Alte aspecte privind concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata

Alte aspecte privind concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata

Aplicarea legii penale in spatiu

O infractiune poate fi comisa in Romania, iar rezultatul se poate produce in alta tara. De asemenea, este posibil ca numai parte din actele de executare, faptele continuate sau concurente sa fie comise in Romania, iar celelalte in strainatate, dupa cum este posibil ca parte din rezultat sa se produca in tara, iar parte peste granite. Apare, astfel, un concurs si, totodata, un conflict de legi penale in spatiu, conflict ce se va solutiona potrivit principiilor din aceasta materie.[1] Toate aceste principii se vor aplica atat concursului de infractiuni, cat si unitatii de infractiune, determinand unele solutii specifice.

Astfel, daca o persoana a comis mai multe infractiuni in strainatate, sau parte din infractiuni in strainatate si parte in tara, sau o infractiune a fost comisa in tara si o alta in strainatate, si daca faptele sunt urmarite inaintea instantelor romane, existand o pluralitate de infractiuni, se vor aplica dispozitiile din Codul penal roman privitoare la concurs.[2] Daca, insa, pentru o infractiune concurenta savarsita in strainatate s-a pronuntat o instanta straina, iar pedeapsa a fost executata, instanta romaneasca nu va putea recunoaste hotararea judecatoreasca straina, in baza art. 519 si 520 C. proc. pen., ci va trebui sa judece si infractiunea comisa in strainatate, dupa care va aplica regulile de pedeapsa prevazute de legea romana pentru concursul de infractiuni si, in final, va scadea din pedeapsa aplicata ceea ce s-a executat in strainatate, conform art. 89 C. pen.[3] Intr-o alta opinie se considera ca o hotarare straina poate fi luata in considerare ori de cate ori, potrivit art. 519 C. proc. pen., ea poate produce efecte juridice conform legii penale romane. Nu este necesar ca aceste efecte sa fie prevazute expres de legea penala romana, fiind suficient ca ele sa nu fie incompatibile cu ea, sa priveasca raporturi juridice stabilite conform legilor romane.[4]

O alta problema priveste aplicarea principiului teritorialitatii si a regulii ubicuitatii. Majoritatea doctrinei considera ca, daca una dintre faptele concurente comise de un cetatean strain si judecat in strainatate este comisa, in parte, si pe teritoriul Romaniei, este obligatorie deducerea din pedeapsa aplicata de instanta romana pedeapsa executata in strainatate pentru acea infractiune sau chiar pedeapsa rezultanta aplicata pentru concurs.[5]

In fine, o ultima problema priveste dispozitiile art. 6 alin. 2 C. pen., conform caruia 'pentru infractiunile indreptate impotriva intereselor statului roman sau contra unui cetatean roman, infractorul (strain, care a comis fapta in strainatate) poate fi judecat si in cazul in care s-a obtinut extradarea lui (deci, chiar daca el nu se afla pe teritoriul tarii, dar se obtine extradarea lui)'. Coreland aceste dispozitii cu prevederile art. 6 alin. 1, rezulta ca ele au in vedere alte infractiuni decat cele prevazute la art. 5 C. pen. Unii autori consedera ca dispozitiile art. 6 sunt incidente atunci cand se comit infractiuni mai putin grave decat cele pentru care se aplica principiul realitatii legii penale si ca, in acest caz, infractorul poate fi judecat si pentru acestea, chiar daca s-a obtinut extradarea lui pentru o alta infractiune.[6] Intr-o alta opinie se apreciaza ca, daca s-a obtinut extradarea conform art. 6, faptuitorul va fi judecat numai pentru infractiunea care a format obiectul cererii de extradare, nu si pentru o alta infractiune concurenta.[7]

Conflictul de legi in spatiu ridica probleme si in materia unitatii infractionale. Legea penala adopta criteriul ubicuitatii[8], conform caruia o infractiune se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand pe acesta s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs numai rezultatul. Rezulta, asadar, ca infractiunile unice si continuate sunt supuse legii penale romane atunci cand elementul lor material s-a realizat parte in Romania si parte in strainatate, ori al caror rezultat s-a produs total sau partial in Romania.[9]

Se pune problema daca legea penala romana se va aplica intregii activitati infractionale sau numai acelor parti care s-au efectuat pe teritoriul tarii. Opinia dominanta este aceea ca unitatea infractiunii continuate, determinata de unitatea de rezolutie, si cu atat mai putin unitatea infractiunii simple, nu poate fi distrusa de elemente externe. Deoarece legea romana se aplica unei unitati infractionale, ea va viza toate faptele componente ale acesteia si nu doar unele dintre ele.[10] Totusi, daca este vorba de cetateni straini sau apatrizi fara domiciliu in Romania, si daca o parte din actiuni-inactiuni au fost comise intr-o tara in care ele nu sunt incriminate, acele fapte nu pot intra in unitatea infractiunii unice sau continuate.[11]

De asemenea trebuie stabilita legea aplicabila atunci cand savarsirea unei infractiuni continuate a inceput in Romania si s-a prelungit in strainatate, sau invers, iar actele de participare sunt legate exclusiv de activitatea infractionala desfasurata numai in una din cele doua (sau mai multe) tari. In acest caz se va aplica legea oricarui stat, pe al carui teritoriu s-a extins comiterea infractiunii, pentru intreaga activitate infractionala si pentru toate actele de participatie. Disocierea actelor de participatie este posibila numai in vederea stabilirii limitelor raspunderii penale a fiecarui participant in raport cu contributia lui reala la savarsirea infractiunii, dar nu si pentru determinarea legii aplicabile. O asemenea solutie rezulta din interpretarea art. 143 alin. 2 coroborat cu art. 144 C. pen.[12]

Aplicarea legii penale in timp

1. Concursul de legi in timp. Aplicarea legilor penale in timp poate presupune si un conflict intre acestea, caci sistemul legislativ este supus unei permanente modificari. Atunci cand apar doua sau mai multe legi care reglementeaza aceeasi materie suntem in prezenta unui concurs si, totodata, conflict de legi in timp, ce va fi solutionat cu ajutorul principiilor din acest domeniu.[13]

Concursul de legi penale in timp ridica cateva probleme speciale in ceea ce priveste infractiunile care incep sub imperiul unei legi si se epuizeaza sub incidenta alteia, asa cum este si cazul infractiunii continuate. Doctrina si jurisprudenta sunt unanime in a aprecia ca legea aplicabila acestor infractiuni este legea de la momentul epuizarii infractiunii, a producerii ultimului rezultat.[14] Aceeasi conceptie este adoptata si in legatura cu actele de participatie penala (instigare, complicitate), care vor fi judecate dupa legea in vigoare la momentul savarsirii faptei de catre participant.[15]

Cu privire la aplicarea legii penale in timp pentru infractiunea continuata, pot fi identificate doua cazuri:[16]

a) Legea noua incrimineaza. Datorita principiului neretroactivitatii, faptele comise inainte nu vor fi considerate infractiuni. Legea noua se va aplica numai actiunilor-inactiunilor savarsite dupa intrarea ei in vigoare, iar daca sub imperiul legii noi s-a comis o singura actiune-inactiune, aceasta va fi tratata ca o infractiune simpla, fara a se putea aplica art. 41 alin.

b) Legea noua stabileste un alt tratament juridic. Intr-o parere, ramasa minoritara, s-a afirmat ca, indiferent daca tratamentul juridic este mai aspru sau mai bland, va trebui sa se aplice legea mai favorabila, ca efect al principiului retroactivitatii acestei legi penale in sens larg.[17] Majoritatea doctrinei considera, insa, ca va fi aplicata legea de la momentul epuizarii infractiunii continuate, indiferent de severitatea pedepsei. Astfel, daca intreaga activitate savarsita este apreciata ca unitate infractionala, iar parte din faptele componente se comit dupa intrarea in vigoare a legii noi, se va aplica legea noua, intrucat fapta se finalizeaza la momentul ultimei actiuni sau inactiuni componente, fiind un caz de activitate a legii penale, iar nu de aplicare a legii penale mai favorabile, indiferent daca legea noua este mai aspra sau mai blanda ca legea veche.[18] De altfel, aceasta este si orientarea instantelor.[19]

In ceea ce priveste concursul de infractiuni, pot fi identificate, de asemenea, mai multe cazuri:[20]

a) Faptele sunt judecate impreuna. Daca una din infractiuni au fost comise sub legea veche, iar altele sub legea noua, apare evident ca infractiunile vor fi judecate dupa legea de la momentul savarsirii lor. Pedepsele pentru fiecare fapta se stabilesc dupa legea de la momentul savarsirii lor, dar pedeapsa rezultanta, pentru intreg concursul de infractiuni, se stabileste dupa legea noua.

b) Faptele sunt judecate separat. Acest caz ridica probleme cu privire la contopirea pedepselor. Daca toate infractiunile au fost judecate definitiv sub legea veche dar contopirea se face sub cea noua, se va aplica legea existenta la momentul contopirii, respectiv legea noua sau legea mai favorabila. Daca unele dintre infractiuni au fost judecate definitiv sub legea veche, iar altele se judeca sub legea noua, se va aplica legea de la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti definitive, adica legea noua, iar contopirea se va face dupa aceeasi lege sau legea mai favorabila. In sfarsit, daca unele infractiuni au fost comise si judecate sub legea veche, iar altele sub cea noua, contopirea se va face dupa legea noua, intrucat concursul s-a nascut ori si-a definitivat configuratia sub imperiul acestei legi.

2. Legea penala mai favorabila. Principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile este prevazut atat de Constitutia Romaniei (art. 15 alin. 2), cat si de Codul penal roman (art. 13-15). Notiunea de lege penala mai favorabila are doua sensuri: lege care dezincrimineaza fapta (abolitio criminis), dar si lege care stabileste un sistem sanctionator mai bland decat cel anterior. Aceste legi se vor aplica oricarei fapte incepute sub imperiul legii vechi, dar care nu a fost definitiv judecata pana la intrarea in vigoare a legii noi, sau pedepselor definitive potrivit art. 14-15.[21]

Pentru infractiunea continuata situatia este mult mai simpla. Daca ultima fapta s-a savarsit sub legea noua, se va aplica aceasta chiar daca este mai aspra pentru faptuitor.

Pentru concursul de infractiuni pot fi retinute mai multe aspecte:[22]

A. Infractiunile concurente sunt judecate impreuna.

a) Toate infractiunile au fost savarsite sub legea veche, dar se judeca sub legea noua. Daca legea noua modifica tratamentul sanctionator al concursului se pune problema aplicarii legii penale mai favorabile. Majoritatea doctrinei si practicii considera ca aplicarea acestei legi se face in doua etape succesive: mai intai pentru fiecare infractiune concurenta si apoi pentru pedeapsa globala. In acelasi mod se va proceda si atunci cand faptele au fost judecate separat si cand, cu ocazia contopirii, instanta este tinuta de autoritatea de lucru judecat a pedepselor aplicate pentru diferitele infractiuni.[23]

b) Unele infractiuni au fost comise sub legea veche, iar altele sub legea noua: pentru infractiunile comise sub legea veche se va aplica legea veche sau legea noua daca este mai favorabila, iar pentru faptele comise sub legea noua si pentru contopirea pedepselor se va aplica legea noua. In cazul pedepselor complementare si a masurilor de siguranta, daca se modifica mecanismul de aplicare, se va aplica legea considerata mai favorabila in raport de pedeapsa rezultanta.

