Ancheta si sondajul

Ancheta si sondajul

Principalele metode de investigare a fenomenelor sociale

Ancheta - si, implicit, sondajul, ca forma specifica a acesteia - reprezinta doar una dintre metodele sociologiei, ea nu are aplicabilitate universala, utilizarea sa fiind benefica doar in anumite situatii de cercetare, ea are limite serioase ce pot fi depasite prin utilizarea in paralel si a altor metode.

Sociologii nu pun semnul de egalitate intre ancheta si cercetarea sociologica. In campul sociologiei un loc important ocupa literatura de factura metodologica, putine discipline sociale fiind atat de severe cu ele insele, in privinta validitatii rezultatelor obtinute.

Practic, fiecare autor de manual de Metode in stiintele sociale (ca sa folosim titlul probabil cel mai des intanit pe copertile tratatelor de factura generala metodologica, dintre care sa amintim pe cele ale lui Duverger (1964), Festinger si Katz (1963) incearca o clasificare originala a metodelor din campul respectivelor discipline, argumentandu-si uneori pe larg propria optiune. Cu siguranta ca acesta este un simptom al dificultatilor de a delimita cu argumente foarte solide diversele metode de abordare a socialului, multe dintre acestea fiind suficient de apropiate unele de altele pentru a se ridica probleme in definirea exacta a specificului fiecaruia. Intr-o lucare mai recenta, Ghiglione si Matalon (1992) sustin existenta a patru metode in stiintele sociale: observatia, ancheta, experimentul si analiza "urmelor"(des traces), aceasta din urma fiind un fel de observatie "amanata" (différée) si cuprinzand: analiza documentelor, a statisticilor oficiale si a urmelor materiale; in esenta ea este tipul de metoda nonreactiva.

Metode, tehnici si instrumente de cercetare. In principu, aceasta insiruire a celor trei notiuni merge de la general spre particular. Metoda este modalitatea generala, strategica (din punctul de vedere al mijloacelor de cercetare si nu al teoriei) de abordare a realitatii. Tehnicile sunt formele concrete pe care le imbraca metodele, fiind deci posibil ca una si aceeasi metoda sa se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite (de pilda, putem vorbi de tehnica experimentului cu grup de control, ca o forma concreta de punere in aplicare a metodei experimentale). In fine instrumentul este un mijloc, ce poate imbraca o forma mai mult sau mai putin materiala, cu ajutorul caruia se realizeaza "captarea" informatiei stiintifice, e cel care se impune intre cercetator si realitatea studiata. Multitudinea tehnicilor prin care se aplica o aceeasi metoda deriva si din diversitatea instrumentelor de cercetare si a modului diferit de folosire a lor. Cu alte cuvinte, prezentarea unei tehnici de investigare presupune, de regula, specificarea instrumentelor cu care se lucreaza si a modului concret de utilizare a acestora.

Stiintele umane uzeaza, in principal, de cinci metode fundamentale de investigare a universului empiric:

v    experimentul,

v    observatia (propriu-zisa),

v    analiza documentelor,

v    interviul,

v    ancheta,

ultimele patru fiind, variante ale observatiei, dar care, datorita diferentelor mari dintre ele, pot fi considerate ca metode de sine statatoare.

Specificul metodei anchetei

Interviul si ancheta se constituie ca metode in cercetarea socialului datorita particularitatii ca realitatea respectiva contine elemente - indivizi umani - cu care cercetatorul poate intra intr-o relatie de comunicare directa prin limbaj. Unii cercetatori apreciaza acest lucru ca fiind un mare avantaj, din cauza faptului ca se realizeaza mai rapid si mai usor culegerea unei informatii foarte bogate la care altfel cu greu s-ar putea ajunge; altii, in schimb, sustin contrariul sau, cum spune Bourdieu, "este un blestem ca stintele umane sa aiba de a face cu un obiect care vorbeste ". Aceasta pozitie vrea sa atraga atentia asupra capcanelor in care se poate foarte usor cadea atunci cand spusele oamenilor sunt luate ca atare, cand nu sunt parcurse etapele necesare constructiei teoretice a discursului stiintific si sunt incadrate direct in el elemente ale discursului obisnuit al oamenilor obisnuiti. De altfel, sociologul francez amintit a pledat mult, indeosebi in operele de tinerete si, cu deosebire, in Le métier de sociolog (1968), pentru depasirea empirismului indus de proliferarea rapida, pe solul Europei, a metodei anchetei si a sondajeor de opinie importate din America.

In fapt, aceasta relatie de comunicare - ce este caracteristica interviului si anchetei - este puternic asimetrica, in sensul ca cercetatorul este cel ce concepe, formuleaza si adreseaza o serie de intrebari la care asteapta raspuns din partea subiectilor chestionati sau, altfel spus, el stimuleaza producerea unui comportament verbal a carui interpretare il ajuta sa descopere alte tipuri de comportamente ale indivizilor, sistemul de atitudini si valori, caracteristici ale mediului social etc. Ca urmare, rareori subiectul este perfect constient de "rostul" intrebarilor ce i se adreseaza si, drept urmare, comportamentul lui verbal nu va fi dependent doar de continutul intrebarii ci si de modul in care el insusi interpreteaza scopul pentru care i se adreseaza o anumita intrebare si nu alta. Deocamdata sa retinem acesta trasatura comuna anchetei si interviului - comunicarea cu subiectii cercetarii si crearea unei situatii de interactiune care influenteaza raspunsul celor chestionati uneori tot atat de mult ca si situatia de fapt, existenta dincolo de starea creata de cercetare - si sa recunoastem ca ea este suficient de puternica pentru a-i face pe multi autori sa considere cele doua modalitati ca fiind o singura metoda. Sa retinem, de asemenea, ca, in ciuda tuturor limitelor acestor metode, ele sunt indispensabile, nu numai pentru ca ofera o cale eficienta de obtinere a unei informatii bogate, ci si pentru ca exista aspecte ale vietii sociale ce nu pot fi abordate prin metodele clasice de observatie, deoarece nu se materializeaza in efecte inregistrabile prin mijloacele de simt sau, daca o fac, acestea nu dobandesc nici o semnificatie independent de actiunea actorilor care au participat la producerea lor.

Cunoscutul sociolog roman Septimiu Chelcea, considera ancheta ca fiind metoda generala, in a carei aplicare concreta se regasesc doua forme: chestionarul si interviul.

In clasificarea metodelor stiintelor socioumane care fac apel la schimbul de informatii prin mijloace lingvistice cu indivizi umani, membrii ai colectivitatii vizate de cercetare, exista, logic, doua posibilitati principale de a opera: fie facem distinctia intre proceduri de comunicare orala si in scris, fie facem distinctia intre procedee "cantitative" (structurate, "inchise" etc.) si "calitative" (nestructurate, interpretative etc.).

Distinctia dintre ancheta si interviu se bazeaza pe o serie de trasaturi distinctive, atat de natura formala (de realizare a cercetarii), de natura continutului problemelor studiate, cat si de natura populatiei direct investigate. Probabil ca singura nici una dintre trasaturile respective nu este decisiva, dar luate impreuna, ele ajung sa marcheze o deosebire de esenta, si nu doar de suprafata, intre cele doua metode.

Principalele diferente, remarcate de autori si metodologi sunt:

Tehnicile de realizare a anchetelor au un evident caracter standardizat, in sensul ca numarul, ordinea si formularea intrebarilor pentru efectivele de persoane carora li se adreseaza aceste intrebari sunt stabilite foarte clar de la bun inceput si nu sunt permise decat arareori abateri de la schema de realizare a anchetei. Desfasurarea interviului depinde mai mult de modalitatea concreta de interactiune dintre cei aflati fata in fata, de ceea ce raspunde si de felul cum raspunde subiectul si mai putin de schema de investigatie construita anterior.

Pe aceeasi linie, apare diferenta in privinta instrumentelor de investigare. Ancheta uzeaza, prin definitie, de chestionar, ca instrument de cercetare, chiar si in cazul celor mai simple forme de realizare a ei. interviul se poate desfasura pe baza unui ghid de intervu, sau chiar fara un instrument de lucru construit dinainte. Constructia, folosirea (aplicarea) si exploatarea chestionarelor se face in maniere cu totul specifice, diferite de cele ce se folosesc in cazul ghidului de interviu.

Ancheta urmareste, prin modul de alegere a persoanelor investigate, sa satisfaca cerinta de reprezentativitate, in sensul statistic al termenului, a esantionului in raport cu o populatie incomparabil mai mare. Altfel spus, alegerea indivizilor anchetati trebuie sa respecte o serie de reguli statistice pentru a putea transfera, cu o marja de eroare rezonabila si cu un risc acceptabil, constatarile obtinute pe esantionul de indivizi la nivelul populatiei vizate de cercetare. Tipurile de indivizi din esantionul anchetat trebuie sa acopere corect tipurile ce apar in populatie, pe cand cei din loturile intervievate poseda trasaturi care, de regula, ii particularizeaza vizavi de masa mare a celorlalti; sunt intervievati lideri formali sau informali, persoane ce detin pozitii privilegiate sau au avut parte de experiente de viata neobisnuite, detinand deci informatii pe care ceilalti nu le au etc. Exagerand un pic, se poate spune ca individul anchetat este individ mediu, obisnuit, iar cel intervievat este cel deosebit, atipic.

Pentru a se asigura o reprezentativitate satisfacatoare, ancheta se realizeaza, de regula, pe esantioane mari, in vreme ce interviului ii sunt supusi un numar mult mai redus de indivizi. Esantion mare inseamna de ordinul sutelor sau, mai frecvent, miilor de persoane; loturile supuse interviurilor cuprind, cel mai frecvent, cateva zeci de persoane sau chiar mai putine. Concluziile unei anchete se intemeiaza pe legile statisticii matematice si ale teoriei probabilitatilor (chiar si atunci cand esantionul nu respecta intocmai cerintele probabilistice), in speta pe "legea numerelor mari", ceea ce inseamna ca trebuie sa ne asiguram ca sunt destui indivizi in categoriile de analizat pentru ca sa se manifeste legitatile statistice.

Investigand direct un numar atat de mare de indivizi, urmeaza imediat ca ancheta nu pate urmari decat colectarea unor informatii relativ simple. Mai exact, standardizarea instrumentului presupune acest gen de uniformizare spre o forma cat mai simpla, pentru a putea fi aplicat corect de catre cat mai multe persoane cat mai multor persoane. Intrebarile din chestionar se refera la aspecte din viata omului sau din mediul sau inconjurator despre care acesta poseda informatii si le poate reda si este dispus sa o faca fara mari dificultati si de o maniera nedistorsionata. Aspectele sunt simple pentru ca sunt generale, la nivel de esantion sau subesantion. Interviul incearca sondarea in profunzime a universului spiritual al celor studiati. Se urmareste astfel obtinerea nu a unor cunostinte tip "fotografie", ci descifrarea mecanismelor actiunilor oamenilor, descoperirea motivatiilor, a sistemului de valori la care adera, descrierea unor componente relevante din colectivitate, pe baza experientei de viata a celui intervievat. Altfel spus, ancheta este o metoda de tip extensiv, iar interviul este una de tip intensiv.

Prelucrarea datelor unei anchete se realizeaza folosindu-se procedurile statistice standard, care toate se bazeaza pe calculul frecventelor cu care apar diferite variante de raspuns ale fiecarei intrebari. Din acest motiv, raspunsurile libere la intrebarile numite "deschise" (cele fara variante de raspuns prestabilite) trebuie aduse, dupa efectuarea investigatiei la forma "inchisa" si prelucrate ca si acestea.Valoarea informatiei obtinute prin ancheta se exprima si prin gradul de reprezentativitate al esantionului anchetat. Deci ancheta presupune si o evaluare statistica a masurii in care rezultatele obtinute (medii, proportii, coeficienti de corelatii etc.) aproximeaza pe cele din populatia de referinta. In cadrul interviului, calculul frecventelor se face doar in situatii cu totul deosebite iar problema reprezentativitatii statistice nu se pune.

