Locul politiei in sistemul de justitie penala

Locul politiei in sistemul de justitie penala

In calitatea sa de institutie implicata in procesul penal, politia trebuie sa-si cunoasca limitele spatiale ale competentelor sale. De aceea, Recomandarea Rec. (2001)10, in articolul 6 precizeaza ca: "Trebuie stabilita o distinctie neta intre rolul politiei si cel al sistemului judiciar, al parchetului si al sistemului penitenciar. Politia nu trebuie sa aiba nici o putere de control asupra acestor organe".

Dupa cum rezulta din elementele preambulului Recomandarii, politia constituie unul dintre cele patru componente ale sistemului de justitie penala (politie, parchet, tribunale si sisteme penitenciare). Chiar daca acest model de sistem considera fiecare element ca fiind independent, trebuie recunoscut faptul ca acesta trebuie sa admita un anumit numar de mecanisme ajutatoare corectoare pentru a face ca sistemul, si fiecare din elementele sale, sa functioneze in conformitate cu legea, intr-o maniera eficienta. Acest model de sistem de justitie penala face ca fiecare caz sa treaca de la un element la altul si pretinde ca aceste elemente sa fie, pana la un anumit punct, independente si autonome, unele in raport cu altele. Un astfel de sistem pare sa ofere garantii suficiente pentru justitiabili.

Acest articol subliniaza importanta separarii rolului politiei de cel al celorlalte elemente din sistemul de justitie penala. Politia, care este "prima veriga din lant" nu trebuie sa aiba nici o putere de control asupra altor organe din sistem.

Articolul 7 al Recomandarii duce mai departe rationamentul privind locul politiei in sistemul penal, precizand ca: "Politia trebuie sa respecte, cu strictete, independenta si impartialitatea judecatorilor; politia nu trebuie, nici sa ridice obiectii fata de hotararile judecatoresti sau deciziile judiciare legitime, nici sa impiedice executarea lor".

Este evident ca acest articol se refera la integritatea sistemului de justitie penala. Independenta si impartialitatea puterii judiciare reprezinta una din pietrele de temelie ale unei societati conduse de principiul preeminentei dreptului. Ca element al sistemului de justitie penala, politia, desi se afla in raport strans cu puterea judecatoreasca, nu trebuie niciodata sa actioneze intr-o maniera susceptibila de a aduce prejudicii sau care ar parea sa aduca prejudicii impartialitatii acesteia. Pe de alta parte, puterea judiciara trebuie sa respecte politia, ca pe un organ profesional distinct si nu poate sa se amestece in organizarea sa profesionala.

Politia este, totusi, subordonata puterii judiciare, in privinta deciziilor judiciare, pe care trebuie sa le respecte, in mod scrupulos si, deseori, sa le execute, daca sunt legitime. Legitimitatea sau legalitatea este stabilita, prin raportare atat la dreptul intern, cat si la dreptul international .

Teza a doua a acestui articol ar trebui, in mod normal, sa indice faptul ca politia trebuie sa respecte toate hotararile judecatoresti si deciziile tribunalelor si sa faca tot ce este necesar pentru executarea lor. In orice caz, maniera in care este redactat articolul ofera posibilitatea politiei de a nu juca un rol de "executor orb" in situatiile in care este clar ca imperativele justitiei intr-o societate democratica nu sunt respectate . Mai precizam ca acest articol nu aduce prejudicii drepturilor si libertatilor politistilor, in calitatea lor de cetateni.

Articolul 8 al Recomandarii face un alt pas inainte in precizarea competentelor si atributiilor politiei, mentionand ca: "Politia nu trebuie, in principiu, sa exercite functiuni judiciare. Orice delegare de putere judiciara trebuie sa fie limitata si prevazuta prin lege. Trebuie ca intotdeauna sa fie posibila contestarea in fata unui organ judiciar a tuturor actelor, deciziilor sau omisiunilor politiei privind drepturile indivizilor".

Ca exceptie de la regula principala a separarii stricte a puterilor, intre puterea executiva si cea judiciara, politia poate, in anumite situatii, sa fie imputernicita cu puteri judiciare. Recomandarea precizeaza ca, in general, politia nu poate exercita puteri judiciare, decat in masura limitata si, ca regula generala, numai in cazul infractiunilor minore . Este esential ca deciziile luate de politie, in cadrul unei delegari de competente judiciare, sa poata fi contestate oricand in fata unui tribunal si ca delincventul sa fie informat. Aceasta dispozitie isi are originea in articolul 6 a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede ca audierea oricarei persoane trebuie sa se faca, in mod echitabil, de catre un tribunal. Prezentul articol prevede si posibilitatea de contestare a oricarei decizii a politiei in fata autoritatilor judiciare.

Articolul 9 recomanda Statelor Membre sa asigure masuri pentru ca intre politiei si ministerul public sa existe o cooperare functionala, in cadrul careia sa-i fie fixate prioritatile si sa-i fie date instructiunile necesare cu privire la modul de actiune, astfel: "Este cazul sa se asigure o cooperare functionala si corespunzatoare, intre politie si ministerul public. In tarile unde politia se afla sub autoritatea ministerului public sau a judecatorilor de instructie, ea trebuie sa primeasca instructiuni clare, atat in privinta prioritatilor care determina politica anchetelor criminale cat si desfasurarea diferitelor anchete criminale. Politia trebuie sa informeze judecatorii de instructie sau ministerul public, de modul in care instructiunile lor sunt aplicate si, mai ales, trebuie sa ii tina la curent cu evolutia cazurilor penale".

Acest articol evoca, in esenta, principiile enuntate in Recomandarea R. (2000)19 a Consiliului Europei privind rolul Ministerului Public in sistemul de justitie penala si legaturile intre Ministerul Public si Politie. Dat fiind faptul ca tarile Europei nu aplica acelasi sistem, aceasta Recomandare stabileste o distinctie intre Statele Membre unde politia este independenta de parchet si acelea in care se afla sub autoritatea acestuia. Facand abstractie de sistemul in vigoare, aceasta Recomandare atribuie Ministerului Public o dubla misiune generala vis-a-vis de politie, de a sti sa verifice legalitatea anchetelor efectuate de politie si de a se asigura ca drepturile omului sunt respectate. Ea subliniaza, pe de alta parte, necesitatea unei colaborari corespunzatoare si eficace intre Ministerul Public si Politie.

Se cuvine sa precizam ca pentru tarile, unde politia se afla sub autoritatea Ministerului Public, Recomandarea precizeaza, la punctul 22, ca "Statul ia toate masurile pentru ca Ministerul Public sa poata:

a)     sa dea instructiuni utile serviciilor de politie, pentru o aplicare efectiva a prioritatilor de politica penala, fiind vorba, in mod deosebit, de elucidarea cazurilor, a modului de cercetare a probelor, a mijloacelor specifice, de durata anchetelor, a informarii Ministerului Public, etc.;

b)     in cazul pluralitatii serviciilor, sa incredinteze ancheta individuala serviciului de politie pe care il considera adecvat;

c)     sa treaca la evaluarile si controalele necesare pentru respectarea instructiunilor si a legii;

d)    sa sanctioneze, daca este cazul, eventualele incalcari ale legii

Consemnam, la randul nostru, faptul ca articolul 9 al Recomandarii reproduce regulile, de mai sus, cu privire la politie si la raporturile acesteia cu Ministerul Public. Statele trebuie sa vegheze la cooperarea functionala si corespunzatoare intre Politie si Ministerul Public. In mod deosebit, ei trebuie sa ia masuri, astfel incat Politia sa primeasca, de la Ministerul Public, instructiuni clare si precise. Aceste masuri pot lua forma unor directive enuntate pe cale legislativa sau regulamentara si sa fie insotite de constituirea unei echipe comune care sa asocieze politia cu Ministerul Public. Pe de alta parte, cooperarea obliga politia sa informeze autoritatea superioara in materie de urmarire penala despre progresele inregistrate in aplicarea politicii adoptate si, in mod particular, de evolutia fiecarui caz. Obligatia de a da socoteala Ministerului Public / judecatorului de instructie ar trebui sa constituie obiectul unei reglementari amanuntite si solicita, totodata, un anumit tip de organizare.

In legatura directa cu respectarea principiului de nevinovatie si cu respectarea drepturilor persoanelor suspecte de comiterea de actiuni, articolul 10 al Recomandarii stipuleaza ca "Politia trebuie sa respecte rolul avocatilor apararii in procesele de justitie penala si, daca este necesar, sa contribuie la asigurarea dreptului efectiv de a avea acces la asistenta juridica, in mod deosebit, pentru persoanele private de libertate".

Este de necontestat faptul ca unul dintre principiile fundamentale, intr-o societate in care se respecta preeminenta dreptului, consta in a asigura fiecaruia un acces egal la justitie. In general, aceasta implica garantarea unei asistente juridice efective tuturor persoanelor, a caror drepturi si interese personale sunt amenintate . Mai mult, articolul 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului prevede, in mod expres, ca orice persoana acuzata de o infractiune penala, are dreptul de a se apara ea insasi sau de a beneficia de asistenta unui aparator, pe care l-a ales ea insasi .

Articolul 10 subliniaza faptul ca politia trebuie sa respecte rolul de aparare al avocatilor in procesul penal. Printre altele, aceasta presupune ca politia sa nu se amestece, pe nedrept, in munca acestora si nici sa-i supuna unei forme de intimidare sau de tracasare. Mai mult, politia nu trebuie sa asocieze aparatorii cu clientii lor. Colaborarea politiei in privinta dreptului delincventilor la consiliere este, in mod special, necesara cand persoana in cauza este privata de libertate.

Articolul 11 al Recomandarii, care completeaza articolul 6, a fost introdus pentru a pune in lumina diferenta radicala intre functiile politiei, care, in exercitarea competentei sale judiciare, se ocupa de procedura prealabila procesului si functiile privind tratamentul delincventilor recunoscuti vinovati, care fac obiectul unei condamnari. Astfel, articolul 11 stipuleaza ca "Politia nu trebuie sa se substituie personalului penitenciar, cu exceptia cazurilor de urgenta". Textul acestui articol este completat cu normele Consiliului Europei ce se aplica administrarii si gestionarii sistemelor penitenciare si de probare in justitie, precum si Regulamentele penitenciare europene (Rec.R(87)3) si Recomandarea privind personalul insarcinat cu aplicarea sanctiunilor si masurilor (Rec.R(97)12, din care reiese faptul ca agentul de probatiune si personalul penitenciar exercita functiuni complet diferite de acelea ale politiei, mai ales in cadrul descoperirii si cercetarii criminalitatii.

In consecinta, calificativele, procedurile de recrutare si pregatirea sunt foarte diferite. Prezentul articol determina aparitia unui principiu important, cel al separarii puterilor in cadrul sistemului de justitie penala, inainte si dupa condamnare, fara insa a inlatura posibilitatea de a chema politia in situatii de urgenta.

In anumite state, personalul penitenciar este denumit "politie penitenciara". Dupa cum am mentionat anterior, in comentariul despre "Definirea campului de aplicare al Codului", aceasta Recomandare nu se aplica acestei categorii de personal.