TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIETUIRE PE MARE

"TEHNICI INDIVIDUALE

DE SUPRAVIETUIRE PE MARE"

- Suport de curs -

Lucrarea este un material care a fost realizat de catre Centrul Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, Constanta. Ca urmare, reproducerea integrala sau partiala, transmiterea sau stocarea in biblioteci a textelor si materialelor din prezenta brosura este interzisa fara acordul CERONAV.

Titlul lucrarii,

"TEHNICI INDIVIDUALE DE SUPRAVIETUIRE PE MARE"

. CONSIDERATII GENERALE

Scop:

Scopul acestui program este acela de a indeplini cerintele minime, obligatorii, pentru navigatori, privind familiarizarea, antrenamentul bazic de siguranta si instruirea, conform Codului STCW, Sectiunea A-VI/1. De asemenea, programul urmareste sa ofere navigatorilor o mai buna intelegere a prevederilor Conventiei SOLAS, privind siguranta vietii pe mare, precum si modul in care acestea se aplica la nava lor.

Programul isi mai propune sa transmita cursantilor cunostintele de ordin aplicativ, privind atributiile si responsabilitatile echipajului, procedurile de urgenta si echipamentele navei care, combinate cu antrenamentele si exercitiile de rol, regulate si realiste, de la bordul navei, ii vor ajuta sa reactioneze cu calm si eficienta intr-o situatie de urgenta reala.

1.2. Obiective:

Programul acopera cerintele Conventiei STCW si ale Codului STCW, Cap.VI - Sectiunea A-VI/1, Tabela A-VI/1-1.

Indeplinind standardele minime de competenta in "tehnici individuale de supravietuire pe mare", un cursant va fi capabil sa supravietuiasca pe mare, in eventualitatea abandonarii navei.

Un cursant absolvent trebuie sa fie capabil:

sa imbrace o vesta de salvare;

sa imbrace si sa utilizeze un costum de imersiune;

sa sara in siguranta, de la inaltime, in mare;

sa redreseze o pluta de salvare rasturnata, purtand vesta de salvare;

sa inoate purtand vesta de salvare;

sa pluteasca fara vesta de salvare;

sa urce intr-o ambarcatiune de salvare, de pe nava sau din apa, purtand vesta de salvare;

sa intreprinda actiunile imediate la urcarea intr-o ambarcatiune de salvare, pentru a mari sansele de supravietuire;

sa lanseze ancora de furtuna;

sa opereze echipamentul ambarcatiunii de salvare;

sa opereze echipamentul de semnalizare, inclusiv echipamentul radio.

2. INTRODUCERE

2.1. Recomandari privind siguranta proprie in baza de instruire

Pe toata durata instruirii, cursantii trebuie sa respecte regulile de siguranta prelucrate de experti sau instructori, in special pe timpul instruirii practice cu echipamentul de salvare.

. Principiile supravietuirii pe mare

Supravietuirea pe mare are la baza urmatoarele principii:

• familiarizarea initiala la bordul navei (SOLAS, Cap.III/ Reg.19);
• antrenamente si exercitii de rol, regulate si realiste;
• pregatirea pentru orice situatie de urgenta;
• cunoasterea actiunilor in caz de:

convocare la posturile de adunare;

ordin de abandonare a navei;

ordin de a sari in mare;

ajungere in apa de mare;

ajungere intr-o ambarcatiune de supravietuire;

cunoasterea principalelor pericole pentru supravietuitori.

2.3. Definitii

(SOLAS, Cap.III/ Reg. 3)

Principalii termeni referitori la mijloacele de salvare pe mare sunt definiti de Conventia SOLAS, dupa cum urmeaza:

Codul international al mijloacelor de salvare (International Life-saving Appliance Code), sau Codul LSA, este un cod adoptat de Comitetul de Siguranta Maritima al Organizatiei Maritime Internationale, care furnizeaza standardele internationale pentru mijloacele de salvare, prevazute de Capitolul III al Conventiei SOLAS.

Ambarcatiunea de supravietuire ( survival craft) este o ambarcatiune capabila sa mentina in viata persoanele sinistrate, dupa abandonarea navei. Este termenul generic pentru barci si plute de salvare.

Barca de urgenta (rescue boat) este o barca destinata salvarii sinistratilor si gruparii ambarcatiunilor de supravietuire (barci si/sau plute de salvare).

Barca de salvare rapida (fast rescue boat) este o barca de urgenta rapida, prevazuta pentru navele de pasageri de tip ro-ro.

Sistemul de evacuare marina (marine evacuation system) este un dispozitiv destinat transferului rapid al persoanelor, de la puntea de imbarcare a unei nave, la o ambarcatiune de supravietuire care pluteste in apropierea acesteia.

Costumul anti-expunere (anti-exposure suit - AES) este un costum de protectie destinat echipajului barcilor de urgenta si echipei de deservire a sistemului de evacuare marina.

Costumul de imersiune (immersion suit) este un costum de protectie, care reduce pierderea de caldura a corpului persoanei care il poarta, in apa rece.

Mijlocul de protectie termica (thermal protective aid - TPA) este un sac (sau costum) confectionat din material impermeabil, cu conductivitate termica redusa.

Lansarea in plutire libera (float-free launching) este acea metoda de lansare a unei ambarcatiuni de supravietuire (barca sau pluta), in care aceasta este eliberata automat de pe o nava care se scufunda si este gata de utilizare.

Lansarea in cadere libera (free-fall launching) este acea metoda de lansare a unei ambarcatiuni de supravietuire(barca sau pluta), in care aceasta, impreuna cu persoanele si echipamentul de la bordul sau, este eliberata si lasata sa cada in mare, fara nici un dispozitiv de restrangere.

2.4. Manualul de instruire

(SOLAS, Cap.III/ Reg. 35)

In fiecare careu, sau in fiecare cabina, trebuie sa existe cate un Manual de instruire. Acest manual (ilustrat pe cat posibil) va cuprinde instructiuni si informatii exprimate in termeni accesibili, referitoare la:

echipamentul de salvare instalat la bordul navei;

metode de supravietuire.

Indiferent de forma de redactare, un manual de instruire trebuie sa explice, detaliat, urmatoarele probleme:

imbracarea echipamentului individual de salvare;

adunarea la locurile desemnate prin rolurile de apel;

imbarcarea/lansarea si indepartarea de nava a ambarcatiunilor de supravietuire;

metoda de lansare din interiorul ambarcatiunii de salvare;

eliberarea ambarcatiunilor din dispozitivele de lansare;

utilizarea dispozitivelor de protectie din zona de lansare;

iluminatul in zona de lansare a ambarcatiunilor;

utilizarea intregului echipament de salvare;

utilizarea intregului echipament de semnalizare;

utilizarea ancorelor de furtuna;

utilizarea motorului de barca si a accesoriilor acestuia;

recuperarea ambarcatiunilor, inclusiv stivuirea si amararea lor;

riscurile expunerii la intemperii (necesitatea hainelor calduroase);

utilizarea optima a mijloacelor de supravietuire din ambarcatiuni;

metode de recuperare, inclusiv utilizarea dispozitivelor elicopterului (chinga, cos, plasa, targa, scaun, ham), a dispozitivelor de la uscat si a aruncatorului de bandula;

orice alte sisteme/dispozitive cuprinse in rolurile de apel;

instructiuni pentru reparea echipamentului de salvare, in caz de urgenta.

Navele echipate cu sistem de evacuare marina vor fi prevazute cu mijloacele necesare asigurarii antrenamentului la bord, in vederea utilizarii acestui sistem.

2.5. Simboluri IMO pentru siguranta

(SOLAS, Cap.III/ Reg. 9/ Reg.11)

La bordul navelor se utilizeaza semne, etichete, postere, marcaje de pericol si pictograme, pentru localizarea echipamentelor de siguranta, afisarea instructiunilor de operare, avertizarea asupra pericolelor potentiale etc., dupa cum urmeaza:

semne de siguranta (safety signs);

semne de directionare (direction signs);

simboluri pentru planul de incendiu (fire control symbols);

semne pentru echipamentul de incendiu (fire equipment signs);

semne de obligativitate (mandatory signs);

semne de pericol (hazard signs);

semne de interdictie (prohibition signs);

semnalizare combinata (combination signage);

semne pentru navele si terminalele de pasageri (passenger vessels & terminal signs);

semne pentru bucatarie si spatii de locuit ( galley & accomodation signs);

semne pentru punti si compartimentul masini (deck & engine room signs);

placute de marcaj temporar ( temporary tie tags);

etichete pentru marfuri periculoase ( IMDG & hazard diamonds);

marcaje de pericol si postere ( hazard markings & posters);

postere pentru avizare si antrenament ( safety awareness & training posters);

postere si pancarde obligatorii ( posters & mandatory placards);

pictograme pentru planul de incendiu si siguranta ( fire & safety plan pictograms).

3. SITUATII DE URGENTA

Situatiile de urgenta sunt situatii de pericol iminent, soldate cu:

pierderi de vieti;

vatamari corporale;

avarierea/pierderea de bunuri;

afectarea mediului.

3.1.Tipuri de situatii de urgenta care ar putea duce la abandonarea

navei:

incendiu/explozie la bord (compartimentul masini, tancuri de combustibil, tancuri de marfa etc.);

coliziunea cu alta nava;

esuarea navei;

scufundarea navei;

inundarea compartimentelor navei;

accidente cauzate de marfurile periculoase;

pierderea stabilitatii navei (deplasarea marfurilor);

avarierea corpului navei;

amenintare cu bomba.

In diferite situatii de urgenta pot apare dificultati la abandonarea navei, cum ar fi blocarea cailor de evacuare, imposibilitatea lansarii ambarcatiunilor (canarisire excesiva, avarii, defectiuni etc.), lipsa iluminatului, lipsa membrilor de echipaj cu atributii privind lansarea ambarcatiunilor, conditii de vreme nefavorabila etc.

In caz de incendiu, este prudent sa se lanseze numai o parte a ambarcatiunilor de supravietuire, pentru a fi pe atentiune, in timp ce lupta impotriva incendiului trebuie continuata.

3.2. Comunicatiile la bordul navei si sistemele de alarma

(SOLAS,Cap III/ Reg. 6)

Intre posturile de control al situatiilor de urgenta (emergency control stations), posturile de adunare (muster stations sau assembly stations) si posturile de imbarcare (embarkation stations) trebuie sa existe mijloace de comunicatie (cu doua cai) fixe, portabile, sau ambele sisteme.

Navele trebuie echipate cu un sistem de alarma generala (general emergency alarm system), capabil sa emita semnalul de alarma generala (general emergency alarm signal), care consta din cel putin 7 sunete scurte, urmate de un sunet lung (. ____________ ). Acest semnal va fi utilizat pentru convocarea urgenta a echipajului si a pasagerilor la posturile de adunare si pentru initierea actiunilor incluse in rolul de apel.

Sistemul de alarma generala trebuie suplimentat cu un sistem de adresare publica (public address system), prin care se transmit mesajele verbale catre echipaj si pasageri.

La activarea sistemului de alarma generala, sistemele audio de agrement trebuie sa fie decuplate automat.

Semnalul de alarma generala trebuie sa poata fi auzit in toate spatiile de locuit si in toate spatiile de lucru ale echipajului. La navele de pasageri, semnalul trebuie sa poata fi auzit, de asemenea, pe toate puntile deschise ale navei.

Dupa declansare, semnalul de alarma generala trebuie sa fie repetat continuu, pana cand este anulat manual, sau intrerupt, temporar, de un mesaj transmis prin sistemul de adresare publica.

3.3. Rolul de apel si instructiunile in caz de urgenta

(SOLAS, Cap III/Reg. 37)

Rolurile navei reprezinta procedurile desemnate, care trebuie urmate in diferite situatii de urgenta ivite la bord.

Rolul de apel (muster list) trebuie sa specifice detaliile privind sistemul de alarma

generala, sistemul de adresare publica, precum si actiunile care trebuie intreprinse de echipaj si pasageri, la auzul semnalului de alarma generala. De asemenea, rolul de apel trebuie sa specifice cum va fi dat ordinul de abandonare a navei.

In general, un rol de apel cuprinde urmatoarele sectiuni:

detalii privind semnalul de alarma generala;

functia/numele cui se adreseaza;

postul de adunare in caz de apel;

atributiile specifice pentru fiecare situatie de urgenta cuprinsa in rol;

lista materialelor/echipamentelor care trebuie aduse la postul de adunare.

Rolul de apel trebuie sa cuprinda atributiile stabilite pentru diferiti membri ai echipajului, care sa includa:

inchiderea portilor etanse, a usilor de incendiu, a valvulelor, a scurgerilor, a iublourilor laterale, a spiraielor, a sabordurilor si a altor deschideri similare ale navei;

echiparea ambarcatiunilor de supravietuire si a altor mijloace de salvare;

pregatirea si lansarea ambarcatiunilor de supravietuire;

pregatirea altor mijloace de salvare;

apelul pasagerilor;

utilizarea echipamentului pentru comunicatii;

componenta echipei de interventie pentru stingerea incendiilor;

atributii speciale referitoare la utilizarea echipamentului si instalatiilor de stins incendiul.

In rolul de apel trebuie specificat numele ofiterului desemnat/responsabil pentru intretinerea corespunzatoare a echipamentelor si mijloacelor de salvare si de stins incendiul, astfel ca acestea sa fie gata in permanenta pentru utilizarea imediata. De asemenea, in rol trebuie specificati inlocuitorii persoanelor cheie, care ar putea fi incapabile sa-si exercite atributiile (ranite, disparute etc.).

Rolul de apel va include si atributiile echipajului, referitoare la pasagerii de la bordul navei, care sa includa:

avertizarea pasagerilor

verificarea daca pasagerii au imbracaminte corespunzatoare si daca au imbracat corect vesta de salvare

adunarea pasagerilor la posturile de adunare

mentinerea ordinii pe caile de acces si pe casa scarilor, precum si controlul deplasarii pasagerilor pe nava

asigurarea unui numar suficient de paturi in ambarcatiunile de supravietuire

Rolul de apel trebuie afisat vizibil pe nava (pe comanda de navigatie, iin compartimentul de control al masinilor, in careuri si pe culoare, la fiecare punte locuita) si actualizat, dupa fiecare schimbare efectuata in echipaj, sau in dotarile navei (echipamente noi etc.).

3.4. Exercitii de rol

(SOLAS, Cap III/Reg. 19)

Depasirea unei situatii de urgenta pe mare depinde de gradul de instruire si antrenare a echipajului. Toti membrii echipajului trebuie sa stie cu exactitate ce se asteapta de la ei intr-o situatie de urgenta, iar acest lucru se obtine numai prin antrenamente si exercitii de rol, regulate si realiste.

Membrii de echipaj, care au atributii in diferite situatii de urgenta (cuprinse in rolul de apel), trebuie familiarizati cu acestea, inaintea inceperii voiajului.

Exercitiile de rol, pentru fiecare situatie de urgenta simulata, trebuie desfasurate, pe cat posibil, ca si cand nava s-ar afla in situatia de urgenta respectiva.

Fiecare membru de echipaj trebuie sa participe, la cel putin un exercitiu de abandon si unul de incendiu, cel putin o data pe luna.

Fiecare exercitiu de abandon trebuie sa includa:

convocarea pasagerilor si echipajului la posturile de adunare, utilizand semnalul de alarma generala, urmat de anuntul dat prin sistemul de adresare publica, referitor la exercitiul de abandon care va avea loc;

prezentarea pasagerilor si a echipajului la locurile de adunare si pregatirea pentru exercitarea atributiilor desemnate/detaliate prin rolul de apel;

verificarea daca pasagerii si echipajul au imbracaminte/incaltaminte corespunzatoare;

verificarea daca vestele de salvare sunt imbracate corect;

coborarea (a cel putin) unei barci de salvare, dupa pregatirea corespunzatoare pentru lansare;

pornirea si operarea motorului de barca;

operarea gruielor utilizate pentru lansarea plutelor de salvare;

o simulare de cautare si salvare a pasagerilor blocati in cabine;

instructiuni de utilizare a echipamentului radio din ambarcatiunile de supravietuire.

Fiecare exercitiu de stins incendiu trebuie sa includa:

prezentarea echipelor de interventie la locurile de adunare si pregatirea pentru exercitarea atributiilor desemnate/detaliate prin rolul de apel;

pornirea unei pompe de incendiu, utilizand cel putin 2 jeturi de apa, pentru a verifica daca sistemul functioneaza corespunzator;

verificarea costumelor de pompier si a celorlalte echipamente personale utilizabile in caz de incendiu;

verificarea echipamentului pentru comunicatii in caz de incendiu;

verificarea portilor etanse, a usilor de incendiu, a tirajelor si a clapetilor de ventilatie din zona de exercitiu;

verificarea pregatirii/organizarii echipelor de interventie, in cazul unei eventuale abandonari a navei.

Este total inacceptabil ca membrii de echipaj sa sufere accidente pe timpul exercitiilor de rol, prin care se intentioneaza tocmai pregatirea lor pentru a depasi, in siguranta, o situatie de urgenta. De aceea, se impune verificarea starii de intretinere a echipamentului, inaintea utilizarii lui pentru antrenamente sau exercitii de rol.

3.5. Antrenarea la bordul navei si instruirea echipajului

(SOLAS, Cap III/Reg.19)

De indata ce este posibil (dar nu mai tarziu de 2 saptamani de la imbarcare), membrii de echipaj trebuie antrenati, la bordul navei, pentru a fi capabili sa utilizeze echipamentele si mijloacele de salvare, precum si cele de stins incendiul.

Periodic (cu aceiasi frecventa cu care se efectueaza si exercitiile de rol), membrii echipajului trebuie sa primeasca un instructaj privind utilizarea mijloacelor de stins incendiul, a mijloacelor de salvare, precum si supravietuirea pe mare. Un instructaj poate acoperi diferite parti ale echipamentelor sau mijloacelor de salvare si de stins incendiul, insa intreg echipamentul si toate mijloacele de salvare si de stins incendiul trebuie acoperite la fiecare interval de 2 luni. Un asemenea instructaj trebuie facut fiecarui membru de echipaj si va include:

localizarea si utilizarea echipamentului de salvare;

operarea si utilizarea plutelor de salvare gonflabile de la bord;

localizarea si utilizarea cailor de evacuare;

hipotermia, tratamentul de prim ajutor in caz de hipotermie si alte proceduri corespunzatoare de prim ajutor;

instructiuni speciale necesare pentru utilizarea mijloacelor de salvare de la bord, in conditii meteorologice grele(vant/val);

localizarea si utilizarea mijloacelor de stins incendiu.

La navele echipate cu plute de salvare,care se lanseaza cu gruie, se vor organiza periodic (la intervale de maxim 4 luni), la bordul navei, antrenamente pentru lansarea acestora.

4. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE SALVARE

(SOLAS, Cap III/Reg.7/Reg.22/Reg.32 si Codul LSA)

4.1. Colac de salvare (lifebuoy)

Numarul minim de colaci de salvare, care trebuie amplasati la bord, se determina in functie de lungimea navei.

Cel putin cate un colac de salvare, din fiecare bord al navei, trebuie sa fie prevazut cu o saula plutitoare, de cel putin 30 m lungime.

Cel putin jumatate din numarul total de colaci de la bordul navei trebuie sa fie prevazuti cu o lumina cu autoaprindere (self -igniting light), iar dintre acestia, cel putin doi trebuie sa fie prevazuti si cu o geamandura fumigena cu auto-activare (self-activating smoke signal). Acesti colaci trebuie distribuiti simetric, in ambele borduri, si trebuie sa fie altii decat cei prevazuti cu saula plutitoare.

Lumina colacilor de salvare trebuie sa fie de culoare alba si poate fi continua sau cu sclipiri (intre 50 si 70 pe minut), iar sursa de energie trebuie sa-i asigure o functionare de cel putin 2 ore.
La tancurile petroliere, luminile cu autoaprindere trebuie sa fie activate de baterii electric.

Colacii de salvare trebuie marcati (cu caractere mari, in alfabetul latin) cu numele navei si portul de inmatriculare.

4.2. Vesta de salvare (lifejacket)

Navele maritime trebuie prevazute cu veste de salvare pentru fiecare persoana de la bord, plus un numar suficient de veste de salvare pentru personalul de cart si pentru posturile de imbarcare situate la distanta fata de spatiile de locuit.

Vestele de salvare utilizate in barcile de salvare total inchise nu trebuie sa impiedice intrarea in barca, asezarea pe banchete sau legarea centurilor de siguranta.

Vestele de salvare utilizate in barcile de salvare cu lansare in cadere libera, precum si modul de imbracare a acestora, nu trebuie sa afecteze intrarea in barca, siguranta ocupantului sau operarea barcii.

Vestele de salvare gonflabile trebuie sa aiba cel putin 2 compartimente separate, sa se umfle automat in imersiune, sa fie prevazute cu cu un dispozitiv care sa permita umflarea printr-o singura miscare manuala si sa poata fi umflate cu gura.

Fiecare vesta de salvare trebuie prevazuta cu un fluier si cu o lumina de culoare alba. Aceasta lumina poate fi continua sau cu sclipiri (intre 50 si 70 pe minut), iar sursa de energie trebuie sa-i asigure o functionare de cel putin 8 ore. In cazul luminilor cu sclipiri, acestea trebuie prevazute si cu un intrerupator cu actionare manuala.

Indiferent de tipul constructiv, o vesta de salvare trebuie:

sa sustina o persoana epuizata sau inconstienta, cu gura la cel putin 12 cm deasupra apei si cu corpul inclinat pe spate, la cel putin 20 de grade fata de verticala;

sa intoarca corpul unei persoane inconstiente, cu gura deasupra apei, din orice pozitie s-ar afla, in maxim 5 secunde;

sa nu piarda mai mult de 5% din flotabilitate, dupa 24 de ore de imersiune in apa dulce.

4.3.Costum de imersiune (immersion suit)

Pentru fiecare barca de salvare de la bordul navelor trebuie prevazute cel putin 3 costume de imersiune sau, daca Administratia considera necesar si practicabil, cate un costum de imersiune pentru fiecare persoana de la bord.

Daca un costum de imersiune nu are flotabilitate, el trebuie purtat impreuna cu o vesta de salvare, care trebuie imbracata peste costumul de imersiune.

Daca un costum de imersiune are flotabilitate si nu trebuie purtat impreuna cu o vesta de salvare, atunci el trebuie prevazut cu fluier si lumina, ca si vestele de salvare.

Un costum de imersiune,fara izolatie termica proprie, trebuie imbracat peste imbracaminte calduroasa si trebuie sa asigure persoanei care il poarta o protectie termica suficienta, astfel incat temperatura corpului sa nu scada mai mult de 2 grade Celsius, dupa o ora de imersiune.

Un costum de imersiune, cu izolatie termica proprie, trebuie sa asigure persoanei care il poarta o protectie termica suficienta, astfel incat temperatura corpului sa nu scada mai mult de 2 grade Celsius, dupa 6 ore de imersiune.

Costumul de imersiune trebuie sa ofere persoanei care il poarta suficienta mobilitate, astfel incat sa poata sa-si exercite atributiile curente pe timpul abandonarii navei si sa poata inota pe o distanta scurta, dupa care sa urce intr-o ambarcatiune de supravietuire.

4.4. Costum anti-expunere (anti-exposure suit - AES)

Pentru fiecare persoana din echipajul barcilor de urgenta si din echipa de deservire a sistemului de evacuare marina trebuie prevazut cate un contum de imersiune, sau un costum anti-expunere.

Costumul anti-expunere trebuie confectionat din material impermeabil si trebuie sa aiba flotabilitate proprie. Daca satisface cerintele Codului LSA, pentru vestele de salvare, nu trebuie purtat impreuna cu vesta de salvare, dar va fi prevazut cu fluier si lumina corespunzatoare.

Daca un costum anti-expunere nu satisface cerintele Codului LSA, pentru vestele de salvare, atunci va fi purtat impreuna cu o vesta de salvare.

Un costum anti-expunere, fara izolatie proprie, trebuie imbracat peste imbracaminte calduroasa si trebuie sa asigure persoanei care il poarta o protectie termica suficienta, astfel incat temperatura corpului sa nu scada mai mult de 1,5 grade Celsius, dupa o ora de imersiune.

Fata de costumul de imersiune, costumul anti-expunere trebuie sa ofere o mai mare mobilitate persoanei care il poarta, astfel incat sa poata sa-si exercite atributiile curente pe timpul abandonarii navei si sa poata inota cel putin 25 de metri, dupa care sa urce intr-o ambarcatiune de supravietuire.

4.5. Mijloc de protectie termica (thermal protective aid - TPA)

Pentru persoanele de la bord pentru care nu sunt prevazute costume de imersiune sau costume anti-expunere, se va asigura cate un mijloc de protectie termica (TPA), altele decat cele prevazute in inventarul ambarcatiunilor de supravietuire.

Mijlocul de protectie termica trebuie confectionat dintr-un material impermeabil si trebuie sa asigure, persoanei care il poarta, o protectie termica, astfel incat sa reduca pierderea de caldura a corpului, prin convectie sau prin evaporatie.

Mijlocul de protectie termica trebuie astfel confectionat, incat sa permita persoanei care il poarta sa-l dezbrace, in apa, in cel mult 2 minute, daca o impiedica sa inoate.

ECHIPAMENTUL COLECTIV DE SALVARE

(Codul LSA)

Pluta de salvare (liferaft)

Pluta de salvare este o ambarcatiune de supravietuire, destinata mentinerii in viata a naufragiatilor, dupa abandonarea navei.

In Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive si testele de performanta pentru plutele de salvare, dupa cum urmeaza:

5.1.1. Cerinte generale pentru plutele de salvare:

constructia plutelor de salvare;

capacitatea minima si greutatea plutelor de salvare;

accesoriile plutelor de salvare;

plutele de salvare lansate cu gruie;

echipamentul plutelor de salvare;

dispozitive hidrostatice pentru lansare automata a plutelor de salvare.