Interviul este o metoda ce uzeaza prin excelenta de tehnici orale, de preferinta, fata in fata (si mai greu prin telefon), pe cata vreme ancheta se poate realiza si in scris, in sensul ca subiectul raspunde completand chestionarul primit, fie ca e vorba de intrebari la care trebuie sa dea raspunsuri mai lungi, elaborate, fie ca i se cere doar incercuirea unor coduri. Fireste ca intre cele doua mari genuri de tehnici de ancheta, cele orale si cele in scris, exista diferente substantiale, in ceea ce priveste realizarea lor practica, constructia chestionarului, natura informatiei culese si interpretarea ei. Pledam pentru a nu se confunda ancheta orala cu interviul.

Daca prin definitie, ancheta se realizeaza strangand informatia de la persoane luate in mod individual, interviul poate imbraca si forma interviului de grup. Desigur ca si in cazul anchetei pot "colabora" mai multe persoane la completarea unui chestionar (in ancheta in scris), dar acest lucru este considerat ca o abatere de la regula stabilita sau e vorba de niste intrebari la care nu are mare importanta care anume persoana raspunde (de pilda, daca cerem informatii factuale despre modul de trai al membrilor unei familii, important e nu cine raspunde, ci ca informatiile sa fie corecte). Interviul de grup insa are ca principiu obtinerea de informatii, de o anumita natura (opinii, in speta), care sunt "elaborate" intr-un anumit mediu colectiv, unde interactiunile dintre persoanele ce-l compun sunt esentiale (deci care n-ar putea fi obtinute prin interviuri individuale). Exista si tehnici de aplicare a unor chestionare la indivizi grupati (nu grupuri !), dar acolo grija fundamentala a celui ce realizeaza cercetarea este tocmai sa nu se produca nici un fel de efect de interactiune intre participanti.

Aceasta distinctie nu este numai una formala; ea poate reproduce diferente profunde in modul strategic de a privi, concepe, descrie si explica realitatea sociala. Ancheta fiind prin definitie individuala nu poate sa reproduca decat un set de date referitoare la indivizii ce populeaza un mediu social si nu la societate ca atare sau macar la subunitati ale ei (grupuri). Prin interviul de grup se urmareste, intr-un fel sau altul, depasirea acestei perspective atomistice indusa de ancheta.

Ancheta se realizeaza, de regula, cu personal auxiliar, operatorii de ancheta (numiti de multe ori si "operatori de interviu", tocmai din cauza faptului ca ancheta orala este asimilata interviului), in vreme ce interviul nu poate fi facut decat de persoane cat de cat calificate, de preferinta, membrii ai echipei de cercetare. Operatorii de ancheta e bine sa fie persoane care nu au nici un interes, stiintific sau de alta natura, fata de tema studiata, deci oameni cat mai "neutri", ale caror singure calitati cerute sunt capacitatea de a provoca reactiile verbale potrivite ale subiectului si de a inregistra corect aceste manifestari. Interviul este realizat de cunoscatorii temei si obiectivelor cercetarii, adesea luand parte doi sociologi, unul avand in sarcina intretinerea si stimularea discutiei (mai exact a discutiilor, caci sociologii se dubleaza in special in cazul interviului de grup), iar celalalt avand ca sarcina inregistrarea reactiilor verbale si de alta natura ale subiectilor.

. Sintetic vorbind, ancheta face parte din cadrul procedurilor care, in sens larg, poarta numele de cantitative, tinand de modelul nomotetic de abordare a realitatii, in vreme ce interviul este o metoda calitativa, fiind agreat ca metoda de investigatie de sociologii de orientare comprehensiv-interpretativista. Lucrul este evident relativ la fiecare moment al desfasurarii cercetarii cu aceste metode, incepand cu constructia instrumentului de cercetare si terminand cu analiza si interpretarea datelor obtinute.

Anumite tehnici ale anchetei se apropie de interviu, cum ar fi, de pilda, cazul celor ce imbraca o forma orala, cu un chestionar ale carui intrebari pot fi puse in ordinea dorita de operator si cand acesta din urma are si libertatea de a discuta cu subiectul ceea ce crede necesar pe marginea oricarei intrebari (sa dea explicatii asupra sensului intrebarii, asupra rostului ei in cadrul cercetarii, sa se intereseze de motivatiile raspunsului etc.). La fel, interviurile cu un numar mai mare de persoane si conduse cu instrumente relativ rigide (repetandu-se practic aceleasi intrebari) se apropie de ancheta, nu doar prin acest caracter formal al lor, ci si pentru ca ele dobandesc si alte caracteristici ale acesteia (o anumita reprezentativitate, de exemplu).

Ancheta si sondajele de opinie

Termenul de "sondaj" este, in general, sinonim cu cel de "cercetare selectiva" sau de "esantion(are)". Cumparatorul alege prin sondaj un obiect dintr-o multime spre a-i testa calitatile, profesorul verifica prin sondaj cativa elevi sa vada daca au inteles lectia predata etc. Ideea sondajului este deci aceea de a reduce populatia statistica efectiv cercetata la o parte (mica) a ei, capabila sa reprezinte caracteristicile intregului.

In domeniul investigatiilor sociale, se utilizeaza frecvent expresia de "sondaje de opinie" sau "sondaje de opinie publica" pentru a se desemna un anume gen de ancheta, si anume cea efectuata pe diferite probleme de mare interes public si care urmareste, in principal, sa surprinda opiniile (parerile, atitudinile, evaluarile etc.). Sondajele de opinie sunt specii ale anchetei sociologice.

Ce deosebeste totusi un "sondaj de opinie" de o "ancheta sociologica" ? Unele note caracteristice:

a. Sondajele de opinie, asa cum le arata numele, sunt centrate - daca nu exclusiv, cel putin cu preponderenta - pe aspectul opinional, subiectiv al realitatii sociale. Ele urmaresc sa evidentieze ceea ce "cred", "gandesc", "simt", "apreciaza", "intentioneaza sa faca" oamenii. Cel mai adesea prin sondaje se testeaza gradul de satisfactie fata de activitatea diferitelor organisme sau persoane cu functii in stat, notorietatea personalitatilor politice, optiunile electorale, raportarea la anumite sisteme de valori etc.

b. Sondajele de opinie sunt centrate pe probleme ce suscita un larg interes de public; astfel de probleme apar fie in dezbaterile mediatizate, fie in preocuparile mai mult sau mai putin marturisite ale unor organisme, institutii politice, administrative, stiintifice etc.

c. Sondajele de opinie sunt anchete sociologice cu un pronuntat caracter descriptiv. Ele nu numai ca nu au ambitii explicative, dar, foarte adesea, insasi descrierea fenomenelor este realizata doar in linii foarte generale, fara detalieri si particularizari.

d. Sondajele de opinie sunt anchete realizate intr-un timp foarte scurt, cu chestionare simple si clar structurate si pe esantioane care sa asigure o reprezentativitate rezonabila pentru evaluarile cu caracter general urmarite.

e. Rezultatele sondajelor sunt prezentate beneficiarului sau publicului larg intr- forma simpla, fara a se recurge la mijloace sofisticate de prelucrare si interpretare a informatiei.

f. Sondajele de opinie se realizeaza, de regula, la comanda unui beneficiar ale carui interese sunt altele decat cele stiintifice sau sunt facute de anumite institute cu acest profil in momentele cand o problema starneste un mare interes iar, prin publicarea rezultatelor, institutia respectiva se face mai bine cunoscuta publicului larg.

g. Sondajele de opinie sunt, intr-o societate democratica, nu doar o componenta a cunoasterii stiintifice a socialului, ci parte inseparabila din viata societatii respective, un reper in evaluarea diverselor elemente ale "mecanismului" social si puncte de sprijin pentru ajustarea strategiilor si tacticilor fortelor politice. Toate deciziile majore - sau unele chiar de mai mica anvergura - ale organelor executive nationale sau locale sunt supuse judecatii cetatenilor cu ajutorul acestei forme simple, rapide si eficiente de recolare a opiniilor. In nici o societate cu adevarat democratica nu este pusa la indoiala utilitatea sondajelor iar fortele politice nu-si pot permite sa ignore rezultatele acestora si, cu atat mai putin, sa agreseze institutiile care au pus pe piata cifrele statistice care nu le sunt favorabile.

Deci, sondajul este o forma "populara" de ancheta, axata pe o problematica ce starneste un interes general si ale carei rezultate sunt aduse la cunostinta publicului sub o forma accesibila, utilizandu-se, de regula, reprezentari grafice ale frecventelor exprimate procentual.