Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » referate » geografie » geologie
PROCESE SEDIMENTOGENE

PROCESE SEDIMENTOGENE




PROCESE  SEDIMENTOGENE

Aceste procese se desfasoara la suprafata litosferei sau in imediata ei vecinatate, atat in ariile continentale cat si in cele marin-oceanice, fiind determinate de factori de suprafata si exteriori globului terestru. Spatiul in care au loc asemenea fenomene, constituie domeniul sedimentar, iar rezultatele lor constituie produsele sedimentare.

a) Factorii care determina si controleaza procesele petrogenetice sedimentare sunt:

Apa, indeosebi apa in miscare care, pe cale mecanica (dezagregare) si chimica (alterare) determina distrugerea rocilor preexistente, rezultand materia din care iau nastere rocile sedimentare. Urmeaza transportul in suspensie ori in solutie (mediul de acumulare a rocilor sedimentare).Initial, inainte de formarea rocilor sedimentare propriu-zise, are loc depunerea unor sedimente, intr-un bazin de sedimentare (fie el oceanic, marin sau lacustru). Aceste sedimente imbraca aspecte diverse, functie de gradul de alterare si dezagregare al rocilor preexistente, distanta de transport, mediul de transport, conditiile chimice (Eh-ul, pH-ul apei) ale bazinului de sedimentare, factorii termodinamici etc.. Practic, sedimentul reprezinta acumularile recente, inca neseparate de mediul de depunere si necoezive, in opozitie cu rocile sedimentare, care sunt compacte si coezive. Acestea din urma sunt separate de mediul de depunere prin acoperirea de paturi noi de sedimente.



Aerul, prin constituentii sai, O2 si CO2, contribuie la distrugerea rocilor preexistente si reprezinta la randul sau un factor de transport si mediu de acumulare pentru materia respectiva.

Temperatura prin variatiile diurne si sezoniere, determina distrugerea rocilor preexistente, in urma mecanismelor de dilatare-contractare si umezire-uscare (+580 C la umbra; -880 C, in zonele cele mai reci).

Presiunea in atmosfera - determina miscarea maselor de aer, si prin urmare, pe aceea a particulelor. Presiunea hidrostatica, controleaza procesele mecanice si chimice din apele bazinelor lacustre si marine. Tot ea, adica presiunea litostatica determina compactizarea si deshidratarea sedimentelor.

Factorul biotic, desi a intervenit mai tarziu, actiunea sa s-a manifestat in forme foarte variate. Efectele au fost dominant constructive.

Gravitatia determina si controleaza cea mai mare parte a proceselor de transport a materialului sedimentar.

b) Materia care constituie rocile sedimentare este reprezentata (cu exceptia depozitelor de precipitatie), numai prin fragmente si elemente chimice provenite din roci preexistente. Totul are, prin urmare, un caracter secundar.

c) Spatiul de sedimentare este reprezentat de intreaga suprafata a globului. Se pot distinge, sub raportul factorilor morfologici si climatici, urmatoarele domenii de sedimentare:

- domenii continentale care pot fi aeriene, subnivale, subacvatice (fluviatil, lacustru, paludal = mlastini);

- domenii marin-oceanice care cuprind:

a. bazinul oceanic propriu-zis (ariile campiilor abisale si cele corespunzand rifturilor);

b. bazinul marginilor continentale:

- domeniul litoral (de coasta);

- domeniul de self (platforma continentala submersa);

- domeniul de taluz (povarnisul continental);

- domeniul de tranzitie se caracterizeaza prin proprietati ale domeniilor anterioare, care se intrepatrund. Aici se pot separa:

- domenii deltaice;

- domenii lagunare;

- domeniul limanelor;

- domeniul estuarelor;

- domeniul fiordurilor.

Pentru fiecare din aceste domenii, procesele sedimentogene sunt specifice, atat in ceea ce priveste formarea tipului de roca cat si al formatiunilor sedimentare.

In ansamblul proceselor care conduc la formarea rocilor sedimentare se pot deosebi:



a) procese depozitionale care determina acumularea materiei si nasterea sedimentelor;

b) procese postdepozitionale care determina transformarea sedimentelor in roci si prin urmare, transformarea acumularii intr-un proces stabil de-a lungul timpului geologic.

Procesele depozitionale sunt controlate de factori specifici fiecarui domeniu ca si de factori care actioneaza la nivelul globului. In cadrul sedimentelor, deci si al rocilor, pot fi recunoscute trasaturi ca: ciclicitatea manifestarii unor factori (diurna sezoniera cu efect asupra climei, nivelul apelor oceanelor etc.) ori disciclitatea, efect al manifestarilor bruste, momentane, violente (inundatii, furtuni etc.).

Notiunea de sediment

Un sediment este un depozit neseparat de mediul in care s-a acumulat si adesea mobil. Roca sedimentara, este de cele mai multe ori, un depozit consolidat si separat de mediul in care s-a format.

Atat sedimentele cat si rocile sedimentare, au un caracter poligenetic (cu alte cuvinte de mai multe geneze). Trasatura lor comuna, o constituie formarea in conditiile de presiune si temperatura normala in partea superficiala a litosferei. In aceste conditii, se considera depozit sedimentar orice material care a luat nastere prin:

- alterarea rocilor preexistente, dezagregarea, fragmentarea;

- transportul si acumularea gravitationala in bazine de sedimentare;

- precipitarea chimica si biochimica din solutii naturale;

- activitatea organismelor vegetale si animale capabile sa-si construiasca schelete sau invelisuri protectoare de natura minerala.

Toate aceste procese explica marea diversitate a rocilor sedimentare, reflectata de natura constituentilor lor, de caracterele structurale si texturale. In raport cu acele caractere primare ale materialului care le-au generat, rocile sedimentare reflecta si modificarile postdepozitionale suferite de sedimente in evolutia lor la suprafata scoartei terestre.

Cauzele care determina formarea materialului care va intra in constitutia sedimentelor si rocilor sedimentare isi au originea la suprafata scoartei terestre sau in afara ei (sunt de natura exogena) si apar in cadrul actiunii dintre litosfera, hidrosfera, atmosfera si biosfera. Cu ponderi diferite, procesele care genereaza materialul sedimentar sunt:

- distrugerea rocilor preexistente (surse ale depozitelor = principalele moduri de formare a depozitelor sedimentare, valabile si pentru activitatea biotica si vulcanica);

- activitatea biotica;

- activitatea vulcanica;

- aportul de materiale extraterestre; posibilitati de contaminare a

- activitatea umana. produselor sedimentare







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.