Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » management
Metode de fundamentare si corelare a preturilor la produsele noi

Metode de fundamentare si corelare a preturilor la produsele noi



Metode de fundamentare si corelare a preturilor la produsele noi

1). Conditii de incadrare a marfurilor in categoria produselor noi

Orice agent economic, inainte de a introduce in productie un bun, isi face calcule de cost si de castig (adica de pret). Cand este vorba de un produs nou, aceasta activitate este primordiala. Stabilirea preturilor la noile produse este o activitate complexa de evaluare, in expresie baneasca, a consumului de factori implicati in fabricarea produsului sau prestarea serviciului. Metodele folosite sunt calculatia si intuitia.

Dimensionarea nivelului pretului cu ajutorul calculului ramane principala forma prin care pot fi grupate metodele economico-matematice, care fac posibila stabilirea consumului de factori pentru obtinerea bunurilor si serviciilor, inca inainte de confruntarea cu cererea si piata. Conditia prealabila a utilizarii sale o constituie delimitarea noutatii reale a produsului.



Este considerat produs nou acel bun sau serviciu care satisface o trebuinta nesatisfacuta inca sau care satisface intr-un alt mod si alt grad o necesitate data si care nu are pret stabilit. Acesta se obtine cu modificari constructive sau functionale esentiale sau reprezinta un tip sau model nou fata de produsul existent .

Gradul de satisfacere a cerintelor economiei sau populatiei, se exprima in: parametrii tehnici de functionalitate, continutul in substante utile, gradul de confort, durabilitatea, gradul de finisare, siguranta in exploatare, durata si rezistenta in functionare, coeficientul de utilizare a materialelor. Acesti parametrii trebuie sa fie superiori la noile produse, sa exprime nivelul tehnic si calitativ al produselor.

Caracterul de noutate al produsului nou este determinat de elemente diferite, de exemplu: forma, culoare, prezentare, mod de intrebuintare, calitate, parametrii tehnico-economici.

Nu orice modificare a insusirilor unui produs reprezinta innoirea lui. Micile si nesemnificativele schimbari ale caracteristicilor nu constituie o innoire autentica.

Noutatea produsului este reala numai atunci cand are corespondent in parametrii superiori celor existenti si aflati in fabricatie curenta .

Se poate proceda la o grupare a produselor noi in felul urmator:

- produse absolut noi, care satisfac nevoi noi; acestea nu au mai fost fabricate in trecut. Aparitia lor este consecinta unor nevoi noi, iar prin introducerea in procesul consumului are loc o complementaritate de necesitate;

- produse ce au calitati noi in cadrul utilitatilor existente. Prin aparitia lor are loc o substituire de necesitati pe verticala. Acest lucru se explica prin aceea ca noile sortimente au insusiri asemanatoare celor din grupele din care fac parte, dar superioare din punct de vedere calitativ;

- produse asimilate, noi pentru firma, dar care se produc in alte firme din tara sau din strainatate.

Este necesar ca la proiectarea noilor produse, precum si la elaborarea de noi tehnologii sa adopte solutii tehnice cu performante la nivelul celor mai bune realizari din tara sau pe plan mondial. Luarea in consideratie a reducerii continue a consumatorilor de materii prime si de energie, odata cu proiectarea si introducerea in fabricatie a noilor produse, vizeaza tendinta de minimalizare a costurilor de productie si este o cale importanta de crestere a eficientei economice.

Activitatea de stabilire a preturilor este diferita din punct de vedere al complexitatii, dupa gradul de noutate al utilitatii si precede lansarea in fabricatie a produsului, iar calitatea ei depinde in masura in care se infaptuieste unitatea dintre utilitate si realitate in pret. Oricare ar fi forma innoirii si gradul de innoire, stabilirea pretului se bazeaza pe evaluarea costului si dimensionarea castigului.

Din punct de vedere al stabilirii pretului, produsul nou este atat produsul care nu a existat cat si orice sortiment (varietate) care nu are pret stabilit.

Sub aspectul naturii nevoilor pe care le satisfac si al volumului productiei ce urmeaza a fi realizate, produsele noi pot fi grupate in doua categorii:

- produse de serie mare si de masa, pentru care se stabilesc preturi unice pe economie;

- produse de serie mica, cu caracter de noutate, comanda individuala si cele de lux, pentru care preturile in cele mai multe cazuri sunt diferentiate.

Natura diferita a noilor produse, diversitatea nevoilor pe care le satisfac, precum si volumul diferit in care urmeaza a se realiza fac necesara utilizarea unor metode specifice de stabilire a preturilor.

2). Fundamentarea preturilor prin corelare

Incadrarea preturilor noilor produse in nivelul general al preturilor produselor existente se infaptuieste la majoritatea produselor din economie, prin corelarea cu pretul unui produs reprezentativ din aceeasi grupa de produse, similar ca utilitate, fabricat in tara sau provenit din import, care poarta denumirea de “produs etalon”.

O cerinta esentiala ce trebuie avuta in vedere la fundamentarea preturilor este sdatbilirea judicioasa a nicvelului costurilor de productie. Din acest punct de vedere cele mai frecvnte metode de fundamentare a preturilor sunt cele bazate pe corelare, care in toate cazurile, presupune o comparare a produsului nou cu un produs luat ca etalon. Se mai utilizeaza si alte metode, ca de exemplu: metode bazate pe acordul dintre parti, metode bazate pe postcalcul, stabilirea unor preturi temporare sau a unor preturi pentru cantitati limitate.

Prin corelare se stabilesc preturi in apropierea celor existente, al caror nivel si structura au fost confirmate pe piata.

Prin corelare se urmareste :

a) incadrarea preturilor produselor noi in scara preturilor produselor similare existente, al nivelului general al preturilor in economie ;

b) respectarea corelatiilor necesare din interiorul preturilor produselor, astfel incat acestea sa exprime cat mai fidel raporturile dintre utilitatile produselor si dintre costurile lor de productie .

Comparatiile se efectueaza in mod obligatoriu atat pentru utilitate prin parametrii tehnico - functionali si constructivi cat si pentru elementele structurale.

Conceptul de corelare si caracteristicile produsului etalon

Corelarea preturilor este operatiunea de determinare a raportului dintre preturile produselor si serviciilor, in functie de cheltuielile de productie si de utilitatea acestora. Aceasta corelare are un continut mai larg si prezinta aspecte diferentiate, dupa cum este vorba de stabilirea preturilor pentru produsele noi sau de modificarea, corectarea respectiv actualizarea preturilor produselor existente.

In cazul produselor noi, corelarea are ca scop principal incadrarea preturilor acestor produse in sistemul preturilor in vigoare si mentinerea relatiilor existente intre preturile produselor similare sau cu utilitati apropiate. Preturile rezultate din corelare trebuie sa asigure beneficiarilor la efect util egal cheltuieli mai mici sau cel mult la acelasi nivel cu cele determinate de folosirea produselor similare existente, iar unitatilor producatoare, realizarea unui profit stimulativ.

Produsele noi, la care se stabilesc preturi prin corelare, trebuie sa se incadreze intr-o grupa sau subgrupa de produse care satisfac necesitati asemanatoare.

Corelarea presupune parcurgerea a doua etape principale si anume:

una tehnica, de determinare a proportiilor dintre preturile noi si cele ale produselor alese ca baza de corelare (produs etalon), in functie de cheltuielile de productie si utilitati;

alta de analiza, care consta in verificarea modului in care preturile rezultate din calculul tehnic asigura eficienta economica la producator, respectiv pentru ca sa corespunda necesitatilor consumatorilor.

Pin analiza trebuie urmarite mai multe aspecte, printre care enumeram:

stabilirea pretului trebuie sa asigure recuperarea costurilor si o rentabilitate stimulativa care sa-l cointereseze pe producator in fabricarea produsului respectiv. De asemenea, pretul trebuie sa asigure achitarea obligatiilor fata de bugetul statului, precum si rabatul comercial;

daca pretul se justifica in raport cu necesitatile pe care le satisface noul produs, tinand seama de eficienta pentru beneficiari a produselor respective, in comparatie cu eficienta produselor similare folosite de acestia;

masura in care pretul asigura o valorificare rationala a materiilor prime;

pentru produsele exportabile, la analiza pretului se urmareste daca acesta asigura competitivitatea pe piata externa, precum si apropierea corelatiilor interne din grupa respectiva de produse de corelatiile existente pe plan extern la grupe similare.

Determinarea preturilor prin corelare presupune, in toate cazurile, o comparare a noului produs cu un produs similar luat drept referinta, ca etalon. Asigurarea unei corelari corespunzatoare este conditionata, in principal, de alegerea produsului etalon cu care se va compara noul produs.

Pentru a deveni etalon , un produs trebuie sa indeplineasca conditiile :

sa faca parte din aceeasi grupa sau subgrupa de produse in care urmeaza sa se incadreze si produsul nou;

sa aiba caracteristici tehnico-functionale si, in general, utilitate ca mai apropiata de cele ale produsului nou si sa satisfaca aceeasi tebuinta, respectiv sa aiba aceeasi destinatie pentru consumatori;

sa fie de fabricatie curenta si sa aiba o pondere ridicata in consum comparativ cu alte produse similare din aceeasi grupa de produse;

rentabilitatea cuprinsa in pretul produsului etalon trebuie sa fie apropiata de rentabilitatea medie a grupei de produse in care se incadreaza;

produsul etalon trebuie sa fie executat de aceeasi unitate care realizeza si produsul nou, de o unitate similara apropiata ca profil sau, in ultima instanta, de un producator din acelasi domeniu de activitate din tara sau din import;

produsul etalon trebuie sa aiba pret stabilit, pret care sa nu inregistreze anomalii.

Principalele metode de corelare folosite in practica stabilirii preturilor sunt: corelarea pe baza compararii costurilor, corelarea pe baza seriilor de preturi, a baremelor de pret si a coeficientului de calcul, corelarea prin compararea factorilor tehnico-economici etc.

Metode de stabilire a preturilor prin corelare

A. Corelarea prin compararea costurilor

Aceasta metoda de corelare constituie cea mai frecventa metoda utilizata in stabilirea preturilor si are ca scop determinarea eficientei noului produs pe baza diferentelor de cheltuieli de productie, antecalculate sau proiectate fata de produsul etalon.

Principala conditie pentru asigurarea unei corelatii corespunzatoare pe baza calculatiei consta in determinarea cat mai justa a celor doua niveluri ale costurilor care se compara si care reflecta, de altfel, raportul dintre cheltuielile necesare obtinerii produselor comparate.

Legand acest raport cu cel dintre utilitatea produselor comparate se poate aprecia oportunitatea executarii noului produs si introducerea sa pe piata la pretul propus prin corelare.

Compararea costurilor celor doua produse se bazeaza pe antecalculatia intocmita pentru produsul nou si costurile actualizate ale produsului etalon.

Se impun unele precizari :

articolele de calculatie “materii prime si materiale directe” se determina in mod direct pe baza normelor de consum, pentru materiale si, a normelor de timp, pentru manopera, stabilite pentru produsul nou si cele stabilite pentru produsul etalon;

celelalte articole de calculatie si anume, cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor, cheltuielile generale ale sectiei, precum si cele de desfacere, se determina pentru produsul nou, in general pe baza cotelor procentuale stabilite prin actualizarea costurilor produselor etalon.

O atentie deosebita trebuie acordata modului cum se face repartizarea cheltuielilor respective pe produse, criteriilor de repartizare utilizate, urmarindu-se ca in stabilirea acestor criterii de repartizare sa se tina seama de particularitatile tehnologiei si organizarii productiei, de gradul de mecanizare si automatizare.

Prin insumarea la cheltuielile directe a cheltuielilor indirecte si a celor de desfacere rezulta costul complet.

Compararea costurilor complete ale celor doua produse reprezinta un prim factor da apreciere a incadrarii noului produs in nivelul general al preturilor pentru produsele din grupa sau subgrupa din care face parte.

Daca costurile sunt apropiate ca marime, inseamna ca, produsul etalon a fost ales corespunzator, in caz contrar, inseamna ca produsul etalon nu este elementul de comparare cel mai potrivit. In acasta ultima situatie, continuarea corelarii apare inutila, deoarece celelalte elemente din structura pretului fiind de regula identice ca marime relativa, pentru cele doua produse, dezechilibrul dintre costuri se va repercuta si asupra preturilor.

Urmatoarea faza a corelarii, dupa determinarea costurilor, este determinarea rentabilitatii produsului etalon, in conditiile in care ar fi executat de unitatea care realizeaza si produsul nou. In vederea calcularii rentabilitatii , din pretul de productie al produsului etalon se scade costul complet, obtinandu-se astfel profitul, iar prin raportarea lui la costul complet rezulta rata profitului, care se aplica produsului nou. Se poate calcula pretul noului produs ce revine producatorului folosind urmatoarea relatie :

in care:

Pp = pretul produsului nou ce revine producatorului;

Cn = costul total unitar al produsului nou;

Re% = rata profitului produsului etalon;

Cnr = costul la care se calculeaza venitul net (costul total mai putin subansamblele exceptate);

Re% Cnr = profitul ce se include in pretul produsului nou.

Trebuie subliniat faptul ca, metoda nu presupune preluarea mecanica a ratei profitului din pretul produsului etalon si transpunerea acesteia in pretul noului produs. Marimea ratei profitului in pretul producatorului, ca rata a rentabilitatii totale ponderata cu costul, se analizeaza si in functie de ponderea noului produs in totalul productiei, in anul de fabricatie al noului produs, astfel incat pretul acestuia sa influenteze pozitiv rata medie a rentabilitatii pe intreprindere, pe grupe de produse. In acest fel, se vor reflecta in nivelul rentabilitatii apreciate noile conditii in care se obtin produsele proiectate.

Daca produsul etalon are in pretul sau cu ridicata si alte elemente de venit net, in acelasi regim se va afla si produsul nou.

In functie de natura produselor, procesul de corelare se incheie aici, la nivelul pretului producatorului sau continua cu determinarea altor elemente de venit net si categorii de preturi. Pentru aceasta din urma se stabilesc si preturi de comercializare , iar preturile cu ridicata se deduc din cele de comercializare prin scaderea rabatului comercial.

Deci, se pune problema determinarii taxei pe valoarea adaugata si a pretului cu ridicata facturat pentru produsul nou.

La stabilirea preturilor o importanta deosebita are si precizarea conditiei de livrare, deoarece aceasta este determinanta in ceea ce priveste nivelul cheltuielilor de desfacere ale noului produs.

B.Corelarea pe baza seriilor de preturi

Aceasta metoda de stabilire a preturilor consta in incadrarea pretului noului produs in seria de preturi deja existente, potrivit dimensiunilor sau altor parametrii luati ca baza pentru stabilirea preturilor respective.

Metoda respectiva se poate aplica in cazul unor produse cu o gama larga de sortimente, dimensiuni, si pentru care dependenta dintre parametri si preturi poate fi bine determinata.

Denumirea metodei seriilor de preturi deriva de la faptul ca, fiind vorba de o varietate de sortimente, dimensiuni, totalitatea acestei familii de produse asezate intr-o ordine, formeaza o serie de preturi.

Seriile de preturi se utilizeaza la stabilirea prin corelare a preturilor produselor de confectii, tricotaje, cu acelasi grad de prelucrare, unde diferentierea preturilor se face in functie de grosime, dimensiuni, calitati.

De exemplu, in cadrul stabilirii preturilor pentru produsele textile fabricate in alte dimensiuni decat cele initiale, celelalte caracteristici ramanand neshimbate, pretul pe unitatea de suprafata permite determinarea pretului pe fiecare dimensiune caracteristica tesaturilor de acelasi fel. Calculul se reduce la transformarea unei dimensiuni in alta, cu ajutorul coeficientului de echivalenta.

Metoda de corelare pe baza seriilor de preturi are o serie de avantaje, printre care enumeram :

permite corelarea pretului noului produs, nu numai cu pretul unui singur produs, ci cu mai multe preturi reale sau cu toate preturile din grupa respectiva, ceea ce face ca aceasta corelare sa fie mult mai exacta;

ia in considerare interesele beneficiarului, punandu-se accent pe utilitatea produsului, spre deosebire de metoda pe baza antecalculatiei care promoveaza cu prioritate interesele producatorilor;

asigura o mai mare operativitate in stabilirea preturilor, deoarece nu mai este necesara operatiunea de determinare a fiecarui element din structura pretului.

O varianta a acestei metode o constituie stabilirea pretului prin inscrierea in seria de preturi existenta utilizand interpolarea.

Aceasta metoda de corelare se poate folosi in mod complementar si pentru a verifica daca preturile determinate prin alte metode de corelare se incadreaza in seria de preturi deja existenta pentru grupa respectiva de produse.

Preturile pot fi determinate prin proportionalitate simpla, directa inversa - dupa caz.

Procedeul utilizat pentru determinarea preturilor prin aceasta metoda este acela al interpolarii, potrivit relatiei :


unde:

Pn = pretul produsului nou;

Pe1 , Pe2 = preturile produselor etalon;

kn = parametrul variabil al produsului nou;

ke1 , ke2 = parametri variabili ai produselor etalon.

Aplicatia 6.1: Sa se stabileasca pretul cu ridicata al producatorului pentru un produs X cu greutatea de 6 kg.

Corelarea se face cu doua tipuri de produse X, care au greutatea intre 5,2 kg si 6,8 kg si care au preturile cu ridicata stabilite la 500 u.m./buc. si respectiv 700 u.m./buc.

Aplicand formula interpolarii, se obtine:


C. Corelarea prin folosirea baremului de pret

Baremul de pret reprezinta o metoda de stabilire a preturilor prin corelare, ce se realizeaza sub forma unui tabel, in care se gasesc gata calculate preturile pentru intreaga gama de sortimente sau dimensiuni ale aceluiasi produs sau grupa de produse. Procesul de stabilire a unui nivel de pret la un produs nou consta in fixarea grupei de variatie a parametrilor in care se incadreaza produsul si aplicarea pretului corespunzator.

Baremul de pret reprezinta o forma operativa, simpla de rezolvare a stabilirii preturilor. Astfel, la aparitia unui nou sortiment intreprinderea producatoare este in masura sa aplice pretul din barem fara alta formalitate.

Elaborarea unui barem necesita un volum mare de munca si el se recomanda pentru acele produse al caror numar de sortimente este mare. Domeniul in care se foloseste cu deosebire baremul de pret este cel al industriei confectiilor.

Pentru a construi un barem este necesara gasirea a doi parametrii esentiali (dintre care unul fix si unul variabil). De acesti parametrii trebuie sa se tina seama la construirea unei serii de preturi. Preturile inscrise in barem se determina analitic numai pentru prima si ultima grupa, ramanand de determinat ratia de crestere. Aceasta ratie prin care se realizeaza diferentierea preturilor in barem, se calculeaza dupa formula:

in care:

W = pretul sau costul sau profitul reprezentand ultimul termen al seriei;

A = pretul sau costul sau profitul reprezentand primul termen al seriei;

n = numarul de termeni ai seriei.

Celelalte preturi ale seriei respective se determina prin insumarea ratiei la pretul precedent:

,

in care:

Pt = pretul termenului t;

Pt-1 = pretul termenului precedent;

r = ratia.

In general, in cadrul confectiilor parametrul fix il constituie cheltuielile de confectionare precum si furniturile cu caracter constant. Parametrul cu caracter variabil il constituie pretul stofei. Evident, variaza si consumul specific de la o marime la alta, dar variatia acestuia se anihileaza prin stabilirea mai multor serii de preturi, grupe de marimi etc.

La elaborarea unui barem se parcurg mai multe etape si anume: pregatirea, calculul, verificarea pastrarii nivelului de pret si finisarea baremului.

1) Pregatirea -consta in culegerea datelor necesare de la toate intreprinderile care fabrica produsele respective, in succesiunea fluxului tehnologic, in analiza consumurilor specifice si a timpilor de lucru.

2) Calcularea baremului -presupune mai intai, determinarea cheltuielilor cu caracter constant pe unitatea de produs.

Se aduna apoi separat cheltuielile cu materiile prime si alte materiale auxiliare variabile si se obtine totalul cheltuielilor variabile. Prin insumarea cheltuielilor cu caracter constant cu cele variabile se obtine costul total unitar, la care adaungandu-se elementele de venit net, rezulta nivelul pretului.

Calculele de mai sus se efectueaza pentru fiecare marime in parte, atat la prima pozitie din barem (primul rand), cat si la ultima pozitie din barem (ultimul rand) in cadrul fiecarei serii. Dupa aceasta se poate calcula, cunoscandu-se numarul de termeni, ratia si, pe baza acesteia, preturile din cadrul seriilor.

3) Preturile rezultate din calcul se verifica urmarindu-se daca s-a respectat nivelul preturilor practicate. Verificarea se face pe baza datelor privind productia programata. Cantitatile respective se inmultesc pe de o parte, cu preturile practicate, rezultand valoarea totala a productiei la preturile in vigoare, iar pe de alta parte, cu preturile din proiectul din barem, rezultand valoarea totala la preturile proiectate. Se compara cele doua valori totale si, daca ele coincid, inseamna ca preturile din barem respecta nivelul general al preturilor practicate. In caz contrar, se determina diferenta procentuala dintre ele, diferenta care va constitui un coeficient de corectie ce se va aplica la toate preturile din proiectul de barem pentru a le aduce la nivelul de preturi practicate in perioada respectiva.

4) Ultima faza a activitatii de elaborare a baremului o constituie finisarea acestuia, operatiune care consta in rotunjirea preturilor. Pentru a se inlatura eventualele erori produse prin rotunjire se procedeaza la o verificare a preturilor atat pe verticala, urmarindu-se daca ratia se pastreaza, cat si pe orizontala, urmarindu-se daca diferentele de preturi dintre coloane se mentin in mod corespunzator.

Baremele de pret pot fi simple, complexe si combinate cu un normativ de calcul.

In calcul baremului simplu, diferentierea preturilor se face dupa un numar redus de criterii sau parametrii (1;2), pe cand in baremul complex preturile sunt diferentiate in functie de mai multi parametrii.

Baremul de preturi se prezinta sub forma unui tabel in care pretul cautat se afla la locul de intersectie al randului cu coloana reprezentand cei doi parametri alesi.

Tabelul 1

Baremul de pret

Sortimentul

(parametri)

Costul



Profitul

Pretul ce revine producatorului

n

C1

C1+rc

C2+rc

Cn

Pr1

Pr1+rpr

Pr2+rpr

Prn

P1

P1+rP

P2+rP

Pn

Aplicatia 6.2 Sa se elaboreze un barem de pret pentru un produs realizabil in 6 variante cunoscand C1=1000 u.m.; C6=2000 u.m., rata profitului 10%

Rezolvare:

Ratia costului :

Profitul:

Ratia profitului:

Pretul ce revine producatorului:

Ratia pretului:

Baremul de pret se prezinta astfel:

Tabelul 2

Sortimentul

(parametri)

Costul

(u.m.)

Profitul

(u.m.)

Pretul ce revine producatorului (u.m.)

D. Corelarea pe baza coeficientilor de calcul

Coeficientii de calcul se utilizeaza in determinarea operativa a preturilor si se stabilesc in prealabil, in functie de anumiti parametri caracteristici.

Acesti coeficienti servesc atat la calcularea preturilor pe fiecare sortiment in parte, cat si la mentinerea nivelului de pret si a corelarii intre preturile diverselor sortimente, care fac parte din grupe sau subgrupe de produse la care se refera. Coeficientii exprima toate elementele de venit net si rabatul comercial cuprinse in preturi. Prin aplicarea coeficientilor la costul pe unitatea de produs se obtine direct pretul produsului respectiv. Coeficientul de calcul determina nivelul preturilor la o grupa sau la mai multe grupe de produse in raport cu costul noului produs, fata de produsul etalon.

Relatia de determinare a coeficientului de calcul este urmatoarea:

unde:

K= coeficientul de proportionalitate intre pret si cost;

Pe, Ce = pretul si respectiv costul produsului etalon;

Pn, Cn = pretul si respectiv costul produsului nou.

Acest coeficient de calcul se poate reda printr-un exemplu. Astfel, pentru 1000 u.m. costuri, pretul de comercializare este 1420 u.m.. Deci, pretul de comercializare la un anumit sortiment rezulta din inmultirea costului de productie cu coeficientul 1,42.

Metoda bazata pe mai multi coeficienti determina nivelul preturilor la o grupa sau mai multe grupe de produse, in raport cu elementele principale, care caracterizeaza utilitatea noilor sortimente. In acest caz, preturile noilor produse se determina prin insumarea preturilor rezultate pentru fiecare element (caracteristica) al produsului.

Elaborarea coeficientului de calcul porneste de la recunoasterea faptului ca pentru produsele ce fac parte dintr-o grupa omogena, venitul net si rabatul cuprinse in preturile individuale oscileaza in limite foarte stranse fata de cota medie. Drept urmare, cunoscand costul unui sortiment si coeficientul care exprima raportul dintre pret si cost pentru intreaga grupa de produse din care face parte, se poate determina pretul noului sortiment, aplicand la costul acestuia coeficientl stabilit.

O aplicatie a metodei o reprezinta fundamentarea tarifelor in functie de manopera:

,

unde:

T= tariful;

M= manopera;

K= coeficientul care se calculeaza cu relatia:

sau .

E. Corelarea preturilor pe baza utilitatii

1)Utilitatea - factor determinant al nivelului pretului

Mecanismul formarii preturilor reprezinta modalitatea de comparare si verificare atat a cheltuielilor de productie, cat si a utilitatii produsului.

Utilitatea consta in proprietatea unui produs de a satisface una sau mai multe necesitati ale omului. De marimea ei este interesat, cu deosebire, cumparatorul marfii.

Utilitatea unui produs este data de o serie de insusiri tehnice, estetice si economice. In functie de caracterul utilitatii, toate insusirile de intrebuintare ale produselor pot fi impartite in doua grupe: insusiri functionale (de exploatare) si insusiri estetico-ergonomice. Cele doua grupe de insusiri au o importanta diferita in aprecierea utilitatii mijloacelor de productie si a bunurilor de consum. Pentru mijloacele de productie gradul de utilitate a produsului se determina, practic, de catre insusirile de functionare-exploatare. Pentru bunurile de consum, la aprecierea utilitatii, au insemnatate ambele grupe de insusiri, dar, pe masura saturarii necesitatilor de consum ale populatiei privind bunurile de stricta necesitate, sporesc cerintele acesteia pentru insusirile estetice si ergonomice ale bunurilor respective si, in general, ale tuturor bunurilor de larg consum. Reflectarea utilitatii in pretul produsului se poate realiza prin urmatoarele cai:

Fundamentarea preturilor noilor produse pe baza raportului optim dintre costuri si parametrii utilitatii, in functie si de importanta parametrilor in totalul functionalitatii produsului, pe baza metodelor specifice ale analizei (ingineriei) valorii;

Corelarea pretului noului produs cu pretul produsului etalon, prin compararea parametrilor tehnici, functionali si constructivi ai utilitatii si pe calitati, in cadrul aceleiasi utilitati;

Fundamentarea preturilor in cadrul grupelor omogene de produse, in care unul sau mai multi parametrii variaza uniform de la o tipodimensiune la alta.

Cu privire la prima cale, putem arata ca, deosebirea dintre ingineria valorii si analiza valorii rezulta numai din etapa in care se aplica. Aplicata in faza de cercetare si proiectare a noilor produse se numeste ingineria valorii, iar in faza de fabricatie a produselor se numeste analiza valorii.

In ingineria valorii, analiza economica a raportului dintre cost si pret nu se opreste numai la fundamentarea relatiei cost minim-productie optima, ci se extinde la raportul cost-minim-utilitate optima-pret bun. Cu aceasta conceptie se pot obtine utilitati mai mari (calitativ) cu costuri mai mici sau relativ mai mici. Sporul de performanta sau ritmul cresterii parametrilor tehnico-functionali trebuie sa devanseze ritmul cresterii costurilor astfel:

cresterea utilitatii si reducerea costurilor;

mentinerea utilitatii la acelasi nivel si reducerea costurilor;

cresterea utilitatii si mentinerea nivelului costurilor;

cresterea utilitatii insotita de o usoara majorare a costurilor.

Analiza valorii isi propune sa cuprinda toate fazele prin care trece un produs, incepand cu cercetarea si proiectarea lui si, pana la desfacere, urmarind maximizarea raportului dintre utilitate si costul de productie, astfel ca ridicarea calitatii produselor sa nu fie insotita de majorarea preturilor.

Valoarea in conceptia analizei valorii reprezinta suma efectelor sau a avantajelor tehnice si economice, care pot fi obtinute de un produs, atat la producator, cat si la beneficiar, prin urmatoarele aspecte:

ca valoare de intrebuintare data de capacitatea produsului, de a-si manifesta functiile;

ca valoare estetica, data de aspectul frumos si placut al formei exterioare de prezentare;

ca valoare de schimb, exprimata prin pretul ce poate fi obtinut de producator, platit de catre beneficiar;

ca valoare economica, masurata prin costul produsului.

Pe baza acestor dimensiuni producatorul si beneficiarul urmaresc sa obtina maximum de efecte sau avantaje de la fiecare produs.

2) Corelarea prin compararea parametrilor tehnico-functionali

Aceasta metoda se foloseste in cazurile in care se compara preturile produselor a caror utilitate este determinata de anumiti factori tehnici comuni ambelor produse si la care raportul dintre factorii tehnici, dintre factorii care reflecta calitatea sau randamentul produselor ce se compara, trebuie sa stea la baza raportului dintre preturile produselor respective.

Intrucat diferentele calitative nu se pot obtine direct in marimi absolute, ci numai in marimi relative, determinarea acestor diferente se face pe baza unui coeficient de echivalenta reprezentand raportul dintre valorile de utilitate ale produselor comparate.

In cazul in care parametrii caracteristici sunt egali, in afara de unul singur, a carui marime directa masurabila este proportionala cu utilitatea produselor comparate, pretul produsului nou se determina fata de pretul produselor similare alese ca baza de corelare, in raport cu marimea factorului respectiv.

Exemple de factori de baza: „putere calorica intrinseca” in cazul carbunilor, „puterea exprimata in kW” la motoarele electrice.

Pretul produsului nou rezulta din ponderarea pretului produsului etalon cu indicatorul care exprima raportul dintre marimile parametrului la cele doua produse comparate.

Pretul noului produs se determina conform relatiei:

in care:

Pn= pretul produsului nou;

Pe= pretul produsului etalon;

Kc= coeficientul mediu de corelare determinat pe baza parametrilor utilitatii.

In fine, etapele de aplicare a metodei sunt:

descrierea produsului;

cuantificarea parametrilor noului produs; compararea cu produsul etalon, determinarea coeficientilor de corelare Ki:

stabilirea ponderii privind locul parametrilor in totalul utilitatii prin analiza valorii cu ajutorul matricelor de interactiune sau pe baza descrierii verbale;

calculul coeficientului mediu de corelare.

Exista mai multe variante de calculare a coeficientului de corelare, spre exemplu pentru un produs A:

cu un singur parametru:

cu mai multi parametrii:

in care:

i, j, ., m = parametrii produsului A;

gsi, gsj, , gsm= ponderile parametrilor i, j, m, in totalul utilitatii;

An, Ae = produsul nou si produsul etalon.

Este necesar ca stabilirea ponderii parametrilor (gs) in totalul utilitatii sa se faca prin metode stiintifice si nu pe baza liberului arbitrar al producatorilor sau proiectantilor.

Daca produsul nou prezinta dotari suplimentare, deci elemente constructive cu totul noi fata de produsul etalon, acesta se va adauga la pretul corelat cu valoarea de intrebuintare comparabila, analizata critic;

Calculul pretului noului produs:

unde:

cds = cheltuieli corespunzatoare dotarilor suplimentare in raport cu produsul etalon;

ids = indicele dotarilor suplimentare in raport cu produsul etalon;

Determinarea costului maxim in raport cu utilitatea si a venitului net minim, cuprins in pretul noului produs, limita maxima a pretului corelat cu costurile:

Raportul reprezinta proportia venitului net in pretul noului produs.

In vederea stabilirii ponderii privind locul parametrilor tehnico-functionali, respectiv caracteristicilor in totalul utilitatilor, se folosesc matricele de interactiune, care permit o cercetare a conexiunilor dintre elemente, in cadrul unei probleme practice date. Ele permit, totodata, o cercetare sistematica a interactiunii dintre doua serii de fenomene, care iau nastere intr-o clasificare cu dubla intrare. Avand in vedere extinderea pe scara larga a acestei metode in analiza valorii si in studiul utilitate pret, vom exemplifica in cele ce urmeaza caracteristicile ei. Metoda matricelor de interactiune presupune trei faze distincte:


intocmirea listelor (seriilor);

analiza combinatorie;

evaluarea solutiilor.

In etapa intocmirii listelor se stabilesc elementele componente ale celor doua serii care pot fi ordonate dupa o anumita caracteristica. In cazul matricelor „patratice” liniile si coloanele contin aceiasi parametrii, (elemente, caracteristici), respectiv a, b, c, d, atat pe linie, cat si pe coloana, iar in cazul matricelor „dreptunghiulare” liniile, si coloanele contin serii diferite: a, b, c, d pe linie, respectiv x, y, z, w pe coloana.

Cea de-a doua etapa a analizei combinatorii cuprinde completarea matricei, determinarea absentei sau prezentei relatiilor dintre termeni, precum si sensul (+, -) sau importanta acestora.

In a treia etapa se fac aprecieri asupra rezultatelor obtinute prin asocierea dintre termenii matricei.

Pentru exemplificare consideram urmatoarea lista a parametrilor care dau utilitatea unui produs: a, b, c, d, ce se incadreaza intr-o matrice patratica. Elaborarea unei matrici patratice de interactiune permite compararea succesiva a fiecarui parametru cu fiecare din ceilalti in vederea stabilirii ierarhiei seriei de parametrii analizati.

Tabelul nr.  3

Param.

B

c

d

Total plusuri

Ponderi

param.

a

b

c

d

Total

x

X

x

x

+ mai important (mai bun);

mai putin important (mai slab, mai rau).

Compararea parametrilor unii cu altii dupa enuntul „care este mai important” (poate fi inlocuit dupa caz cu mai bun, preferat etc.) duce la un numar de decizii pozitive; poate fi verificat dupa cunoscuta formula din teoria combinarilor:

in care:

D = numarul de decizii (+);

N = numarul termenilor seriei.

Ierarhia parametrilor poate fi stabilita si prin calcularea ponderilor acestora fata de totalul deciziilor, obtinandu-se un coeficient de ierarhizare, care asigura o mai mare exactitate procentuala pe baza formulei:

in care

ci= coeficientul de ierarhizare a parametrilor, respectiv ponderea gsi;

di= numarul de plusuri (decizii) obtinute de fiecare parametru;

D= numarul total de plusuri (decizii) ale utilitatii.

Astfel, coeficientul de ierarhizare pentru parametrul a=1/6=0,17; pentru b=3/6=0,5; pentru parametrul c=1/6=0,17; pentru parametru d=1/6=0,16. Acestia sunt coeficientii care vor influenta nivelul preturilor.

Aplicatia 6.3 Se cunosc urmatoarele informatii privind produsul etalon si produsul nou:

Nr. crt.

Parametrii

U.M.

Produs nou

Produs etalon

Indici (Ii)

Sarcina (A)

t.f.

Volumul util al cutiei (B)

m3

Viteza maxima (C)

Km/h

Siguranta in exploatare (D)

Greutate (E)

kg

Pretul produsului etalon este 65000000 lei iar costul produsului etalon este de 50000000 lei. Sa se determine:

a)       pretul noului produs;

b)       costul maxim al noului produs in raport cu utilitatea acestuia.

a)            Determinarea pretului noului produs.

determinarea ponderilor gs ale parametrilor prin analiza valorii - matricea de interactiune a parametrilor ().

Parametrii

A

B

C

D

E

Total ”+”

gsi

A



B

C

D

E

- determinarea coeficientului mediu de corelare

-pretul produsului nou: u.m.

b) Determinarea costului maxim al noului produs in raport cu utilitatea lui:

3). Alte metode de stabilire a preturilor

1. Metoda bazata pe postcalcul

La anumite mijloace de productie industriale stabilirea preturilor se face pe baza de postcalcul, dar numai pentru produsele unicat si comenzile ocazionale destinate investitiilor, reparatiilor capitale sau productiei in urmatoarele cazuri:

cand, datorita tehnologiilor noi de productie nu se pot cunoaste cu anticipatie cheltuielile de productie;

cand stabilirea pretului nu se poate face prin compararea noului produs cu alte produse;

cand executarea unui produs este legata de conditii de aprovizionare incerte sau variabile.

Pretul postcalculat este conceput ca un pret de exceptie, deoarece el nu permite cunoasterea prelalbila a conditiilor de eficienta.

Pretul postcalculat se determina simplu prin insumarea tuturor elementelor ce compun costurile (materii prime, materiale, salarii directe, contributia la asigurarile sociale calculate asupra salariilor directe, cheltuilelile generale ale sectiei sI ale intreprinderii), la care se adauga elemente de venit net.

Metodologia de stabilire a preturilor noilor produse depinde de particularitatile productiei mijloacelor de productie, ale productiei agricole si ale productiei bunurilor de consum.

2. Metoda insumarii consumului de factori

Este aplicabila la produsele care sunt fabricate si comercializate de aceeasi intreprindere si poate fi utilizata cu rezultate bune. Ea se aseamana cu metoda compararii costurilor. Continutul metodei consta in agregarea consumului de factori, in functie de etapele pe care productia le parcurge de la iesirea din fabricatie si pana la intrarea in consum. Din acest punct de vedere metoda este contabila.

Algoritmul desfasurarii metodei insumarii consumului de factori ar putea avea urmatoarea forma:

cost de cumparare +

cheltuieli de aprovizionare

Cc

Cha

= cost total de cumparare +

costul prelucrarii (salarii)

Ctc

Cp

= cost de productie total +

cost cu distributia

Cpt

Cd

= cost comercial +

cost cu administratia

Cc1

Ca

= cost de revenire +

marja producatorului

Cr1

Mp

= pret de gros +

marja angrosistului

Pg

Ma

= pret cu amanuntul

Pa

Costul cu administratia cuprinde: salariile si contributia privind asigurarile sociale, cheltuielile comune sectiei si cheltuielile generale ale intreprinderii.

In practica, intr-o perioada indelungata de timp, prin observatii statistice s-a ajuns la o simplificare a lucrarilor de stabilire a preturilor prin metoda prezentata si anume de aplicare la costul total de cumparare a unui coeficient multiplicator (2,2-2,4) delimitandu-se nivelul pretului, respectiv,

Acesta poate fi aplicat numai de firma care produce si comercializeaza produsele.

3. Metoda bazata pe consumul de factori extremali

Aceasta are in vedere factori rari de productie. Astfel de resurse limiteaza expansiunea productiei, ca urmare a limitelor fizice pe care le aseaza in calea acestora.

Principiul raritatii este prima cerinta a organizarii activitatii economice. Totdeauna posibilitatile raman in urma necesitatilor care sunt mai numeroase. Acest principiu stimuleaza cresterea productiei. La aceasta restrictie se mai adauga una ce poate fi depasita si anume randamentul descrescator al factorilor care determina o crestere a costurilor pe masura ce productia sporeste.

Daca firma produce in conditii grele si foarte grele, atunci costurile sunt ridicate si, daca trebuie sa produca pentru a satisface o cerere efectiva, atunci devine o firma marginala. Aici exista deosebiri naturale de productivitate si costuri determinate de fertilitatea diferita a terenurilor, de calitatea zacamintelor. Cum nu sunt suficiente produsele obtinute in conditii favorabile, trebuie folosite si cele mai putin favorabile. Cheltuielile ocazionate de obtinerea productiei in conditiile cele mai putin favorabile formeaza costul marginal care este un cost extremal cel mai ridicat de obtinere a productiei. El da nivelul pretului de vanzare care la randul sau este un pret marginal ce acopera cheltuilelile cu ultima partida de marfa adusa pe piata. Acest pret, desi cel mai ridicat, in raport cu firmele care produc in conditii favorabile, este limita maxima de pret pentru produsele de acelasi fel.

Toti cei care produc cu costuri mai mici obtin un beneficiu suplimentar, care nu este un rezultat al efortului propriu, ci isi are originea in natura, respectiv renta funciara.

Daca pretul marginal acopera costul marginal, atunci in interpretarea data acestuia se au in vederea conditiile grele de productie ale intreprinderii dintr-o ramura economica. Ea produce cu astfel de costuri pentru ca nu dispune de factori favorabili sau i-a epuizat, iar pentru a-si spori productia va trebui sa o faca cu costuri suplimentare. Aceasta inseamna ca fata de productie, costul va avea o evolutie progresiva, deci va creste mai repede decat aceasta. Astfel, pretul nu poate fi dat de alt nivel al consumului de factori, decat cel implicat in sporul de productie cu o unitate. Deci, costul cresterii productiei da nivelul pretului.

Aplicatia Consideram ca o firma in urma finalizarii cercetarii, a ajuns la descoperirea unui nou soi de planta cu totul nou. Pentru a obtine 6000 kg de recolta s-au cheltuit 50000 u.m.. Se considera un rezultat bun si se doreste sporirea productiei. Factorii de productie sunt mai putin favorabili.

Cresterea productiei se va face, nu cu acelasi cost proportional, ci cu unul mult mai mare astfel ca pentru 6500 kg s-au cheltuit 58000 u.m. (tabelul 8.6.)Daca costul unitar pentru recolta obtinuta in conditii favorabile a fost de 8,3 u.m./kg, costul cresterii productiei va fi mult mai mare.

Tabelul 4

Productia

(kg)

Costul

u.m.

Cost marginal pe unitatea de produs

u.m.

Text Box: Cost marginal

Fig. 6.2 Costul marginal

Costul marginal care da pretul de vanzare se calculeaza astfel:

Sub acest nivel nu se poate vinde, deoarece veniturile nu ar putea acoperi costul marginal.

In calculele de pret, firma poate folosi costul marginal numai in situatia cand obtine monopolul asupra productiei, deoarece numai atunci ea impune pretul si conditiile sale pietei.

Se poate in acest caz ca pretul predeterminat si, care e identic cu costul marginal, sa devina pentru firma criteriul in functie de care isi programeaza productia, acesteia ramanandu-i sarcina sa stabileasca cat poate sa produca pentru a vinde la pretul fixat si, care coincide cu costul marginal.

In exemplul de mai sus pretul de vanzare identic cu costul marginal este pret fixat de firma. Aceasta trebuie sa determine ce volum de vanzari se poate realiza la acest pret.

Fermierul poate sa vanda sub pretul de 16 u.m./kg, dar cantitati mai reduse; ele ii vor aduce un castig mai mic. In punctul P se ajunge la o situatie limita in care costul marginal este la nivelul pretului de vanzare. Dincolo de acest pret productia nu mai poate creste, deoarece firma ar pierde bani. Deci, orice punct situat deasupra curbei Cm care coincide cu oferta de produse inseamna pentru firma pierdere. Productia pe care el poate sa o vanda la pret fixat de 6500 u.m./kg. Poate sa vanda si la 12,2 u.m./kg, dar atunci productia oferita este de 6400 kg. Prin aceasta metoda se determina acel volum de productie pana la care firma nu incaseaza profit. Ea ofera cu precizie relatia productie-pret-profit.

Punctul in care curba costului total Ct se intersecteaza cu curba venitului total Vt este puctul critic. In acest punct, Ct sunt acoperite din Vt, respectiv Vt=Ct. Rentabilitatea este 0.

Deci, Vt-CT=0









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Strategiile adoptate de firmele Airbus si Boeing pe piata mondiala
Managementul traditional al calitatii
Elemente teoretico - metodologice privind managementul pe baza centrelor de profit
METODE SI TEHNICI DE COMUNICARE UTILIZATE IN AUDITULUI CALITATII
1. Principiile managementului bancii
PROCESUL DE AUDITARE (PRELUCRARE DUPA ISO 19011:2002)
Modelul de Leadership Functional
COMUNICAREA




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu