Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Evolutia istorica a reactiei represive si a sistemului sanctionator in Romania si in Republica Moldova

Evolutia istorica a reactiei represive si a sistemului sanctionator in Romania si in Republica Moldova


Evolutia istorica a reactiei represive si a sistemului sanctionator in Romania si in

Republica Moldova

Notiunile de infractiune (vina) si pedeapsa penala au existat in Tarile Romanesti si inainte



de construirea lor ca state feudale. Dupa constituire, statele s-au substituit in drepturile obstilor, preluand treptat dreptul de represiune penala in interesul politicii de centralizare. Dreptul puterii supreme de a pedepsi infractorii este bazat pe necesitatea apararii bunurilor societatii incredintate

ei de la uzurparea de catre persoanele particulare. In legiuirile romanesti, cuvintele pedeapsa si pedepsire au fost introduse relativ tarziu in Moldova, ca de altfel si in Tara Romaneasca si

anume - in secolul al XVIII-lea.

Pravila lui Vasile Lupu si Matei Basarab denumeste "a pedepsi" - "certare" si "a certa

in ambele legiuiri gasindu-se atat forma latina, cat si cea greaca. [47 p. 16] Termenul de pedeapsa se introduce abia prin legiuirile fanariote, avandu-si originea in substantivul din greaca moderna "pederzisis" cu sensul de instructie, invatatura de corectie, cumintire; aceasta deoarece dascalii greci nu intelegeau invatatura fara pedepse.

Mai mult, in secolul al XIX-lea, in legiuirea romaneasca existau dispozitii referitoare la talion. Astfel, se arata ca cel ce va lovi pre un om in ochiu ca sa-l chiorasca, de-i va scoate ochiul, cu asemenea pedeapsa sa se pedepseasca.

Multe legislatii moderne au admis talionul mai ales pentru calomniatori si pentru martorii mincinosi, care se pedepseau cu pedeapsa care s-ar fi aplicat presupusului infractor daca invinuirea s-ar fi dovedit adevarata.

In vechea legiuire romaneasca, de asemenea, se gasesc dispozitii privind aplicarea talionului calomniatorului. Astfel, in anul 16 9 vornicul Stroe Leurdeanul este osandit de divanul tarii la pedeapsa talionului pentru acuzatia calomnioasa potrivit careia Grigore Ghica Voda il ucisese pe postelnicul Constantin Cantacuzino. Cronica Tarii Romanesti mentiona:

"Atuncea Antonie Voda impreuna cu parintele Vladica Teodosie si cu amandoi episcopii si cu toti egumenii de pe la toate manastirile cate sunt in tara facura mare judecata; cautand la Sf. Pravila, aflara ca sa-l omoare si pre Stroe, ca sa ia plata, precum au facut."

In Codul Caragea din 1818 (partea V, capitolul VII, nr. 2) se prevedea: "prepuitorii sa se

osandeasca la pedeapsa ce era sa patimeasca cel prepus cand s-ar fi gasit vinovat." De asemenea,

in Condica penala a domnitorului Sturza, din 1826 ( 42), sub numele de "tavtopathia", se gasesc dispozitii privitoare la aplicarea talionului calomniatorului, aratandu-se ca "clevetitorul se pedepseste cu pedeapsa care s-ar fi dat clevetitului daca ar fi fost pedepsit."

