Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor

Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor

1.Notiunile de drepturi si indatoriri fundamentale ale cetatenilor

2.Natura juridical a drepturilor fundamentale

3.Corelatia dintre reglementarile interne si cele internationale privind drepturile fundamentale ale omului si cetateanului

4.Clasificarea Drepturilor si libertatilor fundamentale

5.Principiile constitutionale aplicabile

1. Notiunile de drepturi si de indatoriri fundamentale ale cetatenilor

Oamenii au drepturi, dar, datorita responsabilitatii lor civice, au si unele obligatii care nu sunt toate fundamentale. Unele dintre aceste drepturi si obligatii sunt fundamentale din moment ce chiar Constitutia Ie denumeste astfel.

In precizarea conceptului de drepturi fundamentale ale cetatenilor, in doctrina de specialitate s-a retinut ca trebuie avut in vedere ca acestea:

a) sunt drepturi subiective, stabilite de normele juridice, ele fund de fapt posibilitati ale participantilor la raporturile juridice de a actiona intr-un anumit fel sau de a pretinde celorlalti participant o atitudine corespunzatoare, de a beneficia de protectia statului si de sprijinul sau in realizarea pretentiilor lor legitime;

b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni. Este caracteristica cea mai importanta, care permite identificarea drepturilor fundamentale in marea categorie a drepturilor subiective.

Aceasta caracteristica explica de ce din sfera drepturilor subiective, numai un anumit numar de drepturi sunt fundamentale. J.J. Rousseau subliniaza ca drepturile omului sunt daruri esentiale ale naturii, de care nimeni nu se poate atinge in nici un fel.

Revine constituantului misiunea de a face selectia valorica si de a proclama, ca drepturi fundamentale, acele drepturi care s-au impus astfel. In aceasta ideea sta explicatia faptului ca, intr-o anumita perioada istorica, numarul drepturilor fundamentale este mai mare sau mai restrans decat in alta.

c) sunt inscrise in acte juridice deosebite, precum constitutii sau declaratii de drepturi. Inscrierea lor in constitutie este de fapt confirmarea juridica a valorii lor deosebite in raport cu celelalte drepturi umane. Prin aceasta li se confera forma si ocrotire juridica aparte.

Prin drepturi fundamentale ale cetatenilor intelegem 'acele drepturi subiective esentiale pentru cetateni, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi'.

Dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept.

Frecvent, drepturile omului si cetateanului sunt denumite libertati publice. Expresia libertati publice, este o expresie cuprinzatoare, ea evoca atat libertatile cat si drepturile omului (cetateanului), precum si faptul ca acestea apartin dreptului public, si anume dreptul constitutional, fiind astfel supuse unui regim juridic aparte.

Expresia drepturile omului, evoca drepturile fiintei umane, fiinta inzestrata cu ratiune si constiinta, si, careia ii sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile si imprescriptibile. Omul insa, intr-o societate organizata in stat, se prezinta juridiceste sub 3 ipostaze distincte: cetatean, strain sau apatrid.

Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetatean, altfel spus fiinta umana se integreaza intr-un anumit sistem social-politic, comandat de reguli juridice. Drepturile sale sunt proclamate si asigurate prin Constitutia statului al carui cetatean este, capatand astfel viata si eficienta juridica, sub denumirea de drepturi (libertati) cetatenesti.

Daca cetatenii, in principiu, beneficiaza de toate drepturile prevazute de Constitutie, strainii si apatrizii beneficiaza doar de unele dintre ele si, in orice caz, de cele ce sunt indispensabile fiintei umane.

Uneori se foloseste si expresia institutia drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale. Aceasta expresie desemneaza un grup de norme juridice, norme unite prin obiectul lor comun de reglementare. Ca institutie juridica ea face parte din Dreptul constitutional.

Indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor pentru realizarea scopurilor societatii, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere, iar in caz de nevoie prin forta coercitiva a statului.

Explicarea, sub aspect conceptual, se realizeaza dupa schema aplicata drepturilor fundamentale. Astfel, indatorirea fundamentala este o obligatie, ea presupune din partea cetateanului indeplinirea unor cerinte determinate de scopurile societatii organizate in stat.

