Parcul Natural Portile de Fier

Asezare geografica

Parcul Natural Portile de Fier este un parc transfrontalier, inclus in sistemul european de arii protejate, declarat prin ordinul ministrului M.A.P.P.M. insa nepublicat in M.O. Pe teritoriul judetului Caras - Severin, ocupa o suprafata aproximativa de 60.000 ha incluzand 4 rezervatii declarate (550,5 ha) si 6 rezervatii propuse, fiind constituita pe suprafata a trei teritorii administrative:

-Romania

-Judetul Caras-Severin-Romania

-Judetul Mehedinti

- Iugoslavia

Limite

Limita nordica Porneste de la confluenta Canalului Patoc cu raul Nera si urmareste o culme secundara pana in dealul Mlaciche (149,9 m), dupa care, pana la liziera padurii din vestul localitatii Carbunari, urmeaza cumpana de ape dintre bazinele hidrografice ale Nerei si Dunarii, situata pe culmea principala a Muntilor Locvei, trecand prin urmatoarele culmi si varfuri: Vf. Ciuca (294,0 m), Vf. Vargolia Mica (366,4 m), Vf. Vargolia Mare (444 m), Vf. Livada (500,4 m), Vf. Marcus (510,3 m), Creasta lui Milan, Vf. Poiana Lisa (546 m), Dealu Turcului, Culmea Naidasului, Vf. Talva Cerbului (659,8 m). De la liziera padurii din vestul localitatii Carbunari, pana la obarsia paraului Cremenita (la Izvorul Manestilor), limita parcului urmareste limita fondului forestier cu pasunea Carbunari, ocolind pe la sud-vest localitatea Carbunari si continua apoi malul stang al paraului Cremenita pana la confluenta cu paraul Rachita. De la izvorul Manestilor pana la confluenta Cremenita/Rachita, limita este comuna cu cea a Parcului National Cheile Nerei - Beusnita. În continuare, limita urmareste amunte malul drept al paraului Rachita, prin obarsie, pana in Vf. Ravensca Sud (725,8 m) si continua spre sud, pe culme, pana in Vf. Grosanat (578,4 m). Din acest varf, coboara pe o culme secundara (Cracul Rau), prin cota 461,6 m, la confluenta paraielor Oravita/Oravita Seaca. În continuare, limita urca pe Cracu Calului pana in Talva Toronita (712,9 m), trece prin cota 561,0 m si inseuarea Balta Toronita, apoi urca pe Culmea Margianului pana in Vf. Ursului (704,8 m), ocoleste obarsia paraului Camenita pana in Vf. Dealu Mare (495,5 m), trece prin Culmea Ilovei si Vf. Cracu Boului (668,0 m), de unde coboara la confluenta paraielor Ilova/Berzasca. De la confluenta, limita parcului urmeaza in amunte malul drept al paraul Berzasca pana la confluenta Berzasca/Paraul Stanicu. În continuare, limita urca pe culmea dintre cele doua paraie (Culmea Bretina), prin cota 507,8 m, in Vf. Bretina Mare (686,3 m), apoi peste Culmea Grabetina si Cracu Urdutului, in Talva Frasinului (849,9 m). De aici urmareste interfluviul dintre Valea Muschioasa si Paraul Radu, prin cotele 674 m, 561 m si 484 m si coboara spre sud-est pe Cracul Radului la confluenta raului Mraconia cu paraul Radu. Urca pe Cracul Mraconitii in Culmea Secareaua, apoi se continua spre est, traverseaza paraul Morii si urca pe Cracu Soblanu Mic pana in Vf. Soblanu (567,0 m). Din acest varf isi schimba directia spre sud-est pe Culmea Soblanului pana la borna 4 UP VII, OS Orsova, de unde coboara in paraul Neamtului si urca prin Culmea Streneacului in Vf. Neamtului (509,8 m) si Vf. Strineacu Mic (602,2 m). În continuare, limita urmareste spre nord culmea vestica a bazinului hidrografic Valea Satului [XIV-1.18], trece prin Dealu Lugasita (636,8 m) pana in Vf. Predelu Mic (899,0 m), apoi ocoleste obarsia paraului Predelu Mare prin cota 721,0 m si borna silvica 112 UP IX, OS Orsova. De aici limita coboara pe culmea vestica a bazinului hidrografic al paraului Predelu Mare pana la confluenta Predelu Mare/Eselnita, se continua aval pe malul stang al raului pana la confluenta Eselnita/Ogasul Ciresului, de unde urca spre NV pe Cracu Ciresului in interfluviul Nera/Eselnita, pe limita dintre judetele Caras-Severin si Mehedinti. Urmeaza acest interfluviu pe directie V-E, prin varfurile Teiul Mosului (968,3 m) si Micelep (913,0 m), pentru a se orienta spre SE prin inseuarea de la nord de Vf. Cracu Ursului (624,2 m) spre culmea Seracova Mare. În continuare urmareste cumpana de ape dintre bazinele vailor Seracova Mare si Seracova Mica pana la podul rutier si feroviar peste valea Seracova Mare. În continuare, limita traverseaza Cerna, si urca pe o culme prelunga (spre N) spre Varfu Caraula (418,0 m) si Dranic (548,8 m). Urmeaza apoi directie S-N, pe Culmea Dranicului, pana in Vf. Meteriz (720,3 m), urmareste spre sud cumpana de ape a bazinului Tarovat pana in Poiana Ciumini si coboara la confluenta Valea Piatra Alba/Racovatu. De la confluenta, urca pe Cracu Ciumini pana in Vf Boldovin (621,7 m), de unde coboara in talvegul raului Bahna prin cota 430,3 m. Din raul Bahna limita urca pe o culme secundara prin cota 253,0 m in Culmea Plaiul Lung si ajunge la intersectia drumului judetean Drobeta-Turnu Severin - Baia de Arama cu limita fondului forestier.

Limita estica Din intersectia drumului judetean Drobeta-Turnu Severin - Baia de Arama cu limita fondului forestier limita urmareste spre sud traseul soselei pana la intersectia cu drumul comunal de pe Plaiu Motoratului, urca in Vf. Motarat (634,2 m), apoi coboara din nou in drumul comunal din Plaiul Motaratului (Dealul Hatesc) pe care il urmeaza, pana la cota 567 m. În continuare limita urmareste spre sud cumpana de ape Slatinicu Mare/Valea Mare (afluent dreapta al Jidostitei) pe traseul LEA - 10 km (prin bornele silvice 144, 142, 139, 59 (Dl. Sulmea), UP V, OS Drobeta-Turnu Severin). Limita continua pe culmile dintre afluentii Jidostitei, Luchita Mare si Valea Grecului, prin Dl. Miscanului si Dl. Grecului (bornele silvice 95, 73, 91 si 85, UP V, OS Dr.-Turnu Severin), coboara la confluenta vaii Grecului cu paraul Jidostita, apoi se continua spre SV prin Dealu La Pietroi, pe la vest de localitatea Breznita-Ocol. Limita urmareste in continuare drumul de sub Vf. Varanic (402,0 m), pana sub cota 312,0 m. De aici limita parcului urmareste limita fondului forestier, pana in malul Dunarii prin bornele silvice 260, 261, 275 din UP V, OS Drobeta-Turnu Severin.

Limita sudica Este reprezentata de granita de stat a Romaniei pe fluviul Dunarea (senalul navigabil) de la vest de Schela Cladovei, pana la Gura Nerei.

Limita vestica Este reprezentata de raul Nera de la confluenta cu Dunarea pana la confluenta cu Canalul Patoc (pe o lungime de aproximativ 5,4 km).

GEOLOGIA SI EVOLUTIA GEOLOGICA

Diversitatea litologica a acestor masive montane roci cristaline, magmatice si sedimentare au dus la individualizarea unor peisaje foarte complexe cu multe elemente spectaculoase: creste si abrupturi calcaroase, chei, pesteri, intruziuni vulcanice.

Parcul Natural Portile de Fier se prezinta sub forma unui adevarat muzeu geologic in aer liber existand o serie de puncte de atractie geologica renumite la nivel national: sinclinalul suspendat Munteana, neck-ul volcanic Permian Trescovat, Cazanele Dunarii si formatiunile carstice.

Dintre siturile de interes stintific deosebit din punct de vedere paleontologic in Parcul Natural Pottile de Fier se evidetiaza: Cozia, plante fosile jurasic inferioare, Munteana-Dumbravita cu nevertrebrate din jurasicul mediu si inferior, Bahna nevertebrate si vertebrate rare miocene, Baia Noua, Eibental Cucuiova, Povalina plante fosile din Carboniferul superior si Permian, Bigar, Stenca, Pietrele Albe, Buschmann cu plante fosile din Jurasicul inferior. De altfel doua din aceste puncte fosilifere au fost declarate arii protejate de importanta nationala: punctual fosilifer Bahna si punctul fosilifer Svinita.

Morfostructura

Ansamblul morfostructural

Dunarea strabate un sector montan cu o mare complexitate morfostructurala, care s-a realizat intr-o indeluganta evolutie istorico naturala.

Subasmentul cristalin care s-a format in parte in timpul orogenezelor precambriana si caledoniana a suferit ulterior, in urma unor miscari oscilatori si plicative, diferite ca sens si amplitudine, o serie de fracturi pe verticala, determinand o mobilitate mai accetuata a unor sectoare. În aceste sectoare s-au schitat si au functionat unitatiile sedimentare paleozoice Resita-Moldova Noua, Svinita, Cerna, Presacina si Severin pe care le traverseaza Dunarea in cursul sau. Datele geologice arata ca marile unitati structurale, domeniul getic si danubian, functionau independente inaite de carbonifer. Desavarsirea structurii tectonice a Muntilor Banatului s-a realizat in timpul miscarilor orogenice ale ciclului alpin, cand s-a pus in loc panza getica (fazele austrica si laramica), acestea in inaitarea sa spre domeniul danubian, ca autohton, a antrenat in miscare si formatiunile panzei de Severin.

Miscarile ciclului alpin datorita amplorii lor au determinat stilul tectonic de tip alpin prin formarea unor cute (anticlinale si sinclinale), sau cute calcaroase orientate nord-sud si nord-est spre sud-vest (vizibile in zonele Resita si Svinita), a unor solzi si panze de sariaji (insasi panza getica), si a o serie de linii tectonice importante (Oravita-Moldova Noua, Liubcova-Rudaria). A permis de asemenea aparitia subsecventa, pe liniile rupturale amintite, a banatitelor, care complica structura geologica a regiunii. Toate aceste elemente structurale se inpun in configuratia generala a reliefului.

Dupa punerea in loc a panzei getice zona este exodata si se comporta ca un bloc relativ rigid.

În miocen (helvetian-tortonian), miscarile de oscilatie negative, prin formarea sau reactivarea unor sisteme de fali au determinat aparitia bazinetelor Bahna-Orsova, Dubova, Milanovac, Liubcova, care prin golful de la Moldova Veche comunica cu Marea Panonica spre vest. Formatiunile sedimentare miocene sunt usor cutate, fiind prinse in general in cute largi, afectate local de unele falieri.

Odata cu sarmatianu mediu, dar mai ales la sfarsitul pliocenului, masivul banatic a suferit o ridicare generala, inegala pe anumite sectoare. Liniile tectonice cu directie nord-sud (mai ales disclocatia Oravita-Moldova Noua) ca si neotectonica activa in zona de subsidenta a Belgradului, au determinat o ridicare mai slaba a Muntilor Locva in raport cu Muntii Almaj.

În urma acestor evenimente tectonice majore, in osatura Muntilor Banatului au aparut structuri complexe, formate in ciclul tectonic alpin, in structuri simple miocene.

Structurile complexe cretacice se inscriu in morfologie prin relieful montan al Muntilor Locva si Almaj, Mehedinti si Podisul Mehedinti, iar, cele miocene prin depresiuni tectonice ce se esaloneaza in cadrul culoarului dunarean.

Pe scurt, ca urmare a celor mentionate pana aici se desprinde constatarea ca arealul montan al Portilor de Fier corespunde unor regiuni cutat-faliate, in panze de sariaj; formatiuni cristaline si eruptive nu se inpun prin forme structurale specifice. Se observa totusi o oarecare adaptare a culmilor montane principale la structurile majore. De asemenea structura in solzi sau peticile de cristalin getic de pe autohton au generat diferite reliefuri tectono-petrografice, determinate de varietate litologica si raporturile tectonice care s-au creat. Se inpune sa mentionam ca structura cutat-faliata este caracteristica in deosebi unitatilor paleomezozoice Resita-Moldova Noua si Svinita. Aici, structurile in cute, diferite ca amplitudine si forma, de cele mai multe ori laminate sau tectonizate, alterneaza cu lini de dislocatie, inscriindu-se cu o mare complexitate tectonica. În general, cele doua structuri au aproximativ aceasi orientare, de la nord la sud (Resita) si de la nord-est (Svinita).

La o analiza de amanunt se pot distinge doua ansambluri morfostructurale: unul montan corespunzator unitatilor montane cretacice ale domeniilor getice, danubian si paraautohton, si altu depresionar, legat de structurile miocene.

RELIEFUL

CONSIDERATII MORFOMETRICE SI MORFOGRAFICE

Urmarirea relatiei versant vale si interfluvii, cu toate formele corespunzatoare lor a dat posibilitatea stabiliri nu numai a fazelor evolutive, dar si a unor diferentieri in arealul complex de culoar dunarean distingandu-se trei subunitati care se intrepatrund diferentiate relativ atat din punct de vedere functional cat si pozitional:

Talvegul care ocupa 10% din intreaga zona de culoar

Complexul teraselor desfasurat pe circa 25% cuprinzand 8 terase

Sectorul montan cu 65% corespunzator zonelor cele mai inalte cu cele trei suprafete de nivelare si extins pana spre cumpana unor ape afluente Dunarii in cadrul defileului, construit in amanunt din vai secundare si interfluvii de diferite categorii.

În ansamblu culoarul de vale dunarean, toate aceste subunitati prezinta valori diferentiate, cea mai mare revenind subunitati udate, care a transmis subunitatilor limitrofe, in decursul timpurilor, un anumit mod de comportare inpus de fluviu, ca principal operator, dupa instalarea lui pe acest traseu.

În cadrul peisajului se releva mai ales rolul agentului hidric, adica elementul cu dinamica cea mai activa care a declansat cele mai vii stari de instabilitate, componentul relativ static, relieful influentand conditiile bio-pedo-climatice.

Complexul montan strapuns de Dunare, pe alocuri cu mari linii de dislocatii tectonice la diferite grade si sensuri, prezinta o altitudine absoluta in general scazuta, contrastand evident cu restul masei de orogen din nord si sud, fapt care mijloceste in larga masura explicatia functiei de legatura intre bazinul Panonic si cel Pontic. Dealtfel defileul nu este un element singular, el fiind conditionat intr-o anumita masura de domeniile montane si depresionare limitrofe, desi este in principal rezultatul unei autodezvoltari, cu o valoare aparte in procesul influentelor marilor unitati in care se incadreaza. Relativa independenta pe care o are se datoreaza in special actiuni fluviului.

Ca unitate morfologica majora, culoarul dunarean angajeaza urmatoarele sisteme montane:

Pe dreapta Dunarii in Serbia Dobrianske Planina sunt muntii mijloci ca altitudine exceptie facand Komolske Planina Miroc Planina cu altitudini fregvente intre 500 si 550 metri.

Pe stanga Dunarii, in tara noastra Muntii Locvei, Almaj, Mehedinti si Podisul Mehedintii.

Din analiza indicilor geomorfologici cantitativi si calitativi se desprind o serie de elemente caracteristice cu o mare varietate.

De remarcat ca, in linii mari, ansamblul de masive care incadreaza culoarul dunarean nu este fara legatura cu restul masei montane comportandu-se pe principiul parte si intreg rolul inportant in individualizarea acestuia revine atat unor componenti cu o vie dinamica cat si pozitia intre depresiunile Panonica si Pontica.

Între arealul vaii Dunarii si masa montana limitrofa se inscriu evidente contraste hipsometrice si biopedoclimatice. Întregul culoar se pune in evidenta prin versanti cu inclinare puternica, prin forme care imita canionul, prin praguri, repezisuri in albia minora, cu repercursiuni in navigatia fluviala, mai ales in apele mici, fapt justificat in parte si de complicatiile tectono geologice. Aici pe axa Dunarii alterneaza forme variate ca aspect, bazinete cu stramtori care se inscriu cu o serie de indici specifici si aspecte variate cum ar fi golfu si culoarele; unele excentrice de traseul Dunarii conditionate de geneza si evolutie. Acolo unde apar formatiunile dure cum ar fi paragnaise, gnaise, anfibolite, granite, calcare, gabblouri, porfire acestea genereaza in morfologia regiuni caractere tipice stramtorilor cu mari regularitati cum sunt: Pescari, Cazanele Mari si Mici, Varciorova. În aceste locuri Dunarea a fost silita sa isi modeleze profilul logitudinal printr-o dinamica care sugereaza imaginea unor procese complexe intrabazinale si interbazinale. Ritmul diferentiat al modelari inpus de Dunare s-a transmis de-a lungul timpului si zonei limitrofe evident in relatiile vale interfluviu. Deci consolidarea Dunarii in sectorul ei transversal a atras permanent, prin sisteme hidrografice tributare, zonele limitrofe. Aspectele mentionate mai sus ne dau posibilitatea sa evaluam atat raporturile dintre componentii fizico-geografici, cat si functia lor exprimata prin pozitie si de dezvoltare. Existenta calcarelor a cristalului sau a formatiunilor sedimentare putin dure sau varietatea elementelor litologice, si prezenta diferitelor linii tectonice au inprimat relieful si unele particularitati locale pe langa trasaturile generale evidente.

În amanunt teritoriu de vale loat in studiu, ca urmarea conditiilor in care s-a dezvoltat evolutia paleogeografica, structura si tectonica, cu comportament diferit sub actiunea agentilor modelatori externi caracterizandu-se prin lipsa de uniformitate, cea ce da posibilitatea separarii mai multor sectoare si pe directie vest-est.

Astfel in prima parte intre confluenta Nerei cu Dunarea si localitatea Pescari pe o distanta de 35 de km, elementele morfometrice releva existenta unei zone cu caracter de tranzitie, incadrata intre doua mari unitati structurale: masa cristalina a Locvei si capetele masivelor Dobrianske Plantina si Komolske Plantina. În totalitate evolutia morfologica a vai Dunarii in acest sector se leaga de existenta unui golf precuaternar de tip precarpatic golful Moldova Veche din seria de depresiuni golfuri intrate mai mult sau mai putin piezisi in munti, specifice ramurei vestice a Carpatilor Occidentali; asimetria vai mosteneste tiparul vechilui golf. În acest sector lunca Dunari atinge o latime maxima de 1 500 metri. Sub raport morfometric se distinge o zona de lunca inalta, in care preodomina asociatia zonelor de dejectie, si o zona de lunca joasa, si o zona de lunca joasa, periodic inundabila, instabila ca rezultat al oscilatiilor de nivel din albia fluviului. Nota predominanta a morfologiei actuale este data de existenta unor remanieri generate de Dunare. Panta slaba, adancimea variata (7 si 18 metri), aportul de materiale solid destul de mare au concurat la formarea unor ostroave, dintre care mentionam pe Colinovat, Kisiljevo si Moldova Veche. Ultimul ostrov (lung de circa 6,4 km) este cel mai extins in suprafata si poseda un dezvoltat camp de dune; altitudinea absoluta variaza intre 65 si 75 metri si doar in movila Hunca ajunge la 103 metri, in partile marginase fiind fregevnt inundabil.

De la Pescari spre avale incepe defileul propriu-zis; intre aceasta localitate si confluenta cu Camenita, pe o distanta de 15 km, valea prezinta versanti abrupti, pe alocuri subsapati cu inclinari care ajung in unele cazuri pana la 90˚; defileul are un profil transversal ingust, prezentand o latime maxima de 450 de metri. Prima parte a cestui sector Pescari-Alibeg, este puternic sculptat in calcare jurasice si cretacice, mai departe in granite de Sichevita si in sisturi cristaline apartinand panzei getice. Conurile de grohotisuri, sunt fregvente atingand pe alocuri, albia minora. Adancimile maxime ale fluviului ajung la 35 de metri, iar panta creste.

Între confluenta cu paraele Camenita si Berzeasca, Dunarea strabate depresiunea postectonica Liubcova (Sichevita), desfasurata pe formatiuni miocene, unde valea prezinta un profil asimetric. Al doilea defileu, sculptat in calcare jurasice, marne si marnocalcare cretatice, conglomerate si gresii permiene, se desfasoara intre Berzeasca si Greben, latimea acestuia variind intre 220 si 280 metri, iar versanti abrupti ridicandu-se la 450-500 mertri altitudine.

De la Greben mai departe valea capata extensiune: Dunarea intra in depresiunea de la Svinita, larg dezvoltata pe malul drept si care se desfasoara pana in Iuti. În acesta depresiune, cunoscuta in literatura de specialitate si sub numele de Milanovac (Donji Milanovac) fluviul face un mare cot, latimea maxima a vaii atingand la 2 km. Scaderea pantei albiei este exprimata prin aparitia unor ostroave. Aici valea este sculptata in roci cu structura si litologie variata, calcare jurasice, formatiuni de molasa argilo-grezoase permiene si calcare triasice.

Al treilea sector ingust unde se succed mici bazinete cu stramtori, este reprezentat prin Cazane, zona cu aspect de canion: Cazanele Mari si Mici, intre care se intercaleaza bazinetul Dubova. Cazanele Mari calcaroase, sunt incadrate intre masivul Ciucarul Mare (318 metri) pe stanga si Veliki Strbac (768 metri) pe dreapta, fiind lungi de 3,8 km si late de 200-350 metri. Ciucarul Mare prezinta versanti abrupti spre Dunare si este ciuruit din loc in loc de pesteri (pestera Liliecilor sau Ponicova, Pestera Maovat sau Veterani si altele mai mici); bazinetul depresionar suspendat Panicova situat in spatele Cazanelor, drenat de apa cu acelasi nume, separa masivul Ciucarul Mare de masivul Cracul Dracului. Conuri de grohotisi, in serie, pe alocuri sub forma de tapsane, ajung pana in apa fluviului. Daca pe partea dreapta masa calcaroasa cretacica este continua din Veliki Strbac pana in Mali Strbac (626 metri), in schimb pe partea stanga, bazinetul Miocen Dubova cu altitudini medii de 60 de metri, se interpune cu aspect excentric fata de linia Dunarii. Dimensiunile acestui bazinet sunt reduse, el fiind lung de cirac 2 km si lat de circa un km. Aici, Dunarea pare mai potolita, iar latimea albiei minore este cuprinsa intre 150 ti 170 de metri. Conurile de grohotisuri (unele suprapuse) ale unor vaii cu caracter torential, ca Valea Satului si altele, estompeaza contactul dintre depresiune si masa montana. Între Ciucarul Mic (313 metri) si Mali Strbac se desfasoara Cazanele Mici, defileu care pastreaza in lini generale acelasi aspect ca precedentul: versanti abrupti, apropiatii, cu conuri de grohotisuri la baza, limitate datorita actiunii Dunarii. O particularitate in acest sector ofera valea Mraconiei care dupa ce strabate bazinetul Mraconia si apoi un defileu ingust prin masivul Ciucarul Mic, etaleaza un larg con de dejectie, asimetric, facand ca albia minora a Dunarii inpinsa spre dreapta sa se ingusteze la circa 150 de metri.