B. Infractiunile concurente sunt judecate separat.

a) Toate infractiunile au fost judecate definitiv sub legea veche, dar contopirea se face sub legea noua. Mai intai instanta de judecata va aplica art. 14-15 cu privire la incidenta legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive, pe care le va reduce corespunzator. Apoi va contopi pedepsele reduse si, in functie de rezultantele obtinute, va stabili care lege este mai favorabila.

b) Unele infractiuni au fost judecate definitiv sub legea veche, iar altele se judeca sub legea noua. Instanta trebuie sa procedeze astfel: pentru toate faptele definitiv judecate trebuie sa aplice, daca este cazul, reducerile prevazute de art. 14-15 C. pen. Apoi, pentru infractiunile care se judeca sub legea noua, instanta va stabili cate o pedeapsa, aplicand, de asemenea, legea mai favorabila. In fine, faptele astfel obtinute se vor contopi mai intai dupa legea veche, si apoi dupa legea noua, stabilind astfel legea mai favorabila in cazul contopirii. Chiar daca faptele de sub legea veche au fost deja contopite, instanta care va judeca celelalte fapte va proceda in mod similar.

Probleme pot aparea in situatia in care faptele definitiv judecate sub legea veche au fost contopite pe baza sistemului absorbtiei, iar, in urma reducerii conform art. 14, pedeapsa care a fost considerata ca fiind cea mai grea si-a pierdut acest caracter. In acest caz instanta trebuie sa examineze pedepsele pentru toate infractiunile aflate in concurs si, constatand care este cea mai grea, sa judece infractiunea careia ii corespunde aceasta, aplicand pedeapsa pentru concurs in baza legii vechi. Aceasta pedeapsa se va compara, in final, cu pedeapsa obtinuta in urma contopirii potrivit legii noi, determinand in acest fel legea mai favorabila incidenta concursului.

c) Unele infractiuni au fost definitiv judecate sub legea veche, iar altele definitiv judecate sub legea noua. Pentru infractiunile judecate sub legea veche, instanta sesizata cu contopirea trebuie sa aplice, acolo unde se impune, reducerile prevazute la art. 14-15, iar apoi sa contopeasca toate pedepsele, mai intai potrivit legii vechi si apoi conform celei noi, pentru a constata care este legea mai favorabila in privinta contopirii. La fel se va proceda si atunci cand s-au contopit deja, separat, pedepsele mai multor infractiuni concurente.

C. Interventia unei legi mai favorabile dupa contopire. Daca dupa contopire apare o lege mai favorabila, iar pentru contopire nu s-a aplicat si un spor la pedeapsa cea mai grea, si aceasta nu a fost redusa conform art. 14-15, rezultanta nu poate fi redusa chiar daca unele dintre pedepsele contopite au fost reduse ca urmare a aplicarii textelor legale mai sus amintite. Daca reducerea vizeaza si pedeapsa de baza, pedeapsa rezultanta se va reduce in limitele articolelor 14-15. In ipoteza in care s-a aplicat si un spor la pedeapsa de baza, indiferent daca reducerea opereaza asupra tuturor pedepselor sau numai asupra unora dintre ele, reducerea sporului ramane la latitudinea instantei. O asemenea reducere este obligatorie in cazul in care, prin mentinerea lui nemodificat, s-ar depasi totalul aritmetic al pedepselor reduse.

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

Asemenea cauze determina unele solutii specifice pentru unitatea si pluralitatea de fapte penale.

a) Legitima aparare.[24] Atunci cand atacul consta in savarsirea unei infractiuni simple, conditia actualitatii sale se considera realizata pe toata durata de savarsire a infractiunii, pana la momentul consumarii ei. De aceea, riposta intervenita oricand inainte ca infractiunea sa fie consumata este considerata legitima. Datorita acestor trasaturi, pentru concursul de infractiuni simple, legitima aparare trebuie sa existe pentru fiecare infractiune in parte. Problema se pune mai ales in situatia unitatii de subiect pasiv.

