Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » agricultura » pomicultura
BOLILE MARULUI - PREVENIRE SI COMBATERE

BOLILE MARULUI - PREVENIRE SI COMBATERE


UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA "ION IONESCU DE LA BRAD" IASI

Facultatea: Agricultura

Specializarea: Montanologie

BOLILE MARULUI - PREVENIRE SI COMBATERE



Cuprins:

  1. Importanta si scopul studierii temei
  2. Originea si aria de raspandire a marului
  3. Cerintele marului fata de factorii de mediu si tehnologia de cultura

Cerintele fata de factorii de mediu

Cerinte fata de lumina

Cerinte fata de caldura

Cerinte fata de apa

Cerinte fata de sol si expozitia terenului

Tehnologia de cultura

Specificul producerii materialului saditor

Specificul infiintarii si intretinerii plantatiilor

Taierile de fructificare

Intretinerea solului

Fertilizarea plantatiilor de mar

Irigarea plantatiilor

Ingrijirea recoltelor

Combaterea bolilor si daunatorilor

Particularitatile maturarii si recoltarii merelor

3.2.10. Tematica recoltarii

  1. Agentii patogeni ai marului
  2. Combaterea integrata a bolilor la cultura marului

Metode agro-fitotehnice

Igiena culturala

Metode biologice

Metode chimice

  1. Concluzii
  2. Bibliografie

Importanta si scopul studierii temei

Traditia si vocatia pomicola a Romaniei este foarte veche, aceasta confundandu-se cu insusi poporul roman.

Sfarsitul secolului XX gaseste tara noastra printre marile tari producatoare de fructe din lume insa primul deceniu al mileniului III inregistreaza o scadere considerabila a productiei.

Redresarea productiei de fructe este conditionata si de nivelul cercetarii stiintifice, al invatamantului de specialitate de toate gradele, a cunoasterii in general.

Intre factori care au contribuit la obtinerea de recolte mai ridicate a fost si protectia mai eficienta a plantelor. Pentru realizarea productiilor sporite si de calitate superioara, lucratorii si specialistii din agricultura au de luptat cu un numar mare de boli si daunatori, care produc mari pagube productiei agricole. Pagubele produse de agentii patogeni au repercusiuni in primul rand asupra calitatii fructelor dar si asupra cantitatii productiei pomicole.

Masurile de prevenire si combatere a bolilor si daunatorilor presupun cunoasterea stiintifica aprofundata a acestora. Prin cunoasterea biologiei si morfologiei agentului patogen, se poate preciza momentul aplicarii masurilor de prevenire si combatere, diminuand astfel pierderile produse de acestia. Un rol hotarator in realizarea obiectivelor protectiei plantelor si promovarea celor mai eficiente metode de combatere in productie l-a avut stransa si permanenta colaborare intre unitatile de cercetare si organele operative ale Ministerului Agriculturii.

Eficacitatea combaterii bolilor si daunatorilor consta in folosirea unor aparate si masini de mare randament, in imbogatirea in permanenta a sortimentelor fitofarmaceutice folosite, prin sintetizarea de noi substante chimice care sa impiedice formarea unor rase noi rezistente la acestea.

Originea si aria de raspandire a marului

Centre de origine ale speciilor de Malus sunt arealele geografice cuprinse intre Caucaz, Turkestan, Altai, Pamir pana in China si Japonia. Exista cateva specii originare din America de Nord: Malus fusca Schneid, Malus ioensis, Brit, Malus coronaria Mill, Malus angustifolia Michx. Centrul genetic cel mai important pare a fi Asia de sud - vest (Vavilov 1951).

Cultura marului acopera intreaga zona temperata, cuprinsa intre 30-60o latitudine nordica si 30-70o latitudine sudica precum si unele zone restranse subtropicale.

Plasticitatea ecologica ridicata a acestei specii a condus la crearea unor soiuri adaptate celor mai diverse zone. Astfel, se intalnesc plantatii de mar atat in Siberia si Nordul Chinei, unde temperatura coboara frecvent pana la - 40oC, reprezentate de soiuri ca: Anna, Primicia, Princesa, Galicia etc, cat si in Algeria, Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, Africa de Sud etc unde temperaturile ridicate din timpul iernii fac sa nu fie asigurat "necesarul de frig" cu consecintele cunoscute.

In prezent, marul se cultiva in 84 de tari, din care 35 in Europa, 25 in Asia, 8 in America de Nord, 8 in America de Sud, 8 in Africa si 2 in Oceania.

Suprafetele cultivate cu mar au oscilat in perioada 1996-2000 in jurul valorii 7 milioane hectare, fiind intr-o tendinta de crestere, mai ales, pe seama continentelor Asia si Africa.

Productia de mere media anilor (1996 - 2000) se cifreaza la 60 milioane tone, cunoscand o tendinta permanenta de crestere. Astfel, in 1950 se produceau in lume 13,5 mil. tone (fara URSS), in 1970, 28 mil. tone, (fara URSS), in 1990, 40 mil. tone (fara URSS), in 2000 peste 60 mil. tone.

Tabelul 1.

Productia de mere la nivel mondial (tone)

Continentul

Total d.c.

Asia

Europa

America de Nord

America de Sud

Africa

Oceania

Tari mari producatoare de mere sunt: China cu peste 9 milioane tone (media anilor 1996 - 2000), SUA (4,7 mil. tone), Franta (2,3 mil. tone), Italia (2,1 mil. tone), Turcia (2,0 mil. tone etc).

Tabelul 2.

Principalele tari producatoare de mere din Europa (tone)

(FAO 2000)

Tara

Franta

Italia

Germania

Turcia

Polonia

Spania

Romania

In Romania marul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000) de pe care se obtine o productie de circa 600000 tone. Principalele judete producatoare sunt: Arges, Suceava, Mures, Maramures, Dambovita, Iasi, Cluj, Bihor, Bistrita Nasaud, Bacau, Salaj, Valcea.

Tabelul 3.

Principalele judete producatoare de mere din Romania

(Anuarul statistic, 1998)

Judetul

Total din care:

Sector privat

tone

tone

Arges

Suceava

Mures

Maramures

Dambovita

Iasi

Cluj

Bihor

Bistrita - Nasaud

Bacau

Salaj

Valcea

Se constata ca la noi in tara mai mult de jumatate din productie se realizeaza in 10 judete iar ponderea se intalneste in sectorul privat.

Comertul international cu mere (Anuar FAO, 1999) are valori semnificative, ajungand la peste 5 mil. tone, cu o valoare de peste 3,5 miliarde de dolari.

Cerintele marului fata de factorii de mediu si tehnologia de cultura

3.1. Cerintele fata de factorii de mediu

3.1.1. Cerintele fata de lumina

Fata de acest factor, specia mar are pretentii moderate, cu exceptia zonelor premontane unde devine ceva mai exigent. Datorita pozitiei geografice a tarii noastre (43o3' si 48o15' latitudine nordica) se intrunesc conditii normale din punct de vedere al iluminarii. Cu toate acestea, o buna iluminare a coroanelor realizata prin alegerea formei optime, corelarea distantelor de plantare cu habitusul pomului, amplasarea in teren a parcelelor si a randurilor, conduce la obtinerea unor fructe de calitate superioara, cu un surplus de substante biochimice si o colorare mai intensa.

Cerintele mai mari fata de lumina ale marului se inregistreza la inflorit si in ultimile 3-4 saptamani inainte de recoltare.

In conditii de lumina insuficienta pomii sunt mai sensibili la atacul unor boli si daunatori, mai putin rezistenti la iernare, se degarnisesc iar fructele au o calitate inferioara.

Indicele foliar al marului este cuprins intre 2,2 si 6,1 si este considerat foarte mic, comparativ cu alte specii, in special cereale.

Sistemul de plantatie influenteaza si conversia luminii solare astfel:

- in plantatiile extensive de mar coeficientul de conversie a radiatiei solare fotosintetic active este de 1,26-1,31%, iar productia de 17,6-18,5 t/ha:

- in plantatiile intensive coeficientul radiatiei solare (k) este sub mediu 1,64-1,90% iar productia fiind de 23,7-30 t/ha;

- in plantatiile superintensive, k=2,082% ceea ce corespunde unei valori medii precum si unei recolte de 36,3-37,5 t/ha (V.I. Babuc 1992).

O buna iluminare corespunde formelor de coroana zvelte cordon, fus etc. si celor aplatizate. Formele de conducere si celelalte elemente tehnologice trebuie sa asigure un nivel de interceptare si distribuire a luminii egal cu necesarul fiziologic al plantei (cca. 700 Kmol m2s-1) si nu mai mare. Acesta este punctul de saturatie al speciei mar care se coreleaza cu cel de compensare.

Excesele de lumina la aceasta apecie, pe langa faptul ca sunt inutile, pot avea chiar efecte negative, inducand in conditii de deficit hidric inchiderea stomatelor si reducerea schimbului de gaze iar in caz de exces hidric intensificarea transpiratiei.

Experientele proprii ne-au demonstrat ca taierile "in verde" influenteaza pozitiv receptarea luminii si implicit calitatea fructelor.

3.1.2. Cerintele fata de caldura

Marul are pretentii moderate, fata de temperatura, dand rezultate bune in zone in care temperatura medie anuala este cuprinsa intre 8 si 9,5oC, dar poate creste si fructifica satisfacator si in regiuni cu temperaturi medii de 7,5-7,9oC.

Cerintele fata de temperatura difera de la soi la soi. Soiurile din grupa Starking delicious au exigente mai mari fata de caldura, in timp ce soiurile Frumos de Boskoop, Kaltherer Bohmer, James Grieve, Patul, Cretesc, Mc Intash etc. sunt mai putin pretentioase.

Pragul biologic al marului este de 8oC, iar cel pentru deschiderea in masa al florilor este de 11oC.

Temperatura optima de germinare a polenului este de 21-27oC iar cea minima de 10oC. Soiurile mai pretentioase la temperatura au nevoie pentru inflorire de 15-17oC temperatura medie zilnica fapt cu o importanta deosebita asupra zonarii acestor soiuri. In zonele in care aceste temperaturi nu se realizeaza, productiile sunt mai mici atat calitativ cat mai ales cantitativ.

Media temperaturilor din timpul perioadei de vegetatie a marului terbuie sa fie cuprinsa intre 12 si 19oC. Soiurile de vara au nevoie de o temperatura medie de cca. 12oC iar cele de toamna si iarna de peste 15oC. Unele soiuri (ex. Granny Smith, Radaseni) au nevoie de o suma a temperaturilor mai mare pentru a-si matura fructele.

Marul este o specie foarte rezistenta la ger, partea epigee suportand in perioada de repaus -33oC -35oC iar cea hipogee -7oC -12oC.

Rezistenta la ingheturile tarzii de primavara depinde de stadiul fenologic: la dezmugurire -5oC pana la -6oC; la buton floral -3,9oC; la aparitia petalelor

-3,3oC; in plina floare -2,2oC si imediat dupa legarea fructelor -1,7oC.

Necesarul de frig al marului (temperaturi pozitive joase 1÷7oC) se situeaza intre 400 ore (Winter Bonana, Anna, Primicia) si 1500 ore (Northern Spy, Frumusetea Romei). Majoritatea soiurilor se incadreaza in necesarul de 800-1000 ore.

Acest necesar de frig are importanta in a activa unii biostimulatori care au rolul de a scoate mugurii din stadiul de repaus.

In situatia ca nu se realizeaza necesarul de frig se decaleaza pornirea in vegetatie a pomilor, inflorirea este esalonata si anormala, florile prezinta malformatii, legarea este slaba etc.

Necesarul de frig constituie un factor restrictiv in cultura marului mai ales pentru zonele calde ale globului. Daca ne referim la Romania precizam ca soiurile cu o nevoie mare de frig nu sunt recomandate pentru cultura in Baragan sau Dobrogea.

La nivel mondial au fost create soiuri cu pretentii mici fata de necesarul de frig (Primicia, Galicia, Centenaria, Adina, Marquesa etc.) facand, astfel, posibila cultivarea marului in zone mai calde (Africa de sud, Australia, Brazilia, Chile etc.).

O importanta deosebita pentru colorarea fructelor o are diferenta de temperatura de la zi la noapte din timpul maturarii fructelor. Optim ar fi ca acest contrast sa fie de 8-12oC mai ales pentru soiurile care se coloreaza mai greu (Generos, Jonagold, Radaseni etc.).

Temperaturile mai ridicate din timpul maturarii fructelor ce urmeaza dupa perioade mai reci si umede conduc la apariti unor deranjamente fiziologice cum ar fi: sticlozotatea, brunificarea interna, arsuri etc.).

3.1.3. Cerintele fata de apa

Marul este o specie cu pretentii ridicate atat fata de umiditatea din sol cat si fata de cea atmosferica. Rezultatele foarte bune in cultura marului se obtin in zonele unde precipitatiile depasesc 650-700 mm bine distribuite in cadrul perioadei de vegetatie. In conditii de irigare marul se comporta bine si in zona de stepa cu precipitatii chiar sub 500 mm.

Coeficientul de transpiratie (cantitatea de apa necesara pentru 1 kg substanta uscata) al marului este de 170-300 kg fiind influentat de umiditatea relativa, lumina, temperatura si vant.

Perioadele de seceta cat si excesul de apa din sol, sunt greu suportate de mar, portaltoii franc si cei de vigoare mare comportandu-se cel mai bine in aceste cazuri comparativ cu cei de vigoare slaba.

Umiditatea optima a soiului pentru specia mar este de 70-75% din capacitatea de camp, iar cea relativa aerului de 70-80%. Soiurile din grupa Red Delicious necesitand valori mai scazute pentru umiditatea relativa (65-70%). Soiurile au o comportare diferita fata de necesarul de apa existand soiuri cu cerinte mai mari (Patul, Cretesc, Frumos de Borkoop, Renet de Canada, Bohmer Kaltherer, Radaseni) sau mai mici (Golden, Starkrimson, Jonathan) care pot suporta chiar perioade mici de seceta.

Excesul de apa este greu de suportat de catre mar si nu trebuie sa depaseasca 10-14 zile in perioada de repaus relativ si 4-5 zile in timpul perioadei de vegetatie. De asemenea, umiditatea atmosferica ridicata favorizeaza atacul unor boli foarte periculoase (rapan), micsoreaza fotosinteza, prelungeste perioada de vegetatie impiedicand maturarea lemnului si fructelor etc.

Soiurile de vara au nevoie de mai putina apa decat cele de toamna si iarna.

Perioadele critice pentru apa: cresterea intensa a lastarilor si cresterea intensa a fructelor.

Nivelul apei freatice trebuie sa se situeze la 1,2-1,5 m in cazul soiurilor altoite pe portaltoi de vigoare slaba si de 2,5-3,0 m in cazul portaltoilor vigurosi cu inradacinare profunda.

3.1.4. Cerintele fata de sol.

Cultura marului reuseste pe o gama larga de soluri, atat ca textura (luto-argiloase, lutoase, luto-nisipoase), cat si ca tip de sol (podzoluri, soluri de padure, cernoziomuri, aluviuni, negre de faneata), datorita in special multitudinii si diversitatii portaltoilor.

Soiurile de mar altoite pe portaltoi vegetativi cer soluri fertile si profunde, iar in cazul portaltoilor franc pot fi folosite si soluri mai sarace, dar bine drenate.

Un fenomen important, care influenteaza reusita culturii marului este cel de "oboseala biologica a solului" mai ales in plantatiile intensive si superintensive.

In cazul plantarii marului dupa el insusi se recomanda luarea tuturor masurilor pentru a evita efectul acestui fenomen vegetativ.

Parametrii chimici si fizici optimi ai solurilor pentru

cultura marului (dupa Davidescu, 1992)

Simbol

Parametrii chimici si fizici

PH

Reactia solului

V

Gradul de saturatie in baze %

>60

T

Capacitatea totala de schimb cationic (me/100g)

S

Salinitatea (ppm)

<200

Na

Continutul in Na schimbabil (% din total)

<5

H

Continutul in humus (%)

Na/ha

Rezerva de humus(t/ha)

Nt

Continutul in N total (%)

C/N

Raportul C/N


In

Indicele de N

N. as

Azot asimilabil (ppm)

P

Fosfor potential asimilabil (ppm Al)

K

Potasiu potential asimilabil (ppm Al)

Ca

Continutul in calciu (%-CaCO3)

Ca a

Continutul in calciu activ (%)

B

Bor (H2O-ppm)

Zn

Zn (EDTA-ppm)

Fe

Fe (FeNH4-ppm)

As

Adancimea profilului de sol (cm)

Ve

Volumul edafic util (%)

Ss

Scheletul solului (%)

Tx

Textura (% argila)

Tx

Textura (% praf)

Da

Densitatea aparenta

Pt

Porozitatea totala

Pa

Porozitatea de aeratie (% din volum)

Pm

Permeabilitatea (mm/h)

Cau

Capacitatea de apa utila (m3/ha)

RH

Regimul hidric

Percolativ

Nu sunt recomandate pentru cultura marului solurile compacte, slab aerate, cu exces de umiditate.

Alti factori ecologici deosebiti de importanti in cultura marului sunt: aerul, expozitia terenului, relieful altitudinea si latitudinea. Toate acestea au influente majore asupra metabolismului, productiei si calitatii fructelor (G. Gradinariu si colab., 1998).

Expozitia terenului preferata de mar este cea sudica, sud-estica sau sud-vestica pentru zonele colinare si inalte si cea vestica, nord-vestica si chiar nordica pentru zonele de stepa. Pe pante marul se planteaza in treimea inferioara sau medie.

3.2. Tehnologia de cultura

3.2.1. Specificul producerii materialului saditor

Producerea portaltoilor la mar este relativ usoara, fiind specia care beneficiaza de cea mai larga gama de portaltoi. Portaltoii folositi au fost descrisi in subcapitolul 2.2.

Pentru obtinerea de pomi cu vigoare mijlocie si mare, marul se altoieste pe portaltoi franc sau vegetativ de vigoare mare care dau rezultate bune pe terenurile in panta, slab fertile.

Inmultirea portaltoilor franc se face prin samanta in scolile de puieti obtinandu-se o productie de peste 250.000 buc/ha.

Inmultirea portaltoilor vegetativi se poate face prin marcotaj vertical (M26, M9) sau orizontal (MM106, M25, A2). Se obtin cca. 80.000 marcote/ha.

Portaltoii vegetativi se pot obtine si prin butasire in uscat sau verde cu randamente cuprinse intre 60 si 70%.

Micropropagarea "in vitro" se face relativ bine la portaltoiul MM106 mai slab la M26 si greoi la M9. La noi in tara aceasta metoda se utilizeaza numai pentru a produce portaltoi liberi de boli virotice, necesari pentru infiintarea plantatiilor mama.

In campul I al scolii de pomi, marul creste incet, incat in unii ani puietii portaltoi nu ajung la grosimea necesara pentru altoire. In aceste cazuri trebuie sa ii se administreze ingrasaminte suplimentare cu azot.

Cresterea soiurilor de mar in pepiniera este in general uniforma cu exceptia unor soiuri ca Golden spur, Mutsu, Red Melba, Starkrimson care prezinta un material neuniform. Inaltimea pomilor in campul II depaseste de obicei 1,5 m cu exeptia unor soiuri spur care ating inaltimi doar de 75-85 cm.

Majoritatea soiurilor dau lastari anticipati pe toata lungimea vergii, fapt ce usureaza formarea coroanei inca din campul II. Soiurile Mutsu, Red Melba, Starkrimson dau lastari anticipati putini iar soiurile Idared si Wagener dau lastari anticipati scurti.

3.2.2. Specificul infiintarii si intretinerii plantatiilor

Marul va fi plantat numai in sistem intensiv (500-1250 pomi/ha) sau superintensiv (peste 1250 pomi/ha) si rar, in cazuri speciale, in sistem extensiv (300-400 pomi/ha), pe aliniamente, pe terenuri accidentate din zonele inalte cand se utilizeaza soiuri si portaltoi foarte vigurosi.

Pentru plantatiile superintensive se preteaza soiurile de vigoare slaba-tip spur (Golden spur, Wagener premiat, Starkrimson) tipul columnar (Wijcik, Wolz, Bolero etc.) si cele submijlocii si mijlocii, altoite pe portaltoi de vigoare foarte slaba. Pomii se conduc sub forma de fus subtire, cordon vertical, tufa ameliorata, solen etc. Distante de plantare: 3-4 m intre randuri si 1-1,5 m intre plante pe rand. Se planteaza pe terenuri fertile, plane.

Pentru plantatiile intensive se pot folosi majoritatea soiurilor aflate in cultura in special cele din tipurile de fructificare II, III si chiar IV altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Pomii se conduc sub forme aplatizate, piramidale cu volum redus sau alte forme mai noi: tatura, tesa, etc. Plantatiile se pot amplasa pe terenuri cu panta mica (<15%). Distantele de plantare: 4 x 3m sau 4 x 2m.

Pentru plantatiile extensive distantele de plantare sunt de minim 5 x 4m.

Pe terenurile cu panta mare, se pot infiinta plantatii cu alei de trafic tehnologic (S.C.P.P. Falticeni s.a.) evitand astfel manipularile mari de sol foarte costisitoare si neproductive.

In vederea plantarii terenul se va pregati prin: desfundat sau scarificat, fertilizarea de baza (40-60 t gunoi de grajd + ingrasaminte chimice pe baza de fosofr si potasiu), dezinfectia terenului si organizarea interioara. Urmeaza sapatul gropilor si plantarea propriu-zisa. Pentru reusita culturii este bine sa se urmareasca toti parametrii inclusi in tabelul 5.

Plantarea pomilor este bine sa se faca toamna. Primavara se va planta numai pe terenurile reci si grele sau in zonele in care in urma inghetului survine toamna, foarte repede.

Intrucat soiurile de mar sunt in marea lor majoritate autosterile in parcela se planteaza alternativ 2-4 soiuri autofertile (tabelul 6.) alternand cate 6-8 randuri din soiul de baza cu un rand din soiul polenizator.

Alegerea formei de coroana se face functie de particularitatile soiurilor folosite la plantare (vigoare, capacitate de ramificare), a portaltoiului (vigoare, inradacinare), a pretentiilor fata de lumina si a fertilitatii soiului.

In toata perioada de formare a coroanelor, trebuie sa predomine operatiile de modificare si dirijare a pozitiilor ramurilor de schelet si semischelet, taierile reducandu-se la minimum. Indiferent de forma de coroana aleasa operatiile in verde trebuie sa predomine fata de cele efectuate in perioada de repaus.

Tabelul 6

Polenizatorii principalelor soiuri de mar

(dupa N. Braniste)

Soiul de polenizat

Principalele soiuri polenizatoare

Ancuta, Ardelean, Aromat de vara

Jonathan, Golden delicious, Starkrimson

Delicios de Voinesti

Jonathan, Idared, Starkrimson

Delia

Jonathan, Golden delicious

Florina

Jonathan, Idared, Prima, Pionier

Falticeni

Starkrimson, Golden spur

Frumos de Voinesti

Jonathan, Idared, Prima

Generos

Prima, Pionier, Romus 3, Jonathan

Golden delicious

Florina, Granny Smith, Idared, Jonathan

Gloria

Jonathan, Idared, Golden delicious

Granny Smith

Florina, Golden delicious, Idared

Idared

Golden delicious, Granny Smith, James Griéve, Jonathan

Jonathan

Golden delicious, Idared, Wagener

James Griéve

Idared, Frumos de Voinesti

Mutsu

Red delicious, Granny Smith, Prima

Pionier

Idared, Florina, Generos, Romus 3

Romus 1, 2, 3

Prima, Pionier, Jonathan, Stark Earliest

Starkrimson

Florina, Golden delicious, Granny Smith, Idared, Jonathan

Wagener premiat

Starkrimson, Jonathan, Golden delicious

3.2.3. Taierile de fructificare

Taierea de fructificare va fi diferentiata in functie de particularitatile soiului, varsta si starea fiziologica a pomilor, incarcatura pomilor cu muguri de rod si este obligatoriu de a se efectua anual.

Prin taierile efectuate se urmaresc mai multe aspecte: mentinerea coroanelor in volumul proiectat, rarirea coroanelor pentru a favoriza o iluminare corespunzatoare in toata coroana, normarea incarcaturii de rod si eliminarea ramurilor rupte, bolnave, lacome, concurente etc.

La inceputul perioadei de rodire, in conditii favorabile de agrotehnica, pomii diferentiaza un numar mai mic de muguri de rod, iar cresterile sunt viguroase. In aceasta perioada taierile se vor limita la suprimarea ramurilor de

prisos, evitandu-se scurtarile care provoaca ramificarea, conducand la indesirea coroanei. Cresterile anuale vor fi dirijate prin inclinari si arcuiri in vederea garnisiri lor cu muguri de rod.

In perioada de maxima productie pe masura ce cresterile vegetative devin din ce in ce mai slabe si incarcatura de rod este mare, intensitatea taierilor creste, predominand scurtarea elementelor de schelet, semischelet si de rod. Prin aceste taieri se stimuleaza aparitia de noi ramuri, se restabileste echilibrul intre crestere si rodire.

Taierea de fructificare va fi diferentiata in functie de incarcatura pomilor cu mugurii de rod. Cand acestia sunt in exces, semischeletul se scurteaza mai intens, volumul coroanei poate fi redus mult. Daca in anii fara fructe pomii se taie intens, ei vor forma lastari vigurosi, care diferentiaza putin mugurii de rod. Pentru obtinerea unor productii mari si de calitate se considera ca pomii aflati in plina productie trebuie sa formeze lastari cu lungimea de 30-40cm, la fiecare fruct sa revina 30-50 frunze, iar ramurile de semischelet sa fie tinere (in varsta de 2-4 ani).

Taierile de fructificare la soiurile standard se efectueaza tinand seama de urmatoarele aspecte:

- se apreciaza starea fiziologica a pomilor (lungimea cresterilor, incarcatura de rod, starea fitosanitara);

- ramurile de semischelet se trateaza diferentiat la nivelul coroanei.

Din partea superioara a coroanei se elimina ramurile de semischelet viguroase cu unghiuri de ramificare mai mici de 30o, care favorizeaza cresterea, fiind retinute numai ramurile de vigoare mica si mijlocie. In partea bazala a coroanei se elimina ramurile de semischelet de vigoare mica si se pastreaza cele cu vigoare mare, oblice cu unghiuri de 30-40o. Ramurile de semischelet ramase in coroana vor fi scurtate corespunzator;

- cresterile anuale de prelungire, viguroase (50-60 cm) se reduc cu 1/3 din lungime, iar in cazul cand pomii sunt supraincarcati cu rod si cresterile anuale de prelungire sunt slabe (20-25 cm), acestea se scurteaza cu 2/3 din lungime. Ramurile anuale de prisos se suprima la inel;

- ramurile de rod de pe semischelet se trateaza diferentiat in functie de tipul acestora si anume: in anii cu incarcatura excesiva de muguri de rod nuielusele si smicele se raresc la 10-15 cm; mladitele cu putini muguri de rod se raresc, iar cele cu mai multi muguri de rod se scurteaza la 2-3 cm. Vetrele de rod se simplifica, eliminand portiunile cu coturi si pastrand 1-2 ramuri de rod;

- se suprima ramurile concurente, cele cu pozitie epitona, hipotona si o parte din cele laterale. Ramurile laterale care se retin in vederea transformarii lor in ramuri de semischelet trebuie sa fie distantate la 30-50 cm;

- ramurile "lacome", care apar in perioada de maxima rodire, ca urmare a unor taieri gresite sau datorate formarii arcadelor de rodire (arcuirea ramurilor de semischelet) sunt tratate in functie de pozitia lor; cele care au o pozitie exterioara si dispun de spatiu suficient se scurteaza pentru ramificare, restul se suprima de la inel.

3.2.4. Intretinerea solului

Sistemul de intretinere a solului influenteaza regimul hidric din sol, porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc. si prin aceasta are un efect direct asupra dezvoltarii pomilor, productiei si calitatii acesteia (G. Gradinariu, 1994).

Cel mai ridicat si eficient sistem de intretinere a solului in plantatiile intensive si superintensive, din zonele cu precipitatii abundente, este inierbarea intervalelor dintre randuri, combinata cu lucrarea pe randul de pomi. In cazul inierbarii intervalelor se aplica 4-6 cosiri, iar iarba rezultata se lasa ca mulci.

Se mai foloseste ogorul lucrat intrerupt pe terenurile fara pericol de eroziune, sistem in care mobilizarea solului se face prin lucrari superficiale pana in luna august, dupa care se lasa sa se inierbeze intervalele.

In livezile clasice situate pe pante nemecanizabile solul se lucreaza in copca la 20-25 cm adancime toamna, iar in perioada de vegetatie se aplica 2-3 prasile.

Erbicidarea pe randurile de pomi este o solutie de perspectiva. Se erbicideaza o fasie lata de 1-2 m, functie de varsta pomilor si latimea gardului fructifer, fasie care se lucreaza greu mecanizat.

Pentru plantatiile superintensive se poate folosi si sistemul de mulcire a solului fie cu materiale organice (iarba, paie, rumegus neutru etc.) sau sintetice (folii, tesaturi etc.).

Pentru majoritatea zonelor de cultura a marului din tara noastra se recomanda folosirea benzilor inierbate in alternanta cu ogorul lucrat, chiar daca cele mai moderne tehnologii din tari cu pomicultura avansata recomanda covorul inierbat pe intreaga suprafata pentru obtinerea fructelor de calitate superioara.

Ogorul lucrat, pe langa avantajele cunoscute, prezinta multe dezavantaje atat tehnologice, cat si bio-pedologice si fizico-mecanice. Aceasta metoda se recomanda in zonele aride, neirigate etc.

3.2.5. Fertilizarea plantatiilor de mar

Fertilizarea in plantatiile de mar presupune si o analiza a factorilor care conditioneaza absorbtia elementelor minerale de catre radacini.

In prezent, exista o serie de elemente care permit conceperea mai rationala a tehnicii de fertilizare, luand in considerare variabilele pe care tehnicile de cultura si irigatia le introduc in actualele sisteme culturale

In plantatiile tinere de mar (2-3 ani) dozele de ingrasaminte ce se aplica trebuie sa fie moderate sau chiar pot lipsi, daca fertilizarea de baza s-a efectuat corect si solul este bine aprovizionat cu elemente nutritive. Daca acesti parametri nu sunt indepliniti, atunci se va fertiliza anual cu circa 80 kg N, 60 kg P2O5 si 40 kg K2O s.a/ha. Odata la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd.

Se recomanda ca aplicarea acestor ingrasaminte sa se realizeze numai pe randurile de pomi, in benzi a caror latime creste progresiv cu varsta pomilor.

In plantatiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odata a 3-4 ani, iar anual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 si 60-80 kg K2O la hectar, functie de fertilitatea solului, incarcatura de rod, varsta pomilor etc.

In functie de momentul in care azotul este facut disponibil se modifica in mod considerabil comportamentul vegetativ si productiv al marului. Azotul stimuleaza productia totala de substanta uscata mai ales daca este disponibil in perioada iunie-iulie, cand substanta uscata produsa este orientata cu precadere spre structurile permanente ale pomilor (tulpina, ramuri de schelet si radacini). Dezvoltarea vegetativa superioara, astfel indusa, determina un mai mare consum hidric, de care depinde rata mai mare a absorbtiei calciului si potasiului, indeosebi in intervalul iulie-august.

Diferentierea mugurilor de rod este influentata net de disponibilitatile de azot in perioada iunie-septembrie a anului precedent.

Forma de azot utilizata influenteaza in mod considerabil reactia plantelor la fertilizare, chiar si in conditiile aplicarii unor doze egale. In general, forma nitrica, stimuleaza activitatea vegetativa mai mult decat forma amoniacala.

Totodata, forma amoniacala favorizeaza acumularea azotului si fosforului in frunzele de mar in timp ce forma nitrica conduce la acumularea unor cantitati sporite de calciu.

In general, elementele nutritive sunt furnizate pomilor prin intermediul solului, in diferite moduri: prin aplicare generalizata sau localizata, la suprafata sau incorporate. Alegerea intre un mod sau altul poate depinde de metodele de intretinere a solului, metoda de irigare etc.

Aplicarea ingrasamintelor se mai poate realiza la nivelul partilor aeriene.

In toate cazurile, cantitatile de ingrasaminte ce se vor aplica, vor fi calculate in urma cartarii agrochimce a solului, analizelor de fructe si frunze etc. In urma acestor analize, precum si altora efectuate mai multi ani consecutivi s-a ajuns la concluzia ca pentru o plantatie superintensiva de mar (2.500 pomi/ha), amplasata pe un sol cernoziom cambic intretinut ca ogor lucrat in zona de N-E a Romaniei se recomanda urmatoarea conduita de fertilizare: N200, P180, K300, Ca250, Mg80 kg s.a/ha, completata cu o norma de irigare de 1500 m3/ha (G. Gradinariu, 1994).

3.2.6. Irigarea plantatiilor

Cat priveste aportul hidric, tinand cont de conditiile actuale si previzibile, .s-a ajuns la concluzia ca irigarea marului presupune aplicarea de udari frecvente cu norme mici de apa, pentru asigurarea unei cantitati optime in anumite zone ale sistemului radicular, care sunt in masura sa sustina metabolismul pomilor la un nivel ridicat. Ca urmare este indicat sa se utilizeze metode de irigare localizata, la suprafata sau subteran, in functie de tipul de sol si mai ales, de conditiile climatice.

In livezile tinere de mar situate in zonele de stepa si silvostepa, pentru pomi si portaltoi vegetativi cu inradacinare superficiala se folosesc 200-250 m3/ha apa la o udare, pentru umectarea solului pana la adancimea de 35-40 cm. Pentru pomii cu inradacinare mai profunda se utilizeaza cantitati mai mari de apa la o udare (300-350 m3/ha), pentru a se umecta solul pe o adancime de 50-60 cm. Numarul de udari variaza de la 2-3 pana la 4-5 functie de perioadele de seceta.

In livezile pe rod se aplica 4-5 udari cu cantitati de apa cuprinse intre 400-700 m3/ha. Momentele de aplicare a udarilor sunt: inainte de dezmugurit (daca iarna a fost secetoasa); la 15-20 zile dupa legarea fructelor; dupa caderea fiziologica din iunie, in timpul cresterii intense a lastarilor; la 20-25 zile inainte de recoltatul fructelor si dupa recoltare pentru aprovizionarea solului.

In conditiile ecologice de NE a Romaniei, pentru optimizarea umiditatii din sol la cultura intensiva a marului este necesara o norma de irigare de 900 m3/apa/ha pentru metoda de irigare localizata (prin picurare) si de 1500 m3/ha pentru udarea prin aspersiune deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prin scurgere la suprafata) este necesara o norma de irigare de 2000 m3/ha administrate in minim 4 reprize mai ales in perioadele critice pentru pomi (G. Gradinariu, 1994).

3.2.7. Ingrijirea recoltelor

Pentru obtinerea unor fructe de calitate si cu capacitate buna de pastrare este necesar sa se intervina prin anumite lucrari care sa normeze incarcatura de rod, sa previna caderea prematura a fructelor si sa reduca aparitia unor deranjamente fiziologice in perioada postrecolta.

In cultura exista soiuri care isi autoregleaza singure incarcatura de rod, prin caderea fiziologica si la care nu trebuie intervenit decat prin taieri.

Rarirea manuala se efectueaza din faza de boboci florali sau flori scuturate pana la cea de fructe legate (cu diametrul pana la 1 cm). Aceasta rarire timpurie influenteaza pozitiv calitatea productiei si stimuleaza diferentierea mugurilor. Rarirea mai tardiva, cand fructele au 3-4 cm diametru, influenteaza pozitiv calitatea recoltei insa are efecte minime asupra diferentierii mugurilor micsti. Se mai poate efectua o rarire tardiva cu dublu efect: obtinerea de fructe cu calitati superioare si valorificarea industriala a celor rarite.

Toate aceste metode de rarire manuala se practica din ce in ce mai putin in plantatiile industriale, datorita consumului excesiv de forta de munca.

Rarirea mecanica consta in distrugerea unei parti din flori sau fructe prin lovituri mecanice succesive cu prajini captusite cu cauciuc, jeturi de apa sub presiune, scuturatorul cu aer comprimat Stormas, vibratorul portativ Homelite cu 1000-1500 vibratii pe minut (la 30-40 zile dupa inflorit) - dupa Costa, 1974. Epoca optima pentru aceasta interventie este cand fructele au diametrul de cca. 20 mm. Inaintea raririi mecanice se elimina ramurile pendente care resimt mai slab vibratiile.

Prin aceasta metoda se reduce timpul de lucru cu 8-10% (Baldini, 1986). Si aceasta metoda este greu de realizat, iar rezultatele nu sunt intotdeauna cele asteptate ceea ce face sa se foloseasca tot mai putin.

Rarirea chimica este cea mai moderna, mai eficienta si mai ieftina dintre toate metodele. Aceasta metoda se aplica la mar atat florilor cat si fructelor si consta in efectuarea a 1-2 stropiri.Prima in timpul infloritului iar urmatoarea la 14-21 zile. In acest sens se utilizeaza substantele D.N.O.C., NAD sau Carbaryl. Exista si alte substante ce se folosesc tot in acest scop: Geramid, Etephan, Ethrel, Ana.

Dintre produsele romanesti, rezultate bune au dat Norchim si Amid 80, sintetizate la Institutul de chimie Cluj Napoca de catre cercetatoarea Teodora Panea. Experientele s-au efectuat cu mai multe soiuri de mar la S.C.P.P. Iasi (G. Gradinariu, M. Istrate, 1994, 1995), ajungandu-se la cateva concluzii importante:

- nu toate soiurile "raspund" identic la raritul chimic (cel mai sensibil si cu rezultate contradictorii s-a dovedit a fi soiul Starkrimson);

- dozele aplicate trebuie sa fie diferite, functie de soi si incarcatura de fructe (tabelul 7);

- conditiile climatice din momentul aplicarii influenteaza hotarator efectul tratamentului;

- aplicarea raritului chimic se va efectua numai dupa cercetari atente, cu mult discernamant, deoarece s-a constatat o oarecare fitotoxicitate mai ales la pomii si frunzele tinere.

Rarit chimic-doze recomandate

(dupa G. Gradinariu, 1995)

Soiul

Norchim

(ml/100 l apa)

Amid 80 (Rarex)

(g/100 l apa)

Golden Delicious

Wagener premiat

Idared

Starkrimson

O alta substanta care a dat rezultate in raritul fructelor la specia mar este si acidul alfanaftilacetic (Rodofix). Acesta se aplica atunci cand fructul central din inflorescenta are un diametru de 10-14 mm.

Se recomanda a se folosi acest produs numai atunci cand naftilacetamida nu se poate aplica din cauza timpului neprielnic, de exemplu.

Prevenirea caderii fructelor inainte de recoltare.

Exista in pomicultura soiuri ale speciei mar, care datorita unor carcteristici genetice, dar si datorita unor conditii ecologice si tehnologice deficitare, prezinta fenomenul de cadere prematura. Functie de acesti factori pot cadea cca. 20-30% din fructe cu 2-3 saptamani inainte de maturitatea de recoltare. Caderea fructelor se poate datora acumularii excesive de etilena sau scaderii continutului fructelor in auxina (Wrieng si Philips, 1973). Pentru evitarea acestui fenomen negativ se efectueaza tratamente cu diferite substante hormonale. Un produs romanesc care a dat rezultate satisfacatoare este Norchimul. Acesta se aplica la soiurile de mar cu cca. o luna inaintea recoltarii in concentratie de 2000 ppm. Alte substante care au dat rezultate bune sunt: naftilacetamida-10 g/100 l apa, 1000-1200 l/ha solutie, acidul naphthylacetamida + naftilacetamida-60 g/100 l apa, 100 l solutie la hectar. Acest tratament se efectueaza cand primele fructe incep sa cada si trebuie sa fie repetat la 10-14 zile cu un timp de asteptare de 10 zile.

Rugozitatea la soiul de mar Golden Delicious poate fi redusa sau chiar combatuta prin tratamente cu preparatele: Golclavc, Regulex (Comerani, 1980) sau acidul giberilic A4+A7,25-50 ml/100 l apa. Acest produs trebuie sa fie utilizat dupa inflorit insa nu mai tarziu de 30 zile ce urmeaza infloritului.

Diminuarea atacului de Bitter-pit se relizeaza prin tratamente cu clorura de calciu cristalina (0.6+un solvent in concentratie de 0.05%) sau sub forma lichida (1%). Se vor efectua 2-4 tratamente cu 30-40 zile inainte de recoltat.

3.2.8. Combaterea bolilor si daunatorilor

Marul este una din speciile cele mai atacate de boli si daunatori. Dupa mai multi cercetatori (Parker, 1979, Way, 1988) la mar s-au intalnit 80 de boli, 64 specii de insecte si acarieni si 8 specii de nematozi.

Aceste cifre sunt intr-o dinamica permanenta, din nefericire in crestere. In acelasi timp trebuie sa precizam ca nu toate aceste boli sau daunatori sunt prezente in majoritatea zonelor de cultura a marului si nici acolo unde exista nu toate provoaca pierderi economice importante.

Dintre bolile cele mai importante, pagube sunt provocate de rapan (Endostigme inaequalis) si fainare (Podosphaera leucotricha), iar dintre daunatori: paduchele de San José, afide, paianjeni bruni sau rosii, viermele merelor si altii.

Combaterea bolilor si daunatorilor la mar se face prin aplicarea a doua tratamente in perioada de repaus cu unul din produsele: Oleoecalux 1,5%, zeama sulfocalcica 20% sau polisulfura de bariu 6%. In perioada de vegetatie se efectueaza minim 6-9 tratamente, din care trei inainte de inflorit. Primul tratament se face la inceputul dezmuguritului, contra gargaritei florilor (Anthonomus pomorum) cu Detox 25-0,6%, Carbetox 37-0,4% sau Fosfatox R 35-0,1%.

Al doilea tratament se face contra rapanului si fainarii, cu zeama sulfocalcica 2% sau cu zeama bordoleza 0,5%+sulf muiabil 0,7%, eventual cu Captan 50-0,25% + Karathane 0,1%.

Acest tratament se repeta in subfaza de rasfirare a inflorescentelor pana la deschiderea primelor flori. In locul captanului se poate folosi Dithane M 45-0,2% sau Topsin M 70-0,07%.

Dupa inflorit, incepand din momentul cand la 10-15% din flori au cazut petalele, se mai efectueaza inca 4-5 tratamente mixte la avertizare.

Precizam ca produsele mentionate mai sus sunt din ce in ce mai mult inlocuite cu altele noi, care se vor folosi conform recomandarilor producatorilor, insa momentul aplicarii lor ramane de regula acelasi.

In cazul soiurilor cu rezistenta genetica la boli, de tip vertical sau Vf (Romus 1 si 3, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), se efectueaza numai 6-8 tratamente cu insecticide, eliminandu-se complet stropirile cu fungicide.

Atunci cand se cultiva soiuri cu rezistenta genetica la boli, de tip orizontal sau poligenic (Generos, Auriu de Bistrita etc.), in cadrul celor 6-8 tratamente cu insecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc si fungicide.

SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR SI DAUNATORILOR MARULUI

Nr. crt.

Fenofaza (luna)

Boli si daunatori de combatut

Fungicidul si/sau insecticidul recomandat

Observatii

Dezmugurit (martie)

Paduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus) oua de afide, acarieni

Oleoekalux (1,5%);

Oleocarbetox 37 (3%); Polisulfura de bariu (6%)

Tratamentul se va efectua unde este rezerva biologica, pe timp linistit, fara vant sau ploaie

Infrunzirea mugurilor florali (aprilie, decada II)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Focul bacterian

(Erwinia amylovora)

Turdacupral (0,5%);

Zeama bordeleza (0,5%); Champion 50 WP (0,2%)

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Sulf muiabil (0,7%);

Kumulus 80 S (0,3%); Bumper 250 EC (0,03%); Microthiol (0,3%)

Oua de acarieni, afide

US 1 (1,5%); Apollo (0,04%):

Paduchele din San José

(Quadraspidiotus perniciosus); molia pielitei fructelor; insecte minatoare

Fastac (0,02%); Diazol 60 EC (0,15%); Chinmix5 SC (0,03%)

Infoierea corolei, buton roz (aprilie, decada III)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Folpan 50 WP (0,2%)

Dithane M 45 (0,2%)

Delan 750 SC (0,05 %); Merpan 50 (0,25%)

Fungicidele sistemice (Rubigan, Systhane, Anvil, Vectra, Punch, Score, etc) au actiune impotriva rapanului si a fainarii, dar remanenta lor este de numai 7 zile.

Score 250 EC (0,01%); Systhane 12 EC (0,04%); Anvil 5 SC (0,06%); Rubigan12 EC (0,04%)

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Sulf muiabil (0,7%);

Kumulus 80 S (0,3%)

Bumper 250 EC (0,03%)

Insecte minatoare,

Defoliatoare

Decis 2,5 EC (0,03%); Chinmix5 SC (0,03%); Diazol 60 EC (0,15%); Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %); Fastac (0,02%)

Numai daca in anul precedent a fost atac si se inregistreaza capturi in capcane.

Inceputul scuturarii petalelor (aprilie-mai)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Fungicide de contact (Idem T3); Fungicide sistemice+fungicide de contact

Sau fungicidele sistemice complexe: Atemi C (0,1%); Systhane CPU (0,1%); Shavit 71,5 F (0,2%); Folicur M 50 WP (0,075%); Stroby DF (0,01%)

Daca regimul de precipitatii este mai bogat si conditiile sunt favorabile infectiei.

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Bumper 250 EC (0,03%)

Karathane LC (0,1 %)

Kumulus 80 S (0,3 %)

Shavit 250 EC (0,05 %)

Insecte minatoare (L. blancardella, L. scitella),

Defoliatoare (Limantria dispar, Hedia nubiferana),

Viespea fructelor

(Haplocampa testudinea)

Zolone 35 EC (0,25%)

Chinmix5 SC (0,03%)

Diazol 60 EC (0,15%)

Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)

Insecticidul trebuie sa fie selectiv pentru albine si cu toxicitate redusa.

Fruct de marimea unei alune, diametrul de cca. 1 cm (mai)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Fungicide sistemice complexe

Atemi C (0,1%); Systhane CPU (0,1%)

Stroby DF (0,01 %)

Fungicide sistemice

Systhane 12 EC (0,04%)

Vectra 10 SC (0,03%)

Score 250 EC (0,01%)

Rubigan 12 EC (0,04%)

Fungicide de contact

Folpan 50 WP (0,2%)

Dithane M 45 (0,2%)

Merpan 50 (0,25%)

Fungicide antioidice

Bumper 250 EC (0,03%)

Karathane LC (0,1%)

Kumulus 80 S (0,3%)

Shavit 250 EC (0,05%)

Daca ploua se recomanda un produs sistemic + unul de contact.

Insecte minatoare,

Defoliatoare,

Viespea fructelor

(Haplocampa testudinea)

Zolone 35 EC (0,25%)

Fastac 10 EC (0,015%)

Chinmix5 SC (0,03%)

Diazol 60 EC (0,15%)

Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)

Fruct cu diametrul de 2-2,5 cm (iunie)

Rapan (Venturia inaequalis)

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Idem, tratamentul 5

Paduchele din San José

(Quadraspidiotus perniciosus)

viermele merelor

(Cydia pomonella)

insecte minatoare,

defoliatoare, afide

Fastac 10 EC (0,015%)

Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %)

Sinoratox R 35 (0,15%)

Diazol 60 EC (0,15%)

Chinmix5 SC (0,03%)

Decis 2,5 EC (0,03%)

Fruct cu diametrul de 2,5-3,5 cm (iunie)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Folpan 50 WP (0,2%)

Captadin 50 PU (0,25%)

Merpan 50 (0,25%)

Mancozeb 80 WP (0,2%)

Dithane M 45 (0,2%)

Vondozeb 80 WP (0,2%)

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Karathane LC (0,1%)

Kumulus 80 S (0,3%)

Microthiol special (0,3%)

Bumper 250 EC (0,03%)

Shavit 250 EC (0,05%)

Paduchele din San José

(Quadraspidiotus perniciosus)

viermele merelor

(Cydia pomonella)

paduchele lanos

(Eriosoma lanigerum

Ecalux S (0,1%)

Carbetox 37 EC (0,5%)

Reldan 40 EC (0,15%)

Ultracid 20 EC (0,2%)

Pirinex EC (0,2%)

Numai daca nu s-a facut tratament cu Oleoekalux si este rezerva de paduchele din San José sau paduchele lanos.

Fruct la jumatate din marimea naturala normala

(iulie)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Merpan 50 (0,25%)

Dithane M 45 (0,2%)

Folpan 50 WP (0,2%)

Polyram DF (0,25%)

Sancozeb 80 WP (0,20%); Vondozeb 80 WP (0,2 %)

Captadin 50 PU (0,25%)

Tratament preventiv pentru infectiile pe fructe sau stoparea infectiilor secundare (prin conidii).

Fainare

(Podosphera leucotricha

Bumper 250 EC (0,03%)

Karathane LC (0,1%)

Afugan CE (0,1%)

Kumulus 80 S (0,3%)

Numai la soiurile sensibile la fainare.

viermele merelor, G2

(Cydia pomonella)

Fastac 10 EC (0,015%)

Diazol 60 EC (0,15%)

Daca este rezerva biologica

Insecte minatoare

(Phyllonorycter blancardella, Phyllonorycter conylifoliella

Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %);

Chinmix5 SC (0,03%)

Decis 2,5 EC (0,03%)

Acarieni

(Panonychus ulmi, Tetranychus urticae)

Neoron 500 Ec (0,1%)

Kelthane 18,5 (0,2%)

Omite 57 EC (0,1%)

Mitac 20 EC (0,3%)

Danirum (0,06%)

-daca sunt numai adulti

-daca sunt prezente toate formele (oua, forme mobile)

Fructul la ¾ din marimea normala (iulie-august)

Rapan

(Venturia inaequalis)

Merpan 50 (0,25%)

Dithane M 45 (0,2%)

Folpan 50 WP (0,2%)

Polyram DF (0,25%)

Sancozeb 80 WP (0,20%)

Vondozeb 80 WP (0,2%)

Captadin 50 PU (0,25%)

Fainare

(Podosphera leucotricha)

Bumper 250 EC (0,03%)

Karathane LC (0,1%)

Afugan CE (0,1%)

Kumulus 80 S (0,3%)

Paduchele din San José, G2 (Quadraspidiotus perniciosus); viermele merelor, G2 (Cydia pomonella); paduchele lanos (Eriosoma lanigerum) Insecte minatoare (Phyllonorycter blancardella, Phyllonorycter conylifoliella defoliatoare

Ekalux S (0,1%)

Pyrinex 48 EC (0,2%)

Carbetox 37 EC (0,5 %)

Ultracid 20 EC (0,2%)

Reldan 40 EC (0,15%)

Acarieni

(Panonychus ulmi, Tetranychus urticae)

Neoron 500 Ec (0,1%)

Kelthane 18,5 (0,2%)

Omite 57 EC (0,1%)

Mitac 20 EC (0,3%)

Danirum (0,06%)

La 10-14 zile de la tratamentul 11 (la avertizare)

-rapan

-fainare

-monilioza

Dithane M 45 (0,2%)

Merpan 50 WP (0,25%)

-cu respectarea timpului de pauza

-paduchele din San José

-insecte minatoare

-insecte defoliatoare

Pirinex 48 CE (0,2%)

Reldan 40 EC (0,15%)

Ekalux S (0,1%)

-cu respectarea timpului de pauza

La 14 zile

de la tratamentul 12 (la avertizare)

-rapan

-fainare

-monilioza

Merpan 50 WP (0,25%)

Dithane M 45 (0,2%)

-cu respectarea timpului de pauza

-paduchele din San José

Decis 2,5 EC (0,05%)

Dupa caderea frunzelor

-boli de scoarta si lemn

Zeama bordeleza (0,75-1%); Turdacupral 50 PU (0,5%)

3.2.9. Particularitatile maturarii si recoltarii merelor

Spre deosebire de fructele altor specii, merele au insusirea sa-si continue maturarea si sa-si desavarseasca insusirile gustative in timpul pastrarii.

Soiurile de mere de vara si de toamna se recolteaza in parga, cu 7-10 zile inainte de maturitatea de consum, cand au ajuns la marimea si coloratia specifica. Recoltarea se face in momentul optim, pentru a preveni caderea si deprecierea fructelor. Fiind mai perisabile, acestea se expediaza la beneficiar imediat dupa recoltare, cand rezistenta lor la manipulare si transport este mai mare.

Pentru soiurile de iarna recoltarea merelor are loc la un grad de maturitate care asigura o capacitate de pastrare cat mai buna si care se stabileste prin urmarirea unui grup de indicatori cum ar fi:

- marimea specifica a soiului;

- culoarea de fond a pielitei vireaza de la verde intens spre o culoare verde-galbui;

- amidonul este prezent in sectiunea transversala a fructelor in zona cuprinsa intre partea exterioara a casei seminale si partea fasciculelor libero-lemnoase mediene;

- fermitatea fructelor;

- intensitatea respiratorie;

- usurinta desprinderii fructelor de pe ramura;

- continutul fructului in diferite componente chimice, cum ar fi: zahar, aciditate, s.u. etc.

Recoltarea se face manual, productivitatea la cules fiind influentata de talia pomilor, densitatea si marimea fructelor.

3.2.10.Tehnica recoltarii

Prin aceasta operatiune tehnologica, se urmareste evitarea deprecierilor calitative ale fructelor, precum si vatamarea lor. Pentru a se obtine aceste desiderate trebuie sa se respecte cateva reguli generale de baza:

- starea vremii sa fie corespunzatoare, evitandu-se orele cu roua, arsita, ploaie etc.;

- detasarea fructelor pentru consumul in stare proaspata se face cu peduncul exercitandu-se o presiune cat mai redusa asupra fructelor in momentul desprinderii de pe planta;

-sa se evite lovirea, zdrobirea sau ruperea de tesuturi la asezarea fructelor in ambalajele de cules sau la deversarea lor in recipientele de transport sau pastrare indelungata.

Cand se utilizeaza recoltarea manuala sau semimecanizata, fructele se vor recolta de la periferie spre interiorul coroanei si de la baza spre varful acesteia. Merele se recolteaza in saci de recoltat care se golesc in lazi-containere asezate direct pe mijlocul de transport. Se evita astfel stationarea fructelor in livada iar productivitatea muncii creste cu 12-15%.

Agentii patogeni ai marului

Virusurile

Spre deosebire de alti agenti patogeni, virusurile produc la plantele infectate simptome uneori greu vizibile, alteori sesizabile dupa mai multi ani, timp in care, boala se generalizeaza si produce efecte foarte greu de inlaturat.

  • Mozaicul marului - Apple mosaic virus
  • Virusul patarii clorotice a marului - Apple chlorotic leaf spot virus
  • Patarea frunzelor de mar - Apple leaf spot virus
  • Rozeta marului - Apple rosette virus
  • Patarea inelara ruginie a marului -Apple star ring virus
  • Craparea stelata a merelor - Apple star crack virus
  • Rugozitatea cojii merelor - Apple rough skin virus
  • Patarea inelara a merelor - Apple ring spot virus
  • Patarea merelor - Dapple apple virus
  • Deformarea verde a merelor - Apple green crinckle virus
  • Impestritarea verde a merelor - Apple green dimple virus
  • Strierea tulpinii marului - Apple stem pitting virus
  • Brazdarea tulpinii marului - Apple stem grooving virus
  • Aplatizarea ramurilor marului - Apple flat limb virus
  • Declinul portaltoiului Spy - Spy 227 lethal virus
  • Piticirea si rugozitatea scoartei la Malus Platycarpa - Platycarpa dwarf, Platycarpa scaly bark

(Virusurile si Virozele plantelor - I.V. Pop, Ceres, 1975)

Mycoplasmele

Constituie un grup de micoorganisme unicelulare foarte heterogene, ce au unele proprietati comune cu virusurile, au dimensiuni mai mari ca acestea.

Au fost descoperite de catre Nocard si Roux la sfarsitul secolului trecut (1898) si, dupa caracterele specifice se situeaza intre virusuri si bacterii.

  • Proliferarea marului - Apple proliferation

Bacterii - Bacterioze

Bolile bacteriene sunt mai putin numeroase decat bolile produse de ciuperci, dar unele dintre ele produc pierderi mari unor culturi, atat sub raport calitativ, cat si cantitativ. Prima boala bacteriana studiata la plante a fost Arsura merilor produsa de agentul patogen, denumit de catre Burill (1881) Micrococcus amylovorus, in prezent Erwinia amylovora.

  • Cancerul pomilor fructiferi - Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens
  • Focul bacterian al rozaceelor - Erwinia amylovora
  • Arsura bacteriana comuna a marului si parului -Pseudomonas syringae

Micozele - Ciupercile

Micozele sunt boli infectioase ale plantelor, produse de catre ciuperci, in majoritate microscopice. Aceste maladii prezinta interes, prin aceea ca, numarul lor este foarte mare, sunt extrem de diverse, afecteaza numeroase culturi si uneori, multe dintre ele pot duce la compromiterea totala a culturii.

Ciupercile, prin particularitatile lor, alcatuiesc o grupa aparte, si anume, Regnul Fungi, Increngatura Eumycota. Aceste micro- sau macroorganisme sunt plante inferioare acidofile, talofite, fara pigment clorofilian.

Micromicetele semnalate pe mar in conditiile ecologice din Romania

(Bontea Vera,1986)

Nr.

Crt.

Familia

Denumirea

Forma conidiana

Pythiaceae

Phytophtora  cactorum

Mucoraceae

Rhizopus  stolonifer

Sclerotiniaceae

Monilia  fructigena

Monilia fructigena

Dermateaceae

Dermatea corticola

Cryptosporiopsis  corticola

Nectriaceae

Nectaria cinnabariana

Tubercularia vulgaris

Nectaria galligena

Polystigmataceae

Glomerella  fructigena

Colletotrichum fructigenum

Melanosporaceae

Chaetomium indicum

Diatrypaceae

Diatrype stigma

Dothiora ludibunda

Eutypa ludibunda

Valsa acclinis

Valsa ambiens

Valsa auerswaldii

Diaporthaceae

Diaporthe mali

Diaporthe perniciosa

Phomopsis perniciosa

Spheriaceae

Spheria deplanata

Erysiphaceae

Podosphaera leucotricha

Pseudosphaeriaceae

Melanops eydoniae

Botryosphaeria quercuum

Botryodiplodia malorum

Capnodiaceae

Capnodium salicinum

Venturiaceae

Venturia inequalis

Spilocea pomi

Lephiostomataceae

Plathystomum  compressum

Pleosporaceae

Cucurbitaria acervata

Pucciniaceae

Gymnosporangium juniperinum

Phragmidium bulbosum

Tremellaceae

Exidia glandulosa

Hydnaceae

Irpex lacteus

Sarcodontia setosa

Scutigeraceae

Polypilus giganteus

Coriolus hirsutus

Fomitopsis piricola

Inonotus  hispidus

Laetiporus  sulphureus

Phaeolus schweinitzii

Polyporus  cinnamomeus

Spongipellis  spumeus

Pleurotaceae

Pleurotus dryinus

Schizophyllaceae

Schizophyllum  commune

Tricholomataceae

Armillariella  mellea

Sphaeropsidaceae

Aposphaeria fusco-maculans

Aposphaeria pomi

Coniothyrium piricola

Cytospora pomicola

Cytospora schulzeri

Cytospora carphosperma

Diplodia griffoni

Dothiopsis pirenophora

Fusicoccum complanatum

Peyronellea veronensis

Phoma pomorum

Phyllosticta mali

Phyllosticta solitaria

Sclerophoma mali

Leptostromataceae

Leptothyrium pomi

Melanconiaceae

Colletotrichum fructigenum

Colletotrichum piri

Coryneum foliicolum

Gloeosporium album

Gloeosporium perennans

Libertella  blepharis

Marssonina mali

Pestalozzia malorum

Moniliaceae

Clonostachys araucaria

Oospora mali

Verticillium epicarpium

Dematiaceae

Cladosporium steriosporum

Tuberculariaceae

Fusarium putrefaciens

Tubercularia mali

Tubercularia nigricans

Antofitele

Sunt plante superioare cu flori, capabile sa paraziteze ante plante superioare. Se impart in doua categorii: antofite semiparazite (hemiparazite) ce preiau de la plantele parazitate seva bruta pe care o prelucreaza cu ajutorul clorofilei - ex.: genurile Viscum si Loranthus, si antofite total parazite (holoparazite) ce sunt lipsite de pigment clorofilian sipreiau de la plantele parazitate seva elaborata - ex: Cuscuta sp. Orobanche sp..

Vascul - Viscum L.

Patarea cafenie a frunzelor, fructelor si rapanul merilor

Venturia inaequalis

Prima descriere a bolii a fost facuta de catre botanistul suedez E.M. Fries. In prezent ciuperca este raspandita in toate tarile unde se cultiva marul. La noi datorita pierderilor mari de recolta, atat cantitative cat si calitative, patarea cafenie si rapanul merilor este considerata ca una dintre cele mai periculoase boli ale marului.

Simptome. Ciuperca ataca toate organele aeriene ale pomului ca, frunze, flori, ramuri si fructe.

Pe frunzele tinere, in special pe partea inferioara a limbului, apar pete mici, cenusii-maslinii, din dreptul carora pornesc subepidermic, radiar, miceliile ciupercii de culoare violacee. Petele se maresc, atingand 5-10 mm, pot conflua si sunt initial de culoare verde-maslinie si apoi brunii, cu contur difuz. Pe masura ce miceliul subcuticular fructifica, petele capata un aspect catifelat, inchizandu-se la culoare; la unele soiuri de mar, petele se formeaza pe ambele fete ale frunzelor. Cand atacul este puternic, petele sunt dese si acopera o mare parte din suprafata frunzelor, care cad inaintea celor sanatoase in timpul verii.

Atacul pe flori si in special pe sepale, este asemanator cu cel descris pe frunze. Pe sepale apar pete mici, cenusii, care iau un aspect catifelat datorita conidioforilor si conidiilor.

Pe fructe apar, de asemenea, pete cenusii-maslinii in dreptul carora tesuturile se suberifica si crapa. Fructele tinere se deformeaza puternic iar pulpa lor are gust fad. Deseori, crapaturile de pe fructe reprezinta porti de intrare pentru sporii de Monilinia fructigena, cat si pentru alte ciuperci care distrug pulpa.

Pe lastarii tineri, petele sunt mai greu de observat, din cauza culorii lor albastrui. Ciuperca determina o usoara exfoliere a scoartei, iar sub tesutul atacat se formeaza un strat de suber care separa partea sanatoasa de cea bolnava.

Pagubele produse de atacul acestei ciuperci se concretizeaza in pierderi importante de recolta, deprecierea calitativa a fructelor in livada si apoi in depozite, debilitarea pomilor atacati prin pierderea frunzelor sau prin reducerea suprafetei asimilatorii a acestora, cat si prin cheltuielile suplimentare reclamate de sporirea numarului de tratamente chimice (fig.38).

Agentul patogen - Venturia inaequalis (Cke.) Wint. (sin. Endostigme inaequalis (Cke.) Syd.), subincr. Ascomycotina, f..c. Spilocea pomi Fr., sin Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck.

Miceliul se dezvolta subcuticular si formeaza in momentul fructificarii strome pe care apar conidiofori si conidii. Conidioforii sunt bruni, unicelulari, cilindrici, mai dilatati la baza si usor cutati la partea superioara. Conidioforii joaca rol de fialide si formeaza la partea superioara conidii bicelulare, piriforme, de culoare verde-maslinie, care la maturitate masoara 16-30 x 6-9 mm.

Pe frunzele cazute toamna, ciuperca continua sa duca o viata saprofita, iar primavara, ca urmare a procesului de sexualitate, in mezofilul lor se formeaza peritecii cu asce si ascospori. Periteciile masoara 90-145 mm in diametru, sunt ovale, cu peretii grosi si negriciosi si sunt prevazute cu tepi bruni in jurul osteolelor. In interiorul unei peritecii se gasesc pana la 400 asce cu ascospori bicelulari, galbui-brunii, de 11-16 x 4-8 mm. Forma telemorfa cu peritecii a fost semnalata in tara noastra de E. Radulescu in anul 1947.

Epidemiologie. Conidiile ajunse la maturitate pot germina daca se gasesc in picaturi de apa, la temperaturi cuprinse intre 15-25oC, optima fiind de 19-20oC. Infectia pe organele marului are loc daca acestea sunt umectate o perioada de 4-18 ore si in functie de temperatura (Gh. Lefter si N. Minoiu, 1990).

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in scoarta ramurilor ca pseudostrome, acestea intra in vegetatie, in primavara formeaza conidii si astfel se asigura infectiile primare pe toate organele tinere ale pomilor. Dupa Victoria Suta si col., (1974) conidiile ce patrund printre bracteele mugurilor vegetativi si de rod, pot ierna si in primavara urmatoare vor produce de asemenea infectii primare.

Din cercetarile efectuate, ascosporii ajung la maturitate in primavara, insa eliminarea lor are loc, incepand din luna martie pana in mai-iunie, in functie de umiditate si temperatura. Ploile de primavara hidrateaza ascele si ascosporii sunt proiectati incepand de la temperatura de 5oC. Cele mai puternice infectii primare sunt produse de catre ascospori. Dupa L. Mills si N. Laplante (1951), contaminarea are loc dupa 37-73 ore daca temperatura este de 5oC, iar perioada de incubatie in acest caz dureaza 22 zile.

Dupa Victoria Suta si col. (1974), in conditiile Statiunii Pomicole Voinesti, la temperatura de 18oC, infectia prin ascospori dureaza 9-18 ore iar perioada de incubatie 8 zile, dupa care pot fi observate primele pete de atac.

Filamentele de infectie provenite din germinarea conidiilor, cat si a ascosporilor, patrund in interiorul plantei gazda, prin strapungerea directa a cuticulei. Observatiile facute in diferite centre pomicole din tara arata ca soiurile de mar se comporta diferit fata de aceasta boala.

Dintre soiurile imune mentionam: Prima, Priam, Priscilla, Florina, Liberty, Pionier, Voina.

Soiuri cu rezistenta mare sunt: Belle de Boskoop, Reinette de Canada, Reinette ananas, Romus 1, Romus 2, Romus 3 si Generos.

Soiuri cu rezistenta mijlocie: Frumos de Voinesti, Ancuta, Feleac, Radaseni, Wagener premiat, Aromat de vara, Granny Smith.

Soiuri sensibile: Jonathan, Jonagold, Delicios de Voinesti, Patul, Idared, Reinette de Champagne, London Pepping.

Soiuri foarte sensibile: Golden delicious, Golden spur, Starkrimson, Mutsu, Red delicious, Cretesc de Valcea.

Dintre portaltoii marului, puietii de franc si tipurile vegetative: M-2, M-4, M-5, M-9, M-11, M-16, M-25, sunt sensibili la rapan in timp ce M-7 si A-2- prezinta o rezistenta mai ridicata.

Prevenire si combatere. Se recomanda ca, pe baza observatiilor, sa se determine soiurile de mar rezistente la aceasta boala in diferite bazine pomicole si sa se tina cont de acest lucru la infiintarea noilor plantatii.

O atentie deosebita trebuie sa se acorde micsorarii surselor de infectie atat primara prin ascospori, cat si prin conidii. Sunt necesare araturi adanci de toamna prin care se vor ingropa la adancime frunzele atacate pe care se formeaza un numar mare de peritecii cu asce si ascospori. Pe suprafete mai mici, practica adunarii frunzelor cazute si arderea lor, duce la micsorarea sursei de infectie cu ascospori. Acelasi lucru este recomandabil sa se faca si cu ramurile uscate rezultate in urma operatiei de taiere de primavara.

Combaterea chimica a rapanului, constituie masura de baza ce se aplica in livezile de mar. Tratamentele se fac la recomandarea statiilor de avertizare pe baza celor trei criterii, cel ecologic (conditiile climatice), cel biologic (evolutia agentului patogen) si cel fenologic (mersul vegetatiei pomilor), tinandu-se seama si de rezerva biologica a agentului patogen, sensibilitatea soiurilor si de eficacitatea si remanenta produselor folosite.

Numarul de tratamente difera in functie de criteriile de mai sus, intre  5-12 si anume: la soiurile rezistente se aplica 3-5 tratamente, la cele mijlociu atacate 7-8, la cele puternic atacate 8-10 tratamente, iar la cele foarte sensibile 10-12 tratamente.

Cantitatea de apa necesara prepararii solutiei de stropit este de 1200-1500 l/ha in plantatiile clasice pe rod si de 1500-2000 l/ha in plantatiile intensive. Aceasta cantitate poate fi redusa pana la jumatate cand se foloseste aparatura terestra, respectandu-se doza de produs la hectar.

Dintre fungicidele de contact se recomanda utilizarea urmatoarelor produse: Dithane M 45 0,2 %, Captan 50 WP-0,25 %, Sillit 65 WP-0,1 %, Baycor 25 WP-0,1 %, Euparen 50 WP-0,15 %, Folpet 50-0,2 %, Vondozeb 75 DS-0,2 %, Kasumin 2 WP-0,15 %, Zineb 80-0,3 %, precum si produse cuprice ca, Turdacupral 50 PU - 0,2 %, oxiclorura de cupru 0,15 % sau zeama bordoleza  0,5-0,75 %

Dintre fungicidele sistemice se utilizeaza urmatoarele: Rubigan 12 EC- 0,04 %, Benlate 50 WP-0,05-0,07 %, Saprol 100 EC-0,125 %, Topas 100 EC-  0,2 %, Topsin 70 PU-0,1 %, Anvil 5 EC-0,4-0,6 %, Systhane MZ-0,2 %.

Pe langa multiplele avantaje pe care le prezinta produsele sistemice, acestea, daca sunt utilizate unilateral, pot produce rase rezistente ale agentului patogen fata de fungicidele respective. De aceea se recomanda utilizarea lor alternativa cu produse de contact.

In Codexul produselor de uz fitosanitar, editia 1999 gama produselor omologate este mult mai larga.

Fainarea marului - Podosphaera leucotricha

Fainarea merilor produce pagube mari in pepiniere si in livezi, in special la anumite soiuri de mar sensibile si in anumiti ani cu conditii favorabile evolutiei ciupercii. Prima data boala a fost semnalata in anul 1877 in statul Yowa de catre V. Bessey, iar astazi este prezenta pe toate continentele, in tarile unde se cultiva marul.

In tara noastra, ca urmare a intensivizarii tehnologiei marului, a cultivarii unor soiuri sensibile, a aplicarii ingrasamintelor cu azot in cantitati prea mari s-au administrate unilateral si a aparitiei unor tulpini a agentului patogen, pagubele sunt din ce in ce mai mari, atacul extinzandu-se in toate zonele pomicole (Gh. Lefter si N. Minoiu, 1990).

Simptome. Boala se manifesta in tot cursul perioadei de vegetatie, incepand de la dezmugurire si pana la caderea frunzelor, cu intensitate mai mare in cursul lunii mai si la inceputul lunii iunie. Sunt atacate frunzele, florile, lastarii si uneori fructele tinere. Atacul pe frunzele tinere apare sub forma unei pasle albicioase, pulverulente, care acopera ambele fete ale limbului. In scurt timp frunzele se deformeaza, se inconvoaie usor spre partea superioara, sunt mai putin elastice si se usuca de timpuriu.

Ciuperca ataca cu rapiditate lastarii tineri pe care-i acopera cu un manson micelian albicios, pulverulent, datorita formarii conidioforilor si conidiilor, iar spre toamna acestea devine bruniu in urma formarii cleistoteciilor punctiforme de culoare neagra. Lastarii puternic atacati se indoaie in forma de carlig si se usuca (fig. 37).

Florile atacate prezinta petalele deformate, in sensul ca limbul petalelor se ingusteaza, uneori chiar se despica in doua, pierd culoarea alb-roza si devin albe iar in unele cazuri se ingroasa si se vestejesc. Florile atacate denumite si 'flori de ceara' se usuca fara a forma fructe. La soiurile de mar sensibile la fainare, aceasta forma de atac duce in unii ani la importante pierderi de recolta. Atacul pe fructele tinere determina o stagnare in crestere si in unele cazuri, chiar o cadere a acestora. La soiurile foarte sensibile (Jonathan) pe fructe apare o retea fina de tesut necrozat.

Agentul patogen - Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm., subincr. Ascomycotina, f.c. Oidium farinosum Cke.

Ciuperca prezinta aparatul vegetativ sub forma unui tal filamentos, hialin si septat, care se fixeaza de tesuturile parazitate cu ajutorul apresorilor (niste formatiuni ale miceliului asemanatoare ventuzelor). Din apresori pornesc haustorii ce au forma sferica si patrund in celulele epidermice.

Epidemiologie. Inmultirea asexuata a ciupercii se face prin conidii de tip Oidium care apar pe miceliu sub forma de siruri de celule butoiate. Multitudinea conidiilor da un aspect pulverulent zonei atacate. Forma conidiana poarta numele de Oidium farinosum Cke. Conidiile au dimensiuni cuprinse intre 16-17 x  10-17 mm si asigura raspandirea agentului patogen in timpul perioadei de vegetatie. Ele sunt apte de a germina pe tesuturile vii ale plantei, folosind apa rezultata din transpiratie, cu conditia ca temperatura mediului sa fie cuprinsa intre 10-20oC. Desi boala poate evolua si pe timp de seceta, temperatura ridicata (18-20oC), insotita de o umiditate relativa a aerului cuprinsa intre 80-100 % face ca atacul sa ia un caracter foarte grav, in special la soiurile sensibile.

In unii ani, miceliul si organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Ampelomyces quisqualis De Bary care limiteaza mult frecventa si intensitatea bolii, asa cum s-a constatat in bazinul pomicol Dimbovita, pe pomii netratati (Victoria Suta si col., 1974). Multitudinea picnidiilor acestui hiperparazit determina modificarea culorii miceliului, din alb cu aspect fainos, in alb-murdar.

Agentul patogen ierneaza in solzii mugurilor sub forma de miceliu de rezistenta si sub forma de cleistotecii, care au o forma sferica si prezinta un numar variabil de apendici (fulcre) ramificate la varf dicotomic. In interiorul unei cleistotecii se gaseste o singura asca cu 8 ascospori elipsoidali si unicelulari, hialini, de 22-26 x 12-15 mm. Forma cu cleistotecii a fost semnalata in tara noastra de E. Docea (1952).

Primavara, boala reapare ca urmare a intrarii in vegetatie a miceliului de rezistenta existent in mugurii infectati din anul precedent. Acesta formeaza conidii ce asigura infectia primara urmata apoi de cele secundare.

Cercetari facute in bazinul Bistrita de catre I.Vonica (1966) au demonstrat ca aceste cleistotecii desi se formeaza din luna mai pana toamna - nu joaca rol in infectiile primare din primavara, ascosporii neputand fi captati pe lame capcana.

Prevenire si combatere. In perioada repausului vegetativ, odata cu taierile din livezi, se indeparteaza lastarii infectati care se fac usor remarcati prin culoarea lor albastra. In perioada de vegetatie se recomanda indepartarea inflorescentelor atacate si arderea sau ingroparea lor.

Se preconizeaza aplicarea in doze moderate a ingrasamintelor chimice si in complex (NPK). Se stie ca potasiul mareste rezistenta pomilor la atacul de fainare, pe cand azotul sensibilizeaza plantele.

La infiintarea noilor plantatii se recomanda a se alege soiurile dupa rezistenta lor si la atacul de fainare. Astfel dintre soiurile rezistente se recomanda Frumos de Voinesti, Belle de Boskoop, Lord Lambourn, Auriu de Bistrita, Starkrimson etc. De asemenea, unele soiuri sunt putin sensibile ca: Golden delicious, Goldenspur, Florina, Granny Smith, Reinette de Canada, Vagener premiat etc.

Nu se recomanda soiurile foarte sensibile ca: Jonathan, Aromat de vara, Ionared, Rosu de Cluj, Bosken, Cox orange, Pippino, care necesita aplicarea unui numar mare de tratamente pentru a combate agentul patogen.

Combaterea chimica se va realiza la avertizare tinandu-se seama de sensibilitatea soiurilor, fenologia pomilor, conditiile climatice si de biologia agentului patogen, numarul de tratamente in cursul unui an variind de la 4-12.

In perioada de repaus vegetativ se recomanda un tratament cu zeama sulfocalcica de 28-30 grade Bé, in concentratie de 20 % sau polisulfura de bariu 6 %, zemuri care dau rezultate foarte bune.

In perioada de vegetatie, de la dezmugurit si pana in luna august, se efectueaza tratamente cu produse de contact si sistemice care se aplica alternativ.

In cazul necesitatii aplicarii unor tratamente in timpul infloritului se folosesc produse antioidice sistemice care nu dauneaza germinarii polenului.

Rezultate foarte bune au dat produsele : Topas 100 SC-0,2 % (0,3 l/ha), Rubigan 12 E -0,04 %, Fademorf 20 EC-0,15 % (3 l/ha), Saprol 190 EC- 0,125 %, Derosal 50 WP-0,07 %, Benlate 50 W-0,05-0,07 %, Bavistin 50 WP 0,05-0,07 %, Topsin M-70 WP-0,07 %, Karathane FN 57-0,1 %. Lista produselor ce se pot utiliza in combaterea fainarii este mult mai mare asa cum reiese din Codexul produselor de uz fitosanitar 1996 si 1999.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.