Interventia trupelor NATO in Bosnia-Hertegovina

Interventia trupelor NATO in Bosnia-Hertegovina

Trupele NATO de mentinere a pacii au sosit in Bosnia-Hertegovina in decembrie 1995 si in Kosovo in iunie 1999. Impreuna cu militarii din mai multe state partenere inclusiv din Rusia si Ucraina. In ambele regiuni, NATO a fost profund implicat in campanii menite sa puna capat conflictelor de mare amploare.

Bosnia-Hertegovina reprezinta una din cele mai tragice experiente, a spatiului geopolitic al Peninsulei Balcanice.

Statele Unite au recunoscut independenta Bosniei-Hertegovinei la 7 aprilie 1992. Acest act politic a dus nu la aplanarea, ci la intensificare razboiului in aceasta republica, razboi ce se declansa cu putin timp inainte de recunoastere.

Recunoasterea internationala a dus la incalcarea principiului care a facut posibila existenta si unitatea ca republica a Bosniei-Hertegovina, si anume egalitatea celor trei natiuni competente. Tocmai incalcarea acestui principiu a dus la razboi.

Problema independentei a provocat razboiul civil din Bosnia-Hertegovina. Acesta republica, locuita de sarbi ortodocsi( 33%) si musulmani (43%) si de croati (17%) a repetat in miniatura scenariul dezmembrarii Iugoslaviei"[1].

"In Bosnia-Hertegovina, in august si septembrie 1995, aliatii NATO, au desfasurat operatiuni aeriene impotriva fortelor sarbo-bosniace"[2]. "Printre cele mai importante actiuni de acest tip s-a numarat doborarea a patru avioane de lupta sarbesti Galeb deasupra Bosniei la inceputul lui februarie 1995 si apoi atacurile aeriene directe asupra pozitilor sarbilor din Bosnia la cererea UNIPROFOR, care au fost efectuate din aprilie 1994 pana in octombrie 1995'' .

Aceasta actiune a contribuit la modificarea balantei de putere inte partile aflate in teren si a convins liderii sarbilor bosniaci sa accepte acordul de pace care a fost negociat la Dayton, in Ohaio, apoi la Paris, pe 14 decembrie 1995.'' Bosnia devine o republica unica unde sunt grupate doua entitati: federatia croato-bosniaca si republica sarba; ea cuprinde trei nationalitati sarbii, croatii si bosniacii musulmani'' .

Acordul Dayton i-a  dat NATO o alta sarcina cu totul noua, pe care pana atunci o indeplineau numai fortele de pace ale ONU. Astfel, pentru Bosnia si Hertegovina trebuiau detasate asa numitele forte multinationale, pe care avea sa le conduca NATO.

Inca din  decembrie 1995, Alianta Nord-Atlantica adecis sa trimita 2 600 de soldati in Bosnia si Hertegovina reprezentand fortele detasate ce asigurau venirea unitatilor principale ale fortelor internationale, a caror misiune era denumita Eforturile Unite. Generalul francez Berhard Janvier, i-a predat responsabilitatea pentru mentinerea pacii in Bosnia si Hertegovina comandamentului trupelor IFOR , amiralul american Leight Smith, comandamentul trupelor in sudul Europei.

In IFOR au fost trimise contingente militare din 34 tari (15 state NATO, alte 14 tari europene si 5 state din Asia si Africa). IFOR[5] era alcatuita numai din unitati cu trupe terestre, fiind impartita in trei comandamente teritoriale (cel american-Tuzla, britanic-Gornii Vakuf si francez- Mostar). Mandatul IFOR s-a incheiat in ultima luna a anului 1996, dar pe baza conferintei din decembrie de la Londra si dupa acordul Consiliului de Securitate al ONU a trecut la asa numitele Forte de Stabilizare (Stabilisation Force) SFOR.

Transformarea IFOR in SFOR  a fost destul de facila. Majoritatea contingentelor ramanand de fapt la locurile lor .

SFOR are mandat ONU  nu doar ca sa mentina pacea ci si sa o impuna, atunci cand este necesar.

Bosnia a progresat considerabil fata de situatia in care se afla in 1995, cand Acordul de pace de la Dayton a oferit conducerilor nationaliste stimuli puternici pentru a-si rafina agendele separatiste si pentru a ignora sau slabi statul central care era mai degraba un stat virtual.'' Puterile statului central au crescut semnificativ. Dayton a fost partial reconstruit din interior, pastrandu-i-se in acelasi timp invelisul exterior al ambelor entitati. Prin impulsul semnarii Acordului e la Dayton si materealizarea "Initiativei de Colaborare Sud- Est Europeana (SECI) , SUA au demonstrat eficacitatea si necesitatea prezentei lor in zona, in antiteza cu incapacitatea structurilor europene de a gestiona crizele specifice perioadei post razboi rece".

Dayton a insemnat sfarsitul macelului, insa a readus in prim plan contradictiile dintre identitatea sociala a statului- acele standarde internationale despre care se spune ca definesc legitimitatea statului si baza pe care aveau sa fie construite identitatile colective in cadrul celor doua entitati in Bosnia.

Un alt aspect important al acordului de la Dayton este faptul ca acesta nu a rezolvat problema din Kosovo, acordand in schimb prioritate aducerii Belgradului in prim -planul procesului de pace.

Sprijinul popular pentru o Bosnie relansata, cu institutii comune, depindea cu siguranta  de reformele economice in care sa beneficieze populatia. Principala cauza a starii proaste a lucrurilor in Bosnia este pacea schioapata care a permis tuturor arhitectilor epurarii etnice sa-si mentina parghiile de putere si chiar sa-si extinda influenta.

"La summit-ul din Instambul, din 28 iunie 2004, liderii NATO au fost in cele din urma de acord sa inlocuiasca SFOR cu o noua misiune de mentinere a pacii condusa de UE . Aceasta a primit numele de Althea si urma sa aiba aceiasi dimensiune ca SFOR 7000 de militari. In acel moment 85% din trupele SFOR proveneau deja din fortele armate ale UE."[9]

Imbunatatirea mediului de securitate in Bosnia-Hertegovina a atras dupa sine o refigurare a misiunior militare beneficiind pe langa prezenta fortelor NATO  si de cea a fortelor UE.

Daca un deceniu de reconstructie a statului gestionata din afara , va demonstra ca Bosnia este inca o organizatie politica profund divizata, atunci este foarte probabil ca Bosnia va ramane sub supravegherea internationala. UE este o institutie care si-a asumat controlul asupra proiectelor civile si militare ale misiunii internationale de a crea un stat adecvat deopotriva pentru integrarea in UE si NATO.