Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Cunoasterea principalelor mijloace de imbogatire a lexicului

Cunoasterea principalelor mijloace de imbogatire a lexicului


Cunoasterea principalelor mijloace de imbogatire a lexicului

Cunoasterea principalelor mijloace de imbogatire a lexicului merita o atentie deosebita, intrucat bogatia unei limbi este data, in primul rand, de bogatia si de varietatea vocabularului ei. Dupa ce o limba s-a constituit ca idiom de sine statator, dezvoltarea ei consta mai ales in imbogatirea cu noi cerinte, deci in continua sporire a inventarului lexical. Lexicul unei limbi se afla intr-o continua miscare sau evolutie, modificarile care au loc in cadrul lui sunt, cel mai adesea, direct ori indirect legate de progresul societatii umane, in ansamblul ei, si in mod special de transformarile care se petrec in viata materiala si spirituala a unei anumite colectivitati lingvistice. Dintre cauzele mai precise si mai importante care explica evolutia vocabularului, in general, si imbogatirea lui in special, sunt: cuvantul si diversificarea vietii culturale, dezvoltarea neintrerupta a stiintei si a tehnicii, prefacerile de ordin politic, social si economic, modificarea mentalitatii si a conceptiei despre viata, a oamenilor si, desigur, contactele dintre popoare, care, in epoca actuala, devin din ce in ce mai stranse si mai variate.



Schimbarile neincetate care au loc in cadrul vocabularului imbraca aspecte dintre cele mai diverse, incepand cu arhaizarea treptata a unor cuvinte noi, ori cu simpla schimbare a unor sensuri si terminand cu aparitia de noi unitati lexicale, menite sa denumeasca obiecte, fenomene, procese, etc., inexistente sau cunoscute anterior. Intre toate aceste schimbari, care formeaza dinamica vocabularului, importante sunt, inclusiv caile de aparitie a unor cuvinte si felul in care sunt satisfacute necesitatile, aflate mereu in crestere, ale procesului de comunicare. In orice limba apar cuvinte noi pe doua cai fundamentale, si anume: una externa, care consta in imprumuturi din alte limbi, si alta interna prin care noile unitati lexicale rezulta din intrarea unor elemente existente deja intr-o limba oarecare.

Dupa cum este bine cunoscut faptul, ca poporul nostru a venit, timp de secole, in contact cu diverse alte popoare, din care cauza romana a suferit o serie de influente din partea altor limbi indeosebi in domeniul vocabularului si al sistemului de formare a cuvintelor.

Inainte de prezentarea principalelor influente straine exercitate asupra lexicului se impun cateva consideratii de ordin general cu privire la ceea ce se numeste imprumut lexical.

Termenul acesta nu este tocmai potrivit intrucat imprumutul se face fara stirbirea limbii "deviatoare" si fara restituirea din partea limbii influentate sau "receptoare". Imprumutul lexical este fie un produs al bilingvismului propriu-zis, fie consecinta simplei cunoasteri a unei limbi straine, pe care vorbitorul, influentat de ea, poate sa nu o foloseasca in mod curent.

Recurgerea la imprumuturi din alte limbi este favorizata si, adeseori, determinata de mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt: vecinatatea geografica, amestecul de populatie si relatiile de ordin politic, economic si cultural. Imprumuturile din limbile occidentale in special din frantuzeste, constituie astazi mijlocul cel mai important de imbogatire a lexicului romanesc. In aceasta privinta limba noastra continua o traditie destul de veche. Inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea isi fac aparitia neologisme de acest fel. Ele reprezinta ecoul lingvistic al contactului romanilor cu civilizatia apuseana sau propriu-zis europeana. Pe masura ce acest contact se dezvolta, numarul lor devine tot mai mare. Astazi avem infinit mai multe neologisme decat acum o suta de ani si chiar la inceputul secolului nostru.

Toate imprumuturile straine ale unui idiom oarecare au fost in momentul adoptarii lor, "neologisme", adica termeni noi, veniti de la alte colectivitati lingvistice. Cu trecerea vremii, ele s-au asimilat, incetand de a mai fi simtite ca imprumuturi externe si ca elemente lingvistice noi. Rand pe rand limba romana a imprumutat cuvinte slave, unguresti, turcesti, grecesti, etc. care astfel sunt puse pe acelasi plan cu cele latinesti mostenite. In momentul de fata numai termeni veniti din limbile europene occidentale sunt tratati ca neologisme.

Neologismele sunt necesare in aceeasi masura ca toate celelalte elemente ale limbii noastre. Limbajul uman nu este numai un mijloc de expresie, ci si unul de formare a ideilor. Bogatia de cuvinte implica o bogatie corespunzatoare de idei si, in plus, ajuta la inmultirea acestora. Posibilitatea de a utiliza termeni numerosi face apel la nevoia de a alege, la spiritul critic, la discernamantul subiectului vorbitor. Ea provoaca in mintea acestuia un exercitiu permanent care o dezvolta. Oricat de potrivite ar fi cuvintele vechi in anumite cazuri, ele au capatat printr-o frecventa utilizare sensuri uneori prea concrete, alteori banale. Neologismele, dimpotriva, au in general un caracter abstract care le vine si de la notiunile respective, de la frecventa lor mai putin mare.

Neologismele sunt inevitabile si, implicit necesare sau macar utile, dovedeste intre altele prezenta lor la cei mai buni scriitori ai nostri. In fruntea lor sta Eminescu care utiliza cu aceeasi bucurie de creator cuvinte vechi, termeni, dialectali si imprumuturi recente, caci fiecare categorie reprezenta in ochii lui ceva unic, cu valoare aparte, fara echivalente cu celelalte. De asemenea, se introduc si neologisme netrebuincioase. Nu numai in limbajele pur tehnice, ci si graiul comun sunt foarte bogate in expresii mai mult sau mai putin utile pe care le putem inlocui fara nici un inconvenient, prin cuvinte vechi. Comoditatea ii impiedica pe specialisti sa mediteze putin asupra problemei pentru a vedea daca toti termenii tehnici din ramura de activitate respectiva sunt necesari si trebuie imprumutati. Intervine apoi si snobismul, mai cu seama la scriitori si la publicisti de toate speciile de a impresiona, de a trece om cult, cunoscator al marilor limbi de civilizatie.

Cine cunoaste istoria limbii noastre stie ca in esenta lucrurile s-au petrecut oricand si oriunde asa cum le vedem astazi. Totdeauna au intrat din limbile straine foarte multe cuvinte inutile impreuna cu cele necesare. Dar sita vremii le-a cernut eliminandu-le treptat. Caci limbajul uman procedeaza prin subiectele vorbitoare intocmai ca un organism: asimileaza ce ii convine si inlatura ce nu-i foloseste. Neologismele reprezinta noul, dar nu orice neologism e bun in trecut la noi vedeam foarte des publicisti care sustineau teorii contra neologismelor, iar in practica introduceau necontenit noi neologisme, imprumutate din limbile apusene. Cuvintele noi, fie ele si imprumutate, sunt adesea folositoare. Dar multimea de neologisme nu e fara dezavantaje, neologismele pot slabi valoarea cuvintelor fara sa intre insisi in fondul principal lexical. Este normal si intelege oricine ca de multe ori cuvintele imprumutate intra in contradictie cu cele vechi pe care incearca si uneori reusesc sa le inlature din fondul principal, apoi chiar din masa vocabularului. Astfel verbul "a drege" a intrat numai in categoria a doua desi e vechi in limba, pentru ca este din ce in ce mai mult concurat de neologismul "a repara". Vechiul "pecete" a fost desigur in fondul principal al limbii noastre mai vechi, cind era singurul cuvant folosit cu acest sens, dar astazi nu mai este folosit, deoarece il concureaza cuvantul "stampila", acesta nu a reusit sa intre dar a reusit sa il scoata pe rivalul sau, astfel ca in momentul de fata ambele sunt in afara fondului principal. "A servi" a reusi sa il scoata pe "a sluji" si sa ia locul in fondul principal, desigur nu toate neologismele reusesc in aceasta lupta pe care o dau.


Unele cuvinte, capata prin imprumut, numai un "adaos de inteles". Astfel cuvantul "leguma", de origine latina, era desigur mult mai putin intrebuintat decat astazi cand i s-au adaugat noi sensuri si derivate sub influenta frantuzescului "legumé". "Arie" ea mai inainte numai locul unde se treiera bucatele, prin influenta corespondentului francez "aire", a inceput sa insemne si "suprafata de raspandire a unui fenomen". Un cuvant poate fi intarit prin adaugarea de sensuri si sub influenta unui cuvant strain neasemanator ca forma: romanescul "lume" insemna numai "lumina", iar sensul cel mai raspandit actualmente se datoreste influentei vechiului slav care insemna si "lumina" si "lume".

Mai concludente pot parea cazurile de etimologie populara: adoptarea unui cuvant (de obicei strain), incat schimbarea formei sau a sensului sa fie incadrat intr-o familie bine cunoscuta. Un exemplu de cuvant creat in romaneste si supus apoi etimologiei populare este: "a razui" a derivat de la "raz" - "fier cu care se curata coaja pomilor", dar a fost pusa in legatura cu "a rade".

Important este faptul ca verbele noi de origine latina sunt acomodate in ceea ce priveste flexiunea dupa modelul celor mostenite din aceeasi familie. Acolo unde legatura etimologica nu se simte, verbul nou ia forma normala pentru toate verbele de data recenta in romaneste, adica trece la conjugarea I-a sau a IV-a. Astfel verbul "a ceda" si compusii lui "a conceda, a deceda, a proceda" au trecut la conjugarea I-a, pentru ca vorbitorul nu simtea in "a purcede" o forma inrudita. Astfel verbele romanesti de conjugarea a II-a si a III-a,  care sunt sortite pieirii, mai rapide sau mai lente, au capatat o noua vigoare si au intinerit gratie numeroaselor forme compuse cu prepozitii care au patruns in limba noastra in ultimele doua secole.

Se intampla sa intre in limba cuvinte straine care seamana perfect in ce priveste forma cu unele indigene, fara sa fie prea departate in ce priveste intelesul. Astfel vorbitorul crede ca are de-a face cu un singur cuvant cu doua sensuri. Cuvantul "cep" vine poate din latinescul "cippus" - "coloana", daca aceasta este originea prima peste vechiul cuvant s-a suprapus latinescul "cep" - "dop de lemn", apoi maghiarul "hsap" - "craca".

De la un cuvant romanesc putem forma, cu ajutorul prefixelor si sufixelor, un numar de derivate romanesti. Dar adesea se introduc din alte limbi derivate gata facute care intra in sistemul lexical al limbii noastre si intaresc cuvintele noastre vechi. Sunt derivate imprumutate care se potrivesc perfect cu elementele indigene, astfel incat nici nu este usor sa iti dai seama ca ai de-a face cu cuvinte de origine straina.

De multe ori adaptarea nu este decat reluarea, in total sau in parte a formei latine: "judiciar" (fr. "judiciaire"). Afixul poate fi strain, dar, deoarece intre timp a devenit productiv in romaneste, vorbitorul nu isi da seama ca e nou, si leaga derivatele imprumutate direct de baza romaneasca: "absorb", "obtine" pot fi puse in legatura directa cu "sorbi", "tine". Toate aceste cuvinte pentru masa vorbitorilor pot parea derivate romanesti si ele vin sa consolideze familia din care fac parte; nu intotdeauna este necesar ca adaptarea sa fie totala: nu intotdeauna vorbitorul are cunostinta exacta a ceea ce este formarea cuvintelor. De aceea, chiar daca sufixul nu este productiv in romaneste, ajunge sa fie recunoscuta radacina, si legatura e stabilita. Astfel, pentru vorbitorul care nu e lingvist "carnivor", "ierbivor" sunt derivate de la "carne", "iarba".

Vocabularul este partea cea mai mobila a limbii, pentru ca este partea cea mai legata de evolutia societatii: aparitia si disparitia notiunilor, schimbarea atitudinilor oamenilor fata de obiecte si actiuni au ca urmare aparitia si disparitia cuvintelor, modificarea intelesurilor sau a formelor lor. Cele mai multe dintre elementele de vocabular folosite la un moment dat sunt destinate eliminarii in perioada urmatoare, dar si mai multe cuvinte noi se introduc necontenit in locul celor eliminate si alaturi de cele pastrate.

In centrul vocabularului se disting doua sfere: masa vocabularului care se innoieste tot timpul, si fondul principal lexical, care este relativ constant. Din fondul principal de cuvinte fac parte cuvintele care au radacini profunde in limba, fara perspective de a disparea intr-un viitor apropiat.

Vocabularul latin a fost mostenit, in buna parte, din indo-europeana. Elementele mostenite din indo-europeana erau in mare parte cuvintele concrete si denumeau notiuni uzuale pentru o populatie fara multa cultura. Din limbile italice, de aproape inrudite cu latina, au patruns multe cuvinte, printre care mai importante sunt: "vas", "lacrima", "lupus"..

La fondul latin s-a adaugat un numar de cuvinte din fondul autohton, ca "buza", "groapa", "mal", "mos", etc., in general substantive concrete, nume de obiecte familiare. Urmeaza elemente de origine slava, foarte numeroase, intrate in diverse straturi si inegale ca valoare. Primele au venit din limba vorbita, apoi, prin biserica, din vechea slava, cu aspecte livresc, dar colorata de graiul bulgaresc si sarbesc. Mai tarziu s-au produs influente ucrainene, polone, ruse. In acelasi timp au continuat sa intre, pe cale literara, cuvinte din vechea slava, multe dintre ele, in special printre cele religioase, n-au depasit folosirea in scris: "ispovead". Printre cele mai importante, ramase in fondul principal, sunt: din realitatea vietii de la tara, "colt", "deal", "drum", "izvor"; legate de agricultura: "bob", "ocol", "plug", "animal", "cocos", "gasca", "magar", etc., privitoare la corpul omenesc: "boala", "gat", "glas", etc.; mestesuguri: "baie", "ciocan", "cleste", "cos", etc.; relatii sociale: "boier", "gospodar", "prieten", "taina"; abstracte: "cinste", "ciuda", "gluma", "groaza", etc.; adjective: "bogat, drag, ieftin, iute, lacom, lesne, mandru, prost, slab, treaz", etc.

Prin slava au intrat in romana multe elemente de origine greceasca (bisericesti si administrative), apoi elemente germane (iarmaroc, soltuz, surub). Si cuvinte maghiare au intrat destul de multe, mai ales in Transilvania, dar si in restul tarii.

In fondul principal au patruns cuvinte importante ca urmatoarele, venite cu ascensiunea burgheziei: "cheltui, mester, neam, oras, slava, talpa, vama"; abstracte: "chip, fel, gand".

Prin introducerea de elemente de vocabular slave si maghiare limba romana s-a pregatit pentru noul mod de viata sociala care incepe la sfarsitul evului mediu: termeni privitori la viata oraseneasca, la modul de productie burghez (marfa). Dintr-un anumit punct de vedere imprumuturile din slava si maghiara se deosebesc mult de cele urmatoare, caci atat slavii cat si maghiari au locuit alaturi de romani.

Influenta greaca s-a exercitat in multe straturi in antichitate, direct asupra latinei, prin vechea slava, apoi direct durabile, ultimele, ca si cele turcesti s-au dezvoltat si sunt treptat inlocuite, pe de o parte pentru ca simbolizeaza stapanirea straina, pe de alta parte pentru ca modele au inceput sa vina din Apus. In fondul principal sunt mai multe cuvinte grecesti decat turcesti, dar unele au venit poate prin slava (zahar). Mai importante sunt printre verbe: "pedepsi, sosi, vopsi", substantive: "folos, frica, pat", printre adjective: "proaspat, singur".

In ultimele decenii un rol tot mai mare este jucat de limba engleza, dar vocabularul pe care-l vehiculeaza in toata lumea textele englezesti este el insusi, in cea mai mare parte format din neologisme de origine latina, astfel ca acestea au acelasi rol ca si compuse din elementele latinesti si grecesti; deoarece limbile clasice se cunosc tot mai putin de nespecialisti, dar aceasta nu le impiedica nici de a se raspandi, nici de a consolida elementul latinesc in vocabularul international.Vocabularul international este astazi, purtatorul hranei spirituale a intregii populatii a tarii.

Un lucru foarte important de stiut este acela ca, cuvintele mai vechi au fost inlocuite de neologism, dar si aici sunt piedici serioase. In unele cazuri este vorba de notiuni noi care deci nu aveau nume inainte; alteori cuvantul precedent era de origine latina si chiar din fondul principal, dar sunt destul de multe neologisme care inlocuiesc alte imprumuturi mai vechi: "spectator" pentru "privitor", "independenta" pentru "neatarnare", "a relata" pentru "a povesti".

De remarcat este ca in trecut influentele venite din diferite directii se incrucisau si se succedau, o moda elimina pe alta; astazi, din toate partile vin aceleasi cuvinte internationale, pentru ca s-au introdus si se introduc in toate limbile. In afara de limba romana si alte limbi, chiar neromanice, de exemplu germana si engleza, sunt astazi "impanate" de elemente latine (si romanice), astfel ca engleza, introducandu-se in diferite parti ale lumii aduce adesea cu ea vocabularul international, care a patruns la noi in special prin intermediul francezei. Orice noua limba ar ajunge la rolul de instrument pentru intelegerea pe scara internationala va trebui sa adopte terminologia neolatina. Limbile romanice au o pozitia privilegiata, prin faptul ca termenii noi provin din latineste.

Tendinta actuala a limbii romane este aceea de a elimina masiv elementele imprumutate in trecut si de a se introduce in loc elemente internationale, in marea lor majoritate de origine latina si romanica, lucru ce poate fi observat cel mai bine in vocabular.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.