In cazul infractiunii continuate, care este alcatuita dintr-o pluralitate de actiuni, reactia victimei, pentru a fi in legitima aparare, nu mai poate interveni oricand pe durata comiterii infractiunii, adica si intre intervalele dintre actiunile-inactiunile componente, ci numai cu ocazia comiterii oricaruia dintre actele infractionale. In sens contrar nu s-ar mai indeplini conditiile prevazute de art. 44 C. pen. pentru legitima aparare, in special aceea privind caracterul imediat al atacului.[25]

b) Iresponsabilitatea.[26] Pentru a exista concurs de infractiuni sau infractiune continuata cel putin doua fapte trebuie comise cu responsabilitate. Faptele materiale comise in stare de iresponsabilitate nu intra in structura infractiunii. In realitate poate aparea situatia in care cauza de iresponsabilitate s-a nascut dupa inceperea activitatii ce caracterizeaza infractiunea continuata, sau dupa ce s-a comis prima infractiune concurenta, dar a disparut mai inainte de finalizarea (epuizarea sau realizarea) faptelor continuate sau concurente. Pentru infractiunea continuata intervenirea unei cauze de iresponsabilitate nu autonomizeaza activitatea infractionala, iar faptele anterioare si posterioare cauzei vor fi reunite. In caz contrar, cele doua etape care preced si succed iresponsabilitatea ar intra intr-un concurs, pentru care ar rezulta un tratament sanctionator mai aspru decat cel pentru o infractiune continuata. Or, nu poate fi acceptat ca o cauza care inlatura chiar caracterul penal al faptei sa genereze o pedeapsa mai severa decat cea aplicabila in lipsa unei asemenea cauze.[27] Pentru concurs, infractiunea comisa in stare de iresponsabilitate nu va putea fi retinuta ca facand parte din structura acestuia.

c) Eroarea de fapt.[28] Pentru a produce efecte juridice eroarea de fapt trebuie sa existe pe toata durata savarsirii actelor care alcatuiesc infractiunea continuata. Din momentul in care inceteaza eroarea, activitatea infractionala ulterioara va putea constitui o infractiune continuata, fireste, daca sunt intrunite si celelalte conditii ale acestui tip de infractiune. In cazul concursului eroarea trebuie sa existe pentru fiecare infractiune in parte.

Conform art. 51 alin. 2 C. pen., eroarea de fapt asupra unei circumstante agravante inlatura doar caracterul agravant al imprejurarii, faptuitorul urmand sa raspunda pentru forma de baza a infractiunii. Aceeasi solutie se impune si in ipoteza in care, desi eroarea a disparut pe parcursul perioadei de consumare, totusi, faptic, existenta circumstantei agravante s-a intrerupt mai inainte de incetarea erorii. Este posibil, de asemenea, ca faptuitorul, cu ocazia comiterii primelor fapte penale, sa nu cunoasca existenta unei circumstante agravante, insa ulterior, la savarsirea celorlalte actiuni-inactiuni, sa aiba reprezentarea ei. La infractiunea continuata incetarea erorii nu scindeaza unitatea infractionala atunci cand, pe parcursul savarsirii unei infractiuni, apare o imprejurare care constituie circumstanta agravanta, infractiunea pastrandu-si caracterul unitar si urmand a se incadra in forma ei calificata.[29] In cazul concursului de infractiuni o asemenea situatie va determina o pluralitate de fapte penale si nepenale, urmand sa se poata angaja raspunderea penala doar pentru faptele care constituie infractiuni.

Eroarea de fapt poate fi conceputa si intr-un sens opus celui anterior. Mai exact, este posibil ca faptuitorul sa creada ca savarseste infractiunea in conditiile unei circumstante agravante, dar aceasta circumstanta sa nu existe. Concursul nu ridica probleme, fiind valabile si aici regulile aratate mai inainte. In cazul infractiunii continuate se poate naste problema retinerii a doua infractiuni, una tip si una calificata, ori a unei singure infractiuni continuate in forma agravata. Solutionarea ipotezei trebuie sa plece de la constatarea ca eroarea de fapt este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei sau micsoreaza raspunderea penala, prin urmare solutia va fi diferentiata in functie de consecintele pe care le poate avea eroarea asupra pedepsei aplicate faptuitorului, dar intotdeauna in sensul usurarii situatiei acestuia.[30]

Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii

a) Prescriptia raspunderii penale. Prin prescriptie se stinge raspunderea penala ca urmare a trecerii unei anumite perioade de timp prevazuta de lege in raport de durata pedepsei legale incidenta infractiunii savarsite, adica dreptul statului de a stabili raspunderea penala si de a aplica pedeapsa sau masura educativa, stingandu-se totodata si obligatia infractorului de a mai suporta consecintele savarsirii infractiunii.[31]

Prescriptia raspunderii penale incepe sa curga de la data savarsirii infractiunii. Deci, pentru infractiunea unica de la momentul comiterii sale efective, de la data realizarii integrale a continutului sau, iar pentru cea continuata de la data epuizarii sale, adica de la data realizarii ultimului act component. Legea priveste infractiunea continuata ca un intreg si doreste ca pentru toate actele componente sa existe un singur termen de prescriptie, iar nu mai multe termene corespunzatoare fiecarei fapte continuate.[32]

Pentru infractiunile savarsite in concurs real, termenul de prescriptie curge separat, pentru fiecare infractiune. Dimpotriva, pentru concursul ideal, termenul curge pentru toate infractiunile de la data comiterii actiunii-inactiunii infractionale unice care a produs mai multe rezultate corespunzatoare unor infractiuni distincte, afara de cazul in care se savarseste o infractiune progresiva cand termenul se va calcula de la data producerii ultimului rezultat.[33]

Termenele se calculeaza in functie de pedeaspa prevazuta de lege pentru fiecare infractiune consumata sau epuizata, iar nu in functie de pedeapsa globala sau rezultanta (eventual si cu spor) aplicata de instanta in urma judecatii.[34]

b) Prescriptia executarii pedepsei. Alaturi de prescriptia raspunderii, Codul penal reglementeaza in acelasi capitol si prescriptia executarii pedepsei (Titlul VII, Capitolul II, art. 121-130). Prescriptia executarii pedepsei consta in stingerea fortei executive a unei hotarari judecatoresti de condamnare ca urmare a trecerii timpului. Prin prescriptie se stinge dreptul statului de a cere executarea pedepsei, precum si obligatia condamnatului de a o mai executa.[35]

Intrucat ceea ce se prescrie este o pedeapsa care ar trebui sa se execute, rezulta ca termenele sunt stabilite in functie de pedeapsa judiciara stabilita de instanta pentru fapta concreta in urma judecatii, iar nu in functie de pedeapsa legala prevazuta in partea speciala a Codului penal pentru fiecare infractiune in parte. In consecinta, in cazul infractiunii continuate sau a concursului de infractiuni, prescrierea pedepsei se va calcula dupa pedeapsa globala sau rezultanta, inclusiv cu sporul de pedeapsa, atunci cand el a fost aplicat.[36]

c) Reabilitarea. Reabilitarea este institutia juridica prin care efectele unei condamnari ce constau in interdictii, incapacitati si decaderi, inceteaza pentru viitor, pentru fostul condamnat care o perioada de timp a dovedit, prin intreaga sa comportare, ca s-a indreptat si ca este posibila reintegrarea sociala deplina a acestuia.[37]

Reabilitarea se aplica, asadar, pedepsei judiciare, prin urmare sunt valabile explicatiile date la litera anterioara.