Indatoririle fundamentale sunt acele obligatii carora societatea la un anumit moment Ie atribuie o valoare sporita, valoare ce se exprima in regimul juridic special ce li se atribuie. Altfel spus din multitudinea de obligatii pe care un cetatean Ie poate avea, in multitudinea de raporturi juridice - inclusiv cele constitutionale in care intra, numai unele au valoare de indatoriri fundamentale. Avand in vedere aceasta valoare ele sunt inscrise ca atare in constitute. Asigurarea indeplinirii indatoririlor fundamentale revine autoritarilor publice si se realizeaza prin coercitie, daca nu se realizeaza de buna voie.

2. Natura juridica a drepturilor fundamentale

In literatura juridica se arata ca, drepturile fundamentale ale cetatenilor nu se deosebesc de alte drepturi subiective nici prin natura lor si nici prin obiectul lor.

Aceste drepturi isi justifica pe deplin existenta ca o categorie distincta de celelalte drepturi prin importanta economica, sociala si politica pe care o au. Aceasta justifica si interesul teoretic si practic al luarii in discutie a naturii juridice a drepturilor fundamentale.

Cea mai raspandita teorie a fost si este inca teoria drepturilor naturale. In aceasta teorie se considera ca libertatile publice ar avea o natura deosebita de celelalte drepturi ale omului, deoarece cetateanul le dobandeste in calitatea de om, sunt opozabile statului si sunt stabilite deci prin legi, contracte. Aceasta teorie califica drepturile fundamentale ca absolute, le deosebea de alte drepturi care erau creatiunea societatii, deoarece ele derivau din legile naturii si erau anterioare acestora din urma.

O alta teorie a fost teoria individualista care fundamenteaza aceasta diferentiere, gasind ca sursa oricarui drept este in individ, pentru ca acesta singur e o fiinta reala, libera si responsabila. Drepturile fundamentale sunt denumite libertati necesare, cele mai necesare dintre toate.

In teoria drepturilor reflexe, nu se face deosebire de natura juridica intre drepturile individuale si celelalte drepturi subiective, toate fiind considerate o creatie a dreptului obiectiv.

Alte teorii arata ca drepturile fundamentale ar desemna trasaturile esentiale ale statutului juridic al fiintei umane; altele ca libertatile publice pot fi considerate ca obligatii in sarcina statului, ca limitari aduse competentei sale care lasa sa subziste o sfera de autonomie individuala.

Ca o trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi. Toate sunt considerate a fi drepturi subiective.

Astfel, drepturile si libertatile fundamentale sunt considerate de unii elemente ale capacitatii de folosinta a cetatenilor. Aceasta sustinere nu poate fi primita, pentru ca in dreptul constitutional, capacitatea juridica nu se divide in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Intr-o opinie, plecandu-se de la teza ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective si ca aceste drepturi si obligatii nu pot exista decat in cadrul unui raport juridic concret, se considera ca acest raport juridic concret este cetatenia ca raport juridic intre pers fizica, membru al societatii date si stat, in calitate de reprezentant juridic al societatii, iar drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor constituie tocmai continutul acestui raport juridic, drepturile cetateanului fiind obligatii pentru stat, iar indatoririle cetateanului fiind drepturi ale statului.

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective. Impreuna cu celelalte drepturi subiective si cu indatoririle corelative, ele formeaza statutul juridic al cetateanului.

Corelatia dintre reglementarile interne si cele internationale privind drepturile fundamentale ale omului si cetateanului

Includerea drepturilor si libertatilor cetatenesti printre problemele majore este rezultatul firesc nu numai al importantei lor deosebite, ci si al stransei lor interdependente cu problemele cardinale ale omenirii.

Preocuparile pentru promovarea si ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenesti au depasit in timp limitele si granitele traditionale, ca o consecinta fireasca a cursului istoric in care omenirea s-a angajat indeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial, in straduinta de a se pune capat exploatarii si violentei, rasismului si discriminarii nationale, inegalitatii dintre oameni.

