Virusul
ingalbenirii necrotice a salatei - Lettuce necrotic yellows virus LNYV,
Cytorhabdovirus, Rhabdoviridae,
(Ref. Pop, 2009, TVV, III, 13).
Boala este cunoscuta la Lactuca
sativa inca din 1954 in Victoria, Australia, unde a fost
descrisa si studiata de Stubbs
si Grogan (1963, Aust. J.
Agric. Res. 14, 439). În prezent, virusul este raspandit
in Victoria, South Australia, New South Wales si Queensland din
Australia, Noua Zeelanda, Spania si Italia, aria lui de
raspandire corespunzand cu a speciilor Embergeria megalocarpa, Reichardia picroides si Sonchus oleraceus, care sunt principalele gazde rezervoare
in natura. Infectii naturale cu acest virus
s-au gasit la putine specii, unele manifestand simptome
persistente, la altele simptomele disparand complet la scurt timp
dupa infectie. Plantele de salata (Lactuca sativa) infectate natural devin la inceput de culoare
verde mata, apoi clorotice, cu frunzele exterioare fara vigoare
vegetativa, bronzate si, uneori, necrotice, talia lor fiind
redusa, iar salatele infectate intr-un stadiu mai avansat manifesta
pete necrotice pe frunzele din centrul capatanii. La
plantele de Embergeria megalocarpa,
Pterolobium tingitana, Sonchus oleracea si S. hydrophilus infectiile
nu se manifesta prin simptome externe. Prin inoculare de suc, virusul a
fost transmis la Datura stramonium,
Gomphrena globosa, Lactuca sativa, Lycopersicon esculentum, Nicotiana
clevelandii, N. glutinosa, N. glutinosa x clevelandii, Petunia hybrida, Sonchus
oleraceus si Spinacia oleracea.
Inoculat artificial, virusul produce leziuni
locale clorotice si ingalbenirea, rugozitatea si deformarea
frunzelor tinere la Nicotiana glutinosa,
ingalbenirea si deformarea frunzelor la Lactuca sativa, cloroze internervuriene la Datura stramonium si pete clorotice sistemice la Calendula officinalis, unele izolate
infectand si plantele de
Gomphrena globosa, Lycopersicon esculentum, N. tabacum, Petunia hybrida si Spinacia oleracea. În plantele de N. glutinosa si Sonchus arvensis, virionii s-au
gasit in citoplasma celulelor infectate din mezofil, epiderma,
perisori, floem si xilemul tanar, unde se gasesc
si incluziuni sub forma de corpusculi membranosi
continand particule virale. S-au izolat forme ale virusului care pot
fi deosebite prin gravitatea simptomelor plantelor de Nicotiana glutinosa, cea mai cunoscuta fiind izolata
severa SE 3. Experimental, viusul este
transmisibil prin inoculare de suc. În natura este
transmis, in mod persistent, prin afidul Hypermyzus lactucae, virusul fiind retinut la
naparlire, se multiplica in
vector si este transmis, in proportie redusa, la
urmasi. Principala sursa de infectie in
natura sunt plantele de Sonchus
arvensis, gazde favorabile atat pentru virus cat si pentru
vector. Specia Hyperamyzus
lactucae nu se dezvolta pe plantele de salata, care sunt
infectate insa prin intepaturile de proba de
1-5 minute. Sucul foliar contine putini sau
mai multi virioni. Inactivarea termica are loc la 52-54°C,
longevitatea in vitro este de 1-8 h, iar dilutia limita 10-2.
Virionii sunt prevazuti cu anvelope, au forme de bastonase sau
cartuse, avand lungimi modale clare de 227 nm in preparatele
colorate negativ si 360 nm in sectiunile ultrafine si
grosimi de 52 respectiv 66 nm, canalul central fiind evident, structura
helicoidala obscura si distanta dintre spirale de 4,5 nm.
La ultracentrifugare, preparatele purificate se sedimenteaza sub forma
unui singur component, genomul consta din ARN monocatenar, unipartit, iar
principalele masuri de prevenire constau in distrugerea plantelor
gazda spontane perene si combaterea afidului vector.
.com