Plute de salvare gonflabile (inflatable liferafts):

constructia plutelor gonflabile;

capacitatea plutelor gonflabile;

accesul in plutele gonflabile;

stabilitatea plutelor gonflabile;

containerele plutelor gonflabile;

marcajul plutelor gonflabile;

plute gonflabile lansate cu gruie;

echipament suplimentar pentru plutele gonflabile.

Plute de salvare rigide (rigid liferafts):

constructia plutelor rigide;

capacitatea plutelor rigide;

accesul in plutele rigide;

stabilitatea plutelor rigide;

marcajul plutelor rigide;

plute rigide lansate cu gruie.

5.2. Barca de salvare (lifeboat):

Barca de salvare este o ambarcatiune de supravietuire, destinata mentinerii in viata a naufragiatilor, dupa abandonarea navei.

In Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive si testele de performanta pentru barcile de salvare, dupa cum urmeaza:

Cerinte generale pentru barcile de salvare

constructia barcilor de salvare;

capacitatea barcilor de salvare;

accesul in barcile de salvare;

flotabilitatea barcilor de salvare;

bordul liber si stabilitatea barcilor de salvare;

propulsia barcilor de salvare;

accesoriile barcilor de salvare;

echipamentul barcilor de salvare;

marcajul barcilor de salvare.

Barci de salvare partial inchise (partially enclosed lifeboats):

constructia barcilor de salvare partial inchise.

Barci de salvare total inchise (totally enclosed lifeboats):

constructia barcilor de salvare total inchise;

inchiderea barcilor de salvare total inchise;

rasturnarea si redresarea barcilor de salvare total inchise;

propulsia barcilor de salvare total inchise;

protectia barcilor de salvare total inchise, la impactul cu bordajul navei.

Barci de salvare cu lansare in cadere libera (free-fall lifeboats):

cerinte generale pentru barcile de salvare cu lansare in cadere libera;

capacitatea barcilor de salvare cu lansare in cadere libera;

cerinte de performanta;

constructia barcilor de salvare cu lansare in cadere libera;

protectia barcilor de salvare cu lansare in cadere libera, la impactul cu marea;

accesoriile barcilor de salvare cu lansare in cadere libera;

certificarea barcilor de salvare cu lansare in cadere libera.

Barci de salvare cu sistem autonom de alimentare cu aer (lifeboats with self-contained air support system.):

tancuri chimice si transportoare de gaze lichefiate, care transporta marfuri care emana vapori sau gaze toxice.

5.2.6. Barci de salvare protejate impotriva incendiului (fire-protected lifeboats):

tancuri petroliere, tancuri chimice si transportoare de gaze lichefiate, care transporta marfuri cu punct de aprindere (flashpoint) sub 60 de grade Celsius.

Barca de urgenta (rescue boat):

Barca de urgenta este o ambarcatiune destinata salvarii naufragiatilor si gruparii ambarcatiunilor de supravietuire (plute si barci de salvare).

In Codul LSA sunt cuprinse standardele constructive si testele de performanta pentru barcile de urgenta, dupa cum urmeaza:

cerinte generale pentru barcile de urgenta;

echipamentul barcilor de urgenta;

cerinte suplimentare pentru barcile de urgenta gonflate.

5.4. Barca de salvare rapida (fast rescue boat)

(SOLAS, Cap III/Reg.26)

La bordul navelor de pasageri de tip ro-ro, cel putin una dintre barcile de urgenta prevazute de Conventia SOLAS, trebuie sa fie barca de salvare rapida. Standardele constructive si testele de performanta pentru barcile de salvare rapide sunt recomandate prin Circulara nr.809 a Comitetului de Siguranta Maritima al Organizatiei Maritime Internationale.

Cel putin doi membri de echipaj, de la fiecare barca de salvare rapida, trebuie antrenati si instruiti regulat, conform Codului STCW si recomandarilor IMO cuprinse in Rezolutia A.771(18), privind:

toate aspectele operatiunii de salvare;

operarea si manevrarea barcilor de salvare rapide in diferite conditii;

redresarea barcilor de salvare rapide dupa rasturnare.

ECHIPAMENTUL DE SEMNALIZARE

(SOLAS, Cap III/Reg.6 si Codul LSA)

Fiecare ambarcatiune de supravietuire (pluta sau barca de salvare) este dotata cu echipament de semnalizare, care are rolul de a mari sansele de localizare si de a ajuta echipele de cautare si salvare sa detecteze ambarcatiunile naufragiatilor. Acest echipament este cuprins in inventarul ambarcatiunilor de supravietuire, dupa cum urmeaza:

6.1. Racheta parasuta (rocket parachute flare)

Racheta parasuta este un dispozitiv de semnalizare pe timp de zi sau de noapte, cu raza mare de vizibilitate. Noaptea, acest dispozitiv poate fi vizibil de la o distanta de pana la 30 de mile marine intrucat, atunci cand este lansata pe verticala, atinge o altitudine de minim 300 metri.

Racheta parasuta constituie semnal de pericol (distress signal) si este destinata, in primul rand, pentru a indica navelor din zona ca exista oameni in pericol si ca au nevoie de asistenta   (v. ANEXA 1).

Rachetele parasuta nu trebuie lansate atunci cand sunt avioane sau elicoptere in imediata apropiere, intrucat exista riscul de avariere a acestora.

In cazul in care exista combustibil sau alte substante inflamabile pe suprafata marii, rachetele trebuie lansate cat mai aproape de verticala, pentru a avea timp sa arda complet, in aer.

La bordul fiecarei ambarcatiuni de supravietuire de la bordul navei trebuie sa existe 4 rachete parasuta. In plus, la bordul navei trebuie sa mai existe cel putin 12 rachete parasuta, amplasate pe comanda de navigatie, sau in apropierea acesteia.

Facla de mana (hand flare)

Facla de mana este un dispozitiv de semnalizare, pe timp de zi sau de noapte, cu raza mica de vizibilitate (maxim 5 mile marine), intrucat arde aproape de nivelul marii.

Facla de mana constituie semnal de pericol (v. ANEXA 1) si este destinata, in primul rand, semnalizarii catre avioane si elicoptere. Ea este eficienta si pentru semnalizarea catre nave, cand sunt suficient de aproape.

Cand este aprinsa, facla de mana trebuie tinuta deasupra capului, cat mai sus posibil, in bordul de sub vant al ambarcatiunii.

La bordul fiecarei ambarcatiuni de supravietuire de la bordul navei trebuie sa existe 6 facle de mana.

Geamandura fumigena (buoyant smoke signal)

Geamandura fumigena este un dispozitiv de semnalizare pe timp de zi. Ea constituie semnal de pericol (v. ANEXA 1 ) si este destinata, in special, pentru semnalizarea catre avioane si elicoptere.

Dupa activare, geamandura fumigena trebuie aruncata in mare, in bordul de sub vant, unde va pluti si va emana un fum portocaliu.

In cazul operatiunilor de salvare cu elicopterul, fumul portacaliu va indica pilotului directia vantului, necesara pentru manevra de apropiere in siguranta.

Pe mare buna, fumul portocaliu este vizibil si de pe navele din zona, dar pe mare agitata acesta este foarte dificil de reperat.

La bordul fiecarei ambarcatiuni de supravietuire trebuie sa existe 2 geamanduri fumigene.

Lanterna electrica (electric torch)

La bordul fiecarei ambarcatiuni de supravietuire trebuie sa existe o lanterna electrica, etansa la apa, cu dispozitiv de semnalizare in Codul Morse. In plus, acest dispozitiv de semnalizare trebuie sa mai aiba un set de baterii si bec de rezerva.

Proiector (search light)

Barcile de salvare, barcile de urgenta si barcile de salvare rapide sunt echipate cu un proiector, destinat in principal operatiunilor de cautare a supravietuitorilor, dar care poate fi utilizat, in situatii deosebite, si pentru indepartarea in siguranta de nava sau pentru semnalizare catre aeronavele sau navele din zona naufragiului. Acest proiector trebuie sa aiba un sector de cautare de cel putin 6 grade, atat in plan orizontal cat si in plan vertical. Sursa de energie trebuie sa-i asigure o functionare continua de cel putin 3 ore.

Oglinda de semnalizare pe timp de zi (daylight signalling mirror)

Din echipamentul de semnalizare al ambarcatiunilor de supravietuire face parte si oglinda de semnalizare pe timp de zi (denumita si heliograf), impreuna cu instructiunile de utilizare, pentru semnalizare catre nave sau aeronave.

Desi este un dispozitiv extrem de simplu, pe timp insorit este foarte eficient, avand o raza de vizibilitate de pana la 5 mile marine.

Fluier (whistle)

Echipamentul de semnalizare al ambarcatiunilor de supravietuire include un fluier, sau un mijloc echivalent de semnalizare sonora, similar cu cel prevazut pentru vestele de salvare. Acest dispozitiv este eficient doar pe raza mica, fiind greu de auzit in conditii de mare agitata, in special in directia din vant.

Reflector radar (radar reflector)

Fiecare ambarcatiune de supravietuire, care nu are in inventarul sau un transponder radar (SART), trebuie sa aiba la bord un reflector radar eficient. Acest dispozitiv ofera, inclusiv pe mare rea, o tinta vizibila pe ecranul radarelor navelor din zona, marind sansa de localizare a ambarcatiunii de supravietuire. Pentru a fi eficient, reflectorul radar trebuie fixat cat mai sus posibil fata de nivelul marii.

Lampa exterioara controlata manual (external manually controlled lamp)

Fiecare ambarcatiune de supravietuire este prevazuta cu o lampa exterioara, controlata manual, avand o lumina de culoare alba, continua sau cu sclipiri (intre 50 si 70 pe minut) si un acumulator care sa-i asigure o functionare de minim 12 ore.

Aceasta lampa are rolul de a mari sansa de localizare a ambarcatiunii. Pentru mentinerea eficientei bateriei, lumina trebuie activata numai pe timp de noapte, sau atunci cand in zona se afla nave sau aeronave, la vedere.

6.10. Card ilustrat cu semnalele de salvare (life-saving signals)

In fiecare ambarcatiune de supravietuire trebuie sa existe o copie a semnalelor de salvare prescrise de Conventia SOLAS, Cap.V, Reg.29, sub forma unui card ilustrat, etans la apa. Aceste semnale sunt descrise de Manualul IAMSAR (International Aeronautical and Maritime Search and Rescue Manual), sunt ilustrate in Codul International de Semnale (International Code of Signals) si se utilizeaza de catre aeronavele, navele sau persoanele naufragiate, pentru a comunica cu statiile de salvare, cu unitatile de salvare maritime si cu aeronavele angajate in operatiunile de cautare si salvare ( v. ANEXA 2 ).

ECHIPAMENTUL RADIO PENTRU SALVAREA VIETII PE MARE

(SOLAS, Cap.III/Reg.6, Cap. IV/Reg.7)

Urmatoarele echipamente radio din dotarea navelor sunt destinate salvarii vietii pe mare:

7.1. Radiobaliza pentru localizarea naufragiilor (emergency position-indicating radio beacon - EPIRB)

Conventia SOLAS prevede ca la bordul fiecarei nave maritime sa existe o radiobaliza pentru localizarea naufragiilor (EPIRB), care sa corespunda cerintelor functionale, pe toata durata voiajului, dupa cum urmeaza:

sa fie capabila sa transmita alerta de pericol, prin intermediul serviciului care opereaza cu sateliti amplasati pe orbite polare, in banda de 406 MHz;

daca nava este angajata numai in voiaje cu acoperire INMARSAT, sa fie capabila sa transmita alerta de pericol, prin intermediul serviciului care opereaza cu sateliti geostationari INMARSAT, in banda de 1,6 GHz;

navele angajate numai in voiaje din zona maritima A1, pot fi prevazute cu radiobalize pentru localizarea naufragiilor, care sa fie capabile sa transmita alerta de pericol, utilizand canalul de radiotelefonie 70 DSC.

Indiferent de tipul radiobalizei pentru localizarea naufragiilor, cu care este echipata nava, aceasta va trebui sa corespunda unor cerinte de instalare si operare, dupa cum urmeaza:

sa fie instalata intr-o pozitie usor accesibila;

sa poata fi, oricand, eliberata manual si transportata, de o singura persoana, intr-o ambarcatiune de supravietuire;

sa fie eliberata automat, in plutire libera, daca nava se scufunda si sa se autoactiveze cand ajunge in stare de plutire;

sa poata fi activata manual;

sa aiba o baterie care sa-i asigure o functionare continua de cel putin 48 de ore.

7.2. Transponder radar (search and rescue radar transponder - SART)

Conventia SOLAS prevede ca, la bordul fiecarei nave, sa existe cel putin un transponder radar, in fiecare bord. Aceste transpondere radar trebuie amplasate, la bordul navei, astfel incat sa poata fi rapid transferate, in oricare ambarcatiune de supravietuire. O alta varianta poate fi amplasarea, in fiecare ambarcatiune de supravietuire, a cate unui transponder radar (de la aceasta regula sunt exceptate plutele de salvare localizate la extremitatile prova sau pupa, ale navelor de marfuri, la care distanta orizontala dintre aceste extremitati si cea mai apropiata ambarcatiune de supravietuire este mai mare de 100 metri).

La navele echipate cu cel putin 2 transpondere radar si cu barci de salvare cu lansare in cadere libera, un transponder radar trebuie amplasat intr-o barca de salvare cu lansare in cadere libera, iar celalalt transponder radar trebuie amplasat in imediata apropiere a puntii de comanda, astfel incat sa poata fi utilizat la bord si sa poata fi transferat in oricare alta ambarcatiune de supravietuire.

Transponderul radar de la bordul ambarcatiunilor de supravietuire poate fi definit ca un reflector radar activ si ofera salvatorilor cel mai bun mijloc de localizare a ambarcatiunii.

Inainte de activare, antena transponderului trebuie fixata la cel putin 1 metru deasupra nivelului marii. Pornirea dispozitivului se face manual, dupa care acesta intra intr-un regim de atentiune. In momentul in care o unda radar (de 3 cm) de la o nava sau aeronava din zona ajunge la antena transponderului, acesta se autoactiveaza si incepe sa genereze o serie de semnale de raspuns. Pe ecranul radarelor din zona, aceste semnale de raspuns apar ca o linie formata din 20 de puncte luminoase, care pleaca din tinta corespunzatoare ambarcatiunii de supravietuire in cauza. La o apropiere sub 2 mile marine, punctele luminoase se transforma in sectoare de cerc concentrice, indemnand la sporirea vigilentei.

Bateria transponderului radar trebuie sa-i asigure acestuia o functionare de cel putin 96 de ore in regim de atentiune, dintre care cel putin 8 ore in regim de emisie continua. Functionarea in regim de emisie a semnalelor de raspuns este indicata printr-un semnal sonor sau vizual.

7.3. Transiver radiotelefonicVHF ( two-way VHF radiotelephone apparatus)

Fiecare nava trebuie echipata cu cel putin 3 transivere radiotelefonice VHF, care sa fie amplasate la bord si care sa poata fi transferate in ambarcatiunile de supravietuire in cazul abandonarii navei. Aceste transivere sunt de tip portabil si sunt destinate comunicatiilor pe raza scurta, intre ambarcatiunile de supravietuire din zona naufragiului si intre acestea si unitatile de cautare si salvare.

Transiverele radiotelefonice VHF trebuie sa poata opera in cel putin doua canale si anume:

canalul 16 VHF (156,8 MHZ), pentru apel/mesaj de pericol;

canalul 6 VHF (156,3 MHz), pentru comunicatiile intre ambarcatiunile de supravietuire, precum si intre acestea si navele sau aeronavele din zona.

Bateria unui astfel de transiver trebuie sa-i asigure o functionare de cel putin 8 ore, dintre care:

10% emisie;

10% receptie;

80% pe atentiune.

Ca si in cazul materialelor pirotehnice (rachete parasuta, facle de mana si geamanduri fumigene), transiverele radioletefonice trebuie utilizate cu discernamant, numai atunci cand este neaparata nevoie.

Pentru transmiterea corecta a mesajelor de pericol se vor urma procedurile descrise in ANEXA 4 a Codului international de semnale (v. ANEXA 3 ).

8. SUPRAVIETUIREA PE MARE

Supravietuirea pe mare poate fi asigurata cu ajutorul mijloacelor de supravietuire existente in ambarcatiuni, dublate de buna practica marinareasca, mentinerea moralului si a vointei de supravietuire.

In fiecare barca de salvare exista un "Manual de supravietuire", iar in fiecare pluta de salvare exista "Instructiuni de supravietuire", care contin informatii privind cele mai bune mijloace de supravietuire existente intr-o barca, respevtiv intr-o pluta de salvare, inclusiv utilizarea eficienta a echipamentului si aplicarea corecta a procedurilor.

Esentiale in asigurarea supravietuirii sunt urmatoarele:

mijloacele de asigurare a flotabilitatii ambarcatiunii de supravietuire;

mijloacele de protectie impotriva frigului;

apa potabila si alimentele;

mijloacele de alertare, semnalizare/localizare si comunicatii cu aeronavele si navele din zona, sau cu serviciile de cautare si salvare.

8.1. Abandonarea navei

Nava este, de departe, cel mai bun mijloc de salvare a vietii pe mare, in cazul unei situatii de urgenta. Intr-o astfel de situatie, daca pasagerii si echipajul pot ramane la bord, intr-o zona sigura ( cum ar fi la posturile de adunare sau pe punte), atunci aceasta va fi optiunea care prezinta cele mai putine riscuri. Cu toate acestea, toate ambarcatiunile de supravietuire trebuie pregatite pentru lansare/imbarcare, astfel incat, daca situatia se deterioreaza, abandonarea navei sa poata fi facuta in cel mai scurt timp.

Abandonarea navei se face numai la ordinul comandantului navei, comunicat prin sistemul de adresare publica si urmat de specificatia ca "acesta nu este un exercitiu de rol".

8.1.1.Principalele actiuni care trebuie intreprinse in vederea abandonarii navei:

declansarea sistemului de alarma generala, care va emite semnalul de alarma generala

transmiterea ordinului de abandonare a navei, de catre comandant, prin sistemul de adresare publica;

pregatirea individuala pentru abandon:

imbracaminte calduroasa, incaltaminte fixa si protectia capului;

vesta de salvare;

consumarea de cat mai multa apa potabila;

luarea documentelor personale si a valorilor mari (bijuterii, bani) in buzunare; este interzisa prezenta la postul de adunare/imbarcare cu bagaje ;

luarea materialelor suplimentare, conform rolului de apel (paturi, lanterne, apa potabila, alimente, EPIRB, SART, transivere radiotelefonice VHF, Codul international de semnale, harti nautice din zona naufragiului, GPS/instrumente de navigatie,binocluri, jurnal de bord/masini, pasapoarte, carnete de marinar, lista de echipaj etc.);

prezentarea la postul de adunare;

apelul pasagerilor si al echipajului;

pregatirea ambarcatiunilor de supravietuire pentru lansare/imbarcare;

transferul ordonat al pasagerilor,de la posturile de adunare la posturile de imbarcare

imbarcarea pasagerilor si a echipajului, conform ordinii de imbarcare inscrisa in rolul de apel;

abandonarea navei.

8.1.2.Reguli care trebuie respectate pe timpul imbarcarii in barcile de salvare total inchise:

urmati instructiunile conducatorului de ambarcatiune;

repartizati-va uniform, incepand cu locurile cele mai indepartate de intrare;

stati asezati si fixati-va centurile de siguranta;

asigurati-va ca aveti vesta de salvare corect imbracata;

8.1.3. Reguli care trebuie respectate pe timpul imbarcarii in barcile de salvare cu lansare in cadere libera:

ramaneti calm; unghiul de alunecare poate parea alarmant, mai ales in stresul creat de o situatie reala de urgenta;

repartizati-va uniform in barca; daca aveti alocata pozitia in barca, prin rolul de apel, asigurati-va ca ocupati locul respectiv;

fixati-va centura de siguranta, asigurandu-va ca folositi centura de siguranta corespunzatoare locului dvs.

8.2. Actiuni initiale dupa abandonarea navei

Imbarcarea tuturor persoanelor de la bordul navei in ambarcatiunile de supravietuire (barci si plute de salvare) si lansarea acestora fara incidente nu sunt suficiente pentru a asigura supravietuirea pe mare, in special pe mare rea, sau in zone cu clima rece. Experienta a demonstrat ca exista cateva actiuni vitale, care trebuie intreprinse in cel mai scurt timp, pentru a mari sansa de supravietuire. Aceste actiuni au fost denumite actiuni initiale si au o ordine stricta:

Indepartarea de nava

Imediat dupa lansarea la apa a ambarcatiunilor de supravietuire, acestea trebuie indepartate de nava, pana la aproximativ un sfert de mila marina (aceasta distanta recomandata poate varia, in functie de natura sinistrului), prin urmatoarele mijloace:

cu motorul (in cazul barcilor de salvare );

cu ramele (in cazul barcilor de salvare, la care motorul nu poate fi pornit);

prin inertia barcii (in cazul barcilor de salvare cu lansare in cadere libera);

cu padelele (in cazul plutelor de salvare);

cu vantul.

Recuperarea supravietuitorilor

Imediat dupa abandonare, pe timpul indepartarii de nava, va incepe operatiunea de cautare si recuperare a supravietuitorilor, dupa cum urmeaza:

organizati veghea auditiva si vizuala;

concentrati-va auzul pentru depistarea semnalelor sonore date cu fluierele din dotarea vestelor de salvare;

concentrati-va vazul pentru depistarea eventualilor supravietuitori, a semnalelor luminoase ale vestelor de salvare, a altor barci sau plute de salvare, precum si a navelor sau aeronavelor din zona;

aruncati inotatorilor inele de supravietuire (rescue quoits) sau veste de salvare,legate de o saula plutitoare, pentru a-i apropia de ambarcatiune;

utilizati manerele/chingile de remorcaj fixate pe vestele de salvare, pentru a apropia persoanele ranite (sau in stare de soc) de ambarcatiune;

solicitati ajutorul inotatorilor pentru a imbarca in siguranta persoanele ranite (sau in stare de soc).

Acordarea primului ajutor

Odata imbarcati la bordul ambarcatiunii, supravietuitorilor accidentati, raniti, in stare de soc etc. li se va acorda primul ajutor medical, dupa caz,astfel:

folositi mijloacele de protectie termica (TPA) si paturile pentru a proteja victimele impotriva frigului;

actionati imediat pentru stoparea hemoragiilor;

inlaturati protezele dentare sau ochelarii persoanelor inconstiente;

efectuati resuscitare cardio-respiratorie, daca este cazul;

tratati fracturile, plagile etc., utilizand trusa de prim ajutor medical (existenta in toate ambarcatiunile de supravietuire).

Asigurarea flotabilitatii ambarcatiunii de supravietuire

Mentinerea ambarcatiunii de supravietuire in stare de plutire este o conditie esentiala a supravietuirii pe mare si, de aceea, se impun urmatoarele actiuni:

scoateti apa din ambarcatiune cu pompa de santina,cu ispolul sau cu buretele, dupa caz;

utilizati pompa pneumatica/foalele in cazul desumflarii plutelor de salvare gonflabile;

utilizati trusa de scule existenta in ambarcatiune pentru a efectua reparatiile necesare;

adunati orice material plutitor, ramas dupa scufundarea navei si care ar putea fi folositor;

amarati bine echipamentul din ambarcatiune, astfel incat sa nu ajunga in mare, pe vreme rea.

Verificarea echipamentului, a mijloacelor de supravietuire si a resurselor existente in ambarcatiunea de supravietuire

Pentru persoanele naufragiate, aflate intr-o ambarcatiune de supravietuire, dupa abandonarea navei, este foarte important de atiut pe ce resurse materiale se va sprijini supravietuirea lor. De aceea, se impune un inventar amanuntit, la vedere, a echipamentului, a mijloacelor de supravietuire si a tuturor resurselor materiale, in general.

Gruparea ambarcatiunilor de supravietuire

Gruparea ambarcatiunilor de supravietuire din zona naufragiului prezinta multe avantaje de ordin practic si contribuie, substantial, la mentinerea moralului supravietuitorilor:

utilizati o barca de salvare pentru gruparea celorlalte ambarcatiuni de supravietuire (barci si plute de salvare) aflate in zona naufragiului;

lasati cel putin 15 metri de barbeta intre ambarcatiunile grupate;

ambarcatiunile grupate sunt mai usor de localizat, constituind o tinta mai mare pe ecranul radar al navelor si aeronavelor din zona naufragiului;

gruparea ambarcatiunilor prezinta avantajul repartizarii uniforme a supravietuitorilor si a resurselor, intre ambarcatiuni.

8.3. Actiuni secundare dupa abandonarea navei

Actiunile initiale sunt esentiale pentru asigurarea supravietuirii pe mare. Dupa terminarea acestora, de o maniera satisfacatoare, se impun alte actiuni, care au fost denumite actiuni secundare si care nu au o ordine stricta:

Stabilirea conducatorului ambarcatiunii de supravietuire

In cazul in care persoana desemnata prin rol si inlocuitorul acesteia lipsesc, sau sunt inapti (raniti, accidentati, in stare de soc etc.), se impune stabilirea conducatorului ambarcatiunii de supravietuire, dupa cum urmeaza:

ofiterul de punte cu cea mai mare experienta pe mare preia, din oficiu, conducerea ambarcatiunii de supravietuire;

in absenta unui ofiter, conducatorul ambarcatiunii va fi numit, sau ales, tinandu-se cont de experienta si priceperea membrilor grupului de supravietuitori (situatii diferite aparute ar putea necesita conducatori diferiti);

conducatorul ambarcatiunii are cel mai mare rol in mentinerea moralului si a vointei de supravietuire si trebuie, prin orice mijloc, sa insufle supravietuitorilor iminenta salvarii.

Protectia ambarcatiunilor de supravietuire in zone cu clima rece

In zonele cu clima rece, riscul major pentru supravietuitori il reprezinta hipotermia si, de aceea, se impun urmatoarele actiuni:

la barcile de salvare deschise, existente la bordul navelor construite inainte de 01.07.1998, se va proceda la montarea tendarilor, peste care se va intinde tenda de barca;

la barcile partial inchise, existente la bordul unor nave de pasageri, se va proceda la inchiderea completa a acestora, prin intinderea tendei pliabile, care este fixata permanent de acoperisurile rigide de la extremitatile ambarcatiunii;

la barcile inchise, existente la bordul navelor de marfuri si de pasageri, construite dupa 01.07.1998, nu se impun masuri speciale de protectie;

la plutele se salvare, tenda (cortul) este ridicata automat la lansare, de catre un tendar gonflabil, iar caile de acces trebuie inchise, regland ventilatia la minimum necesar; dublu-fundul plutelor trebuie umflat de catre ocupanti ( la plutele la care nu se umfla automat), pentru a izola interiorul de apa rece a marii.

Protectia ambarcatiunilor de supravietuire in zone cu clima calda

In zonele cu clima calda, riscurile principale pentru supravietuitori sunt insolatia, arsurile solare, deshidratarea prin transpiratie excesiva si rechinii. In aceste zone se impun urmatoarele actiuni:

ventilati barca sau pluta de salvare, cat mai mult posibil;

la barcile deschise si partial inchise, tenda va fi montata pentru a oferi umbra, dar bordurile vor fi lasate deschise, pentru ventilatie;

raciti ambarcatiunea, udand cu apa de mare, in exterior, acoperisul sau tenda;

udati-va hainele cu apa de mare, avand grija ca inainte de apus sa fie uscate (tineti cont de faptul ca apa de mare poate inflama pielea);

stati pe cat posibil la umbra si evitati expunerea directa la soare, chiar pentru perioade scurte de timp;

rezistati tentatiei de a inota (curentii marini va pot extenua si s-ar putea sa nu mai aveti forta necesara sa reveniti la bord; de asemenea, in apele calde, pericolul rechinilor este real);

evitati orice efort inutil, pentru a preveni deshidratarea, prin transpiratie excesiva.

Lansarea ancorelor de furtuna

De indata ce ambarcatiunile de supravietuire s-au indepartat de nava si s-au grupat, se impune lansarea ancorelor de furtuna, operatiune care prezinta urmatoarele avantaje:

reducerea derivei ambarcatiunii;

marirea stabilitatii pe val a ambarcatiunii;

limitarea indepartarii de posibilii supravietuitori aflati in apa, in zona naufragiului;

limitarea indepartarii de pozitia navei abandonate, care va fi aria cea mai cautata de catre echipele de cautare si salvare.

Lungimea socarului ancorei de furtuna se regleaza, in functie de starea marii.

Marirea sanselor de localizare

Pe langa rezistenta psihica si fizica a naufragiatilor, supravietuirea pe mare depinde, in cea mai mare masura, de aplicarea corecta a procedurilor desemnate pentru marirea sansei de localizare, dupa cum urmeaza:

activarea manuala a radiobalizei pentru localizarea naufragiilor (EPIRB) si remorcarea acesteia de ambarcatiunea de supravietuire;

pozitionarea antenei transponderului radar (SART) si activarea manuala a acestuia (in lipsa acestuia, se va utiliza reflectorul radar din echipamentul ambarcatiunii);

pregatirea transiverelor radiotelefonice pentru utilizare imediata;

pregatirea intregului echipament de semnalizare acustica si vizuala pentru utilizare imediata;

utilizarea corecta a semnalelor de pericol descrise in Codul international de semnalizare

(v. ANEXA 1 );

organizarea serviciului de veghe exterioara, avand echipamentul de semnalizare la indemana, tot timpul.

Distribuirea tabletelor contra raului de mare

Prin forma si dimensiunile lor reduse, barcile si plutele de salvare pot face ca si cei mai experimentati marinari sa resimta raul de mare, care nu este altceva decat o reactie a organismului la starea de echilibru precar,data de agitatia marii. In consecinta, in caz de abandonare a navei, se vor avea in vedere urmatoarele:

fiecare persoana trebuie sa ia tabletele contra raului de mare, in doza prescrisa pe flacon, pe o perioada de cel putin 48 de ore, incepand din momentul abandonarii navei, indiferent daca se simte rau sau nu;

in cazul in care tabletele par sa nu aiba efect nu mariti doza prescrisa ci continuati administrarea acestora in doza prescrisa;

persoanele afectate de rau de mare trebuie sa-si lase capul intre genunchi si sa incerce

sa-si mentina temperatura corpului;

utilizati sacii de voma existenti in ambarcatiune, pentru a evita o reactie de voma in lant

starea creata de raul de mare slabeste vointa de supravietuire;

pentru a putea urma procedurile de supravietuire este nevoie de o stare fizica si psihica cat mai bune, iar raul de mare le poate afecta deopotriva;

pe langa handicapul psihologic, raul de mare poate da stari de voma, ceea ce inseamna pierdere de lichid (deshidratare);

tabletele de rau de mare pot da o stare letargica si determina uscarea gurii, ceea ce nu trebuie sa constituie un prilej de ingrijorare.

Executarea cartului de veghe

Pentru asigurarea derivei in siguranta, pentru asigurarea activitatii normale la bordul ambarcatiunii, a odihnei necesare naufragiatilor si pentru marirea sansei de localizare/supravietuire, se va institui cartul de veghe, dupa cum urmeaza:

la bordul ambarcatiunilor de supravietuire,cartul de veghe trebuie executat de 2 persoane (o veghe exterioara si o veghe interioara), timp de o ora;

personalul de veghe exterioara trebuie bine imbracat, protejat impotriva intemperiilor si legat de ambarcatiune (cu o saula) si raspunde de reperarea eventualilor supravietuitori, a navelor si aeronavelor din zona, a uscatului si a altor pericole posibile;

personalul de veghe interioara raspunde de starea de intretinere a ambarcatiunii si a echipamentelor (evacuarea apei, ventilatia, functionarea motorului etc.), supravegherea si ingrijirea ranitilor, colectarea apei de ploaie etc.

Intocmirea listei de apel

Intocmirea listei de apel a supravietuitorilor este esentiala pentru:

aprecierea sanselor de a gasi alti supravietuitori;

stabilirea numarului de persoane disponibile pentru carturi;

inregistrarea ranitilor;

aprecierea calificarii /experientei de care dispune grupul de supravietuitori.

Stabilirea programului zilnic

Prin stabilirea programului zilnic se urmareste ocuparea permanenta a supravietuitorilor, care are efect pozitiv in mentinerea moralului si a vointei de supravietuire.Se vor avea in vedere urmatoarele actiuni:

organizarea carturilor de veghe;

veghe exterioara;

veghe interioara;

alocarea de sarcini pentru fiecare persoana;

ingrijirea ranitilor;

evacuarea apei din ambarcatiune;

colectarea apei de ploaie sau a condensului;

distribuirea ratiilor de apa si alimente;

repararea ambarcatiunii si a echipamentului.

Stabilirea masurilor de ordin igienico-sanitar

Odata ajunsi intr-o ambarcatiune de supravietuire, naufragiatii trebuie sa se pregateasca pentru o viata primitiva. Principalele reguri de convietuire, intr-o situatie de sinistru, sunt urmatoarele:

mentinerea ambarcatiunii in stare locuibila, prin organizarea masurilor igienico-sanitare;

pe vreme buna, se amenajeaza copastia ambarcatiunii (cu o barbeta, saula etc.), in dreptul intrarii, in vederea defecarii si urinarii;

pe vreme rea, se va utiliza un recipient (cum ar fi ispolul), dupa care va fi golit si spalat imediat;

in primele 2 ore de la abandonarea navei, toti supravietuitorii trebuie incurajati sa urineze, pentru evitarea problemelor ulterioare date de retentia urinei;

este interzis fumatul in interiorul ambarcatiunilor;

este interzis consumul de bauturi alcoolice la bordul ambarcatiunilor (eventualele sticle

existente se vor goli in mare si se vor pastra ca recipiente pentru colectarea de apa potabila).

Mentinerea moralului si a vointei de supravietuire

Anxietatea, frigul, raul de mare, setea, foamea etc., toate la un loc, pot face ca vointa de supravietuire sa slabeasca considerabil. De aceea, odata ajunsi la bordul unei ambarcatiuni de supravietuire, se vor avea in vedere urmatoarele actiuni:

este foarte important ca supravietuitorii (si mintea acestora) sa fie cat mai ocupati, evitandu-se totusi eforturile inutile; acest lucru este imperativ in primele 3 ore de la abandonarea navei, cand moralul si vointa de supravietuire sunt in declin maxim;

conducatorul ambarcatiunii trebuie sa mentina moralul si vointa de supravietuire a grupului de supravietuitori si sa le insufle credinta in iminenta salvarii.

8.4. Pericole pentru supravietuitori

Pericolele majore pentru supravietuitori sunt urmatoarele:

8.4.1. Inecul (drowning)

Inecul poate fi fatal in cateva minute, daca ajungeti in apa de mare in stare de inconstienta si nu aveti imbracata vesta de salvare.

Daca aveti nesansa sa ajungeti in apa de mare, respectati urmatoarele reguli:

purtati permanent vesta de salvare;

nu va dezbracati si nu va descaltati;

protejati-va capul, prin orice mijloc;

strangeti-va bine imbracamintea la gat, la incheietura mainilor si la glezne;

pe mare rea, stati cu spatele in vant /val;

miscati-va cat mai putin posibil; nu incercati sa inotati pentru ca astfel va irositi energia

stati cat mai strans pentru a va micsora suprafata velica; ridicati genunchii, tineti piciorele lipite si bratele stranse lateral - asa zisa pozitie HELP (Heat and Energy Loss Prevention);

daca sunteti mai multe persoane in apa, inlantuiti-va cu bratele, dar nu va legati unul de altul, cu chingile vestelor de salvare, sau ale costumelor de imersiune.

Hipotermia (hypothermia)

Hiportemia este caracterizata de scaderea temperaturii corpului si, in absenta echipamentului de protectie corespunzator, poate fi fatala in cateva ore. In cazul abandonarii navei in zone cu clima rece, se impun urmatoarele reguli:

inchideti complet ambarcatiunea de supravietuire, pentru a impiedica patrunderea aerului rece (totusi, la intervale regulate se impune ventilarea, pentru eliminarea bioxidului de carbon acumulat);

in cazul plutelor de salvare umflati dublu-fundul acestora, pentru a izola interiorul de apa rece a marii;

protejati-va cu cat mai multe haine/paturi; izolarea capului este importanta, deoarece acesta radiaza multa caldura;

hainele ude nu izoleaza corpul si este mai bine sa fie scoase si uscate inainte de a fi reambracate;

utilizati costumele de imersiune si mijloacele de protectie termica existente in ambarcatiune;

incalziti-va reciproc; stati cat mai strans unul de altul, fara a afecta stabilitatea ambarcatiunii;

faceti exercitii simple, cum ar fi intinderea membrelor si miscarea degetelor; acest lucru ajuta circulatia, fara a va irosi energia;

supravegheati-va reciproc si faceti apeluri regulate; primele semne de hipotermie sunt apatia si indiferenta;

inlocuti regulat persoana care face veghe exterioara, ea fiind cea mai expusa frigului.

Deshidratarea (dehydration)

Dezhidratarea reprezinta pierderea de apa continuta in corpul uman si, atunci cand corpul nu este hidratat corespunzator, poate fi fatala in cateva zile (7-10 zile). De aceea, in caz de naufragiu, se vor avea in vedere urmatoarele:

in fiecare barca de salvare exista cate 3 litri de apa potabila pentru fiecare ocupant, iar in fiecare pluta de salvare exista cate 1,5 litri de apa potabila pentru fiecare ocupant;

exceptand copiii si persoanele care sangereaza, au arsuri sau au suferit stari de soc, nu se distribuie nimanui apa in primele 24 de ore; in acest fel, organismul se adapteaza la noua situatie si necesits mai putina apa;

dupa 24 de ore se va distribui ratia de apa (0,5 litri pe zi, pentru fiecare persoana), in trei portii (la rasarit, la amiaza si la apus);

este foarte important, pentru moralul supravietuitorilor, ca ratiile sa fie distribuite la vedere, in mod echitabil;

tineti apa in gura un timp, inainte de inghitire, pentru a-i mari efectul;

nu beti niciodata apa de mare, urina sau sange, nici chiar amestecate cu apa dulce; sarea continuta de acestea ucide mai repede decat setea;

colectati cat mai multa apa de ploaie (sau condens), iar inainte de consum testati-o sa vedeti daca are gust bun/normal;

daca aveti trusa de desalinizare a apei, tineti cont ca aceasta nu va produce prea multa apa;

daca aveti surse alternative de apa, aceasta va trebui consumata inaintea apei din inventarul ambarcatiunii, care-si mentine calitatile timp indelungat;

nu consumati alcool;

incercati sa nu fumati; fumatul poate genera incendiu intr-o ambarcatiune si ii irita pe nefumatori.

Inanitia (starvation)

Inanitia nu reprezinta un pericol imediat pentru supravietuitori. Totusi, in lipsa alimentelor, ea poate fi fatala in cateva saptamani(4-5 saptamani).In caz de sinistru, se impun urmatoarele reguli:

in primele 24 de ore, fara exceptie, nu se distribuie alimente;

dupa 24 de ore se distribuie ratia de hrana, conform instructiunilor de pe pachetul alimentar, in trei portii zilnice, odata cu distribuirea apei potabile (pachetele alimentare moderne, pentru supravietuire, se bazeaza pe hidrocarbonati, trebuie sa aiba gust bun si sa fie astfel ambalate incat sa fie usor de desfacut si de portionat);

consumati peste, broaste testoase sau pasari, numai daca aveti rezerve suplimentare de apa potabila, in exces (minim 1 litru pe zi, pentru fiecare persoana).

In afara pericolelor majore, supravietuitorii pot intalni si alte pericole,cum ar fi: degerarea, insolatia, arsurile solare, rechinii, raul de mare, constipatia, retentia urinei, carceii, poluare sau incendiu la suprafata marii, incendiu la bordul ambarcatiunii de supravietuire etc.

9. OPERATIUNEA DE SALVARE CU ELICOPTERUL

In prezent, elicopterele joaca un rol important in operatiunile de salvare a vietilor pe mare. Ele pot ajunge repede la locul de desfasurare a operatiunilor de salvare, iar raza lor crescanda de actiune face ca acestea sa poata opera la distante apreciabile de coasta.

Pentru evacuarea in siguranta cu elicopterul se vor avea in vedere urmatoarele aspecte:

Comunicatiile cu elicopterul

utilizarea transiverelor radiotelefonice VHF (v. ANEXA 3);

semnalizarea cu bratele.

Evacuarea de pe nava

pregatirea zonei de evacuare sau de apuntare (la navele unde sunt desemnate asemenea zone);

stabilirea zonei optime de evacuare (fara catarge, greement sau alte obstacole), la navele unde nu este desemnata o asemenea zona;

indepartarea de pe punte a materialelor care ar putea fi antrenate de suflul elicei;

convocarea echipei de interventie in caz de incendiu;

asigurarea iluminatului adecvat in zona de evacuare;

arborarea unui pavilion, pentru indicarea directiei vantului;

interdictia atingerii cablului de ridicare al elicopterului, inaintea impamantarii, prin contact cu nava sau cu apa marii;

interdictia voltarii cablului de ridicare, de partile fixe ale navei;

stabilirea ordinii de evacuare;

respectarea instructiunilor pilotului.

Evacuarea de pe ambarcatiunile de supravietuire

indicarea directiei vantului,cu o geamandura fumigena;

interdictia atingerii cablului de ridicare al elicopterului, inaintea impamantarii, prin contactul cu apa marii;

interdictia voltarii cablului de ridicare de ambarcatiune;

stabilirea ordinii de evacuare;

respectarea instructiunilor pilotului.

Metode de evacuare cu elicopterul ( v. ANEXA 4)

evacuarea cu chinga (sling);

evacuarea cu cosul (basket);

evacuarea cu plasa (net);

evacuarea cu targa (litter);

evacuarea cu scaunul (seat);

evacuarea cu hamul (harness).

Semnalizarea pentru ridicarea in siguranta a supravietuitorilor

NU RIDICA - bratele intinse orizontal, degetele stranse, degetele mari orientate in jos.

RIDICA  - bratele ridicate deasupra orizontalei, degetele mari orientate in sus.

La evacuarea ranitilor este preferabila utilizarea echipamentului elicopterului, in locul targii existente la bordul navei.

ANEXA 3

B I B L I O G R A F I E :

Conventia internationala privind standardele de instruire, brevetare/certificare si efectuare a serviciului de cart pentru navigatori, 1978/1995 (Conventia STCW).

2. Conventia internationala pentru salvarea vietii pe mare,1974 (Conventia

SOLAS

3. Codul international al mijloacelor de salvare, 1998 (Codul LSA).

4. Curs model IMO-1.19.

5. Manualul de instruire SOLAS, 1983.

6. Manualul de supravietuire al barcii de salvare.

7. Codul international de semnale, 1985 (International Code of Signals).

8. Manualul international, aeronautic si maritim, de cautare si salvare (Manualul

IAMSAR

C U P R I N S :