In Tarile Romane, compozitia facultativa razbunarea subsidiara) a fost practicata ca institutie de drept consuetudinar inca inaintea constituirii statelor feudale. In secolul al XVIII- lea, compozitia este justificata intr-o anafora, pe baza unui text din Basilicale (L.X. 3 ) pe care

il citeaza: "La vinovatiile ce aduc osanda de moarte, este vinovatul slobod a pleca pe parasul sau prin dare". [73, p. 392]

In Tarile Romane, compozitia obligatorie este pomenita in numeroase documente, dintre care merita mentionate cele 1220 cazuri de impacare in urma scoaterii ochilor si 1326 cazuri de impacare pentru omor si schilodire. Tarifarea rascumpararii a dus cu timpul la precizarea prin acte normative a sumei de plata datorate in caz de omorare a unei persoane, denumita homagium, suma care pentru uciderea prelatilor si baronilor era fixata la 100 marci, iar pentru cea a nobililor obisnuiti la 50 marci. Aceste tarife, aplicate cu predilectie in Transilvania, au diferit de cele

practicate in alte parti ale regatului Ungariei, unde pentru nobili se stabilea 66 florini, iar pentru tarani 25 florini. De asemenea, s-au fixat si sumele pentru diversele mutilari: 20 florini pentru taierea mainilor, urechilor, scoaterea ochilor si ranirea fetei; 6 florini pentru scoaterea dintilor.

Puterea publica, cu timpul a adaugat, alaturi de despagubirea cuvenita victimei, si o suma care trebuia sa revina tezaurului public, cu titlu de reparatie colectiva, pentru raul cauzat societatii prin tulburarea ordinii si pentru eforturile pe care aceasta le facea in vederea restabilirii ordinii incalcate. De fapt, in aceasta suma care revenea puterii publice se gaseste originea amenzii, ca pedeapsa baneasca.

Parcurgand istoria poporului nostru, putem concluziona ca pedepsele erau in general aspre,

ca si in alte tari din Occident. Se stie cu cata asprime pedepsea in sec. XV Vlad Tepes infractiunile cele mai mici, cu cata ferocitate se pedepsea infractiunea de furt. Spre exemplu, la inceputul veacului al XVI-lea intr-un tratat incheiat intre Stefanita Voda si Sigismund - regele Poloniei in decembrie 519, furtul se pedepsea cu moartea. Aceeasi situatie intalnim in Pravila

lui Matei Basarab si Vasile Lupu.

In tinuturile romanesti, cu toata vitregia vremurilor, evolutia represiunii penale nu a diferit prea mult de cea din tarile apusului. Desi nu exista date complete asupra legislatiei penale anterioare veacului al XVII-lea, este de presupus ca "era inspirata din dreptul bizantin si din obiceiurile tarii". [69 p. 142] Cu privire la perioadele mai indepartate, textele autorilor vechi sunt extrem de obscure si contradictorii. Cele mai frecvent citate apartin unor istorici latini care

au scris la inceputul epocii imperiale romane.

Sanctiuni grave erau prevazute impotriva femeilor care isi incalcasera indatoririle conjugale sau in materie de juramant fals, iar daca era vorba de incalcarea unor indatoriri religioase, zeii erau aceia care randuiau pedeapsa vinovatului.

In perioada navalirilor barbare, represiunea penala s-a exercitat dupa randuielile dreptului cutumiar (obiceiul pamantului), asupra caruia este de presupus ca au exercitat o puternica influenta legile barbare, asa cum s-a intamplat si in lumea apuseana.

In vechiul sistem punitiv romanesc pedeapsa maxima nu era moartea, ci izgonirea vinovatului din comunitate, ceea ce adeseori echivala cu moartea. Pentru fapte mai putin grave acei care nu respectau regulile de convietuire erau obligati sa suporte dispretul public (strigarea peste sat sau la hora, porecle etc.). In general, in lumea satelor predominau infractiunile contra persoanelor si nu cele contra bunurilor; faptele de furt erau extrem de rare; insusirea roadelor, consumate pe loc, nici nu era socotit furt [76, p. 217] iar in cazul sustragerii altor lucruri sanctiunea pentru hot era purtarea lui prin sat cu lucrul furat, ceea ce echivala cu moartea civila.

In zonele in care relatiile gentilice au durat mai multa vreme exista adanc inradacinata razbunarea ca mijloc de riposta la agresiune, in timp ce in zonele in care obstiile teritoriale s-au

dezvoltat mai devreme razbunarea este inlocuita de timpuriu cu "compozitiunea". [46, p. 173]

In perioada feudala, obstile satesti aplicau un drept penal nescris, stabilit prin obicei. Dupa constituire, statul s a substituit in drepturile obstilor, preluand treptat dreptul de represiune penala in interesul politicii centralizate a statului. Pana la destramarea obstilor domnitorul a colaborat cu acestea chiar si in materie penala. Cu toate acestea, si in statele feudale romanesti au ramas multa vreme resturi de justitie privata. [37, p. 20] Acestea au fost compozitiunea, institutie


de larga aplicare si raspunderea colectiva, redusa la doua cazuri: raspunderea familiala in materie

de viclenie si raspunderea solidara a obstii pentru nedescoperirea infractorului (dusegubina).

[28, p. 49]

Desi razbunarea sangelui (vendeta), ca sistem penal primitiv in care rudele celui ucis aveau dreptul si datoria sa-1 razbune, contra ucigasului sau rudelor acestuia, a existat, multa vreme la unele popoare, pe teritoriul tarilor romane aceasta forma de represiune penala s-a exercitat foarte rar.

Lista pedepselor prevazute in pravile sau admise in practica dreptului penal feudal este lunga. Ea constituie, prin cruzimea si varietatea pedepselor, un document trist care dovedeste caracterul opresiv al randuielilor de atunci. Astfel, erau aplicate cateva categorii de pedepse:

a) corporale (pedeapsa cu moartea, care se executa prin: spanzuratoare, decapitare, tragerea in

teapa, arderea de viu, inecarea, ingroparea de viu si sugrumarea; mutilarea; infierarea; bataia care

se executa cu toiagul, cu nuiele, cu biciul, pe ulita, prin targ, la talpi, cu buzduganul sau cu topazul); b) pedepse privative de libertate (ocna, temnita, grosul, varta, surghiunul); c) pedepse pecuniare (dusegubina, confiscarea, gloaba); d) pedepse accesorii sau complementare (tortura, degradarea civica, raderea barbii).

Analizand documentele epocii si pravilele din secolul al XVII-lea si al XVIII-lea, vom constata ca utilitatea pedepsei consta in prevenirea savarsirii de noi infractiuni, ca fundament al dreptului de a pedepsi. Erau incriminate deopotriva infractiunile contra statului, a domniei si a bisericii, ca si cele contra vietii, integritatii fizice sau morale a particularilor, precum si cele contra bunurilor lor.

In epoca medievala, conform pravilelor, pedepsele erau aplicate individual, nu ca in dreptul penal primitiv, grupului social (familiei, neamului) caruia ii apartinea infractorul.

Scopurile principale ale pedepselor in Tara Romaneasca si in Moldova erau: represiunea, expiatiunea (ispasirea), repararea daunei si infricosarea, intimidarea. Nu se punea problema de indreptare a infractorilor, mai ales in feudalismul timpuriu si in primele secole ale feudalismului dezvoltat.

Treptat, pedepsele penale au inceput sa fie mai diferentiate, se tinea cont de circumstantele

in care a fost savarsita infractiunea, de starea sociala a vinovatului si de recidiva.

Inasprirea pedepsei penale este reflectata in gramotele reformei de 40 de ani, in Cartea romaneasca de invatatura din 1646 si in pravilele romanesti din secolul al XVII-lea.

