Evolutia istorica si definitia deseurilor

In majoritatea comunitatilor umane, gestionarea deseurilor si protectia mediului au fost in atentia conducatorilor, chiar daca aceste aspecte au fost solutionate dandu-li-se alta interpretare si pornind de pe alte baze. Unul dintre cele mai vechi sisteme de canalizare despre care exista informatii ar fi fost construit in Mohenjo Daro, acum circa 2.500 i.Hr. Intr-o oarecare masura, cercetarile arheologice atesta ca in unele orase din Babilon si Israelul antic existau reguli sanitare stricte, cu caracter religios[1].

Rezulta din cele prezentate ca inca din acele timpuri se acorda o atentie deosebita inlaturarii deseurilor, astfel incat sa fie necesara implicarea divinitatii pentru a-i obliga pe oameni sa-si mentina curat mediul in care convietuiau. Tot in Antichitate, Hippocrates sublinia ca "bunastarea individului este puternic dependenta de mediu[2]".

Mai tarziu, in Roma Antica, Senatul roman a adoptat o lege privind gospodarirea apei in perioadele secetoase, astfel incat sa fie utilizata pentru curatarea strazilor si a sistemului de canalizare. Marea Britanie a fost unul dintre primele state europene care a acordat o atentie speciala aspectelor legate de protectia mediului in Evul Mediu. Primul act in acest sens a fost Carta referitoare la Tamisa, pusa in aplicare de regele Richard I, care interzicea aruncarea de gunoaie in Tamisa[3]. In 1681, Marea Ordonanta a lui Colbert asupra Marinei, din care parti importante se gasesc in Codul Comercial francez din 1807, interzicea "aruncarea de gunoaie in apele porturilor si dependintelor acestora si depunerea lor pe chei ori pe insule", in caz contrar urmand sa se aplice amenzi .

Doua secole mai tarziu, prefectul de Sena, Eugene-René Poubelle decreta obligativitatea utilizarii de recipiente pentru depunerea gunoaielor, ramanand astfel in istorie sub forma substantivului comun pubela.

Prin enumerarea catorva momente din istorie in care autoritatile au fost obligate sa instituie reguli privind depozitarea deseurilor, intentionam sa subliniem importanta faptului ca problema deseurilor s-a nascut odata cu existenta primelor comunitati umane, deoarece, dupa cum se stie, din majoritatea activitatilor desfasurate de oameni rezulta si substante, obiecte care nu mai pot fi folosite ca atare sau care rareori pot fi refolosite - deseuri.

Deseurile, indiferent de sursa de provenienta, reprezinta una din sursele cele mai importante de poluare a mediului. In acelasi timp, depozitele de deseuri pun probleme deosebite de gestiune a suprafetelor din ce in ce mai mari de teren pe care le ocupa, precum si probleme legate de stabilitatea depozitelor.

Pentru a putea studia problematica deseurilor, este important sa se inceapa cu lamurirea notiunii de deseu, reziduu, gunoi, colectarea deseurilor, prelucrarea (tratarea deseurilor), valorificarea deseurilor. Din punct de vedere etimologic, termenul de deseu provine din fr. dechet, ordure menagere, "gunoi menajer", din engl. waste, germ. Afball sau Afballstoff, fiind inteles ca cantitate dintr-o materie prima sau dintr-un material taiat, fasonat sau prelucrat, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv, dar de mai multe ori poate fi valorificat in alte scopuri[5]. In dictionarul enciclopedic al limbii romane, deseul este definit ca "parte dintr-o materie prima sau dintr-un material ce ramane in urma unui proces tehnologic de realizare a unui anumit produs sau semifabricat, neputand fi utilizat in cadrul aceluiasi proces tehnologic (deseuri industriale), sau care rezulta din activitati umane, casnice, menajere (deseuri neindustriale) ".

Reziduu (sinonim, in vorbirea tehnica obisnuita, al notiunii de deseu) - restul de materie prima sau material fasonat ramas de la o operatie fizica sau chimica a unui material brut. Notiunile de deseu ori reziduu se folosesc si pentru produsul proceselor fiziologice ale fiintelor (om, animal: fecale, urina, balegar, ape uzate, namol, etc.).

Gunoi (sinonim cu deseu - reziduu) - notiune folosita pentru deseurile menajere si stradale in centrele poluate. In conformitate cu art.1 din directiva 75/442 C.E. din 15.07.1975, este considerat deseu orice substanta sau obiect al caror detinator le arunca, are intentia sau obligatia de a le arunca[7].

Deseurile/reziduurile/gunoaiele sunt resturi din diverse naturi (organice, anorganice, substante solide, lichide, gazoase, etc.), din diverse procese tehnologice, industriale, activitati agricole, fluxuri de transport stradal, feroviar sau naval, activitati gospodaresti si menajere[8]. In sens larg, deseul este orice substanta, material sau obiect in general care a pierdut orice finalitate economica, deci orice scop economic si pe care posesorul il destineaza abandonarii.

Colectarea deseurilor este operatia de strangere a deseurilor la focul de producere si de transport comunal al acestora pana la locul de depozitare generala.

Prelucrarea (tratarea) deseurilor este operatia ce cuprinde o serie de procedee imaginate de om pentru reintroducerea acestora in circuitul economic.

Depozitele de deseuri sunt acele spatii de depozitare definitiva, amenajate in perimetre (zone) neutilizabile pentru scopuri economico-sociale, situate in afara oraselor/localitatilor, astfel construite si dotate incat sa nu permita in vreun fel poluarea factorilor mediului ambiant[9].

Explozia industriala, agricola, demografica si urbanizarea au facut din deseuri, de orice natura ar fi ele, sursa si cauza principala de poluare a factorilor mediului ambiant (aer, ape de suprafata, sol-ape subterane), iar din om stapan si supus al societatii de consum, al economiei de piata, el a devenit cel mai important producator de deseuri si in consecinta, prin lipsa de interes, educatie sanitara si constiinta umana, omul este principalul vector poluant al mediului inconjurator.

Tinand cont ca un mediu sanatos este esential pentru asigurarea prosperitatii si calitatii vietii si de realitatea ca daunele si costurile produse de poluare si schimbari climatice sunt considerabile, Guvernul Romaniei promoveaza conceptul de decuplare a impactului si degradarii mediului de cresterea economica prin promovarea eco-eficientei si prin interpretarea standardelor ridicate de protectia mediului ca o provocare spre inovatie, crearea de noi piete si oportunitati de afaceri.

In Romania, protectia mediului a aparut ca un domeniu de sine statator al politicilor nationale in anul 1990, cand a fost infiintat pentru prima data fostul Minister al Mediului. In 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabileste obiectivele nationale in domeniu-'' Strategia Nationala de Protectie a Mediului'', reactualizata in anul 1996 si in 2002. Strategia este structurata in doua parti: o trecere in revista a principalelor resurse naturale, elemente privind starea economica si calitatea factorilor de mediu, si strategia propriu-zisa, adica principiile generale de protectie a mediului, prioritatile, obiectivele pe termen scurt, mediu si lung. Inca din 1996 se poate observa o adecvare a strategiei nationale cu cea comunitara in ceea ce priveste principiile, prioritatile si obiectivele. Astfel, principiile urmarite sunt: conservarea si imbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor, dezvoltarea durabila, prevenirea poluarii, conservarea biodiversitatii, conservarea mostenirii culturale si istorice, principiul ''poluatorul plateste'', stimularea activitatii de redresare a mediului (prin acordarea de subventii, credite cu dobanda mica).

In ceea ce priveste prioritatile identificate, acestea reflecta nu numai nevoile nationale, dar si tendintele si initiativele existente pe plan global, ele fiind: mentinerea si imbunatatirea sanatatii, populatiei si calitatii vietii, mentinerea si imbunatatirea potentialului existent al naturii, apararea impotriva calamitatilor si accidentelor naturale, raportul maxim cost-beneficiu, respectarea programelor si conventiilor internationale privind protectia mediului.

Referitor la obiectivele stabilite, acestea sunt impartite in obiective pe termen scurt (pana in anul 2000), mediu (pana in anul 2005), si lung (pana in anul 2020). Strategiile din 1992 si 1996 sunt documentele pe baza carora a fost structurata politica nationala de mediu pana in anul 1999, cand a fost adoptat Programul National de Aderare la UE. Incepand cu anul 1999 si continuand anual, pana in 2003, strategia nationala de mediu este completata de o serie de documente aditionale, cum ar fi:- Raportul privind starea mediului in Romania, care corespunde primei parti a'' Strategiei de Protectia Mediului'' si o completeaza, printr-o analiza detaliata a calitatii principalilor factori de mediu: calitatea atmosferei, calitatea precipitatiilor atmosferice, starea apelor de suprafata si subterane, starea solurilor, starea padurilor, gestionarea deseurilor, situatia poluarii sonore.

Strategiei Nationale de Protectia Mediului i se adauga in anul 2002, ''Strategia Nationala de Gestionare'' ce raspunde unei nevoi presante in acest domeniu si care a fost pentru prima data adresata in anul 2000; acest lucru s-a facut prin transpunerea Directivei Cadru privind deseurile- no. 75/442/EEC, preluata in legislatia romana prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata si completata in 2001 prin Legea 426/2001. Etapele de dezvoltare a strategiei, constau in : analiza situatiei existente, identificarea problemelor, stabilirea obiectivelor strategice, evaluarea optiunilor de atingere a obiectivelor si elaborarea unui '' Plan National de Gestionare a Deseurilor''. Acest plan elaborat de un grup de lucru format din reprezentanti ai industriei, ministerelor implicate, ONG-urilor si ICIM, cuprinde doua parti distincte:

1. actiuni cu caracter general: identifica tipurile de actiuni necesare implementarii strategiei, precum si entitatile responsabile, termenele de realizare, costurile estimate si posibilele surse de finantare;
2. proiecte cu caracter concret: se adreseaza unor obiective la nivel local, propuse din teritoriu.

Planul se ajusteaza in functie de propunerile incluse in planurile regionale, locale si sectoriale si propune masuri pentru urmatoarele tipuri de deseuri: deseuri municipale, deseuri de productie, deseuri periculoase, si deseuri reglementate prin acte legislative specifice. In prezent, Planul se afla in proces de reactualizare, un proiect fiind deja transmis prin consultare factorilor implicati ( ministere, asociatii patronale si profesionale, reprezentanti ai societatii civile- ONG-uri).

Baza legislativa a politicii de mediu in Romania o constituie, in principal, implementarea acquis-ului de mediu, adica a legislatiei orizontale si sectoriale care reglementeaza politica de mediu a Uniunii Europene. Acquis-ul sectorial de mediu este structurat pe urmatoarele domenii: calitatea aerului, gestionarea deseurilor, calitatea apei, protectia naturii, controlul poluarii industriale si managementul riscului, substante chimice si organisme modificate genetic, poluarea sonora, protectia civila si siguranta nucleara. Un aspect particular al transpunerii legislatiei sectoriale il reprezinta solicitarea, de catre Romania, a 11 perioade de tranzitie, cu durate intre 3 si 15 ani necesare ca urmare a evaluarii costurilor ridicate pe care le presupune, dupa cum urmeaza: o perioada de tranzitie in domeniul calitatii aerului, referitoare la gestionarea deseurilor, privind calitatea apei, in domeniul poluarii industriale si al managementului riscului.