Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale

Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale


CLASIFICAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE



Constitutiile moderne urmaresc prin consacrarea drepturilor si libertatilor fundamentale sa stabileasca garantii cat mai eficiente pentru apararea persoanei umane si a vietii ei private, pentru participarea cetatenilor la viata politica si pentru dezvoltarea materiala si culturala a cetatenilor.

Pornind de la aceasta observatie, un apreciat profesor de drept constitutional[1] propune o clasificare a drepturilor fundamentale insusita si de catre noi.

Astfel, o prima categorie de drepturi fundamentale va cuprinde acele drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii ei private fata de orice amestec din afara. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele drepturi: dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, libera circulatie, inviolabilitatea domiciliului si resedintei, secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea constiintei, dreptul la informatie. Drepturile fundamentale din aceasta prima categorie au o trasatura comuna si anume faptul ca ele pot fi exercitate independent de un raport social, in cadrul caruia alti cetateni sa fie implicati intr-o atitudine participativa. Cu alte cuvinte, ele pot fi exercitate in mod individual, motiv pentru care drepturile din prima categorie pot fi grupate sub denumirea de libertati individuale.



O a doua categorie de drepturi fundamentale are drept obiect asigurarea dezvoltarii materiale sau culturale a cetatenilor motiv pentru care acestea sunt cuprinse sub denumirea de drepturi social-economice. Fac parte din aceasta categorie urmatoarele drepturi: dreptul la munca, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la greva dreptul la proprietatea privata, dreptul de mostenire, dreptul la invatatura, dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o autoritate publica, liberul acces la justitie.

Cea de a treia categorie de drepturi fundamentale are ca obiect exclusiv asigurarea participarii cetatenilor la conducerea statului, cum ar fi: dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative locale sau nationale, de a vota in cadrul referendumurilor, etc. Datorita specificului, aceste drepturi constituie o categorie distincta de libertatile individuale si de drepturile social-economice, careia i s-a dat denumirea de drepturi politice.

A patra categorie de drepturi fundamentale se caracterizeaza prin faptul ca pot fi exercitate de cetateni, la alegerea lor, atat in vederea participarii lor la conducerea de stat, cat si in scopul asigurarii dezvoltarii lor materiale sau culturale. In aceasta categorie intra urmatoarele drepturi: libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, dreptul de petitionare. Datorita caracterului complex al obiectului lor, acestor drepturi li s-a dat denumirea de drepturi social-politice.

Aceste drepturi social politice garanteaza posibilitatea cetatenilor de a actiona fara constrangere in raporturile lor cu alti cetateni in limitele stabilite de lege. Ceea ce este specific pentru unele din aceste drepturi este faptul ca cetateanul nu le poate exercita de unul singur, cum este cazul drepturilor grupate in categoria libertati individuale, ci doar in concurs cu alti cetateni, care in acest mod isi exercita propriul lor drept fundamental (spre exemplu, dreptul de asociere). Datorita acestor caracteristici, drepturile din aceasta categorie sunt denumite si libertati publice.

In ceea ce priveste egalitatea in drepturi, aceasta trebuie considerata o categorie distincta de drepturi fundamentale cetatenesti, examinate pana acum, deoarece obiectul ei il constituie toate drepturile garantate de Constitutie si legi, asigurand aplicarea lor in conditii identice pentru toti cetatenii.


1.     Libertatile individuale

Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica

Articolul 22 din Constitutie consacra trei drepturi fundamentale cetatenesti aflate intr-o stransa legatura. Aceste drepturi sunt dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si dreptul la integritate psihica.

Dreptul la viata presupune in primul rand, ca nici o persoana sa nu poata fi privata de viata sa in mod arbitrar, art.22, alin.(3) interzicand pedeapsa cu moartea . Pedeapsa cu moartea nu constituie doar o incalcare a drepturilor naturale ale omului, insa este in acelasi timp o cruzime ce rareori s-a dovedit dreapta. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind ca de foarte multe ori ca ea a fost efectul unor grave erori judiciare si ca nu intotdeauna a fost pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.[2]

Aceasta interdictie este absoluta, nefiind admisa nici o exceptie.

In ceea ce priveste dreptul la integritate fizica si psihica, art.22, alin.(2), prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman sau degradant. Orice atingere adusa integritatii persoanei trebuie sanctionata de lege, insa daca totusi aceasta se impune din considerente sociale, ea se face numai prin lege si in conditiile art.49 (spre exemplu, recoltarea de probe de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, etc.).

O problema controversata este aceea de a sti cand incepe sa fie operant si cand inceteaza dreptul la viata si la integritate fizica. Astfel, daca se porneste de la conceptiile religioase, atunci intreruperile voluntare ale sarcinii nu ar trebui sa fie acceptate decat in cazuri extreme (spre exemplu, atunci cand viata mamei este in pericol). In sfarsit, daca dreptul la integritate fizica este prelungit si dupa moarte, preluarea autorizata in scopuri medicale de organe ale unor persoane decedate ar fi ilegala, la fel ca si utilizarea pentru disectii a cadavrelor.[3]

Un corolar al dreptului la viata si la integritate fizica si psihica il constituie si dreptul fundamental prevazut de art.26, adica dreptul la viata intima, familiala si privata. Textul legii fundamentale obliga autoritatile statului la respectul vietii intime, familiale si private si la ocrotirea impotriva oricaror atingeri din partea oricarui subiect de drept. Astfel, nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a persoanei fara a avea consimtamantul acesteia, consimtamant care trebuie sa fie liber exprimat. In acest sens:

judecatorii au obligatia de a declara sedinta secreta e judecata in procesele in care publicitatea ar afecta viata intima, familiala si privata;

se considera atentat la viata intima a persoanei ascultarea, inregistrarea sau transmiterea imaginilor sau a valorilor unei persoane, fara consimtamantul acesteia;

este interzisa, de asemenea, aducerea la cunostinta publica a   aspectelor din viata conjugala a persoanelor.

Alin.2 al aceluiasi articol consacra dreptul fiecarei persoane fizice de a dispune de ea insasi, cu conditia de a nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Potrivit cu aceasta consacrare constitutionala[4]:

numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa;

persoana are dreptul de a dispune de corpul sau;

in virtutea acestui drept, persoana are dreptul de a participa ca subiect de anchete, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale, stiintifice si de a accepta transplantul de organe si tesuturi.

Dreptul persoanei de a dispune de corpul sau nu se confunda cu dreptul de sinucidere.

Ca si alte drepturi sau libertati fundamentale si dreptul persoanei de a dispune de ea insasi comporta anumite limite. Aceste limite privesc:

examenul sanatatii impus pentru angajarea in munca sau in vederea incheierii casatoriei;

examenele medicale pentru combaterea bolilor venerice si a toxicomaniei;

vaccinarile obligatorii.

Libera circulatie

Acest drept fundamental, prevazut de art.25, vizeaza nu numai posibilitatea de miscare a cetateanului roman pe intregul teritoriu al statului, fara nici o restrictie, dar si alte cateva prerogative care, in sfarsit, au dobandit consistenta: libertatea de circulatie in strainatate, libertatea de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, libertatea de a emigra, precum si de a reveni in tara.[5]

Cu toate acestea, libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuind sa se desfasoare conform unor reguli, cu respectarea unor conditii cerute de lege. Exercitarea acestui drept fundamental poate face obiectul unor restrictii daca se cere evitarea unui pericol grav care ameninta ordinea constitutionala; pentru prevenirea riscului raspandirii unei epidemii, precum si pentru evitarea consecintelor unei calamitati naturale.

In ceea ce priveste libertatea de circulatie in afara tarii, Constitutia desi o garanteaza, este evident ca statul roman nu este in masura sa impiedice restrangerea de catre un stat strain a dreptului de circulatie pe propriul teritoriu. In astfel de conditii, tot ceea ce statul roman poate garanta cetatenilor sai este dreptul la obtinerea unui pasaport.

Siguranta.

Acest drept fundamental este numit de catre englezi "habeas corpus", ei intelegand prin aceasta sintagma garantia oferita de Constitutie fiecarui cetatean, conform careia o data retinut sau arestat, acesta va fi prezentat fara intarziere unui juriu chemat sa se pronunte fie pentru mentinerea invinuitului in stare de detentie, fie pentru punerea acestuia in libertate.

Astazi prin siguranta ca drept fundamental se intelege garantia data de Constitutie cetatenilor si tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul statului impotriva oricaror forme abuzive de represiune si in special, impotriva oricaror masuri arbitrare ale organelor de stat avand ca obiect privarea lor de libertate prin arestare sau detentie.[6]

Acest drept fundamental este prevazut in art.23 al Constitutiei care stipuleaza:

(1) - Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) - Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.

(3) - Retinerea nu poate depasi 24 de ore.

(4) - Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.

(5) - Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) - Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie daca motivele acestor masuri au disparut.

(7) - Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

(8) - Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.

(9) - Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita decat in conditiile si in temeiul legii;

Siguranta ca drept fundamental se bazeaza pe cateva principii esentiale ale dreptului, cum ar fi:[7]

principiul legalitatii incriminarilor si pedepselor;

principiul independentei justitiei;

garantarea dreptului la aparare;

interdictia infiintarii de jurisdictii de exceptie: "este interzisa infiintarea de instante extraordinare" (art.125 din Constitutie).

principiul neretroactivitatii: "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile" (art.15 alin.2 din Constitutie).

Inviolabilitatea domiciliului si a resedintei.

Acest drept fundamental este reglementat in art.27 al Constitutiei si garanteaza indivizilor posibilitatea de a-si folosi nestingheriti locuinta, astfel incat nimeni sa nu poata patrunde in domiciliul sau resedinta lor fara ca ei sa permita acest lucru.

Conform alin.(2) al art.27, exista anumite situatii cand se poate deroga prin lege de la aceasta regula si anume:

pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;

pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice;

pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.

Avand in vedere implicatiile juridice, morale si sociale ale perchezitiilor, Constitutia precizeaza care este autoritatea competenta care le poate ordona, precum si procedura de efectuare. In ceea ce priveste autoritatea competenta a le ordona, aceasta este numai magistratul, adica judecatorul sau procurorul.

Se mai specifica si faptul ca sunt interzise perchezitiile in timpul noptii, exceptie facand delictul flagrant. Aceasta se explica prin faptul ca o actiune a autoritatilor publice, legala desigur, trebuie sa se efectueze ziua, o perchezitie efectuata noaptea fiind de natura a produce efecte nedorite nu numai pentru persoana in cauza, ci si pentru familia acesteia si eventual si pentru vecini. Motiv pentru care, textul constitutional le interzice. Tratamentul juridic al delictului flagrant este insa diferit, in astfel de situatii interesul justitiei avand prioritate.


Secretul corespondentei

Prin secretul corespondentei se urmareste sa se protejeze posibilitatea fiecarei persoane de a-si comunica prin scris, prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare opiniile si gandurile sale, fara ca acestea sa-i fie cunoscute de altii, facute publice sau cenzurate.

Din prevederile art.28 reiese ca sunt obligati sa respecte secretul corespondentei atat persoanele fizice si juridice cat si autoritatile publice. Totodata rezulta ca nimeni nu poate retine, deschide, citi distruge, da publicitatii o corespondenta ce nu-i este adresata, avand obligatia de a o restitui destinatarului daca din intamplare a intrat in posesia ei. De asemenea, nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonica sau de a divulga continutul convorbirii telefonice de care a luat cunostinta intamplator.[8]

Trebuie insa precizat ca exercitiul acestui drept poate comporta o restrangere necesara in interesul justitiei, sau mai precis in scopul descoperirii infractorilor. Acest drept recunoscut magistratilor de a retine, citi si folosi in proces corespondenta care vine sau pleaca de la persoanele invinuite de savarsirea unor infractiuni, trebuie sa fie consacrat de lege, efectuat dupa o procedura stricta si doar pe baza de ordonante scrise, cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei.

Libertatea de constiinta.

Aceasta libertate confera fiecarei persoane dreptul de a avea orice opinie sau credinta ca si cel de a nu avea vreo credinta, persoana respectiva neputand fi constransa sa faca un act potrivnic convingerilor sale. O forma a libertatii de constiinta o constituie libertatea religioasa. Prin aceasta se intelege garantia data de Constitutie persoanelor de a nu putea fi constranse sa impartaseasca o credinta pe care nu o au sau alta decat cea pe care o au.[9]

De regula, conceptiile despre lume sunt fie teiste, fie ateiste. Constiinta omului nu poate si nu trebuie sa fie directionata prin presiuni administrative, ea trebuind sa fie rezultatul libertatii de a gandi si de a-si exterioriza gandurile.