În aval de sectorul Cazanele Mari, valea se largeste in bazinetul depresionar Ogradena, unde depunerile din albia minora de tip submers, dar mai ales de tip emers, ca efect al dinamicii si aportului de aluviuni, sunt exprimate prin ostrovul Ogradena, in prezent acoperite de apele lacului de acumulare. Apropiat de teritoriu Serbiei si Muntenegru caruia ii apartinea acesta avea o lungime de circa 1,5 km si o latime maxima de circa 500 metri, fiind inundabile in mare parte la apele mari. Versantii Dunarii atat din partea dreapta cat si din cea stanga prezinta o inclinare mai slaba, terasele fiind mai evidente.

În depresiunea Orsova-Bahna, de asemenea excentrica fata de treseul Dunarii, valea creste in latime, prezinta o puternica asimetrie, terase bine formate, iar ostrovul Ada-Kaleh, acoperit azi de apele lacului de acumulare, este rezultatul indeosebi al materialelor transportate de raul Cerna.

Depresiunea Orsova este cea mai dezvoltata de pe parcursul defileului, cu un relief variat la trecerea de la lunca si terasa joasa la versantii marginasi.

În regiunea propru-zisa a Portilor de Fier, de la Gura Bahnei si pana la contactul cu Depresiunea Drobeta-Turnu Severin, albia minora se ingusteaza (circa 600 de metri), apar ostroavele, stanci emerse si submerse, marmite, renii etc. Aici, Dunarea si-a dezvoltat valea in cea mai mare parte in cristalinul seriei de la Sebes si in formatiunile cretacicului inferior paraautohtonul de la Severin, specifice Muntilor si Podisului Mehedinti. Fenomenele legate de vale sunt conditionate mai mult de roca si structura. Desi spatiul luncii este restrans, totusi o serie de conuri de dejectie ale torentilor influenteaza desfasurarea ei. Versantii vaii variaza intre 3 si 30˚, viteza de scurgere, debitul si adancimea sunt mari, prezentand astfel caractere morfografice si morfometrice deosebite de ale celorlalte sectoare ale complexului de vale dunarean.

SUBUNITATII

Muntii Locvei se intinde de la Nera in vest pana la valea Camenitei in est. În cadrul Parcului ating o altitudine maxima de 545,7 metri in varful Poiana Lisa situata pe limita nordica coborand treptat pana in Valea Dunarii si Valea Nerei. Sunt alcatuiti din douo zone disticte: o zona cristalina cu intruziuni granitice in partea vestica si o zona sedimentara, calcaroasa in partea estica.

Cuprind sub aspect litologic si structural formatiunile cristaline epimetamorfice de Locva si Minis, granitoidul de Sichevita si rocile sedimentare ale zonei Resita, care corespund unitatilor structurale cu acelasi nume.

Ccristalinul seriei de Locva, constituit din sisturi cu porfiloblaste de albit si un complex filitos si terigen de roci verzi, s-a metamorfozat in timpul fazelor tectonice caledonica, varisca si laramica.

Structura in cute largi simetrice sau asimetrice in partea de nord-vest, izoclinale culcate spre sud-est si chiar rasturnate in sectorul estic dovedind inpingerea formatiunilor cristalofiene de la nord-vest catre sud-est, nu se inpune in relief prin forme specifice dar se observa totusi o corespondenta oarecare intre cutele largi si unele interfluvi majore, ca si cateva forme dezvoltate pe anumite planuri de sistuozitate.

O serie de fali longitudinale cu directia nord-sud au compartimentat masivul in cateva blocuri; cea mai importanta este linia tectonica Oravita-Moldova Noua, pe care sisturile cristaline incaleca formatiunile mezozoice ale zonei Resita. O alta falie, transversala cu directia sud-nord de la Moldova-Noua catre Macesti, determina decrosarea spre est a sedimentarului mezozoic si prabusirea compartimentului sud-estic al cristalinului care in partea nordica a Dunarii apare numai la Bazias. Aceste sisteme de fali se refelecta in morfologie, complicand aspectul reliefului prin aparitia unor compartimente cazute (o serie de denivelari morfometrice de circa 50-60 metri), rupturi de panta, configuratia versantilor si a vailor axate pe ele.

Formatiunile cristaline ale seriei de Minis, alcatuite din filite sericitoase, cuartitice, tufogene, sisturi cloritoamfibolice, gnaise ca si granitoidul de Sichevita, alcatuiesc partea estica si sud-estica a Muntilor Locva. Aceste roci au o directie aproximativa nord nord-est catre sud sud-est, conforma cu a culmilor montane pe care le suporta.

Zona sedimentara Resita-Moldova Noua, variata sub aspect litofacial, se inscriu cu o morfostructura foarte complexa, exprimata prin cute aplecate, anticlinale si sinclinale cu un plan laminat, linii de dislocatie cu un plane de incalecare. Acestea s-a realizat in timpul miscarilor oscilatorii si plicative mezocretacice si din cretacicul superior; se observa o aproximativa identitate intre tectonica si formele de relief.

Structura acestuia este complicata si de magmatismul banatitic, care se inscrie in relief printr-o suita de varfuri sau culmi semete, inpadurite care domina platoul calcaros.

Muntii Almajului au ca limite Valea Camenitei la vest si Valea Cernei la est. Ating altitudinea maxima din arealul Parcului in varful Teiul Mosului. În cadrul masivului se individualizeaza douo depresiuni importante: Liubcova si Ogradena-Orsova.

Au o morfostructura mult mai complexa, dat fiind suprapunera lor peste domeniile getic si danubian, ultimul, ca autohton, fiind puternic tectonizat si compartimentat prin lini tectonice importante.

În partea vestica apare unitatea cristalinului getic reprezentat prin seriile de Minis si Sebes (filite, sisturi clorito-amfibolitice, paragnaise, micasisturi si gnaise) care incaleca peste danubian de-a lungul liniei tectonice Liubcova-Rudaria. Se observa o corespondenta a acestor structuri in relief in cea ce priveste orientarea principalelor interfluvii , prezenta unor abrupturi tectonice.

Cristalinul domeniului danubian metamorfozat in ciclurile precarbonatice care este foarte variat sub aspect litologic.

În ansamblu, sisturile cristaline au foste cutate in benzi, cu o directie nord-est catre sud-vest, directie care concorda cu tectonica generala a masivului. Masivele de roci eruptive (granite si granitoide) puse in loc inaite de carboniferul superior traverseaza logitudinal cristalinul, pe doua aliniamente: Cherbelezu-Sfardinu si Ogradena-Cerna, intre ele situandu-se gabbrourile de la Iuti si serpentinitele. Acesta dispozitie structurala a cristalinului si eruptivului concorda in mare masura cu directia culmilor montane ale Almajului. În timpul orogenezei alpine s-au produs unele linii de dislocatie de-a lungul carora o serie de blocuri s-au incalecat de la vest spre est sub forma de solzi, cuprinzand si depozitele sedimentare paleomezozoice pe care le-a rasturnat si tectonizat (solzul Toronita cu carboniferul de la Drencova, solzul Ielova, cu depozite paleomezozoice de la Cozlea-Camenita). Unele petice ale panzei getice care afloreaza in cazane si la Dubova, complica structura cristalinului danubian.

Zona sedimentara Svinita prin complexitatea ei, se inpune in morfostructura Muntilor Almaj. Acesta reprezinta un larg sinclinoriu alcatuit dintr-o succesiune de anticlinale si sinclinale umplute cu formatiuni paleomezozoice (gresii si sisturi rosii, cinerite, piroclastite, conglomerate, marne, calcare), avand aceasi orientare, de la nord-est, catre sud-vest, ca si structurile cristaline: prezinta flancul vestic rasturnat, laminat si incalecat de catre slozul cristalinului de Ielova, iar cel estic repauzeaza pe cristalinul de Poiana Mraconiei si apare ca un monoclin cu o cadere de 20-30˚spre sud-vest. Structurile tectonizate si laminate sunt numeroase mai ales in partea vestica, datorita unor linii rupturale sau de incalecare evidente si in relief. Acest mod complex de organizare interna genereaza reliefuri primare sau derivare, ca si forme structurale elementare care apar pregnant in peisaj.

Zonele de sedimentare mezozoica Cerna si Presacina se inscriu cu un relief calcaros grefat pe o mare bolta anticlinala care da pitorescul Cazanelor Dunarii.

Muntii Mehedinti si Podisul Mehedinti sunt doua unitati ce se includ in Parc prin compartimentul lor sudic, desfasurandu-se pe directia vest-est de la Valea Cernei pana extremitatea estica a Parcului si coborand in altitudine de la nord la sud si est.

Constituie unitati morfo-structurale distincte, alcatuite (in Defileul Dunarii) din cristalinul getic, un petic calcaros (zona Cerna) al autohtonului (la Varciorova) si paraautohtonul de Severin. Aceste structuri nu dau forme specifice in morfologia regiunii.

DEFILEUL DUNARII

Defileul Dunariise extinde intre Bazias (intrarea in Romania a Dunarii) si barajul de la Gura Vaii desfasurandu-se pe 132 de Km.

Numele i+a fost dat dupa ingustarea situata intre Podisurile Mehedinti si Miroc. Aici navigatia este puternic stanjenita, aproape inposibila, din cauza unor stanci de sisturi cristaline, ce se ridicau pana spre suprafata apei sau peste ea, ca de exemplu stanca Perigrada cea ma ipozanta.

Este cel mai maret si lung defileu din Carpatii si din Europa. Face parte din patrimoniul national al vailor transversale ale Romaniei. Adaposteste azi un lac antropic cu un mare complex hidroenergetic si de navigatie, ce a ridicat apele vechiului nivel al fluviului cu 30 de m la baraj si 20-30 de cm la confluenta cu Nera (amonte de Bazias) cota generala a apei fiind de +70 de m. Defileul este, in acelasi timp o subregiune geografica unicat a Romaniei. Acesta are la baza varietatea mare a rocilor si a formelor de relief, care inpun, apoi o hidrografie specifica, topoclimate aprte, o flora si fauna diversa, peisaje multiple, inglobate unui sistem mozaicat dar unitar.

În acest culoar ingust care leaga depresiunea Getica de cea Panonica, se intanlesc pereti verticalisau coline domoale sau terase, uncontrast puternic intre fluviul ce curge si azi lin prin lac cu cel mult pana la 0,7 m s si raurile afluente tumultoase si cu o mare competenta, rostogolind bolovani pe o panta ce atinge 10-100‰. Pe fundul Dunarii talvegul oscileaza intre adancimi de 2-3 m, la praguri sau gerdapuri, pana la gropice coboara cu 30-45 de m ajungand uneori la numai 7 m peste nivelul marii.

Pe pereti valuriti ai defileului, uni insoriti puternic, alti mai umbriti, isi dau intanlire elemente biogeografice carpatice, cu altele mediteraneene, ultimele urcand pe locuri prielnice iar cele carpatice coborand adesea la altitudini mici. Pe fondul climatului temperat continental de munte se fac simtite influentele submediteraneene, mai mult iarna si in anotimpurile de tranzitie 

Cursul fluviului Dunarea influenteaza semnificativ peisajul intanlit in Parcul Natural Portile de Fier, Valea Dunarii schimbandu-si aspectul de-a lungul celor 132 de km dintre Gurile Nerei si aval de barajul de la Gura Vaii. În functie de structura geologica si de rocile pe care le traverseaza Dunarea prezinta sectoare de ingustare formate la traversarea rocilor dure si mai ales a calcarelor; dar si sectoare de largire unde s-au format depresiuni:

De la vest la est acestea sunt:

Îngustarea Valea Nerei-Valea Rilii co o lungime de peste 3 km

Depresiunea Moldova Noua situata pe amplasamentul unui bazin miocen co o lungime de circa 29 de km

Îngustarea Coronini-Alberg co o lungime de 6 km

Depresiunea Liubcova cel mai larg sector din cadrul defileului cu o lungime de 18 km

Îngustarea Berzasca-Greben valea este simetrica cu versantii, cu versanti abrupti ci o lungime de circa 18 km

Sectorul Greben-Plavisevita valea este relativ larga taiata in formatiuni metamorfice pe circa 25 de km

Cazanele Mari si Cazanele Mici valea este ingusta cu aspect de chei taiate in calcare sunt separate de bazinetul Dubovei

Depresiunea Ogradena-Orsova cu dezvoltatre doar pe malul romanesc

Îngustarea Vvarciorova-Gura Vaii cu o lungime de circa 9 km

Ansamblu morfostructural depresionar

Corespunde structurilor simple miocene, respectiv bazinelor Molova Veche, Liubcova, Svinita-Milanovac, Dubova si Orsova-Bahna. Acestea s-au transformat in helvetian (Bahna) sau in tortonian, functionand pana in sarmatianul mediu. Depozitele cu caracter de molasa (conglomerate, gresii, pierisuri, nisipuri si argile) sunt slab cutate sau prinse in cutele de profunzime ale fundamentului, cum se observa in bazinul Bahna.

Morfologic, bazinele se inscriu ca depresiuni tectono-erozive, dominate de rama montana cristalina sau eruptiva cu circa 50-100 metri. Relieful in cele mai multe cazuri este deluros si coboara in trepte spre Dunare, fragmentat de raurile ce le dreneaza, formele structurale lipsind.

Formele de relief caracteristici structurilor cutate

Structurile cutate se reflevta in configuratia reliefului prin dezvoltarea unor forme primare(de concordanta directa), derivate si elementare, ca si prin aparitia mai multor tipuri genetice de vai.

Relieful structural primar. Apare sub forma unor culmi de anticlinale si vai de sinclinale, observandu-se o oarecare identitate intre structura si relief.

Culmile de anticlinale. Sunt reprezentate printr-o serie de inaltimi si interfluvii grefate pe principale cute anticlinale, care prind in axul lor depozite juridice sau cretacice. Deoarece flancurile anticlinalelor sunt in general tectonizate si laminate, formele de relief dezvoltate pe ele sunt asimetrice, inguste, cu fregvente cueste tectonice. Asa se prezinta situatia in cazul culmilor Varad, Ciuchin, Tausan, Valea Mare, a celor care domina localitatea Padina Matei (Muntii Locva) sau a dealurilor Piatra Lunga-Munteana, Curmatura-Graditei din Muntii Almaj.

Vaile de sinclinal. Au o dezvoltare redusa si folosesc axul sinclinalului numai pentru o parte din cursul lor. În acesta situatie sunt vaile Valea Mare )in cursul mijlociu), Moldovita, Camenita si Ogasul Cumori din Muntii Locva si vaile Capriva, Ravnistea din Muntii Almaj. În general au un profil transversal simetric cu versanti evoluati prin desprinderea blocurilor calcaroase; exceptie face Valea Mare, a carei asimetrie este datorata redresari flacului vestic al sinclinalului prin aparitia corpului de banatite pe linia de dislocatie vestica.

Relieful structural derivat. Are o mai mare raspandire, luand aspecte morfologice variate, si apare de regula cu inversiuni de relief. În zona calcaroasa a Muntilor Locva predomina sinclinalele suspendate sub formaa de interfluvii sau platouri (Sinoca-Topolet, Sf Elena, Grabanita-Mohila-Garnic), forme la care s-a ajuns prin modelare abraziva si fluviatila.

O serie de inaltimi si culsmi, ca Moldovita, Talva Cerbului, Cornetu, Dealurile Triasice ce strajuiesc pe stanga valea Baronu sunt tot sinclinale suspendate tectonizate si laminate.

În Munti Almaj, sinclinalele suspendate apar fie ca suprafete interfluviale (Dealul Piatra Lunga-Piatra Alba, Zeliste, Greben) fie ca inaltimi mai rotunjite sau asimetrice (Dealul Ceisul Mare, Delaul Drenetina, Ravniste, Cioaca Vranisoc).

Aceste forme de relief sunt insotite de obicei de cueste, hog-bak-uri, creste tectonice sau lirologice. Se intanlesc si vai de anticlinal, de regula scurte, cu un profil transversal simetric cu baza versantilor tapata cu panze de grohotis (paraiele: Varad, Dubochi, Tausan, Gradita, Selschi).

Valea Mare (Muntii Locva) la ietirea din zona calcaroasa intersecteaza anticlinalul cu acelasi nume, taindu-si un sistem de chei pe o lungime pe o lungime de circa 800 de metri.

Relieful morfostructural elementar. Este reprezentat prin cueste, suprafte si polite structurale. Prezenta structurilor monocline si cutate detrmina o varietate a cuestelor sub raport genetic si al raspandirilor.

În regiunile monoclinale, la contactul cu formatiunile cristaline si eruptive se formeaza cueste de monoclin (propru-zise): Dealul Cicaru-Prisloc, Dealu Ciucar, Ciorpanu, Stancilova, Cotu Popii, Martinovat, Lucacevat (Muntii Locva); Dealu Cioaca Bori, Iardumovacia, Murguceva (Muntii Almaj).

În structurile cutate se dezvolta o serie de cueste folosind ,flancurile sinclinalelor sau anticlinalelor mai ales in Muntii Almaj, unde succesiunea acestor cute este evidenta. Cuestele de sinclinal sunt mult mai raspandite fiind reprezentate printr-o serie de dealuri si culmi: Cornetu, Grabanita (Muntii Locva), Sirina, Zeliste, Velican, Dumbravita, Cioaaca Vranicioc (Muntii Almaj). Cueste de anticlinal sunt mai putin fregevente, datorita tectonizari flancurilor acestora (Varad, Ciuchin, Gradita, Cazane). Uneori apar cueste si de-a lungul unor linii de falii, cum este cazul celor din Muntii locva, de la Padina Matei si Corhanul Mare (cueste tectonice), sau de la Svinita, unde s-a dezvoltat pe un monoclin faliat. Raspandite sunt si hog-bak-urile, mai ales in zonele intens tectonizate, intre Greben-Munteana sau pe valea Baronu in Muntii Locva.

Cuestele amintite pot sa fie simple sau in trepte, cu creasta simpla sau festonata, observandu-se o retragere continua a frinti in urma proceselor de dezagregare si gravitationale.

Suprafetele structurale sunt mai putin reprezentative datorita tectonici care deranjeaza structura initiala, dezvoltandu-se atat in Muntii Locva (dealurile: Cotu Popii, Ciucaru, Fantana, Bevar, Stancilova), unde sunt ciuruite de doline, cat si in Muntii Almaj (Glavcina Mica, Culmea Slatina).

Politele structurale sunt bine reprezentate, insotind celelalte forme mai ales in defileul dintre Pescari si Alibeg, unde, alaturi de hornuri, culoare, rauri si panze de grohotis, stancarii, dau aspectul general al reliefului.

Tipuri genetice de vai. Se intanlesc atat vai structurale, cat si neadaptate la structura, cel putin pentru anumite sectoare.

Vaile subsecvente sunt cele mai tipice si mai larg raspandite, mai ales in Muntii Almaj, unde relieful de monoclin este mai pregnant. Amintim in acelas sens vaile Radimna, Livedica, Alibeg (cursul mediu), in Muntii Locva, si Starita (cursul superior), Eliseva (cursul superior), Sirina (o parte), Vodischi, Borstita, Iradumovacea, Tiganului, Saraoschi, in Muntii Almaj; acesta travereaza roci variate, sunt asimetrice si dominate de cueste evidente.

Vaile consecvente sunt reprezentate doar prin sectoare reduse in cadrul raurilor Radimna, Tisa, Ogasul rau din Muntii Locva, Eliseva (cursul inferior), Povalina (cursul inferior), din Muntii Almaj. Vaile obsecvente apar in platouo calcaros de la Ff Elena, Vranovat si Alibeg, in cursul superior al raurilor; sunt vai simetrice, cu rupturi de panta in talveg date de duritatea diferita a rocilor si traversarea capetelor de strate. Între vaile transversale amintimvalea Radimnei, Valea Mare cu aflueti sai, Ogasul Tisa si Ogasul Rau 8Muntii Locva) si Valea Seca, Sirinia, Urviste, (Muntii Almaj. Acestea intersecteaza o succesiune de structuri, fali, sinclinale, anticlinale (Radimna, Valea Mare, Sirinia) sau numai una singura. Prezinta numeroase rupturi de panta in profil logitudinal legate de faliile sau de rocile variate strabatute. Local apar si vai epigenice,   in zona de contact a calcarelor sau a perminanului cu granitul de Sichevita (valea Vranovat) si respectiv cu gabbroul de Iuti (valea Selschi pe un sector), aici raurile au taiat cuverturile superioare adancindu-se in eruptiv. În acesta situatie este si paraul Tiganului, care a erodat cuvertura tortoniana, trecand in marnele barremiene. În fregvente cazuri, varietatea litologica s-a reflectat in configuratia versantilor.

Relieful structurii faliate

Este reprezentat printr-un sistem de lini tectonice, de varste si amploare diferite, cu inplicatii in structura si morfologia regiuni. Acestea au o orientare generala nord-sud in Muntii Locva, nord-est spre sud-vest in Muntii Almaj si au detrminat compartimentarea marilor unitati structurale.

Între liniile tectonice care au jucat un rol inportant in definitivarea structurilor majore din regiune si cu un rasunet mare in relief amintim:

-dislocatia vestica, ce se urmareste din valea Barzava si pana la Dunare continuandu-se pana la Rodopi, dislocatie care a detrminat schitarea si functionarea zomei de sedimentare Resita-Moldova Noua; in orogeneza alpina, de-a lungul acesteia, cristalinul de Locva a ancalecat sedimentarul paleomezozoic; de asemenea aparitia corpurilor subsecvente de banatite este legata tot de reactivarea acestei dislocatii in faza laramica.

-linia tectonica Liubcova-Rudaria, peste care domeniul getic a fost anpins peste danubian si de-a lungul carea a aparut al doilea aliniament de banatite

-linia de sariaj de la Slatinicul Mare, peste care cristalinul getic incaleca panza de Severin

-liniile tectonice care au detrminat aparitia zomei de sedimentare paleomezozoica Svinita

Este de mentionat ca o serie de fali au favorizat inpingerea de la vest spre est a cristalinului si formarea unor solzi.

Alte accidente tectonice au afectat zonele de sedimentare Resita-Moldova Nouasi Svinita (unele evidente numai statigrafic), cea ce a determinat deranjarea, laminarea si tectonizarea structurilor cutate complicand si mai mult tectonica si morfologia regiunilor. Amintim faliile: Beiul Sec, Polom, Plesiva, care se inpun an aspectele geomorfologice din sectorul calcaros al Muntilor Locva, ca si liinile tectonice care au generat morfostructuri variate intre Svinita si Cozla despre care am amintit.

Alteori, liniile de dislocatie faciliteaza ingustarea unor vi, adik vai de falie. De unasemenea sistem de fali este legati si formarea culoarului miocen dunarean, pe care s-a axat fluviul mai tarziu. Ca vai de falie amintim: valea Baronul, formata pe dislocatia vestica, ogasul Rau afluent al paraului Valea Mare (Muntii Locva) si Valea Stanicului (Muntii Almaj), vai in general puternic adancite si cu versanti asimetrici.

Deci, spatiul Portile de Fier se caracterizeaza printr-o structura foarte complexa, data de existenta celor doua mari unitati structurale (getica si danubiana), si complicata de subunitatile de sedimentare paleomezozoice sau miocene.

Acesta complexitate tectonica se exprima printr-o mare varietate a reliefurilor structural. Dunarea, in adancirea sa continua a fost influentata si de marile accidente tectonice din zona.

Relieful structurii carstice

Cele mai spectaculoase sectoare ale Defileului Dunarii le intalim acolo unde fluxul traverseaya depozitele groase de calcar. Reyistenta acestor roci la actiunea mecanica si in acelasi timp vulnerabilitatea lor im agresivitatea chimica a apei au dus la individualizarea versatilor abrupti ai vai Duaarii si la prezenta a numeroase forme de exocarst.

