Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Ce sunt relatiile cu publicul?.

Ce sunt relatiile cu publicul?.


Ce sunt relatiile cu publicul?.

Cetatenii se adreseaza autoritatilor si institutiilor publice in vederea solutionarii unor probleme ce tin de bunul mers al vietii comunitatii, in ceea ce priveste viata lor privata si sociala. In fapt, cetatenii si reprezentantii grupurilor sociale, organizatiilor, institutiilor sau ai comunitatilor se adreseaza autoritatilor publice pentru a cere efectuarea unui serviciu public sau sesizarea abuzurilor savarsite de catre persoane, autoritati si institutii publice la adresa drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetateanului.

Drepturile si libertatile cetateanului sunt universale si indivizibile. Universalitatea drepturilor si libertatilor cetateanului se refera atat la sfera propriu-zisa a drepturilor cat si la titularii acestora. In ce priveste primul aspect, universalitatea exprima vocatia omului, a cetateanului, de a beneficia de toate drepturile si libertatile, in contextul realitatii juridice interne a fiecarei tarii. Al doilea aspect, evidentiaza faptul ca universalitatea exprima ideea ca toti cetatenii unui stat se pot bucura, pe deplin, de aceste drepturi si libertati.

Valorificarea deplina a drepturilor, libertatilor si a indatoririlor depinde de fiecare cetatean, de capacitatile si eforturile sale in conditiile oferite de ordinea constitutionala. Constitutia ofera atat sansele cat si mijloacele si garantiile necesare pentru ca cetateanul sa le poata valorifica.



Printre multiplele mijloace de valorificare a drepturilor, libertatilor si indatoririlor oferite de Constitutie o constituie si petitia. Ea reprezinta cererea pe care o persoana fizica sau juridica o adreseaza in scris sau verbal unei autoritati a administratiei publice pentru a-si realiza un interes personal sau de grup.

Petitia este mijlocul prin care cetateanul isi exercita dreptul de petitionare inscris in Constitutia Romaniei, Titlu II, cap.II, art.47, care arata ca: (1) Cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarului. si ca (2)Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le reprezinta.

Orice petitie trebuie semnata in nume propriu sau in numele colectivitati reprezentata de o autoritate legal constituita, pentru a putea fi protejata juridic. Pe langa caracterul juridic textul constitutional asigura si un caracter moral actului de petitionare.

Dreptul de petitionare este incadrat in categoria drepturilor garantii, el fiind o garantie juridica generala pentru celelalte drepturi si libertati.

Constitutia a retinut sensul larg al termenului ce include: cererea, plangerea, reclamatia, sesizarea. Acestea, nu sunt creatii terminologice, ci modalitati practice sub care se regaseste forma de petitionare. Ele difera, unele de altele, sub aspectul continutului.

- cererea: actul prin care se manifesta in mod unilateral vointa unei persoane fizice sau juridice care solicita unei autoritati publice solutionarea unei pretentii sau respectarea unui drept. De regula, solicitarea persoanei catre autoritatea publica este sub forma scrisa.

- reclamatia sau plangerea: semnifica cererea prin care o persoana fizica sau juridica solicita anularea unei masuri administrative pe motiv de nelegalitate. Actul prin care se solutioneaza plangerea se numeste "incheiere" si trebuie motivata, fiind un act administrativ jurisdictional.

- sesizarea: este aducerea la cunostinta autoritatii publice a unor fapte sau situatii pe care, cunoscandu-le, acestea pot lua masurile de solutionare a unor interese personale sau colective.

Petitia poate cuprinde si propuneri formulate de cetateni, prin care se sugereaza solutii pentru rezolvarea unor probleme de interes general.

De regula orice petitie pe langa continutul ei, obligatoriu, trebuie sa contina datele de identificare ale petitionarului, precum si semnatura olografa a acestuia.

Petitionarea se poate realiza nu numai prin scris, ci si in mod direct, verbal. Forma directa prin care o persoana intra in contact cu o autoritate publica pentru asi exercita dreptul de petitionare se numeste audienta. De fapt, audienta reprezinta forma directa de discutie a cetateanului cu conducatorul unei institutii publice garantata de dreptul la opinie si la informatie, stipulat prin Constitutie.

Definirea relatiilor cu publicul impune cunoasterea continutului urmatorilor termeni:

- deliberat: activitatea de relatii cu publicul este intentionata; 

- cetatean: calitatea unei persoane de fi membru nativ sau naturalizat al unu stat si se bucura de toate drepturile politice, de privilegii si protectia acordate de legile statului respectiv;

- comunitate: termenul reprezinta un grup social care se caracterizeaza prin faptul ca se bazeaza pe coeziunea dintre membrii sai, datorata aspiratiilor si intereselor lor comune. In termen comun, prin comunitate intelegem totalitate locuitorilor dintr-o localitate (sat, comuna, oras), care impartasesc aceleasi credinte, norme, valori si idei despre viata.

- petitie: modalitatea prin care cetateni, grupurile organizate, organizatiile, institutiile se adreseaza unei autoritati sau institutii administrativa (sau private) pentru a solicita, a-si realiza un interes personal sau grupal;

- administratie publica: stiinta si arta conducerii publice; ansamblu de activitati care permite satisfacerea unei nevoi sociale (servicii publice etc.) si a ordinii publice; ansamblul institutiilor ce asigura indeplinirea functiilor statului in baza prevederilor constitutiei; sistemul autoritatilor administratiei centrale si locale prin intermediul caruia se realizeaza puterea executiva;

- serviciu public: activitatile pe care guvernantii sunt obligati sa le presteze in interesul celor guvernati in cadrul unui stat; activitatea de interes general pe care o presteaza o persoana privata avand prerogativele puterii politice, sub controlul unei autoritati sau institutii publice;

- institutie publica: structura administrativa care are ca obiect de activitate satisfacerea unui interes public intr-un anumit domeniu sau la nivel ul societatii;

- autoritate publica: denumirea generica atribuita institutiilor care isi exercita autoritatea conferita de lege pentru realizarea functiei specifice: legislativa, executiva sau judecatoreasca. Ea este reflectata in cadrul raporturilor dintre guvernati si guvernanti, dintr-o institutie publica si cetateni.

- functionar public: persoana fizica, din cadrul unei institutii publice ce exercita temporar sau permanent, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare, in beneficiul institutiei al carui angajat este sau al altor persoane fizice (cetatean), comunitati sau institutii publice sau private:

- comunicare in dublu sens: relatiile cu publicul impune o comunicare in doua directii: de la cetatean la autoritate sau institutia publica si, de la institutia sau autoritate publica la cetatean. Este un proces ce nu trebuie sa se desfasoare doar in anumite intervale de timp; este un proces continuu.

- functia de management: relatiile cu publicul reprezinta o parte integranta a procesului decizional pana la cel mai inalt nivel al conducerii institutiei publice.

Termenii ne ajuta sa intelegem principalele trasaturi ale relatiilor cu publicul si sa formulam o definitie a acestor.

Relatiile cu publicul reprezinta o activitate practica, deliberata, desfasurata de catre autoritatile si institutiile publice, prin care se realizeaza contactul direct cu cetateni, cu publicul lor sau cu autoritati si institutii publice sau private in vederea realizarii unui serviciu public.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.