Referitor la libertatea de constiinta, art.29 al Constitutiei prevede urmatoarele:

(1) - Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.

(2) - Libertatea de constiinta este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spiritul de toleranta si de respect reciproc.

(6) - Parintii adoptivi sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

Alin.(6) al acestui articol reflecta in mod firesc faptul ca educatia si cresterea copiilor in familie se fac in concordanta cu ideile si conceptiile parintilor, filiatia fiind prin ea insasi o relatie spirituala, parintii avand raspunderea morala, sociala si adeseori juridica pentru faptele si actele copiilor lor minori.

Dreptul la informatie

Dreptul la informatie este considerat un drept fundamental intrucat dezvoltarea spirituala a omului precum si exercitarea libertatilor consacrate prin Constitutie implica si posibilitatea de a avea acces la informatii si date referitoare la viata sociala, economica, stiintifica, politica si culturala.

Consacrand in art.31 dreptul la informatie, Constitutia stabileste si unele obligatii in sarcina autoritatilor statului:

de a informa corect cetatenii asupra problemelor publice, dar si a celor de ordin personal;

de a asigura prin serviciile publice de radio si de televiziune dreptul la antena;

de a asigura protectia tinerilor si siguranta nationala;

Trebuie insa precizat ca dreptul la informatie se refera numai la informatiile de interes public. De aici se poate trage concluzia ca acest drept nu presupune si accesul la informatii cu caracter secret, nici obligatia pentru autoritatile statului de a oferi astfel de informatii.


2.     Drepturi social-economice

Dreptul la munca

Articolul 38 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc in temeiul caruia fiecarui cetatean i se asigura posibilitatea de a-si alege profesia si locul de munca, precum si de a desfasura, potrivit pregatirii si capacitatii sale, in conditii corespunzatoare de securitate si igiena, o activitate in domeniul economic, administrativ, social sau cultural remunerata echitabil.[10]

Consacrand libertatea alegerii profesiei si a locului de munca, Constitutia exclude munca fortata. Potrivit art.39, nu constituie insa munca fortata:

serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase;

munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata;


prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege

Dreptul la munca presupune si obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent (art.43).

Totodata. dreptul la munca implica si obligatia pentru stat de a legifera si de a aplica masuri prin care sa se asigure securitatea si igiena muncii, repaosul saptamanal, concediul de maternitate platit, ajutorul de somaj, dreptul la pensie, etc.

Art.38 alin. (5) consacra dreptul la negocieri colective si caracterul obligatoriu al conventiilor colective, fapt ce reflecta rolul tot mai important ce le revine sindicatelor in lumea moderna.

Dreptul la ocrotirea sanatatii

Constitutia asigura fiecarei persoane, independent de calitatea de angajat, dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33 alin.1).

Acest drept fundamental tine seama de standardele actuale de viata, prin continutul sau asigurand indivizilor pastrarea si dezvoltarea calitatilor lor fizice si mentale, care sa le ingaduie o cat mai eficienta participare la viata economica sociala politica si culturala.

Totodata, art.33 impune si unele obligatii ferme in sarcina statului, aceste trebuind sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice (alin2).

Impunandu-se obligatii pentru autoritatile statului, este firesc sa se impuna autoritatii legislative misiunea de a reglementa unele domenii cum ar fi: asistenta medicala, asigurarile sociale precum si alte masuri de protectie a sanatatii fizice si mentale. Tot legea urmeaza sa reglementeze controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale.

Dreptul la greva

Prin greva se intelege incetarea colectiva si voluntara a muncii de catre salariati, fiind o masura de presiune economica temporara folosita in scopul imbunatatirii conditiilor de munca si de viata a acestora.

Exercitarea dreptului la greva intervine atunci cand celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de munca nu au dat rezultate, fiind astfel ultima solutie, prin care patronatul poate fi convins sa satisfaca revendicarile salariatilor. Succesul grevei depinde de intelegerea prealabila a muncitorilor de a inceta lucrul pe o anumita perioada de timp si totodata de posibilitatile lor materiale de a o continua.

Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca prevede urmatoarele:

greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate si poate fi declarata pe toata durata desfasurarii conflictelor de interese;

greva poate fi declarata numai daca, in prealabil, au fost epuizate posibilitatile de solutionare a conflictului de interese prin procedurile prevazute de lege si daca momentul declansarii a fost adus la cunostinta conducerii unitatii de catre organizatori cu 48 de ore inainte;

hotararea de a declara greva se ia de catre organizatiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a cel putin jumatate din numarul membrilor sindicatelor respective;

grevele pot fi de avertisment, propriu-zise si de solidaritate. Greva de avertisment nu poate avea o durata mai mare de doua ore, daca se face cu incetarea lucrului si trebuie, in toate cazurile, sa preceada cu cel putin 5 zile greva propriu-zisa. Greva de solidaritate poate fi declarata in vederea sustinerii revendicarilor formulate de salariatii din alte unitati. Aceasta nu poate avea o durata mai mare de o zi si trebuie anuntata in scris conducerii unitatii cu cel putin 48 de ore inainte de incetarea lucrului;

sindicatele reprezentative sau dupa caz, reprezentantii alesi ai salariatilor sunt responsabile de organizarea grevelor si ii reprezinta pe grevisti pe toata durata grevei, in relatiile cu unitatea, inclusiv in fata instantelor judecatoresti, in cazurile in care se solicita suspendarea sau incetarea grevei;

in situatia in care dupa declansarea grevei, jumatate din numarul salariatilor care au hotarat declansarea grevei renunta la greva, aceasta inceteaza.

In legatura cu organizarea si desfasurarea grevelor, legea stabileste urmatoarele reguli:

participarea la greva este libera, nimeni nu poate fi constrans sa participe sau sa refuze sa participe la greva;

pe durata grevei, conducerea unitatii nu poate fi impiedicata sa isi desfasoare activitatea de catre salariatii aflati in greva sau de organizatorii acesteia; conducerea unitatii nu poate incadra salariati care sa ii inlocuiasca pe cei aflati in greva;

pe durata grevei organizatorii sunt obligati sa protejeze bunurile unitatii si sa asigure functionarea continua a utilajelor si a instalatiilor a caror oprire ar putea constitui un pericol pentru viata si pentru sanatatea oamenilor;

pe durata grevei, salariatii isi mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca, cu exceptia drepturilor salariale.

Dreptul la greva este reglementat de art.40 al Constitutiei iar in spiritul acestui articol pot fi aduse doua categorii de limitari exercitarii dreptului la greva.

O prima categorie de limitari priveste scopul grevei, el nu poate fi decat apararea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor. In consecinta sunt interzise grevele care au un caracter politic.

Cea de a doua categorie de limitari este determinata de considerente legate de necesitatea mentinerii ordinii publice precum si de garantarea asigurarii serviciilor esentiale pentru societate. De multe ori se considera ca greva functionarilor publici este ilicita pentru ca ea vine in contradictie cu notiunea de serviciu public si mai ales cu principiul continuitatii serviciilor publice.

In legatura cu aceasta, Legea nr.168/1999 stabileste ca nu pot declara greva: procurorii, judecatorii, personalul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si a unitatilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, personalul militar incadrat in Ministerul Justitiei, precum si cel din unitatile din subordinea acestuia; personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu pot declara greve din momentul plecarii in misiune si pana la terminarea acesteia.

De asemenea, in unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului si televiziunii publice, in unitatile de transporturi pe caile ferate, in unitatile care asigura transportul in comun si salubritatea localitatilor, precum si aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa, greva este permisa cu conditia ca organizatorii si conducatorii grevei sa asigure serviciile esentiale, dar nu mai putin de o treime din activitatea normala, cu satisfacerea necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale.

Dreptul de proprietate privata

In sistemul nostru de drept, proprietatea este publica sau privata.

Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Rezulta ca ele sunt scoase din circuitul civil, neputand fi instrainate. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate (art.135, alin.5).

Referitor la proprietatea privata art.135 alin.(6) prevede ca ea este inviolabila, adica un bun dobandit in mod legal face parte definitiv din patrimoniul proprietarului, o lege ulterioara putand cel mult sa modifice conditiile in care acesta isi exercita dreptul, dar nu sa-i afecteze insasi substanta. [11]

Proprietatea privata poate avea ca obiect orice bun, bineinteles cu excluderea celor ce nu pot fi decat in proprietate publica. Astfel, nu pot forma obiectul dreptului de proprietate privata urmatoarele bunuri: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege.

In opozitie cu proprietatea publica, proprietatea privata nu este exclusiva. Ea poate sa apartina oricarui subiect de drept - cetatenilor, organizatiilor sociale, cu conditia sa fie persoane juridice, deoarece doar in aceasta calitate pot fi tutelare de patrimoniu (societati comerciale, fundatii, etc.) statului, comunei, orasului sau judetului, cetatenilor straini si apatrizilor (cu exceptia dreptului de proprietate asupra pamantului).[12]

Exercitiul dreptului de proprietate privata este supus potrivit Constitutiei la doua limitari principale, dupa cum stipuleaza art.41:

pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte forme imputabile autoritatii;

dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Constitutia stabileste doua garantii principale care au menirea sa ocroteasca dreptul de proprietate privata. Astfel art.41 prevede ca:

nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire;

averea dobandita licit nu poate fi confiscata, iar caracterul licit al dobandirii se prezuma.

Dreptul la mostenire

Conform art.42 al Constitutiei, dreptul la mostenire este garantat. Acest drept este urmarea fireasca a dreptului de proprietate privata deoarece prin acest drept se asigura continuarea calitatii de proprietar de catre succesorii fostului proprietar decedat.

Dreptul la invatatura

Potrivit art.32 din Legea fundamentala dreptul la invatatura este asigurat prin obligatia statului de a organiza invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal si cel profesional, invatamantul superior si alte forme de instructie si de perfectionare. Deci, fiecare cetatean are posibilitatea sa isi aleaga asezamantul scolar sau profesional la care intelege sa se instruiasca.

Constitutia stabileste principiul conform caruia invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. De la acest principiu, Constitutia admite doua exceptii:

in conditiile legii, invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala;

persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul de a invata limba lor materna si de a putea fi instruite in aceasta limba, urmand ca legea sa stabileasca modalitatile de exercitare a acestui drept,

Conform Constitutiei, invatamantul de toate gradele poate fi de stat sau particular.

Daca referitor la invatamantul particular, Constitutia prevede doar ca acesta se organizeaza si se desfasoara in conditiile legii, pentru invatamantul de stat ea a consacrat unele reguli specifice, dupa cum urmeaza:

invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii, adica in cadrul acestei forme de invatamant nu pot fi percepute taxe de examene si nici taxe de frecventa;

in scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege. Insa, in cadrul acestei reguli, notiunea de scoala cuprinde doar invatamantul general si preuniversitar, aceasta deoarece in tara noastra nu exista traditia organizarii invatamantului religios in institutiile de invatamant superior.

Conform alin. (6) al art.32, autonomia universitara este garantata, adica fiecare institutie de invatamant superior are libertatea de a-si alege propria conducere, de a-si stabili programele de invatamant si de a hotari in mod independent asupra modului de folosire a resurselor ei financiare.

Prevederile constitutionale si-au gasit o ampla dezvoltare in Legea invatamantului (nr.84/1995). Potrivit acesteia:

in Romania invatamantul constituie o prioritate nationala;

invatamantul urmareste realizarea idealului educational (ce consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative) intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti;

dreptul la invatatura se fundamenteaza pe dreptul egal de acces la toate nivelurile si formele de invatamant "indiferent de conditia sociala si materiala de sex, religie, nationalitate, apartenenta politica si religioasa";

sistemul national de invatamant include mai multe trepte de formare educationale si anume: invatamantul liceal, postliceal si invatamantul superior;

invatamantul special organizat pentru prescolarii si elevii avand anumite deficiente se organizeaza in unitati de invatamant special, in grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite, sau in unitati de invatamant obisnuite, inclusiv in unitati cu predare in limbile minoritatilor nationale;

invatamantul nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor promovate de partide sau alte formatiuni politice;

de asemenea, legea invatamantului interzice in spatiile destinate procesului de invatamant si cercetare, activitatile care incalca normele generale de moralitate.

Liberul acces la justitie

Liberul acces la justitie desi nu este reglementat de Constitutie in capitolul "Drepturile si libertatile fundamentale", totusi trebuie considerat a fi un drept fundamental deoarece el se analizeaza ca o facultate de vointa garantata indivizilor de Legea fundamentala, facultate careia ii corespunde obligatia pentru stat de a desfasura o activitate jurisdictionala.[13]

Articolul 21 al Constitutiei prevede:

(1) - orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime;

(2) - nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

Constitutia din 1991, conditioneaza exercitarea acestui drept prevazut de art.38 de urmatoarele cerinte:

a)     Trebuie sa se faca dovada vatamarii unui drept subiectiv al unei persoane.

b)     Vatamarea dreptului subiectiv trebuie sa fie cauzata de o autoritate publica, in sensul acestui articol prin autoritate publica intelegandu-se oricare dintre organele statului.

c)     Vatamarea dreptului subiectiv sa se fi produs printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.

Textul nu se refera la actele administrative emise numai de catre autoritatile administrative, ci la toate actele administrative emise de autoritatile publice, fara deosebire de natura lor judiciara.

Articolul 48 stipuleaza si pretentiile pe care le poate formula cetateanul, acestea fiind: recunoasterea dreptului pretins, anularea actului, repararea pagubei.


3.     Drepturile politice.

In aceasta categorie sunt incluse acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect exclusiv participarea cetatenilor romani la conducerea statului.[14] Ea include urmatoarele drepturi:[15]

dreptul de a vota reprezentanti in Parlament;

dreptul de a-l vota pe Presedintele Republicii;

dreptul de a initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.73 al Constitutiei si in conditiile acolo stabilite, adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi ordinare sau organice;

dreptul de a initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.146 al Constitutiei si in conditiile acolo stabilite, revizuirea Constitutiei;

dreptul de a vota reprezentantii in consiliile locale si judetene;

dreptul de a vota primari in comune si orase;

dreptul de a fi ales deputat sau senator, presedinte al tarii, membru in consiliile locale sau primar in comune si orase.

Articolul 34 al Constitutiei prevede ca cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.

La fel ca si dreptul de vot, dreptul de a fi ales apartine numai cetatenilor romani. Daca pentru dreptul de vot limita minima de varsta este de 18 ani, pentru a fi ales, aceasta varsta este sensibil mai ridicata. Acest fapt se explica prin importanta unor demnitati publice si prin responsabilitatea care le revine celor desemnati sa guverneze, responsabilitate care cere un suport de credibilitate si in experienta practica si in maturitatea candidatilor. In acest sens, art.35 din Constitutie stabileste doua limite minime de varsta, dupa cum urmeaza

varsta de 23 de ani impliniti, pana la ziua alegerilor inclusiv, pentru candidatii ce vor sa fie alesi in Camera Deputatilor sau in organele locale

varsta de cel putin 35 de ani pentru candidatii ce vor sa fie alesi in Senat sau in functia de Presedinte al Romaniei.


4.     Drepturi social-politice

Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare prevazuta de art.30 al Constitutiei reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a-si exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel.

Mijlocul cel mai des folosit pentru ingradirea libertatii de exprimare a fost si este cenzura, fapt pentru care conform alin.2 cenzura de orice fel este interzisa. De asemenea, prin alin, (4) este interzisa suprimarea publicatiilor.

Libertatea de exprimare are un continut complex care cuprinde atat un aspect spiritual cat si un aspect material, acest lucru implicand si libertatea de a infiinta publicatii.

Pentru garantarea libertatii de exprimare, legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii. Impunerea transparentei financiare nu face decat sa intareasca exercitiul efectiv al acestei libertati, in fond cerandu-se sa fie cunoscuti de public conducatorii reali ai intreprinderilor de presa, conditiile finantarii ziarelor, tranzactiile financiare ale caror obiect pot fi.

Libertatea de exprimare nu este insa absoluta, ea fiind supusa anumitor limite. Astfel, dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptul sau la propria imagine; defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial; manifestari obscene, contrare bunelor moravuri. Din aceasta rezulta ideea de ocrotire a unor importante valori umane, statale, publice.[16]

Textul constitutional stabileste ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. In ceea ce priveste ordinea in care se raspunde, ea este cea stabilita prin textul constitutional.

Referitor la raspunderea pentru delictele de presa, aceasta va fi stabilita prin lege. Constitutia nu putea stabili detalii, raspunderea penala pentru savarsirea unui delict avand caracter eminamente personal.

Libertatea cultelor

Alaturi de libertatea de constiinta, Constitutia prin art.29, alin.(3), (4), (5) garanteaza si libertatea cultului religios

In ceea ce priveste cultele religioase, trebuie observat ca termenul cult are doua acceptiuni. Conform primei acceptiuni, prin cult se intelege o asociatie, o organizatie religioasa, iar conform celei de-a doua ritualul practicat. In ambele acceptiuni, insa, cultul religios inseamna exteriorizarea unei credinte religioase atat prin unirea celor de aceeasi credinta intr-o asociatie religioasa (biserica, cult), cat si prin ritualurile cerute de acea credinta religioasa, cum ar fi procesiunile, adunarile religioase etc.[17]

Fata de credinta religioasa care constituie un element psihic, intern, cultul religios reprezinta o exteriorizare a ideilor religioase.

Reglementarea libertatii cultelor poate avea loc in parametrii mai multor sisteme, dintre care principalele sunt urmatoarele:[18]

a)     Regimul teocratic, conform caruia biserica detine suprematia in raport cu puterea de stat laica. Aceasta a fost mult timp pozitia dominanta pe care si-a arogat-o biserica romano-catolica.

b)     Regimul cesaro-papal, in cadrul caruia seful politic laic este in acelasi timp si seful bisericii. Acest regim este specific raporturilor dintre Coroana britanica si biserica anglicana.

c)     Regimul concordatelor, potrivit caruia relatiile dintre stat si biserica sunt reglementate pe calea unei conventii (concordat) intervenita intre cele doua parti. Astfel de concordate sunt intalnite intre biserica romano-catolica si diferite state

d)     Regimul separatiei bisericii de stat, potrivit caruia statul are obligatia de a se abtine de la orice amestec in organizarea si functionarea cultelor, dupa cum si acestora le este interzis orice amestec in treburile statului.