În drumul sau spre defileu Dunarea strabate 4 zone calcaroase :

De la Coronini pana la 2 Km amonte de confluenta raului Libojardea cu Dunarea in arealul Muntilor Locvei

Aval de localitatea Cozia in Muntii Almajului sinclinalul Sirina

Zona localitati Svinta in muntii Almajului

Zona Cazanelor Dunarii

Relieful carstic este reprezentat de forme carstice de suprafata exocart si de adancime endocarst

In Muntii Locvei calcarele determina prezenta unor versant abrupt si inalt de peste 100 de metri care se pote observa pe o distant de cativa Km i naval de localitatea Coronini (Fetele Dunarii). În arealul localitati Garnic Padina Matei exista un intens platou carstic. Formele endocarstice sunt reprezentate prin lapiezuri, doline, vai de doline, chei scurte si salbatice (Livadica, Aliberg) exista si forme endocarstice cum ar fi pestera Gura cu Musca 254 metri Pestera cu apa din valea Polevii 951 metri Gura Chindiei.

Calcarele din zona Sirinia sunt slab carstificate, lapiezurile ocupand suprafete restranse si dolinele avand dimensiuni reduse. În peisaji se remarca Cheile Sirinei cu pereti abrupti brazdati de diaclaze si fisuri.

Calcarele jurasice si cretacice din zona Sivita au determinat aparitia unui perete masiv morfologia carstica fiind totusi slab dezvoltata.

În cazanele Dunarii formele carstice au o dezvoltare deosebita. Lapiezurile formeaza un microrelief characteristic dezvoltat in partea de sud vest a Cazanelor Mari ti Cazanelor Mici. Dolinele sunt formele ce dau nota caracteristica a exocarstului Cazanelor Mari, cunoscute local sub numele de vulcane. În masivul calcaros Ciucaru Mare au fost identificate 7 pesteri cu o lungime totala de 2 155 metri din care cea mai inportatnta este Pestera Ponicova.

Alte elemente spectaculoase de peisaji sunt date de relieful volcanic si structural

Relieful volcanic este reprezentat de Neck-ul volcanic Trescovat ce reprezinta de fapt lava consolidata pe fostul unui fost Vulcan evidentiindu-se in morfologia zonei printr-un abrupt de 400 de metri

Relieful structural se inpune prin abrupturi cu dimensini variabile foarte evidente in inprejurimile localitatii Svinita unde formeaza spectaculosul “anfiteatru natural” situat deasupra satului precum si abruptul Cioaca Borii la Nord de Trikule una din putinele statiuni cu Pinus nigra var. Banatica (pinul negru din Banat) din Parcul Natural Portile de Fier.

Caracteristici climatice

Parcul Natural Portile de Fier se incadreaza in zona cu climat temperat continental cu influente mediteraneene semnificative.

Datorita influentei circulatiei aerului cald de origine mediteraneana temperatura aerului inregistreaza valori mai ridicate in comparatie cu alte unitati montane În Defileul Dunarii climatul este apropiat fata de cel mediteraneen media multi anuala fiind de circa 11 grade celsius

Situarea regiuni sub icidenta maselor de aer vestice si sud-vestice conditioneaya cantitatii de precipitati relativ ridicate pentru o zona de pana la 1000 metri altitudine de pe teritoriul Romaniei. Cantitatiile medii anuale oscileaza intre 700-1000 mm

Directia predominanta a vanturilor in Parcul Natural este sudica insa in Defileul Dunarii datorita canalizari maselor de aer devine estica si vestica.

Regimul anual al vitezei vantului se caracterizeaza prin cresteri ale vitezelor iarna si primavara maximele depasesc 15 m/s.

În Parcul Natural Portile de Fier se manifesta si vanturi cu caracter local:

Brizele specific defileului datorita diferentelor de temperatura dintre apa lacului si versanti

Cosava bate cu viteza de peste 70 km/h pe directia sud-vest nord-est provocand scaderi masive de temperatura

Gorneacul specific Depresiuni Moldova Noua bate pe directia nord-est sud-vest cu intensificari ce depasesc uneori 100 de km/h

Parcularitatile climatice ale defileului Baziasi si depresiunea DrobetaTurnu-Severin sunt rezultatul interactiuni stranse dintre procesele radiative si de circulatie atmosferica cu conditiile foarte variate ale reliefului. În cadrul acestui sector Dunarean procesele atmtosferice sufera intense perturbati de natura oprografica. Umezeala aerului capata valori mai ridicate iar nori si precipitatiile au o fregventa mai mare decat in zonele vecine. Curenti de aer sunt canalizati in lungul vaii Dunarii si local capata caracter turbulent. În unele situati sub influenta valorilor mari ale gradietilor barici orizontali, de-a lungul defileului Dunarii se produce deplasarea rapida a maselor de aer rece si dens. Relieful muntos joaca un important rol activ asupra proceselor frontale si orografice, care se concretizeaza prin valori mari ale nebulozitati si precipitatiilor.

Radiatia solara

În cadrul Defileului Dunarii, durata medie anuala de stralucire a soarelui este de 2 148 de ore (Drobeta-Turnu Severin in perioada 1948-1960). Valorile medii anuale scad la mai putin de 2000 de ore (1911 ore la Orsova) pe masura inaitari pe partea vestica a culorului Dunarii, unde nori orografici au o mare fregventa, iar activitatea frontala se intensifica.

În cusul anului, in Defileul Dunarii durata de stralucire a sorelui se repartizeaza in mod diferit, in functie de durata variabila a zilelor si de regimul norilor. În intervalui cald al anului, din aprilie si pana in septembrie, se insumeaza un numar de 1557 de ore cu soare, aproape de trei ori mai mult decat in intervalul octombrie-martie (591 de ore). În lunile de iarna, numarul total de ore insorite este mai mic decat al unei singure luni de vara (250 de ore). Toamna, in luna noiembrie sunt mai putine ore de soare decat in luna decembrei, luna solstitiului de iarna, datorita fregeventei activitati cliconice de Marea Mediterana. În luna decembrie, timpul insorit se reduce la aproape 25 % din durata celui din luna septembrie. Vara, in luna iulie, se insumeaza cu 19% zile de soare decat in luna iulie luna solstitiului de vara.

Radiatia solara totala se situeaza in jur de 126 Kcal/cmp/an, cu unele diferentieri in functie de orientarea reliefului si de fregventa norilor orogrefici. În lunile noiembrei, decembrei si ianuarie, cand predomina timpul acoperit si ceata, sumele radiatiei solare totale sunt egale cu 3-4 kcal/cmp/luna. Primavara, sumele lunare ale radiatiei totale cresc de la 9 kcal/cmp/martie, la 16 kcal/cmp in mai. În timpul very, radiatia totala are valori ridicate cuprinse intre 19 kcal/cmp in iulie si 17 kcal/cmp in august. Toamna, la inceput, datorita predominari regimului anticilonic si timpului senin radiatia totala este egala cu 12 kcal/cmp (septembrie). Spre sfarsitul toamnei, sumele scad de la 8 kcal/cmp datorita regimului meteorologic specific acestei epoci.

Sumele lunare ale radiatiei totale sufera oscilatii ample de la uin loc la altu, ca rezultat al alternarii fazelor de timp senin cu cele de timp acoperit. În lunile decembrie si ianuarie, pe timp senin sumele zilnice ale variatiilor totale ajung la 100-150 cal/cmp. Vara, acestea pot depasi 650-700 cal/cmp. ]n decembrie, radia’ia solar[ difuy[ ajunge pet imp acoperit la 5/10 cal-cmp În 24 de ore. În lunile de vara, acesta creste la 150-200 cal/cmp in 24 de ore. Ca rezultat, iarna si pe timp acoperit oscilatiile diurne ale elementelor meteorologice sunt moderate.

Radiatia solara absorbita de suprafata activa se repartizeaza neuniform in timp si spatiu, in functie de intensitatea radiatiilor solare diferite si de albedoul specific local.

Iarna datorita stratului de zapada cu albedoul mare(70-90%) radiatia solara absorbita are valori reduse. Suprafetele de sol dezgolit de culoare inchisa au albedoul egal cu 5-12%, nisip 25-35%, iar vegetatia 14-26%.

Radiatia efectiva oscilseaza intre limitele 0,10-0,15 cal/mp/min noaptea si pe timp acoperit si 0,40-0,60 cal/mp/min vara pe timp senin in orele amiezi.

Bilantul radiativ, din cauza cinditiilor locale si respectiv, a reduceri sistematice a duratei zilnice de stralucire a sorelui are valorile anuale de circa 45 kcal/cmp

Bilantul caloric se diferentiaza apreciabil in toate anotimpurile in functie de particularitatile locale ale suprafetei active. Astfel in timp ce sensul si viteza de propagare a caldurii in sol depind de temperatura suprafetei sale si de proprietatile fizice ale diferitelor terenuri, in cazul apelor caldura se propaga prin amestec si advectie.

Factorii de circulatie in culoarul Dunarii, particularitatile componentelor circulatiei generale a atmosferei din sud-estul Euripei determina chimbarile neperiodice ale timpului. Succedarea neancetata a sistemelor barice anticiclonale si ciclonale, in diverse stadi de dezvoltare, pe traiectorii diferite, duce la intensificarea sau atenuarea acestora sub influenta reliefului si a particularitatilor suprafetelor active.

Intermitent, sud-vestul continentului este acoperit de dorsalele anticiclonului Azorelor, care genereaza advectia aeruluiumed maritim. La sfarsitul toamnei si inceputul iernii, anticiclonul Azorelor se extinde spre partea nordica a Africii si spre Marea Mediterana. Datorita acestui camp baric, deasupra zonei Defileului Dunarii predomina timpul acoperit si umed si precipitatii slabe. La inceputul verii, anticiclonul Azorelor se extinde peste nord-vestul continentului european, ducand la invazia aerului rece spre vest. Iarna, circulatia atmosferica se intensifica, generand schimbarirapide ale timpului. Dorsalele anticiclonului euroasiatic se extinde aana sprepartea estica si sudica a teritoriului tarii noastre, aerul dens si rece deplasandu-se in unele situatii pana spre partea vestica a Campiei Romane. În cazul in care deasupra Marii Mediterane se adancesc depresiuni barice, apar mari diferentieri termice de o parte si de alta a Muntilor Carpati, Balcani si Dinarici. Ca rezultat se produc invazii ale aerului artic in sectorul vestic al ciclonilor, iar pe pantele vestice ale Muntilor Dinarici si in Banat au loc precipitatii si adevectia aerului cald din sectorul sudic al ciclonilor care se deplaseaza spre nord-est. Iarna, interactiunea dintre aerul rece continental si cel cald maritim, duce la scaderea precipiatiilor frontale. În timpul primaverii au loc invazii de aer rece artic care determina ingheturi si brume tarzii, precum si fregventa deplasare a ciclonilor in lungul frontului polar. Vara, in zilele senine, sub actiunea razelor solare se dezvolta evaporatia si inversiunile termice. Datorita caracteristicilor termice ale suprafetei active, masele de aer oceanic din nord-vest, precum si cele arctice din nord sufera importante transformari. Toamna culoarul Dunarii este afectat tot mai fregvent de activitatea ciclonica din cadrul fronturilor zonei temperate. Ca efect predomina precipitatiile atmosferice, timpul noros si umed.

Repartitia si regimul temperaturii aerului

În Defileul Dunarii, din cauza proceselor locale de transformare a maselor de aer, mai ales de descendeta a acestora si de incalzirea adiabatica, are loc o crestere dinamica a temperaturii. Astfel valorile medii anuale ale temperaturii aerukui cresc treptat de la vest la est, inregistrand 11,4˚C la Berzeasca, 11,5˚C la Svinita, 11,7˚C la Drobeta-Turnu Severin. De-a lungul anilor, valorile medii nu se mentin constant. În functie de particularitatile circulatiei atmosferice, in unii ani mediile anuale au depasit 12˚C (1903, 1910, 1926, 1937, 1950, 1951), iar in alti au coborat sub 10˚C (1933, 1942, 1054, 1956), diferentieri locale dintre cele mai mari si cele mai mici medii anuale fiind egale cu 4,0˚C la Drobeta-Turnu Severin.

Mediile lunare ale temperaturii aerului

În ianuarie sunt inregistrate cele mai mici medii lunare din cursul anului. Acestea sunt cuprinse intre -0,5˚C la Berzasca, -0,3˚C la Svinita, -0,7˚C la Orsova, si -1,0˚C la Drobeta-Turnu Severin. Valorile respective sunt mai ridicate in vestul sectorului, datorita fregventei advectiei aerului cald tropical-maritim si incalziri local-dinamice a aerului rece, precum si datorita schimbari de caldura cu apele fluviului.

În luna februarie mediile sunt cu 1,8˚C (Drobeta-Turnu Severin mai mari decat in luna ianuarie. În functie de descendenta aerului prezenta in Depresiunea Drobeta-Turnu Severin, temperaturile medii lunare depasesc aici 0˚C, spre deosebire de restul vaii Dunarii unde valorile sunt negative.

În decembrie, mediile sunt mai mari de 1,5˚C si anume 1,9˚C la Berzasca, 2,5˚C la Svinita, 1,7˚C la Orsova, 1,4˚C la Drobeta-Turnu Severin.

Primavara, datorita intensificarii radiatiei solare, se remarca o crestere accentuata a mediilor temperaturilor aerului. Saltul termic este mai accetuat la inceputul acestui anotimp, ca urmare a influentei invaziilor de aer cald din sud-vest. În aprilie, temperatura medie a aerului atinge 11,6˚C la Berzasca, 11,4˚C la Svinita si 11,5˚C la Orsova. Aceste valori sunt cu 2˚C mai mare decat cele inregistrate in estul Defileului Dunarii.

Vara, valorile medii lunare ale temperaturii aerului sunt cuprinse intre 19,8˚C pentru iunie (Berzasca, Svinita) si 22 ˚C pentru iulie (Berzeasca 21,9˚C, Svinita 22,4˚C si Orsova 22,1˚C). În august valorile medii lunare scad, fiin egale cu 21,8˚C la Orsova

Toamna scaderea treptata a valorilor bilantului radiativ si caloric si schimbarea caracterului circulatiei atmosferice duc la scaderea temperaturi aerului. Valorile medii lunare ajung in octombrie la 12˚C (Berzeasca 12,1˚C, Svinita 12,1˚C si Drobeta-Turnu Severin 12,2˚C).

Amplitudinile oscilatiilor anuale ale temperaturii medii lunare ale aerului

În cadrul Defileului Dunarii, amplitudinile medii anuale sunt moderate, comaprativ cu celelalte sectoare ale fluviului, fiind cuprinse intre 22,4˚ la Berzasca, 22,8˚ la Orsova. Variatiile neperiodice ale temperaturilor medii lunaresunt deosebit de mari iarna si relativ mai moderate vara. Iarna, in ianuarie, diferentele dintre cea mai mare si cea mai mica medie lunara a temperaturii aerului a pscilat in jur de 12 ˚C (Orsova 12,7˚C). În cadrul invaziilor de aer rece, valoriile medii lunare din ianuarie 1942 au zcazut la -8˚C (-8,1˚C la Orsova), in timp ce in restul caii Dunarii acestea erau cu 3˚C mai scazute. Valorile medii lunare cele mai mari din ianuarie au fost inregistrate in anii 1936si 1948cand la Drobeta-Turnu Severin au fost 5,3˚C.

Vara in luna iulie, in anii 1912, 1913, 1944, valorile medii lunare au oscilat in jur de 26˚C la Drobeta-Turnu Severin fiind ceva mai scazuta spre partea vestica a Defileului Dunariidatorita orografiei si circulatiei atmosferice.

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice ale aerului ajung in iulie la 30˚C , iar in intervalul iulie-septembrie depasesc 25˚C. În lunile de vara, mediile temperaturilor minime zilnice nu scad sub 15˚. Amplitudinile neperiodice diurne medii sunt vara de doua ori mai mari decat in lunile in care predomina timpul rece si acoperit. Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice ale aerului ating valori diferite in functie de fazele de timp si de caracteristcile suprafetei active. Vara, in cazul advectiei maselor de aer si al timpului senin, valorile medii ale temperaturilor maxime zilnice s-au situat in jur de 30 ˚C. Astfel in luna august s-au inregistrat 29,8˚ la Drobet-Turnu Severin si 29,3 ˚C la Orsova.

Mediile lunare ale temperaturi aerului pe timp senin si cu vant

Pe timp senin si calm acestea au depasit 32˚ respectiv 32,3˚C la Orsova si 32,4 ˚C la Drobeta Turnu Severin.

Aceste valori au scazut la 26-27˚C in fazele de timp calm si cu nebulozitate mare, cand radiatiile solare directe au fost ecranate. În astfel de cazuri, valorile au fost de 26,2˚Cla Orsova si 27˚C la Drobeta-Turnu Severin pentru luna iulie.

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice pe timp senin si calm

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice pe timp calm si acoperit

În fazele de timp calm si cu precipitatii, datorita umezeli suprafetei active, valorile temperaturilo maxime zilnice au scazut pana la 24˚C.

Iarna, in prezenta stratului de zapada, pe timp senin si calm temperaturile medii maxime zilnice sunt pozitive, insa cu 7˚C mai scazute decat in cazul solului descoperit.

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice pe timp calm si cu precipitati

Astfel, la Orsova, in decembrie se inregistreaza 1,4˚ in prezenta stratului de zapada si 7,8˚C in lipsa acestuia, iar la Drobeta –Turnu Severin -2,0˚ in cazul existentei stratului de zapada si 6,5˚C in lipsa acestuia.

Mediile lunare ale temperaturilor minime zilnice ale aerului au variat in cadrul unor limite destul de variate. În fazele advective, pe timp senin, valorile au scazut sub 0˚C in lunile de iarna. În fazele de timp senin si cu si cu strat de zapada s-au inregistrat cele mai scazute valori medii minime zilnice osciland in jur de -11˚C si -13˚C (-13,2 ˚C la Drobeta Turnu Severin si -12,2˚C la Orsova) in decembrie.

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice pe timp senin si calm in prezenta stratului de zapada

Mediile lunare ale temperaturilor maxime zilnice pe timp senin si calm fara strat de zapada

Mediile lunare ale temperaturilor minime zilnice pe timp senin si cu strat de zapada

Mediile lunare ale temperaturilor minime

Pe timp calm si acoperit, in prezenta norilor stratiformi, dezvoltarea proceselor radiative la nivelul suprafetei terestre este franata. Carezultat valorile medii al temperaturilor minime zilnice sunt cu 10-13˚C mai ridicate decat pe timp seni9n si cu strat de zapada (-0,5˚C in decembrie la Orsova si 0,3˚C la Drobeta-Turnu Severin)

Diferenta dintre valorile medii lunare maxime si minime zilnice oscilaeza in jur de 18-19˚C pentru lunile de vara si de 11-15˚C pentru lunile de iarna, in cazul timpului senin si calm. Valorile se produc apreciabil pentru fazele de timp acoperit si cu vant sau precipitatii, ajungand la 4-6˚C pentru lunile de iarna.

Diferenta dintre mediile lunare ale temperaturilor maxime si minime zilnice pe timp senin si calm

Diferenta dintre mediile lunare ale temperaturilor maxime si minime zilnice pe timp acoperit cu vant si precipitatii

Temperaturile maxime si minime absolute

Valorile maxime absolute in zona Defileului Dunarii au depasit 30˚C. Astfel in Drencova in ziua de 20.VIII.1950, s-au inregistrat 40,5˚C iar la Drobeta-Turnu Severin, in ziua de 17.VIII.1932 au fost 40,9˚C

Temperaturile minime absolute au scazut in Drobet-Turnu Severin la -26,6˚C, in ziua de 10 februarie 1929 si la -25,5˚C in 25 ianuarie 1945, datorita invaziei unei mase de aer foarte rece. La acelasi date se remarca valori scazute si pentru sectorul vestic al Dunarii respectiv sub-32˚C.

Deosebit de mare este durat anuala a intervalului fara inghet (peste 220 de zile) cu 30-35 de zile mai mult decat in estul vaii Dunarii. Îngheturile de primavara si de toamna se produc mai putin intens decat in sectorul estic. În partea rece a anului, intervalele de inghet alterneaza cu cele de desghet, incat scaderea temperaturilor medii sub0˚C se produc in 80-82 de zile.

Regimul umezelii aerului si a nebulozitatii

Cresterea cantitatilor de vapori de apa din atmosfera are loc in cazul advectiei aerului umed, precum si sub influenta surselor locale de evaporare a aperlo. În vecinatatea vaii Dunarii, mai ales in timpul cald al anului, cand evaporatia se intensifica, valorile gradietilor orizontali ai tensiunii vaporilor de apacresc mult. Mediile lunare cele mai mici sunt inregistrate in luna ianuarie cand sunt sub 5 mb, datorita advectiei aerului umed din sud-vestul si vestul, iar cele mai mari an iulie, cand depasesc 18mb, ca rezultat al evaporatiei intensificate si fregventei maselor de aer umed. Valorile medii anuale ale umezeli relative au oscilat in jur de 71‰fiind mai ridicata deasupra apelor Dunarii.

Mediile lunare ale umezeli relative oscileaza intre 82si 84% pentru ianuarie si intre 62si 63 pentru iulie si august.

Nebulozitatea anuala medie oscileaza in jur de 5,5 zecimi, fiind legata de nori convectivi- orografici, cu fregventa mare pe pantele cu expunere sudica, si de nori convectiei dinamice frontale. Zilele noroase, in numar de 118 pe an, sunt mai fregvente in perioada calda a anului. Timpul cu cer acoperit ddureaza in medie 134 de zile anual. Fregeventa acestuia este mai mare in lunile noiembrie, decembrie si ianuarie. Sub influenta circulatiei atmosferice, numarul lunar al zilelor senine, noroase si acoperite oscileaza foarte mult an cadrul Defileului Dunarii.

Regimul si repartitia precipitatiilor atmosferice

Sub influenta muntilor, in zona Portile de Fier de remarca o intensificare a proceselor frontale si convective care genereaza caderea precipitatiilor. Cantitatiile anuale medii de precipitatii cresc spre zona centrala atat din vest, cat si dinspre estde la 650 de mm (Drobeta-Turnu Severin la peste 800 de mm(la Berzasca). Zona cu cele mai multe precipitatii este localzata pe pantele vestice ale Muntilo Almaj, unde masele de aer sunt silite de relief, sa se ridice si sa se raceasca adiabatic, fapt care duce la caderea precipitatiilor orografice.in anii cu activitate ciclonica fregventa si intensa, cantitatea de precipitatii a depasit 1 000 mm. Astfel in Drobeta-Turnu Severin, in anul 1919, s-au intregistrat 1 444mm, in 1944 au fost 1 248mm, iar la Orsova 1871 si 1881 au fost 1 204, si respectiv 1 327mm. Cantitati mari s-au inregistrat si la Ogradena in anul 1954 si anume 1 142mm, iar la Moldova Noua in 1954 au fost 1 114mm. Sumele respective depasesc de doua ori pe cele medii anuale. Astefl in Drobeta-Turnu Severin cantitatea medie anuala a fost de 673 mm iar cea maxima de 1 444 mm (in anul 1919); la Orsova, cantitatea medie anuala de 734 mm, iar cea maxima anuala de 1 327 mm (in anul 1881), in ani deficitari, sumele anuale nu au depasit 400-500 mm. La Drobeta-Turnu Severin 380 mm in 1903, la Orsova 321 mm in 1907, la Varciorova 442 mm in 1904, la Plavisevita545 mm in 1958, la Moldova Noua 450 mm in 1951. Diferenta dintre cantitatile anuale de precipitatii din anii cei mai ploiosi si cei mai secetosi ajunge la 1 000 de mm. Aceste valori trebuie sa fie loate in consideratie la proiectarea lucrarilor hidroenergetice, agrotehnice si ameliorative, la exploatarea bazinelor de acumulare a apei. În Defileul Dunarii, regimul anual al precipitatiilor este caracterizat prin doua epoci cu cantitatilunare mai mari; una in luna mai-iunie si alta in noiembrie-decembrie. Cantitatile cele mai mici de apa revin in medie lunii august, ca rezultat al descendetei aerului umed din vest. Cele mai mari cantitati lunare de precipitatii au cazut la sfarsitul toamnei si sfarsitul ierni, depasind de 5 ori cantitatea medie lunara.

Astfel, la Orsova in luna septembrie a anului 1910 au cazut 330mm, adik aproape de 5 ori mai mult media lunara (61,2 mm) si deci mai mult decat cantitatea anuala totala de 321 mm din anul 1907. În luna mai 1887 a cazut o cantitate de 286 mm de 5 ori mai mult decat media lunara. La Drobeta-Turnu Severin in noiemvrie 1937 au fost 359 mm cantitate care este de 9 ori mai mare decat media lunara si foarte apropiata de cantitatea anuala din 1903 (380 mm).

Cantitatile maxime cazute in 24 de ore au depasit in general cantitatea medie multianuala din luna respectiva. Cantitati excesiv de mari de precipitatii cazute in intervalul de 24 de ore au fost inregistrate in orceluna din an ca rezultat al proceselor frontale si convective locale de natura dinamica si termica, intensificata de factorii orografici. La Drobeta-Turnu Severin in noiembrie 1937 s-au inregistrat 160,5 mm, la Orsova in acelas an 106,8 mm, la Moldova Noua in iulie 1917 au fost 135,0 mm, la Plavisevita in ianuarie 1953 au fost 120,5 mm, iar la Ogradena in acelas timp s-au inregistrat 110,2 mm.

Fregventa cantitatilor lunare de precipitatii (mm) la Drobeta-Turnu Severin (1886-1960)

Fregventa cantitatilor lunare de precipitatii (mm) la Orsova (1871-1895; 1931-1960)

Cantitatile zilnice maxime de precipitatii cuprinse intre 30 si 40 de mm sunt fregvent in partea rece a anului, iar cele de 40-50 mm in partea calda a anului.

Numarul mediu anual anual al zilelor cu ninsoare oscileaza intre 20 si 25, cu 10-15 mai multe decat in Campia de Vest si Campia Olteniei.

Stratul de zapada nu este stabil. Durata anuala a acestuia este in medie egal cu 40-30 de zile. Primele ninsori cad in noiembrie iar ultimile in aprilie. Înaltimea medie a stratului de zapada atinge valoarea cea mai mare in luna februarie, cand ajunge la 10-15 cm.

Fregventa cantitatilor maxime de precipitati (24 h) la Drobeta-Turnu Severin (1931-1960)

Pp (mm

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Fregventa cantitatilor maxime de precipitati (24h) la Orsova (1931-1960)

Regimul vantului

Procesele advective din zona Defileului Dunarii de la Portile de Fier depind de pozitia si de intensitatea activitatii centrilor barici principali, care influenteaza in deosebi sudul si sud-estul continentului european.

Circulatiei generale atmosferice i se suprapun sisteme de circulatie locala, generata de formele atat de variate ale reliefului (alternate de bazinete si ingustari ale vaii, largiri pe vaile afluente, versanti abrupti sau domoli)

Avand in vedere variabilitatea neperiodica a vitezei si fregventei vantului in decursul anului, sunt necesre inregistrari continue si de lunga durata. Aceste inregistrari (de lunga durata) s-au facut doar la Orsova si Drobeta Turnu Secerin cea ce ne-a determinat sa analizam valorile inregistrate la aceste statii si sa le generalizam pentru cea mai mare parte din defileu, completand informatiile cu observatiile mai recente de la Berzasca si Moldova Veche.

Fregventa medie (%) a vantului pe directii

Sub influenta culoarului Dunarii au loc canalizarea si intensificarea miscarilor aerului. Canalizarea se reflecta in predominarea la Drobeta-Turnu Severin, a circulatiei vestice, cea mai mare fregventa revenind vanturilor de vest (13,5%) si nord-vest (12%). Tot la Drobeta-Turnu Severin fregventa cea mai mica revine curentilor transversali fata de directia Dunarii, 2,7% din nord si 2,9 % din sud.

La Orsova desi in linie dreapta nu sunt mai mult de 20 de km fata de Drobeta-Turnu Severin, pozitia locala a statiei conditioneaza un regim diferit in fregventa vantului. Coturile Dunarii din amonte bareaza, prin sistemel muntoase care se interpun, vanturile de vest. Aici datorita deschideri largi a vaii Cerna spre nord, se inregistreaza fregventa maxima din nord-vest (12,8%), celelalte directii fiind nesemnificative.

Fregventa vantului (%) pe direc

Deschiderea culoarului la ambele capete (Moldova Veche si Drobeta-Turnu Severin accelereaza dinamica aerului, procentul de calm anual coborand sub 50 (Drobeta-Turnu Severin 46,4%, Moldova Veche 44,8%)

În cursul anului, in diferite luni, fregventa vantului nu se deosebeste prea mult de fregventa medie anuala. Schimbarile anotimpuale ale circulatiei generale a atmosferei determina schimbari esentiale si in regimul local al fregevntei vantului, aceasta mentinandu-se relativ stabila, suferind doar unele modificari sub influenta reliefului si padurii.de aceea, in toate sectoarele Dunarii, directiile predominante ale vantului se mentin, canalizate pe albia Dunarii, acelasi in tot timpul anului si doar viteza vantului pe aceste directii variaza, dar in limite destul de reduse.

Viteza medie a vantului (m/s) pe directii

Viteza vantului este conditionata de valoarea gradientului baric orizontal si de factorii fizico-geografici locali. Se intampla, de multe ori in timpul unui an ca cele doua ari depresionare de la extremitatile Defileului Dunarii (Campia Tisei si Campia Romana)sa fie ocupate de mase de aer cu proprietati fizice diferite, cea ce detrmina un gradient baric orizontal pronuntat si inplicit o deplasare de aer dinspre masa densa spre cea mai putin densa, ca amplificari ale vitezei in zona defileului.

Viteza medie a vantului (m s) pe directii

Numarul de cazuri cu viteze maxime zilnice ale vantului pe diferite intervale de viteze, pe directii la statia meteorologica Drobeta-Turnu Severin (1931-1963)

Viteza maxima a vantului in rafale (m/s)

Viteza maxima a vantului (din 24 de ore de observatii)

Vitezele medii lunare si anuale cele mai mari s-au inregistrat din directia nord-vest la Orsova cu o valoare medie de 4,5 m s, din sud-vest la Drobeta-Turnu Severin cu o valoare medie de 5,9 m s pe aceste directii se observa ca cele mai mici viteze medii lunare se inregistreaza spre sfarsitul veri si inceputul toamnei, cand se manifesta o stabilitate pronuntata a atmosferei, iar cele mai mari viteze medii in timpul iernii si primaverii, epoci ce se caracterizeaza printr-o intensa circulatie atmosferica.

Vitezele maxime absolute (m s) ale vantului

Valorile vitezelor maxime, prelucrate pentru perioade mai indelungate de timp, reprezinta medii de intervale de 2 min, iar pentru ca valoarea sa fie mai apropiata s-au facut 3 si uneori 4 inregistrari in 24 de ore (in 1 440 min). Aceste valori medii maxime se pot totusi caracteriza in totalitate regimului real al vitezei vantului, intrucat viteza si directia acestuia prezinta modificari rapide cea ce constituie un pericol pentru economia defileului. Din datele inregistrate la Drobeta-Turnu Severin se constata atingerea unor valori ce au depasit 40 m/sdin directia vest-nord-vest. Observatiile zilnice de la acesta statie au fost sistematizate pe cele 9 directii in 5 praguri de viteze.

Din datele inregistrate la Drobeta-Turnu Severin se constata atingerea unor valori ce au depasit 40 de m s din directia vest-nord-vest

Datele sistematice pe cele 8 directii si 5 praguri de viteza scot in evidenta, pentru perioada 1931-1963 cateva particularitati. Vitezele maxime zilnice cuprinse intre 1 si 5 m/s sunt foarte fregvente pe directia nord-est (1 632 de zile), urmata de directia vest (1 041 de zile ).

Pe masura cresterii vitezelor maxime, se constata cresterea maximului de zile la aceste viteze pe directia vest-nord-vest (pentru viteza maxima cuprinsa intre 6 si 10 m s s-au inregistrat in perioada 1931-1963, 687 de zile din vest si 678 de zile din nord-vest). La viteze mai mari de 14 m/s, directia nord-vest intruneste cel mai mare numar de zile.

Se constata ca numarul zilelor cu viteze maxime ridicate se semnaleaza mai fregvent in sezonul cald, cand, in afara gradietului baric care provoaca perturbari serioase in paturile joase ale atmosferei, intervine si gradientul termic intre versanti si valea Dunarii. Generand brizele.

Nuante climatice

Cadrul geomorfologic foarte variat al culoarului Dunarii inprima importante diferentieri in repartitia si evolutia principalelor procese si fenomene atmosferice.

În sectoarele inguste, cu pereti abrupti, conditiile de dezvoltare a proceselor atmosferice sunt legate de valorile reduse ale radiatiei solare directe, datorita reduceri considerabile a duratei de stralucire a soarelui de intensuaificarea curentilor atmosferici orientati in directia de curgere a fluviului, iar in unele cazuri de descendenta maselor de aer din nird si nord-vest. Astfel de sectoare sunt situate in portiunile care fac legatura intre golful Caras-Nera si Depresiunea Moldova Veche, intre Moldova Veche si Liubcova, intre Berzasca si Greban, intre Varciorova si Gura Vaii.

În sectoarele depresoinare care apar sub forma unor bazinete de acumulare marginita de versanti cu inclinare slaba, de terase, tapsanecoluviale si lunci, uneori de larga extindere, conditiile de dezvoltare a proceselor atmosferice sunt mai mult diferentiate. Radiatiile solare directe, care ating valori ridicate in zilele senine de vara duc la intensificarea convectiei termice mai ales pe suprafetele cu expozitie nordica si nord-vestica si legat de acesta, la intensificarea proceselor de dezvoltare a norilor si de cadere a precipitatiilor.

Caracterizarea topoclimatica a suprafetelor calcaroase din Defileul Dunarii

Influenta roci calcaroase asupra modificarii regimului temperaturii aerului din spatiul sau microclimatic a preocupat pe multi cercetatori. Acesta a fost motivul care ne-a determinat si pe noi ca in anumite zile caracteristice (zile cu insolatie maxima sa efectuam cu ajutorul psihrometrelor si termometrelor ordinare observatii asupra termodinamici in spatiul microclimatic, urmarind variatia temperaturi aerului la diferite nivele deasupra calcarelor acoperite de un sol inierbat. Observatiile efectuate la Cazanele mari in zona versantilor abrupti constituit din calcare jurasice a avut loc in timpul orelor de incalzire maxima (9-14), primavara (15-16 aprilie), vara (5-7 iulie) si toamna (25-27 septembrie), in ani 1065, 1966, 1967, la nivele de 0,20, 100 si 200 de cm deasupra suprafetei active reprezentata de calcare dezgolite de vegetatie si calcare acoperite(inierbate).

Variatia temperaturi aerului la nivelul suprafetei active (0cm)

Oscilatiile temperaturi aerului pe sol inierbat este in functie de albedoul mic al acestei suprafete si cunoatte un mers ascendent, cu o oarecare scadere la ora 10-11 cand soarele este ecranat de obicei datorita convectiei. Temperatura maxima este atinsa la ora 13, cand insolatia a fost maxima. Pe calcare libere (neacoperite de sol) temperatura este mai mica cu 10˚Cdiferenta ajungand chiar la 14-15˚C la ora 13. În momentul in care zona de observatii este ecranata, pe solul inierbat temperatura scade cu 8-10˚C, in timp ce pe calcarele descoperite temperatura se mentine constanta s-au chiar inregistreaza o mica crestere catre ora 15. Atat primavara cat si toamna la ora 15 temperatural solului inierbat a fost mai mica cu 4 ˚C decat a calcarelor libere (19˚C pe sol inierbat si 23˚C pe calcare).

Oscilatia temperaturii aerului la nivelul de 20 de cm

Spatiul microclimatic cuprins intre 0 si 25 de cm reprezinta intervalul in care se produc cele mai intense modificari in fluxul de radiatie. Desi temperatura se reduce la jumatate pe solul inierbat fata de nivelul de 0 cm, totusi nu depaseste in orele de maxima incalzire pe cea de la nivele superioare. Termometrul de la statia de pe solul inierbat au inregistrat temperaturi constant mai ridicate fata de statia de pe calcare. La ora 13 diferenta a fost de 10˚C. La ora 15 si la 0 cm termometrul a indicat o temperatura cu 1,4 ˚C mai ridicata pe calcare fata de solul inierbat.

Oscilatia temperaturii aerului la nivelul de 100 de cm

B cu cat ne departam de sol, temperatura inregistreaza valori mai mici chiar ti in orele de maxima incalzire. Comparativ cu nivelul de 20 de cm, la 100 cm valorile temperaturii sunt chiar mai mici de 0,4˚C. Pe masura ce ne apropiem de trecerea sorelui la meridian, diferenta se mareste. Astfel la ora 13 diferenta este de 0,8˚C pe solul inierbat ti 0,3˚C pe calcare. Între cele doua suprafete active, sol inierbat si calcare dezgolite de vegetatie difernta la acest nivel este mica: dimineata de 0,2˚C iar la ora 11 de 0,7˚C. Spre ora pranzului valorile se uniformizeaza. La ora 15 temperatura la nivelul de 100 de cm este deasupra calcarelor mai mare cu 1˚Cfata de cea inregistrata la acelasi nivel pe sol inierbat.

Oscilatia temperaturii aerului la nivelul de 200 de metri

Fara indoiala ca acest nivel prezinta trensformarile cele mai inportante din spatiul microclimatic. Fiind mai indepartat de suprafata de radiatie, fluctuatiile dintre difereitele suprafete activesunt mai reduse iar cresterile de la o ora la alta sunt mai mici. Între cele doua suprafete active din spatiul liber subaerian se desfasoara calcarele, diferentele dunt mari in timpul orelor de crestere intensiva a temperaturii (intre orele 9 si 12). În acest interval, diferentele ajung pana la 10˚C. La ora pranzului temperaturile sunt constant mai ridicate deasupra calcarelor, ajungand ca la ora 15 diferenta sa fie de 1,5-2˚C.

Pe cei doi versanti ai Defileului Dunarii de la Portile de Fier, suprafetele calcaroase cu o vegetatie arborescenta saracacioasa au un albedou mare, reflectand razele solare. În acelas fel, spatiul microclimatic de deasupra lor se incalzeste uneori excesiv. Statiile topoclimatice au inregistrat in iunie 1965 si 1966 in Cazanele Mari diferente de 4-5˚C intre versantul calcaros ti lunca mica de langa apa Dunarii. Acestea ne face sa credem ca temperatura medie pe versantii calcarosi din defileu in sezonul cald, la nivelul de 200 de cm deasupra suprafetei active este mai ridicat cu cel putin 2-3˚C, in medie, fata de lunca Dunarii. Caldura excesiva, fregventa in unele veri pe podurile calcaroase de aici, usuca vegetatia, apa freatica fiind la mare adancime, cea ce creaza un peisaj dezolant.

Din observatiile efectuate in spatiul microclimatic rezulta temperaturi mai mici in apropierea suprafetei active pe calcare fata de solul inierbat, o omogenozare spre ora pranzului si apoi o crestere a temperaturilor la 200 de cm deasupra calcarelor.

În conditiile de adapost si de incalzire intensa, sub influenta albedoului ridicat al suprafetelor calcaroase se creaza conditii microclimatice favorabile dezvoltari plantelor termofile.

Pe fundul depresiunilor si bazinetelor, ziua se produce incalzirea intensa, iar noaptea racirea radiativa si strtificarea termica specifica inversiunilor. Aerul racit pe pantele vecine aluneca spre baza acestora si se acumuleaza pe fundul formelor joase de relief. Deasupra acestui strat de aer dens si rece se stratifica aerul mai cald din atmosfera libera. Fregventa acestor fenomene de inversiune termica este clar exprimata si de dispunera vegetatiei termofile pe panta mijlocie a versantilor, deci tocmai in zona unde se contureaza aerul mai cald.

Datorita proceselor de racire radiativa si deci de scadere a temperaturii aerului, dimineata se produce in mod fregvent condensari ale vaporilor de apa sub forma de ceata, rouo si bruma.

În cadrul zonelor depresionare desfasurate de+a lungul Defileului Dunarii, conditiile de dezvoltare a proceselor atmosferice sunt diferentiate in functie de caracteristicile suprafetei active si de expunerea acestora fata de componentele principale ale circulatiei atmosferice. În timpul zilelor senine, incalzirea este mai accetuata pe pantele si suprafetele cu expozitie sudica si estica. Pantele vestice si nord-vestice sunt fregvent invadate de masele de aer umed si ca rezultat sunt mai putin insorite, acoperite mai des de nori si cu cantitati mai mari de precipitatii.

Înaitarea padurilor de fag spre baza versantilor nordici (pana la 50 de metri altitudine relativa in depresiunea Liubcova si pana la 100 metri altitudine relativa in Depresiunea Orsova) este o expresie clara a conditiilor climatice locale. De asemenea, existenta alunului turcesc si a arboretelor de nuci, pe versantii sudici insoriti, indica conditii locale prielnice acestor plante iubitoare de caldura.

Unele diferentieri locale in repartitia conditiilor climatice apar in cadrul luncilor inundabile ale Dunarii, al grindurilor si ostroavelor, precum si deasupra suprafetelor acvatice. Acestea se individualizeaza prin valori mai scazute ale temperaturii aerului datorita intensificarii proceselor de evaporatie si prin valor ridicate ale umiditatii aerului. Propagarea caldurii si racirii se realizeaza cu intarziere si cu intensitate mai mica decat in regiunile vecine. Sunt fregvente fenomenele hidrometeorologice (ceata, bruma, inghet).

În cadrul Defileului Dunarii in functie de particularitatile fizico-geografice ale diferitelor sectoare se diferentiaza douo nuante climatice: clima defileelor si clima depresiunilor.

Clima depresiunilor include topoclima platourilor si portiunilor inalte ale culmilor, cu valori ridicate ale insolatiei si cu oscilatii mari termice, si topoclima versantilor, cu valori ridicate ale umezelii aerului si cu insolatie redusa.

Clima depresiunilor apare ca un mozaic de nuante climatice si anume:

-topoclima versantilor nordici si nord-vestici, cu valori ridicate ale umezeli aerului si ale nebulozitatii

-topoclima versantilor sudici si sud-estici, cu durata mare a insolatiei si temperaturi ridicate

-topoclima partilor joase depresionare, cu fregvente stagnari ale aerului rece, cu valori scazute ale temperaturii aerului ti fregventa mai mare a fenomenelor hidrometeorologice (ceata, rouo, bruma)

-topoclima luncilor, grindurilor, bazinetelor acvatice, cu valori ridicate ale umezelii aerului si cu fregvente fenomene hidrometeorologice.

Caracteristici hidrologice

Limita sudica a Parcului Natural Portile de Fier este data de senalul navigabil al Dunarii, fluvial exercitand o influenta deosebita asupra componentelor peisajului.

În spatiul Parcului Natural Portile de Fier Dunarea primeste afluentii ce isi are izvoarele in Muntii Semenic, Locvei, Almajului, Cernei si Mehedinti. De la vest la est principalele cursuri de ape sunt: Nera, Ribisi, Radimna, Moldova, Liborajdea, Camenita, Orevita, Berzasca, Sirinia, Stariste, Tisovita, Liubotina, Plavisevita, Mraconia, Mala, Ieselnita, Cerna Bahna si Jidosita.

Dupa construirea barajului de la Gura Vaii si formarea lacului de acumulare, gurile de varsare a tuturor afluentilor directi ai Dunarii au fost inundate si in golfuri de diferite dimensiuni. Cele mai mari golfuri sunt cele ale Cernei, Bahnei si Mraconiei. În sectorul Baziasi-Camenita procesul a constat in acoperirea apelor Dunarii a conurilor de dejectie formate de rauri la varsarea in Dunare (Liborajdea, Brestelnic, Camenita, Berzasca, Sirina, Stariste). În consecinta, a crescut suprafata acvatica creandu-se noi habitate acvatice si extinzandu-se zonele umede.

Lacul de acumulare Portile de Fier I

Reprezinta cea mai mare amenajare hidrotehniva din lungul Dunarii si din Romania extinzandu-se in spatele barrajului de la Gura Vaii, care are o inaltime de 60,6 m. Lacul are o lungime de 130 de km, o suprafata medie de 700 kmp si un volum de apa mediu de 12 kmc.

Costruirea Sistemului Hidroenergetic si de Navigatie Portilr de Fier a determinat stramutarea vetrelor unor localitati (Orsova, Svinita, Eselnita) si disparitia altora (Tisovita, Ogradena, Plavisevita, Ada-Kaleh), vechile vetre fiind inundate de apele lacxului de acumulare Portile de Fier I.

În present amenajarea Portile de Fier I este utilizata pentru producerea de energie electric, regulariyarea debitelor Dunarii, piscicultura navigatie si agrement, fiind, de asemenea, un habitat preferat de numeroase speci de pasari acvatice.

În acest sextor de defileu, unde Dunarea desparte lantul muntos al Carpatilor Occidentali de cel al Balcanilor, patul albiei minore se caracterizeaza printr-o panta ceva mai acctuata, fiind presarat cu numeroase rugozitati, ce inprima curentului de apa o miscare dezordonata, turbulenta, pe anumite portiuni unde albia minora isi creaza mici bazinete, se formeaza brate secundare, bancuri nisipoase si chiar ostroave stabile (Moldova Vexhe, Ada Kleh), elementele hidraulice cu cele morfologice difera de la un sector la altu, ca urmare a influentei exercitate in conditiile fizico-geografice si geologice pentru a avea o imagine cat mai clara a acestor fenomene vom prezenta in continuare date referitoare la reteaua hidrografica aferenta Defileului Dunarii, apele subterane, regimul hidrologic termicsi chimic.

Reteaua hidrografica si profilul transverasl al Dunarii

Apele Dunarii in sectorul Romanesc al Defileului sunt alimentate de o retea hidrografica care isi are obastia in Muntii Locvei, Almaj, Cernei si Mehedinti.

Raurile care isi formeaza izvoarele in Muntii Locvei sau Almaj dreneaza masive hidrografice restranse in suprafata si dispuse, in majoritatea lor, pe directia nord-sud. Exceptie fac raurile Radimna si Sirinia care au cursul apelor dirijat mai mult pe directie logitudinala. Lungimea acestor rauri creste de la vest catre est.

Raurile situate intre Bazias si Orsova au lungimi cuprinse intre 7 km (Parva), ti 36 de km (Berzeasca). Cele care vin din Muntii Locvei sunt in general scurte, au scurgere intermediara, si cu caracter de toretialitate.

Punctul de confluenta cu Dunarea are aspect de unghi drept. Ceva mai mare si cu regim permanent sunt raurile: Radimna, Moldova, Camenita si Orevita. Raurile care se formeaza in Muntii Almaj au bazinul geografic dezvoltat mai mult in cursul superior si mijlociu, ca urmare a numerosilor afluenti care le dau o forma cu aspect arboricol (Berzeasca Sirinia, Mraconia, Ieselnita etc.). precizam insa ca intre bazinetele Berzeasca si Mraconia afluentii Dunarii iti are aduna apele de pe suprafetele mici, iar cursul lor principal variaza intre 5 km (Raul Svinita) si cirac 15 km (Iuti).

Între Orsova si Drobeta Turnu-Severin, in Dunare se varsa cele mai mari organisme fluviatile din cuprinsul acestui sector, aici conflueaza Cerna raul cu cel mai intins bazin hidrografic (1 380 kmp) si cu cea mai mare lungime (82 km).

Cerna prezinta unul dintre cele mai asimetrice bazine din tara, prin faptul ca isi coreleaza de pe malul drept afluentii cei mai marii (Mehadica, Bela Reca)care dreneaza aproximativ 95% din suprafata intregului bazin. În aval de Orsova, Dunarea mai primeste o serie de afluenti mai redusi ca suprafata si lungime cum ar fi: Bahna, Vodita, Jidostita.

Densitatea retelei hidrografice

Raurile care se varsa in Dunare sunt alcatite, in general dintr-o retea densa de afluenti de lungime mica, cu execptia cateorva care debuseaza in Cerna. Datorita acestui fapt densitatea retelei hidrografice permanente si termorare se caracterizeaza prin valori crescute cuprinse intre 0,5 si 1 km kmp. Acesta situatie este influentata pe de o parte de litologia desctul de variata a reliefului, iar pe de alta parte de cantitatea de precipitati oarecum crescuta in timpul anului (800-1 000 mm) . cateva zone insa par mai caracteristice din acest punct de vedere. De exemplu in partea cea mai inalta a Muntilor Locvei in bazinul superior al Radimnei, Moldovei si Camenitei reteaiua de ape are cea mai mica denistate intre 0,2 si 0,4 km/kmp. Cam acelasi aspect se remarca si in bazinul Cernei in zona de confluenta cu raul Belareca, precum si in bazinul mijlociu si superior al raului Bahna. În rest celelalte suprafete bazinale prezinta o retea de ape mai dense uneori chiar mai mare de 1 km/kmp cum ar fi cursul superior al Mraconiei, Orevitei.

Elementele morfometrice ale albiei minore

Defileul Dunarii, asa cum s+a aratat se remarca, printr-o diversitate petrografica, de care sunt legate si caracteristicile morfometrice ale albiei minore. Pentru cunoasterea unor elemente de detaliu este absolute necesar sa se tina seama de litologie, deoarece rezistenta diferita la eroziunea a rocilor influenteaza, in mare masura, dimensionarea albiei. Dealtfel, sesizarea acestor diferentieri cantitative reclama analiza in profil longitudinal a latimi oglinzii apei si adancimii ei medii si totodata urmarirea in parallel a talvegului, cu scopul de a determina zonele de minima si maxima adancime.

Astfel intre Bazias si Moldova Veche panta este cel mai scazuta din tot cuprinsul defileului, fiind de noua ori mai mica ca cea dintre Orsova si Gura Vaii. Acest lucru a favorizat dezvoltarea anumitor sectoare unde latimea albiei ajunge pana la 1 500 metri, iar adancimile apei pana la 7,5 metri, in alte sectoare adancimea este mai mica de 500 de metri, in schimb adancimea creste pana la 17,5 metri. Adancimea medie este considerata de 11,5 metri.

În aval de Pescari, Dunarea, traverseaza o bara calcaroasa pana la confluenta cu valea Liuborajdea. În acest sector apare evident ca litologia a favorizat o actiune de eroziune verticala, asa incat apele ating o adancime maxima de 36 de metri, in timp ce latimile albiei sunt foarte mici si nu depasesc 500 de metri. Apoi fluviul trece printr-o zona de graniten unde adancimile scad, iar pe patul albiei minore apre o serie de stanci care prezinta in real pericol pentru navigatie. Cursul urmeaza in continuare bazinetul neogen al Liubcovei cu ondulari ale liniei de de mal din cauza conurilor de dejectie ale raurilor afluente. În formatiunile dure reprezentate de ganisele de Ielova, conglomerate, eruptiuni de porfire si perforite carbonifere au favorizat apartia pragurilor si a curentilor transversali in albie. Datorita acestei situati in profilul logitudinal al Dunarii pe sectorul dintre Moldova Veche si Drencova, panta la nivelul multianual este mai mica decat intre Drencona si Orsova, unde ea creste, devenind de 2 ori mai mare ca in sectorul anterior. În aval de Gozlea in zona de calcare, adancimile inregistreaza din nou valori mari, de 27 de metri, cu exceptia zonei de la Greben, unde navigatia are de suferit din cauta unor praguri si stanci izolate in albie, care apar in punctele Islaz, Tachtalia, precum si in zona largiri albie la circa 2 km. În acest sector s-a construit un dig de 5,8 km, pentru a se reduce latimea albiei la 300 de petri si pentru ridicarea nivelului apei in vederea asigurari navigatiei. Din acest sector si pana in aval cu confluenta cu Plavisevita, albia trece peste o serie de roci dure, persistente la eroziune. În zona Cazanelor Mari si Mici, fluviul atinge cele mai mari adancimi, de 45 de metri, in timp ce latimea albiei scade pana la 150-200 de metri.dupa iesirea din “clisuri” adancimile apei scad, pe masura ce in albie apar o serie de roci mai dure si in special sisturi cristaline care formeaza pragurile si stancile submerse de la Portile de Fier.

În scopul inlaturarii greutatilor care se ridicau in fata navigatiei, pe tot sectorul defileului s-au executat, intre 1890-1898, importante lucrari de taiere a unor canale si ridicari de diguri.

Pe sectoare cu roci mai dure si in special in zonele cu sisturi cristaline, adancimile nu trec de 12 metri, iar latimile ating valori pana la 1 500 de metri cea ce indica o albie putin adanca si larga. Din datele disponibile se constata ca tote tipurile de roci traversate de Dunare isi pun amprenta in dimensionarea acestor elemente. Astfel existenta unui numae mai mare de profile in regiunea calcaroasa si a sisturilor cristaline a permis aprecierea cantitativa a relatiei existente intre latimea si adancimea medie a sectiuni active. Astfel a fost obtinuta prin reprezentarea in coordonate logaritmice, o anumita treapta pentru albia de pe calcarele din Cazanele Mici si de la Coltul Doica si alta pentru albia situata la Cazanele Mari si Pescari-Liuborajdea. Acesta ne arata ca in cazul aceleas roci, cum sunt calcarele, se pot ivi diferentieri in relatiile dintre albie si adancimea apei, in functie de particularitatile fizico-mecanice si de conditiile tectono-litologice ale formatiunilor respective. În acest sens, calcarele din zona Pescari-Liubojardea si din Cazanele Mari se dovedesc a fi mai putin rezistente decat cele din Cazanele Mici si ca atare elementele morfometrice ale albiei in aceste sectoare sunt mai mari. De exemplu la o latime a albiei de 300 de metri, adancimea medie in Cazanele Mici este de 16,5 metri, iar in Cazanele Mari de 23 de metri. Aceasta diferntiere se constata si in cazul sisturilor cristaline din zona Portile de Fier si din zona Bazias-Pescari. Masuratorile efectuate pe profilele din aceste douo sectoare scot de asemenea in evidenta doua trepte. Prima caracterizata prin sectorul sisturilor creistaline din zona Portile de Fier unde elementele morfometrice sunt mai mici in comparatie cu cele din zona sisturilor cristaline din Muntii Locva. Aspectul acestei curbe pune in evidenta faptul ca sisturile cristaline din zona Portile de Fier au rezistenta mai mare in eroziune, cu tote ca debitul de apa si panta hidraulica sunt mai mari. Aici adancimea medie a apei este mai mica cu cea din zona Bazias-Pescari. De exemplu la adancimea de 800 de metri, in zona Portile de Fier apare o adancime medie de 5 metri, in timp ce, la aceasi latime, intre Bazias si Moldova Veche adancimea medie este de 8 metri.

Peste tot in zonele calcaroase si chiar in sisturile cristaline, se observa si influenta pe care o observa marmitele, a caror dezvoltare este favorizata de orientarea si distributa planurilor de sistuozitate, de conditiile tectonice.

Analizand valorile medii ale ale sectiuni active, respectiv ala latimi si adancimii medii precum si legatura dintre aceste doua elemente pe cateva sectoare cu aceasi omogenitate petrografica, constatam ca ele prezinta unele diferentieri de natura morfometrica. Astfel sectorul sisturilor cristaline are cea mai mica adancime medie (6,37 m), care asociata cu o sectiune de scurgere de asemenea mica (5 516 mp), dovedeste existenta unor curenti repezi si viteze mari ale cursului pentru a asigura scurgerea debitului de apa. Dealtfel, din acest punct de vedere, sisturile cristaline din zona Portile de Fier se caracterizeaza cu cele mai dure roci din tot sectorul defileului.

În zona cu conglomerate si gresii, suprafata sectiuni la nivelul mediu multianual este de 5 162 mp, latimea de 567 m si adancimea de 9,28 m, albia prezentand deci tendinte de eroziune verticala mai pronuntata decat de eroziune laterala. Sectoarele care sunt dezvoltate pe conglomerate, sisturile argiloase si sisturile ardeziene au o latime mai mare (732 m) o adancime medie ceva mai mica (8,62 m) si o sectiune activade 5955 mp.

O situatie aparte prezinta sectorul rocilor vulcanice, in special sepentinitele,desfasurat din amonte de Tisovita pana la Plavisevita, sectorul pentru care se remarca cea mai mare sectiune de scurgere (9 636 mp), dar si cea mai mare latime medie (936 m), adancimea medie pe acest sector atinge 10,27 metri. Comparand aceasta situatie cu harta topografica si cu harta navigatiei civile se constata ca, in afara de pragurile generale pe gablourile de la Iuti, albia prezina numeroase bancuri de nisip si ostroave. Ondularile liniei de mal se datoreaza in primul rand conurilor de dejectie care apar atat la afluenti de pe dreapta, cat si la cei de pe stanga. Materialele aduse de acestia nu pot fi transportate usor din cauza vitezelor mici pe care le prezinta curentul Dunarii in acest sector. Extensiunea bancurilor submerse si a ostroavelor inceteaza insa imediat in aval de confluenta cu paraul Plavisevita, incat vaile afluente din zona Cazanelor, cum sunt Panicova Mraconia, nu prezinta conuri de dejectie dezvoltata cu cele din amonte, desi au suprafata bazinelor si a debitelor de apa la fel de mari ca si a raurilor din sectoarele anterioare. Cauza o constituie marea capacitate de antrenare a materialelor de catre curenti turbionari din Dunare, care le macina in marmite din zona Cazanelor si apoi le transporta cu mult mai usor in avale.

În sectoarele dezvoltate pe roci calcaroase suprafata sectiuni este de 7 442 mp, dar latimea medie atinge cea mai mica valoare (174m). Se remarca deci o scadere a latimi la mai putin de jumatate incomparatie cu sectoarele dezvoltate pe roci eruptive si aproape o dublare a adancimi fapt ce confirma o foarte pronuntata actiune a eroziuni pe verticala in zonele calcaroase. Acest lucru este bine relevat in zona Cazanelor Mari, unde fundul albiei coboara la 7,5 metri deasupra nivelului marii.

Marea diversitate petrografica a rocilor si rezistenta diferita a acestora la eroziune au dat nastere la forme variate de-a lugul patului fluviului fie sub forma unor albi foarte adanci, sau cu adancimi mici, fie la aparitia pragurilor, a stancilor submerse, si a cataractelor care prezentau un real pericol pentru navigatie. Astazi acesta situatie a fost rezolvata prin crearea marelui lac de acumulare al hidrocentralei de la Portile de Fier.

În concluzie se pote aprecia ca dimensionarea albiei minore a Dunarii in sectorul defileulu este puternic influentata de litologie, care, prin rezistenta diferita la eroziune, ofera o gama foarte variatp de forme, existamd totoodata o stransa legatura intre latimea albiei si adancimea medie a sectiuni de scurgere a apei.in aczul unei omogenitati litologice, acesta legatura pote fi bine pusa in evidenta atat din punct de vedere caliativ, cat si cantitativ.

Ostroavele Dunarii

Defileul Dunarii a fost insotit pana la realizarea sistemului hidroenergetic si de navigatie de la Portile de Fier de doua mari ostroave sau insule permanente: Ada-kleh si Moldova Veche apartinand teritorului tarii noastre, consolidate de o vegetatie ierboasa si arboricola, precum si de unele constructii antropive. Crearea lacului de acumulare a determinat inundarea insulei Ada-Kleh si reducerea dimensiuni ostrovului Moldova Veche.

Insula Ada-Kleh situata in aval de Orsova la circa 3 km, adik intre gurile de varsare ale Cenei si Bahnei, acolo unde Dunarea inscrie un mare cot dominat de muntele Alion (306 m). Geneza ostroavelor este legata de particularitatile elementelor hidraulice ale albiei minore (panta, viteza curentului, debitul solid), si de configuratia celor douo maluri, unde fregvent apar pe cursul superior al apelor curgatoare unde panta este redusa, iar depunerea aluviunilor este intensa.

În Defileul Dunarii, pe sectorul situat in aval de orsova, prezenta unei albi minore cu pantaa, in general, redusa, cu viteza apelor mai scazuta, a inlesnit formarea unor ostroav alcatuit din prundis si nisipuri, care a fost numit Ada.Kleh (nume atribuit de turci in anul 1520). La genezastei a contribui in mare masura si raul Cerna care trensporta o mare cantitate de aluviuni

Insula Ada-Kleh formata asadar din bogate aluviuni aduse de Dunare si Cerna, prezinta o forma alungita pe directia sud vest-nord est. Se intinde pe o lungime de aproximativ 1 800 de metri si pe o latime ce ajunge in parte centrala la 400 de metri, insumand o suprafata de circa 6 hectare. În zona centrala a insulei, datorita pozitiei sale strategice, de-a lungul vremurilor pentru apararea ei s-au construit ziduri sub forma de cazemate, o parte dintre ele fiind transformate mai tarziu in locuite.

Vegetatia insulei este formata dintr-un mare numar de elemente ruderale si de origine mediteraneeana. Aici se intanlesc castani salbatici (Aesculus hippocastanus), roscovini salbatici sau gladici (Gledischia triacanthos), carpeni (Populus nigra si Populus tremula), nuci (Juglanus regia). Dintre elementele mediteraneene mai caracteristice amintim: chiparosi (Cupressus semprevirenus), migdali (Amigdalus communis), castanul brun (Castanea vestca), platanu (Platanus orientalis), leandrul (Nerium oleander), liliacul (Syringa vulgaris) si coarda de vita rasucita sub forma de liana.

Pe solul in geberal nisipos, pe sub arbori cresteau cateva speci de plante ierboase: gusa porumbelului (Silene inflata), capul sarpelui (Echium rubrum), batranisi (Erigerom canadensis), sunatoare (hippericum perforatum morcovi salbatici (Daucus corota), urzica moarta (Lamium purpureum) etc.

Fauna era si ea in parte de origine mediteraneanasi era asemanatoare cu cea din tpata zona defileului (serpi de apa, broaste raioase, lilieci, cateva specii de pasari-vanteze, ciori, vrabi, cotofane, granguri etc)

Ostrovul Moldova Veche este cea mai mare insula din cuprinsul Defileului Dunarii, fiind situata intre localitatile Moldona Veche si Pescari. Aici, Dunarea, prezinta un mic bazinet, unde albia se caracterizeaza printr-un pat cu panta redusa, fapt ce a favorizat depunerea aluviunilor si formarea ostrovului respectiv.

Acest ostrov inaite de formarea lacului de acumulare, avea o lungime de 6,4 km si o latime maxima de 4,3 kminsumand o suprafata de peste 14 km. Este alcatuit in cea mai mare parte din soluri nisipoase sau terenuri mlastinoase, sectionate pe directia de caurgere a Dunarii de brate parasite, acoperite in unele locuri de balti si lacuri alungite. Însula atinge inaltimea maxima de 103,3 metri intr-un punct ce constituie, probabil un martor de eroziune si totodata lacul de unde a imceput sa se formeze ostrovul.

Ostrovul Moldova Veche este incojurat de o plaja nisipoasa, avand latimea cea mai mare spre bratul Dunarii romanesti. Panta sa sud-estica este acoperita de o bogata vegatatie arboricola formata mai ales din salcii pletoase (Salix bobylonica), artari (Acer platonoides), goruni (Quercus penduculata).

Viteza apelor Dunarii

În legatura cu necesitatile de navigatie in sectorul defileului, organele de specialitatete au efectuat masurarea vitezelor pe axa fluviului in puctele situate din 3 in 3 km.. pe baza valorilor obtiunute s-a intomit un grafic cu variata vitezelor de la suprafata apei, intre km 930 (Drobeta Turnu Severin) si km 1 073 (Bazias). Din examinarea acestuia rezulta ca viteza apelor, pe cea mai mare parte din defileu, este mai mica de 2 m/s. Cu toate acestea, pe anumite tronsoane, Dunarea inregistreaza diferente cu mult mai mari. De exemplu pe tronsonul dintre Drencova si Svinita apele fluviului, ca urmare a unei pante mai accentuate se caracterizeaza prin viteze ce oscileaza intre 1,8 si 3,6 m/s. Un alt tronson unde Dunarea prezinta de asemenea viteze foarte mari este cel de la Portile de Fier. Aici, sau mai precis intre km 930 (Varciorova) si km 940 (Gura Vaii), apa Dunarii atinge cea mai mare viteza de peste 4 m/s. Din corelatia vitezelor cu valoarea pantelor si morfologia albiei se observa o stransa dependenta, in sensul ca vitezele cele mai ridicate se intanlesc pe portiunile cu pantele mari si ingustari ale albiei (Drencova-Svinita si Portile de Fier). Spre fundul albiei, variatia vitezelor este neuniforma datorita pintenilor, carenelor si marmitelor care influenteaza regimul pulsatiilor si provoaca, in acelasi timp, formarea turbioanelor, valturilor si a anaforelor.

Regimul nivelurilor

Pentru analiza regimului oscilatiilor de nivel ale apelor Dunarii s-au folosit valorile zilnice, publicate in anuarele hidrologice pe o perioada de 40 de ani (1921-1960) de la posturile Bazias, Drencova, Orsova si Drobeta Turnu Severin. Aceste valori au fost examinate in functie de mira care coincide cu geografic. Nivelurile medii anuale pentru cei 40 de ani au fost calculate pe baza mediei aritmetice, iar nivelurile cele mai mari si cele mai mici au fost atribuite maximilor si minimilor inregistrate. Pe baza acestor data s-a intocmit o serie de diagrame precum si hidrografele nivelurilor la postul Orsova pentru ani caracteristici (ploios, normal, secetos).

Variatia anuala a nivelurilor lunare (medii, maxime si minime), se remarca prin cateva elemente caracteristice:

Spre sfarsitul verii si inceputul toamnei sunt prezente valorile cu cele mai mici

valori, datorita faptului ca in acesta perioada alimentarea cu apa meteorica este scazuta. De exemplu, la Bazias, nivelul mediu cel mai mic, cu o valoare de 120 de cm, s-a semnalat in luna septembrie, iar la posturile Drencova, Orsova si Drobeta Turnu Severin valoarea cea mai mica a niveluilor a fost caracterizata tot luni septembrie.

În luna aprilie cand alaturi de apele provenite din topirea zapezilor se adauga si o

cantitate insemnata de precipitatii, apele Dunarii inregistreaza nivelurile cu cele mai ridicate valori. Aceasta situatie este detrminata in primul rand de contributia masiva a marilor organisme fluviatile ale Depresiunii Pnonice. La intrarea in defileu, la postul Bazias, in luna aprilie nivelul mediu a atins o valoare maxima de 391 de cm, la Drencova de 330 de cm, la Orsova de 301 de cm, iar la Drobeta Turnu Severin de 484 cm.

Nivelurile maxime absolute sunt caracteristice tot luni aprilie, cu valori ce oscileaza

intre 795 cm la Bazias, 628 cm la Drencova, 628 la Orsova, 843 cm la Drobeta Turnu Severin.

Cat priveste nivelul minim absolut, pentru Bazias este specific lunilor septembrie, octombrie, iar pentru posturile hidrometrice situate in interiorul Defileului Dunarii, acest nivel caracteristic se inregistreaza in luna ianuarie.

Desi variatia nivelurilor depinde in primul rand de valoare debitului, totusi in mersul

amplitudini acestora, configuratia albiei atat in plan cat si in sectiune, inprima anumite oscilatii, diferntiate in lungul defileului. Valoarea amplitudini este de 9,1 m la Bazias, de 7,3 la Drencova, de 6,7 m la Orsova si 9,5 m la Drobeta Turnu Severin. Acesta distributie ne arata ca, in amonte si in aval de defileu, amplitudinea nivelurilor este mai mare decat la cuprinsul lui, cu toate ca albia la cele doua puncte extreme (Baziasi si Drobeta Turnu Severin) este mai larga. Aspectul acesta insa trebuie pus si pe seama remuului care se formeaza pe portiuni extreme ale defileului si totodata pe influenta exercitata pe pantele mari din interiorul defileului. La Bazias remunuul este determinat de ingustarea albiei Dunarii, pe cand la Drobeta Turnu Severin el este provocat de micsorarea pantei si inplicit de reducerea apelor fluviului.

Urmarind variatia nivelurilor la postul Orsova pentru 3 ani caracteristici (ploios, secetos si normal), constatam urmatoarele:

Anul ploios a fost considerat 1941 si din hidrograful nivelurilor se remarca faptul ca

apele prezinta o crestere continua incepandde la sfarsitul luni ianuarie pana la sfarsitu luni mai, urmata de o descrestere, care se mentine insa la valori mai mari decat al nivelului mediu multianual. În lunile de toamna, cu toate ca exista o crestere cu tote ca exista o crestere in urma ploilor abundente, apele nu depasesc cresterile din perioada lunilor lunilor ianuarie-mai. În luna octombrie, nivelurile prezinta cele mai scazute valori din tot timpul anului 1941, probabil ca urmare a unui indice de ariditate mai crescut in acesta luna

În anul secetos, considerat 1949, nivelul se diferentiaza, in evolutia lor, fata de anul

ploios, in sensul ca exista cresteri in lunile de primavara, cu valori cuprinse intre 300m si 350 cm. În perioada de vara, nivelurile acestui an secetos se remarca prin variatii insemnate, iar de la sfarsitul luni august ele intra intr-o faza de continua descrestere pana spre inceputu luni noiembrei, cand se remarca cele mai scazute valori, dupa care urmeaza o crestere datorita ploilor tarzi de toamna. Precizam ca acesta descrestere a nivelului atinge, valori foarte mici de 20 de cm. Crestere care s-a inregistrat la sfarsitul toamnei s-a continuat si in luna decembrie, atigand un maxim la inceputul decadei a treia, cu o valoare ce pote fi considerata ca maxima a anului secetos 1949, de circa 375 cm.

Anul normal, in prima lui jumatate, prezinta hidrograful nivelurilor asemanator cu cvel al

anului ploios, in timp ce, in a doua jumatate, variatia nivelurilor se apropie de cea a anului secetos.

Trasaturile desprinse din analiza variatiilor de nivel ale anilor caracteristici de la postul Orsova sunt intr-o anumita masura comparabile cu evolutia nivelurilor lunare mentionate, apele Dunarii cartacterizandu-se prin cresteri de nivel in anotimpul dfe primavara, cand maxima este specifica luni aprilie, iar prin descresteri in anotimpul de vara si inceput de toamna, cand valorile cele mai mici sunt caracteristice luni septembrie sau luni august.

De asemenea, pentru Dunare sunt caracteristici viiturile si apele mari de primavara. Fregventa cea mai mare a acestor fenomene este in timpul primaveri si la inceputu verii, fara a fi exclusa posibilitatea de a le intanli si in celelalte anotimpuri. În uni ani se inregistreaza viituri si in timpul ierni ca urmare a invaziei de aer cald mediteranean si atlatic, care provoaca dezgheturi partiale si ploi in bazinul mijlociu si superior al Dunarii. Fregventa cea mai scazuta a acestui fenomen este la sfarsitul verii si inceputul toamnei in lunile septembrie-octombrie.

Din examinarea curbelor de durata si frgventa rezulta ca in Defileul Dunarii predomina apele cu niveluri intre 200-400 de cm. De exemplu la Bazias, intervalsul acestor niveluri s-a repetat in proportie de 37%, la Drencova de 36%, la Orsova 48% si la Drobeta Turnu Severin de 36%. Fregventa nivelurilor cu valorii mai mici de 400 de cm se incadreaza intre 10 si 24 % in functie de fiecare post hidrometric. Repetarea nivelurilor sub 200 cm se inscrie intre 29 si 48%. Daca urmarim insa curbele de durata ale nivelurilor maxime, medii si minime pe perioada 1941-1960 constatam ca nivelurile medii cuprinse intre 200 si 400 cm prezinta o asigurare in cei 40 de ani de circa 77%.

Corelatiile intre nivelurile Dunarii la posturile din Defileul Dunarii apar sub forma unor drepte, inclinate fata de ordonata cu 40-60 de grade. Forma acestor legaturi se mentine indiferent daca apele sunt la nuvelurile maxime sau minime. Legaturile intre nivelurile medii si etreme anuale exprima o dreapta unica, gruparea punctelor facandu-se uniform. De asemenea abaterea punctelor de la acesta dreapta unica este redusa pentru nivelurile medii si maxime, dar mai crescuta la nivelurile minime.

În perioada celor 40 de ani examinati se remarca de asemenea o variatie a nivelurilor, destul de pronuntata de la un an la altu, ca urmare a regimului de alimentare si a influentei exercitate de climatul continental temperat. Urmarind hidrograma nivelurilor anuale de la Orsova constatam ca exista un sir de ani in care apele prezinta o crestere a nivelurilor, cum ar fi cazul anilor 1933-1941, sau un sir de ani care exprima o scadere a apelor 1931-1934. Din acesta variatie rezulta faptul ca nhivelul mediu cel mai mare s-a produs in 1941, iar cel mai scazut in anul 1943.

Regimul debitelor

Debitul Dunarii se afla sub influenta, directa a factorilor climatici, astfel ca regimul prrecipitatiilor si evolutia temperaturilor se reflecta nemijlocit in procesul de scurgere a apei prin albie.

Regimul debitelor Dunarii in sectorul Defileului este orarecum regularizat natural. Acest lucru se datoreaza existentei in cuprinsul bazinului mijlociu si superior a unor zone cu regim fluvial diferit, cu functie compesatorie in evolutia debitelor. Debitele catastrofale au loc atunci cand cad precipitatii bogate in bazinele de receptie ale principalilor afluenti sau in urma salturilor de temperatura de la sfarsitul iernii, care provoaca topiri bruste ale zapezilor.

Afluenti care debuseaza in defileu contribuie cu un volum redus de apa, incat valorile masuratorilor de debite efectuate la Orsova sunt reprezentative pentru intregu sector.

Din analiza datelor laI.S.C.H se constata ca debitele medii anuale au oscilat intre 3 800 mc/s (1943) si 7 900 mc/s (1941). Debitele maxime au fost cuprinse intre 7 020 mc/s (1949) si 15 100 mc/s (1940) iar cele minime au variat intre 1 250 mc/s (1954) si 5310 mc/s (1926). Rezulta ca amplitudinea debitelor debitelor s-a inscris cu o valoare de 13 850 mc/s astfel ca la debitele maxime volumul de apa scurs prin sectiunea albiei este de 11 ori mai mare decat la debitele mici. Mentionam insa ca inaite de anul 1920 s-au produs debite de peste 16 000 mc/s

Diagramele pentru anii caracteristici (mediu, normal, secestos si ploios), au o configuratie asemanatoare, duferentele dintre ele constand, cu deosebire in valorile debitelor .

Diagrama debitelor anului mediu este foarte apropiata ca forma de diagrama nivelurilor medii pentru acelasi intreval. Din analiza acestor diagrame se constata ca in decursul unui an debitele cresc continu din ianuarie (4 570 mc s) pana in aprilie (7 750mc/s) dupa care urmeaza o descrestere pana in septembrie (3 670 mc/s) apoi iar o usoara crestere, dar care nu atinge valoarea debitului mediu multianual (5 403 mc/s

Cat priveste repartitia sezoniera a debitelor, observam ca cel mai mare volum de apa care se scurge prin albia Dunarii are loc primavara, ca urmare a topiri zapezilor si a ploilor cazute in bazinul de receptie si reprezinta 34% din scurgerea medie. Toamna volumul de apa scurs este cel mai scazut, circa 19% in schimb iarna si vara el atinge 22% si respectiv 25%din scurgerea medie.

În anii secetosi debitele medii se incadreaza intre 3 000 si 4 000 mc/s. Valoarea lor maxima nu trece de 7 000 mc/s in schimb cea minima scade sub 2 000 mc/s

În anii ploiosi, debitele medii au valori ceva mai mari decat debitele maxime din anii secetosi. Debitele medii sunt aproximativ egale cu debitele medii ale anilor normali, iar cele maxime depasesc 11 000 mc/s

Debitele anului mediu din timpul ierni (4 846 mc/s) nu sunt cu mult mai mari ca cele de toamna (4 146 mc/s). O diferentiere mai neta exista intre debitele de primavara (7 293 mc/s) si cele de vara (5 326 mc/s

Debitul solid rezulta din procesul de eroziune si transport ce are loc in albie sau pe suprafata bazinului de receptie. Valoarea lui medie pentru intervalul 1921-1960, a fost estimata la 1 124kg/s. Valoarea medie anuala a debitului solid oscileaza intre 430 si 2 480 kg/s. Scurgerea medie de aluviuni in suspensie este in legatura directa cu debitul lichid.

O ilustrare mai evidenta a acestui fenomen este data de corelatia debitelor medii lichide si solide la postul Orsova.

Proprietatile termice si chimice ale apelor Dunarii

Regimul de temperatura in Defileul Dunarii, temperatura apelor prezinta variatii diurne, lunare, anotimpuale si variati de la un an la altu, ca urmare a influentei pe care o exercita factorii climatici locali si intr-o anumita masura, cantitatea calorica provenita prin intermediul raurilor si izvoarelor. Observati asupra temperaturi apei s-au facut numai in Orsova, pe timp de 10 ani, intre 1953-1962, si la Drobeta Turnu Severin intre 1956-1969 pe o perioada de 14 ani. Cu toate ca durata observatiilor este mica, se pot desprinde totusi cateva trasaturi principale care caracterizeaza evolutia regimulul hidrotermic din Defileul Dunarii. Pentru unele elemente de comparatie vom examina paralel si cateva valori ale temperaturii apei de la postul Smederevo din Serbia si Muntenegru, situata in apropiere de zona de intrare a Dunarii in defileul sau. Analiza noastra se va referi insa mai mult asupra observatiilor hidrotermice facute la Orsova, deoarece ni se par mult mai concludente fata de cele de la Drobeta Turnu-Severin, prima localitate fiind situata in interiorul defileului si nu la extremitatea sa.

Dunarea la Orsova, in perioada 1953-1962 se caracterizeaza printr-o temperatura medie multianuala de 12,1 grade celsius. Temperatura medie a aerului, pe aceasi durata, este de 11,3 grade celsius, rezultand astfel o diferenta de 0,8 grade celsius. Aceasta are o importanta deosebita atat pentru circulatia fluviala, cat si pentru viata faunei acvatice. Valoarea cea mai mare a temperaturilor medii o intanlim in luna iulie, de 22,1 grade celsius, iar cea mai mica in anotimpul de iarna, in luna februarie, de 1,6 grade celsius. Aceasta situatie a temperaturi i apelor este aproape asemanatoare cu cea de la Drobeta Turnu-Severin cu diferenta ca temperatura medie cea mai mica este specifica luni ianuarie (1,4 grade celsius). Temperatura aerului are cam aceasi evolutie ca temperatura apei, in sensul ca cea mai mare valoare medie se observa tot in luna iulie, de 21,7 grade celsius. Temperatura medie cea mai mica este specifica lunii ianuarie cu valoarea de 0,5 grade celsius. Dupa cum observam, temperaturile medii maxime sau cele minime ale aerului sunt mai reduse decat ale apei, datorita faptului ca acestea are o caldura specifica mult mai mare.

Referitor la evolutia regimului termic din atmosfera si din apa constatam ca circa 7 luni, adik din iulie si pana in februarie, temperatura medie a aerului este mai mica decat a apei, in timp ce in lunile de primavara din martie si pana in iunie, ca urmare a cresteri fluxului de caldura, temperatura medie a aerului prezinta valori ceva mai mari comparativ cu cele ale apei. Diferenta dintre temperatura medie a apei si cea a atmosferei are valori cuprinse intre 0,5 si 1,6 grade celsius. Cu toate acestea insa la inceputu lunii martie si spre sfarsitu lunii iunie, curbele temperaturilor medii ale apei si ale aerului realizeaza puncte de convergenta cu valori aproximativ egale.

O evolutie similara in merul temperaturii se remarca si in suscesiunea anotimpurilor. De exemplu in perioada de iarna (decembrie-februarie), apa are cea mai redusa temperatura medie(2,5 grade celsius), in raport cu celelalte anotimpuri, iar temperatura aerului este sub 1 grad celsius.

Primavara (martie-mai), cand intensitatea fluxului de caldura incepe sa creasca de la o luna la alta, valorile temperaturii inregistreaza si ele o crestere substantiala asa incat in acest anotimp atat apa, cat si aerul se caracterizeaza printr-o valoare medie de peste 10 grade celsius

Vara (iunie-august), intensitatea fluxului de caldura este din ce in ce mai accetuata, fapt reflectat si in mersul temperaturilor medii, care se mentin in jurul valorilor de 22 grade celsius. Precizam insa ca in aer, temperatura medie estivala ajunge la 21,2 grade celsius

În perioada de toamna cand incepe procesul de racire, apa se caracterizeaza cu o temperatura medie de 13,6 grade celsius, iar aerul de 11,9 grade celsius. Din mersul temperaturilor anotimpuale se constata ca primavara si toamna valoarea lor medie este cuprinsa intre 10 si 13 grade celsius, primavara temperatura medie a aerului este ceva mai ridicata decat a apei, cu circa 0,7 grade celsius, iar toamna ca urmare a cedarii mai lente a caldurii de catre apa, fenomenul devine invers, in sensul ca temperatura medie a aerului este mai mica decat a apei cu aproximativ 1,5 grade celsius.

Temperaturile maxime absolute se inregistreaza, in majoritatea cazurilor, in luna iulie. La Orsova aceasta temperatura, semnalata la 8 iulie 1957 a fost de 26 grade celsius. Dealtfel valorile termice maxime aici oscileaza intre 23 si 26 grade celsius. La Smederevo si la Drobeta Turnu-Severin aceste valori sunt aproximative egale cu cele de la Orsova; in luna iulie 1957 la Smederevo s-a stabilit temperatura maxima de 27 de grade celsius, iar la Drobeta Turnu-Severin de 25.5 grade celsius. Temperaturile minime absolute sunt specifice anotimpului de iarna si ele scad pana la limita punctului de inghet al apei (0 grade celsius).

Temperaturile medii plurianuale ale apei la toate cele trei posturi se mentin in jurul valorii de 12 grade celsius, adica cu circa 1 grad celsius mai mare decat temperatura medie multianuala a aerului. Din analiza evolutiei regimului termic anual rezulta ca, in perioada anilor in care s-au facut observatii, temperaturile medii au oscilat intre 10,9 grade celsius (Drobeta Turnu-Severin 1965) si 14 grade celsius (Smederevo1951). De exemplu la Orsova, in anul 1956, s+a semnalat temperatura medie cu valoarea cea mai mica (11.1 grade celsius), iar in 1961cu valoarea cea mai mare (12,8 grade celsius). La Drobeta Turnu-Severin evolutia acestor temperaturi prezinta acelasi aspect ca la Orsova, in sensul ca in 1961 a avut loc cea mai mare temperatura medie anuala (12,6 grade celsius), iar in 1965 cea mai redusa (10,9grade celsius). La Smederevo, oscilatiile temperaturilor medii anuale s-au produs in jurul unor valori mai mari, intre 11,1 grade celsius (1956)si 14 grade celsius (1951).

Înghetul apelor Dunarii se produce in anotimpul de iarna, atunci cand temperatura aerului se mentine timp de mai multe zile la valori de -8 grade celsius, iar temperatura apei scade sub 0 grade celsius. Procesul de inghet al apelor difera de la un post hidrometric la altul si de la o iarna la alta, fiind in functie asa dupa cum am precizat mai sus, atat de conditiile climatului local, cat si de aportul caloric al apelor afluente. Pentru a avea o imagine cat mai complexa asupra acestui fenomen din perioada de iarna vom examina, la principalele posturi hidrometrice din Defileul Dunarii (Bazias. Drencova, Orsova si Drobeta Turnu-Severin), pe timp de 40 de ani, intre 1921 si 1960 fregventa si durata de inghet a apelor.

Din analiza datelor statistice rezulta ca, din cei 40 de ani pe care i-am examinat, 30 den ei au prezentat fenomene de inghet, in care sloiurile plutitoare au avut fregventa si durata cea mai mare, fiind urmate de podul de gheatasi de blocajul de gheturi.

În unele ierni geroase dar si mai timpurii, curgerea sloiurilor incepe sa apara inca din prima decada a luni decembrie. De exemplu, la posturile Drencova si Drobeta Turnu-Severin acest fenomen de iarna a fost semnalat in decembrie 1925. În schimb data cea mai tarzie, a curgeri sloiurilor s-a inregistrat la 26 martie 1940, tot la postul Drencova. Ca urmare, regimul de inghet al apelor se pote desfasura pe o perioada de aproximativ 4 luni. Desigur, aceasta durata nu a fost observata in nici o iarna din cele pe care le+am analizat, dar precizam insa faptul ca in limitele celor 4 luni orcand. În conditiile unor temperaturi negative, pote sa aiba loc un asemenea fenomen. Durata cea mai mare a fenomenelor de inghet a oscilat intre 71 de zile, in iarna anului 1954 la Orsova, si 88 de zile in iarna lui 1940 la Drencova. La Bazias a fost de 80 de zile in iarna anului 1940, iar la Drobeta Turnu-Severin de 74 de zile in iarna anului 1941. În iernile mai blande, atat curgerea de sloiuri, cat ti formarea podului de gheata pot sa lipseasca complet, cu exceptia unor formatii de gheata la mal, de scurta durata. De pilda in intervalul celor 40 de ani in functie de pozitia fiecarui post hidrometric, intre 9 si 12 ani nu s-a semnalat nici un fenomen de gheata. Asa s-a intamplat in iarna anilor 1923-1926, 19301931, 1950-1953 si 1955.

Din aceasta evolutie a regimului de inghetse pote aprecia faptul ca, in perioada 1921-1960 inghetul apelor s-a produs pe o durata redusa de timp, im medie de 20-22 de zile pe an, timp in care fregventa sloiurilor a fost mult mai mare in raport cu inghetul total (podul de gheata)apelor. Totodata, trebuie precizat ca durata cea mai mare de curgere a sloiurilor de gheata se remarca in zona de iesire a apelor din Defileul Dunarii, adik intre Orsova si Drobeta Turnu-Severin. Dealtfel la Drobeta Turnu-Severin in intervalul celor 40 de ani, regimul de inghet s-a caracterizat numai prin curgerea de sloiuri, cu exceptia a 21 de zile de la sfarsitul a doua ierni, cand s-a format podul de gheata.

Podul de gheata prezinta insa o fregventa ceva mai redusa, bineanteles de-a lungu defileului, respectiv de la un post hidrometric la altu. De exemplu la Bazias, locul de intrare a apelor al apelor in Defileul Dunarii, ca urmare a influentei execitate de conditii climatice locale si intr-o oarecare masura, de configuratia morfologica a albiei minore, podul de gheata, prezinta cea mai amre fregventa fata de posturile din avale. La Bazias Dunarea a inghetat complet in 16 ierni, in timp ce la celelalte trei posturi hidrometrice acest fenomen s-a manifestat intre doua si sase ierni. În functie de acesta fregventa a podului de gheata este si durata lui de mentinere. În orce caz, la postul Bazias, in cele 16 ierni cand s-a format podul de gheata, acesta a insumat o durata totala de 402 zile, cea ce inseamna o medie anuala, pentru perioada mentionata, de 25 de zile. La Drencova, podul de gheata a avut o fregventa mult mai redusa, fiind semnalat doar in 7 ierni, cu o durata totala de 213 zile. Cea mai redusa durata insa a podului de gheata din tot cuprinsul defileului s-a observat la Orsova si la Drobeta Turnu-Severin. Aici a avut loc in doui ierni ti s-a mentinut pe timp de 68 si respectiv 21 de zile. Podul de gheata apare cel mai fregvent in lunile ianuarie si februarie si foarte rar in devembrie sau martie. El a inregistrat cea mai mare durata, de 59 de zile la Bazias si 60 de zile la Drencova fara intrerupere in anul 1954.

Din sumara analiza a acelor doua fenomene de inghet se poate stabili concluyia ca, in timp ce la postul Bazias, durata de curgere a sloiurilor este aproximativ egala cu cea a podului de gheata, la postul Orsova ori la Drobeta Turnu-Severin regimul de iarna al apelor este dominant, aproape 90% de curgerea sloiurilor.

Fregventa si durata fenomenelor de iarna difera de la o luna la alta, mai caracteristice fiind, dupa cum s-a mai aratat, lunile ianuarie si februarie.

În luna decembrie, regimul de inghetal apelor se caracterizeaza prin prezenta curgeri sloiurilor in proportie de 98-99%. Acest lucru a fost semnalat in 14-15 ierni din cei 40 de ani examinati. Durata de curgere a sloiurilor a variat de la un post hidrometric la altu, de la 104 zile (Orsova), pana la 122 yile (Drobeta Turnu-Severin). Podul de geheata a aparut numai intr+o singura iarna, la Bazias, pe timp de 4 zile si la Drencova o zi.

În luna ianuarie atat podul de gheata cat si curgerea sloiurilor au fregventa si durata cea mai mare. La toate posturile, fenomenele de inghet s-au semnalat in 27 de ani, cu exceptia postului Bazias unde au aparut in 25 de ani. În acesta luna se inregistreaza cel mai mare numar de zile de inghet circa 45% din numarul lor total. În cei 25 de ani, curgerea sloiurilor a avut o durata cuprinsa intre 216 zile (bazias) ti 382 de zile (Drobeta Turnu-Severin iar podul de gheata s-a produs intr-un numar mai mic de zile (53 laq Orsova si 157 la Bazias).

O situatie oarecum asemanatoare o intanlim si in luna februarie cand atat numarul cazurilor, cat si durata fenomenelor de inghet sunt mult mai mari decat in lunile decembrie si martie, dar ceva mai reduse decat in luna ianuarie acest aspect poate fi urmarit la cele 4 pasturi in care fenomenele de inghet s-au produs intre 22 si 24 de ierni, din care podul de gheati a avut cea mai mare durata la Bazias, (202 zile) si cea mai mica la Drobeta Turnu-Severin (8zile). Curgerea sloiurilor s-a semnalat pe un numar mai mare de zile, intre 111 la Bazias si 282 la Drobeta Turnu-Severin.

În luna martie, numarul cazurilor cu fenomene de inghet este cel mai mic, acesta ca urmare a acresterii temperaturii aerului si a influentei exercitate de comditiile hidrodinamice. Curgerea de sloiuri si podul de gheata s-au observat numai in 7 ierni, avand o durata medie de 5-10 zile pe an.

Dezghetul apelor se produce, in general, in luna martie, iar in unele ierni mai blande chiar la sfarsitu luni februarie, adica in momentul in care incepe sa creasca fluxul de temperatura al atmosferei si al apelor. În functie de aceste conditii, sloiurile de gheata sau podul de gheata incep sa se topeasca si sa-si schimbe structura. Durata dezghetului este in general foarte scurta, doar de cateva zile.

Chimismul apele Dunarii in sectorul defileului se caracterizeaza printr-o mineralizare medie multianuala exprimata prin rezidul fix de 189mg/l cea ce reprezinta o scurgere de aproximativ

1 020 kg/s in sectiunea Orsova).ioni dizolvati variaza in lini stranse predominand insa cationul si anionul fapt ce face ca Dunarea sa se caracterizeze din punct de vedere chimic prin ape biocarbonatato-calcice. Una din caracteristicile hidrochimice este marea stabilitate a compozitiei principalilor ioni, care se constata in tot lungul defileului. Ea se explica prin volumul mare de apa (care asigura o dilutie eficienta)si prin procesele de autoepurare. Dealtfel, valorile scazute ale ale consumului biochimic de oxigen este un idiciu al eficacitati de autoepurarea apelor Dunarii. Duritatea totala se mentine in jurul valorii 9 grade dH, pe cand duritatea permanenta variaza intre 1,1 si 5,9 grade dH. Ca expresie a a unei aeratii normale, oxigenul dizolvat in apele Dunarii, la Orsova, oscileaza intre 7,4 si 9,7 mg l, valorile mai ridicate fiind caracteristice sezonului rece.

Apele subterane

Varrietatea litologica si a reliefului din zona defileului determina o diversitate a conditiilor de zacamant si a distributiei apelor subterane. În ansamblu, se remarca complexe acvifere in formatiuni precuaternare si complexe acvifere in formatiuni cuaternare.

Apele subterane din formatiunile precuaternale formatiunile precuaternare au cea mai larga repartitie spatiala si sunt alcatuite din roci metamorfice, magmatice si sedimentare atribuite fie autohtonului danubian, dezvoltat intre Cerna si Libcova (Muntii Almaji), fie domeniul getic dezvoltat in extremitatile defileului (la vest de linia Liubcova si la est de valea Cernei).

Formele de zacamant ale apelor subterane nu prezinta deosebiri esetiale de la un domeniu la altu, ci numai de la o grupa de roco la alta. Din acest motiv, pe harta hidrogeologica nu s-au separat domeniile getic si danubian, ci numai marile categorii de roci care se deosebesc dupa proprietatile hidrice.

Rocile metamorfice alcatuite din filite, clorize , sericite, cuartite, micasisturi, gnaise se intanlesc in Muntii Locva si in perimetrele Berzasca- Ravensca, Plavisevita-Gura Vaii. În aceste roci s-au intanlit ape subterane pe fisurile si faliile intersectate de galeriile de exploatare de la Moldova Noua si Mraconia. În momentul deschideri, debitele dintre aceste spatii au fost importante (0,4-1,7 l/s)dar au descrescut rapid uneori pana la epuizare completa. Ulterior, ele au manifestat reveniri numai in urma ploilor si topiri zapezilor.

Rocile magmatice sunt reprezentate prin granite, banatite, gablouri, sepentinite si ocupa trei areale mai importante: Moldova Noua-Sichevita, Iuti-Cherbelezu, aceste roci cu tot arealul mare pe care il ocupa, nu prezinta importanta hidrogeologica. Prin lucrarile miniere s-au intanlit zone de fisuri acvifere. Caile de acces ale apei meteorice in rocile cristaline si magmatice, fiind in general foarte inguste, sunt deseori colmatate cu materiale fine transportate de apele de infiltratie de la suprafata. Acest fapt franeaza mult posibilitatea de inmagazinare si circulatie a apei. Discontiunitatea fisurilor este un alt element nefavorabil patrunderi apelor in interiorul rocilor cristaline si eruptive.

Lucrarile de explorare si exploatare din zona Defileului Dunarii au evidentiat, pentru o aceasi galerie, manifestari diferite ale apelor subterane de la simpla umezire pana la scurgeri continue, in functie de marimea si gradul de colmatare al interstitiilor. Infiltratii mai importante s-au intanlit la contactul diferitelor roci (banatit-scarne, banatite-lamprofile, banatite-calcare) in special pe liniile de fali si care in timpul perioadelor pluviale au debitat, in galerii pana la 30 l/s

Rocile sedimentare de vaesta mezozoica sunt reprezentate prin calcare dolomitice, calcare spatice, calcare oolitice, calcare grezoase, conglomerate, gresi, marne, marnocalcare, dispuse in douo fasi mai importante, cu orientare nord-sud (Pescari-Carbunari si Svinita-Svinecea Mare). Sedimentarul mezozoic ocupa suprafete mai restranse, individualizate in estul defileului (Gura Vaii) si bazinele de la Bahna, Sichevita, Moldova Nouo. El este format din pietrisuri, nisipuri marne, argile, conglomerate, gresi, calcare si carbuni. Formatiunile cuaternale de pe interfluvii au areale importante si sunt alcatuite din argile, grohotisi si luturi.

Litologia, alaturi de morfologia terenului, imprima o varietate in distributia apelor subterane, in modul lor de alimentare si drenare. În calcare, apele subterane cantoneaza in reteaua de fisuri si in golurile carstice care se gasesc la diferite nivele, cu sau fara legatura intre ele, cum sunt cele de la Sf Elena-Carbunari si Bigar. De asemenea aceste ape nu au comunicati largi cu exteriorul. Sedimentarul panzei getice dezvoltat intre Nera si Dunare constituit din alternante de calcare, gresii si marne, se prezinta sub forma unor sinclsinale faliate. In el cantoneaza cateva orizonturi acvifere, in reteaua de fisuri si goluri carstice.

În cea mai mare parte, apele din fisuri au nivel liber, dar uneori se gasesc si sub presiune. Ele se alimenteaza din precipitatii si se descarca natural prin exurgentecu debite deseori crescute. Emergentele sunt legate fie de linia de contact cu rocile impermeabile subiacente, fie de baza de eroziune locala sau chiar numai de un anumit grad de fisurare a rocii. Astfel, izvorul Manastiri din valea Varadului, langa Pescari, apare la 30 de metri altitudinea relativa fata de talveg si are un debit de peste 6 l s. El a depus si o mare cantitate de travertin, care formeaza o falsa terasa pe partea stanga a vaii Izvorul de la Toplet, tot cu depunere de travertin, are un debit de peste 75l/s. Debite la fel de importante au ivirile carstice de la Barza, Valea Mare, Padina Matei.

Din cercetarea pesteriloe existente in regiune s-a constatat cacirculatia apelor are loc pe fisuri, cu directii neregulate si cu intensitati diferite, exprimate prin prelingeri, picurari rare si continue sau numai prin umeziri ale tavanului si peretilor. Aceste manifestari pot fi permanente sau temporare. Daca o parte din cele permanente au variatii in intensitate, generate de afluxul apei infiltrate, in schimb altele au o intensitate constanta, cea ce presupune ca alimentarea lor se realizeaza prin fisuri colectoare.

De asemenea din foraje si lucrari miniere efectuate la Moldova Noua s-a constatat ca celse mai mari infiltrati de apa au loc in calcare si cele mai mici in scarne si banatite. Uneori, apele hipogene in traversarea masivelor de calcare, intanlit in masa acestor fisuri drenate, au suportat fenomenul de baticaptare. Acest fapt a dus, pe de o parte, la crearea unor cursuri subterane si pesteri, iar pe de alta parte la aparitia treptelor antitetice, a vailor oarbe, si a unor sectoare de vai seci, cum sunt cele de la Ponticova sau de la Valea Haiducilor. Dealtfel actiunea dizolvanta a apei a creat in zona Defileului Dunarii o mare varietate de fonomene carstice la Sf Elena, Carbunari, Ciucarul Mare, Ciucarul Mic.

Prin gresiile si conglomeratele paleozoice si mezozoice, apele circula pe litoclaze si fisuri de tensiune cu dimensiuni variabile, iar ivirile naturale de apa au loc atat la nivelul bazei de eroziune locala, cat si la nivele mai inalte datorita intercalatiilor impermeabile.

Sedimentele neogene din bazinetele tectonice sunt formate din : pietrisuri, nisipuri, argile si marne. În functie de alternanta rocilor permeabile si impermeabile se pote presupune existenta mai multor strate de apa.alimentarea lor se realizeaza prin infiltrare pe la capetele de strat. Grosimea orizonturilor, schimbarile litologice laterale, prezenta stratelor cu granulatie fina, fragmentarea reliefului, ca si lipsa datelor de foraj, sunt elemente care pun plobleme destul de complexe in cunoasterea si caracterizarea formelor de zacamant ale apelor subterane din aceste depozite.

Apele subterane din formatiunile cuaternare

Formatiunile cuaternare au o dezvoltare redusa si sunt alcatuite din depozite reziduale si aluviuni.

Depozitele reziduale pe langa faptul ca nu constituie surse de apa importante nu pot fi cartografiate cu destula exactitate. Ele se caracterizeaza prin prezenta minereurilor argiloase in amestec cu minereuri primare (cuart, felspad) si fragmente de roca. Minereurile argiloase formeaza deseori orizonturi iluviale capabile sa retina apele de infiltratie. Grosimea in general redusa si mai ales efilarile fregvente nu ofera posibilitatea construiri unor acumulari hidrice importante. În perioada cu ploi abundente ele genereaza izvoare efemere, cu debite mici (0,01-0,1 l/s). Formatiunile deluviale si eluviale cantoneaza strate si lentile de apa care, de multe ori, au caracter temporar. Ele sunt drenate vertical in formatiuni subiacente precuaternare sau lateral in depozite aluvionare. Nivelul hidrostatic in aceste formatiuni se gaseste la adancimi cuprinse intre 0,5 si 6 metri, dupa cum s-a constatat intr-o serie de puturi sapate pe versanti si in zonele de cumpana a apelor.

Depozitele aluvio-proluviale se desfasoara de-a lungul Dunarii si a principalilor afluenti. Natura acestor depozite, studiate in deschideri naturale si in foraje de la Moldova Veche, Cozlea si Orsova este in functie de pozitia fata de Dunare si de litologia zonelor adiacente. Proluviile, alcatuite din elemente psefitice in care predomina bolovanisurile cu diferite grade de rulare, constituie depozite acvifere inportante ca in cazul celor formate de vaile Ieselnita, Mala, Mraconia, Sirina, Berzeasca, Orevita, Moldova si Radimna. Grosimea acestor depozite variaza intre 2 si 15 metri. La Moldova Veche, depozitele acvifere proluviale sunt constituite din pietrisuri si nisipuri uneori argiloase, cu grosimi de la 4 la 20 de metri, care se sprijina pe marna cenusie sarmatiana. La partea superioara, pietrisurile acvifere sunt acoperite de coluvii alcatuite din prefuri argilo-nisipoase, cu grosimi de 3-9 metri.

Aluviunile care formeaza depozitele acvifere de lunca sunt reprezentate prin nisipuri fine si medii, adesea grosiere, si au o grosime de 10-25 de metri. Ele se dezvolta cu precadere in sectoarele rectilini ale vaii si intre conurile de dejectie. La contactul cu versantii, depozitele aluvionare sunt parazitate de formatiuni deluvio-coluviale cu dezvoltare verticala de 1-4 metri. Ele sunt tipice in zona granitului de Ogradena si a serpentinitelor ca urmare a vitezelor mari de alterare a acestor roci. În alte parti s-au format pe seama eroziuni areolare a versantilor sau in urma deplasarilor de teren.

Depozitele cuaternare, alcatuite din aluvii, proluvii, coluvii si deluvi se prezinta ca o fasie, uneori intreruptadatorita formei pe care o are valea Dunarii. În ele se dezvolta un strat de apa cu cartacter freatic delimitat, pe de o parte, de fluviu, cu care are legaturi hidraulice de reciprocitate, si pe de alta parte, de versanti defileului. Mai rar extensiunea lui spre Dunare este intrerupta de iviri naturale sub forma de izvoare sau de mici areale supraumezite.

Adancimile nivelului freatic cresc din imediata apropiere a malului (0-2 m) spre baza versantilor (8-12 m ) datorita depozitelor gravitationale si proluvio-coluviale care paraziteaza lunca. Ostroavele au adancimi mici (<4 m). Astefel in insula Ada-Kleh, nivelul pizometric situat la adancimi >3 m, ]n timpul apelor sc[yute ale fluviului se ridic[ pn[ la /1 m ]n timpul apelor mari.

Formarea ssuprafetei hidrostatice este neteda in sectoarele rectilini ale vaii si curbata la coturi si in agestre. Linile de current sunt de obicei perpendicular pe fluviu. În zonele de lunca si terase inferioare (Divinci-Macesti, Tisovita-Cazane, Ieselnita-Orsova), suprafata freatica fiind neteda, liniile de current sunt paralele; in cazul suprafetelor hidrostatice curbate (Moldova Veche, Liubcova, Berzeasca, Ieselnita, Orsova), liniile de current sunt convergente sau divergente. În lungul acelorasi directii de current, gradientii hidraulici se schimba in raport cu alimentarea si drenajul orizontului acvifer.

Fata de variatia granulometrica si capacitatea de debitare a stratelor acvifere din depozite de acumulare ale vaii Dunarii este diferita. Astfel in zona paraului Sirina, depozitul acvifer, constituit din bolovanisuri in masa de nisip si pietris, debiteaza intre 0,99 si 2,62 l/s pentru denivelari de 0,42-1,28 metri, patul stratului fiind format din marne argiloase si calcare. În zona Ostrovel de la Cozlea, stratul freatic este cantonat in nisipuri fine si medii, avand o capacitate de debitare abia de 0,300 l/s pentru denivbelari de 1,35-2,75 metri. Forajele executate de I.S.P.E. atat in depozitele cuaternare, cat si in cele pliocene de la Orsovaau inregistrat debite pana la 1 l s. Valori mai mari s-au inregistrat la puturile forate in lunca Cerneipentru postul hidrogeologic, unde s-au obtinut debite de 5-14 l/s la denivelari de 0,15-1,0 metri. Spre periferia conului de dejectie a Vaii Mari (Moldova Veche), pentru denivelare de 0,4-5 metri s-au obtinut debite de 0,3-3,3 l s. Din acelasi strat acvifer s-a determinat un debit de 0,22 l/s la un izvor situat in aval de Moldova Veche. Stabilitatea nivelului in timpul pomparilor se raelizeaza de obicei in mai putin de 2 ore pentru apele cantonate in pietrisuri si abia in 5-6 ore pentru cele din depozite cu multe fractiuni argiloase.

Oscilatiile nivelului freatic

Stabilitatea regimului de oscilatie a nivelelui freatic s-a facut pe baza datelor de masuratori in puturi domestice aflate in evidenta Statiunii de cercetare geografice de la Orsova, din forajele posturilor hidrogeologice de la Orsova si Moldova Veche ale Institutului de Meteorologie si hidrologie si din inregistrarea precipitatiilor.

Oscilatiile de nivel ale apelor freatice din formatiunile cuaternare ale Defileului Dunarii sunt influentate de fluctuatiile nivelurilor fluviului, de infiltrarea intr-o anumita proportie a precipitatiilor, si de afluxul subteran din zonele de versant limitrofe.

Evapotranspiratia, variasiile presiuni atmosferice si exploatarea stratelor acvifere influenteaza de asemenea fluctuatiile nivelului hidrostatic, dar intr-o masura mai mica si adesea numai local.

Din compararea hidrografelor Dunarii la mira orsova cu ale apei freatice din puturile de observatie in aliniamente perpendiculare pe fluviu se constata existenta unui sincronism in cresterea si scaderea nivelurilor, cea ce presupune un schimb de ape intre fluviu si stratul acvifer din imediata apropiere a albiei minore, care, spre marginea vaii, se transmite sub forma de remuu subteran. Perioadele medii de alimentare, de producere a remuului si de drenare ale stratului acvifer dintr-un anumit interval de timp s-au exprimat grafic prin sectionarea curbei de evolutie anuala a nivelurilor medii lunare ale Dunarii cu drepte corespunzatoare nivelurilor medii ale apelor subterane.

Oscilatiile nivelului hidrostatic din golful Cenei sunt proportionale cu cele ale Dunarii in imediata apropiere a malului ti se atenueaza pe masura departarii de fluviu. Nivelurile hidrostatice din puturi domestice situate pe conuri de dejectie sau pe terase parazitate de eluvii corelate cu nivelurile Dunarii, apar sub forma de curba. Aceste corelatii sunt expresia unor corespondente iinvers proportionale intre marimile fluctuatiilor, datorita schimbarilor care survin in alura profilului de depresiune.

În situatia legaturilor hidraulice directe, distanta pana la care se resimpte influenta Dunarii este mai mare in aluviunile de lunca (unde gradientii hidraulici sunt mici) decat in formatiunile de terasa si agestre (unde si gradienti hidraulici au valori mai ridicate. Astfel pe aliniamentul postului hidrogeologic Orsova, situat in lunca, la vest de confluenta Cernei, oscilatiile de nivel se transmit la peste 1 km. În aliniamentul A.F.P.F. din incinta vechiului oras, situat pe terasa, influenta oscilatiilor Dunarii se transmite numai la 170 de metri. În proluviile de la Ogradena influenta se resimte p’na la 200 de metr, iar in conul de dejectie de Plavisevita nu depasesc 190 de metri. Datorita absentei legaturilor hidraulice, cu Dunarea, apele freatice din estul contului de dejectie de la Moldova Veche prezinta oscilatii deosebite, subordonate probabil, intr-o oarecare masura infiltratiilor din Valea Mare.

Influenta infiltrarii precipitatiilor asupra oscilatiilor asupra oscilatiilor nivelului freatic din formatiunile cuaternale ale Defuleului Dunarii este mult mai mica decat influenta fluviului. Din acest motiv in fasia unde oscilatiile nivelului hidrostatic sunt determinate de fluctuatiile Dunarii, influenta lor nu este vizibila. În evidenta in puturile de obsevatie din apropierea versantilor, care se afla in afara zonei de transmisie a remuului subteran provocat de cresterile si de descresterile Dunarii, dar si aici este uneori subordonate a fluxului din orizonturile acvifere ale interfluviilor.

Lentilele freatice din depozitele reziduale ale spatiilor interfluviale prezinta oscilati de nivel, ale caror amplitudini de 2-4 metri sunt strans legate de perioadele pluviale, fata de care se produc cu intarziere. Uneori, puturile cu adancimi mici sapate in aceste depozite seaca datorita epuizarii temporare prin drenarea laterala sau verticala in formatiunile subiacente si ca efect al evapotranspiratiei.

Temperatura apelor subterane

regimul termic al apelor subterane exprima o evolutie relativ uniforma, cu incalziri in perioada februarie-august si raciri in perioada sepatembrie-ianuarie. Ecartul de variatie al valorilor termice se micsoreaza odata cu cresterea adancimi stratului de apa. Acest fapt rezulta din corelatiile cu adancimea nivelului hidrostatic. Vara si la inceputul toamnei, temperaturile descresc odata cu cresterea adancimi stratului de apa, pe cand iarna si la inceputul primaveri repartitia vericala a valorilor temice este inversa. Variatiile verticale de temperatura se remarca probabil numai pana la o adancime de 18 metri, care formeaza limita inferioara a orizontului heterotern. Acesta grosime a orizontului cu fluctuatii termice anotimpuale si anuale a fost apreciate pe baza unor masuratori efectuate in afara zonei defileului, unde s-au intanlist niveluluri hidrostatice la adancimi mai mari.

În cadrul zonei heterotermice se deosebesc douo subzone: una superioara, in care fluctuatiile termice anuale, desi se produc cu intarziere au amplitudini importante (>3 grade celsius), si alta inferioara, in care variatiile de temperatura sunt din ce in ce mai amortizate. Limita dintre aceste doua subzone se gaseste in jurul adancimi de 6 metri.

Chimismul apelor subterane

Potrivit analizelor chimice efectuate la mai multe probe, mineralizarea exprimata prin reziduu fix este cuprinsa intre 0,18 si 0,4 g/l, ajungnd uneori pn[ la 1g-l si incadreaza apele freatice in actegoria celor dulci, mai rar slab salci. În unele orizonturi de apa deschise prin sonde si galerii, mineralizarea a ajuns pana la 1,5 g/l. Mineralizari mai ridicate, dar in limtele apelor, se intanlesc in acumularile hidrice din formatiunile deluvio-coluviale, in care viteza de curgere si adancimea sunt mici favorizand concentrarea prin evaporare precum si in formatiunile sedimentare clasice, ca efect al spalari solurilor. Cu toate acestea variatia mineralizarii in functie de adancime este nesemnata prin zona defileului.

Cu exceptia apelor termo-minerale de la Baile Herculane (sulfuroase, sodice si cloruro- sodice), celelalte ape din zona Defileului Dunarii, dupa compozitia anionica, bicarbonatice. Dupa cationul predominant apele sunt calcice si sodice. Bicarbonatii alcalino-pamantosi s-au intanlit in apele subterane de la Dubpva si Jupalnic. În procesul de acumulare a sarturilor ponderea principala o detin ionii de HCO3-Ca++. Concentratiile variind in limite restranse, schimbarea continutului in saruri nu duce la o schimbare a compozitiei chimice, astfel ca pentru intreaga zona a defileului apele sunt in majoritatea cazurilor bicarbonato-calcice.

Concentratia ionilor de hidrogen sau Ph-ul variaza de la 6,4 pentru ivirile de apa din roci metamorfice, la 7,9 pentru apele din calcare si aluviuni. Alcalinitatea, data de majoritatea cazurilor de bicarnonatii metalelor alcalino-pamantoase, este cuprinsa intre 2,4 si 15,3 me, fapt confirmat de concetratia ionilor de hidrogen si de duriatea provizorie a carei valori se ioncadreaza intre 7,3 si 43 dH. Duritatea totala in scara germana, variaza ca si duritatea provizorie, in limite largi (7,5-30,5 grade dH), pe cand cea permanenta are fluctuatii mici (0-1,24 grade dH).

FAUNA

Fauna Defileului Dunarii apartine mai multor medii de viata (de padure, de pajiste si culturi agricole), fiind cartacterizata printro mare diversitate de specii si prin acelasi amestec de elemente medio-europene cu elemente mediteraneene, bacanice, pontice. Fauna de padure de munte (in fagete), de deal (in gorunete si stajerete), de balta (in zavoaie), prezinta un interes cinegetic deosebit. Dintre speciile reprezentative mentionam capriorul (Capreolus capreolus) care are densitatea cea mai ridicata si extremitatea cea mai larga, marindu-si continu aria de raspandire datorita, pe de o parte, masurilor de ocrotire si recoltare rationala, iar pe de alta parte conditilor climatice favorabile.

Mistretul (Sus scrofa) se suprapune ariei capriorului fiind ca si acesta in continua crestere numerica. În functie de fructificarea jirului si a gindei turmele de mistreti penduleaza intre fagete si gorunete. Densitatea maxima o inregistreaza insa in sectorul Ogradena-Cazane-Dubova Bigar unde relieful este maim acidentat si vaile mai umede si mociloase.

Viezurele (Meles meles) desi nu are o densitate opima, se intanleste in tot defileul, nefiind daunator decat ocazional, cand coboara in porumbisi.

O serie de rapitoare cu par cum sunt: lupul (Canis lupus), vilpea (Vulpes vulpes), dihorul (Putorius putorius), nevastuica mare (Mustela vulgaris), desi sunt fregvente in mai tote fondurile de vanatoare, producand pagube in special in jurul asezarilor, si-au diminuat insa efectivele in urma masurilor de combatere. Metoda otraviri cu stricnina folosita in combaterea lulipr si vulpilor, a avut consecinte negative si asupra altor rapitoare. Astfel rasul (Lynix lynix) cea mai mare felina a padurilor noastre desi pus sub ocrotire, a disparut in ultimi 5 ani din bazinele Mracomia Ieselnita, Cerna. Aceasi situatie o are si pisica salbatica (Felix silvestris), care pe langa faptul ca si-a diminuat efectivele, a si disparut recent din bazinetele Svinita, Dubova, Ieselnita.

Veverita (Sciurus vulgaris fuscoator), mamifer arboricol abundent altadata in toate padurile montane, a devenit in ultimul deceniu destul de rara, de data acesta din cauza ocrotiri celui mai de temult dusman al sau, jderul de copac (Martes martes), carnivor tot atat de agil ca si ea.

Totusi masurile de ocrotire, precum si conditile ecologice favorabile au facilitat expansiunea din teritoriile limitrofe a altor elemente cinegetice importante din punct de vedere economic. Astfel cerbul carpatic (Cervus elaphus desi sporardic (3-4 piese) a aparut de cativa ani, venind din masivele inpadurite ale bazinului Bozovici. Ursul (Ursus arctos) disparut din munti Banatului dupa cel de-al doilea razboi modial din cauza braconajului, avea limita vestica a arealului sau pe valea Cernei. Astazi se constata o supra populare in Munti Cernei, fapt ce a avut o influenta negativa asupra rezervelor de hrana. Acestea a dus, pe de o parte, la schimbari in comportament; nu mai hiberneaza si devine carnivor foarte de timpuriu, iar pe de alta parte a contribuit la recuperarea progresiva a fostului areal din Banat, s-a stabilizat pe unele vai ca Iardostita, Mraconia, Ieselnita, de unde coboara pana in apropierea Dunarii devastand livezile si stupinele aflate in pastoral. Vulpea carbunareasca (vulpes melanogaster), element balbanic, este de asemenea recent aparut in biocomplexele defileului. Dihorul patat (vormela peregusna), element rar balcanic, se infiltreaza pe Valea Cernei si Belarecai pana in Mehadia unde a fost prin la capcana.

Chiropterele (Rhinolophus ferrum equinum) care locuia in coloni in unele pesteri din Defileu ca: Veterani, Ponicova, Gaura cu Musca, din cauza exploatarilor au parasit aceste habitate, dispersandu-se prin scorburi si ruine.

Dintre rozatoarele daunatoare mentionam soarecele de padure (Apodemus sylvaticus) si soarecel gulerat (Apodemus flavicollis), stirict atasat biotopurilor umede.

Dintre pasarile de interes cinegetic trebuiesc amintite: gainusa de alun Tretastes banasia), porumbelul gulerat (Streptopelia turtur), ciocanitoare balcanica Dendrocopus syriacus balcanicus), gugustiucul (Streptopelia decaocto), aceste elemente mediteraneene, care acum un deceniu erau sporardice in defileu si-au extins arealul in tot sectorul cuprin s intre Moldova Noua si Drobeta Turnu-Severin. Recent in padurile din jurul orasului Drobeta Turnu-Severin a fost introdus fazanul (Phasianus colchicus)

Fauna pajistilor, pasunilor si culturilor agricole de pe locul padurilor defrisate si a ternurilor din lunca Dunarii si a Cernei se caracterizeaza prin intepratrunderea elementelor de padure, stepa si balta, precum si printr+o densitate redusa a rozatoarelor din cauza biotopurilor pietroase si a fructificari reduse.

Dintre rozatoare specia cinegetica cea ma importanta este iepurele (Lepus europaeus), care are densitate ridicata in extrmitatile Defileului, acolo unde altitudinea csade sub 300 de metri si predomina culturile agricole. În ultimi 5 ani se constata un regres numeric continu din cauza folosiri in agricultura a insecticidelor, care sunt toxice. Dintre specile de rozatoare sinantropice, daunatoare agriculturi sunt: soarece de misuna (Mus musculus spicilegus), soarecele de camp (Microtus arvalis), tobolanul de camp (Apodemus agrarius) si sobolanu negru (Rattus rattus); sporardic apar si mamifere mici, insectivore: chitcani (Crocidura suaveolens, Crocidura leucodon) cartita (Talpa europaea) si ariciul (Erinaceus eurapaeus).

Între Moldova Noua si Belobresca semnalam potarnichea (Perdix perdix), specie sedentara, cu efective sub densitatea optima.cat ce priveste potarnichea de stanca (Alectoris graeca), mentionam ca in ultimu deceniu nu a mai fost semnalata in defileu.

Dintre speciile migratoare apar in ostroave, la pasaji, sitari (Scolopax rusticola), becatine (capela gallinaco), gaste rate egrete. Datorita combateri irationale, rapitoarele de zi si de noapte au devenit din ce in ce mai rare in defileu. Doua specii de falconiiforme, hoitarul (Neophron percnopte rus), si codalbul (Haliaeetus albicilla), nu au mai fost semnalate in ultimi ani.

În locurile deschise, acoperite cu pajisti, printre tufarisuri sau prin castrul Defileului exista o herpetofauna remarcabila cu multe elemente termofile.

Amfibieni sunt reprezentati prin speci numeroase ca: Triturus cristatus, rasa de deal, Bombina bombina, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea Rana esculenta, Rana ridibunda, Rana dalmatica, Pelobates syriacus balcanisaus sunt speci sudice mai rare.

Si reptilele sunt fregvente: broasca testoasa de uscat (Testudo hermani) este cea mai comuna. Arealul este in continua extindere spre vest si nord populand toate biotopurile incrpand din Valea Cernei si pana la Lescovita-Naidas pe Valea Cernei urca de asemenea pe versanti insoriti ai Almajului si Locvei, fara sa depaseasca creasta, in bazinul Bozovici. Comuna in tot defileul este si vipera cu con (vipera ammodytes) a carei muscatura veninoasa pote fi uneori mortala. Prin locurile uscate si insoritze traiesc alti serpi neveninosi ca:Elaphe longissima,Culber jugularis caspius, Coronela austriaca. Alaturi de acestea se intanlesc si numeroase soparle:Larceta viridis, Lacerta taurica, Lacerta praticola pontica specie caucaziana rara, Lacerta mularis element de asemenea sudic, dominant in biotopurile stancoase si Anguis fragilis colchicus soparla distrusa fara mila datorita asemanari ei cu sarpe de unde si denumirea de “sarpe de sticla” .

În stratul erbaceu traiesc o serie de miriapode dintre care mentionam Scolopendra cingulata, element circumediteraneean a cari muscatura produce unele turbulente locale si Scutigera coleoptrata mult mai domicol. Tot veninos este si Eusscorpius carphaticus reprezentatul cel mai nordic al scorpionilor frgvent pe sub pietre in tot cuprinsul Defileului, Exista si o serie de aranee dintre care multe raritati insecte sunt insa cele mai numeroase reprezentate prin specii rare de coleoptere, diptere, humenoptere. Remarcabile sunt insa lepidopterele, care apar aici cu dimensiuni mai mari, cu colorit mai viu, deosebite fata de zonele limitrofe. Multe speci sudice si nordice isi au aici limita arealuiui lor.

Conditiile de viata pe care le ofera fluviul faunei acvatice in Defileu sunt cu totul diferite fata de sectoarele din amonte sau aval. Adancimea mare, curentul repede, fundul pietros au conditionat existenta unor bioceneze limitrofe care au un numar mare de indivizi dar un numar relativ mic de specii (circa 150 de taxoni din grupele nevertrebrate). În ihtiofauna predomina speciile reofile: mreana, cleanul, scobarul, morunasu. Remarcabila este prezenta sturionilor; cega isi are aici locurile preferate de hrana si reproducere, morunul, pastruga, nisetrul sunt mai mari. Anghila semnalata sporardic se pare ca este mult mai fregventa, dar din cauza comportamentului nu pote fi prinsacu unelte obisnuite de pescuit. Speciile limitrofe, desi prezente, sunt mai rare (crab, salau, somn,lin, biban)

Fauna piscicola a afluentilor Dunarii din defileu se caracterizeaza prin zona mrenei vinete si a lostritei care inpreuna cu scobarul, invadeaza tote cursurile inferioare, inclusiv pe cel al Cernei si Nerei si prin zona pastravului in sectorul montan. Ca o particularitate subliniem coborarea altitudinala a pastravului pana in zona de varsare. Se pare ca pastravul a fost colonizat deoarece lipsecs speciile insotitoare el fiind singurul reprezentat al faunei piscicole in cursul superior al acestir rauri

O alta particularitate este urcarea pe cursul inferior al paraielor Clisuri a puietului de peste din Dunare, in care participa masiv vaduvita, scobarul, obletul, babusca, avatul si batea.

Existenta lacului de acumulare de la Portile de Fier va aduce cu timpu schimbari in fizionomia si structura biogeografica a defileului. Unele din biocomplexele analizate vor disparea, altele se vor modifica datorita in primul rand noilor caracteristici hidrologice si topoclimatice create de lac.

VEGETATIA SI FLORA

Culoarul Dunarii in sectorul Parcul Natural Portile de Fier a jucat in trecut rol de corridor pentru migratia speciilor de flora si fauna. Vegetatia actuala, formata din elemente pontice (estice), panonice (vestice), ncentral-europene, nordice si sudice (submediteraneene) reflect dinamica in timp si spatiu a proceselor migratiei, dar si a interventiei omului.

Elementele floristice termofile confer coloritul distictiv al vegetatiei Parcul Natural Portile de Fier, ele vegetand aici la altitudini mai mari decat in alte regiuni ale tarii. Exemple in acest sens pot fi: cerul (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), scumpia (Cotinus coggygria), mojdreanu (Fraxinus ornus), liliacul salbatic (Syringa vulgaris), alunul turcesc (Corylus colurna), sambovina (Celtis australis), carpinita (Carpinus orientalis).

În acelasi timp elementele montane precum fagul (Fagus sylvatica) si tisa (Taxus baccata) coboara mult in altitudine in Defileul Dunarii.

Numarul de elemente endemice desi nu foarte mare, vine cu o completare a diversitati mari de elemente fitogeografice. Dupa diversi autori, numarul endemitelor in arealul parcului variaza intre 28 si 33 de elemente. Printer acestea se numara Pinus nigra ssp. Banatica, Minuartia cataractarum, Prangros carinata, Stipa danubialis, Tulipa hungarica, Dianthus banaticus, Dianthus spiculifolius, Campanula crassipes etc.

De remarcat prezenta speciilor de importanta comunitara opt dintre ele fiind inscrise in anexa numarul I a Conventiei de la Berna: Tulipa hungarica (laleaua cazanelor), Stipa danubialis (colilia Portile de Fier), Salvinia natans, Colchicum arenarium, Pulsatilla grandis, Typha shuttleworthii, Campanula abientina si Eleochariscarniolica

Vegetatia Parcului Natural Portile de Fier este alcatuita preponderant din paduri, tufarisuri si pajisti, distributia acestora fiind conditionata de particularitatile fizico-chimice ale substratului.

Padurile acopera circa 70-75% din suprafata Parcului si apartin in totalitate etajului nemolar   (paduri cu Frunze cazatoare). Principalele tipuri de paduri sunt cele de fag (Fagus sylvatica) fag in amestec cu gorund (Quercus petraea), gorund cu stejari termofili (Quercus cerris, Quercus frainetto, Quercus pubescens) si aluviale (cu Fraxinus excelsior si Alnus glutinosa).

În locul padurilor termofile defrisate s-au instalat tufarisuri termofile (sibleac) o formatiune vegetala secundara de stejar pufos cu multa carpinita, mojdrean si liliac salbatic careia i se adauga specii submediteraneene, saxicole si calcifile.

În zonele cu abrupturi si roca la yi apar elemente saxicole precum: Campanula crassipes, Silene armeria , Allysum murale, Stipa aristela, Cerastium Banaticum.

În Parcul Natural Portile de Fier au fost identificate si descrise 171 de asociati vegetale de plante superioare, fapt care dovedeste inca odata marea diversitate biologica a zonei.
  Etajul fagetelor se situeaza intre 550 si 1 000 de metri fiind reprezentata prin fagete acidofile. Ele au dezvoltare maxima pe interfluviile Carsa Mare,Svinita-Omersnicul-Pargul Mare Hurculovat ca si in bazinele superioare ale vailor Orevita, Berzeasca, Mala, Mraconia,Radimna, fagetele cu flora de mult coboara pana la 200 de metri pe versanti cu soluri brune de padure, slab acide, iar pe solurile brune tinere moderat acide coboara fagetele cu Rubus hirtus. Local in pasunile inpadurite (Macesti, Moldova Veche, Sf Elena, Liubcova), fagul coboara si la altitudini si mai mici (70-55 metri). Aceasta coborare se explica prin tendinta de inlocuire a gorunului cu fagul, consecinta a interactiuni dintre versanti umbriti cu microclimat umed si imposibilitatea regenerari naturale a gorundului, dupa exploatarea lui in masa.

Între 500 si 650 se afla fasia zonala a fagetelor gorunale, caracterizata prin dominanta intre goruni a lui Quercus petraera, a arborilor de fag balcanic (Fagus silvatica var. moesiaca), in vaile mai umede, precum si prin supravietuire in regiunile mai izolate a unui relict pontic ca fagul oriental (Fagus orientalis).

Etajul gorunetelor (Quercus petraea, Quercus polycarpa, Quercus dalechampii) este dominant in defileu. Gorunetele tipice se situeaza intre 200 si 500 de metri, pe dealuri si coastele domoale, pe soluri brune, uneori chiar podzolice. Dintre speciile de gorund Quercus polycarpa, element balcano-caucazian, prefera statiuni le mai uscate si mai calde din parte superioara a versantilor insoriti.

În acest etaj, pe unele vai ca: Berzeasca, Mraconia, Ieselnita, Sardostita, Vodita,, apar pe versanti nordici arborete in amestec, fag cu carpen (Carpinus betulus) si Ruscus aculeatus, iar pe cei sudici arboretele cu fag cu tei (Tilia tomentosa) si Ruscus hypoglossum, iar pe fundul valcelelor gorunetele faget cu Festuca drymeia

Etajul padurilor termofile se situeaza sub 300 de metri pe coastele insorite si semiinsorite, constituind vegetatia forestiera cea mai reprezentativa a Defileului. Aceste paduri termofile sunt alcatuite din: cereto-garnitete (intre Pojejena, Moldova Noua Berzeasca,cozlea), garnitete cu cer (sporardic pe vaile Berzeasca, Tisovita SI Mraconia), garnitete cu stejar pufos si carpenita (pe pantele abrupte ale Ciucarului Mare, Glaveina, Tricule), paduri cu carpenita (Carpinus orientalis) intre Ieselnita si Orsova, intre Sichevita si Berzeasca. Caracteristica pentru aceste paduri este convietuire, in stratul arbustic si ierbos, a numeroase elemente sudice, care le confera un puternic colorit submediteraneean, rar intanlit in tara. De asemenea este caracteristica dispunerea altitudinala in benzi subtiri si fragmente, conditionate de existenta branelor calcaroase si a tancurilor stancoase, a stejarilor semixerofilisi mezofili. Succesiunea incepe cu stejarul pufos (Quercus pubescens), cerul (Quercus cerris), garnita (Quercus frainette) si se termina cu gorundul. Gorunetele cu carpenita si mojdrean (Fraxinus ornus), fac trecerea de la padurile termofile spre garnitele mezofile. Si aici se constata acelasi proces de substituire cenotica, si anume infiltrarea unor disimitati ale fagului balcanic in teisurile cu garnita.

În locul padurilor termofile defrisate, se instaleaza tufarisurile termofile (sibleac), alcatuite in cea mai mare parte din formatiuni secundare. Ele sunt alcatuite din specii submediteraneene, saxicole, calcicole, elementele principale fiind: scumpia (Cotinus cogygria), mojdreanul, stejarul pufos, carpinita liliacul (Syringa vulgaris), visimul turcesc (Padus mahaleb), spinul cerbului patachina.

În subetajul padurilor termofile aceste tufarisuri au cea mai mare raspandire, urca pana la 400 de metri si sunt constituite in diferite asociati ca: sibleac de carpenita si stejar pufos (colonizeaza intre Orsova si Berzeascaconurile de dejectie cu soluri scheletice) sibleac de carpenita cu scumpie (fixeaza grohotisurile calcaroase semimobile de pe Ciucarul Mic, Vartop, Cleantul Mare, Tricule), sibleac de liliac si carpinita (colonizeaza grohotisurile mobile coluvionate recent de la Tricule, Pescari, Cazane, Svinita), sibleac cu scumpie si mojdrean (vegeteaza pe versanti denudati dintre Orsova si Gura Vaii.

Padurile higrofile (zavoaie) sunt sporardice, gasindu-se in luncile:Dunarii, Cerna, Ieselnita, Mraconiei, au fost si in ostroavele Moldova Noua si Ada Kleh. Sunt constituite din salcete (Salix alba, Salix fragilis, Salix triandra, Salix purpurea), din plopisuri de plop alb (Populus alba) ti negru (Populus nigra) iar pe vaile montane cu curs permanent din aninisuri (Alnus glutinosa).

Vegetatia primara a pajistilor profund influentata de influenta antropo-zoogena, apare numai izolat, intercalata intre terenurile agricole.

Dupa unele studii recente vegetatia pajistilor apartine la 4 grupe zonale:

Grupa asociatiilor xeromezofile se localizeaza pe coastele cu expozitie variata

la altitudini mai mari de 300 de metri pe locul gorunetelor si fagetelor. Dintre pajistile mai caracteristicesemnalam pe cele de obsiga (Brachypodium pinuatum), de zizanie (Lolium pereene) si pieptanarita (Cynosurus cristatus) dar mai ales de sadina (Chrysopogon gryllus). Crisopogonetele din Defileu se deosebesc de cele din Transilvania prin abundenta speciilor mezofile mediteraneene si prin lipsa xerofitelor pontice de stepa alcatuind o varietate regionala Chrysopogonetumgrylliibanaticum. În cadrul Defileului se intanleste varietatea tipica xeromezofila pe versanti insoriti, puternic inclinati, si varietate mezofila pe versansi semiinsoriti cu inclinare redusa.

Grupa asociatiilor xeroterme este caracteristica pajistilor din etajul padurilor

termofile, dezvoltandu-se pe pante ondulate si mai putin abrupte, cu expoziti sudice si derivate, la altitudini mai mici de 300 de metri. Cele mai fregvente sunt pajistile de paiusi de livezi (Festuca vallesiaca), de barboasa (Andropogon ischaemum)si obsiga (Bromus tectorum). Acestea din urma fac parte din vegetatia pioniera de terofite, care se instaleaza pe pantele abrupte ale teraselor Dunarii si pe terenurile dezgolite, in urma exploatari sadinei, o asociatie helioxerofila cu rol consolidator si se deosebesc de asociatiile din Dobrogea prin lipsa speciilor de stepa si nisipuri, inlocuite aici prin henicriptofite si specii mediteraneene.

Grupa asociatiilor xerotermofile de pe calcare si sisturi este strict localizata pe

vaile Sirina, Berzeasca, Cozia, Cazane, Varciorova. Cu tote conditiile ecologice vitrege pe aceste stancari se constata cea mai mare concentrare a elementelor termofile, a relictelor si a endemismelor. Pe calcare, numarul de sprci este mult mai mare. Dintre cele mai semnificative mentionam; Silene armeria, Tunica illirica ssp haynaldiana, Alyssum murale, Jasione dentata, Achillea coarctata, Achantus longiofolius, Stipa aristela, Polygalahospita, Onobrychis alba, Vulpia eiliata, Medicago Arabica Lactuca Viminea, Cephalaria laevigata, Teucrium montanum, Cerastium banaticum, Acer monspessulanum, Pinus nigra, Juglans regia. Pe stancari asociatia pioniera de fereguta cu liliac (Asplenio-Syringetum vulgaris) este cea mai caracteristica are un puternic colorit balcano-submediteraneean, reprezentand termenul final al unei seri hasmofile.

Grupa asociatiilor mezohigrofile din lunci este formata din pajisti de firuta

(Pon pratensis), Agrostis alba, paius (Festuca pratentis). Ca o subgrupare aparte, caracteristica defileului, este acea a asociatiilor xerofile pioniere, mai putin cunoscute in tara noastra, cele mai reprezentative asociati sunt: Alisso-Sedetum banaticum de pe prundisuri, Filagini-Vulpietum banaticum de pe solurile aluvionale nisipoase si din parloagele in curs de intelenire si Trifolio molineri-Haynaldietum villosae de pe solurile nisipoase de la baza plantelor, puternic coluvionate, sau parloage, unde premerg reinstalarea crisopogonetelor festucetelor. Caracterul lor meridional este atestat de elementele mediteraneene si sudice care insumeaza 21-27% .

Intensificarea constructiilor si a agriculturi in Defileul Dunarii a favorizat dezvoltarea si diversificarea asociatiilor ruderale. Ele sunt reprezentate prin buruienisurile culturilor de trfoi, ale culturilor de prasitoare (Amaranto Chenopodietumalbi), ale semanatirilor de grau (Consolido-Polygonatum convolvuli), ale culturilor de vita de vie (Digitaria –Portulacetum) precum si cele din cursile parasite (Malvetum silvestris), mai putin raspandite sunt asociatiile mezofile (Conietum maculati si Tanaceto Artemisietum vulgaris), instalate pe terenurile virane si in curtile parasite

CORNISOR LILIAC SALBATIC SCUMPIE STANJENEI

SOLURILE

zona Defileului Dunarii prezinta un invelis de sol foarte variat atat in cea ce priveste gama solurilor intanlite cat si distributia lor in suprafata.

Caracterizarea solurilor au in vedere trei mari categori de soluri, in functie de natura depozitelor pe care acestea s-au dezvoltat: sedimente detritice (neconsolidate), depozite calcaroase, sisturi cristaline, roci eruptive si sedimentare consolidate.

Cernoziomurile carbonatice si semicarbonatice levigate au o raspandire relativ redusa intanlindu-se numai in vest de Moldova Veche, pe treptele joase de relief care au un climat mai putin umed si mai cald.

Pe terasele Dunarii si in cadrul campiei piemontale a Nerei s-au dezvoltat pe depozite lutoase sau argiloase. În ostrovul Moldova Veche apar de asemenea cernoziomuri levigate pe depozite nisipoase.

În general sunt sarace in humus (1,9-3,2%) si azot (0,09-0,19%) si au un colorit brun inchis. Reprezinta totusi solurile cele mai fertile din zona

Solurile brune (eubazice si mezobazice) au de asemenea o raspandire limitata, de regula apar pe forme relativ tinere de relief sau intinerite prin eroziune. Se intanleste pe unele conuri de dejectie, unde prezinta o textura usoara pana la mijlocie (fiind uneori si scheletice), pe unele terase au o textura mijlocie sau fina, pe unele pante acoperite cu loess, ca in partea vestica a muntilor Locvei sau pe depoyite argiloase in depresiunile Liubcova si Orsova-Bahna. Apar de asemenea in zona montana (sud si est de Eibenthal), pe gabblouritextura fiind in acest caz argiloasa. În asociatie cu redzine, avand textura mijlocie sau fina, se intanlesc an regiunea montana calcaroasa de la est de Moldova Veche. Pe areale restranse se asociaza cu soluri semigleice argiloase.

Sunt sarace sau moderat aprovizionate in humus (sub 2,5-5%) si substante nutritive (Ntotal 0,10-0,21%, P2O5 total 0,08-0,01%), au reactie neutra s-au slab acida, iar gradul de saturatie in baze intre 55 si 80% .

Solurile argiloiluviale brune podzolice au o foarte larga raspandire in asociatie cu solurile brune, fiind formate atat pe roci sedimentare detritice, in depresiuni, cat si pe produsele de alterare ale diferitelor roci compacte, consolidate din etajul din etajul montan superior. De regula prezinta o textura mijlocie si usoara, adeseori cu mult schelet si un profil scurt, exceptie fac cele dezvoltate pe roci carbonitice, care au textura fina. Difertierea texturala de profil este clara, morfologic si analitic, la solurile bine dezvoltate si mai putin scheletice. Contin 1,5-5% humus, 0,05-0,20% Ntotal si 0,02-0,10% P2O5 total. În functie de reactie si grad de saturatie in baze se deosebesc soluri argiloiluviale brunne de podzolice mezobarice (pH 5,7-6,5 ti V 60-65%) si oligobazice (pH 4,7-5,1, V 30-50).

Este de remarcat ca in conditi bioclimatice ale etajului inferior montan din zona defileului chiar daca roca este saraca in baze, nu este favorizata formarea solurilor brune acide, ci a solurilor argiloiluviale brune, mai mult sau mai putin podzolice, ca urmare a unei alterari cu formare de argila pe seama silicatilor din roca, a unui circuit biologic activ, care determina o bioacumulare intensa in orizontul superior, si probabil a unor aporturi eoliene la suprafata solului.

Pe alocuri, de regula pe sedimente nisipoase sau pe gresi, se dezvolta soluri argiloiluviale podzolice, cu o puternica diferentiere texturala pe profil. Sunt acide (pH 4,8-5,3), sarace in baze si elemente nutritive. Gradul de stauratie scazut se constata la unele soluri numai in orizontul eluvial, la altele si in cel iluvial.

Solurile brune acide sunt soluri dominante in etajul montan superior din defileu, de regula la peste 650-700 de metri, pe sisturi cristaline si roci eruptive acidesau pe greii si conglomerate. Au o textura mijlocie sau usoara, si de regula sunt scheletice si cu profil relativ subtire. Prezinta o reactie puternica acida si o debazificare ridicata (sub 30% grad de saturatie) pe tot profilul.

Pe substratul litologic acid si foarte acid (gresii silicioase) si pe pante slab inclinate au fost intanlite soluri brune podzolice (feriiluviale)si chiar podzolice humicoferiiluviale, acestea ocupa insa areale restranse si se gasesc de regula, asociate cu soluri brune acide.

Rendzinele si terra rossa, dezvoltate pe calcare, formeaza diferite asociati cu solurile brune sau solurile argilo-iluviale brune podzolice in zonele calcaroase din Moldova Noua si Garnic, in sectoarele Bigar, Svinita, Varciorova,. Pe calcarele de la Cazane predomina terra rossa si rendzinele.

Erubaziomurile, sunt raspindite in apropiere de Eibenthal, prezenta lor fiind legata de existenta sepentinelor. Se asociaza fregvent cu litosolurile, au o textura argiloasa (25-59% argila) si sunt sarace in potasiu (K2O total 0,17-0,20%, K schimbabil sub 1% din T) in P2O4 total (0,01-0,07%), in Ca schimbabil, dar bogate in magneziu schimbabil(45-87% din T).

Regosolurile au o raspandire redusa, intanlindu-se indeosebi pe flancurile nordic si sudic ai Muntilor Locvei, acoperite cu depozite loessoide sau detritice miocene.

Litosolurile au in schimb, o larga raspandire, nelipasimd practic din nici o unitate de soluri din regiunea montana, astfel ca trebuie considerate ca un sol asociat celorlate soluri specifice diferitelor unitati. Numai in cateva areale, corespund indeosebi versatilor foarte puternic inclinati din vecinatatea Dunarii (mai ales intre Bazias si Divinci) sau a vailor principale.

Aluviunile si solurile aluviale au o raspandire cu totul restransa de-a lungul Dunarii, cu exceptia a douo sectoar, cel de la Ogradena-Orsova (azi inundat) si cel de la Divici-Moldona Veche. Aluviunile se intanlesc de regula, pe grindul din apropierea albiei si sunt carbonatice si cu textura mijlocie. Solurile aluviale cu textura mijlocie sau grea apar la restul luncii, sau pe conurile de dejectie ale paraielor, unde prezinta o textura variata, pe alocuri se constata si existenta unor soluri aluviale gleice sau chiar mlastini (Ieselnita, Ogradena, Moldova veche, Pojejena, Susca).