Despre cruzimea si varietatea pedepselor aplicate in perioada feudalismului ne marturiseste lista lor: [94, p. 58]

Clasificarea pedepselor in sistemul dreptului penal din

Tarile Romanesti

Pedepse

corporale Pedepse privative de

libertate

Pedepse pecuniare

Pedepse accesorii sau complementare

a) Spanzuratoarea;

b) Decapitarea;

c) Tragerea in teapa

d) Arderea pe viu;

e) Inecarea;

f) Ingroparea de viu;

g) Suprumarea.

a) Simpla cu toiagul cu nuiele, cu biciul

b) Pe ulita, pe toate ulitele, prin targ;

c) La talpi falanga ;

d) Cu buzduganul sau cu topuzul

Pedeapsa cu moartea

Mutilarea

Infierarea

Bataia

Ocna

Temnita

Grosul

Varta

Surghiunul

Dusegubina

Confiscarea

Gloaba

a) Hatalmul; b Osluhul; c) Tretina; d Pripasul.

Tortura

Degradarea civica

Raderea barbii

Principiile ce caracterizau pedepsele in dreptul feudal din Principatele Romanesti au fost

urmatoarele

Avand ca scop intimidarea, ele erau in general expiatorii, fara finalitatea corectiva, proprie dreptului contemporan; pedepsele educatorii, privative de libertate erau rare.

Printre pedepse nu erau numai cele prevazute de pravile: domnul avea dreptul sa

aplice pedepse si peste pravila.

Era admis cumulul de pedepse.

In interes de clasa, pedepsele erau inegale: pentru aceeasi fapta pedepsele erau diferite.

Pedepsele aduceau venituri pentru domn si pentru dregatorii care judecau.

Razbunarea sangelui nu a existat, ca pedeapsa legala, dar exista dovezi ale aplicarii unei astfel de pedepse in cazuri izolate. Cea mai importanta dovada o constituie compozitiunea, raspandita in toata Europa.

In perioada de destramare a feudalismului, in sec. al XVIII-lea, in Principatele Romanesti

se raspandesc ideile umaniste ale iluministilor. In aceasta perioada, sub influenta

beccarianismului, se produc modificari substantiale, mai ales in legatura cu pedepsele, cu imblanzirea represiunii penale, cu umanizarea conditiilor de executare a acestora.

Principiile ce caracterizau dreptul penal din aceasta perioada au fost:

Individualizarea raspunderii penale cu personalitatea infractorului si excluderea raspunderii familiale.

Legalitatea incriminarii si a pedepsei (nullum crimen, nullum poena sine lege).

Respectul libertatii individuale prin arestarea cu forme legale, cercetarea fara tortura

si interzicerea detentiunii preventive prelungite.

Aplicarea pedepsei dupa judecata, printr-o hotarare motivata.

Umanizarea pedepselor prin excluderea pedepsei cu moartea si a pedepselor mutilante.

Executarea pedepsei in conditii care sa tinda la corectarea vinovatului. [27, p. 315]

La inceputul secolului al XIX-lea Pravila lui Andronache Donici - 1814, "Condica domnitorului Al. Sturdza" - 1826, "Regulamentul Organic" - 1823, respectiv "Pravila lui AL. Ipsilanti" - 1780, "Condica lui Caragea" - 18 7, "Regulamentul Organic" - 1832, "Codul penal

si procedura penala Barbu Stirbei" - 1850 prevedeau pedepse foarte severe, predominand pedepsele corporale a caror aplicare era lasata la arbitrariul judecatorilor.

Codul Sturdza, inspirat in mare parte dupa dreptul austriac, prevedea ca pedepse: moartea, bataia, imbourarea, expunerea in public, surghiunul. De asemenea, in Codul penal Stirbey, inspirat dupa Codul penal francez, erau prevazute urmatoarele pedepse: moartea; munca silnica

pe viata in ocna; munca silnica pe timp marginit in ocna (5- 5 ani); inchisoarea cu munca de la 1

la 5 ani (in temnitele din Braila si Giurgiu); bataia (de 50 - 150 nuiele); inchisoarea fara munca

de la un an si jumatate la zece ani (in inchisoarea de la Snagov); degradatia cetateneasca.

[47, p. 39]

Totodata, pedepsele prevazute in Condica Criminaliceasca a Moldovei din 1820/1826 ne confirma trecerea de la pedepsele expiatorii la cele reeducatorii si transformarea dreptului penal feudal intr-un drept penal modern. [94, p. 60]

Pedeapsa capitala, aspru criticata de Beccaria si de adeptii lui, a fost pastrata, insa in practica ea a inregistrat un regres. Sub domnia lui Alexandru Mavrocordat si a lui Alexandru Ipsilanti nici o pedeapsa capitala nu a fost executata. Mutilarea nu a mai fost prevazuta in Condica Criminaliceasca a Moldovei din 1851. Manualul lui A. Donici si Regulamentele Organice au desfiintat tortura. Infierarea (imbonorarea) a fost desfiintata sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Bataia a continuat sa fie aplicata sub diferite forme: la talpi la falaga), pe ulitele targului sau la poarta curtii boierilor, cu biciul sau cu nuiele, la spate. Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, in anul 1860 bataia a fost desfiintata.

Sistemul pedepselor in Condica Criminaliceasca a

Moldovei din 18 0/1 26

Corporale Privative de

libertate

pecuniare Infamante

sau accesorii

1. Moartea;

2. Bataia.

1. Ocna;

2. Temnita;

3. Surghiunul;

4. Expulzarea.

1. Globirea;

2. Despagubirea;

Lipsirea de scutelnici;

. Taftopatia.

1.Pierderea demnitatii;

. Batjcurarea in public;

. Pierderea drepturilor civile;

4. Canonisirea bisericeasca.

Sub influenta ideilor iluministe, pedepsele privative de libertate se inmultesc in Tara

Romaneasca si in Moldova. Ocna si temnitele inlocuiesc pedepsele capitale in cazuri din ce in ce mai numeroase. Surghiunul este acum mai frecvent aplicat decat in trecut, atat sub forma domiciliului obligatoriu (de exemplu, boierii la mosia lor), cat si sub forma (mai frecventa) izolarii la manastire, sau cea mai grava forma - surghiunul peste granita (exilul). Desfiintarea dusegubinei cu sensul de gloaba pentru abateri de la morala sexuala nu a avut nici un efect asupra dusegubinei cu sensul de gloaba pentru moarte de om cu autor cunoscut, ca rezultat al impacarii intervenite intre ucigas si rudele victimei. Totusi, si compozitiunea continua sa joace

un rol, insa la o scara redusa, deoarece, ca institutie specific medievala, nu mai corespundea cu ideile epocii.

In 1833, Logofetia dreptatii atrage atentia instantelor precum ca sunt nule indoielile de despagubire facute de criminali cu victimele sau familiile lor. In Moldova, Condica Criminaliceasca (1820/1826) interzice tacit confiscarea prin omiterea ei din lista pedepselor. La

fel s-a procedat si in Tara Romaneasca in 18 1 in privinta confiscarii. Gloaba, in general, a continuat sa existe in toata aceasta perioada, dar a evoluat. In Tara Romaneasca Alexandru Ipsilanti interzice in 1 77 cu totul aplicarea pedepsei cu globirea, iar in Moldova o masura identica ia, in 1795, Mihail Const. Sutu. [94, p. 61] Cu toate masurile luate de domnie pentru desfiintarea gloabelor sau pentru schimbarea destinatiei lor, abuzurile micilor dregatori, laici sau bisericesti in aplicarea acestei pedepse au continuat.

In concluzie, vom sublinia ca sub influenta conditiilor social-economice si a curentului iluminist a avut loc perfectionarea dreptului penal, stabilirea unor pedepse pentru majoritatea

infractiunilor. Insa mai continua sa fie practicata tehnica veche de a se lasa decizia privind felul pedepsei la discretia judecatorilor.

Codul penal de la 1864, caracterizat prin blandetea sa, nu prevedea nici pedeapsa cu moartea, nici bataia, nici surghiunul si nici expunerea in public. Cadrul de pedepse admis de acest Cod era compus din pedepse privative de libertate, pedepse privative de drepturi si pedepse pecuniare, toate ierarhizate, ca si infractiunile, pe trei clase: pedepse criminale (munca silnica pe timp marginit, 5-25 ani, recluziunea pe timp de 5 - 10 ani, iar pentru infractiuni politice - detentiunea de la 3 la 10 ani), pedepse corectionale (inchisoarea corectionala de la 15 zile la 5 ani) si pedepse politienesti (inchisoarea politieneasca). Fiecare pedeapsa era determinata, avand fixate atat limita minima, cat si cea maxima.

In aprecierea unor infractiuni mai gasim conceptia morala a pravilelor bisericesti de a considera faptele incriminate ca pacate si deci de a fi pedepsite - pe langa sanctiunile juridice penale - cu "canonisire bisericeasca". Pedepsele denota o discriminare sociala vadita, deoarece pentru nobili se prevedeau pedepse pecuniare, surghiun la manastire, iar pentru cei "prosti" - pedepse fizice, ocna. Se restrange aplicarea pedepsei cu moartea; ea se aplica pentru omor cu intetie si talharie cu omor. Pentru hiclenie urma pierderea dregatoriei si a rangului de boier. Astfel, are loc imblanzirea represiunii penale: moartea se aplica mai rar, mutilarea este anulata, dar pedepsele corporale se mai mentin alaturi de privatiunea de libertate si amenzi.

Codul penal de la 1936, cunoscut si sub numele "Codul penal Carol al II-lea", mentinand

sistemul tripartit, impartea pedepsele in 3 clase: criminale sau pentru crime, corectionale sau pentru delicte si politienesti sau pentru contraventii. Sub raportul genurilor de pedeapsa, Codul prevedea o pedeapsa corporala (moartea), pedepse privative de libertate (munca silnica pe viata, munca silnica pe timp de 3 - 20 ani, temnita grea pe timp de 3 - 20 ani, detentiunea grea pe viata, detentiunea grea pe timp de 5 - 25 ani, detentiunea riguroasa pe timp de 5 - 20 ani, inchisoarea corectionala de la o luna la 12 ani si inchisoarea politieneasca de la o zi la o luna), pedepse privative de drepturi (degradarea civica, interdictia corectionala si decaderea din puterea parinteasca, care se aplicau atat ca pedeapsa accesorie, cat si ca pedeapsa complementara) si pedepse pecuniare (amenda si confiscarea averii).

Calauzandu-ne de faptul ca analiza juridico-penala a pedepselor este strans legata cu modul

lor de executare, iar examinarea lor ar fi unilaterala si incompleta, am considerat de cuviinta si elucidarea unor puncte de reper referitoare la evolutia istorica a sistemului penitenciar existent pe teritoriul Moldovei si al Romaniei.

Nasterea penitenciarelor incepe in momentul in care ilegalismul popular capata noi dimensiuni: anii 1780-1848 sunt cuprinsi de rascoale, revolutii, lupte, conflicte sociale. Spaima fata de plebea razvratita si criminala, barbara, imorala si in afara legii a grabit aparitia inchisorii.

Primele inceputuri ale sistemului de pedepsire in voevodatele romane s-au manifestat inca

pe timpurile Imperiului Otoman. Mai tarziu, Imperiul Bizantin si-a extins legislatia penala pe aceste teritorii pana in 1453. In paralel a existat si o legislatie cumana, tatara, pecenega, avara etc. Cat timp au facut parte din Cumania Neagra, teritoriile romanesti s-au supus acestei autoritati. Tratatul romano-bulgar a adus si influente sud-dunarene in aceste spatii. Pana in sec. al XV-lea, toate aceste influente straine au contribuit la alcatuirea Legii Romanesti sau Ius Valahicum, sau Datina Nordului. [95, p. 70]

Prima lege scrisa apare in "Descrierea Moldovei"a lui Dimitrie Cantemir. In aceasta lege

se constata ca pentru pricinile mari judecata era facuta de domn, care era asistat de un divan. Pricinile minore puteau fi judecate si de boieri. Ca loc de inchisoare serveau manastirile, clopotnitele bisericilor, minele, ocnele de sare, ospiciile, beciurile curtilor boieresti.

Vasile Lupu in Moldova (1642) si Matei Basarab in Muntenia (1652), iar apoi Duca Voda

in cele doua tari romanesti alcatuiesc primele pravile care reglementeaza statutul arestatilor. Ei au incercat sa aplice metodele moderne de detentie ce isi faceau aparitia in acele timpuri in Europa Occidentala.

A.I. Cuza desfiinteaza administratia temnitelor din Muntenia introducand sistemul Moldovei si in sudul Tarii. Creeaza penitenciare speciale: preventive, pentru minori, pentru fapte usoare, pentru femei, pentru munca silnica etc. Introduce mandatul de arestare, condica de incarcerare, corpul gardienilor (diferiti de politisti), ateliere de munca, scoli speciale de reeducare etc.

Dupa alipirea Basarabiei la Rusia (1812), legislatia rusa se infiltreaza si in sistemul penitenciar. Se stabileste un nou statut al inchisorilor. In penitenciare se introduc noi servicii: ale preotilor si de lucratori sanitari. In bugetul de stat se rezerveaza surse pentru hrana, imbracamintea si ameliorarea conditiilor de trai ale detinutilor. O atentiei deosebita se atribuie planurilor de constructie a asezemintelor penitenciare. Inchisorile-model erau construite in asa mod, incat sa poate fi modificate foarte usor. Planurile-tip ale unor asemenea inchisori, elaborate concret pentru asa orase ca Bender, Balti, Hotin, Ismail, se pastreaza in Arhiva Nationala a Republicii Moldova. In afara acestor proiecte, in Basarabia se mai construiesc inchisori dupa planuri individuale. Anume aceste inchisori au fost denumite mai tarziu inchisori-cetate. La aceste tipuri de inchisori se refera proiectul inchisorilor din Balti (1835) si Bender (1842). Mai tarziu astfel de inchisori cetate au fost edificate la Leova, Orhei, Cahul si Soroca. Insa, cel mai reusit proiect se considera proiectul inchisorii-cetate din Chisinau, edificata in 1834-1864.

Din cele relatate putem conchide urmatoarele:

Avand ca scop intimidarea, pedepsele aplicate in Moldova si in Tara Romaneasca erau in general expiatorii, fara finalitatea corectiva, proprie dreptului contemporan; pedepsele educatorii, privative de libertate erau rare. Printre pedepse nu erau numai cele prevazute de pravile: domnul avea dreptul sa aplice pedepse si peste pravila.

Era admis cumulul de pedepse. In interes de clasa, pedepsele erau inegale: pentru aceeasi fapta pedepsele erau diferite. Pedepsele aduceau venituri pentru domn si pentru dregatorii care judecau.

Razbunarea sangelui nu a existat ca pedeapsa legala, dar exista dovezi ale aplicarii unei astfel de pedepse in cazuri izolate. Cea mai importanta dovada o constituie compozitiunea, raspandita in toata Europa.

Intreaga evolutie a dreptului penal este legata de evolutia pedepsei, fapt care ne-a determinat sa analizam sistemul pedepselor prin prisma evolutiei istorice.

Severitatea represiunii a fost o continua cauza de inasprire a moravurilor alimentand indarjirea criminalilor feroci si marind numarul acestora. Numai dupa ce pedepsele au inceput sa se indulceasca s-a produs acea deplasare puternica de la criminalitatea sangeroasa la criminalitatea frauduloasa. Desigur, aceste invataminte au fost platite scump

de omenire, dar, dupa cum se vede, intotdeauna este nevoie de sacrificii.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.