Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Comunicarea politica si Grupurile tinta

Comunicarea politica si Grupurile tinta



GRUPURILE TINTA SI LIDERUL DE OPINIE

IN COMUNICAREA POLITICA

1. Comunicarea politica

Jean-Marie Cotteret definea comunicarea politica din perspectiva legaturilor esentiale pe care aceasta le formeaza si le mentine intre guvernanti si guvernati. Astfel, comunicarea politica era considerata, pentru sistemul politic ceea ce este sangele pentru organismul uman.

Comunicarea politica se preteaza, printre multele definitii si perspective de studiu, unei perspective pe de o parte pragmatica, pe de alta tehnica, dupa ambele scopul esential fiind identificarea de publicuri omogene si “seducerea” acestora prin strategii adecvate lor. Publicurile acestea sunt denumite “grupuri tinta”, deoarece lor le sunt adresate mesajele si nu intr-un mod gratuit, ci cu asteptari si interese politice concrete, uneori imediate.




Politicianul nu li se adreseaza tuturor la fel, ci isi alege atat cuvintele cat si stilul dupa categoriile care compun posibilului sau public, fiecare categorie cu interese si necesitati diferite. Daca i se adreseaza marelui public, marii majoritati are nevoie de mesaje de sinteza, ce realizeaza un fel de “numitor comun” al tuturor celor vizati. Daca vizeaza un segment anume, atunci trebuie sa dovedeasca o buna cunoastere a acelui segment prin mesajul sau, pentru a-l sensibiliza si pentru a-l convinge. In acest scop, omul politic trebuie sa afle cine este publicul actiunilor si mesajelor sale, ce este, ce gandeste si ce vrea.

Determinantele comportamentului politic sunt complexe si numeroase: caracteristicile socio-demografice, trasaturile de personalitate, conditiile de trai, aspiratiile alegatorilor, presiunile pe care acestia le suporta in mediul lor . De aici si importanta bazelor de date despre public si a analizelor de opinie publica. Exista surse oficiale de informatii (recensaminte si statistici), lucrari stiintifice, sondaje, studii de marketing, tehnici diverse pentru a sprijini partidele si electoratul sa-si precizeze si sa-si delimiteze tintele de cucerit.

2. Grupurile tinta

Analiza socio-demografica clasica imparte electoratul dupa sex, varsta, profesie, venituri, zona de locuit. Unele tinte vor trebui atrase, altele cultivate, altele mentinute. Unii autori (Alfred Sauvy, Schroeder, Quintric, J-C Lattes), clasifica electoratul in doua mari categorii: “activi” si “pasivi”. Bazele de date si perspectivele teoretice adecvate, merg mana in mana pentru a da posibilitatea specialistilor sa ii identifice si deci sa ii subclasifice pe acesti “pasivi” pentru a-i recupera, caci, pe de o parte, acestia decid soarta alegerilor, si pentru a nu-i lasa, pe de alta parte, sa fie victime sigure ale actiunilor de convingere in masa (stereotipii pe care se bazeaza diversele manipulari, zvonuri), ale adversarilor politici.

In mare, studiile ii identifica pe “pasivi”, dar nu suficient de precis si uneori, intr-un mod simplist, ca fiind cei indiferenti, lenesi, obositi, deprimati de dificultatile vietii de zi cu zi. Exista diferite niveluri de participare politica, de la activismul militant la interesul pentru o informare coerenta, iar atitudinile politice variaza de la zona la zona si uneori de la metoda la metoda de masurare. Se intampla si ca tehnicile de masurare a opiniei publice insele, sa fie doar aparent stiintifice, in fapt, instrumente propagandistice pentru a convinge ezitantii si pentru a-i ademeni sau intimida pe adversi. Tintele pot fi asadar “devotatii”, “indecisii”, “adversii”, numiti si “convinsi”, “ostili”, “ezitanti”. Thierry Saussez recunoaste patru tipuri principale de cetateni - “devotati” , “distanti”, “nesiguri”, “potentiali” - , la care se pot adauga “ezitantii absoluti”. Membrii ultimei categorii se pot si abtine de la vot din cauza dubiului, in timp ce “neparticipantii voluntari”, isi exprima in acest mod o atitudine politica critica, o nemultumire mai profunda fata de starea de fapt, o nemultumire fata de eficienta strict simbolica a votului. Aceasta reactie poate insemna eventual si o atitudine politica radicala lipsita de o oferta corespunzatoare in campanie.

Denis Lindon deosebeste “tintele naturale” de “liderii de opinie”. Un lider de opinie clasic poate fi considerat institutia mass-media. Politicienii de succes cultiva specialisti meniti sa trimita mesaje adecvate, eficiente spre aceasta “tinta”. Primele studii in domeniu ii apartin lui H.D. Lasswell, cercetatorul care a impus un model de baza in comunicarea politica si jurnalistica, si anume modelul intitulat “cei 5C” - Cine?, Cui?, Ce zice?, Pe ce cale? si Cu ce efect? Ultima intrebare a fost considerata multa vreme cea mai importanta pentru actiunea politica, insa astazi modelul este completat de cel al modurilor in care publicul (eterogen) alege sa se foloseasca de mass-media pentru a obtine gratificatii (uses and gratifications approach). Efectul mesajelor va depinde mult mai ales de obtinerea sau nu a acelor satisfaceri de nevoi psihosociale pe care mizeaza tintele, precum si de masura in care acestea sunt implinite si de modul in care vor fi intrebuintate in atitudinile fata de candidat.

O ancheta clasica arata ca oamenii urmaresc tribunele electorale televizate pentru a gasi subiecte si argumente in discutiile curente interpersonale, dar si din interes pentru competitie, sau pentru a cunoaste problemele, uneori doar din curiozitatea de a vedea cum se comporta conducatorii, ori pentru a estima ce vor face partidele odata ajunse la putere, pentru a aproxima cine este invingatorul probabil si abia apoi pentru a-si forma parerea de vot. “Adeptul” urmareste aceste emisiuni pentru a-si intensifica atitudinile preexistente. “Cetatenii disciplinati”, cei cu o cultura politica, doresc in principal un ghid de comportament electoral. O alta categorie, “observatorul vigilent” vrea o mai buna cunoastere a situatiei politice. Tipul de “spectator sportiv” are pur si simplu satisfactiile urmaririi unei competitii. “Formatorul de opinie” cauta informatia in calitatea sa de moneda de schimb in relatiile sociale. Presupunand ca aceste exemplificari si “etichete” pentru tintele posibile ar epuiza tintele campaniei, mesajele ar trebui asadar sa-i pasioneze pe “adepti”, sa informeze si sa ii convinga pe “constiinciosi”, sa-i informeze pe “observatori”, sa-i distreze pe spectatori si sa permita “formatorilor de opinie” sa se puna in valoare.

Exista o relatie utila intre stilurile de viata si tintele probabile in campania electorala. A explora aceasta relatie presupune intelegerea legaturilor care exista intre lumea politica si cea publicitara. Campania electorala trebuie astazi sa infatiseze tara de azi si de maine, sa se adreseze deopotriva tinerilor si batranilor, dar mai ales sa multumeasca modurile diverse de gandire. La noi, ar putea fi “tara linistita” pentru traditionalistii cu viziuni bizantine sau cu nostalgii ceausiste si pentru pensionari, “tara liberala” pentru intreprinzatori, “tara europeana eliberata de coruptie” pentru tineret si micii intreprinzatori, “tara rezonabila si recunoscatoare” pentru dotati si supradotati, “tara bunului simt” pentru exemplari si moralizatori. Doctrinele politice de orice fel trebuie sa comunice cu ideologia populara ce transpare in fiecare dintre aceste moduri de gandire sugerate, pentru ca mesajele electorale sa captiveze si sa convinga. Se cunosc normele de baza de constituire a mesajului: se incepe cu lucruri placute, usoare, pentru a realiza captatio benevolentiae, apoi trebuie sa provoace, sa incite folosind cuvinte soc, ton indignat, etc., aducand in discutie probleme controversate, sa dezvaluie noutati, sa adopte “pozitia omului de curaj”, sa demonteze cat mai credibil punctul de vedere al adversarului, toate acestea repetate pentru deplina intelegere si memorabilitate in limbajul specific tintei, toate selectate pentru a fi interesante si accesibile pentru tinta mesajului.

Dat fiind ca majoritatea mesajelor “ating” tintele prin mass-media, s-au efectuat numeroase studii in aceasta privinta. Paul Lazarsfeld constata ca influenta liderului de opinie institutional care este mass-media, la randul sau se exercita in “doi sau mai multi pasi” (two or multi-step flow of communication): liderii propriu-zisi de opinie preiau o informatie de prima mana pe care o disemineaza in pasul sau in etapa a doua a comunicarii. Sintagma lider de opinie desemneaza mai precis personalitatea locala sau o personalitate pilot. Personalitatea locala ar putea fi invatatorul si preotul, doctorul sau veterinarul, notarul poate. Personalitatea pilot apartine vedetelor societatii de consum fie ca este din lumea afacerilor, literaturii, sportului, cantecului sau cinematografiei.

Sursa: https://www.tcw.utwente.nl



Imaginea starului si a politicianului se ilumineaza reciproc sau se stirbesc reciproc (E. Katz, P.F. Lazarsfeld). Un tip aparte de formator de opinie il constituie expertii, care pot fi de la profesionisti mass-media la profesori universitari si cercetatori, care au rolul de a interpreta si prognoza evolutiile opiniei publice. Influenta lor se exercita mai ales in sugestia valorizarii unei anumite teme de campanie in detrimentul sau in completarea altora, in campanie, caci acestia fac profilul campaniei.

Dominique Wolton ii numeste “agenti de organizare pe termen scurt a jocului politic”. Este vorba despre agenda-setting, care se realizeaza precizand obiectivele alegerilor si ordinea importantei lor. Prin aceasta, politicienii sunt situati mai precis in jocul electoral, mai usor de identificat si cu sanse mai mari de a fi retinuti de catre publicul lor, intelesi de catre acestia si in cele din urma, alesi. Analiza de opinie publica intreprinsa de catre experti nu evidentiaza in primul rand ceea ce ii framanta pe alegatori, ci determina aspecte utile, reflectari ale problemelor cu care se confrunta puterea si poate modurile in care se pot utiliza preocuparile alegatorilor pentru a da atractivitate propunerilor politice. Analizele de opinie sunt complexe si uneori inselatoare. Ideal, ancheta cantitativa trebuie precedata de un studiu calitativ, a caror corelare sa puna in evidenta si nelinistile latente, sentimentele confuze, sugerand ceea ce este greu de exprimat.

Daca influenta acestor lideri de opinie (personalitati locale, personalitati pilot si experti) se manifesta “de sus in jos”, pe un traiect vertical, este considerabila si influenta ghidului de opinie, manifestata orizontal. Acest personaj nu este cu mult deosebit de membrii grupului de apartenenta, dar ar putea retine caracteristici ale unuia sau altuia dintre grupurile de aspiratie. Fiind aproape “ca noi toti”, totusi acesta este fie specializat intr-un domeniu, fie extrem de expus la mass-media, sau are numeroase contacte interpersonale nu doar cu cei carora le este “ghid”, ci si cu vedete si formatori de opinie diversi. Pentru a putea sa-si indeplineasca functiile, ghidul de opinie trebuie sa fie perceput ca apartinand grupului pe care il influenteaza, astfel incat grupul sa se poata recunoaste in el insusi.

Functiile principale indeplinite de un ghid de opinie sunt de intermediar intre grup si mass-media (“relay function”) si de intarire a opiniilor grupurilor mai mul decat de schimbare a acestor opinii (“reinforcemnet function”). Un oarecare conformism este necesar din partea ghidului de opinie daca acesta vrea sa fie perceput ca parte a grupului si, mai mult, sa continue sa fie perceput ca reprezentativ. Ghidul de opinie ca tinta a comunicarii politice poate fi “atins” cel mai usor prin editorialele si comentariile pe care le “devoreaza”, dornic de a fi informat, si pe care le apropie apoi de masa alegatorilor initial indiferenti in raport cu aceste mesaje.

3. Rolul indivizilor in formarea opiniei publice; liderul de opinie

Dintre teoriile care au incercat sa „deconstruiasca” teoriile atotputerniciei media, centrala ramane pozitia lui Paul Lazarsfeld, cel care intemeiaza paradigma efectelor limitate in comunicarea de masa. In urma unor cercetari privind alegerile prezidentiale din 1940, P.F. Lazarsfeld, B. Berelson si H. Gaudet releva inexistenta unor efecte directe si semnificative din partea presei si a radioului asupra votului sau opiniei, fapt ce a subminat credintele raspandite in epoca potrivit carora mass media ar opera conform modelului stimul-raspuns. Ceea ce arata Lazarsfeld este ca persoanele si grupurile sociale selecteaza informatiile despre campanie oferite de mass media si ca acestea din urma nu reusesc sa atinga decat un numar redus de indivizi.

Astfel, s-a evidentiat ca in modelarea opiniilor, inclusiv in modelarea comportamentului de vot, rolul esential este detinut de catre grup. Aceasta idee este exprimata de catre autorii americani astfel: „Exista sanse foarte mari ca oamenii care muncesc sau traiesc impreuna sau care isi petrec timpul liber impreuna sa voteze aceiasi candidati.” (The People s Choice, p.137).

In sprijinul acestei ipoteze sunt aduse doua argumente, aflate in stransa legatura:

„omogenitatea politica” a multor grupuri, cum ar fi organizatiile religioase, cluburile de sport, si alte structuri institutionalizate;

faptul ca persoanele cu anumite caracteristici comune au sanse mai mari sa apartina acelorasi grupuri.

Tendinta catre omogenitate favorizeaza si contribuie la mentinerea stabilitatii politice a unor grupuri. Autorii subliniaza ca stabilitatea nu trebuie perceputa ca o reactie inertiala, ci mai ales ca o forma de securitate personala. Consevand atitudinile de baza ale grupului din care fac parte, indivizii isi minimizeaza riscurile si neplacerile. Astfel, putem spune ca grupul reprezinta o matca de conservare a unor valori, exercitand o serie de constrangeri asupra membrilor grupului.

Cercetarile ulterioare intreprinse de Lazarsfeld si colaboratorii sai au urmarit identificarea mecanismelor prin care grupurile favorizeaza si dezvolta opinii si atitudini comune.

I. Primul mecanism in aceasta privinta este reprezentat de existenta si activitatea liderilor de opinie. Acestia sunt persoanele cele mai active ale grupului, cele mai sensibile fata de interesele comune si cele mai preocupate sa-si exprime punctele de vedere in probleme de interes mai general. Cercetarea intreprinsa a relevat ca prima functie a liderilor de opinie este cea de mediere intre mass media si ceilalti membri ai grupului. Acestia din urma primesc informatia, de cele mai multe ori, din discutiile si contactele pe care le au cu liderii de opinie ai grupului. Asfel, informatia se transmite in doua etape: de la mijloacele de comunicare la liderii de opinie si de la acestia la membrii grupului mai putin interesati de problemele politice. Aceasta ipoteza a generat teoria celor doi pasi ai fluxului de informatii (engl. the two-step flow of information), teorie care va marca noua paradigma in studiul comunicarii de masa.

Incercand sa sistematizeze acest model, Denis McQuail si Sven Windahl (Modele ale comunicarii) semnaleaza presupozitiile care stau la baza sa:

Persoanele nu traiesc izolate, ci apartin grupurilor sociale si intra in legatura cu alte persoane.



Raspunsul si reactia la mesajele mass media nu sunt directe si imediate, ci mediate de si influentate prin aceste relatii sociale.

Cele doua procese care au loc sunt unul de receptare si atentie, celalalt de raspuns, sub forma acceptarii ori respingerii intentiei de a influenta sau de a informa.

Receptarea nu este echivalenta cu raspunsul, asa cum nonreceptarea nu este echivalenta cu nonraspunsul (pentru ca putem avea de-a face, dupa aceea, cu o acceptare, ca urmare a contactelor personale).

Indivizii nu sunt egali in fata campaniilor media, ci au diverse roluri in procesul de comunicare si pot fi impartiti in cei care au un rol activ in receptarea si transmiterea ideilor venite de la media si cei care se orienteaza bazandu-se in principal pe contacte personale.Cei care joaca un rol mai activ (liderii de opinie) au urmatoarele caracteristici: apeleaza mai mult la media, sunt mai sociabili, sunt constienti ca ii pot influenta pe altii, ca le este atribuit atat un rol de sursa, cat si unul de orientare.

In acelasi timp, existenta liderului nu suspenda relatia dintre mijloacele de informare si membrii grupului, care este independenta si poate functiona idiferent de existenta si performanta liderului. S-ar putea chiar spune ca acest canal constituie un gen de instrument de control al activitatii liderului.

Cu toate acestea, prezenta liderilor de opinie nu este indispensabila, nu reprezinta decat unul dintre multiplele mecanisme prin care se formeaza atitudinile grupului. Situatiile sociale, cum este, spre exemplu, o campanie electorala, „pretind in permanenta actiuni si opinii, iar membrii grupului sunt capabili sa actioneze si sa formuleze opinii chiar daca nu exista o persoana de sine statatoare care sa ghideze grupul in aceasta directie” (Prefata).

II.   Cel de-al doilea mecanism de articulare a unor opinii si atitudini comune in cadrul grupului, il constituie, conform autorilor americani, „cristalizarea” opiniei. In cadrul grupului putem intalni opinii bine articulate, dar si sentimente vagi, impartasite la nivelul membrilor. Viata interna a grupului, ca sistem dinamic de interactiuni reciproce, joaca un rol semnificativ in articularea opiniilor printre membrii grupului: pe cele puternice le consolideaza, iar pe cele mai slabe cauta sa le transforme in opinii, in acord cu opiniile grupului respectiv.

Asadar, Lazarsfeld afirma rolul esential al influentelor personale in formarea opiniilor. In ceea ce priveste argumentele aduse in favoarea suprematiei influentei personale asupra celei media in formarea opiniilor, autorul are in vedere nu atat aspecte de ordin cantitativ (raza de actiune mare a media), ci „avantaje psihologice clare”. Dintre acestea mentionam:

Conversatiile si contactele interpersonale intrunesc o mai mare probabilitate de a ajunge la persoanele inca deschise influentei. Astfel, cercetarea a demonstrat ca subiectii care se hotarasc in ultimele saptamani cu cine sa voteze, asociaza aceasta hotarare mai ales cu conversatiile individuale purtate si mai putin cu sursele de informare sociale.

Mediul in care traiesc indivizii este suprasaturat de tot felul de discutii, intamplatoare sau nu. Oriunde s-ar desfasura acestea, la magazin, la serviciu, in autobuz, intr-un cerc de prieteni, ele exercita o presiune difuza de care, cel mai adesea, indivizii nu sunt constienti. Contactele personale au de asemenea avantajul de a fi flexibile. Ele se adapteaza, iau forma pe care cel care le initiaza o gaseste cea mai potrivita pentru un context anume. Un alt argument este acela pe care autorii il numesc „persuasiune fara convingere”. Conversatiile cotidiene influenteaza printr-o forta difuza asociata cu prestigiul cuiva, cu repetarea unei povete, argumentul propri-zis putand sa dispara sau sa se estompeze.

In concluzie, afirma autorii americani, discutiile, contactele personale exercita adevarate „presiuni moleculare” asupra membrilor grupului sau comunitatii. Ele preiau mesajele media, si le reinterpreteaza, exercitand o influenta poate neconstientizata, dar semnificativa asupra indivizilor.

In ceea ce priveste rolul liderului de opinie in teoria fluxului comunicarii in doua trepte, studii ulterioare campaniei prezidentiale din 1940 au relevat noi aspecte si nuante. Studiul Decatur[1] a relevat ca relatiile sociale informale joaca un rol important pentru modul in care indivizii selecteaza mesajul si sunt influentati de acest mesaj. Acesta s-a concentrat pe relevarea rolului pe care il joaca liderii informali in procesul de luare a deciziei in patru aspecte ale vietii zilnice: cumpararea de aliemnte si produse casnice, probleme de moda, probleme de interes public si filmele. Una dintre concluziile studiului a fost aceea ca liderii de opinie sunt recunoscuti ca atare de cei din jur ca urmare a unei mari competente pe o problema specifica. Persoana care are aceasta investitura nu este recunoscuta si mentinuta ca lider decat atata timp cat isi exercita bine rolul si genereaza o anume satisfactie in randul membrilor grupului.

Un alt aspect relevat in studiu este faptul ca liderul nu transmite doar informatia propriu-zisa, ci si o minima prelucrare a acesteia. Fara aceasta operatie, liderul nu poate reprezenta mecanismul de mentinere si consolidare a omogenitatii grupului. Totodata, studiul a dovedit ca liderii de opinie au un mai mare impact decat publicitatea, atat in ceea ce priveste achizitionarea de produse ca atare, cat si in campul ideilor. Intr-un studiu din 1976, John P. Robinson arata ca multi oameni nu discuta cu nimeni probleme de politica si ca acestia reprezinta tinta influentei mediatice din cauza izolarii de alte influente externe. Prin urmare, fluxul de mesaje ajunge de la mass-media la liderii de opinie si de la liderii de opinie la persoanele mai putin interesate (ipoteza initiala) dar si direct, de la mass-media la aceste persoane care nu intra in conversatii pe teme politice (Leo Jeffres, Mass media Processes and Effects, p. 265).

Alte dezvoltari ale teoriei liderilor de opinie au avut in vedere largirea triadei media – lideri de opinie – publicul larg. Una dintre cele mai importante modificari a fost trecerea la o multitudine a treptelor comunicarii (multi-step flow of communication) si la diferentierea intre lider de opinie orizontal si vertical. Prin lider orizontal se intelege o persoana influenta, al carei statut social este similar cu cel al grupului asupra caruia se exercita influenta, in timp ce liderii verticali sunt persoane cu statut social superior. Cercetari ulterioare au evidentiat faptul ca trecerea de la lideri de opinie la „cei condusi” este graduala, in sensul unei treceri continue de la un lider foarte influent la unul mai putin influent, de la o extensie accentuata a consumului mediatic la un consum redus, de la influenta directa la una indirecta.

Bibliografie

J.L. Austin, How to do things with words, Oxford, Clarendon, 1962.

Roland Barthes, The Responsibility of Forms, translated by Richard Howard, Berkeley, University of California Press, 1991.



Jean Baudrillard, The Ecstasy of Communication, edited by Sylvère Lotringer, tranlsated by Bernard and Caroline Schutze, New York, Semiotext(e), 1988.

Cornelia Maria Barliba, Paradigmele comunicarii, Bucuresti, Editura Stiintifica si enciclopedica, 1987.

Pierre Bourdieu, Ce que parler veut dire, Paris, Fayard, 1982.

J. Buchanan, G. Tullock, Calculul consensului. Fundamente logice ale democratiei constitutionale, Bucuresti, Editura Expert, 1995.

V.S. Dancu, Comunicarea simbolica. Arhitectura discursului publicitar, Cluj, Editura Dacia, 1999.

Ioan Dragan, Paradigmele comunicarii de masa, Bucuresti, Editura Sansa, 1996.

Ioan Dragan, Camelia Beciu, Ioana Dragomirescu, Valentina Marinescu, Nicolae Perpelea, Simona Stefanescu, Constructia simbolica a campului electoral, Iasi, Institutul European, 1998.

Oswald Ducrot, Le dire et le dit, Paris, Minuit, 1984.

M. Edelman, The Symbolic Uses of the Politics, University of Illinois Press, Urbana, Illinois, 1974.

J. Fiske, Introduction in Communication Studies, New York, Routledge, 1990.

Stuart Hall, D. Hobson, A. Lowe, P. Willis (eds.), Culture, Media, Language, Londra, Hutchinson, 1980.

R. Jakobson, M. Halle, The Fundamentals of Language, The Hague, Mouton, 1956.

M. Janowitz, Hirsh, P. (eds.), Reader in Public Opinion and Mass Communication, 3rd edition. The Free Press, New York, 1981.

Jean-Noël Kapferer, Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de informare din lume, prefata de Septimiu Chelcea, traducere de Marina Vazaca, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993.

E. Katz, On Reopening the Question of Selectivity in Exposure to Mass Communications, in R. Abelson & others (ed.), Toccas, Theories of Cognitive Consistency, a Sourcebook, Rand McNally, Chicago, 1968.

Cristl De Landtsheer, and Ofer Feldman, (Eds.), Beyond Public Speech and Symbols: Explorations in the Rhetoric of Politicians and the Media., Praeger, Westport, 2000.

H.D. Laswell, “The Structure and Function of Communication in Society”, in L. Bryson, ed., The Communication of Ideas, New York, Institute for Religious and Social Studies, 1948.

H.D. Lasswell, N. et al. Leites, Language of Politics. Studies in Quantitative Semantics. M.I.T. Press, Cambridge, Mass., 1965.

P.F. Lazarsfeld, B. Berelson, H. Gaudet, The People s Choice, New York, Columbia University Press, 1944.

Walter Lippmann,”Stereotypes”, in Janowitz, M. Hirsh, P. (eds.), Reader in Public Opinion and Mass Communication, 3rd edition. The Free Press, New York, 1981, p. 29-38.

Josina M. Makau, Reasoning and Communication, Belmont, California, Wadsworth Publishing Company, 1990.

Henrieta Mitrea, “Popular Culture and Power. Rumours – Born to Be Told”, Revue Roumaine de Theorie Sociale, 2/2001.

Henrieta Mitrea, 'Comunicarea politica: analiza de continut a discursului politic', reader, Bucuresti, Biblioteca Facultatii de Jurnalism, 1997. 

A.    Moles, La Communication, Paris, CEPL, 1971.

D. Nimmo, The Political Persuaders, London, Prentice Hall, 1970.

Olivier Reboul, Langage et idéologie, PUF, Paris, 1980.

A. Sauvy, L’opinion publique, Paris, PUF, 1956.

R. G. Schwartzenberg, Statul spectacol, Bucuresti, Editura Scripta, 1995.

Gheorghe Teodorescu, Putere, autoritate si comunicare politica, Bucuresti, Editura Nemira, 2000.

Gabriel Thoveron, Comunnicarea politica azi, traducere de Marius Conceatu, Oradea, Editura Antet, 1996.

D. Voiculescu, Negocierea – o forma de comunicare in relatiile interumane, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1991.

J. Woollacott, Messages and Meaning, Milton Keynes, The Open University Press, 1977.



Numele studiului provine de la orasul Decatur (Illinois) unde a fost facuta cercetarea, folosindu-se ca grup experimental 800 de femei din acest oras. Rezultatele finale ale studiului au fost publicate in 1955, in cartea Personal Influence The Part Played by People in the Flow of Communication, Elihu Katz si Paul Lazarsfeld.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Teama de comunicare (Sociofobia)
Relatia Comunicare – Relatii Publice
De ce comunicam ?
MODELE DE COMUNICARE STRATEGICA
Metode si canale de comunicare interna si externa
Comunicare si cultura organizationala Cel mai important element al culturii organizationale este calitatea comunicarii intre membrii organizatiei
Comunicare formala
Artistul comunicarii




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu