Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » referate » botanica
Virusul mozaicului salatei

Virusul mozaicului salatei




Virusul mozaicului salatei - Lettuce mosaic virus LMV, Potyvirus, Potyviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 1). Sinonime: Lactuca virus 1, Marmor lactucae, Lettuce mosaic virus. Se cunosc tulpinile: 1, 2, 3, 4, LMV-L , LMV-E, LMV-0, LMV-1, LMV-9. Mozaicul salatei a fost descris prima data la Lactuca sativa cultivata in camp in Florida (S.U.A.), iar la cele din sere, in Anglia (Ainsworth, 1937, Rep. Exp. Res. Stn. Cheshunt for 1936, 60 pp), Newhall-1923- demonstrand ca virusul este transmisibil prin samanta. Prin samanta infectata, virusul s-a raspandit la scara mondiala, fiind identificat in majoritatea tarilor europene, nord-americane si din orientul apropiat si avand o importanta economica ridicata. Mai recent, un atac puternic a aparut in Brazilia, fiind produs de patotipul IV, care a invins toleranta soiurilor continand genele de rezistenta m si g (Stangarlin s.a., 2000, Plant Dis. 84, 490 (Abstr.). Ca si alte potyvirusuri, LMV are un cerc mediu de plante gazda infectand plantele soiurilor sensibile din toate tipurile de salata, cum sunt salata pentru foi (Lactuca sativa convar. secalina), marula (L. sativa convar. longiflora-syn. L. romana) si slata capatana (L. sativa convar. capitata).



Mozaicul salatei este o bola cu importanta economica deosebita pentru cultivatorii de salata din toata lumea, fiind mult raspandita cand nu se aplica masurile de prevenire si compromitand, uneori total, productia plantelor infectate. Manifestarea bolii depinde de soi, tulpina virusului, stadiul de dezvoltare in momemntul infectiei si conditiile climatice, simptomele manifestate de plantele infectate constand in clarifierea nervurilor, mozaicarea, marmorarea, deformarea si, uneori, necrozarea frunzelor, piticirea plantelor si dezvoltarea incompleta a capatanilor care devin necomercializabile. Alte plante cultivate infectate natural cu acest virus sunt andiva (Cicorium endivia), spanacul (Spinacia oleracea), mazarea (Pisum sativum), nautul (Cicer arietinum) si sofranelul (Carthamum tinctorius), iar dintre buruieni Stellaria media, Chenopodium album, C. murale, Carduus broteroi, Helminthia echioides, Lactuca serriola, L. viros, Senecio vulgaris, Sonchus asper, Uropermum picroides, Zinnia elegans, Capsella bursa-pastoris, Erodium cicutarium, Lamium amplexicaule, Lathyrus odoratus, Malva parviflora, Anagallis arvensis si Primula obconica. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Amaranthus caudatus, Beta vulgaris (unele tulpini), Capsella bursa-pastoris, Chenopodium album, C. amaranticolor, C. capitatum, C. murale, C. quinoa, Chichorium endiva, Gomphrena globosa, Lactuca sativa, Lathyrus odoratus, Nicotiana benthamiana, N. clevelandii, Senecio vulgaris, Spinacia oleracea, Stellaria media, Tetragonia expansa si Zinnia elegans. Inoculat artificial, virusul produce simptome variabile, constand in clarifierea nervurilor si marmorare galbena, uneori cu necroze nervuriene si bronzare, evidente la plantele cu tulpini florifere, plantele neformand capatani, frunzele centrale fiind mici si rozetate la Lactuca sativa, leziuni verde pal sau clorotice frecvent cu marginile rosietice dupa 8-10 zile urmate de pete nervuriene galbene sistemice, mai ales iarna la Chenopodium amaranticolor, leziuni locale clorotice numeroase fara margini rosietice pete nervuriene galbene sistemice insotite de contorsionarea si micsorarea suprafetei frunzelor apicale la Chenopodium quinoa si leziuni locale alburii dupa 4-7 zile evoluand in leziuni mai mari cu marginile rosii la Gomphrena globosa. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor infectate din toate partile plantelor, unde apar si incluziuni caracteristice potyvirusurilor. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc, iar in natura, nepersistent, prin afidele Myzus persicae, Macrosiphum euphorbiae, Acyrthosiphon scariolae si Aphis gossypii. Rhopalosiphum pseudobrassicae transmite virusul la salata de tip asparagus in China, iar Acyrthosiphon pisum eficient de la mazare la mazare.



De la un an la altul, virusul se transmite prin samanta de salata, rata transmiterii depinzand de momentul infectiei, soi si conditiile externe, fiind de 1-12 % la germoplasmele susceptibile si 0 % sau un procent extrem de redus in cazul soiurilor rezistente la tulpina comuna. La tulpinile care inving gena de rezistenta g nu s-au gasit cazuri de transmitere prin samanta. Transmiterea seminala are loc prin polenul si ovulele plantelor infectate iar virusul se gaseste in embrion si, la o concentratie foarte scazuta, in tegumente, endosperm si pericarp. Transmiterea prin samanta are loc si la Lactuca serriola, dar nu s-a confirmat la Senecio vulgaris si la Cicorium endiva. Principalele surse de infectie in camp sunt plantele de salata crescute din samanta contaminata, care pot fi in proportie de 0-1 % sau mai mult, de la care virusul se transmite la salatele si buruienile susceptibile din jur prin afide. Tarile din Bazinul mediterranian ofera conditii excelente dezvoltarii si activitatii vectorilor, in tarile mai sudice populatiile si mobilitatea acestora fiind mai reduse, din cauza uscaciunii si temperaturilor ridicate. În unele tari, o alta sursa importanta pentru culturile din camp este buruiana Helminthia echioides. Sucul foliar contine putini virioni. Temperatura de inactivare este 55-60°C, dilutia limita 10-2-10-3, iar longevitatea in vitro la 20°C 1-2 zile. Virionii sunt in forma de bastonase flexuoase avand o lungime modala clara de 750 nm si 13 nm in diametru, canalul axial fiind evident, iar structura helicoidala obscura. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul consta din ARN monocatenar, iar virionii au o singura proteina capsidala. Combaterea mozaicului salatei se realizeaza prin producerea si utilizarea de samanta certificata libera de virus, combaterea afidelor si a buruienilor gazda spontane, intreruperea ciclurilor de cultivare a salatei in camp si sere pentru o perioada de doua saptamani si cultivarea soiurilor rezistente. Initial, in cateva soiuri de salata, s-a identificat gena dominanta Mo2, care asigura imunitate la LMV. Aceata este insa putin utilizata in amelioare, fiind ineficace fata de majoritatea izolatelor virale. Efectiv, in ameliorare se utilizeaza genele recesive mol1 si mol2 , mol1 , numita initial g, din soiul Galega de Inverno fiind mult folosita de amelioratorii europeni si introdusa in multe soiuri din toate tipurile de salata. Gena mol2 , numita initial mo, identificata in linia de Lactuca sativa PI 251245 din Egipt, a fost utilizata mai mult de amelioratorii nordamericani introducand-o in tipurile de salata Crisphed si Cos. Considerate initial identice, s-a dovedit ulterior ca cele doua gene sunt diferite dar foarte apropiate, lincate sau alele. Pentru tulpinile virale LMV-1 si LMV-9, care inving gena mol1, gena mol2 asigura rezistenta totala, insa pentru cele mai multe tulpini, cum este LMV-O, mol1 si mol 2 confera numai toleranta, permitand acumularea virusului, aceste gene fiind de rezistenta sau de toleranta in functie de izolatele virale, pentru identificarea lor in plante utilizandu-se metode moleculare de testare.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.