Politica monetara

Politica monetara

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare. Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala . Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau in urmatoarele:

• cresterea masei monetare pana la un nivel optim
• mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator
• practicarea unui nivel optim al ratei de schimb
• alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei

Acest obiectiv cantitativ se concretizeaza in determinarea de catre autoritatea monetara a unui nivel de crestere a masei monetare, cat mai apropiat de rata de crestere reala a economiei. Astfel, in anii '70, in tarile dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica agregatelor monetare, insa regulile au demonstrat ca este dificil si limitat un control al masei monetare, atunci cand economiile tarilor respective participa puternic la relatiile comerciale si financiare internationale. Rata dobanzii si nivelul optim al acesteia a fost considerata ca obiectiv fundamental al politicii monetare pana in anii '70, situandu-se in centrul analizelor lui Keynes (vezi cap. 5, vol. 1, Moneda si Credit), care evidentiaza ca banca centrala poate echilibra piata monetara prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobanda. In prezent, rata de dobanda prezinta un rol important in cadrul politicii monetare, prin aceea ca permite mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb si influenteaza investitiile agentilor economici .

Mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea ca antreneaza echilibre sau dezechilibre ale balantei de plati in functie de aprecierea sau deprecierea monedei nationale. Daca nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda nationala, rezulta un consum de rezerve valutare, in timp ce un curs depreciat ar putea antrena cresterea exporturilor si majorarea disponibilitatilor in valuta . Alocarea optima a resurselor financiare, la nivelul unei tari, consta in selectarea creditelor in functie de nivelul rentabilitatilor posibile de obtinut. Un asemenea obiectiv antreneaza efecte negative, precum si diminuarea concurentei intre agentii economici si diminuarea reactiei acestora la evolutia ratei de dobanda. Din acest motiv se remarca, in prezent, o limitare a utilizarii acestui obiectiv al politicii monetare .