In contextul general al evolutiei statului si dreptului, proprietatii, educatiei, culturii si stiintei si institutia libertatilor cetatenesti a cunoscut un dinamism aparte.

Aceasta nu inseamna ca nu mai sunt multe lucruri de infaptuit in acest domeniu desi se considera ca astazi natiunile par a fi mai apropiate decat oricand, iar omenirea dispune de resurse enorme pentru a imbunatati conditiile de viata ale tuturor.

Evolutia acestei institutii este o permanenta, ea implica eforturi continue ale oamenilor dar si ale statelor, in tendinta generala spre mai bine.

Institutia drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale a cunoscut o dinamica aparte, plina de semnificatii.

Si aceasta este o trasatura importanta a evolutiei institutiei, drepturile omului, ca o problema si realitate, au depasit granitele statelor, devenind o problema a lumii.

Pe plan mondial preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in cateva documente de reala valoare precum:

- Declaratia universala a drepturilor omului

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale

Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare din Europa

Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentantilor statelor participante la Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa

Carta de la Paris

De asemenea s-au adoptat si sunt in vigoare o multitudine de alte conventii, declaratii, principii, protocoale, prin care se realizeaza reglementari in anumite domenii sau pentru anumite categorii de oameni.

Un pas inainte in ocrotirea drepturilor omului l-a constituit adoptarea unor conventii regionale (Conventia europeana asupra drepturilor omului; Conventia interamericana; Carta africana). Aceste conventii au pus in valoare o serie de proceduri si mecanisme juridice prin care se asigura promovarea si protectia drepturilor omului.

Ca atare evolutia institutiei s-a exprimat prin existenta a doua mari categorii de reglementari si anume reglementari interne si reglementari internationale.

Marea problema teoretica si practica a fost si este tocmai corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne. Aceasta impune un scurt examen al celor mai interesante puncte de vedere exprimate deja in literatura de specialitate.

Instrumentele internationale (pacte, conventii, declaratii si alte asemenea acte adoptate pe plan international) au ca principal mijloc pentru executarea lor asumarea de catre statele - parti a obligatiei de a lua masuri legislative si de alta natura pentru asigurarea realizarii drepturilor prevazute in ele.

Constatandu-se ca tendinta majoritatii statelor este formularea acestor drepturi si libertati pe calea unor conventii internationale urmand ca realizarea lor sa aiba loc prin reglementari de drept intern se conchide ca se merge deci, pe ideea realizarii si garantarii drepturilor omului prin masuri legislative interne.

Chiar Conventia europeana a drepturilor omului era si este considerata a nu urmari sa se substituie sistemelor nationale de control in domeniul drepturilor omului, ci de a furniza o garantie internationala suplimentara.

Drepturile si libertatile definite in Conventie sunt mai intai si mai ales garantii pentru legislatiile si practicile nationale si puterile publice ale tuturor statelor contractante care au obligatia de a asigura indivizilor, tinand de jurisdictia lor, posesiunea efectiva a acestor drepturi si libertati. Mecanismul international de control nu intervine deci decat in cazul esecului garantiei nationale.

Discutand corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne in domeniul drepturilor omului se motiveaza pe larg teza in sensul careia nu au nimic comun cu colaborarea internationala incercarile de a atribui exclusiv, individului, calitatea de subiect international, de a acredita ideea ca el are acum aptitudine si capacitatea de a se adresa mai intai si direct organelor internationale pentru anumite drepturi sau revendicari.

Corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne poate ridica si unele aspecte mai deosebite. Probleme deosebite se pot ridica in caz de conflict intre criteriile nationale de protectie a drepturilor fundamentale si cele ale Comunitarii vest-europene.

In aceste situatii exista o tensiune datorata dorintei unei protectii optimale a drepturilor fundamentale ale cetateanului si dorinta uniformizarii dreptului comunitar.

Deosebit de interesanta este si o alta constatare in sensul careia sistemul jurisdictional international a crescut o influenta crescanda prin "patrunderea" sa directa in dreptul statelor dar la fel si prin exemplele si efectele sale.

Se subliniaza astfel forta morala a reglementarilor internationale, faptul ca ele se pot impune daca prin continutul lor apara valorile umane.

Putem constata ca dominanta in ansamblul preocuparilor teoretice, legislative si practice privitoare la drepturile omului este ideea in sensul careia proclamarea si garantarea efectiva a acestora revine reglementarilor juridice interne.

Aceste drepturi sunt deci efective in masura in care prin legislatiile interne sunt declarate ca drepturi fundamentale ale cetatenilor si garantate in exercitiul lor, in cadrul raporturilor concrete dintre cetateni si stat.

Corelatia reglementarilor interne cu cele internationale, sporirea preocuparilor si reglementarilor internationale, nu schimba si nu diminueaza rolul major al legislatiei interne in proclamarea si incurajarea drepturilor omului in general.

Acest sens da expresie recunoasterii suveranitatii statelor, calitatii lor de membrii egali ai comunitatii internationale, fiind reflectarea faptului ca drepturile si libertatile cetatenesti pot fi reale, efective, numai in masura in care prin constitutiilor statelor sunt proclamate si garantate. Aceasta le da in ultima instanta continut si eficienta.

Incurajarea si promovarea drepturilor omului implica o permanenta perfectionare a reglementarilor juridice interne in acord cu reglementarile internationale in acest domeniu.

Aceasta motiveaza si prevederile Constitutiei Romane care reglementeaza corelatia dintre aceste reglementari intr-o viziune noua, moderna si eficienta.

4. Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale

Necesitatea clasificarii, a unei ordini in gruparea si enumerarea drepturilor fundamentale, a aparut numai dupa ce aceste drepturi au fost proclamate prin declaratii de drepturi si mai ales prin constitutii. In literatura de specialitate s-au realizat multe clasificari formulate in epoci diferite avand ca suport concept si legislatii diferite. Mai mult chiar, drepturile cetatenesti au evoluat atat in ceea ce priveste continutul, cat si sfera lor.

Cea mai autorizata clasificare, pentru vremea sa este cea care distingea trei categorii de drepturi: -private

-publice

- politice

0 alta clasificare des intalnita este cea care prezinta drepturile fundamentale sub doua grupe:

- egalitatea civila

- libertatea individuala

Paul Negulescu impartea libertatile publice in doua categorii si anume: -libertati primordiale sau primare

-libertati secundare sau complementare

Unii autori clasifica drepturile in:

drepturi individuale - in categoria carora sunt incluse: dreptul de proprietate, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea constiintei

drepturi colective - in categoria carora sunt incluse: dreptul popoarelor la autodeterminare, la eliberarea de sub jugul colonial, dreptul de asociere in sindicate, egalitatea nationala, egalitatea intre sexe , adica unele drepturi care prin sensul si posibilitatea de exercitare rezida in apartenenta la un grup social

Clasificarile nu sunt operatii cu consecinte numai teoretice, ci ele au importante consecinte si implicatii practice (regimul juridic aplicabil, garantiile). Unele clasificari sunt rezultatul unei interesante si vii evolutii istorice, a unor conditii economice si sociale in care viata umana se desfasoara. Aceste clasificari s-au realizat pe diferite criterii si pentru anumite scopuri, printre care si acela de a pune intr-o lumina deosebita anumite drepturi.

In categoria drepturilor individuale, raportandu-ne la Constitutia Romaniei, sunt incluse:

dreptul la cetatenie

dreptul la siguranta individuala

protectia vietii private

libertatea domiciliului si inviolabilitatea lui

secretul corespondentei

dreptul de circulatie

libertatea gandirii

libertatea cuvantului

libertatea presei

dreptul la invatatura

dreptul la munca

In categoria drepturilor colective, raportandu-ne la Constitutia Romaniei, sunt incluse:

- libertatea de reuniune

- libertatea de asociere

- libertatea manifestatiilor

Dupa cum se observa, aceasta clasificare nu se refera la natura drepturilor, ci la modul cum sunt ele exercitate.

