Comunitatile si Europa Centrala si de Est

Comunitatile si Europa Centrala si de Est.

Transformarile radicale ce au avut ca scena de desfasurare estul Europei la finele anilor '80 au facut din aceasta regiune un partener de prim rang al U.E. Acordurilede comert si cooperare economica incheiata cu TECE in 1988-1990 le-au succedat negocieri pentru incheierea unor cuprinzatoare acorduri de asociere[1], care au in intrat in vigoare in intervalul 1994-1996.

Statutul TECE de membrii asociati ai U.E reprezinta un jalon important in procesul de apropiere a celor doua parti ale aceluiasi continent, separate in mod artificial de mai multe decenii.

Obiectivul final al integrarii TECE in structurile U.E a fost recunoscut formal de Consiliul European de la Copenhaga (iunie 1993): "Tarile asociate care doresc acest lucru pot deveni membre ale U.E.,., de indata ce vor fi in masura sa-si asume obligatiile statutului de membru". Principalele conditii ce trebuiesc satisfacute de candidati la aderare se refera la : stabilitatea institutiilor care garanteaza buna functionare a democratiei, suprematia legii si drepturile omului; capacitatea de a prelua in intregime asa-numitul "acquis communitaire": existenta unei economii de piata functionale si posibilitatea de a actiona in directia indeplinirii Uniunii Economice Monetare.

Aderarea TECE la U.E este un proces multiform si interactiv ale carui coordonate vor depinde de modul in care cele doua parti vor gestiona propriile lor tranzitii. Pentru U.E, aceste coordonate au fost mai precis definite de Conferinta Interguvernamentala incepute in martie 1996 la Torino, ale carei lucrari s-au incheiat la mijlocul anului 1997.

Negocierile formale cu TECE se bazeaza pe aplicarea prevederilor Acordurilor Europene si pe dialogul structurat dintre institutiile europene si tarile candidate. Comisia Europeana a elaborat o Carte Alba a preaderarii destinata sa orienteze si sa sprijine pregatirea TECE pentru aderare, iar Consiliul European de la Cannes a imputernicit Comisia sa initieze consultari cu TECE asupra programelor acestora de punere in aplicare a recomandarilor cuprinse in Cartea Alba.

Consiliul European de la Madrid (decembrie 1995) a prevazut posibilitatea inceperii negocierilor de aderare in baza unor opinii formulate de catre Comisia Europeana pentru fiecare tara europeana in parte.

Aceste documente sunt menite sa evalueze fiecare progres facut de TECE in pregatirea lor pentru accesiune. In acest scop, Comisia Europeana a transmis si a intocmit pentru fiecare tara candidata un cuprinzator chestionar asupra celor mai importante domenii care tin de 'aquis communitaire", in aprilie 1996.

Acordurile Europene cuprind numeroase prevederi destinate sa pregateasca aplicarea principiilor "celor patru libertati" (libera circulatie a marfurilor, persoanelor, capitalurilor si serviciilor). Aceste prevederi nu sunt insa exhaustive si nu pot determina progrese la fel de importante in toate domeniile. Ele sunt mult cupinzatoare in ceea ce priveste libera circulatie a bunurilor, schiteaza doar un cadru de pornire pentru liberalizarea circulatiei serviciilor si capitalurilor si nu abordeaza in mod concret problematica liberei circulatii a persoanelor.

Cartea Alba a preaderarii vine sa completeze lacunele inerente ale acestor acorduri, al caror obiectiv era limitat.

Politica U.E de sustinere a eforturilor de reforma intreprinse de TECE, absolut indispensabila pentru atingerea unor performante economice care sa le permita asumarea calitatii de membri ai U.E se bazeaza pe doi "stalpi" importanti: promovarea comertului reciproc si asistenta tehnica si financiara acordata pentru TECE.

In ceea ce privesc schimburile comerciale dintre U.E si TECE, acestea au inregistrat o evolutie foarte dinamica dupa 1989. In relatia cu primele 6 semnatare ale Acordurilor Europene (Bulgaria, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria), exporturile U.E au crescut in ultimii ani intr-un ritm anual mediu de 22.3% iar importurile s-au majorat in medie, cu 18.3% pe an.

O contributie insemnata la aceasta dinamica si-a adus-o cadrul juridic mult ameliorat al relatiilor bilaterale. Acordurile Europene au drept obiectiv crearea unei zone de liber schimb in comertul cu produse industriale intre U.E. si fiecare stat asociat, cu toate ca pentru produsele agricole, acordurile prevad concesii pe o scara mai putin extinsa. Faptul ca regimul agricol prevazut in Acordurile Europene este mai putin liberal, trebuie pus pe seama faptului privind incertitudinile din evolutia regimurilor agricole ale ambelor parti, aflate intr-un proces complex de restructurare. Acordurile prevad insa acordarea reciproca a unor concesii tarifare destul de semnificative, constand esentialmente din admiterea fara aplicare de taxe vamale sau cu taxe vamale reduse fata de nivelul lor de baza, a unor cantitati predeterminate de produse. Asa se prezinta relatiile dintre U.E. si tarile din Europa centrala si de est dupa 1980, insa relatia dintre Comunitati si tarile est-europene dateaza inca din anii '60.

Pasi concreti in sensul cooperarii dintre Comunitati si Est au inceput sa se faca din noiembrie 1974 cand, Comisia a propus un acord general de comert cu fiecare membru al CAER , insa , cea care a pregatit terenul pentru relatiile oficiale dintre CE si membrii CAER a fost Declaratia Comuna din iunie 1988. Aceasta a avut drept consecinta, deschiderea de misiuni diplomatice pe langa Comisia Europeana . Rezultatele nu s-au lasat prea mult timp asteptate si Ungaria a fost prima tara din est cu care s-au pornit negocieri in domeniul acordurilor comerciale si de cooperare.

In cadrul intalnirii la nivel inalt de la Paris din cadrul Grupului celor Sapte, la 14 iulie 1989, relatiile dintre Comunitatile Europene si Europa Centrala si Rasariteana au capatat o noua dimensiune deoarece atunci s-a hotarat acordarea unui ajutor financiar Poloniei si Ungariei. Aceasta misiune de coordonare a ajutorului a fost incredintata Comisiei CE. Aceste doua tari nu au fost alese nemotivat, ele incepusera deja sa porneasca pe calea economiei de piata, devenind societati deschise. In cadrul ajutorului din partea "G-24"[2] acordat Poloniei si Ungariei, Comunitatile si-au cristalizat un mecanism propriu de ajutor, programul PHARE.

In prezent, pe langa Ungaria si Polonia, de acest program beneficiaza si tari ca Bulgaria, Albania, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania si Latvia.

Dupa 1992, programul PHARE pentru Polonia, Ungaria si Cehoslovacia este continuatin cadrul Acordurilor Europene, care reunesc cele trei tari cu CE, fiind semnate la Bruxelles pe 16 decembrie 1991. Acorduri similare sunt negociate cu Bulgaria si Romania, urmand a fi puse in aplicare.

Ziua de 9 noiembrie 1989 a adus o noua "problema" pe ordinea de zi a CE,

deoarece zidul Berlinului s-a prabusit si se punea intrebarea : "Ce o sa se intample cu

RDG-ul?". Datorita faptului ca statele occidentale nu au fost niciodata de acord cu divizarea Germaniei, RDG-ul a fost integrat foarte rapid in C.E. (numai dupa cateva luni), integrarea lui venind ca un simplu gest reflex.

Faptul ca CE era foarte implicata in procesul de reconstructie la centrul si estul Europei reiese foarte usor din acordurile comerciale si de cooperare pe care CE le-a incheiat intre octombrie 1988 si martie 1991 cu Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, URSS, Bulgaria si Romania. Acestea fiind urmate in 1992 de acorduri negociate si cu tari din Balcani, inclusiv cu Albania. Aceste acorduri includeau: dispozitii comerciale, dispozitii de cooperare comerciala si economica si stabilirea unui comitet comun cu rol de forum pentru consultari curente. Pentru a inlesni accesul la piata, Comunitatile au hotarat in 1989 sa acorde un tratament special produselor importate din Polonia si Ungaria si sa elimine ori sa suspende restrictiile cantitative din data de 1 ianuarie 1990.

Masurile au fost extinse ulterior si asupra importurilor din Cehoslovacia, Bulgaria si Romania, iar Albania si tarile balcanice aveau sa beneficieze de aceste avantaje din 1992.

Un rol deloc de neglijat il va avea CECA care va contribui la restructurarea industriei de carbune si otel in Europa Centrala si de Est prin politica acordurilor de cooperare si al imprumuturilor. Astfel balanta totala a comertului dintre Comunitate si Europa Centrala si de Est este in favoarea celor din urma.

Acordurile incheiate intre cele doua parti mai sus mentionate sunt mai multe decat niste simple acorduri de comert si cooperare. Ele ofera cadrul institutional necesar dialogului politic. Astfel un Consiliu de asociere va fi infiintat in scopul constituirii unui forum pentru discutii asupra politicii externe.Cooperarea dintre Parlamentul European si partenerii sai din tarile asociate se va realiza prin intermediul unor organisme comune prevazandu-se si o cooperare culturala. Orientarea statelor catre un comert reciproc liber este tot una din prevederile acordurilor. Tarile semnatare avand obligatia sa-si revizuiasca domeniul preturilor, subsidiilor , taxelor , politicile monetare , sistemul de comert exterior,aducand astfel economiile lor in primul plan al competitiei internationale. Acordurile europene favorizeaza si legaturile economice , stiintifice , tehnice.

Zonele de cooperare cuprind domenii ca : agricultura ; industria si tehnologia ; pregatirea profesionala ; cercetarea si stiinta ; energia ; minele ; transporturile ; telecomunicatiile si chiar mediul inconjurator .

In perioada 1991 -1993 , UE a semnat Acorduri de asociere cu sase tari din Europa Centrala si de Est : Polonia , Ungaria,Republica Cehia , Slovacia , Romania si Bulgaria. Prevederile acordurilor au fost in intregime aplicate in cazul Poloniei si Ungariei in anul 1994 , iar celelalte patru state in anul 1995.

Intrunirea de la Essen din decembrie 1991 a Consiliului European a fixat mijlocul anului 1995 ca data pentru incheierea de Acorduri de asociere cu Republicile Baltice si Slovenia , lucru deja concretizat in acest moment .

Acordurile europene deschid calea tarilor asociate catre obtinerea calitatii de membru al Uniunii in cele din urma. Consiliul European de la Copenhaga din 1993 a confirmat posibilitatea tarilor democrate din acest cadru geografic al Europei de a deveni membru al UE , dupa ce isi asuma obligatiile economice si politice impuse de calitatea de membru .

Un caz concret este acela al Ungariei si Poloniei care avand deja calitatea de membre asociate si-au depus deja cereri oficiale de aderare .

In acest sens , la intrunirea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994 sefii de stat si de guvern , din tarile membre ale U.E. au adoptat o strategie de pregatire a tarilor asociate in vederea accederii lor la statutul de stat membru U.E. Nu au stabilit nici o data pentru aderare , dar au hotarat ca negocierile propriu-zise in vederea aderarii ar putea incepe imediat ce ia sfarsit conferinta interguvernamentala de revedere a Tratatului de la Maastricht.

Conferinta la varf de la Essen a inclus si Republicile Baltice si Slovenia pe lista tarilor candidate , cu toate ca la acea vreme ele nu incheiasera Acorduri de asociere cu U.E.

In concluzie, trebuie retinut faptul ca strategia elaborata are in vedere micsorarea decalajului dintre tarile asociate si U.E. pentru pregatirea primirilor in scopul integrarii pe piata interna a Uniunii.

Aceasta pregatire este ajutata printr-o serie de masuri menite sa promoveze integrarea cum ar fi : dezvoltarea unor elemente in infrastructura in transporturi, in energie, in mediu , in tehnologie , precum si cooperarea in politica externa si de securitate in domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Prin conditiile puse de C.E. si prin intermediul acestor acorduri care vizeaza toate segmentele sociale si industriale, C.E. urmareste sa aduca si tarile din aceasta parte vitregita a Europei la un nivel aproximativ egal cu statele sale din Vest.