Miscarea Legionara - Orgini, Aparitie, Ascensiune si Solutii politice

Miscarea Legionara

Orgini Aparitie Ascensiune Solutii politice

Originile extremismului in Romania

Una dintre principalele cauze care au dus la aparitia extremismului politic in tara noastra, ca si in tarile europene dealtfel, a fost fara indoiala antisemitismul. Acest curent a aparut cu mult inaintea celui legionar, si, s-a dezvoltat inca din secolul al XIX lea in paralel cu cresterea rolului economic al evreilor romani. [1]

Problema evreiasca pana la izbugnirea primului razboi mondial

Radacinile antisemitismului romanesc se impletesc cu originile statului modern roman si cu aparitia bogatei traditii culturale nationale care a insotit unirea principatelor, independenta si crearea Romaniei Mari. Antisemitismul care s-a manifestat in Romania intre cele doua razboaie mondiale are o filiatie directa din evenimentele majore ale dezvoltarii tarii inceputa la jumatatea secolului al XIX-lea. [2]

Una dintre problemele care au starnit, de la jumatatea secolului XIX pana spre mijlocul secolului urmator, o enorma izbucnire de sentimente antisemite de toate nuantele, a fost cea a statutului juridic al evreilor in Romania. Liderii revolutionari de la 1848 din Valahia si Moldova se pronuntasera pentru emanciparea evreilor si acordarea egalitatii politice . Dupa ce revoltele au fost innabusite si statutul principatelor a devenit subiect de negocieri diplomatice intre puterile europene, imbunatatirea statutului juridic al evreilor a devenit o problema de interes international. Intrucat principatele nu au luat nici o masura pentru imbunatatirea situatiei acestora sub tutela europeana de dupa razboiul din Crimeea, Marile Puteri au inceput sa insiste asupra acesteui aspect, la inceput mai usor, apoi din ce in ce mai insistent, pe masura ce principatele doreau mai intai unificarea lor si apoi independenta. Aceasta presiune externa a provocat multe resentimente elitei romanesti in dorinta ei de stabilire a autodeterminarii si suveranitatii Romaniei, si a readus in mintea multora intrebari care persistau si un secol mai tarziu, despre loialitatea si motivatiile evreilor romani care cautau sa obtina cetatenie si drepturi egale in cadrul statului roman.[3]

Astfel, in timpul Conventiei de la Paris (19 august, 1858), care a stabilit termenii in care Marile Puteri acceptau unirea Valahiei cu Moldova, articolul 46 a deschis usa, dar nu a cerut in mod expres, acordarea de drepturi juridice depline evreilor afltati pe teritoriul Principatelor:

"Moldovenii si valahii de toate riturile crestine vor beneficia in chip egal de drepturile politice. Beneficierea de aceste drepturi va putea fi extinsa la celelalte culte prin dispozitii legislative."

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a facut pasi importanti in aceasta directie in timpul domniei sale de numai sase ani pe tronul Principatelor unite. Articolul 26 din Legea Obsteasca din 31 mai 1864 acorda anumite drepturi, inclusiv dreptul de a vota la alegerile municipale pentru anumite categorii de evrei care indeplineau conditiile necesare. Codul Civil pe care el l-a propus in 1864, aplicat un an mai tarziu, permitea acordarea cetateniei evreilor, in anumite conditii extrem de limitate. De fapt, nici un evreu nu a primit cetatenia sub Cuza si oricum in ultimele 24 de luni ale domniei sale, cu o opozitie interna si externa crescanda, exista sentimentul ca reformele pe care le-a inaugurat nu vor dura. Imbunatatirile aduse situatiei evreilor au crescut opozitia in randul elitei culturale si politice fata de domnia sa si au grabit lovitura de stat care l-a indepartat pe Cuza de la putere la inceputul anului 1866 . [4]

O adevarata explozie de antisemitism deschis exprimat s-a produs in timpul discutiilor cu privire la noua Constitutie din 1866. Liderii romani au inceput sa-i prezinte pe evrei ca fiind principalul obstacol in cale independentei, prosperitatii si culturii in Romania. Ulterior, dezbaterile largite asupra acceptarii sau respingerii cererii inclusa in Tratatul de la Berlin care garanta independenta Romaniei cu conditia ca evreii sa primeasca cetatenia, au dus la radicalizarea acestor opinii. In timp ce majoritatea conservatoare si minoritatea liberala din guvern insarcinate cu elaborarea noii constitutii au prezentat un proiect de text, fraza "Religia nu poate fi o piedica la dobandirea calitatii de cetatean", a fost imediat modificata de comitetul de redactare din Parlament, adaugandu-se: "In ce priveste pe evreii stabiliti mai inainte in Romania, o lege speciala va reglementa admiterea lor treptata la naturalizare". Cum Parlamentul s-a reunit pentru a discuta acest nou text, in fata cladirii aveau loc demonstratii de strada impotriva oricarei dispozitii in acest sens, urmate de distrugerea unei sinagogi de langa Piata Unirii.[5]

Doua zile mai tarziu, in noua constitutie a fost introdus, la articolul 7, un text revizuit care specifica excluderea evreilor de la dobandirea cetateniei romane:
"Calitatea de roman se dobandeste, se pastreaza si se pierde in conformitate cu regulile enuntate prin legile civile. Numai strainii de rit crestin pot dobandi calitatea de roman."

Constitutia aprobata la 1866, dupa modelul belgian, stabilea votul cenzitar, structurat in 3 colegii: marii proprietari, burgehzii si delegatii alesi de catre grupuri de 50 de persoane, care aveau imputernicire de a vota o singura data in numele celor pe care ii reprezentau. In felul acesta se limita accesul populatiei evreiesti la putere, eventuala reprezentare a acestora in structurile statului, avand in vedere faptul ca detineau ipotecile marilor mosii din Moldova, fiind consdierata foarte periculoasa de catre elita romaneasca. Practic, nu exista o clasa de mijloc bine conturata, majoritatea populatiei fiind constituita din tarani foarte saraci.Tocmai acesti evrei puteau fi considerati patura sociala aflata intre cele doua clase, marii mosieri si majoritatea taranilor saraci.

In 1867, ca ministru de Interne, Bratianu a emis o serie de circulare catre prefecturile din tara in care ordona aplicarea unor masuri de excludere impotriva evreilor, prin care li se restrangea dreptul de a locui in zonele rurale, li se limitau anumite mijloace de trai si ii expuneau chiar expulzarii fizice din Romania. Protestele venite din afara, de la guvernele straine care cautau sa orienteze Romania spre dobandirea independentei, ca si cele din partea unor organizatii evreiesti, nu au facut decat sa intensifice retorica antisemita a lui Bratianu.

Acesta insa nu era singurul revolutionar de la 1848 care adoptase astfel de puncte de vedere extreme in timp ce Romania se indrepta spre independenta. Astfel, il gasim pe Cezar Bolliac numindu-i pe evrei "un adevarat parazit" si plangandu-se ca in timp ce evreii sunt aceiasi peste tot, nicaieri problema evreiasca nu este mai grava:
"Este inspaimantator, domnilor, sa vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregatii funeste, dar mai inspaimantator este ca gandesti ca nicaieri ea n-a prins radacini atat de adanci ca la noi". Ca ministru de Stat in 1869, si Mihail Kogalniceanu, al carui antisemitism a fost evocat in 1935 in timpul discursului din parlament al lui Goga, a reluat procesul de eliminare a evreilor din sate, lipsindu-i astfel de mijloacele lor de existenta. Atunci cand guvernele straine au protestat, Kogalniceanu a raspuns furios ca tratamentul evreilor care traiesc in Romania nu este problema lor .[7]

Exprimarea antisemita nu s-a limitat doar la intemeietorii elitei politice romanesti. Ea a fost de asemenea raspandita printre elitele culturale si intelectuale ale tarii, adica printre oameni instruiti sa inteleaga importanta valorilor universale, oameni care, prin geniul lor, au instaurat valorile culturale ale natiunii. Vom prezenta in cele ce urmaza si alte citate din expunerile unor figuri marcante ale culturii romanesti care exprima antisemitism:

Mihai Eminescu isi incheie articolul din Timpul din 25 Mai 1879, cu blestemul lui Vasile Lupu: 'Cine-si vicleneste mosia si neamul mai rau decat ucigasii de parinti sa se certe'. 'Goniti din marea Imparatie ruseasca, persecutati in Germania, rau vazuti in Austro-Ungaria, evreii trec in carduri marginile tarii noastre'. [.] [8]

Vasile Alecsandri: "Cine sunt navalitori, de unde vin si ce vreau? [.] sunt cei mai exclusivisti din toti locuitorii pamantului [.] dorind a face din tara intraga o proprietate izraelita? [] Blamul s-ar cuveni noua, Romanilor, daca [.] prin aplicarea unor teorii umanitare, am da insine o mana de ajutor la indeplinirea acestui plan. Tara si-ar intoarce ochii cu durere de la noi. [9]

Bogdan Petriceicu Hasdeu, Costache Negri si multi altii s-au pronuntat deasemena impotriva etniei care in opinia lor reprezenta un pericol pentru natiune.

Au existat insa si opinii obiective cu privire la problema evreiasca, P.P.Carp si T.Maiorescu, fiind de partea acestora, adoptand mai degraba niste pozitii realiste, conforme cu realitatea, normale, decat filosemite asa cum au fost acuzati.

Comunitatea evreiasca din Romania a reactionat in presa internationala la atacurile venite din partea societatii romanesti. Romania era prezentata ca o tara cu risc major pentru investitorii straini, carora le era recomandat explicit sa evite tara noastra in actiunile economice pe care urmau sa le intreprinda in Europa de Est.

In lunile iunie si iulie 1878 are loc Congresul de la Berlin, care, in schimbul recunoasterii independentei Romaniei, statueaza egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor tarii si acordarea de drepturi civile evreilor. Articolul 44 elaborat de participantii la Congres prevedea: "In Romania deosebirile de confesiune sau credinta religioasa nu vor putea fi invocate nimanui ca motiv de excludere sau de impiedicare de a se bucura de drepturi civile si politice de interzicere de a practica functii publice si de a obtine onoruri, sau de a exercita orice mestesug sau profesie in nici un fel de localitate ."

La 17 ianuarie 1879 guvernul depunea mesajul de revizuire a articolului 7 din Constitutia Romaniei. Aceasta ar fi trebuit sa conduca la acordarea cetateniei romane evreilor romani. Dar, de fapt, guvernul a adoptat un sistem de tergiversari, paralel cu o sustinuta campanie antievreiasca. Mihail Kogalniceanu si Ion Bratianu ii prezentau pe evrei atat strainatatii cat si Parlamentului Romaniei ca pe dusmani ai tarii. In octombrie 1879 Parlamentul vota legea de revizuire a articolului 7 din Constitutie. Noua lege avea sa impiedice, practic pana dupa sfarsitul primului razboi mondial, naturalizarea evreilor romani. Legea votata in 1879 acorda cetatenia romana in bloc doar unui numar de 888 de evrei care luptasera in Razboiul de Independenta a Romaniei din 1877. [10]

In circa 38 de ani, dupa 1866, au fost incetateniti doua mii de evrei, inclusiv fostii combatanti evrei din Razboiul pentru Independenta.

Ca si in 1866, reactia intelectualilor romani la aceste decizii au fost la fel de vehemente, Vasile Conta, Vasile Alecsandri si Ioan Slavici fiind doar cateva dintre cei care au luat pozitie in discursurile lor.

Astfel ca din cele mai timpurii decenii ale dezvoltarii Romaniei moderne a existat un puternic curent antisemit in viata politica si intelectuala a tarii si care nu se afla la periferia societatii, ci chiar in mijlocul ei. Mai mult, limbajul folosit in discutiile despre evrei era extrem, chiar si in acei ani de inceput. In scena romaneasca au aparut destul de devreme restrictii legate de locurile unde evreii se puteau stabili, refuzul cetateniei, al posibilitatii de a-si castiga mijloacele de trai, expulzarea fizica, acuzatii de luare de sange, discutii despre aruncarea in Dunare, asaltul asupra credintelor si practicilor evreiesti, descrierea evreilor ca agenti straini, dusmani ai statului - limbajul separarii, al dezumanizarii si al crimei. In aceste conditii,a aparut in anul 1910, primul partid antisemit din Romania, Partidul National Democrat, fondat de profesorul A.C. Cuza, caruia i s-a alaturat, in ciuda geniului sau si ale admirabilelor sale realizari in domeniul academic si in alte domenii, nimeni altul decat marele istoric Nicolae Iorga. Intr-un discurs tinut in 1910 la Camera Deputatilor pe care l-a publicat mai tarziu sub forma unui pamflet intitulat "Nationalistii si Problema Jidoveasca", Iorga reactiona la cerintele evreilor pentru drepturi cetatenesti, acuzand ca "evreii de pretutindenea, din jidovimea intreaga" s-au aliniat impotriva Romaniei si ca acordarea acestor drepturi evreilor ar schimba atat de fundamental caracterul statului, incat: "Romania nu ar mai fi Romania. Misiunea ei intreaga ar disparea, chemarea ei pentru viitor nu ar mai putea sa se mentie."

Amplificarea curentelor antiseminte in Romania dupa incheierea  primului razboi mondial:

Cu o elita politica si culturala romaneasca adancita in sentimente anti-evreiesti si producand o neintrerupta retorica antisemita timp de decenii, nu a fost surprinzator ca cele doua partide principale ale Romaniei Mari, si anume Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc erau cel mult indiferente fata de situatia minoritatii evreiesti din tara. Daca nici unul din aceste partide nu avusesera pozitii antisemite exprimate deschis in platformele lor politice, de asemenea nici unul nu a luat pozitii destinate sa asigure evreilor drepturi egale, statut egal si siguranta. Acordarea cetateniei in masa evreilor, impusa Romaniei ca o conditie a recunoasterii internationale a largirii frontierelor sale dupa primul razboi mondial, parea sa rezolve problemele aparute.

Insa atat liberalii cat si cei care se presupunea ca reprezinta interesele taranimii ii vedeau pe evrei ca adversari, in termeni economici, ai propriilor lor aspiratii si ale alegatorilor lor. In mintile liberalilor, evreii trebuia indepartati de la controlul asupra industriei si sistemului bancar. Si in pofida evidentei contrare, national liberalii si taranistii, fara sa vorbim despre organizatiile politice declarat antisemite, au gasit mult mai convenabil sa arunce oprobiul pentru innabusirea rascoalei din 1907, cea mai traumatica criza interna simtita de dupa obtinerea independentei, asupra arendasilor evrei care ii reprezentau pe mosierii romani pe multe din proprietatile rurale din Moldova, decit sa investigheze radacina cauzelor nelinistii sociale. Aceasta a fost si pozita lui Iorga, care cu siguranta a influentat-o si pe aceea a generalului Alexandru Averescu, cel care a inabusit rascoala de la 1907 prin forta armata, si a fost de doua ori prim ministru dupa 1918.

In timpul guvernariilor partidelor istorice, evreii din diverse parti ale tarii au fost supusi unor constante izbucniri de violenta si au primit prea putina protectie efectiva. Si comunitatea evreiasca s-a gasit de regula in defensiva, luptandu-se constant pentru a nu pierde drepturile recent obtinute. Ajutorul pe care evreii romani il cereau din partea comunitatilor si organizatiilor din afara sau de la guverne straine, intarea pozitia celor care urmareau sa-i infatiseze pe evrei drept anti-romani. Alte partide politice care au condus guverne intre 1918 si 1937, cum ar fi Partidul Poporului al lui Averescu (1920-'21, 1926-'27), Partidul National Democratic al lui Iorga - guvern de experti (1931-'32) si Partidul National Taranesc condus de Alexandru Vaida-Voevod (1932-'33), erau mai fatis antisemite in pozitia pe care o detineau, stimuland discutii publice si guvernamentale despre posibilitatea de a introduce numerus clausus (uneori "numerus valahicus") pentru evreii din institutiile de invatamant superior, din economie si administratia de stat. Cu toate acestea, in timp ce aceste guverne au permis existenta unor acte antisemite neguvernamentale, nici nici unul din ele nu a promulgat sau implementat o legislatie antisemita.