In doctrina constitutionala romaneasca recenta drepturile si libertatile fundamentale au fost clasificate in urmatoarele categorii:

a) drepturile social economice si culturale, adica acele drepturi si libertati care prin continutul lor asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea protectiei acestora (dreptul la invatatura, dreptul la ocrotirea sanitatii, dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, dreptul la greva, dreptul la proprietate privata, dreptul la mostenire, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul de a avea familie, dreptul la protectia copiilor si a tinerilor, protectia persoanelor cu handicap)

b) drepturile exclusiv politice ( dreptul de vot si dreptul de a fi ales)

c) drepturile si libertatile social-politice, adica prin acele drepturi si libertati care prin continutul lor pot fi exercitate de catre cetateni la alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru participarea la guvernare (libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie, libertatea intrunirilor, dreptul la asociere, secretul corespondentei )

d) inviolabilitatile, adica acele drepturi si libertati care, prin continutul lor asigura viata, posibilitatea de miscare libera, siguranta fizica si psihica, precum si siguranta domiciliului persoanei fizice ( dreptul la viata, dreptul la integritate fizica, dreptul la integritate psihica, libertatea individuala, dreptul la aparare, dreptul la libera circulatie, dreptul la viata intima, familiala si privata, inviolabilitatea domiciliului )

e) drepturile garantii, adica acele drepturi care prin continutul lor joaca in principal, rolul de garantii constitutionale (dreptul de petitionare, dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica, accesul liber la Justitie , dreptul la aparare .

Aceasta clasificare cuprinde drepturile si libertatile nominalizate prin Constitutia Romaniei, care apartin cetatenilor romani. Acesta este motivul pentru care nu au fost incluse aici si dreptul de azil si cele exclusiv-politice ale cetatenilor europeni. In Romania, dreptul de azil nu este un drept al cetatenilor romani, ci unul al cetatenilor straini si apatrizilor. Mentionarea sa in Constitutie este expresia valorii deosebite a acestui drept al omului, drept de indelungata traditie.

De asemenea, nu a fost mentionat aici nici dreptul cetatenilor Uniunii Europene, cetateni care indeplinesc cerintele legii organice, de a alege si a fi alesi in autoritatile APL, intrucat si acest drept se refera la cetateni straini.

In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, exercitarea acestui drept va permite o mai buna integrare a cetatenilor europeni in cadrul statului roman si va contribui la cresterea democratiei la nivel local.

O mentiune aparte se impune in legatura cu egalitatea in drepturi a cetatenilor, pentru motivul ca nu este considerata aici o categoric distincta de drepturi. in literatura juridica egalitatea in drepturi a cetatenilor a fost considerata ca fiind fie:

a) un principiu fundamental

b) o categoric de drepturi

c) un drept politic

Din punctul de vedere al profesorului Ioan Muraru considera egalitatea in drepturi a cetatenilor ca fiind un principiu fundamental pentru intreg domeniul examinat.

5. Principiile constitutionale aplicabile

Universalitatea drepturilor - Constitutia arata ca ,,Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitute si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea. Universalitatea drepturilor si libertatilor se refera la:

sfera propriu-zisa a drepturilor - universalitatea exprima vocatia omului, a cetateanului pe planul realitatilor juridice interne fiecarei tari, pentru toate drepturile si libertatile

titularii acestora - universalitatea exprima ideea ca toti cetatenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi si libertati

Neretroactivitatea legii - O lege odata adoptata produce si trebuie sa produca efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul motiv ca legea se adreseaza subiectelor de drept, permitand sau interzicand si, bineinteles, sanctionand atitudinile deviante.

Fata de principiul potrivit caruia legea produce efecte juridice numai pentru viitor s-au impus in practica juridica si, desigur, in legislatie, doua mari exceptii si anume :

cea privind aplicarea legii penale mai blande

cea privind legile interpretative

Egalitatea in drepturi a cetatenilor - Reprezinta principiul

constitutional potrivit caruia, cetatenii romani fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie sau apartenenta politica, avere sau origine sociala, se pot folosi, in mod egal, de toate drepturile prevazute in Constitutie si legi, pot participa in egala masura la viata politica, economica, sociala si culturala, fara privilegii si fara discriminari, sunt tratati in mod egal atat de catre autoritatile publice cat si de catre ceilalti cetateni

Functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara - Aceasta regula este aplicabila nu numai pentru domeniul drepturilor si libertatilor cetatenesti, ci si pentru cel al accesului la autoritatile publice. Constitutia utilizeaza termenii functii si demnitati publice.

Protectia cetatenilor romani in strainatate si obligatiile lor - Acest principiu exprima faptul ca cetatenia romana este legatura politica si juridica dintre cetatean si stat care, prin efectele sale, determina statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atat in interiorul cat si in afara frontierelor. in temeiul acesteia cetatenii romani care se afla in strainatate au dreptul sa apeleze la protectia autoritatilor romane, iar acestea, au obligatia constitutionala de a Ie acorda protectia necesara.

Cetatenii strainii si apatrizii se bucura in Romania de protectia juridica generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitute si de alte legi. Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

Azilul este un drept care apartine strainilor si apatrizilor.

Dreptul de azil cuprinde de fapt gazduirea si protectia statului roman acordate acestor persoane deoarece in statul lor de origine sunt urmarite sau persecutate pentru activitati desfasurate in favoarea umanitatii, progresului si pacii. Azilul se acorda numai celor urmariti pentru activitati politice si nu pentru fapte de drept comun.

Persoanele carora li se acorda azil de catre Romania se bucura de toate drepturile si au toate obligatiile, cu exceptia celor care apartin in exclusivitate cetatenilor romani. In acelasi timp, aceste persoane nu pot fi extradate.

Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania

Extradarea si expulzarea sunt doua masuri foarte grave care privesc prin libertatea individuala si dreptul la libera circulatie.

extradarea = institutia juridica ce permite unui stat sa ceara altui stat pe teritoriul caruia s-a refugiat unul din cetatenii sai sa ii predea. Ea asigura ca autorii unor infractiuni, mai ales a unor infractiuni internationale grave, sa nu ramana nejudecati si nepedepsiti, ascunzandu-se pe teritoriul altor state.

extradarea = un act de asistenta judiciara interstatala in materie penala care urmareste transferul unui individ urmarit sau condamnat penal, din domeniul suveranitatii judiciare a unui stat in domeniul celuilalt stat

expulzarea = institutia juridica ce permite autoritatilor publice dintr-un stat sa oblige o persoana (cetatean strain sau apatrid) sa paraseasca tara, punand astfel capat, in mod silit, sederii acestei persoane pe teritoriul sau

Numai justitia poate hotari extradarea sau expulzarea.

Prioritatea reglementarilor internationale - Constitutia Romaniei exprima corelatia dintre dreptul international si dreptul intern, cu aplicatia sa specifica in domeniul drepturilor constitutionale:

- prima regula ce rezulta din Constitutiei consta in interpretarea si aplicarea dispozitiilor privind drepturile si libertatile cetatenesti in concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte

- a de a doua regula acorda prioritate reglementarilor internationale cuprinse in tratatele ratificate de Romania in situatia in care s-ar ivi anumite nepotriviri - neconcordante - intre ele si reglementarile interne, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Aceasta prioritate este acordata numai reglementarilor din domeniul drepturilor omului, ea nu este aplicabila altor domenii.

Principiul liberului acces la justitie - se aplica indiferent de calitatea persoanei protejate, cetatean roman, cetatean strain sau apatrid. El permite accesul la justitie pentru apararea oricarui drept sau a oricarei libertati si a oricarui interes legitim, fara deosebire daca acestea rezulta din Constitutie sau din alte legi. De asemenea, nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil si   jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

Caracterul de exceptie al restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati - Articolul 53 din Constitutie permite restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati cetatenesti numai cu titlu de exceptie, numai conditionat si numai prin lege. Chiar legea poate face acest lucru numai daca se impune dupa caz, pentru:

- apararea securitatii nationale,

- a ordinii publice,

- a sanatatii

- a moralei publice,

- a drepturilor si libertatilor cetatenilor,

desfasurarea instructiei penale;

- prevenirea unei calamitati naturale, a unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav