Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » diverse » personalitati
Iancu de hunedoara - originea si personalitatea

Iancu de hunedoara - originea si personalitatea



ORIGINEA SI PERSONALITATEA LUI IANCU DE HUNEDOARA

S-au discutat mult originile lui.

Pe contemporani i-au interesat mai mult originile lui sociale. Nobletea lui nu era deloc clara; Iancu de Hunedoara nu putea sa-si justifice ascensiunea cu origini inalte. Admiratorii, adeptii lui ne asigura cu tot zelul de originile lui nobile. Umanistii au mers pana la a cauta origini inalte, romane, familiei Corvinilor. Adversarii in schimb ne asigura de originile lui „modeste si de stare neinsemnata”, „nu stralucite”, „nu prea nobile”. Nesiguranta nesemnificativa. Radacinile lui nu se pot fixa la suprafata, in solul subtire al clasei stapanitoare, ele patrund desigur mai adanc, in anonimatul masiv al poporului insusi.

Nicolae Iorga, vorbind despre poporul roman din Ardeal si probabil dintr-o anume perioada, nu a gasit un alt nume reprezentativ pentru acea parte de tara decat pe cel al lui Iancu de Hunedoara: „Poporul romanesc din Ardeal, care era capabil de o viata politica () -, care a trait viata militara numai supt steagul regilor Ungariei secole intregi- si de aici a rasarit un Ioan Corvinul, poporul acesta si-a trait pe urma viata sa proprie” 1



Pe moderni, pe vechii lui istoriografi i-a interesat cu deosebire locul si poporul din care descinde, daca e din Hunedoara etc. Ca e roman de origine, azi nu se mai discuta. O marturisesc intr-o forma sau alta, cronicarii contemporani cu el sau cei de mai tarziu si o afirma azi istoriografia romana si maghiara prin unii din cei mai autorizati reprezentanti ai ei: „Numai unii dregatori mari ai Ungariei, Nicolae Olah, arhiepiscopul de Gran, care insira bucuros povestea neamului sau romanesc de domni munteni si punea sa se scrie in diploma lui de nobil al Sfantului Imperiu ca „romanii se coboara din Roma, „stapana lumii”, ca ei au fost pusi de straja la Dunare contra barbarilor si ca „si acum in limba lor romani isi zic”, ca „din ei se coboara Ioan Corvinul, tatal regelui celui vestit Matias ”2

In alte randuri, tot referindu-se la nationalitatea lui Iancu, dar oarecum si la originea lui mai modesta, „nu prea nobila”, Nicolae Iorga spunea: „partile apusene din Ardeal capatasera o organizatie speciala. Era inca apropiata vremea cand din mijlocul acestor functionari militari ai clasei de tarani romani se ridicasera cei doi Hunyady, Ioan si fiul sau Matei Corvinul, cari, romani, si-au parasit ceva din caracterul lor national ca sa joace un rol politic, mai intai in Ungaria si apoi un rol universal in viata lumii luand rolul de aparatori ai crestinatatii impotriva turcilor .” 3

„La 1219, cand teutonii erau in Tara Barsei si incepusera a se intinde prin reugiunile cumanice, regele Ungariei da canonicilor de la Strigoniu-Gran teritorii langa Vint, poruncind sa-i puie in stapanire lui „Jenke Wajvoda”, un Iancu Voievod, ca mai tarziu Iancu Hunyady, - si unde e voievod, sunt si romani”4

Acelasi mare istoric, Nicolae Iorga, face referire la originea fiului lui Iancu, Matei, din aceasta rezultand nationalitatea lui Iancu de Hunedoara: „ regele Matias Corvinul a fost roman dupa tata, care, acesta s-a simtit roman”5

In secolul al XV-lea apare un „Ioan Corvin care se ridica din mijlocul Romanilor ardeleni” 6, un „Fiu de cneaz roman transilvanean, Ioan de Hunedoara”7. „Cand in fruntea Transilvaniei se ridica un descendent dintr-o familie de cnezi romani hunedoreni, Iancu de Hunedoara, aceasta tara ajunge intr-o situatie exceptionala”.8

Despre acelasi mare stegar, Iancu de Hunedoara, Ioan Aurel Pop spunea: „Marea afirmare romaneasca, produsa in vremea voievodului, guvernatorului si capitanului general Iancu de Hunedoara, roman din partile Hategului si Hunedoarei, nu va ramane fara urmari”9, precum si ca la o intrunire „au mai participat reprezentanti ai oficialitatii de stat. Unii dintre acestia erau de origine romaneasca, precum Iancu de Hunedoara, anumiti castelani de Hateg”10.

Originea lui Iancu reiese si din cuvintele lui Stefan Pascu: „Iancu era fiul unui cnez roman, Voicu din Tara Hategului.”11, precum si din cele ale lui Nicolae Iorga – care in scrierile lui mentiona cu indreptatita mandrie: „ Nu era prin urmare o politica personala, ci altceva: o politica in care se oglindeste firea de la inceput a lui, originea lui romaneasca, instinctul romanesc din sufletul lui.”12

Tot Iorga scrie despre Iancu: „ Demult, era aici langa Cerna tulbure, langa maruntul parau al Zlastiului un cuib de taranime luptatoare, gata sa apere hotarul

impotriva navalitorilor ce soseau din pasul lin al Banatului. Aveau drepturi pentru ostenelile lor, si regii le recunosteau o noblita pe care nu o capatau ieftin. Dintre acesti ostasi cu caciula in cap, opincile in picioare si arcul pe umeri, s-a ridicat Iancu, spre cel mai mare viitor pe care l-a avut intre straini un roman, un taran al nostru din Ardeal.”13

Iancu de Hunedoara e roman. Doar locul e discutabil inca. Izvoarele narative s-au oprit la patru pareri in legatura cu originea eroului si anume: Iancu de Hunedoara a fost:

  1. Descendent al familiei romane Corvina;
  2. Fiu natural al regelui Sigismund cu fiica unui cneaz roman din Tara Hategului;
  3. Descendentul unei familii boieresti din Tara Romaneasca refugiata in Transilvania;
  4. Fiul unei familii de cnezi bastinasi din Tara Hategului.

Doua pareri se infrunta cu deosebire: unii ii cauta originile in cnezii Hunedoarei sau Hategului, care au fost si nelipsitii lui ostasi, altii inclina spre originile lui, afirmate si de unii contemporani, din boierimea Tarii Romanesti.

1.Descendent al familiei romane Valeria Corvina, potrivit traditiei careia un corb ar fi ajutat pe unul dintre membrii ei sa invinga un luptator gal.

2.Fiu natural al regelui Sigismund cu fiica unui cneaz roman din Tara Hategului. La baza acestei nascociri sta legenda care spune ca regele Sigismund de Luxemburg, in trecere prin Transilvania, s-ar fi indragostit de o romanca din partile Hunedoarei, pe care, la despartire, a daruit-o cu un inel ca semn de recunoastere pentru copilul ce avea sa se nasca din dragostea lor si pe care mama trebuia sa-l trimita cand va fi mare la curtea regala. Mai tarziu fata s-a casatorit cu un nobil din partea locului. Odata, la o vanatoare, un corb ispitit de stralucirea inelului cu care se juca micutul Ioan, cum fusese numit copilul, i-l fura si zbura cu el pe craca unui copac. Tatal vitreg, atras de tipetele baiatului, sageta corbul si salva inelul pretios pentru viitorul familiei. Astfel se putu prezenta tanarul Iancu, mai tarziu, la curtea regala, unde fu recunoscut multumita inelului, luat sub

protectia regelui si daruit cu mosii intinse. Afland intamplarea ce o avusese in copilarie, regele i-a dat ca blazon tocmai un corb cu un inel. Aceasta legenda s-a raspandit si a fost preluata de traditia populara si de cronicarii de mai tarziu. Istoricii, la randul lor, au amintit-o in numeroase lucrari. Astfel Oliver Velescu istoriseste: „Sigismund de Luxemburg, viitorul imparat al Germaniei incepand din 1410, ajunge la tronul Ungariei in 1387. Rege galant si nestatornic, in a carui prima parte de domnie Curtea de la Buda ajunge scena unor scandaluri amoroase, era un pasionat vanator.

Poposind intr-o noapte in padurile Hunedoarei si „fiindu-i urat, intreba in taina slugile daca nu sunt in apropiere fete frumoase cu care sa poata petrece.” Aducandu-i-se o fata frumoasa „ cum nu se gaseste mai frumoasa pe fata pamantului” si privind-o o data, de doua ori, inima avantata a regelui a prins scantei si de dragul ochilor ei i-a innobilat sotul. Ea ar fi cerut, dat fiind ca era „din neamul bun de Marginea” ca regele sa-i poarte de grije ei si fiului ei daca se va intampla ceva. Elisabeta Margineanu ar fi fost acea fermecatoare romanca, strabuna tuturor Corvinilor.

Reintors pe acele meleaguri, Sigismund de Luxemburg intalni din nou pe Elisabeta de Marginea care ii marturisi ca asteapta un copil si ceru sa se ingrijeasca de ea. „Regele, socotind timpul, se incredinta de cele spuse, ii dadu pe langa cheltuiala imbelsugata si un inel” drept semn de recunoastere pentru viitorul fiu. Nu mult dupa aceea ea se hotari sa prezinte copilul regelui, la Buda.

Ce este adevarat din aceasta poveste a ramas secretul vremurilor trecute si al Elisabetei. Cert este ca Iancu era nascut cand domeniul Hunedoarei a fost donat familiei lor.



In drum spre resedinta regala, spune in continuare legenda, in timp ce copilul se juca la un popas cu inelul, un corb atras de stralucirea lui se repezi si luind inelul in cioc zbura pe un copac din apropiere. La strigatele copilului, unchiul sau, Gaspar de Marginea, fratele Elisabetei, lua un arc si cu prima sageata dobori pasarea, salvand pretiosul dar. Ajunsi la Buda, gratie inelului, regele isi recunoscu fiul. Impresionat de povestea cu corbul, Sigismund de Luxemburg hotari ca blazonul lui Iancu sa fie un corb cu inelul in cioc.”

Legenda aceasta are mai multe variante. Versiunea redata mai sus fragmentar, a fost tiparita in anul 1574 de catre cunoscutul cronicar si tipograf clujean Gaspar Heltai. O alta versiune - cea mai cunoscuta - este aceea in care corbul este doborat cu sageata de copilul Iancu.

In veacul al XVII-lea Paisios Ligaridis consemna ca: „ Vlahul Munteanul, iesind din Ungaria de Jos, din asa-zisa Pannonia, a venit si a locuit pentru prima oara la Campulung. Acest Vlah era - dupa cum scriu unii- fiul regelui Ungariei, care s-a dus la mama lui pentru a fi recunoscut ca fiu de rege; s-a intamplat ca mama lui sa scoata pe langa un parau inelul pe care i-l daduse craiul si sa rapeasca un corb acest inel. Intristandu-se foarte mult ca mama sa a pierdut inelul de logodna, Vlahul, fiul ei, a tras cu sageata si, nimerind corbul, a luat inelul si l-a dat mamei sale. De aceea are Valahia pana in ziua de azi drept stema un corb, iar dupa ce s-a crestinat, ca semn al crestinismului a fost adaugata si crucea in ciocul lui.”

Tema inelului furat de un corb ( corbul cu inel in cioc) constituie subiectul unei vechi legende medievale, transpusa intr-o epopee catre anul 1170, legenda in care se povestesc viata si faptele regelui Oswin al Northumbriei (unul din regatele feudale anglosaxone ), intre anii 634-642. Subiectul este intalnit si in secolul al XII-lea, de asta data in valea superioara a Dunarii si in tinuturile alpine, in legatura cu viata unei calugarite, Itha von Toggenburg. Aceasi tema se intalneste si intr-un basm ardelenesc- Craiasa Zanelor – cules de Retegan, in care corbul este omorat cu palosul.”14

Originea de os domnesc a lui Iancu de Hunedoara e sugerata, de asemenea, si de cateva imagini graitoare din incinta castelului: pe arcele logiei, din incinta castelului se poate vedea o scena de vanatoare de mistreti cu ajutorul cainilor in care, un vanator tine in mana o lance uriasa. Tabloul urmator cuprinde o scena idilica, in care un cavaler intinde unei tinere fete un inel, pe care ea pare a-l refuza. Fata este imbracata dupa moda vremii, asa cum se poate vedea in nenumarate reprezentari in pictura epocii respective, cu rochia cu falduri mari, adunate sub bust. A treia scena reprezinta o femeie (in evul mediu erau deosebiri intre imbracamintea tinerelor fete si cea a femeilor maritate), imbracata tot in spiritul epocii, cu capul acoperit, alaturi de un barbat matur. In aceasta scena, femeia arata doua inele barbatului, vorbindu-i, iar acesta pare neincrezator. In fine, in ultimul grup se vede portretul unui copil blond deasupra caruia, pe o banda alba- o filactera, in limbajul de specialitate- este scris Iohannes.

Scenele acestea judecand dupa fizionomia personajelor, au fost interpretate ca o ilustrare a legendei originii lui Iancu. Fara a avea certitudinea ca intr-adevar este vorba de numita legenda, se pare ca exista o stransa legatura intre naratiunea tiparita in secolul al XVI-lea si scenele amintite. Daca amanuntele legendei difera,

ideea ei centrala pare sa fie aceeasi si pe fresca din castel si in legenda.

14. Velescu,Oliver, Castelul de la Hunedoara, Editura Meridiane, Bucuresti, 1968, p.8-9

A intrat in traditia vizitei la castel ca in fata frescei din aripa Matei ghidul sa povesteasca legenda sus-amintita. Ea face parte din folclorul local si este o marturie a traditiei care pastreaza vie memoria lui Iancu de Hunedoara. De altfel, genealogii fanteziste sau legendare s-au intocmit in acea epoca si altor capete incoronate, dar naratiunea zugravita la Hunedoara este una din cele mai vechi exemple de acest gen din Europa.

Legenda nu poate fi insa adevarata. Cel mult a putut avea loc incidentul neobisnuit al sagetarii unui corb ce furase un inel oarecare de-al familiei. Amintirea lui s-a pastrat, amplificandu-se si adaugandu-i-se o anumita semnificatie.

Originea regala a lui Iancu de Hunedoara este insa o inchipuire. Informatiile documentare nu confirma prin nimic favoarea deosebita pe care Sigismund de Luxemburg i-ar fi acordat-o. Adevarata lui ascensiune incepe abia in vremea urmasului acestuia, Albert de Austria. De altfel, daca Iancu de Hunedoara ar fi fost fiu nelegitim al regelui, n-ar fi avut nici un motiv sa nu declare el insusi acest fapt, care pe atunci nu era deloc injositor, ci dimpotriva i-ar fi justificat, in unele ocazii, chiar pretentii asupra tronului, pe care Iancu nu le-a formulat niciodata.

Aceste legende referitoare la originea familiei s-au plasmuit pe seama blazonului pe care-l purtau dupa ce Iancu de Hunedoara si-a castigat faima de erou al luptelor cu turcii, iar fiul sau mai mic, Matei, a ajuns rege al Ungariei.

„Cronicarii umanisti Antonius Bonifinius- nascut in Italia pe la 1434, venit in 1486 la curtea lui Matei Corvin, cronicarul regelui Matias Corvinul, fiul lui Iancu de Hunedoara-si Gaspar Heltai au emis aceste pareri referitoare la originea nobila a lui Iancu, care sunt de fapt nascociri, inventand originea fantezista in scopul adularii lui Matei.”15

Teoriile acestea, ca si altele asemanatoare nu au nici un temei real, explica in continuare Mihail P.Dan.

3.Descendentul unei familii boieresti din Tara Romaneasca refugiata in Transilvania.

Aceasta descendenta a fost pusa in circulatie de cronicarul Ioan Thuróczi. Explicatia genezei acestei teorii consta in aceea ca, potrivit conceptiei feudale, dreptul de a participa la viata politica era legat de origine, de ascendenti ilustri. Cum in Transilvania nu ii putea gasi ascendenti straluciti, Thuróczi l-a facut pe   Iancu sa descinda dintr-o familie de boieri munteni care s-ar fi stramutat in Transilvania, mai ferita de navalirile otomane, din cauza imprejurarilor grele prin care a trecut Tara Romaneasca la sfarsitul secolului al XIV-lea.

Asemanarea blazonului cu stema Tarii Romanesti-un vultur cu o cruce in cioc – a fost invocata tocmai ca dovada a stramutarii familiei lui Voicu din Tara Romaneasca si a inrudirii ei cu famiile domnesti de aici.

4.Fiul unei familii de cnezi bastinasi din Tara Hategului.

Dan, M.P., Un stegar al luptei antiotomane. Iancu de Hunedoara, Editura Militara, Bucuresti, 1974, p.23


In legatura cu originea lui Iancu de Hunedoara s-a formulat insa si teoria originii sale din cnezi hunedoreni, si anume din cnezi regali. Se stie ca multi dintre cnezii regali s-au distins prin servicii militare aduse regelui si au fost rasplatiti, cu danii de mosii, intrand in randurile micii nobilimi. O serie intreaga de materiale documentare analizate de istoriografia noastra moderna pledeaza pentru originea locala, hunedoreana a lui Iancu.

„Tot legate de descendenta lui Iancu dintr-o familie de cnezi bastinasi din Tara Hategului mai sunt si vorbele lui Anton Verancsics care spunea: „Transilvania este locuita de „trei natiuni”: secuii, ungurii, sasii. As adauga totusi si pe romani, care, desi ii ajung usor la numar (pe ceilalti), nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor in afara de un numar mic locuind in districtul Hateg, in care se crede ca a fost capitala lui Decebal si care pe vremea lui Ioan de Hunedoara, bastinas de acolo, a dobandit nobletea pentru ca intotdeauna a luat parte neobosit la lupta impotriva turcilor.”16

O alta traditie a plasat originea familiei Corvinilor la Cincis, sat pe Valea Cernei, nu departe de Hunedoara, ai carei cnezi, din familia numita in secolul al XV-lea “de Cincis”, erau inruditi cu familia nobililor de Hunedoara.

„Un document din anul 1360 ar putea sustine prezenta inaintasilor lui Iancu in satele Rachitova si Lunca din apropierea Hategului.”17

Emblema nobiliara si numele Cirvinus, care s-a obisnuit mai tarziu a se da acestei familii, a dat nastere si parerii eronate ca aceasta s-ar trage dintr-un sat cu numele Corbi (Corvin), fie din Hateg, fie de prin Arges.

In vremea lui Mircea cel Batran, pe stancile Corbilor din Piatra, mai précis in satul Corbi “in vico Corvo”, in cea mai frumoasa vale din Tara Romaneasca, era un castel in care ar fi vazut lumina zilei ioan Corvin, fiu al nobilului roman Voicu, Ianas Vlahul din scrisorile si documentele vremii. „Castellum”- um din Transilvania era inca in picioare in jurul anului 1568, data la care episcopul Ioan Listus isi scrie notele pe marginea cronicii lui Bonfini, reconfirmand afirmatia antecesorului sau si intarind-o cu precizarea ca importantul edificiu din „Piatra di Corvo” a fost stapanit in continuare, dupa plecarea din Transilvania a familiei lui Voicu, de stramosi ai lui Nicolae Olahus, descendenti din neamul Corvinestilor.

Magazin Istoric, XXXVI- nr.5(422) / mai 2002 – Pop, Ioan-Aurel, Autonomii si institutii romanesti in Transilvania evului mediu,p.14

Academia Romana, Istoria romanilor, Vol.IV, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001, p.338

Cu precizie stim doar ca numele lui apare pentru prima oara in istorie la 1409. La aceasta data anume, regele Sigismund acorda un privilegiu de spapanire, daruind “pentru slujbele lui religioase in loc si in timp potrivit “ cetatea regala Hunedoara, foarte putin insemnata pe vremea aceea,- pentru care se si daruia asa de usor -, de la Huniad („Hunyadvár”) sau Inidoara, ori mai bine simpla mosie care inconjura ruinele unui „vár”, unui grad de odinioara (cavalerului) Voicu, fiul lui Serba (Serb sau Serban), curtean al regelui, aulae miles. Originar dintre ostasii ereditari ai coltului sud estic ardelean, Voicu nu mai este doar soldat de cetate, ci soldat de curte. El are doi frati: Mogos si Radu, si un al treilea dupa tata, tot Radu, pe langa un fiu, Ioan. Alt Ioan este vestitul Ioan din cetatea Inidoarei, insusi Ioan de Hunedoara, sau cu numele lui popular, transmis de poezia populara si de cronici, Iancu sau Iancu Voda cum i-a zis lumea noastra. Documentele contemporane latine atesta faptul ca Voicu a avut doi fii cu numele de Ioan (in latina Joannes), ceea ce ar fi de neinteles daca nu i-ar fi distins intr-un fel. Documentele si ele simt nevoia sa-i distinga: pe cel mic il numesc Joannes junior. Trebuie sa-i fi distins intr-un fel si soldatii lor si toti care i-au cunoscut, caci cei doi frati au luptat mereu alaturi. Desigur el era Iancu, asa cum ni l-a transmis poporul si celalalt Ioan. In latineste insa se traduc amandoua formele cu acelasi Joannes.

„S-a afirmat, pe baza relatarii cronicarului Thuróczi, ca acel Serb pe care il aminitim mai sus, stramosul glorioasei familii a Corvinilor, ar fi fost un boier originar din Tara Romaneasca. Traditia, de natura fantezista, a plasat chiar locul de origine la Corbeni, langa Curtea de Arges, de unde si stema cu corbul. Acel boier s-ar fi refugiat in partile hunedorene prin anii 1395-1396, epoca de grea incercare pentru Tara Romaneasca. Fiii lui Serb, intre care Voicu, imbratisand cariera armelor, s-ar fi distins in luptele de aparare de la Dunare impotriva otomanilor. Daca aceasta ultima afirmatie pare foarte verosimila, originea stramosilor lui Iancu de Hunedoara trebuie insa cautata printre cnezii romani hunedoreni, al caror sprijin a fost.”18

Iancu Voda Hunyadi pentru unguri (diploma slavona pentru manastirea Tismana ii zice „Ianas ot Hunod”) s-a numit pe urma de oamenii Renasterii de la curtea fiului sau, regele Matias, din cauza semnului deosebitor din blazonul lui – se dadea ca ruda a domnilor Tarii Romanesti si prin urmare avea si el ca stema vulturul cu crucea in plisc, intunecat de vreme in corb, - Corvinus.

Istoricul maghiar Elekes Lajos scrie ca nu poate fi nici un dubiu asupra faptului ca cei ce au primit domeniul sunt Huniazi, in primul rand Voicu, iar Ioan, amintit in document, este Iancu de Hunedoara.

Magazin Istoric, XXXVI- nr.5(422) / mai 2002 – Pop, Ioan-Aurel, Autonomii si institutii romanesti in Transilvania evului mediu ,p.14

Pop, Ioan-Aurel, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza romanilor pana la Mihai Viteazul, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1997, p.199



In tinerete, documentele latine il numesc Ioan Romanul ( Johannes Olah ). „In mediile ortodoxe si balcanice a fost numit mereu,inca din timpul vietii, Iancu sau Iancul19

Erou de balada si pentru baladele populare din Balcani el e Iancu de Sibiu, de unde s-a intors in poezia noastra populara ca Iancu Sibiancu.

A copilarit la Hunedoara. Aici s-a jucat desigur mai intai cu copii de seama lui de-a razboiul. Mosia lui de baza a fost Hunedoara, la care s-au adaugat domeniile intinse ale Devei, Dobrei, Hategului si altele, incat spapanea aproape intreg comitatul. La Hunedoara si-a cladit maretul castel. Aici erau minele de fier, aici erau minerii, fierarii care scoteau fierul pentru armele sale. Padurenii care nu numai ii storceau fierul din piatra, dar il si bateau in arme, il si urmau in lupta.

A cunoscut de mic viata taranilor din aceste parti, si-a cunoscut rudeniile printre cnejii si mici nobili din aceste locuri, a vazut pe muntii care strajuiau in zarea de miazazi castelul parintesc focurile ce dadeau semn sinistru, in noapte, despre apropierea unor armate turcesti, a putut vedea chiar ranitii unor lupte ce s-au dat cu turcii, in partile Hategului, pe la 1421. Apropierea lui de cnejii si taranii liberi, legaturile de familie pe care se va sprijini in cursul carierei lui politice, primejdia otomana, au fost idei care au crescut cu sine din primele observatii pe care i le-a prilejuit viata. Legaturile cu cnejii locali si cu juzii satesti s-au reflectat prin pozitia justa adoptata de el in problema dreptului de libera mutare a iobagilor. Copilarind in Transilvania, s-a inradacinat in el si mai adanc ideea luptei comune a romanilor si ungurilor impotriva cotropirii turcesti, s-a obisnuit cu o larga ingaduinta si in problemele religioase.

In sudul Transilvaniei si Banatului s-a calit el in lupta, aici isi organizeaza primele osti, de aici incepe faima lui de ostas, ascensiunea sa miraculoasa. Pe   aproape de Alba Iulia, la Poarta de Fier, pe Ialomita, da primele lupte mari care ii fac faima europeana. Cu poporul de pe Mures, cu taranii, cu secuii, cu oastea tarii castiga aceste prime victorii.

Iorga, Nicolae, Istoria romanilor din Ardeal si Ungaria, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989, p.77-78

Era un barbat hotarat, de neinvins, iar daca era invins, dupa infrangeri tot de atatea ori isi aduna puterile fiind necontenit dusmanul de capetenie, redutabil, piedica mare in calea patrunderii si asezarilor turcilor in Peninsula Balcanica. Nicolae Iorga, intr-una din lucrarile lui, il caracteriza astfel: „ Slavit de Papa, toata opinia publica europeana a concentrat mult timp idea crestina in caracterul lui ofensiv, in personalitatea lui neobosita-n lupte, care unea la aceasta staruinta zilnica, particulara poporului nostru, atunci cand este curat si sanatos, o indrazneala fara laudarosenie-n infruntarea primejdiei.”20

Iancu de Hunedoara a fost mare inainte de toate, desigur, prin marimea propriei

personalitati. El a fost marele general, strategul, tacticianul, la nivelul artei militare europene, pe care nu numai a luat-o de la cele mai bune surse de atunci, dar a si adaptat-o la nevoile teatrului de lupta rasaritean, a si fructificat-o. Dar marele general mai era si soldatul miraculos, de curaj si vitejie personala uimitoare. Mereu in frunte, mereu in cele mai primejduite puncte ale bataliei, starnea minuni de vitejie la ai sai. ”Alearga in toate partile - il caracterizeaza in forme clasice cronicarul umanist Bonfinius - si fie cu fapta, fie cu vorba toarna curaj in fiecare; pe fricosi, pe lasi ii mustra, pe cei care-si tin locul ii lauda, pe cei mai curajosi ii da pilda; acolo alerga in ajutor unde e nevoie mai mare; navaleste unde sunt mai desi dusmanii si loveste pe cei care se napustesc asupra lui; e in acelasi om cel mai bun comandant si cel mai bun soldat. O puzderie de acte personale de vitejie ilustreaza marile lui batalii.

Cronicile ii descriu, la data la care era inca tanar, portretul fizic si moral in care se amesteca, desigur, trasaturile deduse din stralucitele lui fapte de mai tarziu. ”Era un om de inaltime mijlocie, bine legat, cu gat puternic, cu un par castaniu sclipitor, ochii mari, fata rumena, cu un aer de seriozitate in tinuta. Meseria armelor insemna pentru el ceea ce e apa pentru pesti sau pentru cerbii cei iuti hatisul padurilor umbroase.”21

Cronicarul Antonius Bonifinius scria: „A fost un barbat in care se putea recunoaste marea virtute a Corvinilor, de asemenea, marinimia, intelepciunea si vitejia romana. O infatisare foarte placuta si o venerabila robustete de militar neinvins, iar caracterul sau bland si distins ii imprumuta imaginea demnitatii romane() . Purtarile lui, in orice privinta, erau foarte nobile. In privinta religiei si justitiei, de asemenea, a darniciei si a facerii de bine era zelos. Nu-i lipsea nici iubirea onestitatii si cultul prieteniei; intr-atat era de staruitor spre a-si castiga increderea soldatilor si simpatia celorlalti incat toti il iubeau deopotriva.”22

Putem finaliza portretul lui Iancu de Hunedoara folosind cuvintele lui Petre P. Panaitescu care il descriu pe „ transilvaneanul” Iancu de Hunedoara „ cel dintai din sirul acestor mari viteji”, „un destoinic om politic, un mare general, un viteaz, un cavaler, un om de cultura” si „timp de aporoape un veac, fara spada lui, a celui nascut in leaganul dacic al hunedoarei, a lui Iancu, Europa nu si-ar fi putut trai Renasterea asa de stralucit si de superb cum a trait-o”.23

Muresan, Camil, Ioan de Hunedoara si vremea sa, Editura Tineretului, Bucuresti, 1957, p.31

Magazin Istoric, XXXVI- nr.5(422) / mai 2002 – Pop, Ioan-Aurel, Autonomii si institutii romanesti in Transilvania evului mediu ,p.15

Iancu a devenit nu numai marele general al vremii sale, ci si eroul popular, numele legendar ridicat pe aripile fanteziei populare, purtat in povesti, in versuri, in balade, din om in om, din generatie in generatie pana la noi. Popular la romani, la unguri, a fost tot atat de popular si la popoarele vecine. El e printre eroii cantati in minunatele balade sarbesti.

Nu mai putin popular a devenit la turci chiar. O popularitate insa inversa. Pentru turci el e „groaza pamantului”, „fulgerul ostilor”, epitet cu care turcii n-au mai invrednicit decat pe sultanul Baiazid (Fulgerul). In cronicile turcesti numele lui rar apare simplu, epitetul curent care i se aplica e „blestematul de Iancu”. Turcii isi speriau copiii cu „vine Iancu”.

Inainte de a ajunge la curtea regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, Iancu s-a casatorit – prin 1428- cu Elisabeta Szilágyi, dintr-o familie nobila din Slavonia. Familia acesteia era printre cele care sprijineau domnia lui Sigismund de Luxemburg. Din aceasta casatorie s-au nascut doi fii: cel mare Ladislau, in 1431, iar cel mic, Matei, in 1443.





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM








Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu