Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » referate » informatica » word
Inserarea unei hiperlegaturi (hiperlink)

Inserarea unei hiperlegaturi (hiperlink)


Inserarea unei hiperlegaturi (hiperlink

O hiperlegatura intr-un document oarecare este reprezentata de un text (sau o imagine) care ascunde o legatura catre un alt document sau catre o anumita pozitie (un anumit paragraf) in documentul respectiv. Conceptul de hiperlegatura este legat de cel de hipertext, adica un text care contine hiperlegaturi. Cele mai cunoscute exemple de utilizarea a fisierelor hipertext sunt fisierele de help si paginile WEB pentru Internet.

Word-ul permite hiperlegaturi catre adrese Internet (URL), catre fisiere sau catre pozitii diferite in documentul curent.

Un text care ascunde o hiperlegatura este scris cu culoarea albastra si subliniat. O alta modalitate de a recunoaste un text sau o imagine care ascunde o hiperlegatura consta in modificarea formei cursorului de mouse atunci cand se afla deasupra hiperlegaturii (de la forma de sageata la cea a unei maini cu degetul aratator intins). Atunci cand cursorul se afla in aceasta pozitie, printr-un click se activeaza hiperlegatura. Efectul obtinut depinde de actiunea asociata hiperlegaturii. Astfel, daca legatura este realizata catre o adresa de Internet este incarcat browser-ul Internet Explorer care incearca sa deschida pagina WEB de la adresa specificata. Daca legatura este catre un alt fisier, in functie de tipul acestuia este lansata aplicatia corespunzatoare, care permite deschiderea si vizualizarea fisierului respectiv, iar daca legatura este catre o pozitie oarecare din documentul curent atunci cursorul este mutat la pozitia respectiva si pagina pe care se gaseste legatura este afisata ca pagina curenta.




Inserarea unei hiperlegaturi se realizeaza prin selectarea optiunii Hiperlink din meniul Insert care are ca efect deschiderea casetei de dialog de mai jos.

Figura 20 Inserarea in documentul curent a unei hiperlegaturi

Daca se doreste inserarea unei adrese Internet (URL) aceasta este introdusa direct in caseta de text cu eticheta Type the file or Web page name. La fel se procedeaza si daca este vorba de un fisier, cu mentiunea ca trebuie specificat si directorul (calea) in care se gaseste fisierul. Daca nu se cunoaste pozitia si numele fisierului atunci se foloseste butonul Browse corespunzator. Acesta deschide o caseta de dialog asemanatoare casetei Open din care se poate selecta fisierul dorit.

Daca se doreste inserarea unei hiperlegaturi catre o anumita pozitie din documentul curent atunci se completeaza caseta de text Named location in file (optional). Daca nu cunoasteti numele exact al pozitiei respective (bookmark), atunci puteti deschide lista acestora cu butonul Browse si puteti selecta de acolo pozitia dorita.

https://www.hangar.ro/ - exemplu de hiperlegatura catre o adresa Internet.

..BAZEDATE/BAZEDAT1.SAM - hiperlegatura catre un fisier creat cu procesorul de text Lotus AmiPro.

b1 - hiperlegatura catre o pozitie din documentul curent, denumita "b1".

Pentru a realiza o hiperlegatura ascunsa de o imagine, se selecteaza imaginea dorita si se procedeaza apoi ca pentru inserarea unei hiperlegaturi sub forma de text.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.