Virusul stricului mazarii

Virusul stricului mazarii - Pea streak virus PeSV, Carlavirus, sinonime Wisconsin pea streak, Pea streak New Zealand virus, Sweet clover virus, Steinklee Virus, Alfalfa latent virus, Marmor iners si Wisconsin, Idaho si sweet clover, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 263). Virusul a fost descris prima data la Pisum sativum (Zaumeyer, 1938, J. Agr. Res. 56, 747; Hagedorn si Walker, 1949, Phytopathology 39, 837) in S.U.A., in prezent fiind mult raspandit, la mazare, sulfina, trifoi si lucerna, in regiunea Euroasiatica, Canada si S.U.A., pe continentul european fiind descris la Melilotus albus in Germania, de Quantz si Brandes (1957, Nachr. blt. dt. Pflanzenschutzd. (Brownschweig) 9, 6). Plantele bolnave din camp prezinta simptome persistente sau infectii latente, iar la cele inoculate artificial in sera simptomele sistemice pot dispare la scurt timp de la inoculare. La plantele de mazare (Pisum sativum) infectate natural, boala poate fi observata uneori in luna mai, manifestandu-se prin brunificarea si moartea plantutelor. La plantele infectate mai tarziu, se observa pete neregulate necrotice, brune-violacee pe suprafata limbului, nervuri, petiol si tulpina.

Alte simptome sunt deformarea si clorozarea frunzelor terminale, ofilirea varfului si moartea plantelor. Pe pastai apar, de asemenea, pete neregulate sau formatiuni inelare brune, iar semintele sunt mai mici, zbarcite si cu pete de culoare cenusie. La plantele de sulfina alba (Melilotus albus) infectate natural, boala se manifesta prin decolorarea si necrozarea partiala a nervurilor laterale si aparitia de necroze intercostale. Plantele de trifoi rosu (Trifolium pratense) si de lucerna (Medicago sativa) sunt adesea infectate fara a manifesta simptome externe. Experimental, virusul a mai fost transmis la Antirrhinum majus, Cassia occidentalis, Chenopodium amaranticolor, C. quinoa, Cicer arietinum, Crotalaria spectabilis, Cucumis melo, C. sativus, Cucurbita pepo, Cyamopsis tetragonoloba, Datura stramonium, Fagopyrum esculentum, Glycine max, Gomphrena globosa, Lathyrus odoratus, Lens esculentum, Lupinus albus, L. angustifolius, Lycopersicon esculentum, Medicago lupulina, M.orbiculatus, Melilotus officinalis, Nicotiana tabacum, Ornitopus sativus, Pisum melanocarpum, Phaseolus vulgaris (infectata de New Zealand pea streak virus si Steinklee virus), Spinacia oleracea, Trifolium hybridum, T. incarnatum, T. repens, T. subterraneum, Vicia faba, V. sativa, V. villosa, Vigna unguiculata si Zinia elegans. Inoculat artificial, virusul produce necroze sistemice, benzi nervuriene si inrosire la Pisum sativum, leziuni locale necrotice, urmate de pete si dungi necrotice sistemice la Vicia faba (de preferinta soiul Bell) si leziuni locale necrotice sau clorotice la Cassia occidentalis. Tulpina Wisconsin produce numeroase leziuni locale necrotice la Chenopodium amaranticolor, Steinklee Virus infectii locale la C. quinoa, ultima specie reactionand local si la New Zealand pea strek virus. La 3 saptamani de la inoculare, in citoplasma celulelor epidermice ale plantelor de mazare, apare o masa colorabila in rosu cu fuxina si albastru de metilen, situata in aproprierea nucleului si in lungul peretilor celulari. În citoplasma celulelor mezofilului s-au pus in evidenta virioni individuali sau in manunchiuri atasate membranelor (in jurul vacuolelor), ca si in cazul altor carlavirusuri. În citoplasma celulelor infectate apar, de asemenea, incluziuni, in forma de corpusculi vacuolati, in forma de benzi sau paracristalini care contin virioni.

Celulele si organele lor sunt deteriorate, iar reticulul endoplasmatic este marit. Tulpina Wisconsin se deosebeste mai ales prin rezistenta indelungata in vitro (50-60 zile), transmisibilitatea slaba prin Acyrthosiphon pisum si formarea de leziuni locale necrotice la Chenopodium amaranticolor, tulpina Idaho este asemanatoare si inrudita serologic cu tulpina Wisconsin, dar rezistra in vitro numai 4-7 zile si este usor transmisibila prin A. pisum, tulpina sweet clover este asemanatoare cu tulpina Idaho, de care se deosebeste prin faptul ca a fost izolata uneori de la plante de fasole infectate experimental. Experimental, virusul este usor transmisibil prin inoculare de suc. Tulpina Idaho este usor transmisibila, in mod nepersistent, prin insecta Acyrthosiphon pisum, dupa o achizitionare de 15 minute - 30 h, iar tulpina Wisconsin numai in proportie de 0,32 % si 3,27 % dupa o achizitionare de 15 sec. Virusul este de tip nepersistent, perioada de hranire pentru achitionare variind de la 15 minute la 24 ore. Retinerea acestuia de catre vector este scurta, din totalul insectelor mentinute pe prima serie de plante test timp de 15 minute, numai 4 % mai raman infectioase. Virusul a putut fi achizitionat de insecte si din preparate purificate. Nu se cunosc cazuri de transmitere prin samanta, sursa de infectie de la un an la altul fiind asigurata de culturile de lucerna si trifoi. Sucul foliar contine multi virioni. În suc de mazare, de regula, temperatura de inactivare este peste 70°C, uneori 78-80°C, dilutia limita de pana la 10^-6-10^-7 , iar longevitatea in vitro de 4-7 zile la tulpina Idaho si 50-60 zile la tulpina Wisconsin. Virionii sunt filamentosi, de regula, flexuosi, avand lungimea modala de cca. 619 nm sau 630 nm, 13 nm grosime, canalul axial fiind obscur si structura helicoidala obscura. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul consta din ARN monocatenar, monopartit, iar virionii contin doua proteine. Infectiile cu virusul stricului mazarii pot fi prevenite evitand amplasarea culturilor de mazare si de sulfina in aproprierea suprafetelor cultivate cu lucerna si trifoi sau in vecinatatea terenurilor intelenite. Boala poate fi prevenita prin crearea si cultivarea soiurilor rezistente, utilizand genele de rezistenta sbm-1 care confera rezistenta la patotipurile P1 si P4 si sbm-2 care determina rezistenta la patotipurile P2 si P3.