Procesul de aderare al Romaniei, Bulgariei si Sloveniei - un pas important pt securitatea regionala

Procesul de aderare al Romaniei, Bulgariei si Sloveniei - un pas important pt securitatea regionala

Sfarsitul Razboiului Rece a dat spatiului Euro-Atlantic si proximitatii sale imediata posibilitatea unor noi configurari geopolitice si geostrategice.

Disparitia linilor de democratie din perioada bipolarismului a deschis o noua perspectiva fostelor state comuniste din Europa Centrala si de Sud - Est de a-si moderniza structurile de securitate si aparare si de a aspira la statutul de membru NATO.

"Politica de largire a NATO este consecinta rezultatului favorabil a sfarsitului Razboiului Rece" .

Zbigniew Brezezinki aprecia ca odata amenitarea sovietica depasita si Europa eliberata de aceasta dominatie nu ar fi avut nici un sens ca NATO sa continue cu o alianta defensiva impotriva unei amenintari disparute.

Daca nu s-ar fi extins spre Europa de Est, NATO ar fi lasat un grup de state mai mai putin privilegiate si mai putin sigure intre occidentul prosper si Rusia postbelica.

Extinderea Aliantei spre Est a ridicat o serie de probleme de catre Rusia, aceasta nedorind sa aiba frontiere comune cu NATO.

Liderii rusi se opun extinderii NATO in Europa de Est ca fiind agresiva si antirusa. Ei vad extinderea NATO ca reafirmand linii despartiitoare pe harta dar impinse mai aproape de granitele Rusiei.''[2] ''Criza interna a Rusiei si pierderea statutului ei international erau dureros de nelinistitoare mai ales pentru elita politica rusa, iar situatia geopolitica a Rusiei era afectata in mod, nefavorabil'' .

Epoca veche se incheiase si trebuiau deschise perspectivele lumii noi.

"In asemenea conditii tinand cont de complexitatea proceselor specifice epocii actuale, SUA si NATO ar opta mai departe pentru strategii politici de alianta, parteneriat si colaborare in Europa de EST, Orientul Apropiat si Mijlociu in Asia si in orice zona a planetei''[4]. Nu este neglijata desigur, Mediterana acolo unde vecinatatea cu statele musulmane constitue o potentiala amenintare la adresa pacii mondiale, intr-un context nou al rivalitatilor Nord-Sud.

''Balcanii sunt o regiune in curs de integrare, dar care se confrunta deseori cu o abordare moderna, conflictuala a securitatii si, mai mult decat atat, in aceasta zona persista jocuri de putere si de influenta tipice sustinerii conjunctorale a intereselor diferitilor actori cu ambitii regionale''[5].

De asemenea, SUA s-a trezit brusc ca are nevoie de tarile din regiunea Marii Negre dispuse sa ofere baze, permisiunea de survolare si chiar trupe locale pentru amenintarile teroriste dinspre est. Romania impreuna cu Bulgaria s-au dovedit dispuse sa indeplineasca un astfel de rol, in timp ce tarile din Europa de Sud Est care aveau deja calitatea de membre precum si Grecia si Turcia, au fost reticiente sau nu au fost dispuse sa participe.

Nici un alt stat european nu a fost atat de deschis ca Romania in sprijinul acordat ocupatiei SUA in Irak. In acest sens, consacrarea Romaniei ca aliat de facto al NATO a fost prefigurata de asimilarea valorilor euroatlantice, transpuse in proceduri si modalitati de gestionare a fenomenului militar similare celor aliate, de contributia militara si valoarea adaugata in asigurarea stabilitatii si securitatii mediului regional. Pentru aceste state renuntarea la principiul clasic al suveranitatii nationale a cunoscut o nuantare a continutului sau incat aceste state sa nu devina o frana in calea integrarii in Alianta Nord-Atlantica si in UE.

Romania a fost prima tara care a semnat Documentul Cadru al Parteneriatul pentru Pace la 26 ianuarie 1994.

La inceput operatiunile Parteneriatului pentru Pace se reduceau la operatiuni de mentinere a pacii, de cercetare, salvare si ajutor umanitar. In acest fel statele partenere, precum si Romania si Bulgaria si-au insusit experienta membrilor NATO in planificarea apararii.

Se poate spune ca Parteneriatul pentru Pace a fost pentru Romania un vehicol al integrarii sale euroatlantice. In cei zece ani s-a dezvoltat procesul de modernizare si reforma de armata, au fost intarite capacitatile de securitate si aparare ale tarii noastre.

Intre anii 1994-2003, Romania a participat la aproximativ 3400 de activitati si exercitii sub egida NATO sau PfP.

Primirea Romaniei si a Sloveniei este necesara datorita pozitiei lor geostrategice a acestor tari situate in flancul sudic al Europei, regiune extrem de expusa, in prezent unor situatii conflictuale a precizat in cadrul reuniunii premierul italian.[6]

''Oficialul american Richiard Armitage a subliniat ca ,,NATO nu este un club privat cu circuit inchis. Statele din Alianta trebuie sa fie pregatite sa lupte pentru apararea celorlalti membrii. Armitage a amintit ca tarile din estul Europei au reactionat pozitiv dupa atentatele din 11 septembrie, participand la activ la operatiuni "Edinburg Freedom" din Afganistan si facand front comun impotriva amenintarii teroriste: Bulgaria a permis alimentarea avioanelor americane pe teritoriul sau, iar Romania a oferit permisiunea de survolare si trimiterea de militari in Afganistan. Slovenia participa cu trupe la Forta Internationala de Pace din Kosovo (KFOR), in timp ce Slovacia sustine misiunile KFOR si SFOR'' .

Romania s-a angajat cu efective importante in misiuni de mentinere a pacii si de stabilizare in Balcani, cele mai importante, derulate sub comandamentul al aliantei, fiind IFO/SFOR in Bosnia-Hertegovina si KFOR, in provincia sarba Kosovo.

In Kosovo, in cadrul misiunii KFOR, Romania participa din anul 1999 cu importante efective militare fiind plasati in teatrul de operatiuni circa 223 de militari romani.

Ofiterii si subofiterii romani au facut parte in diferite perioade din comandametul principal HQ-KFOR din Pristina si comandamentul de sprijin KFOR Rear din Skopjie. Prezenta lor a fost conditionata de negocierile din cadrul conferintelor de incadrare la nivelul SHAPE (Comandamentul Suprem al Puterilor Aliate din Europa). Plutonul a indeplinit urmatoarele misiuni

Asigurarea controlului traficului si a deplasarii in zona de operatii prin puncte de control trafic si patrule mobile;

Asigurarea libertatii de deplasare pentru autovehicolele KFOR;

Mentinerea unei capacitati de acordare a primului ajutor si recuperare;

Informarea continua a KFOR privind situatia de comunicatie HAWC si conditiile de trafic de pe acesta.

Unul din cele mai importante evenimente din cadrul Aliantei l-a constituit Summit-ul de la Washington.

Declaratia comuna a reuniunii de la Washington oferea tuturor statelor europene dreptul de aderare la NATO, dar aderarea urma sa se realizeze pe criterii selective in functie de merite (ale statelor aspirante), necesitati (de securitate europena) si interese (generale politice si strategice ale NATO), care orienteaza dezvoltarea politica si militara viitoare a Aliantei Nord - Atlantice. Prima parte a reuniunii de la Washington a fost dedicata crizei din Kosovo. Oficialii NATO au declarat ca actiunile militare nu sunt indreptate impotriva poporului sarb, ci impotriva regimul de la Belgrad care a refuzat si refuza in continuare solutionarea pasnica a acestui conflict.

Liderii statelor balcanice au declarat, ca NATO trebuie sa acepte tarile din Balcani ca membre ale Aliantei si totodata, sa contribuie la refacerea economica a acestora si la reinstaurarea unui proces de pace pe termen indelungat in regiune.

O alta directie pentru Romania este implicarea sa in actiunile in cadrul OSEC si NATO privind securitatea energetica. Problema este mult mai veche si a   preocupat statul roman si in perioada comunista, dar ea se poate rezolva pe termen mediu si lung in acest nou cadru institutional. Mai ales ca in ultimii ani in Rusia, a folosit resursele sale naturale de petrol si mai ales gaze naturale ca pe o arma strategica impotriva unei Europe insa dependenta de importurile rusesti.

''Razboiul gazelor naturale, lupta pentru controlul resurselor energetice din bazinul Marii Caspice, al conductelor de transport de la Marea Neagra si conflictele etnice si religioase din Caucazul de Nord reprezinta un potential de instabilitate regionala si globala'' .

Iata de ce orice perturbare aparuta pe plan mondial in domeniul resurselor energetice afecteaza securitatea nationala a fiecarui stat si nu doar dimensiunea energetica a acestuia. Aceasta explica de ce o parte a politicilor externe este preocupata de parteneriate, iar geopolitica de astazi este tot mai mult dominata de strategia resurselor, indeosebi energetice[9].

In particular am evidentiat actiunile Romaniei din ultimii ani de internationalizare a Marii Negre si de a stimula mai mult UE si SUA in initiative pentru construirea si securizarea oleoductelor in zona. Daca retorica de preaderare a Romaniei era ca suntem un factor de stabilitate regional, mai aproape de zilele noastre este sprijinita continuarea largirii NATO, ca o platforma de crestere a democratiei si securitatii in zona Marii Negre, unde se prefigureaza serioase probleme energetice .

In aceiasi ordine de idei se poate spune ca Romania a devenit furnizor de expertiza in Alianta pe spatiul estic al Marii Negre. De astfel este de remarcat, noua relevanta a Marii Negre pentru extinderea pietelor economice de la tarmul vestic al acesteia catre Caucaz si Asia Centrala, iar e plan militar, Marea Neagra ar putea deveni o platforma noua pentru proiectarea fortei militare catre Orientul Mijlociu si Asia. Romania a dovedit prin felul in care a participat la operatiunile de mentinere a pacii si gestionare a crizelor in special in zona Balcanilor, prin implicarea in lupta impotriva terorismului si a crimei organizate, prin modul in care isi motiveaza si isi construieste relatiile cu vecinii ca este o tara care a contribuit in mod pozitiv la intarirea pacii si stabilitatii.

Romania aliat de facto al NATO, doreste sa fie o componenta atat in largire, cat si in transformarea Aliantei impartasind mai mult ca oricand un destin comun in cadrul comunitatii euroatlantice de valori. Pentru viitorul NATO si pentru participarea Romaniei la Alianta ca membru, Praga va fi doar un inceput.