NATO si Planul de Pace pentru Macedononia

NATO si Planul de Pace pentru Macedononia

Istoria, granitele si insasi existenta natiunii Macedoniei sunt subiecte ale unor controverse deosebit de aprinse, nu numai in contextul crizei iugolave, ci in general pe plan balcanic. Aproape tot ceea ce privesste Macedonia este discutabil. "Ca pozitie geografica, se situeaza intre partea nordica a Greciei( 51%Macedonia Egeeana, sud -vestul Bulgariei(10%Macedonia Pirin) si Republica Macedonia(39% Macedonia Vardar)

Albania si provincia Kosovo."[1]

Statul nou rezultat a reusit sa mentina o pace precara timp de apropae un deceniu de la data de la care a optat, fara prea mare convingere pentru independenta, in 1990 in scopul de a evita sa fie prins in dezintegrarea violenta a Iugoslaviei . Dintre cele patru tari cu care se invecineaza Macedonia, Serbia ar merita cel putin sa constitue tinta unor atacuri nationaliste de la Skopje. Astfel, sarbii au fost singurii care au recunoscut statul macedonean si nu au pretentii tertoriale fata de acesta republica. Impulsul decesiv care a determinat definirea suveranitatii Macedonia a fost dezmembrarea Iugoslaviei. Se poate spune ca acest teritoriu reprezinta ce mai specifica parte a Balcanilor din punct de vedere etnic.

Macedonia a fost singura republica care a iesit din fost Iugoslavie in mod pasnic.

In urma intarzierilor obtinerii recunoasterii oficiale. Cateva organizatii internationale si regionale au fost active in Macedonia. La inceputul anilor '90- '91 primul guvern de experti al Macedoniei a beneficiat de sprijin international, deoarece presedintele Kiro Gligorov a negociat iesirea pasnica din Iugoslavia si retragerea trupelor Armatei Nationale Iugoslave(JNA).

Bulgaria a fost prima tara care a recunoscut statul macedonean. In ceea ce priveste Albania , se confrunta si ea cu o serie impresionanta de probleme interne pentru a mai privi prea mult dincolo de granitele sale inaintate de sfarsitul anilor 1990.

In pofida unei plurarotati masive, existau semne prevestitoare privind pretentiile Macedoniei de a continua pe cont propiu. Vecinii sai Grecia , Bulgaria. Serbia si Albania cunoscucuti ca ,,cei patru lupi"au reprezentat o sursa de neliniste.

In schinb, tocmai Grecia a fost cea care a reactionat cu ostilitate nedisimulata la aparitia unui stat macedonean pe 17 noiembrie 1991.

Grecia dorea ca Serbia sa pastreze controlul asupra Macedoniei si a provinciei Kosovo. Se credea ca acest lucru ar reduce posibilitatea unei actiuni iredentiste din partea Albaniei. In luniile carea au urmat, au crescut sperantele in vederea gasirii unui compromis in apriga disputa cu Macedonia. La 13 septembrie 1995, ministrii de externe ai celor doua state au semnat un acord de normalizare a relatiilor. In schimbul inlaturarii de catre Macedonia a Soarelui Vergina de pe simbolurile sale, Grecia a fost deacord sa ridice blocada economica, in acest fel Macedonia putand sa participe la Consiliul Europei sub numele de FYROM.

Macedonia a fost admisa in Consilul de Securitate al Europei in septrembrie 1995 si in programul NATO Parteneriatul pentru Pace in noiembrie 1995. Ulterior a devenit membra a Pactului de Stabilitate din Balcani.

''Obtinerea statului de membru NATO si al UE reprezinta obiective pe termen lung, la care au aderat toate partidele politice.'' Prin aceste obiective, Macedonia ,,s-a angajat" normelor comune Europei postbelice: respectarea drepturilor omului si ale minoritatilor , institutii democratice si o economie de piata libera.

In aprilie 2001, Macedonia a devenit primul stat balcanic care a semnat un acord de Stabilitate si Asociere cu UE.

''NATO adopta acum o linie mai dura impotriva izbugnirilor nationaliste in tarile sud-est -europene in timp ce vautat sa promoveze un mediu regional favorabil pentru extrem de riscantul sau plan de pace pentru Bosnia.''

Intre 1991 si 1995 violentele din Croatia si Bosnia-Hetegovina deveneau din ce in ce mai amenintatoare, in timp ce Slobodan Milosevic continua sa faca remarci, cum ar fi cea din 1992, cand a sugerat ca Macedonia sa fie impartita intre Serbia si Grecia, Trupele sarbe facand incursuni ocazionale peste frontiera. Astfel in prima parte a anilor 90, s-a crezut ca este foarte probabil ca violentele sa se abata asupra Macedoniei, cu implicatii regionale mai mari.

Dat fiind hipernationalismul a influentat politica greaca in prima jumatate a anilor 1990, nu este deloc surprinzatoare ca actorii politici influenti, precum si o mare parte a opiniei publice au raspun la incetarea lui Milosevic, de a afrirma supreamatia sirba asupra teritoriului fostei Iugoslavii.

Cele doua state nu aveau nici o frontiera comuna prin uramare interesele lor nu intrau in conflict. Populatia din ambele state era inconjurata sa priveasca statele occidentale si organizatiile asociate cu acestea fiind visceralostile intereselor grecesti si sarbesti.

Daca minoritatile etnice au constituit subiectul epurarii etnice in Croatia, Bosnia-Hertegovina si Kosovo aceste lucru nu s-a intamplat si in Macedonia. In loc sa-si caute legitimitate prin construirea unei identitati colective in manierea anterioara, elitele din Macedonia au cautat sa legitimiteze noul stat prin aducerea comunitatii internationale

Macedonia a devenit subiectul unor intense presiuni externe intr-o regiune asaltata de etnicizarea politicii. In 1999, Macedonia s-a confruntat cu un flux masiv de refugiati etnici albanezi provenind din Kosovo si ulterior in 2001 se afla in pragul unui razboi civil ca uramre a atacurilor gherilelor etnicilor albanezi asupra politiei si armatei, care au degenerat in conflict deschis.

Una din primele decizii ale noului guvern VMRO[4] a fost sa permita intrarea fortelor NATO in Macedonia la sfarsitul anului 1998 pe masura ce situatia din Kosovo se agrava.

Incepand cu 2001 a devenit tot mai evident faptul ca tensiunile interetnice care s-au intensificat, in ani '90, nu s-au diminuat. Intr-o regiune burdusita de arme statutul ambigu al provinciei Kosovo, organizat ca un protectorat ONU dar cu kosovari dornici de independenta, a constitut un factor important al activitatii gherilelor etnicilor albanezi pe teritoriul Macedoniei, in 2001.

La inceputul lunii mai, sub presiunea comunitatii internationale s-a format un guvern de unitate nationala, care a reunit principalele partide, reprezentate ale membrilor partilor implicate in conflictul etnic. In ciuda acestui fapt nu s-a inregistrat nici un progres insemnat, pana cand NLA ameninta capitala Skopje, iar posibilitatea unui acord politic parea tot mai indepartat. In toiul luptelor politice, comunitatea internationala a jucat un rol in medierea unui acord de pace, care a fost semnat pe 13 august.

Fostul Secretar General al NATO, Lordul George Robertson a decis acest acord ca marcand " intrarea Macedoniei in Europa Moderma", inainte de a nota faptul ca era necesara o incetare sustinuta a focului inainte ca NATO sa trimita trupe pentru colectarea armelor, NLA acceptand pana la urma sa fie dezarmata.

Colaborarea dintre NATO si UE s-a cristalizat in aprilie 2003, prima operatiune militara condusa de UE - Operatiune Concordia a fost dislocata in fost Repubilca Iugoslava a Macedoniei in locul unei forte conduse de NATO . Misiunea a oferit sprijin in asigurarea securitatii monitorilor internationali din OSCE, iar UE a contribui la dezvoltarea unor mecanisme practice de coordonare NATO-UE.

Acordul de pace include: eliminarea referintelor la un concept etnic al identitatii nationale macedonene care urma sa fie inlocuit de un concept civic al poporului macedonean; limba albaneza urma sa fie folosita in administratia locala in regiuniile unde etnicii albanezi constituiau mai mult de 20% din populatie. In data de 22 august, NATO a decis sa continue misiunea de dezarmare a NLA. Contigentul sub comanda britanica formata din 3500 de soldati a intrat in acesta misiune in timp ce domina sceptismul referitor la posibilitatea ca NLA sa se dezarmeze voluntar si la eficienta NATO in cadrul misunii planificate sa dureze numai 30 de zile.Cu toate acestea, prin acesta operatiune se poate vedea noua incercare a comunitatii internationale de modificare a politicii interne a statului suveran.

Problemele zonei Balcanice sunt departe dea fi rezolvate, eforturile diplomatice, interventia fortelor de mentinere a pacii, pot rezolva problemele pe moment dar este nevoie de timp ca politica, democratia reala, dezvolatarea economica, schimbarea mentalitatilor sa continue la stergerea din expresie ca "Balcanii sunt butoiul cu pulbere al Europei".

Piesele unei harti geopolitice trebuie aranjate, in mod corespunzator astfel erorile strategiilor si ale politicilor care se reclama de la ele pot produce mari neplaceri.

Cu cat spatiul postmodern se poate extinde, atat in prelungire geografica directa cat si prin extrapolari de model in lumea internationala, cu atat mai bine pentru securitatea internationala.

"O noua Europa inca se contureaza, si daca acesta noua Europa va ramane din punct de vedere geopolitic o parte a spatiului euroatlantic, extinderea NATO este esentiala" .

CONCLUZII

Desi am trecut in secolul XXI , lumea inca se confrunta cu greutatile si probleme pe cae le-a creat lumea in secolul trecut. Mediul de securitate national si international se schimba in prezent atat de rapid, cat si radical.

Aparitia NATO a repezentat un eveniment major al Relatiilor Internationale de la cumpana decenilor trecute, marcate de un eveniment cu totul nou, Razboiul Rece, Cu timpul, Alianta si-a adaptat mecanismele de care a avut nevoie pentru a aborda pericolele la adresa stabilitatii si securitatii, acestea ramanand prioritare pentru secolul XXI. Acest process este unul bidimensional care se concentreaza atat asupra punerii in ordine a procedurilor institutionale necesare pentru a permite consultarea si cooperarea cat si asupra cladirii increderii, care sunt esentiale, pentru viitorul euro atlantic.

Politica de securitate a membrilor sai a fost obiectul declarat al strategiilor NATO de-a lungul Razboiului Rece.

Extinderea in flancul sudic prin atragerea Greciei si Turciei a blocat posibilitatea de extindere a influentei comuniste in Europa. Dupa ani de crize majore, inarmare si bugete mlitare tot mai mari, au urmat negocieri si destinderea de la sfarsitul deceniului IX-lea.

Caderea regimurilor comuniste a fost urmata de incetarea Tratatului de la Varsovia din 1991, blocul militar al statelor europene aflate sub dominatia URSS.

NATO nu numa ca nu s-a desfiintat da chiar si-a extins sfera de actiune, prin parteneriate cu fostele state comuniste. Epoca veche se incheiase si trebuiau deschise perspectivele lumii noi.

Alianta aproba, in noile conditii o noua conceptie strategica care avea in vedere noile instabilitati aparute prin dezagrarea URSS si a uriasului sau arsenal militar, rivalitatii entice si religioase din sud-estul Europei, edificarea regiunilor democratice in fostele state comuniste.

NATO se metamorfoza, se adapta noilor amenintari la adresa securitatii continentului European. Dupa cum afirma fostul secretar de stat american, "daca NATO nu ar fie existat ar fi trebuit inventat. Fara interventia NATO din Bosnia-Hertegovina

si mai apoi din Kosovo, razboaiele iugoslave ar fi diminuat procesul actual de integrarea europeana.

Pentru a incerca sa expunem evolutia si activitatea NATO pe viitor nu este nevoie sa facem o enumarare a pasilor care trebuie urmati pentru atingerea scopurilor ambitioase dar perfect realizabile ale organizatiei. Fie este vorba despre abordarea scopurilor mai traditionale de securitate, a controlului armelor, eliminarea pericolelor datoarate armelor de distrugere, fie despre exploatarea aportunitatilor mai reccente de cooperare dintre Alianta si partenerii sai, din dialogul mediteranean sau dintre tarile care s-au aliniat Consiliului Parteneriatului Euroatlantic sau Parteneriatul pentru Pace, obiectivele raman acelasi, securiatatea permanenta pentru toti.

Provocarea pentru NATO nu a constituit-o incercarea de a-si crea un rol al sau, ci obtinerea garantiei ca functile sale deja definite nu sunt compromise de prea multe solicitari asupra resurselor sale.

Intrucat pe termen lung NATO ramane cel mai durabil aranjament de securitate regionala, tara noastra ca stat cu drepturi depline ale Aliantei, va continua sa contribuie activ la securitatea si stabilitatea Balcanilor.

Romania dupa unele ambiguitati ale politicii sale interne si externe si-a definit apoi clar obiectivele: economie de piata functionala, democratizare reala si aderarea la NATO. Neindeplinirea conditilor interne nu au facut posibila integrarea tarii noastre in primul val de aderare, de la Madrid, 1997 cand au fost incluse Cehia, Polonia si Ungaria. Au urmat ani dificili in continuarea reformei institutionale, necesara pentru cele doua obiective integrarea euroatlantica si in Uniunea Europeana. Primul a fos indeplinit in 2004 al doilea la 1 ianuarie 2007.

Triunghiul SUA-NATO-UE ar putea rezolva problema transnistreana si implicit cea a granitei de est a NATO.

Romania poate contribui de asemenea, la stabilitatea acestei regiuni. Aportul sau consta in noua calitate dobandita in martie 2004, prin participarea la intreg spectrul de misiuni NATO, in spatiul european euroatlantic. Atat in prezent, cat si in viitor prin pozitia geostrategica. Romania poate sa asigure securiatatea transportului, procesarea petrolului si a gazelor naturale dintre Marea Caspica spre Europa, prin Marea Negra si pe Dunare.

Catre ce viitor se indeapta Alianta Nord Atlantica In conditiile Razboiului Rece, Europa, SUA, NATO, au fost unite in fata amenintari URSS-sistemul comunist era o amenintare existentiala la adresa securitatii umane.

In prezent noile riscuri care ameninta Alianta cum sunt resursele de apa, schimbarile climatice, razboiul informatic este poate in ordine cronologica ultima amenintare. Niciun stat nu detiine controlul asupra internetului ceea ce a reprezentat o slabiciune a organizarii statului. Acestea sunt doar cateva dintre potentialele amenintari ale sec XXI.

NATO ar trebui sa anticipeze astfel de amenintari si in consecinta sa-si redefineasca rolul sa coopereze cu societetea civila pentru a putea realiza un feed-back benefic in prevenirea conflictelor. Este vorba de strategia de raspuns la aceste situatii inainte ca ele sa se produca.

O strategie de securitate pentru un nou mileniu trebuie sa corelze aspectele securitatii umane care asigura coeziunea statului, eliminarea injustitilor si pastrarea identitatii nationale cu aspecte militare, fata de care actorii statali s-ar afla intr-o imposibilitate de actiona pe scena internationala.