SUPRAFATA SUBIACENTA

SUPRAFATA SUBIACENTA

Suprafata subiacenta este suprafata Pamantului, care se afla in contact cu atmosfera si imediat sub ea. Intre atmosfera si suprafata subiacenta au loc schimburi energetice si de apa in mod continuu, depinzand de caracteristicile solului, existenta reliefului, felul si intinderea invelisului vegetal.

Suprafete oceanice si suprafete continentale

Caldura specifica a apei este de 2 ori mai mare decat a solului, fapt ce determina o acumulare de energie calorica mai mare in apa decat in sol. Ca urmare temperatura apei se modifica mai lent decat a solului, valorile extreme sunt micsorate, iar momentul de producere a extremelor se decaleaza pe apa fata de uscat.

Apa are un rol regulator, de micsorare a amplitudinii termice si de aplatizare a temperaturii medii, pe cand uscatul le mareste. Valurile, ajuta la fenomenul de patrundere a caldurii in apa, mai  adanc decat in sol.

Repartitia inegala a apelor si uscatului, respectiv 71I si 29I, albedoul diferit 2-14I la ape si 10-30I la uscat, face ca apele sa absoarba o cantitate de energie termica, care patrunde in adancuri, mai mare decat uscatul care absoarbe mai putina energie si numai intr-un strat superficial.

La latitudini mai mici de 45⁰ temperaturile medii a apelor sunt mai mici decat deasupra uscatului, iar la latitudini mai mari de 45⁰, temperaturile medii de deasupra apelor sunt mai mari decat cele de deasupra uscatului.

Astfel, se genereaza un climat deosebit deasupra apelor, climatul maritim, fata de cel de deasupra uscatului, climatul continental. Intre climatul maritim si cel continental se afla un climat de tranzitie numit climat de coasta sau de litoral.

Caracterul continental este cu atat mai accentuat, cu cat amplitudinea termica este mai mare. Fiecarui loc geografic ii corespunde un anumit grad de continentalism C cu valori cuprinse intre 0 si 100.

C=

unde A este amplitudinea termica in grade Celsius, x este latitudinea locului, iar a, b si x sunt niste constante ale caror valori au fost propuse de Conrad.

a=1,7; x =10⁰; b=-14. Conrad a gasit C 100 pentru Vernoiansk si C=0

Curentii maritimi influeteaza esential caracterul climatic. Gulf-stream - curentul cald, incalzeste coastele Peninsulei Scandinave, ridicand temperatura lunilor de iarna, exagerand caracteristicile oceanice ale climatului. Curentul rece al Labradorului reduce curentul oceanic, creste amplitudinea termica, permitand extinderea pana la ocean a caracterului climatic.

Suprafetele subiacente continentale sunt suprafete neomogene, determinand o gama intreaga de climate.

Relieful exercita o actiune dubla asupra elementelor meteorologice, atat prin orientare cat si prin incalzire.

Versantii sudici capata o cantitate de energie solara mai mare decat cei nordici. Contrastele intre versanti, apar mai pregnant in muntii situati la latitudini mijlocii. Contrastele se micsoreaza spre Ecuator si spre Poli. Orientarea pantelor fata de directia dominanta a vanturilor exercita o actiune de barare si de transformare a curentilor aerieni, determinand miscari de ascensiune, destinderi adiabatice, formarea norilor si a precipitatiilor.

Inclinarea versantilor modifica intensitatea radiatiilor, favorizeaza formarea brizelor, influenteaza viteza vanturilor si produce precipitatii.

Cresterea altitudinii duce la cresterea energiei solare receptionate prin scurtarea drumului parcurs de razele solare in atmosfera si prin cresterea puritatii aerului, adica a coeficientului de transparenta.

Presiunea atmosferica, temperatura, umiditatea absoluta si nebulozitatea scad. Precipitatiile cresc pana la un anumit nivel, dupa care scad, iar viteza vantului creste.

Vegetatia produce modificari microclimatice importante. Solul isi micsoreaza incalzirea si racirea, miscarile de advectie sunt diminuate, se favorizeaza evaporarea si condensarea. Marile paduri intretin umiditatea pana in inima continentelor.

CIRCULATIA GENERALA A ATMOSFEREI

Prin circulatia generala a atmosferei se intelege totalitatea curentilor cu caracter permanent sau periodic la scara planetara.

Cauzele circulatiei generale a atmosferei sunt:

repartitia inegala a energiei solare pe suprafata Pamantului;

miscarea de rotatie a Pamantului;

lipsa de omogenitate a suprafetei terestre.

Pentru o buna intelegere a complexitatii circulatiei generale a atmosferei vom considera trei modele succesive, crescand in complexitate:

a.     

Suprafata terestra omogena si Pamantul imobil: in aceasta situatie va apare o circulatie termica din regiunile polare reci si aerul cald al Ecuatorului (fig.32)

	Fig.32. Circuitul a

Aerul rece se va orienta de la poli spre ecuator, de-a lungul meridianelor, la suprafata Pamantului, iar aerul cald de la Ecuator se va ridica si se va indrepta spre poli, la inaltimi. Repartitia presiunii va fi determinata de repartitia temperaturii aerului pe suprafata Pamantului. Presiunea atmosferica va creste in mod uniform de la ecuator la poli, iar izobarele vor coincide cu paralelele geografice.

b.     Suprafata terestra omogena si Pamantul in miscare.

Fata de situatia precedenta, apar modificari cauzate de forta lui  Coriolis.

Fig.33. a. Circulatia la sol; b. circulatia la inaltime

In emisfera nordica, aerul cald care vine de la poli la ecuator, va fi deviat de la directia N-S, dupa directia NE-SW. Aerul se delpaseaza din zonele polare de inalta presiune (datorate temperaturilor scazute) catre latitudinile mijlocii, unde se afla un camp de slaba presiune atmosferica, datorata activitatii intense a depresiunilor. Datorita miscarii de rotatie a Pamantului va apare o forta, de tip Coriolis, ce va devia aerul din directia N-S, in directia NE-SW. La latitudini de 30-35⁰, atat in emisfera boreala cat si in cea australa apar doua brauri de presiune atmosferica de origine dinamica. Gradientii barici se vor indrepta atat spre Ecuator, cat si spre latitudinile de 45⁰.

La inaltime, circulatia aerului este mai simpla decat la suprafata Pamantului. Aerul puternic incalzit la Ecuator se ridica la inaltime, unde se dirijeaza spre poli. Datorita actiunii fortei Coriolis aerul este abatut spre dreapta (NE) sau stanga (SW), in functie de emisfera, ajungand la 30-35⁰ aproape perpendicular pe gradientul baric. La inaltime, presiunea ridicata este in regiunea Ecuatorului si joasa spre cei doi Poli. Intre Ecuator si tropice, miscarea aerului formeaza vanturile regulate la suprafata Pamantului numite alizee, iar la inaltimi aceste vanturi se numesc contraalizee.

c. Suprafata terestra neomogena si Pamanntul in miscare: este cel de-al treilea model si cel mai complex.

Lipsa de omogenitate a suprafetei Pamantului influenteaza straturile inferioare ale atmosferei. Straturile superioare nu sunt influentate, ele avand o comportare similara cu cea a punctului b. Inelele de presiune care se afla in regiunile tropicale, se intrerup deasupra uscatului, aparand regiuni depresionare, si sunt continuie deasupra oceanelor, unde apar regiuni cu caracter anticiclonic (presiuni ridicate) permanent. In emisfera nordica, de la tropice spre Ecuator circula un curent de nord-est pe versantul rasaritean al maximelor barometrice aflate in aceste regiuni.

La latitudini mijlocii, circulatia se complica foarte mult, fiind determinata de o serie de depresiuni si anticicloni mobili. Prin observarea circulatiei pentru o lunga perioada de timp, putem spune ca avem de-a face cu o circulatie zonala, de-a lungul paralelelor geografice, si una de-alungul meridianelor.