Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » referate » informatica » retele calculatoare
MEDIUL DE TRANSMISIE - RETELE

MEDIUL DE TRANSMISIE - RETELE


MEDIUL DE TRANSMISIE - RETELE

Mediul de transmisie este suportul pe care este transferata informatia. Fiecare mediu de transmisie are proprietatile sale si poate fi utilizat eficient doar in anumite conditii si doar cu anumite scopuri.

De exemplu, televiziunea este un mediu foarte bun pentru transmiterea concisa a celor mai dramatice emisiuni si evenimente in emisiunile de stiri, in timp ce ziarele sunt mai potrivite pentru prezentarea acelorasi evenimente intr-o maniera mai detaliata. O publicatie scolara sau o revista tehnica prezinta lucruri complet diferite fata de un ziar.

In retelele de calculatoare, mediul de transmisie are un rol fundamental in comunicare. Si mai important, mediul de transmisie este determinant in viteza si eficienta unui calculator conectat in retea. Nu in ultimul rand, este un factor de baza relativ la costurile de implementare a unei retele de calculatoare.

Cuprul



Este cel mai uzual mediu de transmisie intr-o retea de calculatoare. Acest metal a servit domeniului comunicatiilor mai multe de un secol si, dupa cum se pare, ii va mai servi inca un secol. Tehnica de transfer a informatiei cu ajutorul transmiterii de semnale electrice prin cupru s-a imbunatatit permanent, fidelitatea receptionarii informatiei fiind astazi foarte mare.

"Limba" folosita de calculatoare este alcatuita din impulsuri electronice - nu din unde radio sau emisii de fotoni. De aceea este foarte la indemana folosirea cablurilor de cupru pentru transmiterea acestor impulsuri electrice intre calculatoare.

Sticla

Fotonii sunt particule elementare ale luminii. (Fotonii au si caracter ondulatoriu, dar aceasta nu are importanta pentru transmisia de date). Fotonii nu sunt afectati de interferentele provocate de echipamentele electrice sau de undele radio, interferente care reprezinta o problema importanta in retelele de mare viteza ce utilizeaza ca mediu de transmisie cuprul. Cablarea prin fibra optica este o modalitate de conectare in retelele de calculatoare si care exploateaza posibilitatea de transmitere a luminii prin fibre foarte lungi de sticla.

Lumina poate traversa kilometri intregi fara a fi atenuata, daca se foloseste fibra optica multi-mode. Varianta de fibra optica single-mode este mult mai scumpa si este in general utilizata de companiile de telefonie pentru cabluri de mare lungime, deoarece semnalul se pastreaza nealterat sute de kilometri.

Din pacate, instalarea unui cablu de fibra optica ridica mult mai multe probleme decat instalarea unui cablu de cupru, iar o placa de retea pentru viteze de ordinul Gbps costa foarte mult.

Fibra optica este utilizata acolo unde nu pot fi utilizate cabluri de cupru sau unde strict necesare viteze de transmisie foarte mari - de exemplu, intr-un magazin de aparate electronice, unde interferentele sunt mult prea mari pentru un cablu de cupru, sau intr-un studio de animatie, unde transferul fisierelor grafice mari ar dura foarte mult.

Aerul

Atat fibra optica, cat si cuprul presupun conectarea calculatoarelor printr-un cablu. Tehnologia transmisiei prin infrarosu poate trimite datele necesare prin aer. Transmisia in infrarosu reprezinta o buna solutie pentru implementari temporare, pentru situatii in care cablarea este dificila, sau acolo unde calculatoarele (de exemplu laptop-urile) sunt mutate tot timpul. De exemplu, un angajat echipat cu un laptop sau alt calculator mobil se poate conecta la retea sau tipari la o imprimanta doar prin alinierea portului de infrarosu al calculatorului sau la portul de infrarosu al retelei sau al imprimantei.

Transmisia in infrarosu este o modalitate line-of-sight (porturile trebuie sa se "vada" unul pe celalalt; fotonii nu vor trece printr-un perete, de exemplu), ceea ce o face inutilizabila in spatii inchise.

Acest tip de transmisie nu permite viteze mari, asa cum permit cuprul sau fibra optica. Cele mai multe retele locale din ziua de azi opereaza la viteze de 100 Mbps, iar cele cu viteze de 1 Gbps au inceput sa devina tot mai numeroase. Adaptoarele de infrarosu opereaza de la 3 Mbps (adaptoarele proiectate pentru imprimante) la 4 Mbps (standardul pentru comunicatiile prin infrarosu IRDA). Unele echipamente prin infrarosu, cum sunt bridge-urile laser infrarosu, opereaza la viteze de 100 Mbps si chiar mai mult, dar costul si compexitatea unui astfel de echipament le fac imposibil de utilizat intr-o retea locala.

Undele radio

O alta modalitate de transmitere "prin aer" o reprezinta undele radio. Acest mediu de transmisie a inceput sa fie folosit cam in acelasi timp cu cablurile din cupru.

Undele radio nu se "impiedica" de pereti si pot ajunge in locuri in care cablarea este foarte dificila. La ora actuala s-a dezvoltat o industrie foarte dinamica in acest domeniu, care ofera conexiuni radio intre retele.

Legaturile radio pot conecta calculatoarele intre ele fara probleme de genul peretilor sau line-of-sight si sunt imune la ploaie sau zapada.

O singura problema afecteaza acest mediu de transmisie: spectrul audio este foarte larg, dar este ocupat in cea mai mare parte de posturi de radio si televiziune ori de canale alocate comunicatiilor guvernamentale si militare. Aceasta situatie este insa schimbatoare si anumite zone ale spectrului audio se mai pot elibera, ceea ce inseamna ca mediul radio poate reprezenta o solutie demna de luat in considerare.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.