Subfamilia PRUNOIDEAE - curs

.Arboricultura P + H

CURSUL

Subfamilia PRUNOIDEAE

Genul PRUNUS L.

Cuprinde numeroase specii si varietati ornamentale, arbori si arbusti, cu o larga utilizare in cadrul spatiilor verzi, decorand prin florile frumoase, albe sau roz, simple sau duble, uneori parfumate.

Genul cuprinde cca 200 de specii, la noi fiind cultivate ca plante decorative 79 de specii (dintre care 5 sunt hibride), originare de pe tot cuprinsul Globului.

Grupa migdalilor si piersicilor ornamentali

Prunus tenella Batsch (sin. Amygdalus nana L., Prunus nana Stok.) - Migdalul pitic. Este un arbust de talie mica (60-100 cm), care drajoneaza mult, intalnit spontan in zonele de stepa. Frunzele sunt lanceolate sau obovat-lanceolate, pieloase, pe fata superioara verzi-deschis. Decoreaza prin florile roz-intens, mici si solitare sau grupate cate 2(3), care imbraca ramurile. Fructul este ovoidal, tomentos. Rezista la uscaciune; se foloseste in grupuri si masive omogene.

Grupa ciresilor ornamentali

Prunus avium L. (sin. Cerasus avium (L.) Mnch.) - Ciresul pasaresc. Arbore de pana la 24 m inatime, cu port piramidal, ramuri orizontale puternice si lujeri glabri, scoarta se exfoliaza in benzi ca hartia; frunzele sunt moi, oblong-ovate, crenat-serate, usor rugoase pe fata si pubescente pe dos; florile sunt rozii, in umbele sesile multiflore. Are varietatile ornamentale: plena - cu flori duble; salicifolia - cu frunze foarte inguste si juliana - cu fruct ovoidal, cu mezocarp moale, suculent, rosu-intunecat la culoare.

Prunus mahaleb (sin. Cerasus mahaleb Mill., Padus mahaleb (L .) Borkh.) - Visinul turcesc. Arbore de cca 10 sau uneori arbust, cu lujerii glandular-pubescenti, frunzele eliptic-ovate pana la obovat-oblongi, de 4-7 cm lungime, acuminate, crenat-serate, glabre sau usor pubescente pe dos, cu flori albe, parfumate, in corimbe tip racem, scurte, apar in iunie, iar fructele sunt ovoide, mici, negre la maturitate. Mai frecvente sunt varietatile: pendula (decorativa prin portul pletos), monstruosa (cu coroana compacta, globuloasa, cu ramuri scurte si groase) si xanthocarpa (cu frcte galbene).

Prunus cerasifera Ehrh (sin. P. domestica var. myrobalan L., P. korolkowii Wilm., P. myrobalana Loisel.) - Corcodusul. Arbore de pana la 8 m inaltime, uneori cu tepi, cu frunze eliptice sau ovate, de 3-6 cm lungime, fin obtuz serate, verzi-deschis ; florile sunt solitare, albe si apar devreme (martie-aprilie) iar fructul este subglobulos, rosu, usor-brumat. Prezinta cateva varietati mai decorative:  

Atropurpurea - cu frunze rosii, flori roz, fructe rosii;

Nigra - cu frunze pur­purii inchis;

Hessei cu frunze brune marginate cu galbui ;

Elegans- cu ramuri subtiri, lungi, serpuitoare ;

Pissardii - cu frunze mai mari, purpurii, flori roze si fructul rosu-mov intunecat.

Grupa malinilor ornamentali (cu flori in raceme)

Prunus padus (sin. Cerasus padus (L.) Delabre., Padus avium Mill., Padus racemosa (Lam.) Schn., P. racemosus Lam.) - Malinul. Arbore sau arbust de 3-15 m, care drajoneaza puternic, lujerii sunt zvelti, erecti sau penduli, cu numeroase lenticele, scoarta miroase urat daca este rupta, frunzele sunt obovate pana la eliptic-oblongi, de 6-10 cm lungime, acut si fin serate, pe fata verzi-inchis, glabre, pe dos verde-deschis, cu smocuri de peri in axilele frunzelor, florile sunt albe, parfumate, grupate cate 15-35 in raceme lungi de 10-15 cm, pendente, apar in aprilie-mai iar fructul este subglobulos, negru, lucios, necomestibil. Mai frecvente sunt soiurile pendula, flore-plena, aurea, aucubaefolia (frunzele patate cu galben). Este o specie cu mare amplitudine ecolo­gica, rezistenta la poluarea urbana.

Prunus serotina (sin. Cerasus serotina Loisel., Padus serotina Agardh) - Malinul american Arbore de maxim 30 m, cu jujeri glabri si scoarta brun inchis, frunze oblong-ovate, de 8-12 cm lungime, cu marginea serulata, cu dinti mici, curbati, pe fata lucioase, pe dos verzi deschis, florile sunt albe, in raceme cilindrice de 10-14 cm lungime, iar fructul este globulos la inceput rosietic apoi brun-negricios, comestibil.

Mai ornamentale se considera varietatile salicifolia (cu frunzele lanceolate, lung-acuminate) si pyramidalis (cu port conic). Este o specie neexigenta, rezistenta la ger si seceta.

Inmultire. Se poate realiza prin semanaturi (pentru inmultirea speciilor pure si pentru obti-nerea de portaltoi), efectuate toamna, in octombrie, dupa o luna de stratificare in nisip bine umectat, sau, cel mai bine, primavara, dupa stratificarea samburilor in conditii controlate, in functie de specie. Inmultirea vegetativa se recomanda varietatilor si formelor decorative de Prunus, putandu-se efectua :

Altoirea - pe portaltoi de P. avium (pentru ciresi si visini) sau P. cerasifera (pentru migdali, piersici si chiar malini).

Butasirea - se foloseste mai putin, preferand P. laurocerasus butasii de vara. Butasii lignificati se recomanda la P. cerasifera.

Marcotajul - se foloseste pentru inmultirea unor portaltoaie vegetative (de exemplu P. avium ).

Folosire. Se recomanda folosirea speciilor de Prunus ca plante izolate sau in grupari, iar unele dintre specii pot avea localizari mai variate (de exemplu P. laurocerasus- pentru garduri vii, P. tenella - pentru mici masive, P. spinosa - pentru marginea masivelor si pentru consolidarea terenurilor, etc.).

Subclasa ROSIDAE

Ordinul FABALES

Familia CAESALPINIACEAE

Aceasta familie cuprinde specii ornamentale de subarbusti, arbusti si arbori cu frunze compuse, flori hermafrodite grupate in inflorescente si fructele pastai.

Genul CERCIS L.

Cuprinde 5-7 specii de arbusti sau arbori raspanditi in Europa de sud-est, Asia de est si America de Nord. Au muguri alterni, frunze simple, intregi, palmat-nervate; florile in fascicule sau in raceme, apar inainte sau odata cu frunzele, chiar si pe tulpina; fructele sunt pastai dehiscente.

Cercis siliquastrum L. - Arborele Iudei . Este o specie de arbust sau arbore care poate ajunge la 10 m inaltime. Are tulpina acoperita de o scoarta negricioasa, cu crapaturi fine, coronamentul lat-oval, lujerii, brun-roscati, glabri, cu lenticele mici, numeroase si mugurii ovoid ascutiti alipiti de lujer, pubescenti. Frunzele sunt alterne, simple, reniforme, verzi intens in tinerete, albastre-verzui mai tarziu, glabre, lung petiolate. Florile au culoarea roz-violaceu, in fascicule, si apar in aprilie-mai, inaintea infrunzitului, pe lemn de toate varstele, chiar si pe trunchi. Fructele sunt pastai de 7-10 cm lungime, de culoare negricioasa, care se pas­treaza mult timp pe arbore; semintele sunt ovat - eliptice, turtite, tari, de culoare bruna. Dintre varietati mentionam: var. alba, cu flori albe si var. variegata, cu frunze striate cu alb. Este o specie deosebit de ornamentala prin forma frunzelor si prin abundenta florilor ce apar timpuriu, inaintea infrunzitului, chiar pe tulpina. Este o specie termofila, sensibila la ger si ingheturi tarzii, care vegeteaza bine in locuri adapostite, pe soluri nisipoase. Rezista bine la uscaciune.

Inmultire. Se inmulteste prin seminte, altoire si butasire. Au fost facute si incercari reusite de marcotare. Semanarea in pepiniera se face toamna, dupa recoltare, sau primavara cand se foloseste samanta stratificata. Semanarea se mai poate face in februarie-martie, in rasadnite, in ladite. Altoirea se poate face in ianuarie, in sera. Se folosesc puieti de un an, pastrati in ladite cu muschi umed. Se practica altoirea in despicatura, folosindu-se lujerii din sezonul precedent de vegetatie. Puietii altoiti se planteaza in vase de lut continand pamant nisipos. Butasirea se practica mai rar, primavara, in sera, cu butasi lignificati.

Folosire. In parcuri si gradini aceste specii se intrebuinteaza in mod individual sau in grupuri, fiind pretuite pentru inflorirea abundenta, timpurie, inaintea infrunzitului si prin forma particulara a frunzelor.

Genul GLEDITSIA L.

Cuprinde cca 11 specii originare din Europa, Asia, Japonia, Africa tropicala, Argentina etc. La noi in cultura exista 5 specii. Sunt arbori spinosi, cu frunze alterne, uneori fasciculate, cu flori poligame in raceme sau panicule, cu fructul o pastaie turtita.

Gleditsia triacanthos L. - Gladita, Platica, Roscov salbatic Este un arbore originar din partea de sud-est a Americii de Nord care ajunge la noi la inaltimea de 40 m. Atunci cand se dezvolta in masiv are tulpina dreapta. Scoarta este de culoare cenusie-deschis si formeaza ritidom subtire, care mai tarziu devine solzos. Coroana este larga si rasfirata. Ramurile, lujerii si uneori chiar tulpina prezinta spini lungi, simpli sau ramificati. Frunzele sunt simplu sau dublu paripenat-compuse, cu 7-12 perechi de foliole de cca 3 cm lungime, oblong-lanceolate, lucioase, pe margini putin crenate, verzi, toamna capata o culoare galbena. Florile, in raceme inguste, sunt mici, galbene-verzui, mirositoare, melifere si apar tarziu, in iunie-iulie. Fructul este o pastaie indehiscenta, de 30-40 cm lungime si 3-4 cm latime, ce contine seminte obovate, brune, cu tegumentul tare. Pastaile raman pe arbore pana primavara.

Fructifica anual si abundent. Lastareste mai slab decat salcamul si drajoneaza. Are o crestere rapida si o longevitate de peste 100 de ani. In cultura sunt cunoscute mai multe varietati: var. inermis, fara spini; var.elegantissima, cu ramuri subtiri, pendule si f. piramidalis, cu port piramidal.

Gladita are mare nevoie de lumina si cere un climat mai calduros. Suporta bine seceta. Rezista mai bine decat alte specii la inundatii, pe terenuri saraturoase, pe soluri bogate in carbonati. Este putin atacata de daunatori si este destul de vatamata de vant.

Inmultire. Se inmulteste prin samanta. Semanaturile de toamna (dupa 15 septembrie) dau rezultate bune, chiar daca se fac cu seminte nepregatite, recoltate in aceeasi toamna. Semanaturile de primavara se fac cu seminte pregatite prin fortare. Fortarea se executa tinand semintele 1-2 minute in apa la 100°C si apoi 10-12 ore in apa calda la 60-70°C. Se mai pot trata semintele cu ajutorul unei solutii de HCl 37% in care se tin timp de 30 minute.

Folosire. Gladita este mult intrebuintata in parcuri si gradini, in special pentru garduri vii inalte, impenetrabile, care au insa dezavantajul ca se raresc cu timpul, necesita completari si se tund cu o oarecare greutate. Este folosita de asemenea ca arbore izolat in masive, grupuri si pe alei, fiind pretuita pentru cresterea rapida, marea rusticitate, pentru frumusetea frunzisului si fructele decorative, care raman pe ramuri in timpul iernii. Pentru varietatile ornamentale se poate face altoirea.

Subclasa ROSIDAE

Ordinul FABALES

Familia FABACEAE ( LEGUMINOSAE)

Genul SOPHORA L.

Acest gen este originar din Asia si America de Nord, cuprinzand cca. 22 specii de arbori, arbusti si mai rar subarbusti. Dintre speciile genului, la noi se cultiva in special:

Sophora japonica L. - Salcamul japonez, sofora

Este arbore originar din China si Coreea, unde ajunge la inaltimea de peste 20 m. Are tulpina acoperita cu o scoarta la inceput neteda, de culoare verde-inchis, apoi cenusie, cu ritidom subtire; formeaza ritidom de timpuriu. Coroana este globuloasa, deasa. Lujerii sunt verzi, glabri. Mugurii sunt alterni, mici, ingropati partial in cicatrice. Frunzele sunt imparipenat compuse, de 15-25 cm, cu 7-11 foliole ovate sau ovat-lanceolate, verzi-inchis si lucitoare pe fata, pe dos glauce si alipit pubescente. Florile sunt galben-pal, mai mici decat ale salcamului, in panicule terminale, erecte. Inflorirea are loc vara (iulie-august). Pastaia este indehiscenta, strangulata intre seminte, de culoare verde, de 5-10 cm lungime. Se matureaza toamna tarziu, dar se mentin pe ramuri mult timp, pe timpul iernii pastaile se fragmenteaza si cad. Semintele sunt ovale, negre. In cultura se cunosc cultivarurile: pendula, cu port pletos si nu infloreste; variegata, cu foliolele striate cu alb-galbui si columnaris, cu portul piramidal.

Sofora este o specie de lumina care suporta in tinerete umbrirea. Prefera statiunile mai calde, ferite de geruri. Rezista la seceta, fum si gaze. Necesita soluri profunde, fertile, cu textura medie spre usoara. Suporta prezenta calcarului in sol. Creste destul de incet in primii ani si lastareste destul de bine.

Inmultire. Se inmulteste prin samanta si prin altoire. Semintele, chiar nefortate, semanate primavara devreme, rasar in aceeasi primavara; totusi este bine ca, inainte de semanat, sa fie tinute in apa 12-14 ore.

Inmultirea varietatilor ornamentale se face prin altoirea in despicatura, in sere. Portaltoaiele sunt puieti de 2-3 ani, obtinuti din samanta, transplantati de primavara in ghivece de pamant si adusi in sera cu doua saptamani inainte de altoit. Altoaiele se confectioneaza din lujerii formati in sezonul curent de vegetatie, lungimea lor fiind de 8-10 cm.

Folosire. Sofora este un arbore ornamental, cultivat in parcuri si gradini, solitar, in grupuri sau la marginea masivelor, fiind pretuit pentru coronamentul sau globulos, plangator sau piramidal, pentru frumusetea frunzelor sale lucitoare, dispuse ordonat, si inflorirea sa tarzie. Se evita folosirea ca arbore de aliniament din cauza pastailor care se fragmenteaza si cad, murdarind trotuarele si provocand alunecarea pietonilor.

Genul CLADASTRIS Raf.

Dintre speciile genului, la noi se cultiva:

Cladrastis lutea (Michx)K.Koch (sin. Virgilia lutea Michx., C. tinctoria Raf.) - Cladastris. Este o specie originara din America de Nord si Asia de est. Talia este de 5-15 m inaltime. Are scoarta trunchiata neteda, cenusie-inchis, coroana larga, deasa, cu ramuri fragile. Lujerii sunt bruni, glabri. Mugurii sunt alterni, nuzi, suprapusi, inconjurati de o cicatrice in forma de potcoava. Frunzele sunt penat compuse, mari de peste 20 cm lungime, cu 7-9 foliole ovat-eliptice de 7-10 cm; toamna se coloreaza in galben-auriu. Florile sunt albe, in panicule pendule de 25-44 cm, mirositoare; apar in mai-iunie. Fructele sunt pastai de 7-8 cm, turtite, tarziu dehiscente. Este o specie exigenta fata de sol si clima. Necesita cultivarea pe soluri fertile profunde, revene, in lumina, dar cu adapost lateral. Zapada si furtunile ii provoaca rupturi in coronament.

Inmultire. Se inmulteste prin seminte si butasi. Semanaturile se fac in perioada februarie-martie, in sera. Butasirea se practica in decembrie, cu butasi de radacina de 5-8 cm lungime iar dupa inradacinare, in aprilie, se planteaza in pepiniera.

Folosire. In parcuri si gradini acest arbore este foarte apreciat pentru inflorescentele mari, mirositoare, care in momentul scuturarii, prin abundenta lor, dau impresia unei ninsori cazute imprejurul arborelui. Culoarea frunzelor, care toamna devin galbene-aurii, il recomanda, de asemenea, ca un frumos arbore de ornament. Se foloseste in mod individual sau in grupuri.

Genul GENISTA L.

Gen originar din Africa, Asia si Europa care are cca. 98 de specii ierboase, subarbusti si arbusti. La noi exista cateva specii spontane si cultivate ca plante ornamentale chiar daca sunt, in general, putin raspandite in tara noastra.

Genista tinctoria L. - Drobita, Grozama. Este un subarbust raspandit in Europa, Asia si America de Nord, care ajunge la 0,3-0,6 m, cu ramuri lungi, virgate, uneori in forma de matura, muchiate, de culoare verde, cele mai multe terminate cu inflorescenta. Frunzele sunt simple, lanceolate, de l-4 cm, oblongi pana la oblong lanceolate, ciliate pe margini, verzi-inchis pe fata superioara. Florile sunt galbene, in raceme terminale, apar vara. Fructele sunt pastai turtite de 2-3 cm lungime, late de 3-5 mm, continand 5-10 seminte orbiculare de culoare verzuie.

Inmultire. Se inmultesc prin seminte, butasi sau prin altoire. Semintele, care se recolteaza imediat dupa coacere, se seamana in februarie, in rasadnite. Butasirea se practica la Genista tinctoria in septembrie-octombrie, la pat rece, iar la inceputul iernii, butasii se trec in vase de pamant. Butasii se confectioneaza din lujerii laterali, semilignificati cu calcai si au o lungime de 5-10 cm. Se mai practica altoirea (in despicatura), in sere, primavara pe portaltoi de Laburnum anagyroides, inradacinat in ghiveci.

Folosire. Plantele de drobita sau grozama se folosesc in parcuri la lizierele de masive, ca borduri de alei, in grupari sau, cele mai decorative, in mod izolat. Mai nou se utilizeaza frecvent pentru decorarea rocariilor.

Genul CYTISUS L.

Gen originar din Europa, Africa de Nord si Asia de Est, cu cca 60 de specii de arbusti de maxim 2 m inaltime. Cele mai frecvente specii la noi sunt :

Cytisus scoparius (L.) Link. (sin. Sarothamnus scoparius (L.) Wimm.) - Matura verde, Drob.

Este un arbust originar din Europa sudica, care ajunge pana la 1,5 m inaltime. Are tulpinile des ramificate, verzi, cu 5 muchii, relativ sarace in frunze. Frunzele sunt alterne, trifoliate, sau cele superioare, reduse la o foliola, obovate sau obovat-lanceolate, de 0,8-2 cm lungime. Florile sunt galbene-aurii, foarte rar albe, fiind asezate la subsuoara frunzelor cate l-2; infloreste in mai-iunie. Fructele sunt pastai inguste, dehiscente, continand 8-15 seminte brune, negricioase. Exista numeroase cultivaruri apreciate : Andreanus - cu flori galbene cu rosu-inchis ; Goldfinch - cu flori galbene cu rosu ; Red Wings - cu flori rosii-carmin si Cornish Cream - cu flori galben-pal. (dupa Iliescu, A.- F.,1998). Este o specie rustica, vegetand bine pe soluri sarace, uscate, dar lipsite de calcar. Sufera din cauza gerurilor.

Inmultire. Se inmulteste prin samanta. Aceasta se pregateste la fel ca cea de salcam si se seamana in aprilie, la 2 cm adancime. Puietii devin apti de plantat la varsta de un an.

Folosire. In parcuri si gradini se intrebuinteaza la margini de masive, sub forma de boschete sau izolat, pe terenuri sarace, uscate; poate fi cultivat si pe haldele miniere.

Genul LABURNUM Fabr.

Cuprinde 3 specii raspandite in Europa de sud si Asia de vest, pretuite in cultura ornamentala, dintre care la noi este cultivat:

Laburnum anagyroides Medik.(sin. L. vulgare Bercht.et Presl., Cytisus laburnum L.) - Salcimul galben Este un arbust indigen intalnit frecvent la noi si chiar spontan in padurile montane din S-V Olteniei, ajunge la 7 m inaltime si adeseori are port de arbore. Are scoarta maslinie, lujerii verzi-cenusii, pubescenti. Frunzele sunt alterne trifoliate, lung petiolate, cu foliole eliptice de 3-8 cm, aproape sesile. Florile in racem, lax, pendul, lung pana la 30 cm, galbene-aurii, melifere; infloreste in mai-iunie. Fructul este o pastaie de 5-6 cm lungime, alungita, pubescenta, cu 3-7 seminte mici, care se matureaza in august. Dintre varietati citam: alschinger (cu foliole albastrui-cenusii), aureum (cu foliole panasate cu galben), pendulum (cu ramuri subtiri, pendente) etc.

Este o specie heliofila, rezistenta la seceta si destul de rezistenta la ger, putin exigenta fata de sol (nu suporta terenurile compacte), rezista la fum si la praf, la umbrire. Scoarta, frunzele, fructele si semintele sunt toxice, deoarece contine un alcaloid periculos pentru om si animale (citisina).

Inmultire. Se inmulteste prin samanta, prin altoire si prin butasire. Semanarea se face primavara, fara stratificare, ci doar o umectare a semintelor in apa timp de 2-3 ore. Altoirea se executa in iulie, in oculatie; se mai poate altoi in luna aprilie, in despicatura, dupa ce portaltoiul a fost retezat deasupra primului mugure de la baza. Butasirea se practica in noiembrie, folosindu-se butasi lignificati din sezonul curent de vegetatie, avand lungimea de 20-25 cm si la baza un mic calcai. Butasii se planteaza direct in pepiniera.

Folosire. In parcuri si gradini, salcamul galben este pretuit pentru inflorescentele mari, pendente, de culoare galbena-aurie. Se intrebuinteaza la marginea masivelor, in compozitia boschetelor sau chiar izolat. Este indicat pentru spatiile verzi industriale si pentru zona litoralului.

Genul AMORPHA L.

Gen originar din America de Nord si Mexic care include cca 13 specii de arbusti rezistenti la seceta. La noi se intalneste frecvent :

Amorpha fruticosa L. - Salcamul mic, amorfa. Este un arbust care ajunge obisnuit la circa 3 m inaltime si, mai rar, chiar pana la 6 m. Are o inradacinare puternica si drajoneaza; tulpinile cu ramuri lungi, subtiri, curbate, formeaza o coroana rara. Frunzele sunt imparipenat compuse, mari, cu foliole numeroase (11-25), ovat-eliptice, lungi pana la 4 cm, infrunzeste tarziu, la sfarsitul lunii mai. Florile mici, albastre-violacee, in raceme spiciforme, apar mai tarziu decat ale salcamului, in iunie-iulie si sunt melifere. Fructele sunt pastai foarte mici, de 7-9 mm, curbate, indehiscente, cu o singura samanta de circa 5 mm, bruna, lucitoare. Este o specie heliofila, care prefera statiunile calde, cu sezon lung de vegetatie, rezistenta la seceta, nepretentioasa fata de sol, dar preferandu-le pe cele nisipoase, revene. Dintre varietatile intrebuintate in cultura ornamentala citam: Albiflora, cu flori albe, Pendula, cu ramuri pendule, Crispa, cu frunzele ondulate s.a.

Inmultire. Amorfa se inmulteste prin seminte care se seamana primavara, fara a fi pregatite in prealabil prin stratificare sau prin fortare. Mai rar se practica butasirea. In acest caz butasii se executa cu calcai. Varietatea pendula se obtine prin altoire, primavara, in despicatura, pe portaltoi de Amorpha fruticosa. Lastareste si drajoneaza puternic.

Folosire. Amorfa este pretuita pentru parcuri si gradini pentru interesantele sale inflorescente de culoare liliachie-albastruie si pentru forma pastailor. Este intrebuintata in boschete si la marginea masivelor si pentru consolidarea terenurilor in panta si a coastelor degradate.

Genul WISTERIA Nutt.

Gen originar din America de Nord si Asia de Est care incude 9 specii de liane inalte, cataratoare. La noi se intalnesc speciile :

Wisteria sinensis (Sims)Sweet. - Glicina Este o liana originara din China, care ajunge la 20 m lungime. Lujerii si frunzele sunt la inceput paroase, apoi glabrescente. Frunzele sunt alterne, imparipenat-compuse, lungi pana la 30 cm, cu 7-11 (13) foliole ovat-lanceolate, pana la eliptice, de 4-8 cm lungime, lung acuminate. Florile sunt albastre-violet sau roz-violacee, mirositoare, de 2,5 cm, in raceme pendente, lungi de 15-30 cm, infloresc in mai-iunie, cu inflorire aproape simultana a florilor. Fructul este o pastaie paroasa, coriacee, de 10-15 cm, continand 1-3 seminte. Dintre varietati citam varietatea Alba, cu flori albe. Este o specie care necesita soluri bogate, revene, usoare, locuri insorite, la adapost de curentii reci. Este destul de rezistenta la geruri. Glicinele se taie de doua ori pe an : in martie, cand se pastreaza lastarii formati pe ramurile batrane, precum si baza ramurilor de 1 an, garnisita cu boboci ; vara, in luna august, cand se scurteaza cresterile lastarilor lungi, care au pozitii necorespunzatoare.

Inmultire. Se inmulteste prin samanta, marcotaj, butasire si altoire. Semanatul se executa primavara, la sfarsitul lunii aprilie, in pepiniera sau in sera, unde se poate semana toamna tarziu si chiar iarna, in cutii, intr-un amestec de 1/2 pamant lutos, 1/4 turba sau humus de padure si 1/4 nisip. Prin marcotaj se inmulteste primavara, aplicandu-se marcotajul serpuit la lastarii din anul precedent. Pentru asigurarea inradacinarii se face o incizie la un mugure aflat in pamant. Butasirea se practica cu butasi de radacina de 13-14 cm lungime, care se planteaza primavara in pamant nisipos, in rasadnite reci se poate executa butasirea in verde, in vederea altoirii se folosesc portaltoaie de Wisteria sinensis (puieti de l-2 ani) proveniti din seminte. Se mai practica altoirea pe butasi inradacinati, cu radacina goala. Altoirea se face in despicatura, in lunile februarie-martie; dupa altoire se planteaza in ghivece, iar dupa prindere se planteaza la loc definitiv.

Folosire. Glicina este o planta agatatoare mult pretuita pentru ornamentarea pe verticala a peretilor, balcoanelor, pergolelor, chioscurilor.

Genul ROBINIA L.

In acest gen sunt cuprinse cca 18 specii de arbusti si arbori originari din America de Nord, care au fost introdusi in Europa incepand cu anul 1601. Au lujerii spinosi, cu spini asezati perechi, muguri mici, ascunsi, frunze imparipenat compuse, cu foliole opuse, petiolate, florile in raceme si fructul o pastaie turtita cu numeroase seminte.

Robinia pseudacacia L. - Salcimul. Este un arbore care ajunge pana la 25 m inaltime, cu inradacinarea lung trasanta, cu tulpina ce capata ritidom gros, cu coronamentul neregulat, lujerii muchiati si spinosi. Frunzele sunt imparipenat compuse, cu 7-19 foliole eliptice, de 3-4 cm lungime, glabre, pe partea inferioara glaucescente; infrunzeste tarziu, in cursul lunii mai. Florile sunt albe, uneori roz-deschis foarte parfumate, in raceme pendule de 10-25 cm lungime, apar in mai-iunie. Fructul este o pastaie brun-negricioasa de 5-10 cm, cu 3-10 seminte reniforme, brune, tari.

Salcamul este o specie de lumina, care poate insa suporta o umbrire laterala. Necesita un sezon lung de vegetatie si caldura estivala. Este sensibil la ger si ingheturi, fiind vatamat de catre vanturile puternice. Se dezvolta in bune conditii pe solurile permeabile, revene, fertile si sufera pe soluri calcaroase, lutoase, compacte, pe terenuri intelenite. Nu suporta apa stagnanta.

Inmultire. Se inmulteste prin seminte, prin marcotaj, butasire, altoire. Semanarea se face primavara, dupa trecerea ingheturilor tarzii, cu seminte fortate. Fortarea se face prin tinerea semintelor in apa rece, calda sau clocotita, prin scarificarea mecanica, prin tratament chimic (acid sulfuric). Pentru fortarea cu apa rece, semintele se tin timp de 48 de ore, inainte de semanat, in apa rece. In apa calda semintele sunt tinute la fortat numai 24 de ore, iar in apa clocotita, cateva minute. Scarificarea se executa cu masina de scarificat. Cu acid sulfuric semintele se trateaza timp de 60 de minute. Marcotajul se executa prin musuroirea drajonilor, care se pot obtine prin ranirea radacinilor, cu ajutorul cazmalei, la inceputul sezonului de vegetatie. Butasirea se face cu butasi de radacina, de circa 8 cm lungime, confectionati in luna decembrie si conservati in nisip.

Altoirea se practica pe puieti de salcam (Robinia pseudacacia) plantati sau pe puieti cu radacina goala, dupa care se planteaza in pepiniera la distanta de 80 cm intre randuri si 50 cm pe rand. In vederea formarii de arbori de alei, puietii de salcam se recepeaza in anul al doilea de la plantare si dupa l-2 ani se practica o altoire in coronament la inaltime de 2,2-2,4 m pentru varietati. Dupa prindere, altoaiele trebuie tutorate. Dupa plantarea lor definitiva, la unele varietati (Bessoniana, Umbraculifera etc.) se taie scurt in coronament, anual sau la 2-3 ani, in vederea indesirii corona­mentului.

Folosire. Salcamul este o specie folosita in cuprinsul spatiilor verzi ca arbore de alei, bulevarde, strazi, sub forma de boschete sau palcuri si in mod izolat, fiind pretuit fie pentru port, fie pentru inflorirea bogata si placut mirosi­toare sau pentru rapiditatea de crestere si cultura sa relativ usoara.

Genul COLUTEA L.

Cuprinde circa 10 specii din Europa de sud si pana in Asia, din care la noi se gasesc 5 specii (una spontana si 4 cultivate).

Colutea arborescens L. - Basicoasa Este un arbust originar din Europa de Sud, care ajunge la maxim 4 m inaltime. Are tufa larga, lujerii erecti, frunze imparipenat-compuse, cu 7-13 foliole obovate sau larg eliptice terminate cu un varf ascutit, pe dos pubescente ; flori galbene, dispuse cate 8 in raceme axilare, care infloresc din iunie in august; fructele sunt pastai veziculoase, continand 20-30 seminte reniform-turtite, decoreaza arbustul dupa caderea frunzelor. Este o specie putin exigenta fata de sol, care poate vegeta pe soluri sarace si calcaroase. Este rezistenta la seceta, fum si praf.

Inmultire. Se inmulteste prin samanta stratificata timp de 15-30 de zile. Se mai poate inmulti si prin butasi cu calcai, din lujeri anuali.

Genul CARAGANA Lam.

Cuprinde numeroase cca 55 de specii din Europa de est si Asia. Cele mai frecvente la noi sunt :

Caragana arborescens Lam. - Caragana. Este o specie cu inaltimea de 5-7 m, cu ramurile erecte, lujerii grosi, verzi-galbui, indreptati in sus; frunzele sunt paripenat-compuse (6-12 foliole), foliole eliptice cu varful mucronat, verzi-deschis, glabre; florile sunt galbene-aurii, dispuse solitar sau cate 2-4 in fascicule, pe pedunculi lungi,la subsuoara frunzelor, sunt melifere si apar in luna mai; fructul este o pastaie liniar-cilindrica, de 5 cm, in interior cu seminte brun-roscate.

Este o specie de lumina foarte rezistenta la seceta, putin exigenta fata de sol, indicata pentru cultura in spatiile verzi din stepa si de pe litoral.

Dintre varietatile ornamentale foarte frumoasa se considera var. Pendula, cu lujerii pendenti.

Inmultire. Se inmulteste prin samanta, butasi si prin altoire. Semanaturile se pot face primavara, in aprilie-mai, insa semanaturile de toamna sunt mai reusite. Butasirea se foloseste mai rar. Altoirea se practica pentru inmultirea varietatii Pendula, pe portaltoi din specia tipica, folosind procedeul in despicatura sau triangulatie, in luna aprilie.

Folosire. Caragana este o specie decorativa prin flori si prin frunzis, in cuprinsul spatiilor verzi se intrebuinteaza in amestec cu alte specii la alcatuirea boschetelor, precum si izolat (pentru var. pendula).