Modelul de management traditional versus modelul politic

UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA"

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZARE: ADMINISTRATIE PUBLICA

REFERAT

Modelul traditional versus modelul politic

Cuprins

Definitia modelului managerial traditional ;

Definitia modelului politic ;

Caracteristicile modelului managerial traditional ;

Caracteristicile modelului politic ;

Dificultatile modelului managerial traditional 

6)Concluzii

Modelul traditional versus modelul politic

O mare parte a activitatii managerilor din administratia publica consta in elaborarea si adoparea deciziilor. In pricipiu, luarea deciziilor in administratia publica consta in a alege intre altervativele si mijoacele de indeplinirea acestora pe cele care ar trebui urmate de o organizatie

Procesul decizional se bazeaza pe utilizarea diferitelor modele de fundamentare,cele mai imporante fiind modelul managerial traditional, modelul politic si modelele mixte.

Modelul managerial traditional

Modelul managerial traditional este rezultat al incercarilor timpurii de a introduce profesionalismul in administratia publica.Ideea de profesionalism are la baza pe de o parte, distinctia intre administratie pubica si politica, data de catre Woodrow Wilson in 1897, iar pe alta parte, cinceptia lui Maw Weber despre birocratie si nevoia de rationalitate in cadrul proceselor de luare a deciziei.

Acest model incerca sa formeze administratii in directia luarii deciziilor intr-o maniera cat mai eficienta, economicoasa si eficace. O posibila cale de indeplinirea a decizilor o reprezinta construirea unui proces decizional bazat pe specializare ierarhizata, formalizarea si competenta. Managerul este ajutat sa aleaga intre solutii alternative aflate in competitie prin :

reducerea numarului de alternative care trebuie luate in considerare ;

reducerea numarului de valori implicate in evaluarea alternativelor;

transmiterea cunostintelor necesare data pentru luarea deciziei in nor rational;

furnizarea de suficiente date pentru alternative posibile, in vederea unei alegeri corecte dintre acestea.

Specializarea este modalitatea principala de reducere a numarului de alternative pe care un administrator le ia are doua moduri principale de manifestare: intre institutiile publice si in interiorul lor.

Specializarea pe jurisdictii intre institutiile publice acorda unei agentii autoritatea asupra unui domeniu relativ bine definit. De exemplu, managerul din Inspectorul Scolar Judetean nu se preocupa de problemele protectiei publica aflate sub jurisdictia Inspectorul Judetean de Protectia Civila.Ei nu compara valoarea sociala a activitatilor din programele pe care le administreaza cu cele ale programelor administrate de alte agentii.

Specializarea se manifesta si in interiorul institutiilor.Unii functionari publice vor formula politici, programe si reglementari in timp ce altii se vor preocupa de aplicarea lor in practica.

Chiar daca cele doua aspecte sun strans legate, persoana care se ocupa de aplicare programelor si reglementarilor poate sa alearga intre diferite mijloace de implementare,dar nu se poate exprima( cel putin nu in mor oficial), cu privire la scopul reglementarii asupra programului de politice publice.

Deciziile care sunt luate in anumite institutii sunt, in general, confore cu sistemul de valori existente in cadrul ocupatiei. Totusi in adminsitratia publica din tara noastra s-a cnstatat sa, ori de cate ori conducatorii politici incearca sa promoveze masuri/optiuni contrare acestor valori institutionale, ei se lovesc de rezistenta din partea personalului.

Un alt element care limiteaza marja de optiuni disponibile factorilor de decizie il reprezinta natura ierarhica a institutiilor publice. Autoritatea functionearilor publice este definita in mare masura prin pozitia lor ierarhia institutiei. Capacitatea de decizie creste pe masura ce pozitia lor in ierarhia instutiei. Capacitatea de decizie creste pe masura ce pozitia pe scara ierarhica se imbunatateste.Aceasta nu inseamna ca managerii de la nivelele medii nu iau decizii dificile. Insa, pe masura ce se avanseaza pe scara ierarhica, creste confruntarea cu alegerea intre valori si optiuni concrete, conjuctura care creeaza o doza sporita de conflict.

Formalizarea este alt factor important care contribuie la simplificarea procesului de luare a deciziei.Prin specificarea exacta a factorilor si a informatiilor care trebuie luate in considerare, formalizarea contribuie la simplificarea procesului de luare a deciziei.

Aplicarea modelului managerial traditional este constituita de competenta tehnica a factorilor decidenti de a lua decizii rationale eliberati de orice influenta politica.Moodalitatea prin care s-a raspuns acestei cerinte a constituit-o sistemul meritului promovat de Woodrow Wilson .

Sistemul de merit a vazut ca un mijloc de obtinere a competentei profesionale.Competenta profesionale consta in intelegerea sarcinilor de serviciu,capacitatea de procesare a informatiilor si indeplinirea atributiilor intr-o maniera eficienta.

Constrangerile impuse de modelul traditional au influentat dezvoltarea culturilor organizationale la nivelul institutiilor publice.Prin urmare, institutiile isi stabilesc un set consistent de valori( satisfacerea interesului public, eficienta, eficacitate),iar organizarea activitatii si recutrarea personalului se realizeaza in spiritul valorilor respective.

Modelul traditional de luare a deciziilor se deruleaza prin urmatoarele etape

Caracteristice :

stabilirea obiectivelor de rezolvare a unei probleme ;

explorarea si elaborarea strategiilor alterantive de rezolvare a unei problele ;

prevederea tuturor consecintelor semnificative ale fiecarei strategii alternative si estimarea posibilitatilor de producere a acestora;

alegerea strategiei care rezolva problema in maniera cea mai eficienta si la costul cel mai reduc.

In calitate de trasatura dominanta a modelului traditional, rationalitatea s-a aflat la baza constituirii comportamentului organizational si a solutiilor practice utilizabile de catre institutile publice.

In practica, utilizarea modelului managerial traditional se loveste de urmatoarele dificultati  :

formarea insuficient de clara a obiectivelor politicilor guvernamentale.De ex, restituirea padurilor fostilor proprietari face parte din reinstaurarea drepturilor de proprietate, dar acest obiectiv vine in contradictie cu atributiile ocoalelor silvice care vizeaza protejarea si intarirea fondurilor.

lipsa coordonarii si specializarii necesare pentru aplicarea modului. De mai multe, ori, coordonarea intre institutiile guvernamentale este slaba,astfel spus, »nu stie stanga ce face dreapta « .Motivul il constituie faptul ca institutiile opereaza in sfere diferite, cu obiective si intervale de timp diferite.

Dificultatea evaluarii consturilor totale ale unui anumit program ; intotdeauna exista costuri indirecte care fiinf transferate asupra altor domenii/programe, exercita un impact deosebit asupra volumului costurilor finale sunt greu de determinat.

Gradul ridicat de teoretizare si modelului care duce la aparitia unor decizii sau chiar greu aplicabil in practica.

Modelul politic Modelul politic (incremental) de elaborare a deciziilor administrative reprezinta o alternativa viabila fata de modelul traditional, considerat nerealist si inoperant de catre unii critici. Argumentele aduse in favoarea modelului politic au in vedere caracterul realist si reprezentativ al acestuia pentru activitatea institutiilor publice. Meritul principal al acestui model consta in eliminarea caracterului ambiguu la multora dintre obiectivele politicilor publice.

Aceasta ambiguitate este o caracteristica a societatii pluraliste si reprezinta pretul necesar pentru editarea consensului si mentinerii puterii pe acest fundal,interesele politice duc la formulari vagi,neclare ale abiectelor e indeplinit.
Criticii modelului rational de luare a deciziei considera ca acesta este nerealist, ca nu raspunde solicitarilor existente in activitatea practica a institutiilor publice si ca solicita functionarilor care il aplica un nivel foarte ridicat de rationalitate si expertiza.

Ei propun alt model ca fiind cel potrivit pentru studierea si intelegerea proceselor de luare a deciziei in administratia publica, modelul incremental.
Modelul incremental accentueaza nevoia functionarilor publici de a raspunde nevoilor comunitatii politice in care activeaza, de a fi reprezentativi pentru grupurile care alcatuiesc aceasta comunintate politica, si, in final, de a fi raspunzatori in fata alesilor politici.

Aceste valori sugereaza un alt mod de gandire referitor la activitatea sectorului public, bazat pe premise conform carora luarea deciziei in sectorul public trebuie sa implice o doza serioasa de participare publica; administratia publica ar trebui sa fie bazata pe construirea de coalitii si consens politic; si ca oficialii numiti politic at trebui sa fie lasati nu doar sa indrume activitatea functionarilor publici dar ar trebui sa si exercite presiuni in vederea adoptarii unui curs de actiune sau altuia.
Prin urmare, modelul politic accentueaza necesitatea ca functionarii publici sa raspunda cerintelor comunitatii, sa fie reprezentativi pentru clasa politica si sa consulte cetatenii in elaborarea deciziilor administrative.
Este un fapt recunoscut ca modelul incremental recunoaste si internalizeaza in operarea sa ambiguitatea multora dintre obiectivele afirmate ale politicilor/programelor de politici publice. Aceasta ambiguitate este o caracteristica a societatilor pluraliste si reprezinta pretul necesar pentru edificarea consensului si mentinerii puterii pe acest fundal, interesele politice duc la formulari vagi, neclare ale obiectivelor e indeplinit. De exemplu, obiectivul de privatizare a intreprinderilor proprietate de stat poate veni in contradictie cu cel de protectie sociala.

Modelul politic (incremental)
1.Cadrul general al deciziei administrative
Administratia publica reprezinta un sistem care functioneaza dupa o serie de principii dar care este influentata si de anumite evolutii din societatea ĩn care este integrata. Ceea ce defineste defineste acest sistem consta ĩn faptul ca deciziile sunt produse ĩn functie de particularitatile stabilite de autoritatile publice si nu de fortele impersonale ale pietei. Totodata, aceste prioritati pot fi sustinute si prin monopolul actiunii statale, cu privire la folosirea legitima a fortei si coercitiei.
Deciziile reprezinta o componenta de baza a activitatii zilnice a managerilor din zilele noastre, atat ĩn domeniul public cat si ĩn cel privat. Previziunea se incheie cu decizia privind obiectivele si directiile de actiune. Organizarea se incheie ce decizia privind formele se metodele de organizare. Coordonarea incheie cu decizi de armonizare personal-activitati. Antrenarea se incheie cu decizii privind motivarea. Controlul si reglarea se incheie cu decizii de corectii pentru realizarea obiectivelor.
Activitatea din sfera administratiei publice se realizeaza prin intermediul unei multitudini de decizii. De la cele mai marunte sarcini si activitati ale unui functionar si pana la documentele oficiale semnate de un ministru, conducator sau presedinte de stat, procesul decizional este prezent; el se concretizeaza prin elaborarea si executarea de decizii administrative corespunzatoare atributiilor indeplinite.
Decizia administrativa este o manifestare de vointa a persoanelor sau organelor administratiei, premergatoare actiunilor de intreprins si prin care acestea opteaza pentru o solutie, in vederea atingerii unui scop, (obiectiv) sau realizarii unei finalitati.

Ea apare numai atunci cand exista, in planul judecatii umane, mai multe posibilitati, metode sau variante adecvate, de a rezolva o problema si urmeaza sa se opteze numai pentru una dintre ele, si anume, pentru aceea care pare a fi cea mai avantajoasa.
In esenta sa, decizia, care sintetic concretizeaza hotararea de a actiona sau nu intr-un anumit mod fata de un anumit obiectiv, are la baza un proces decizional ce presupune parcurgerea urmatoarelor etape principale:
a)Initierea deciziei
b)Definirea obiectivului decizional si a mijloacelor de realizare
c)Documentarea
d)Selectarea si analiza informatiilor
e)Conturarea si analiza obiectivelor decizionale
f)Adoptarea deciziei
g)Urmarirea adoptarii si respectarii deciziei
h)Formularea concluziilor rezultate dupa aplicarea deciziei
O conditie fundamentala, ce se impune in cazul deciziilor administrative, este ca ele sa duca la obtinerea unor rezultate maxime cu un consum minim de resurse. Pentru aceasta este necesar ca procesul alegerii solutiilor de aplicat sa satisfaca anumite cerinte si anume:
1) alegerea trebuie sa fie constienta, precedata de o deliberare
2) alegerea urmeaza a fi orientata spre unul sau mai multe scopuri
3) alegerea trebuie sa duca la actiune

Decizia administrativa are un continut adecvat politicii promovate de stat, prin faptul ca scopul urmarit este stabilit de puterea politica, dar mijloacele de executare (a legilor) sunt, in buna masura, lasate la alegerea administratiei. In mod normal, insa, actiunea administrativa nu trebuie sa se reduca la rolul de executant mecanic al vointei puterii politice; profesionalismul functionarilor publici permite ca acestia sa inteleaga corect problemele vietii sociale si nu sa actioneze pe baza unor automatisme.
In principiu, luarea deciziilor in administratia publica consta in a alege dintre diferite alternative si mijloace de indeplinire a acestora pe cele care ar trebui urmate de o organizatie.
Procesul decizional se bazeaza pe utilizarea diferitelor modele de fundamentare, cele mai importante fiind modelul managerial traditional, modelul politic si modelele mixte.
Dificultatile modelului rational au dus la incercarea de a elabora modele alternative care se influienteze procesul fundamentarii deciziilor administrative. Cel mai cunoscut este modelul incremental sau modelul cresterii , propus de Ch. Lindblom si care este aplicabil cu succes in institutiile din care fac parte si politicieni. Ideea lui centrala este ca deciziile asupra politicilor publice se caracterizeaza in chip hotarator prin negociere, targuiala, compromis intre cei implicati in procesul decizional; alternativele alese exprima ca urmare nu atat ceea ce este dezirabil, cat mai degraba ceea ce apare ca fiind politic fezabil, aplicabil.
Din perspectiva acestui model, guvernamantul face mici modificari ale unor politici existente masurand in permanenta efectul acestora. Daca se obtin rezultate favorabile, politica este aplicata in continuare cu o noua mica modificare. Cu alte cuvinte este vorba despre o politica a pasilor marunti, o politica care nu este spectaculoasa dar care carpeste defectele existente, evitand greselile mari.
Argumentele aduse in favoarea acestui model sunt duble. Pe de o parte, se sustine ca acest model este reprezentativ pentru felul in care se desfasoara activitatea in institutiile publice. Pe de alta parte, sustinatorii modelului considera ca acesta se potriveste realitatii si ca se poate aplica in practica in mai toate institutiile publice.
Este interesant sa comparam modelul politic cu modelul anterior traditional pentru a putea observa principalele caracteristici ale fiecaruia:
Modelul managerial traditional Modelul politic incremental
Clarificarea valorilor este distincta de analiza empirica a politicilor alternative (uneori o precede)
-in formularea politicilor :
-se izoleaza mai intai scopurile
-sunt apoi cautate mijloacele
-testul unei politici bune: e cel mai potrivit mijloc de a atinge scoputile dorite
-analiza e comprehensiva, se ia in considerare orice factor relevant
-adesea se apeleaza puternic la teorii -Nu se poate separa intre procesele de selctare a valorilor, scopurilor si analiza empirica a actiunii de care este nevoie
-scopurile si mijloacele nu sunt distincte, analiza scopuri- mijloce nu e potrivita
-testul unei politici bune: acordul asupra ei (chiar daca nu si acord ca e cel mai bun mijloc pentru a atinge un scop)
-analiza e limitata
-sunt neglijate rezultatele importante posibile
-sunt neglijate alternative importante
-apelul la teorii nu e foarte mare, e inlocuit de comparatii repetate.

Bibliografie :

Junjan V.- « Decizia in administratia publica »,editura Accent,Cluj Napoca 2001