Notiuni de baza

In acest capitol vom prezenta o definitie a Internetului, diferitele servicii puse la dispozitie de Internet, vom face o scurta istorie a Internet-]ului marcand momentele principale in evolutia acestei retele, vom prezenta organizatiile care sunt responsabile de buna functionare a Internet-ului, vom prezenta principiul client-server si protocoalele ce fac posibila transmiterea datelor prin Internet.

Ce este Internet-ul?

Internet-ul este o retea de calculatoare uriasa formata din mii de subretele raspandite pe toate continentele. Nimeni nu cunoaste cu exactitate numarul total de calculatoare conectate la Internet, cert este ca acest numar este de ordinul milioanelor.

Internetul nu este proprietatea nimanui. Exista organizatii care se ocupa de aspectele tehnice ale acestei retele si exista standarde pentru crearea de aplicatii pentru Internet. Coloana vertebrala a Internetului, cea prin care are loc traficul de date este in proprietatea unor companii private.

Toate calculatoarele conectate la Internet comunica unul cu celalalt folosind suita de protocoale TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol). Calculatoarele din Internet folosesc arhitectura client/server. Aceasta inseamna ca un calculator server de la distanta furnizeaza diferite servicii unor calculatoare client ale utilizatorilor obisnuiti. Pe calculatoarele client se pot instala programe de acces la diferitele servicii oferite pe reteaua Internet.

Internetul nu este sinonim cu World Wide Web (WWW).

Pentru ce poate fi folosit Internet-ul?

Un utilizator Internet are acces la o mare varietate de servicii: posta electronica, transfer de fisiere, informatii, grupuri de discutii, colaborari interactive, aplicatii multimedia, transmisiuni in timp real, comert, stiri etc.

World Wide Web (WWW)- este un sistem de servere Internet care prin intermediul hipertext‑ului ofera acces la o serie de protocoale Internet printr-o singura interfata. Aproape fiecare tip de protocol Internet este accesibil prin Intermediul WWW: e-mail, FTP, Telnet, Usenet News. Pe langa aceste protocoale, WWW-ul are propriul lui protocol: HyperText Tranfer Protocol sau HTTP. Aceste protocoale vor fi detaliate in cele ce urmeaza.

WWW- furnizeaza o singura interfata pentru a accesa toate aceste protocoale ceea ce duce la un mediu cu o interfata utilizator simplu de folosit. Nu mai este nevoie sa cunoastem o serie de alte programe (de multe ori e vorba de programe greu de utilizat, care se ruleaza in linie de comanda). Web-ul aduna toate aceste protocoale intr-un singur sistem. Datorita acestei integrari si datorita faptului ca Web-ul poate interpreta continut multimedia si limbaje de programare avansate, Web-ul este componenta Internet-ului cu cel mai mare grad de dezvoltare la ora actuala.

Functionarea Web-ului se bazeaza in principal pe hypertext ca mijloc de prezentare a informatiei. Hypertext-ul este un document ce contine unele cuvinte (sau alte elemente) care sunt legate de alte documente. Aceste cuvinte se numesc legaturi (link-uri) si pot fi selectate (activate) de utilizator. Un document hypertext poate contine link-uri la mai multe documente. Atat cuvintele cat si imaginile pot fi folosite ca link-uri la alte documente, imagini, filme sau documente audio. Aceste link-uri transforma Web-ul intr-o panza virtuala, uriasa de documente interconectate, iar parcurgerea acestor documente prin urmarea link-urilor se numeste navigare.

Documentele hypertext sunt scrise intr-un limbaj numit HyperText Markup Language (HTML). In limbajul HTML secventele de text sunt marcate cu diferite comenzi pentru a realiza prezentarea vizuala a documentului (se stabileste forma, dimensiunea, culoarea literelor) si crearea legaturilor hypertext intre documente. Intr-un document HTML putem incorpora imagini si continut multimedia. HTML este un limbaj care evolueaza prin adaugarea de noi comenzi. World Wide Web Consortium (W3C), care este condus de inventatorul Web-ului - Tim Berners-Lee, coordoneaza eforturile de standardizare a limbajului HTML. La ora actuala limbajul se numeste XHTML si este considerat o aplicatie a limbajului XML.

World Wide Web este format din fisiere, numite pagini web sau homepage-uri, care contin legaturi (link-uri) la documente si resurse din Internet.

Web-ul ofera o serie de aplicatii: prezentari multimedia, colabarari in timp-real, pagini interactive, transmisii radio si tv. Interactivitatea Web-ului este asigurata cu ajutorul limbajelor de programare cum ar fi: Java, JavaScript, VBScript, XML, ASP, PHP etc. Din ce in ce mai multe sit-uri web ofera continut dinamic care provine din baze de date si permite interactiunea cu utilizatorul. Asadar Web-ul nu este o entitate fixa, statica ci una care este in continua dezvoltare.

E-mail

Posta electronica (electronic mail sau e-mail) permite utilizatorilor Internet sa trimita mesaje altor utilizatori. E-mail-ul este una din cele mai vechi aplicatii ale Internet-ului, mult mai veche decat WWW. Fiecare utilizator de e-mail are o adresa la care se trimit mesajele. Adresele au forma nume@domeniu.terminatie. Mesajele trimise prin e-mail ajung la destinatie in cateva secunde.

Prin e-mail se pot trimite si fisiere destinatarului. Fisierele non-ASCII, numite fisiere binare pot fi atasate mesajelor e-mail. Aceste fisiere se numesc atasamente MIME (Multimedia Internet Mail Extension) si au fost create pentru a ajuta programele de e-mail sa gestioneze o mai mare varietate de fisiere. De exemplu un document Word poate fi atasat unui mesaj e‑mail si poate fi accesat de destinatar cu ajutorul unui program de e-mail. Multe programe de e‑mail (Microsoft Outlook, Netscape Messenger, Eudora etc.) ofera posibilitatea de a citi measje codificate in HTML, care fac parte la randul lor dintr-un tip MIME.

Telnet

Telnet este un protocol care permite conectarea de la distanta la un calculator si rularea de programe pe calculatorul de la distanta. Sesiunile Telnet se desfasoara in mod text fara nici o interfata grafica. Pentru a ne putea conecta prin Telnet la un calculator trebuie sa stim adresa acestuia. Aceasta adresa poate fi formata din cuvinte (nemo.ucla.edu) sau numere (130.147.245.4) separate prin punct. Unele servicii necesita conectarea la un anumit port pe calculatorul de la distanta. In acest caz, se scrie si numarul de port la sfarsitul adresei.

Telnet poate fi accesat si prin WWW. Pentru a putea folosi un program Telnet acesta trebuie sa fie instalat pe calculator iar calculatorul de la distanta (cel la care vrem sa ne conectam) trebuie sa ruleze un server Telnet. Utilizarea programelor Telnet nu este indicata intrucat deschid o serie de posibilitati pentru atacuri la securitatea sistemelor implicate. Prin cresterea popularitatii Web-ului, programele Telnet au devenit din ce in ce mai putin folosite. La ora actuala, conexiunile la distanta si rularea programelor pe masini aflate la distanta se face folosind protocoale securizate cum este SSH (Secure Shell).

FTP

FTP este un acronim pentru File Transfer Protocol. Acesta este atat un program cat si o metoda folosita pentru a transfera fisiere intre calculatoare. FTP anonim este o optiune care permite utilizatorilor sa transfere fisiere de pe diferite calculatoare pe calculatorul propriu. Sit‑urile FTP contin carti electronice, articole, programe, jocuri, imagini, multimedia si alte tipuri de informatii electronice.

Transferurile FTP se fac de obicei cu ajutorul unor programe specializate de exemplu SmartFTP (www.smartftp.com).

Transferurile FTP pot fi realizate si prin WWW fara a fi nevoie de un program special. Transferul va fi realizat de browser. Acesta este un mod mai simplu de utilizarea a FTP-ului intrucat nu necesita invatarea comenzilor unui program specializat. Totusi, recomandam utilizarea unui program specializat intrucat acesta pune la dispozitia utilizatorului o serie de facilitati suplimentare si utile.

Grupuri de discutii prin e­-mail

Unul din avantajele Internet-ului este oportunitatea pe care o ofera oamenilor din lumea intreaga de a comunica prin e-mail. Internet-ul ofera un cadru pentru cei care doresc sa organizeze discutii in grup pe diferite teme. Mesajele fiecarui membru al grupului este transmis prin e-mail tuturor celorlalti membrii ai grupului. Aceste forumuri de discutii sunt administrate de programe gen listserv.

Prin listserv sunt disponibile o serie de subiecte, multe din ele de natura academica. Atunci cand ne inscriem la un listserv, vom primi automat mesajele celorlalti abonati. Inscrierea se face prin trimiterea unui mesaj programului care gestioneaza lista de discutii, program care se numeste listserver.

USENET

Usenet News este un sistem electronic global prin care milioane de utilizatori de calculatoare fac schimb de informatii pe o varietatea de subiecte. Diferenta fata de grupurile de discutii prin e-mail este ca mesajele sunt stocate intr-un calculator central si utilizatorii trebuie sa se conecteze la aceste calculatoare pentru a citi sau a descarca mesajele. La distributia mesajelor prin e-mail, mesajele ajung in cutia postala a fiecarui membru al listei.

Usenet este format dintr-o serie de calculatoare care interschimba mesaje sau articole din forumurile de discutii Usenet numite newsgroup-uri. Administratorii Usenet controleaza propriul site si decid care sunt newsgroup-urile pe care le sustin si caror newsgroup-uri de pe alte calculatoare le este permis accesul in sistem.

Exista mii de newsgroup-uri. Multe din acestea sunt de natura academica dar si multe sunt de natura ludica. Mesajele de pe Usenet pot fi citite cu o serie de programe numite newsreader.

Chat si Mesageria Instant

Programele de chat (discutii) permit utilizatorilor de Internet sa comunice cu alti utilizatori in timp real prin text (uneori si prin voce si imagine daca latimea de banda permite). Acestea sunt incluse uneori in sit-urile Web, utilizatorii fiind nevoiti sa se conecteze la un asa numit "chat room" (camera de discutii) pentru a-si exprima opiniile in legatura cu subiectele puse in discutie in camera respectiva.

IRC (Internet Relay Chat) este un serviciu prin care participantii pot comunica unul cu altul pe sute de canale. Fiecare din aceste canale are, de regula, un anumit subiect. Multe din aceste canale au subiecte frivole, dar exista si unele pe care au loc discutii cu substanta. Pentru a accesa IRC trebuie folosit un program de ex. mIRC.

O varianta a chat-ului este mesageria instant. Prin mesagerie instant, un utilizator Web poate contacta un alt utilizator conectat si poate intra in conversatie cu acesta. Exemple de astfel de programe sunt ICQ, MSN, Yahoo Messenger.

Istoria Internet-ului.

Internet-ul este rezultatul gandirii vizionare a unor oameni de la inceputul anilor '60 care au observat potentialul deosebit pe care il oferea posibilitatea de a permite calculatoarelor sa partajeze informatii legate de cercetare si dezvoltare in domeniul stiintific si militar. Totul a pornit de la un proiect al DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency - Agentia pentru proiecte avansate de cercetare in domeniul militar a Statelor Unite) condus de J.C.R. Licklider. In acelasi timp s-a dezvoltat teoria comutarii de pachete care a format baza conexiunilor Internet. Prima conexiune printr-o legatura dial-up a fost realizata in 1965 de catre Lawrence Roberts de la MIT care a reusit sa conecteze un calculator din Massachusetts cu unul din California printr-o linie telefonica. Acesta a demonstrat fezabilitatea retelelor de arie larga dar in acelasi timp a demonstrat si faptul ca liniile telefonice obisnuite nu erau adecvate pentru aceasta aplicatie. In 1966 in cadrul DARPA s-au pus bazele retelei ARPANET care este considerata precursoarea Internet-ului de astazi.

Reteaua ARPANET a fost activata in 1969 si conecta patru mari universitati americane (UCLA, Stanford, UCSB si Universitatea Utah). Dupa aceea tot mai multe universitati si agentii guvernamentale americane s-au conectat la aceasta retea.

Internet-ul a fost proiectat de catre armata americana pentru a furniza o retea de comunicatii care sa functioneze chiar si in eventualitatea unui atac nuclear care ar fi distrus cateva din nodurile retelei. Daca rutele directe intre diferite noduri ar fi devenit neoperationale din diferite motive (atac nuclear, calamitati etc.) atunci traficul sa fie dirijat pe rute alternative.

La inceput Internet-ul a fost folosit doar de experti in calculatoare, ingineri, oameni de stiinta. Modul de lucru in Internet nu era tocmai simplu. Nu existau calculatoare personale asa cum exista astazi si cei care doreau sa foloseasca Internet-ul erau nevoiti sa invete un sistem foarte complex.

In 1972 a fost creat sistemul de e-mail pentru ARPANET. Simbolul @, folosit in adresele de e-mail pentru a lega numele utilizatorului de adresa, a fost ales de catre Ray Tomlinson dintre simbolurile disponibile pe tastatura intrucat nu avea nici o functie importanta. Protocolul Telnet, care permite conectarea la un calculator de la distanta, a fost publicat in 1972 intr-un RFC (Request For Comment). RFC reprezinta o modalitatea de a aduce la cunostinta celor interesati dezvoltarile in domeniul Internet. Ulterior au aparut si alte protocoale cum ar fi FTP.

Internet-ul s-a maturizat in anii 70 ca rezultat al arhitecturii TCP/IP propusa initial de Bob Khan si dezvoltata de Vint Cerf si altii. TCP/IP a fost adoptat in 1980 de catre armata americana pentru a inlocui mai vechiul protocol NCP (Network Control Protocol) iar in 1983 TCP/IP a fost adoptat in mod universal.

In 1986, NSF (National Science Foundation) a creat NSFNet, o coloana vertebrala a Internet-ului in SUA la vremea respectiva. Era o legatura de 56Kbps.

Pe masura ce comenzile pentru e-mail, ftp si telnet s-au standardizat, a devenit mult mai usor si pentru cei neinitiati sa invete sa foloseasca Internet-ul. Bineinteles ca nu era la fel de usor ca in ziua de astazi, dar s-a creat o deschidere accesibila in principal in cadrul universitatilor.

La inceput numarul locatiilor care aveau acces la Internet era destul de mic ceea ce facea munca de administrare a resurselor destul de simpla. Dar, pe masura ce din ce in ce mai multe universitati se conectau la Internet, aceasta munca devenea tot mai laborioasa. Astfel a aparut nevoia pentru unelte de indexare a resurselor. Una din primele astfel de unelte a fost Archie - un sistem de arhivare a sit-urilor ftp (1989). Cam in aceeasi perioada a aparut WAIS (Wide Area Information Server) care era un sistem de indexare a continutului fisierelor intr-o baza de date in care se putea cauta fisiere.

In 1991 s-a creat sistemul Gopher la universitatea din Minessota, care a fost prima interfata pentru Internet cu adevarat simplu de folosit ce functiona pe arhitectura client-server.

In 1989 Tim Berners-Lee, cercetator la European Laboratory for Particle Physics (CERN), a creat un nou protocol pentru distributia informatiei. Acest protocol, bazat pe hipertext, a devenit in 1991 World Wide Web.

In 1993 a fost creat primul browser grafic la NCSA (National Center for Supercomputing Applications). Acest browser s-a numit Mosaic si a fost creat de Marc Andreessen. Ulterior Andresseen a trecut la Netscape unde a creat unul din cele mai de succes browsere. Suprematia browserului Netscape a fost doborata de Microsoft care a creat Internet Explorer.

La inceput Internet-ul era folosit doar in scop educativ si pentru cercetare, fiind finantat de guvernul american. Utilizarea comerciala era interzisa, cu exceptia cazurilor in care activitatea comerciala era in scop educational. Aceasta politica a continuat pana la inceputul anilor 90, atunci cand au aparut primele retele comerciale independente. Dupa aparitia acestor retele a devenit posibil dirijarea traficului de la o retea la alta fara sa fie nevoie ca acesta sa treaca prin coloana vertebrala a Internet-ului de la acea vreme, care era NSFNet. Au aparut companii care ofereau servicii de acces la Internet utilizatorilor individuali.

Un rol deosebit de important l-a avut si firma Microsoft care a integrat browserul Internet Explorer in sistemul de operare Windows 98 ceea ce a dus la disparitia concurentei si monopolizarea pietei browsere-lor.

La ora actuala asistam la largirea latimii de banda accesibila utilizatorilor prin crearea de noi retele. In multe zone exista acces la Internet prin diferite mijloace conectare: modem, cablu, linii dedicate, satelit, fibra optica, ISDN. Noile linii de mare capacitatea permit transmiterea in timp real al continutului multimedia. Apar multe servicii accesibile utilizatorilor obisnuiti, o parte din costuri fiind finantate din reclame. Domeniul comertului electronic a luat o amploare deosebita. De la an la an magazinele virtuale inregistreaza vanzari tot mai mari o data cu increderea pe care utilizatorii o dobandesc in aceste servicii.

In viitor accesul la Internet va deveni accesibil unui numar tot mai mare de utilizatori si vom asista la o diversitate de servicii oferite utilizatorilor.

Modul de organizare al Internet-ului.

Internet-ul nu este proprietatea nimanui. Cu toate acestea exista o serie de organizatii internationale care se ocupa de buna functionare a Internet-ului, de stabilirea standardelor ce se folosesc in retea, de dezvoltarea infrastructurii, de atribuirea adreselor IP etc.

Dintre aceste organizatii amintim:

IETF (Internet Engineering Task Force) este o larga comunitate internationala de proiectanti de retele, operatori, producatori, cercetatori care se ocupa cu evolutia arhitecturii Internet-ului si cu functionarea in bune conditii. Oricine este interesat poate deveni membru IETF.

IAB (Internet Architecture Board) este organizatia responsabila cu definirea arhitecturii globale a Internet-ului, furnizand indrumare si orientare pentru IETF. IAB este de asemenea si grupul de consultanta tehnologica pentru Internet Society

IESG (Internet Engeneering Steering Group) este responsabil pentru gestionarea tehnica a activitatilor IETF si a procesului de standardizare Internet. Face parte si din ISOC administrand procesul de standardizare conform regulilor si procedurilor ratificate de catre comitetul ISOC. IESG este direct responsabil cu aprobarea finala a specificatiilor de standarde pentru Internet.

ISOC (Internet Society) este o organizatie de experti care supervizeaza politicile, practicile si o serie de alte comitete si grupuri de lucru care se ocupa cu probleme legate de reteaua Internet.

IANA (Internet Assigned Numbers Authority) se ocupa cu toti "parametrii unici" din Internet cum ar fi adresele IP. Fiecare nume de domeniu are asociata o adresa IP unica.

Internet-Intranet.

Prima distinctie pe care trebuie sa o facem este intre termenii "internet" si "Internet". Cand e scris cu litera mica ne referim doar la un inter-net adica mai multe retele interconectate (eventual care apartin unei singure organizatii). Cuvantul "Internet" se refera la reteaua globala bine cunoscuta de toata lumea.

Daca Internet-ul este un sistem deschis la care se poate conecta oricine, Intranet inseamna sa aplicam tehnologia folosita in Internet pentru difuzarea informatiilor intr-un internet adica intr-o retea privata care nu e obligatoriu sa fie conectata la Internet. Prin "Tehnologie Internet" intelegem folosirea protocoalelor specifice Internetului: TCP/IP, HTTP, FTP etc.  

Principiul client-server.

Internet-ul nu este doar un serviciu online comercial cum este America Online. Internet-ul nu este o singura retea. Internet-ul este o colectie vasta de retele individuale care sunt interconectate. Fiecare din aceste retele ofera o serie de servicii.

Fiecare calculator din Internet se numeste host (gazda); fiecare host poate comunica cu orice alt host din Internet. Unele host-uri sunt conectate la retea doar temporar prin conexiunile dial-up pe cand altele sunt conectate permanent prin retele ethernet, token ring sau altele.

Daca Internet-ul ar permite calculatoarelor doar sa comunice unul cu altul atunci nu ar fi altceva decat o mare retea de tip peer-to-peer (fiecare calculator ar avea drepturi egale). Ceea este interesant este combinatia de programe client si server care ruleaza pe host-urile Internet. Acestea furnizeaza servicii utilizatorilor obisnuiti.

Client

La un moment dat fiecare calculator are rolul de client. Pentru ca un host sa functioneze ca un client trebuie sa ruleze un program client care consuma informatii sau foloseste servicii furnizate de alte programe de pe Internet numite servere. Astfel, clientii sunt consumatori. Exemple de programe client: browsere web care afiseaza continutul furnizat de serverele Web, clienti de mail folositi pentru a accesa mesajele e-mail, clienti FTP folositi pentru a descarca fisiere de pe serverele FTP, clienti pentru chat etc.

Server

Programele server trebuie privite ca producatori de informatii. Un host poate rula pe langa programe client si programe server pentru a produce informatii ce pot fi consumate de programele client. Programele server efectueaza operatiile solicitate de programele client, operatii care nu pot fi efectuate pe host-ul clientului din diferite motive (lipsa de spatiu, putere de calcul mica etc.) Programele server centralizeaza procesarea si informatia ceea ce permite clientilor sa efectueze sarcini care in mod normal nu le-ar fi accesibile.

Protocoale.

Protocoalele sunt reguli care definesc modul in care trebuie sa lucreze un program. Protocoalele sunt folosite pentru a gestiona fluxul de informatii care circula intre utilizatori, aplicatii sau calculatoare. Protocoalele stabilesc modul in care informatia circula intre calculatoarele din retea si programele din retea.

In Internet se foloseste o suita de protocoale numita TCP/IP, care gestioneaza toate datele care se deplaseaza in Internet. Suita TCP/IP consta din mai multe protocoale, fiecare avand sarcini bine definite.

TCP este un acronim pentru Transmission Control Protocol (Protocol de Control al Transportului). IP este acronimul pentru Internet Protocol. Totusi combinatia acestor doua acronime (TCP/IP) reprezinta mai multe protocoale.

TCP se ocupa cu integritatea datelor (are grija ca datele sa ajunga la destinatie intacte, fara erori). De asemenea este responsabil de asamblarea si dezasamblarea datelor. Acesta imparte mesajele mari in bucati mai mici numite segmente. Fiecare segment TCP este numerotat pentru a i se indica pozitia in secventa. Aceste numere de secventa sunt folosite la destinatie pentru reasamblarea mesajului.

IP este protocolul ce controleaza modul in care datele sunt transmise prin Internet. Dupa impartire in segmente a mesajelor de catre TCP, aceste segmente sunt introduse intr-o datagrama IP. Fiecare datagrama IP este etichetata cu adresa sursa si adresa destinatie a pachetului, iar mai apoi pachetul este transmis la destinatie pe o anumita ruta. Cand un pachet IP este transmis de la un calculator acesta ajunge la un ruter (router) care este responsabil pentru "rutarea" (dirijarea) pachetului la destinatie direct sau prin intermediul altui ruter. Calea pe care o va urma un pachet dintr-un segment de date poate fi diferita de calea urmata de alte pachete din acelasi segment si aceasta depinde de volumul de trafic, de erorile din retea si de alti parametri.

Pe langa protocoalele TCP si IP suita TCP/IP mai contine si urmatoarele protocoale:

UDP (User Datagram Protocol) realizeaza comunicatii simple intre aplicatii;

ICMP - (Internet Control Message Protocol) folosit pentru detectarea erorilor;

IGMP;

HTTP (HyperText Transfer Protocol) este protocolul care realizeaza comunicatia dintre serverul web si browser.

HTTPS este un protocol pentru web securizat. De ex. tranzactiile cu carti de credit se realizeaza prin acest protocol.

SSL protocol folosit pentru transferul securizat al datelor intre client si server.

ARP (Address Resolution Protocol) folosit pentru a afla adresa hardware a unei placi de retea;

RARP (Reverse Address Resolution Protocol) folosit pentru a afla adresa IP pe baza adresei hardware.

Toate aceste protocoale conlucreaza pentru comunicarea informatiilor in Internet.

Protocolul TCP/IP foloseste 32 de biti sau 4 numere intre 0 si 255 pentru a stabili adresa unui calculator. Fiecare calculator trebuie sa aiba o adresa IP unica inainte de a se conecta la Internet. Aceasta adresa poate sa fie statica adica este atribuita calculatorului o data si este folosita permanent (calculatorul are acces non-stop la Internet) sau adresa poate fi dinamica adica este atribuita automat de furnizorul de servicii Internet atunci cand calculatorul se conecteaza la Internet (prin conexiune dial-up). Adresa IP dinamica pe care o primeste un calculator poate sa fie diferita de fiecare data cand se realizeaza o conexiune noua. Fiecare pachet IP trebuie sa aiba o adresa inainte de a putea fi trimis la destinatie.

De ex. 192.23.126.7 este o adresa IP. De regula noi folosim nume simbolice pentru a identifica calculatoarele din Internet de ex. www.edu.ro. Conversia intre adresele numerice si cele simbolice sunt realizate de un sistem numit DNS (Domain Name System).

Cele patru numere cuprinse intre 0 si 255 dintr-o adresa IP se separa de regula prin caracterul punct, pentru a fi mai usor de citit si interpretat. Intern, TCP/IP foloseste reprezentarea in baza 2 a celor patru numere care este de fapt un numar pe 32 de biti (4x8 biti). Pe 8 biti se pot reprezenta 256 de numere distincte. Asadar numarul maxim de adrese IP este 2³², dar asta nu inseamna ca pot exista 2³²calculatoare cu adrese distincte in Internet. Numarul lor este mai mic datorita faptului ca nu oricare din aceste adrese este valida. Primii n biti din cei 32 de biti ai unei adrese IP reprezinta adresa retelei iar restul de 32-n biti reprezinta adresa host-ului. Numarul n este definit de o alta valoare numita masca de retea care este tot un numar pe 32 de biti in care cei mai semnificativi n biti sunt egali cu 1 iar restul sunt 0.

Exista mai multe tipuri de adrese IP si anume:

Adrese IP de clasa A: sunt adresele in care primul din cele patru numere ce formeaza adresa este cuprins intre 1 si 126. Nu pot exista decat 126 de astfel de retele si in fiecare din aceste retele numarul host-urilor poate fi maxim 16.777.214. Masca de retea pentru aceste retele este 255.0.0.0.

Adresele IP de clasa B: sunt adresele in care primul octet poate lua valori intre 128 si 191. Numarul de retele din aceasta clasa este 16384, iar numarul calculatoarelor gazda este maxim 65534. Masca de retea pentru aceste retele are forma 255.255.0.0.

Adresele IP de clasa C: sunt adresele in care primul octet poate lua valori cuprinse intre 192 si 223. Numarul de retele din aceasta clasa este maxim 2.097.092, iar numarul calculatoarelor gazda este maxim 254. Masca de retea pentru aceste retele are forma 255.255.255.0.

Pe langa aceste clase de retele, mai exista si retelele de clasa D si E. De asemenea se pot crea retele care nu fac parte din nici una din aceste clase prin simpla modificare a mastii de retea (in masca de retea primii n biti - cei mai semnificativi - trebuie sa fie egali cu 1). Astfel se pot imparti retelele din clasa A, B sau C in mai multe subretele.

Daca am fi nevoiti sa retinem adresa numerica a unui calculator ar fi destul de dificil. La inceputurile Internetului, cand numarul calculatoarelor gazda conectate la retea era mic, aceste adrese puteau fi retinute usor intr-o agenda dar, in ziua de astazi, cand sunt milioane de calculatoare conectate la Internet, acest lucru este imposibil. De aceea s-a inventat un sistem de adresare mai simplu care asociaza fiecarei adrese numerice o adresa simbolica, un nume, care este mult mai simplu de retinut decat o combinatie de patru numere. Numele simbolice sunt formate dintr-un nume de domeniu, de ex. edu.ro si din numele un calculator sau al unui site, portal rezultand portal.edu.ro. Domeniile de la nivelul cel mai de sus sunt: com, edu, mil, gov, org, ro, uk, md, us, tv, info etc. In cadrul acestor domenii exista subdomenii. In cadrul subdomeniilor se pot crea alte subdomenii. Fiecare domeniu este administrat de cate un server DNS care stie sa faca asocierea intre adrese IP si adrese simbolice pentru toate calculatoarele pe care le are in subordine. Asadar sistemul DNS este un sistem distribuit care permite conversia adreselor IP numerice in adrese simbolice (mult mai usor de retinut) si bineinteles ca realizeaza si conversia inversa. Toate componentele acestui sistem distribuit conlucreaza pentru a realiza conversia ceruta.