Sir Francesco Paolo Tosti : 1846 - Compozitor italian

Sir Francesco Paolo Tosti : 1846

Compozitorul italian naturalizat englez, s-a nascut la Ortona a Mare (Chieti), la 9 aprilie 1846 si a murit la Roma in 2 iulie 1916.

Atractia lui pentru muzica i-a condus pasii de timpuriu, spre clasa de compozitie a lui Saverio Mercadante, al carui secretar a devenit dupa obtinerea diplomei de absolvire in 1866, la numai douazeci de ani. Mercadante s-a nascut la Altamura, langa Bari, in luna septembrie a anului 1795 si a murit la Napoli in 17 decembrie 1870. A fost la randul sau elev al marelui muzician Nicolo Antonio Zingarelli nascut la Napoli in 1752.

As vrea sa nu se para o insistenta lipsita de sens sau continut, daca arunc o clipa privirea spre inaintasi. Intotdeauna maestrul, atat in domeniul artei teatrale, dar mai ales in cel al muzicii, a reprezentat un model de urmat, si un ideal. Si cu cat maestrul era mai desavarsit, cu atat elevul avea motive sa se bucure de norocul si fericirea de-a fi in preajma lui.

La vremea aceea a fi elevul lui Mercadante, insemna sa profiti de talentul si de cunostintele lui in materie de compozitie, preluate de la Nicolo Zingarelli pe vremea cand acesta era maestru la clasa de compozitie a Conservatorului din Napoli, Colegiul San Sebastiano si in acelasi timp director. Cand interese mai deosebite l-au chemat spre Scala din Milano, Mercadante i-a luat locul, atat la catedra, cat si la directiunea Conservatorului.

In treacat, as vrea sa amintesc ca, in perioada milaneza, pana sa ajunga la Capela Sixtina din Roma, Zingarelli a prezentat numeroase lucrari de opera la Scala din Milano, fiind in acelasi timp si capelmaistru al catedralei. Pe langa numeroase messe, oratorii si cantate, a scris in total 32 de opere seria si 6 opere bufe, precum si 541 de compozitii inaccesibile, conservate la Sa. Casa de Loretto, care fac parte din foarte secretul "Annuale di Loretto, a caror copiere si reproducere sunt interzise.

In postul de secretar al lui Mercadante, Paolo Tosti a functionat doar patru ani, dupa care a plecat la Roma, unde, l-a intalnit pe Giovanni Sgambati. Acesta l-a stimulat sa-si prezinte propria muzica in saloanele aristocratice, producandu-se si in calitate de cantaret.

Cariera sa a avut un important impuls, cand a devenit maestru de canto al Margheritei de Savoia si curator al arhivei muzicale a Curtii, destinul pregatindu-i o careiera regeasca: In 1875 a repurtat un succes rasunator la Londra.

Sederea lui in insula era din ce in ce mai mult prelungita si mai remarcata, astfel ca in anul 1880 a fost numit maestru de canto al casei regale engleze. In 1906 s-a naturalizat cetatean britanic, iar in 1908 a primit titlul de baronet.

Cu toate acestea, nu si-a neglijat niciodata tara de origine, petrecandu-si vacanta de vara in Italia, la Francavilla a Mare, in compania lui Gabriele D'Anunzio si a altor personaje importante.

Referindu-ne la productiile si la stilul sau, se observa imediat profunda sa iubire pentru melodia turnata in tiparul mediteranean, care urma sa purifice schema "romantei de camera" pentru a deveni o forma utilizata in mod generos de marii operisti ai secolului XIX..

Tosti, fara indoiala, a fost parintele unui stil de salon rafinat, obtinand un deplin succes bazat preponderent pe impactul imediat pe care muzica sa l-a avut in Italia umbertina, ca si in Anglia perioadei victoriene. El avea marea usurinta in crearea melodiei citate, gustul pentru ritm, evitand monotonia care se putea naste din alegerea melodicei periculos de asemanatoare, intre o romanta si alta.

Tosti nu a dorit sa emuleze cu monstrii sacri ai melodramei. El dorea doar sa dezvolte un repertoriu popular, folcloristic, al propriei tari. Sunt emblematice "Cantecele populare din Abruzzo marturie inegalabila a cunoasterii optime a traditiilor "abruzzese" si de asemenea ale culturii din Campania. (Regiune in sudul Italiei la Marea Tireniana,cu orasul principal Napoli).

Nu trebuie uitat ca "Marechiare" -vessillo partenopeo- (drapel napoletan) pe versuri de Salvatore di Giacomo, a devenit un document muzical istoric, care reflecta cum nu se poate mai veridic, "sentimentul popular".

Nu e de neglijat nici faptul ca insusi G. D'Annunzio a contribuit, in mare masura, la crearea personajului tostian, aducandu-l la cunostinta tuturor, prin articole care laudau eficacitatea sa ca muzician si ca proaspat "inventator" al melodiei usor de memorat.

Gabriele D'Annunzio, in afara de faptul ca i-a oferit un ajutor deosebit, a devenit un colaborator anonim, scriind sub pseudonimul "Mario de' Fiori" textul la "A vucchella" bucata intrata in traditia lirica italiana si mondiala.

Exista de asemenea splendidele pagini ale "Canzoni di Amaranta" care indeplinesc rolul important si irepetabil al unui exemplu de prietenie si colaborare prestigioasa. Reconstituind pe scurt itinerariul creatiei "Amaranta", putem cita o scrisoare pe care D'Annunzio a trimis-o lui Tosti la 13 iulie 1905 de la Pietrasanta:

-" Iata-ma insfarsit la Versiliana, care, la gandul ca ne vei fi oaspete, a devenit mai vesela. Nu-ti voi scrie despre lucrurile triste trecute, pentru ca sper sa ti le exprim prin viu grai, sau, poate ca atunci -cand vei fi aici-, sa nici nu-ti mai vorbesc, decat despre lucruri placute. Locul este splendid. Ospitalitatea va fi simpla, ca sa poti sa lucrezi linistit.

Vei gasi cele douasprezece romante pe care ti le-am promis. Ma resemnez chiar sa ma las prizonier, pentru a-ti mai putea scrie inca alte douasprezece".

Ruggiero Leoncavallo, care a fost un prieten intim al lui Tosti, l-a definit in doua fraze lapidare, care sintetizeaza exact rolul compozitorului in interiorul panoramei muzicale a epocii: "suflet de trubadur modern" si "print al romantei italiene de camera".

El vrea sa inregistreze starile sufletesti, iubirile, exagerarile sentimentale dintr-o perioada culturala si sociala, care lasa mult spatiu extremelor psihologiei indragostitului; devenind astfel cronicarul timpului, al clipei care zboara, vazand direct doua realitati: cea egala si cea populara, reunite intr-o utilizare aproape caricaturala a vocii, exagerand alintarile textului.

Aprofundand latura muzicala, descoperim, inafara de folosirea melodiei quasi scontate, o armonie intensa, o idee precisa a orchestrei, iar in ceea ce priveste ascultarea pianului, iti vine in mod spontan sa te gandesti la miscarea ondulata a diferitelor instrumente asamblate, care pot intra din loc in loc. Exista o arhitectura sonora precisa, pe care Tosti o mentine nealterata in timp, finalizand propria cautare a fuziunii ideale intre voce si acompaniamentul pianistic.

Printre altele ne amintim ca aceasta perioada era propice pentru crearea unor medii legere si frivole. Café concertul, opereta, erau toate forme muzicale care faceau furori, iar in salile de varietati din Roma umbertina, localuri ca: Esdra, Trianon, Gambrinus, erau frecventate de nobilii care gaseau aici, in saloanele lor private, piese de Tosti. El acoperea astfel rolul de legatura intre lumea cafenelei, chantant si opera.

In 1904 Tosti il prezenta pe Puccini unei eleve de-a lui, Sybil Selingman, sotia unui mare bancher. Cu aceasta doamna, Puccini va cultiva o relatie artistica ce se va transforma cu timpul intr-o prietenie la fel ca cea pastrata celui ce i-o prezentase. De altfel dintr-o scrisoare a lui Puccini, catre Prof. G. Buonamici, expediata in anul l894, reiese clar prietenia ce exista intre cei doi compozitori.

Celebritatea lui Tosti, bine cunoscuta, devine nemuritoare cu filmul: "Torna caro ideal" de C. Brignone; fara sa uitam insa, de interpretarea pieselor sale de catre vocile istorice ale liricii italiene, printre care: Caruso, Schipa, Gigli, Monaco, Lanza, Di Stefano, Pavarotti s.a.

Numele sau a figurat permanent in circuitul international al concertelor, si oricand o stagiune tostiana poate da o noua stralucire scolii muzicale italiene, inafara tiparului exclusiv operistic.