Istoria dansurilor - quickstep, slow fox

ISTORIA DANSURILOR

QUICKSTEP

Astfel, incepand cu deceniul doi al secolului XX, multe formatii de muzica interpretau Fox-trot-uri cu tempo-uri mai rapide sau mai lente decat ar fi fost normal, astfel incat pasii caracteristici acestuia  nu mai puteau fi transpusi foarte natural in dans.
Pe masura ce ragtime-ul si jazz-ul evoluau spre swing, muzicieni ca Fletcher Henderson, Louis Amstrong si Duke Ellington au simtit nevoia varierii ritmului foxtrot-ului clasic, facand ca muzica ragtime si jazz-ul sa evolueze spre swing. Aceste inovatii au dus la nasterea unei a doua familii de dansuri, una caracterizata de o dinamizare a ritmului, din care ulterior a evoluat quicktep-ul, si cealalta caracterizata dimpotriva de o incetinire a tempoului din care s-a metamorfozat “slow  foxtrot-ul”.
Din prima familie au facut parte “charleston”, “shimmy”, “black bottom” si “peabody”,  iar din cea de a doua “the blues” si “saunter”. Toate aceste dansuri care au cunoscut consacrarea si s-au impus in saloanele acelei perioade, au avut un rol determinant in evolutia ulterioara a celor doua dansuri, care fac subiectul expozeului meu, astfel incat se impune prezentarea (chiar daca succinta) a fiecaruia dintre ele. Shimmy a avut probabil ca precursor dansul ”The Shika”, care a fost importat in America de catre sclavii africani originari din zona  cunoscuta astazi sub numele de Niger. Shimmy a fost mentionat pentru prima data in cantecul lui Perry Radford “The Bullfrog Hop” in 1909 si a devenit popular in America in perioada 1910-1920, cunoscand apogeul dupa ce Gilda Gray l-a introdus in show-ul “Ziegfeld Follies” in 1922. Ea pretinde ca numele are la origine interviul acordat unui reporter, care la intrebarea  “Ce vibra in timpul dansului?”, a primit raspunsul “chemise” (camasa in limba franceza). Dansatoarea Mae Wess a fost creditata ca fiind la fondatoarea acestui dans, pe care ea l-a introdus in 1919 in spectacolul “Sometime”. Cantareata Ethel Waers care facea parte din distributia acestui spectacol a descris evolutia dansatoarei astfel: “ isi pune mainile pe solduri si isi scutura corpul fara a misca picioarele”. Astazi, cuvantul “Shimmy” semnifica miscarea umerilor sau a soldurilor sub forma unui tremur  cu o frecventa foarte rapida. In 1925 a inceput febra Charlestonului, un alt precursor influent al quickstep-ului si despre a carui varianta originala se presupune ca isi are radacinile in Insulele Capului Verde, mai precis in zona docherilor negri din Portul Charleston. A fost pus in scena prima oara in New York in 1922, la un teatru de revista, de catre George White si a devenit popular in randurile populatiei albe dupa show-ul “Running Wild” din 1923 al lui Ziegfeld Follies.
  In Europa a fost introdus de catre Josephine Baker in 1920 la Paris. Era dansat cu balansari ale bratelor si “aruncari” ale picioarelor pe o muzica cu un tempo de 200-240 batai pe minut. Ulterior a devenit popular in toata lumea, dar caracterul deosebit de energofag si agitat al dansului a facut ca acesta sa fie treptat exclus din saloanele de dans.
  Black Bottom, presupus originar din suburbia cu acelasi nume a Detroitului sau a New Orleans-ului, a devenit cunoscut dupa show-ul lui George White, “Scandals of 1926”, si era dansat pe o muzica la 140-160 de batai/minut, implicand leganarea torsului, indoirea genunchilor si aruncari energice din picioare.“Peabody”, denumit astfel dupa numele unui controversat locotenent de politie, s-a apropiat cel mai mult de quickstep. Acest locotenent, pe numele sau  William Frank Peabody ( mort pe 5 august 1939 la varsta de 66 de ani ), desi a fost un politist cu o reputatie indoielnica, a reusit, datorita notorietatii de care se bucura in cercurile de dansatori din New York-ul vremii, sa fie identificat cu unul dintre dansurile cele mai importante pentru geneza qickstep-ului. Vizita formatiei lui Paul Whiteman in Anglia in 1923 a reprezentat catalizatorul aparitiei  unei versiuni mai rapide a foxtrotului, care a asimilat elemente din toate dansurile mai sus mentionate. Profesorii de dans englezi, impreuna cu Imperial Society of Teachers of Dancing, au inceput cu acea ocazie standardizarea noilor variante de foxtrot. Astfel, unele figuri de baza  au fost descrise de catre profesorii de dans din Anglia inca din deceniul doi al secolului XX si au dainuit pana in zilele noastre. Un exemplu in acest sens il reprezinta  “lock step”-ul, care desi atunci se numea “ cross step”, reprezenta de fapt aceeasi figura. Quickstep-ul (initial denumit  „quick time foxtrot and charleston”) si slow foxtrot-ul  au fost prezentate pentru prima data intr-o competitie de dans la campionatele “Star” din 1927 de catre cuplul de dansatori englezi Frank Ford si Molly Spain. Variantei rapide a foxtrot-ului i s-a dat numele de “quickstep “ de catre Societatea Imperiala a Profesorilor de Dans, in 1924. Malitiosii sustin ca a devenit atat de popular deoarece ii ajuta sa se incalzeasca pe timpul iernilor din acea perioada, caracterizata de o acuta recesiune economica. De altfel, s-a demonstrat stiintific ca energia produsa intr-un minut de dansat quickstep este echivalenta cu cea produsa intr-o alergare pe distanta de 1600 m. Lasand la o parte latura anecdotica, eu cred ca Quickstep-ul a devenit atat de popular si a dainuit atata timp deoarece le-a oferit tinerilor din clasa de mijloc a societatii ceea ce cautau, si anume un ritm caracteristic varstei lor, plin de veselie, dinamism si “joie de vivre”. Spre deosebire de acesta, slow foxtrot-ul a evoluat ca un dans destinat protipendadei, care, din cauza etichetei, nu-si putea permite un dans atat de energic cum era quickstep-ul.

SLOW FOX

Genul Ragtime, care se presupune ca a aparut pe la mijlocul secolului al IX-lea, a fost initial interpretat la pian si se baza pe marsurile europene traditionale. Ceea ce a adus nou a fost aparitia unor sincope ritmice, obtinute prin intarzierea sau, dimpotriva, grabirea unei note muzicale cu jumatate de timp, in timp ce ritmul normal era mentinut constant cu mana stanga. Desi sincoparea ocazionala nu era un lucru nou in peisajul muzical, ea fiind folosita cu mult timp inainte de Mozart, Beethoven, Brahms si alti compozitori europeni, folosirea ei permanenta si constanta in Ragtime a reprezentat ceva nou.
Primul nume asociat cu Ragtime-ul timpuriu a fost cel al lui Scott Joplin. Acesta s-a nascut in anul 1868 in Texarkana, Texas, unde a si primit cateva lectii de muzica din partea unui profesor de origine germana rezident in acel oras. In 1885, Joplin a plecat la St. Louis unde a cantat cu orchestra Honest John la 'Turpin's Silver Dollar Saloon'. Zece ani mai tarziu s-a mutat in Sedalia, Missouri unde a inceput sa compuna muzica rag. Cea mai importanta piesa, care de altfel i-a adus si consacrarea, a fost 'Maple Leaf Rag'. In ciuda succesului pe care l-a avut muzica lui, Joplin a avut o viata nefericia, murind in 1917 intr-un ospiciu, singur si uitat de lume. Primul dans interpretat pe muzica rag s-a numit 'One - Step' si presupunea ca dansatorul sa paseasca pe fiecare bataie a muzicii, acest gen de miscare fiind ideal pentru un rag rapid sau un mars. O versiune a acestui dans, care a avut un succes deosebit, a fost 'Castle Walk', aparut in 1912 si despre care vom mai vorbi . In acelasi an, spectacolul muzical 'Over the River' a fost adus din San Francisco in New York. In acest spectacol aparea un gen de dans numit 'Turkey trot' care era un 'One - Step' rapid si in care dansatorii isi fluturau bratele exact ca niste curcani in ritualul imperecherii. In acelasi spectacol era si un cantec numit 'Everybody's Doing It' al carui refren era 'It's a bear !'. Acest lucru i-a sugestionat pe dansatori sa se miste ca niste ursi. Astfel, dintr-o data, peste tot in S.U.A. au aparut dansuri cum ar fi: 'Turky trot', 'Grizzly bear', 'Bunny hug', 'Boston deep' etc., care faceau parte din familia 'One - Step'. Acesta a supravietuit pana prin 1930 si este unanim considerat ca fiind precursorul Foxtrot-ului. Jazz-ul, un alt gen muzical foarte important in geneza Foxtrot-ului, a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea in bordelurile din sudul si centrul S.U.A., unde cuvantul jazz era des asociat cu interactiunea sexuala si unde negrii din sud, eliberati din sclavie, au inceput sa cante muzica europeana cu influente afro. Desi in general se considera ca New Orleans a fost locul de nastere al Jazz-ului, aceasta nu este neaparat strict adevarat, tinand cont ca stiluri similare de muzica au aparut relativ simultan si in St. Louis, Memphis, Kansas City, etc. In jazz, spre deosebire de muzica traditionala, accentele se pun pe a doua si a patra bataie din masura. O alta caracteristica a jazz-ului o reprezinta swing-ul care, in principiu, se refera la o pulsatie regulata a ritmului fara de care, asa cum spunea si Duke Ellington, 'It Don't Mean a Thing if It Ain't Got that Swing'. Prima pereche care a cunoscut consacrarea dansand pe acest gen de muzica a fost formata de Vernon si Irene Castle.Vernon Blyth (numele de botez) s-a nascut in 1887 in Anglia, unde a obtinut diploma de inginer la Universitatea din Birmingham. La un moment dat a emigrat in S.U.A. si a optat pentru o cariera in show biz, adoptand pentru aceasta numele de Castle. In 1911 s-a casatorit cu Irene Foote cei doi devenind astfel, din 1912 pana in 1914, cel mai celebru cuplu de dansatori al acelor ani. Tot in acea perioada, sotii Castle au elaborat si popularizat o varianta incipienta a Foxtrot-ului, cunoscuta sub numele de 'Castle Walk'. In 1916 Vernon s-a inrolat in Royal Flying Corps ca locotenent, calitate in care a participat in primul razboi mondial. Moare in 1918 in urma prabusirii avionului pe care il pilota. Dupa moartea lui Vernon cariera artistica a lui Irene a intrat intr-un con de umbra, ea retragandu-se definitiv in 1923. Este unanim acceptat faptul ca perechea sotilor Castle a avut un rol foarte important in evolutia dansului secolului al XX-lea, in general, si in aparitia Foxtrot-ului in particular. Cu toate acestea, paternitatea Foxtrot-ului ca atare ii este atribuita lui Harry Fox - un actor de vodevil - in 1913. La momentul respectiv nimeni nu banuia ca acesta va deveni unul dintre cele mai populare dansuri ale secolului al XX-lea si ca va revolutiona dansul de salon. Audienta uriasa a acestui dans s-a datorat, mai presus de toate, versatilitatii sale si variatiilor ritmice permise de acesta (Foxtrot-ul este considerat ca fiind primul dans in care s-a introdus numaratoarea pe 'slow' sau 'quick').

Henry Fox s-a nascut in Pomona, California, in anul 1882, sub numele Arthur Carringford si a adoptat numele de scena, Fox, dupa bunicul sau, George L. Fox, un celebru artist de circ al acelei perioade. Inca de la 15 ani, Fox a luat viata pe cont propriu si a plecat intr-un turneu cu circul. De asemenea, pentru scurt timp, a fost jucator profesionist de baseball. In 1904, un editor la un Teatru de Music-hall din San Francisco a fost impresionat de vocea sa si l-a angajat. A aparut prima oara la Belvedere Theatre in comedia 'Mr. Frisky of Frisco'. Dupa cutremurul din San Francisco, in 1906, Henry Fox s-a mutat in New York. Aici, primul angajament l-a reprezentat un rol in spectacolul 'Miner Burlesquers', in care a jucat 4 ani. Urmatoarele etape in cariera sa artistica le-au reprezentat spectacolele 'Harry Fox's Merry's' si 'The Passing Show' in 1912, si 'The Honeymoon Express' in 1913. Noul gen de dans a fost demonstrat de Henry Fox pentru prima data in 1913, in spectacolul 'Ziegfeld Follies' in New York. Tot in acea perioada, pe acoperisul lui New York Theatre, in 'Jardin de Danse', Henry Fox ii initia, pe cei care doreau, in primii pasi de 'trot' (plimbare, mers) pe muzica Ragtime, astfel ca oamenii se refereau la dansul lui ca 'Fox's Trot' (mersul lui Fox). Pe 3 septembrie 1914, tinandu-se cont de notorietatea pe care o capatase intre timp, Fox-Trot-ul a fost recunoscut si in cadrul comunitatii profesorilor de dans din America. Prima partenera cu care Fox a demonstrat genul de dans care de atunci s-ar parea ca ii poarta numele, a fost Yansci Dolly, cu care acesta s-a si casatorit in august 1914 la Long Beach in Long Island. Din pacate acest mariaj nu a fost de bun augur nici pentru viata de familie si nici pentru succesul celor doi, acestia divortand in 1917. Henry Fox s-a recasatorit prima data cu Florrie Millership, a doua oara cu Beatrice Curtis, mama unicului sau copil, iar a treia oara cu actrita Evelyn Brent. Sfarsitul vietii l-a gasit in Hollywood; a murit in anonimat si saracie pe 20 iulie 1959 la 'Motion Picture Rest Home and Hospital'. Yansci Dolly,prima sotie,si cea alaturi de care a cunoscut consacrarea in calitate de dansator de Foxtrot, s-a spanzurat in iunie 1941. Desi teoria conform careia Henry Fox ar fi eponimul Foxtrot-ului pare una foarte bine documentata, aceasta, dupa cum se va vedea, nu este singura. O a doua teorie privind originea numelui acestui dans, si ea destul de concludenta, ar fi asemanarea cu un gen de mers caracteristic cabalinelor ('equestrian gait') folosit la lectiile de echitatie si dresura. Acest gen de deplasare a fost considerat atat de interesant si elegant incat a fost creata o rasa de cai 'Missouri Fox Trotter', special cu scopul de a-l deprinde si a-l realiza cat mai bine.

Conform unei alte teorii, chiar vulpea (fox) se poate sa fi avut o legatura cu denumirea dansului, fiind cunoscut faptul ca aceasta are un mers neobisnuit printre animale, ea putand merge cu toate cele patru picioare pe o singura linie, sub corp, cu scopul de a-si deruta urmaritorii. Tinand cont ca, initial, asa se dansa si Foxtrot-ul (cu picioarele pe aceeasi linie, fiecare dintre ele fiind plasat direct in fata sau in spatele celuilalt) asemanarile dintre cele doua genuri de deplasare sunt evidente.