In ceea ce priveste Constitutia Romaniei, in art.29 alin.(5) este prevazuta autonomia cultelor religioase fata de stat si faptul ca acestea se bucura de sprijinul statului, prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si orfelinate.

Constitutia impune totodata si cultivarea unui climat de toleranta si de respect reciproc intre credinciosii apartinand diferitelor culte religioase, ca si intre credinciosi si necredinciosi.

Pentru asigurarea linistii si pacii intre cultele religioase, prin alin. (4) Constitutia interzice, in relatiile dintre culte, orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.

Libertatea intrunirilor

Libertatea intrunirilor reprezinta un drept fundamental care consta in posibilitatea pe care o au oamenii de a se intruni in reuniuni publice sau private in scopul de a-si exprima opiniile, gandurile, credintele.

Aceasta libertate poate fi concretizata prin mai multe forme si mijloace, cum ar fi: mitingurile demonstratiile, procesiunile

Orice intrunire, in sensul legii, presupune o legatura cat de firava intre participanti, o intentie comuna si totodata un minimum de organizare. Aceste trasaturi prezinta importanta din punct de vedere juridic atunci cand se pun probleme de autorizare prealabila, de desfasurare sau de raspundere. Aceste trasaturi deosebesc intrunirile de gruparile sau aglomerarile intamplatoare de persoane.[19]

Articolul 36 al Constitutiei consacra trei reguli in legatura cu intrunirile si anume: libertatea intrunirilor, caracterul pasnic al intrunirilor si interzicerea la intruniri a oricarui fel de arme.

Cadrul juridic legal prin care se exercita libertatea cetatenilor de a-si exprima opiniile in cadrul unor adunari publice il reprezinta Legea nr.60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice.

Potrivit acestei legi:

libertatea cetatenilor de a-si exprima opiniile politice, sociale sau de alta natura, de a organiza mitinguri, demonstratii manifestatii, procesiuni si orice alte intruniri si de a participa la acestea este garantata de lege;

asemenea activitati se pot realiza numai pasnic si fara nici un fel de arme, in piete, pe caile publice ori in alte locuri in aer liber, numai, dupa declararea prealabila;

adunarile publice trebuie sa se desfasoare in mod pasnic si civilizat, cu protectia participantilor si a mediului ambiant, fara sa se stanjeneasca folosirea normala a drumurilor publice, a transportului in comun, functionarea institutiilor publice si private, a celor de invatamant, cultura si sanatate, a unitatilor economice ori sa degenereze in actiuni turbulente de natura a pune in primejdie ordinea si linistea publica, siguranta persoanelor, integritatea corporala, viata sau bunurilor acestora ori ale domeniului public;

sunt interzise adunarile publice prin care se urmareste: propagarea ideilor totalitare, de natura fascista, comunista, rasista, sovina sau ale oricaror organizatii terorist-diversioniste; organizarea unei lovituri e stat sau altei actiuni contrare sigurantei nationale; incalcarea ordinii, sigurantei sau moralitatii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor ori punerea in pericol a sanatatii acestora.

Dreptul de asociere

Dreptul de asociere prevazut de art.37 nu trebuie confundat cu libertatea de intrunire, aceasta deoarece spre deosebire de intruniri, care sunt adunari cu caracter ocazional de persoane intre care nu se creeaza legaturi juridice cu caracter permanent, asociatiile sunt grupari cu caracter durabil, constituite in vederea realizarii unui scop permanent si care functioneaza conform anumitor reguli acceptate de membrii lor.[20]

Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate si in alte forme de asociere.

Partidele politice contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratice. In consecinta, partidele - sau celelalte organizatii care, prin scopurile ori activitatea lor, sunt contrare pluralismului politic, principiilor statului de drept ori suveranitatii, integritatii sau independentei Romaniei sunt neconstitutionale.[21]

Constitutia prevede ca nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica. Aceasta deoarece serviciile publice nu au voie sa faca nici o diferentiere intre cei carora le furnizeaza prestatii, pe motive politice. In fine aceeasi Constitutie stabileste ca asociatiile cu caracter secret sunt interzise, urmarindu-se astfel protejarea valorilor democratice fata de unele forte obscure care ar dori sa atenteze la ele.

Dreptul de petitionare

Dreptul de petitionare a fost reglementat ca drept fundamental in art.47 al Constitutiei. Acest drept garanteaza cetatenilor posibilitatea de a se adresa cu petitii autoritatilor statului, acestea avand obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii:

Petitiile adresate autoritatilor statului se fac doar in numele petitionarilor sau in numele colectivelor pe care le reprezinta. De aici si consecinta ca orice petitie trebuie semnata si deci trebuie sa contina datele de identitate ale petitionarului.

Din punct de vedere juridic, petitiile pot imbraca cel putin patru forme si anume: cereri, reclamatii, sesizari si propuneri.

Reglementarea data de Constitutie are un caracter deosebit de larg. Aceasta se exprima prin faptul ca petitiile cetatenilor privesc nu numai valorificarea unor drepturi, ci si a unor simple interese personale. Prin urmare, chiar daca un interes personal, nefiind ocrotit prin posibilitatea sanctionata de lege de a cere unui tert indeplinirea unei actiuni sau o abstentiune, nu constituie un drept subiectiv, el poate fi totusi aparat prin intermediul dreptului de petitionare.

Pe de alta parte, caracterul extins al reglementarii constitutionale isi gaseste expresie si in faptul ca, petitiile pot avea ca obiect nu numai drepturi si interese personale, ci si drepturi si interese colective.

Scutirea de taxa pentru exercitarea dreptului de petitionare consacrata de alin. (3) asigura acestui drept posibilitatea realizarii sale depline.


5.     Egalitatea in drepturi

Egalitatea, asa cum este definita de Constitutie constituie o garantie pentru toate drepturile subiective, fie ele prevazute de Legea fundamentala, fie de legi sau alte acte normative.[22]

Articolul 16 al Constitutiei prevede in alin. (1) ca toti cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Acelasi articol stabileste ca nimeni nu este mai presus de lege (alin.2).

Aceasta egalitate include toate domeniile in care persoana isi poate desfasura activitatea, indiferent daca ele vizeaza viata sociala, economica, juridica, politica sau culturala. In aceste domenii, nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice, nu este admisa vreo discriminare intre cetateni, care in conditii identice trebuie tratati in mod identic.

Articolul 4 alin.2 din Constitutie stabileste ca Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.

Constitutia cuprinde pe langa aceasta formulare generala si cateva aplicatii particulare ale principiului egalitatii in drepturi.

O prima aplicatie particulara o constituie situatia creata de art.59 alin.(2), acesta oferind minoritatilor nationale posibilitatea de a se afirma pe plan politic. Conform acestui articol, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale. Cetatenii unei minoritati nationale pot fi reprezentati numai de o singura organizatie.

Cea de a doua aplicatie particulara se refera la pozitia in stat si societate a femeii. Datorita constitutiei sale biologice si a rolului pe care il are in societate, femeia, pentru a fi pusa intr-o situatie de egalitate cu barbatul nu este suficient sa se bucure de aceleasi drepturi ca acesta, fiind necesar sa i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire speciala: concedii de maternitate, un regim special de munca pentru femeile gravide, etc. Constitutia mai prevede ca la munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.

O alta aplicatie particulara priveste copiii si tinerii datorita interesului special pe care il are statul pentru formarea morala, intelectuala si profesionala a acestora precum si datorita nevoii de a ocroti interesele copiilor si tinerilor. Articolul 45 al Constitutiei stabileste obligatia pentru stat de a acorda alocatii pentru copii si pentru ingrijirea copilului bolnav. Totodata este interzisa exploatarea minorilor si folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata sau dezvoltarea normala. Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.

O ultima aplicatie particulara a principiului egalitatii se refera la ocrotirea persoanelor handicapate. Astfel, art.46 al Constitutiei stipuleaza obligatia statului de a asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a handicapatilor, cu respectarea drepturilor si indatoririlor care le revin parintilor si tutorilor. Statul mai are si obligatia de a acorda alocatii de stat si ajutoare pentru ingrijirea copilului handicapat (art.45 alin.2).


6. Indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Corelativ cu drepturile fundamentale, cetatenii au si niste indatoriri fundamentale. Existenta acestor indatoriri se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi si anumite indatoriri, anumite obligatii fata de societatea in care traiesc. Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind in acelasi timp garantia, printre alte garantii, ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv.[23]

Indatoririle fundamentale sunt esentiale pentru stat, in aceeasi masura in care drepturile si libertatile sunt esentiale pentru cetateni.

Statul ar fi redus la o abstractie, la o forma fara fond daca nu i se ofera instrumentele conservarii si dezvoltarii sale. Ori aceste instrumente i le ofera in parte cetatenii sai prin asumarea constienta si infaptuirea de catre acestia a indatoririlor fundamentale.[24]

Indatoririle fundamentale ale cetatenilor sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului.[25]

Conform Constitutiei, o prima indatorire fundamentala a cetatenilor o constituie fidelitatea fata de tara, consacrata de art.50, Acesta prevede urmatoarele:

(1)    - Fidelitatea fata de tara este sacra.

(2)    - Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta, a obligatiilor ce le revin si in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege.

Fidelitatea fata de tara reprezinta mai mult decat o indatorire pur juridica, ea avand si un profund sens moral, al devotamentului fata de tara, cat si politic, al subordonarii diferitelor optiuni politice ale cetatenilor fata de interesul national.

In mod deosebit, fidelitatea fata de Romania priveste pe acei cetateni carora le sunt incredintate functii publice, precum si pe militari, aceasta deoarece intr-un mod sau altul functia indeplinita presupune drepturi si obligatii in regim de putere, care la nevoie se aduc la indeplinire prin forta de constrangere a statului.

Conform art.51 al Constitutiei, o alta indatorire fundamentala o constituie respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.

Deoarece a fost votata de o Adunare reprezentativa anume aleasa in scopul adoptarii ei si a fost aprobata apoi prin referendum, Constitutia beneficiaza de suprematie juridica fata de legile organice si ordinare.

Obligatia respectarii legii este esentiala pentru definirea statului de drept si totodata reprezinta principala garantie a respectarii drepturilor si libertatilor cetatenilor si a unei bune functionari a autoritatilor publice.

Fara securitatea juridica pe care legea o asigura raporturilor sociale incheiate cu respectarea ei, incertitudinea drepturilor si a obligatiilor corelative ar face imposibila insasi viata in comun, dreptul subiectiv ar fi o simpla iluzie, iar obligatia corespunzatoare, devenind pur facultativa, o fatarnicie.[26]

Apararea tarii reglementata de art.52 din Constitutie reprezinta o indatorire fundamentala a cetatenilor. Conform acestui articol:

(1)    - Cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania.

(2)    - Serviciul militar este obligatoriu pentru barbatii, cetateni romani, care au implinit varsta de 20 de ani, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.

(3)    - Pentru pregatirea in cadrul serviciului militar activ, cetatenii pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani.

Apararea tarii este un drept, ca expresie juridica a dragostei fata de Romania, insa reprezinta si o obligatie. In acest din urma sens, ea se refera la obligativitatea serviciului militar, ce revine barbatilor, cetatenilor romani, care au implinit varsta de 20 de ani. Pentru pregatirea in cadrul serviciului militar acestia pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani.

Indeplinirea serviciului militar reprezinta o obligatie avand in vedere statutul constitutional al armatei, asa cum este el definit de art.117, alin.(1) din Constitutie. Acest statut fiind imperativ, intrucat priveste subordonarea armatei exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale, asigurarea realizarii sale, prin prestarea serviciului militar, nu poate fi decat obligatorie.

Bineinteles ca aceasta obligativitate nu-i poate privi pe cei care, in mod obiectiv, nu pot presta serviciul militar. In ceea ce-i priveste pe cei care din motive religioase rezultate din specificul cultului nu-l pot presta, acestia vor presta serviciul militar alternativ, adica o alta activitate in locul serviciului militar obisnuit.

O alta indatorire fundamentala o constituie si contributiile financiare. Articolul 53 al Constitutiei stipuleaza urmatoarele:

(1)     - Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.

(2)     - Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.

(3)     - Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

Cheltuielile publice intereseaza atat comunitatea nationala in intregul sau daca se refera la cheltuielile statului, cat si comunitatile teritoriale - daca se refera la cheltuielile administratiei publice locale. De aceea, contributia cetateanului la suportarea acestor cheltuieli reprezinta o obligatie constitutionala.[27]

Prevazand aceasta obligatie, Constitutia a stabilit si limitele sale, acestea reprezentand garantii constitutionale ale averii cetatenilor. Aceste limite sunt urmatoarele:

contributia cetatenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata impozitelor si a taxelor, iar acestea se pot stabili doar prin lege sau in conditiile legii, orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite in conditii exceptionale, prin lege;

sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, adica sa fie subordonat unui principiu de echitate, pentru a nu deforma egalitatea de sanse, ceea ce exclude orice privilegiu ori discriminare, precum si unui principiu de justitie sociala, ceea ce corespunde caracterului social al statului, tinand seama de necesitatea de protectie a paturilor sociale cele mai dezavantajate.

Referindu-se nemijlocit la cetateni, textul constitutional are in vedere si subiecte colective de drept: societati comerciale, regii autonome, alte persoane juridice.

In fine, art.54 din Constitutie precizeaza ca cetatenii romani si strainii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.

Consacrand acest articol, Constitutia Romaniei a stabilit doua principii ale regimului juridic al exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor: buna credinta si respectul drepturilor altuia.

Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor este opusa atat abuzului de drept cat si fraudei la lege.

Abuzul de drept vizeaza, de fapt, exercitiul unui anumit drept intr-o forma aparent legala, dar prin modul in care este exercitat, aduce prejudicii drepturilor si intereselor legitime ale altor cetateni sau interesului general.[28]

Frauda la lege reprezinta eludarea intentionata a dispozitiei unei norme juridice, de obicei prohibitiva, prin folosirea dispozitiei unei alte norme juridice, situatie in care subiectul de drept infaptuieste un act nu pentru a obtine efectele firesti ci cu intentia de a obtine pe cale indirecta efecte interzise de o alta norma juridica, ori a face inaplicabile efectele unei norme imperative, prin folosirea unei alte norme juridice cu caracter imperativ.


APLICATII SI INTREBARI DE AUTOEVALUARE


1. Clasificati drepturile fundamentale ale omului si cetateanului.

2. Care sunt argumentele interzicerii pedepsei cu moartea

3. Specificati cum este ocrotit dreptul la viata intima, familiala si privata.

4. Precizati care sunt limitele dreptului persoanei de a dispune de ea insasi.

5. Care sunt restrictiile care pot fi aduse dreptului la libera circulatie

6. Definiti siguranta ca drept fundamental si aratati care sunt prevederile constitutionale referitoare la acesta.

7. Care este regula referitoare la inviolabilitatea domiciliului si a resedintei si care sunt exceptiile de la aceasta regula?

8. Precizati care sunt prevederile constitutionale referitoare la secretul corespondentei si in ce situatie exercitiul acestui drept poate comporta o restrangere.

9. Definiti libertatea de constiinta.

10. Specificati care sunt obligatiile autoritatilor statului referitoare la dreptul la informatie.

11. Ce activitati nu constituie munca fortata

12.Definitia grevei. Clasificarea grevelor.

13.Care sunt regulile referitoare la organizarea si desfasurarea grevelor

14.Precizati care sunt cele doua categorii de limitari aduse dreptului la greva

15. Ce categorii de persoane nu pot declara greve?

16. Care sunt bunurile care nu pot forma obiectul dreptului de proprietate privata?

17. Specificati ce limitari pot fi aduse exercitiului dreptului de proprietate privata.

18. Cum ocroteste Constitutia dreptul de proprietate privata

19. Care sunt exceptiile de la regula conform careia invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana

20. Specificati regulile specifice prevazute de Constitutie pentru invatamantul de stat.

21.Ce cerinte trebuie indeplinite pentru exercitarea dreptului unei persoane vatamate de o autoritate publica

22. Enumerati drepturile politice ale cetatenilor.

23.Care sunt limitele libertatii de exprimare

24. Definiti notiunea de cult religios.

25. Care sunt prevederile legislative referitoare la libertatea intrunirilor

26. Prin ce se deosebeste dreptul de asociere de libertatea intrunirilor

27. Ce categorii de persoane nu pot face parte din partide politice?

28. Definiti egalitatea in drepturi si precizati care sunt aplicatiile particulare ale principiului egalitatii in drepturi.

29. Ce intelegeti prin indatoriri fundamentale ale cetateanului si precizati care sunt indatoririle fundamentale prevazute de Constitutie.





[1] T. Draganu, op.cit., p.154 si 155

[2] Constitutia Romaniei comentata si adnotata, Regia autonoma "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1992, p.53

[3] T. Draganu, op.cit., p.158

[4] Mihai Badescu, Drept constitutional si institutii politice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p.199

[5] Ion Deleanu, Institutii si proceduri constitutionale, Editura Servo Sat, Arad, 1999, p.337

[6] T. Draganu, op.cit., p.159

[7] T. Draganu, op.cit, p.160

[8] Constitutia Romaniei comentata si adnotata, p.72

[9] T. Draganu, op.cit., p.162

[10] T. Draganu, op.cit., p.163

[11] T. Draganu, op.cit., p.167

[12] Constitutia Romaniei comentata si adnotata, p.103

[13] T. Draganu, op.cit., p.171

[14] I. Muraru, op.cit., p.226

[15] Ibidem, p.174

[16] I. Muraru, op.cit., p.231 si232

[17] Ioan Muraru, Protectia constitutionala a libertatilor de opinie, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.56

[18] T. Draganu, op.cit., p.183

[19] Constitutia Romaniei comentata si adnotata, p.91

[20] T. Draganu, op.cit., p.184

[21] I. Deleanu, op.cit., p.365

[22] T. Draganu, op.cit., p.185

[23] I.Muraru, op.cit., p.168,169

[24] C.Ionescu, op.cit.,p.169

[25] I.Muraru, op.cit., p.169

[26] Constitutia Romaniei comentata si adnotata, p.124

[27] Constitutia Romaniei comentata si adnotata, p.126

[28] M.Badescu, op.cit. p.226


Politica de confidentialitate


creeaza.com logo mic.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.