Virusul piticirii galbene a cartofului

Virusul piticirii galbene a cartofului - Potato yellow dwarf virus PYDV, Nucleorhabdovirus, Rhabdoviridae, sinonime: Potato yellow dwarf virus Black 1944; Solanum virus 16 Smith; Marmor vastans Holmes; Aureogenus vastans Black; tulpini: Se cunosc doua forme de PYDV (PYDV-SYDV si PYDV-CYDV), care difera intre ele serologic prin insectele vectoare si reactiile unor plante test si manifesta protectie reciproca in plantele de N. Rustica, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 491). A fost raportat prima data la Solanum tuberosum, in S.U.A. (Barrus si Chupp, 1922, Phytopathology 12, 123), fiind raspandit in regiunea nordamericana, Canada si S.U.A. (Black, 1941, Am. Potato J. 18, 231), forma PYDV-CYDV gasindu-se numai in statul New Jersey. Plantele de cartof (Solanum tuberosum) infectate natural sunt rigide si pitice, tulpinile de culoare verde-galbuie, iar varfurile adesea distruse de timpuriu. Tulpinile crapa frecvent, in maduva si cortex se observa pete mici ruginii la nivelul nodurilor si internodurilor din partea superioara a tufelor, iar foliolele frunzelor sunt rasucite sau corugate. Tuberculii sunt putini, mici, uneori crapati, iar in pulpa prezinta pete mici sau zone extinse de culoare ruginie. Virusul produce, de asemenea, boli grave la platele de tomate (Lycopersicon esculentum), trifoiul incarnat (Trifolium incarnatum) si crizanteme (Crysanthemum leucantemum) infectate natural.

Experimental, virusul a fost transmis la Datura stramonium, Nicotiana edwardsonii, N. glutinosa, N. langsdorffi, N. rustica, N. sylvestris, N. tabacum, Solanum melongena, Vicia faba si Callistephus chinensis. Inoculate artificial, plantele de cartof (S. tuberosum) reactioneaza prin piticirea sau distrugerea lastarilor in curs sau inainte de rasarire, ingalbeniri si necroze apicale, aparitia de pete necrotice pe tulpini in special, la nivelul nodurilor superioare, piticirea, craparea si patarea pulpei tuberculilor, majoritatea plantelor fiind complet distruse, cele care supravietuiesc prezentand simptome slabe. La N. rustica, tulpina SYDV produce leziuni locale detectabile la aproximativ 7 zile de la inocularea mecanica, simptomele sistemice constand in marmorarea si ingalbenirea frunzelor si, uneori, aparitia de dungi verzi deschis sau galbene pe tulpini, simptomele cronice fiind mai slabe, iar CYDV produce leziuni locale variabile, raspandirea sistemica fiind mai inceata. Plantele de T. incarnatum pot fi infectate cu ajutorul insectelor vectoare sau prin inteparea varfurilor plantelor cu ace contaminate cu inocul, simptomele constand in clarifierea nervurilor, ce apare, la inceput, pe frunzele tinere si moartea plantelor. La CYDV simptomele sistemice apar la inceput pe frunzele batrane apoi se dezvolta pete si linii brune-ruginii care lipsesc la SYDV. Plantele inoculate cu CYDV rezista fazei acute a bolii iar in faza cronica simptomele sunt foarte slabe. La inceput, virionii se gasesc intre cele doua membrane nucleare, iar mai tarziu si in citoplasma (Chiu s.a, 1970, Virology 40, 387). Experimental, virusul poate fi transmis prin inoculare de suc, altoire si insectele vectoare, fiind singurul virus transmisibil prin cicade si prin inoculare de suc, producand leziuni locale pe frunzele inoculate (Black, 1938, Phytopathology 28, 863). În natura, transmiterea are loc prin specii de cicade, relatia dintre virus si vectori este de tip persistent propagativ, virusul fiind retinut la naparlire si multiplicandu-se in vectori. Forma SYDV este transmisa bine prin Aceratagallia sanquinolenta si alte specii de Aceratagallia, slab prin Agallia quadripunctata si deloc prin A. constricta, iar forma CYDV se transmite prin A. constricta, ceva mai bine decat SYDV prin A. quadripunctata, si deloc prin Aceratagallia sanquinolenta.

Transmiterea are loc prin nimfe si adulti. Virusul  ierneaza in insecte chiar in lipsa plantelor susceptibile, se multiplica in vectori (Chiu s.a., 1970, l.c.), perioada minima de incubatie in insecte este de 6 zile, iar, in unele cazuri, forma CYDV a fost transmisa - ocazional- la urmasi prin ou (Black, 1953, Phytopathology 43, 9), trifoiul incarnat fiind cea mai buna gazda pentru transmiterile prin insecte. Sucul foliar contine multi virioni. Inactivarea termica are loc la 50°C, longetivitatea in vitro este de c. 4 ore, dilutia limita 10^-3. Virusul nu rezista in frunze de N. rustica uscate sau inghetate timp indelulgat (Black, 1970, CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 35, 4 pp). Virionii sunt baciliformi, dec. 380/75 nm, prevazuti cu anvelopa aparent construita din trei lamele groase de c. 3 nm. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul consta din ARN monocatenar, linear, monopartit, iar virionii contin cinci proteine. În culturi celulare, antigenul este la inceput limitat la nucleu, principalul loc de asamblare este membrana nucleara interna, acumularea virionilor avand loc intre membranele nucleare, asamblarea producandu-se intranuclear, iar -in ultimul stadiu- virusul gasesindu-se si in citoplasma (Chiu s.a., 1970, l.c.). Principalele masuri de combatere constau in folosirea de material saditor sanatos si combaterea cicadelor vectoare.