anume moderat subincarcat pentru concentratiile cuprinse intre 800 – 1.500 ioni/cm3 si sever subincarcat, cand continutul de ioni scade sub 800 ioni/cm3.

Valorile peste limita normala se apreciaza ca imprima mediului un caracter supraincarcat, si anume moderat supraincarcat pentru cantitati de pana la 100.000 ioni/cm3 si sever supraincarcat la peste 100.000 ioni/cm3.

Referitor la cantitate, s-a constatat ca raportul normal natural intre cantitatea de ioni pozitivi si negativi in aerul natural la nivelul solului variaza intre limitele n+/n - = 1,2 – 1,4 (medie de referinta stabilita pentru aceeasi perioada ca mai sus), ceea ce indica un exces moderat de ioni pozitivi.

Proprietatile aerului functie de cantitatea si raportul dintre tipurile de ioni sunt prezentate in Tab. 2.5. Excesul mic de ioni pozitivi, ca stare normala naturala a aerului atmosferic, este considerat ca fiind stimulul electrochimic natural ce asigura rezerva mini ma de molecule macroergice.

Tab. 2.5.

PROPRIETATILE AERULUI IN FUNCTIE DE TIPUL DE IONI IN EXCES

Mediu electrochimic

bazic

sever pentru n+/n- < 0,8

moderat pentru n+/n- = 0,8 – 1,2

normal

cand n+/n- = 1,2 – 1,4

acid

moderat pentru n+/n- = 1,4 – 2

sever pentru n+/n- > 2

Golirea aerului de continutul sau natural de ioni mici are drept consecinta diminuarea severa a eficientelor oxidarilor tisulare, careia organismul ii face fata numai atata timp cat poate compensa deficitul de energie prin reactii chimice echivalente in secventa anaeroba, dupa care apar perturbari grave ce conduc la instalarea unei stari morbide.

Supraincarcarea aerului cu unul din cele doua tipuri de ioni are la randul ei efecte importante asupra organismului uman, care se manifesta la nivelul tesuturilor, sistemului nervos central, endocrin, asupra aparatului respirator, cardiovascular si a sangelui.

De exemplu, in cazul tesuturilor, consecintele apar sub forma de:

crestere, respectiv scadere, a randamentului procesului de generare a moleculelor macroergice (exces de ioni pozitivi, respectiv negativ);

modificarea (acidifierea sau alcalinizarea) pH-ului mediului intracelular pana la alterarea structurii complexelor moleculare si supramoleculare si, implicit, la alterarea functiilor celulare;

intensificarea functiilor celulelor al caror echipament enzimatic isi creste capacitatea de actiune in mediu acid, respectiv bazic si inhibarea functiilor celulelor al caror echipament enzimatic isi diminueaza capacitatea de sinteza in acelasi mediu.

Lipsa de ioni mici din incaperea industriala face ca organismul sa nu mai aiba conditii electrochimice de refacere a energiei in ritmul consumului; spre sfarsitul programului (considerat de 8 ore) apare si se instaleaza o oboseala progresiva, simultan cu senzatia de satietate fata de munca, deci creste probabilitatea erorii de comportament.

Exista procese tehnologice care faciliteaza golirea aerului de continutul sau natural de ioni mici pana la limite care nu se ating decat in mod exceptional in natura (de exemplu: in salile cu aparate de reproducere tip XEROX, unde atat aparatura, cat si hartia trecuta prin aparate colecteaza aeroioni, concentratia se mentine curent sub 50 perechi/cm3).

Simptomele acute de personal in acest caz sunt: paloare accentuata, senzatia de sfarseala suparatoare, cefalee persistenta, sete acuta, poliurie, dureri in regiunea rinichi-lor, a ficatului, diminuarea severa a apetitului sexual, stare depresiva.

Exista procese tehnologice care inlesnesc generarea unui exces permanent de ioni pozitivi, care poate depasi mult concentratia naturala (de exemplu: in industria textila). Bolile si starile maladive manifestate de personalul care lucreaza timp indelungat intr-o asemenea atmosfera sunt iritabilitate nemotivata, insomnii, indigestii, constipatii, intreruperi ale ciclului menstrual, gastrite, ulcere, blocaje renale, potenta sexuala ridicata, stres cu manifestari agresive etc.

Chiar daca nu provoaca imbolnavire profesionala, excesul de ioni de un semn sau altul din atmosfera de lucru ramane un factor generator de erori de comportament in special datorita afectarii sistemului nervos central, in gradele descrise (treapta a II-a si a III-a pentru ambele tipuri de supraincarcari).

Presiunea excesiva a aerului (ridicata/scazuta); suprapresiunea in adancimea apelor. In conditii normale, presiunea atmosferica exercitata asupra organismului uman este echilibrata de contrapresiunea din interior (a plasmei sangvine, tesuturilor, a cavitatilor organismului) si de ea depind schimburile de gaze dintre organisme si atmosfera.

La cresterea sau scaderea presiunii atmosferice proportia gazelor din aer nu se modifica, in schimb variaza numarul moleculelor pe unitatea de volum (creste la presiuni ridicate si scade la presiuni reduse). Aceste modificari au consecinte asupra solubilitatii gazelor in tesuturile organismului, generand tulburari specifice.

In cazul presiunii scazute (la mare altitudine) are loc o scadere considerabila a presiunii partiale a oxigenului, paralel cu saracirea organismului de cantitatea de bioxid de carbon fiziologic necesara. Pana la altitudini de 3.500 – 5.000 m, organismul reuseste sa compenseze lipsurile prin cresterea amplitudinii si frecventei miscarilor respiratorii. Peste acest prag nu se mai poate compensa lipsa de oxigenare, aparand tulburari de transmitere a influxului nervos si de coordonare a activitatii musculare. De asemenea, apar

tulburari de perceptie, disparitia atentiei, incetinirea si alterarea procesului de gandire.

Presiunea crescuta cu numai cateva atmosfere fata de normal este compensata prin accelerarea functiilor organismului si nu provoaca decat tulburari minore: schimba-rea timbrului vocii, scurtarea inspiratiei si prelungirea expiratiei, rarirea pulsului, modificarea vitezei de coagulare a sangelui.

La presiuni mai mari, si mai ales in cazul suprapresiunii din adancimea apelor, cresc proportional si cantitatile de gaz din aer dizolvate in sange si tesuturi. In cazul azotului, cresterea este mai mare decat la oxigen - la 4 atmosfere 22,7% fata de 10% - ceea ce conduce la saturarea organismului cu azot, mai ales a tesuturilor adipoase, fenomen numit “boala de cheson”. Timpul de stationare in conditii de suprapresiune este hotarator: la 15 min se atinge 50% din capacitatea de saturatie a organismului cu azot, dupa 30 min – 65% si dupa circa 3 ore se ajunge la saturatia completa.

Zgomotul excesiv; ultrasunetele

Din punct de vedere al perceperii lor de catre organul auditiv, oscilatiile acustice se clasifica in: infrasunete (cu frecvente < 16 Hz), sunete (cu frecvente intre 16 – 16.000 Hz) si ultrasunete (cu frecvente peste 16.000 Hz).

In mediul industrial, infrasunetele, sunetele si ultrasunetele se suprapun atat in ce ea ce priveste componenta spectrului oscilatiilor generate de masini si utilaje, cat si in privinta actiunii lor asupra organismului executantilor. Numai in mod exceptional se intalnesc exclusiv oscilatii cu frecventa sub 16 Hz sau peste 500 Hz, frecventa care reprezinta limita superioara de percepere a analizatorului cutanat. Totusi, la fiecare loc de munca predomina o anumita gama imprimand caracteristici specifice mediului fizic ambiant.

Zgomotul este definit, cel mai des, ca un sunet nedorit. Sunetul este senzatia auditiva provocata de vibratia acustica (deci in domeniul audibil) a particulelor unui mediu elastic in jurul unei pozitii de echilibru.

Aparand ca urmare a vibratiilor unui corp, sunetele sonore pot fi grupate, in raport cu natura fortelor care produc aceste vibratii, in mai multe categorii si anume:

surse producatoare de zgomot prin actiune aerodinamica, in aceasta grupa fiind cuprinse curgerile laminare de fluid prin orificii sau curgerile turbulente;

surse producatoare de zgomot prin actiune electromagnetica

surse producatoare de zgomot prin actiune termica

Fenomenul ondulatoriu generator de zgomot este dinamic si variaza in timp, ceea ce determina introducerea notiunii de frecventa. Frecventa sunetului reprezinta numarul de perioade din unitatea de timp si se masoara in Hz. Domeniul de frecventa audibil este cuprins intre 20 si 20.000 Hz.

Unitatea de masura a zgomotului este decibelul (dB).

O modificare a nivelului zgomotului cu 1dB poate fi detectata de urechea umana. O dublare a tariei zgomotului determina o crestere a nivelului cu 6dB, in timp ce o scadere cu 6dB semnifica o injumatatire a intensitatii sonore.

Un alt parametru important, mai ales atunci cand actiunea zgomotului constituie un factor de risc, este durata zgomotului.

Functie de durata sau de variatia in timp, pot fi distinse mai multe categorii de zgomote:

zgomot impulsiv

zgomot stabil

zgomot fluctuant

zgomot intermitent

In rezumat se poate spune ca cele trei caracteristici fundamentale ale unui zgomot sunt:

nivelul in decibeli;

continutul in frecventa;

durata totala si variatia nivelului in timp.

In functie de nivelul de intensitate, apar mai multe tipuri de efecte ale zgomotului asupra executantului:

a)  Efectul de mascare - se produce atunci cand sunt emise simultan mai multe sunete, unul din ele, cel mai intens, ingreunand sau impiedicand perceperea celorlalte; efectul se mentine constant pe toata perioada cat sunetele sunt emise simultan.

b) Oboseala auditiva se traduce printr-o crestere temporara a pragului de perceptie a sunetului la frecventa de 4.000 Hz, in urma expunerii la actiunea unui zgomot intens.

Oboseala auditiva este un fenomen de uzura reversibila, dar revenirea este din ce in ce mai dificila, daca o persoana este expusa un timp mai indelungat actiunii zgomotului. Are loc astfel o trecere lenta, insesizabila, din domeniul tulburarilor functionale in acela al modificarilor organice ilustrate de aparitia surditatii de perceptie.

c)  Surditatea profesionala este rezultatul expunerii la actiunea zgomotului, dar nu se cunoaste inca, in intregime, modul ei de producere.

d) Tulburari generale ale functiilor organismului uman; primul semn care marcheaza starea de excitatie datorata zgomotului este cefaleea, insotita de greata, mai ales pe fondul unei distonii neurovegetative.

Intre simptomele cele mai frecvente este oboseala. Starea de oboseala, ne justificata de alte cauze, persista in absenta oricaror alte semne clinice.

e)  Efecte asupra sistemului nervos: tulburari ale somnului, tulburari vizuale, modificari in functionarea sistemului nervos central.

f)  Efecte asupra functiei vizuale. Expunerea la zgomot nu modifica componenta fizica a simtului reliefului (stereoscopie), in schimb se degradeaza capacitatea de apreciere reala a distantei. Stoparea expunerii permite re-venirea completa a capacitatii stereoscopice la normal dupa o ora.

Un caz particular al oscilatiilor acustice il reprezinta infrasunetele, care sunt percepute ca vibratii, prin intermediul unor analizatori ca pozitia spatiala, analizatorul cutanat sau motor; desi inaudibile, ele sunt prezente frecvent la locurile de munca.

Ca efecte generale asupra organismului se constata: instalarea rapida a unei oboseli marcate; scaderea tensiunii arteriale cu 10 - 20 mm Hg, manifestata deja dupa primele 3 minute de expunere; accelerarea ritmului cardiac cu 5 – 30 pulsatii pe minut; accelerarea ritmului respirator (cca. 4 respiratii suplimentare/minut); tremuraturi si frisoane ale muschilor, bratelor si picioarelor, diminuarea tonusului muscular.

Ultrasunetele, avand o frecventa ridicata (peste 16.000 Hz), nu provoaca senzatii auditive. Actiunea lor biologica variaza in functie de caracteristicile proprii (frecventa, intensitate, durata de actiune) si de natura elementelor sau a tesuturilor expuse. Cele mai periculoase sunt ultrasunetele de intensitate mare si frecventa joasa, care se amortizeaza putin in aer si se raspandesc in toata incaperea de lucru; cele de intensitate mica si frecventa ridicata practic nu sunt nocive pentru om.

Actiunea ultrasunetelor poate sa fie generala, interesand intregul organism, sau partiala, afectand numai anumite organe ori sisteme: organul auditiv, sistemul nervos, endocrin, muscular, sangvin etc. La intensitate foarte mare, efectul este moartea instantanee (frecventa critica este considerata cea de 22 – 25,5 Hz la intensitati de 160 – 165 dB).

Expunerea indelungata la ultrasunete conduce la surditate profesionala. Cele de intensitate mare produc modificari ale sistemului nervos central si periferic, traduse prin: apatie, coma, crize epileptiforme, hemoragii si degenerescenta.

Iluminatul necorespunzator

Cercetarile experimentale au demonstrat ca 80% din solicitarea nervoasa se poate atribui excitatiilor optice. Cantitatea cea mai mare de informatii primite de catre un om in procesul muncii o formeaza semnalele luminoase receptionate de analizorul optic, respectiv pana la 107/s. Intrucat purtatorul de mesaj in transmiterea si receptionarea semnalelor optice il constituie semnalele luminoase, calitatea transmisiei si receptiei informatii lor este conditionata de calitatea iluminatului.

In timpul lucrului, la modificarea directiei de privire de la un punct la altul se poate asocia si miscarea capului si chiar a intregului corp. Se pot efectua deplasari de la o zona la alta a unei incaperi. Toate aceste modificari de pozitie produc o redistribuire a luminantelor din campul vizual si, ca atare, influenteaza nivelul de adaptare locala si generala a retinei ambilor ochi. Readaptarea pentru fiecare situatie in parte se face cu efort pentru acele parti din structura ochiului care asigura limitele intre care nivelul de echilibru al substantelor fotochimice impresionate de lumina se poate realiza. Cercetarile efectuate pe parcursul unei perioade de un secol, din diferite tari, au permis evaluarea efecte lor modificarilor de luminanta din campul vizual asupra capacitatii si disconfortului vizual si stabilirea anumitor valori pentru parametrii care caracterizeaza ambianta luminoasa a unui spatiu de lucru. Aceste valori constituie baza prescriptiilor privind calitatea luminii in spatiile de lucru.

Dintre factorii fizici care influenteaza capacitatea vizuala cei mai importanti sunt:

dimensiunea detaliului;

contrastul dintre luminanta detaliului si cea a fondului pe care se vede acesta;

luminozitatea fondului.





loading...





Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia






loading...

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu