Originile proiectul unificarii europene

Originile proiectul unificarii europene

Unificarea europeana este un proiect spre care multi au tins sa-l realizeze si a carui origine se pierde in timp. Europa a lasat in istorie urmele vointei sale unificatoare, fiind continentul ce a generat de-a lungul timpului, cele mai importante miscari literare si artistice, o gandire politica omogena, o traditie umanista comuna si radacini juridice si credinte religioase comune .

Ideea europeana este veche, si desi nu au fost putini cei care au situat-o in Antichitate, s-a ajuns aproape la un consens ca geneza acesteia poate fi gasita in perioada Evului Mediu. C. Shora vorbeste despre "europeanness"[2], definind prin acest concept o identitate colectiva cu vocatie continentala care se ataseaza diverselor comunitati culturale si politice cu care a fost identificata Europa. In functie de continutul si criteriile de constituire a acestor comunitati, putem identifica sase mituri identitare ale unitatii europene[3]: mitul unitatii teritoriale, acesta generand comunitati politice efemere si personalizate; mitul destinului istoric, suprematia in plan mondial a Europei pana la primul razboi mondial fiind incontestabila; mitul Imperiului Universal, institutia imperiala contribuind la ideea europeana prin vocatia sa universala si supranationala, printr-o administratie confederalista si multiculturalism; mitul unitatii crestine, crestinismul fiind considerat unul din principiile fondatoare ale Europei, datorita fortei sale unificatoare[4]; mitul unitatii intelectuale, diversi actori europeni reusind, prin retele transfrontaliere diverse, sa promoveze ideea unitatii dincolo de disputele teritoriale si aspiratiile hegemonice; si mitul unificarii pacificatoare, ce se bazeaza pe ideea ca unitatea elimina conflictele.

Pe parcursul istoriei, o serie de ganditori au imaginat proiecte de unificare europeana: Dante Alighieri ("Despre monarhie"-1308), Ducele de Sully ("Marele Proiect al Regelui Henry IV"-1638), William Penn ("Prezentul si viitorul pacii in Europa"-1654), Abatele Saint-Pierre ("Proiect de pace eterna"-1712), Immanuel Kant ("Pacea eterna"-1795), Saint-Simon ("Despre reorganizarea Societatii Europene"-1814), Victor Hugo ("Statele Unite ale Europei"-1851), Prudhon ("Despre principiul federativ"-1863), Richard Coudenhove -Kalergi ("Pan-Europa"-1923), Aristide Briand ("Liga Natiunilor"-1929). Totusi, majoritatea acestor proiecte a avut o puternica amprenta utopica, nici unul din initiatorii acestora neavand viziunea importantei pietei, a schimbului liber in reglarea reciproca a intereselor[5].

Din punct de vedere al proiectelor politice efective, dintre cele mai importante, a caror influenta s-a manifestat in ceea ce urma sa fie Comunitatea Europeana, amintim: imperiul universal, sub conducerea unui suveran omnipotent, concentrarea puterii fiind garantia unitatii - unitate realizata pe baza ideii de cucerire, ci nu pe libera consfintire (Carol cel Mare, Carol al V-lea, Napoleon Bonaparte, Imperiul Habsburgic), organizarea federala - confederatii de state autonome si Concertul European, ce a propus un model de uniune pan-europeana si un sistem de conferinte, prin care a reusit sa rezolve mai multe situatii conflictuale. Totusi, modelul si-a demonstrat limitele prin ineficienta sa in evitarea razboiului franco-german (1870) sau a primului razboi mondial.

Primul razboi mondial a condus Europa la pierderea suprematiei sale mondiale si la aparitia unor crize economice majore. Statele Unite ale Americii, devenite puterea hegemon a lumii, propun prin presedintele Wooldrow Wilson, modelul noii ordini mondiale, fundamentat pe doua coordonate: principiul nationalitatii, care prin autodeterminare si suveranitatea nationala, a favorizat aparitia noilor state, parte, pana la acel moment din fostele imperii (Austro-Ungar, Otoman si Tarist) si Liga Natiunilor, autoritate supranationala si sistem de securitate colectiva .

Anul 1945, ce a adus cu sine sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, constituie inceputul unei noi etape. Prin discursul din 1946 de la Fulton, Churchill a vorbit despre caderea "cortinei de fier", intre partea controlata de Occident si cea controlata de sovietici, din Centrul si Estul Europei. Blocada Berlinului din 1948 si "lovitura de la Praga" din 1949, au marcat inceputul Razboiului Rece si prin acesta reorganizarea Europei in doua spatii antagonice ce si-au disputat suprematia asupra continentului pana in 1989. Churchill foloseste, tot in 1946 pentru prima data sintagma "Statele Unite ale Europei", a carei semnificatie avea sa-si gaseasca concretizarea abia mai tarziu.

Ca urmare a esecului ordinii mondiale de dupa primul razboi mondial, ce purta amprenta idealista si a carei fundament era Liga Natiunilor, au inceput sa se caute noi forme de securitate, bazate pe dialog si coordonare globala.