Cantecul pietrei pe muntele de apa

Tocmai in aceasta consta placerea oricarei preumblari prin Romania: nu trebuie decat sa tii ochii deschisi pentru a descoperi lucruri care merita vazute. Arutela, castrul uitat Mergand spre Ramnicu Valcea, ne-am abatut putin spre nord, pe Valea Oltului. Acolo, Manastirea Cozia este o destinatie predilecta a turistilor. Doar putin mai sus, pe malul celalalt al raului, Castrul roman Arutela (pe teritoriul actualei localitati Bivolari) nu prea are parte de vizitatori. Construit la anul 133, sub imparatul Hadrian, Arutela era una dintre constructiile cu destinatie civila si militara ce strajuiau, pornind de la Dunare si ajungand in inima Carpatilor, Drumul lui Traian.

Perlele uriase ale Pamantului Urmatoarea oprire: Costesti, la cca 40 de kilometri de Ramnicu Valcea, pe soseaua nationala ce duce la Targu Jiu. Intrat in istoria recenta ca loc al uneia dintre penibilele "batalii" dintre hoardele de mineri migratori si autoritati (lupte incheiate cu de tot ridicola "pace de la Cozia"), Costestiul este "cuibul" trovantilor, al uriaselor oua ale Pamantului.

Zamisliri de nisip, formate prin compactarea acestuia in urma unor puternice seisme, trovantii de Costesti (li se mai spune si balatruci) sunt considerati a fi cele mai mari formatiuni geologice de acest tip din lume. In jurul lor s-a construit o adevarata mitologie: se spune ca aceste pietre ar fi vii si ca ar avea puterea de a influenta viata oamenilor. In zona, aproape ca nu este casa in ograda careia sa nu odihneasca un balatruc. Cei care se poarta frumos cu ei, care ii mangaie si-i uda, se gasesc sub protectia pietrei.

Prin lege, trovantii de Costesti sunt protejati; prin traditie, sunt cautati si luati de la locul lor, din preajma uriasului deal de nisip unde s-au nascut, si "gazduiti" de oamenii locului. Un lucru ramane: spectacolul oferit de campul cu trovanti, gratia si forta pietrei, demonstratia faptului ca arta (si cea moderna), in manifestarile ei cele mai izbutite, nu face decat sa reproduca ceea ce Dumnezeu a facut intr-una dintre cele doar 6 zile de munca pe care le-a prestat in folosul umanitatii.

Cum se mai invarte roata doar cativa kilometri mai la vest de Costesti, soseaua se transforma in spatiu de expunere pentru mesterii ceramisti din zona Horezu. Aici, in prima parte a lunii iunie, se organizeaza anual Festivalul Cocosul de Hurez, cu participarea "scolilor de olarit" din toate zonele tarii. In asteptarea acestuia, mesterii invart de zor roata si incing cuptoarele. Produsele lor, oferite spre vanzare, impodobesc drumul, de o parte si de alta.

Cererea, insa, a influentat oferta: vasele cu forme, desene si culori traditionale se insotesc cu alcatuiri pestrite de ceramica, lipsite de orice noima. Legea o face banul clientului, n-o mai face traditia. Celor care se grabesc sa-i judece pe olarii de Horezu le reamintesc faptul ca "mandrele" palate cu turnuri de tinichea, fala tiganilor imbogatiti prin munca grea si cinstita, sunt proiectate de arhitecti. Pe bani. Partea buna a lucrurilor este ca ceramica de Horezu supravietuieste asaltului cererii de kitsch-uri.

Foto (28)

Ca de fiecare data, drumul s-a dovedit a fi la fel de interesant ca si obiectivul final al calatoriei.