Mangementul creditarii bancare - creditele de scont

MANGEMENTUL CREDITARII BANCARE - CREDITELE DE SCONT

Pentru banci scontul (scontarea):

1.     In relatie cu Banca Centrala si de Emisiune cand bancile primesc credite de refinantare de la aceasta (operatie numita scontare pentru ca are la baza taxa de scont sau rata dobanzii de politica monetara);

2. Cand bancile sconteaza titluri de credit si indeosebi cambii si bilete la ordin.

Managementul bancar are in vedere cu deosebire acest al II-lea aspect al scontarii, care consta in operatii prin care beneficiarul unui titlu de credit sau prin extindere al unui efect de comert, in general poate transfera creanta pe care o detine asupra unui tert prin intermediul bancii convertind-o intr-o alta suma lichida fara sa mai astepte scadenta. Matematic aceasta relatie poate fi formulata astfel:

Ts =

Formula este asemanatoare calcului la credit, dar in care:

V = valoarea nominala a efectului de comert;

D = nivelul dobanzii perceputa de banca pentru operatii de scontare;

Ns = nr. de zile ramase pana la scadenta.

Beneficiarul efectului de comert primeste valoarea nominala a acestuia minus scontul, care reprezinta mai degraba un comision al bancii.

O operatie inrudita cu scontarea, si deci cu creditarea (si toate acestea sunt plati amanate) este forfetarea.

Aceasta tehnica bancara inseamna de fapt crearea de catre banca a unor creante rezultate din activitatea de export in schimbul unei sume de bani numita scont, urmand ca banca sa-si recupereze contravaloarea acesteia de la debitorul importator.

Forfetarea se determina pe baza aceleiasi relatii, dar:

Tf =

V - reprezinta taxa de forfetare, care la randul ei se determina in functie de nivelul dobanzii de baza, adica de politica monetara. La aceasta dobanda, banca poate sa-si adauge o marja sau o prima de risc. Exportatorul primeste valoarea nominala a titlului de credit, mai putin scontul, adica taxa forfetara.

Factoring-ul este un mecanism tot mai mult utilizat si de bancile romanesti. Este de fapt un mecanism de creditare-finantare pe termen scurt (adica maxim 180 zile).

Finantarea se face de catre banca prin preluarea factorilor de la beneficiarul acestora contra unei sume de bani - AGIO. Banca este numita in acest caz factor si asigura finantarea, urmareste creantele si asigura protectia riscului de credit in schimbul predarii de catre aderent (care poate fi furnizorul sau producatorul) al creantelor in favoarea bancii care face finantarea-creditarea sau invers.

MANAGEMENTUL BANCAR IN ACTIVITATEA DE INVESTITII

In aceasta ipostaza managementul ofera bancii sale bazele administrarii sau gestionarii administrabile fondurilor de investitii.

Previzionarea activitatii de investtii tine mai mult de programul strategic al unei banci, intrucat are in vedere o perioada mai lunga, care la randul ei se divizeaza in 3 si anume:

Perioada pana la punerea in functiune si atingerea parametrilor proiectati de catre obiectivul de investitii;

Perioada de creditare;

Perioada de functionare pe toata durata normata.

Pentru managerul bancii este important in primul rand filosofia si mai ales constructia modelului de proiect. Managerul bancii trebuie sa prezinte o responsabilitate si o incredere fata de clientii sai, astfel incat investitiile sale sa fie prudente, dar si in concordanta cu standardele etice si de legislatie in vigoare.

In banci portofoliul de investitii este de cele mai multe ori complementar portofoliului de credite, iar impreuna sa fie corelate cu datoriile.

Politica adoptata de managerul bancii are in vedere si sprijinirea strategiilor de ansamblu, dar si cu privire la raportul creante-datorii.

Managementul bancar urmareste permanent siguranta investitiilor

Este arhicunoscut ca bancile nu achizitioneaza decat echipamente si bunuri de prima calitate, in plus portofoliul de investitii trebuie sa ofere o lichiditate adecvata, dar nu excesiva. Pe de-o parte aceasta trebuie sa satisfaca cererile de fonduri ale clientilor, iar pe de alta parte trebuie sa evite stocarea unor mari cantitati de fonduri lichidite. De aceea in banci mai mult decat in alte sectoare are loc vanzarea activelor financiare, atat pentru a obtine lichiditatea necesara, cat si pentru a asigura si a restructura portofoliul de investitii in concordanta cu schimbarile strategice.

Managementul investitiilor in banci inseamna si monitorizarea in mod frecvent a asigurarii cu obiective si fonduri eficiente.

In banci, autoritatea de investitii este consiliul de administratie. Acesta desemneaza un director executiv si un director financiar pentru a actiona in numele sau. Directorul financiar este insotit de un controlor de specialitate care face analiza financiara, supravegheaza operatiunile zilnice privind portofoliul de investitii si de executare a tranzactiilor. Periodic directorul executiv, directorul financiar si consilierii financiari reanalizeaza activitatea de investitii pentru a se asigura de eficienta acestora.

Investitiile bancii sunt gestionate la 2 niveluri:

1. Din punct de vedere al nevoii de lichiditate;
2. Din punct de vedere al executarii investitiilor pe termen lung.

In ambele cazuri siguranta fondurilor bancii este considerata mai importanta decat profiturile si decat

riscurile. Totusi singurele produse in care banca investeste sunt acelea care in opinia directorului financiar nu contine un risc semnificativ de credit.

Fondurile unei banci pot fi investite in principal in urmatoarele tipuri de instrumente:

1. Credite pe termen lung;
2. Credite pe termen mediu;
3. Credite pentru nevoi personale pe termen lung;
4. Active financiare cu o maturitate maxim de 3 ani (obligatiuni de stat in valuta);
5. Obligatiuni, dar numai cand acestea sunt garantate de stat;
6. Obligatiuni sau actiuni din emisiuni private;
7. Reachizitia unor active deja vandute de banca anterior;
8. Vanzarea altor active ale statului;
9. Depozite ale nerezidentilor (cumpararea acestora).

Bancile mai investesc si atunci cand activele achizitionate sunt livrate simultan odata cu eliberarea

fondurilor (este vorba de anumite trageri speciale de active ale statului valorificate in mod repetat).

In activitatea de investitii, managementul bancar are in vedere si gestiunea banilor, adica a fondurilor. Banca trebuie sa aiba lichiditati in fiecare zi pentru diverse operatiuni, plati, pentru cereri de fonduri ale clientilor si pentru cerintele minime ale activelor de trezorerie. Aceste fonduri ale bancilor sunt folosite de multe ori pentru a satisface nevoile de imprumut si de retragere ale depozitelor clientilor. De aceea managerul bancii procedeaza permanent la o reevaluare a fondurilor de investitii de care dispune.

Managerul bancii are grija in a constitui un portofoliu de investitii. Din acest portofoliu, bancile trebuie sa obtina rezultate maxime, dar numai in limita sigurantei, imprumutului si dobanzii. Legat de acest aspect managementul bancar, orice banca isi elaboreaza proceduri de management al activelor. Fiecare decizie specifica de investitii este evaluata in functie de rezultatul asteptat, riscul de credit, lichiditatea, efectul asupra portofoliului de investitii si impactul asupra nevoilor de bunuri pentru banca.

In principal bancile nu pot desfasura urmatoarele activitati:

1.  Cumparare de acorduri, contracte de redirectionare a banilor;

2.  Nu pot incheia acorduri stand by de cumparare sau vanzare la o data ulterioara cand cumparatorul trebuie sa accepte fonduri la alegerea vanzarilor;

3.  Bancile nu au voie sa efectueze ajustari comerciale, adica metode si tranzactii utilizate pentru o anume pierdere (cand banca vinde la un pret deasupra pretului pietei si cumpara sau se angajeaza sa cumpere la un pret deasupra pretului pietei);

4.  Bancile, de cele mai multe ori, nu au dreptul sa efectueze operatii cu contracte futures.

STABILITATEA RATINGULUI DE CREDITE

Ratingul de credite reprezinta un calificativ exprimat numeric, aferent calitatii portofoliului de credite al fiecarei banci sau al fiecarei unitati teritoriale a acesteia.

Cu ajutorul ratingului, managerul bancii diferentiaza nivelul de risc.

Cu ajutorul ratingului se evita abordarea unor credite de risc major si poate fi determinat mai usor trandul calitatii portofoliului. De asemenea, banca este mai bine protejata daca managerii ei aplica un rating periodic (cel putin o data pe an).

Ratingul este bidimensional, coroborand criteriile cantitative cu cele calitative.

Criteriile cantitative includ in principal indicatorii de bonitate, adica acele marimi care pot fi cuantificabile (lichiditate, solvabilitate, profitabilitate, grad de indatorare, sursa de rambursare).

Criteriile calitative sunt de obicei necuantificabile, ele se bazeaza pe analiza calitatii actionariatului, a managerilor pe gradul de indeplinire a conditiilor de eligibilitate. Criteriile calitative mai au la baza auditarea si colateralele, in primul rand garantiile bancare.

Determinarea ratingului conduce la incadrarea clientului in una din cele 5 categorii de performanta, identificate cu cele 5 litere.

Nivelul cel mai bun al ratingului este 1, iar cel mai slab este 5. Ultimul credit este considerat practic pierdere ca ratingul inseamna in primul rand prezentarea indicatorilor de bonitate a clientului, ei cuprind:

1.     Cifra de afaceri reprezinta un indicator care a fost inclus de curand in indicatorii de bonitate si deci drept criteriu de acordare a creditelor. Cifra de afaceri se identifica de obicei cu veniturile totale realizate de client la sfarsitul perioadei, in functie de durata creditului, perioada poate fi: luna, semestru, an. Cifra de afaceri se analizeaza de catre banca in dinamica. Se urmareste de obicei influenta cresterii pretului asupra cifrei de afaceri.

2.     Capitalul propriu

3.     Rezultatul exercitiului (profitul sau pierderea);

4.     Fondul de rulment se determina ca diferenta intre pasivele pe termen lung si activele imobilizate. Banca urmareste ca la clientul care solicita creditul, activele imobilizate sa fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung, deci fondul de rulment sa fie pozitiv.

5.     Necesarul de fond de rulment. Acesta are in vedere ca activele realizabile minus datoriile curente sa fie mai mici de 1 an. Numai in aceste conditii banca poate acorda credite pe termen scurt.

6.     Trezoreria neta care este determinata ca diferenta intre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment.

7.     Lichiditatea care reprezinta capacitatea unui client de a face fata datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapida a activelor circulante in disponibilitati. Lichiditatea poate fi calculata in mod curent, adica active-stocuri raportate la pasive, cat si la o data viitoare cand se iau in consideratie platile exigibile prevazute pana la sfarsitul perioadei.

8.     Solvabilitatea care reprezinta capacitatea generala a firmei de a transforma toate activele sale in numerar pentru plata tuturor datoriilor.

9.     Foarte mult ia in consideratie banca gradul de indatorare al clientului pentru ca acest indicator este important in determinarea gradului de autofinantare al firmei. Pentru a determina corect acest indicator, banca defineste datoriile financiare ca fiind datorii cu scadenta mai mica de 1 an la care se adauga celelalte datorii    Banca romaneasca considera ca firmele au grad de indatorare bun daca acesta este pana la 60%, satisfacator daca este intre 60-100% si nesatisfacator la peste 100%.

In ultimul rand, banca mai ia in consideratie viteza de rotatie a activelor circulante. Acest indicator arata numarul de cicluri efectuate de activele circulante ale firmei intr-o anumita perioada. Viteza de rotatie a activelor circulante se determina ca un raport intre cifra de afaceri si activele circulante.

10. Rentabilitatea exprima capacitatea firmei care imprumuta de a realiza profit din activele proprii.

Indicatorii de rentabilitate financiara se mai numesc si indicatori de rentabilitate a capitalului si au in vedere capacitatea de autofinantare a firmei, rezultatul brut al exercitiului si rezultatul net al exercitiului.

Pe langa rentabilitate, in general, bancile mai tin seama de rentabilitatea de exploatare care exprima capacitatea firmei de a obtine profit din activitatea propriu-zisa, fara sa fie luate in consideratie influentele financiare si exceptionale de esenta macroeconomica.

Cel mai mare accent il pun bancile pe indicatorul riscului financiar. Riscul apare pentru o banca in momentul in care acorda credite firmelor pentru a completa fonduri proprii.

Banca impune firmei care imprumuta ca rentabilitatea exercitiului sa fie mai mare decat rata dobanzii.

Indicatorii de risc au in vedere si capacitatea firmei de a plati dobanda aferenta creditului acordat.

Determinarea acestor indicatori numiti si RATIO are la baza datoriile financiare totale si excedentele de exploatare.