Abordari teoretice ale conceptului de manipulare

ABORDARI TEORETICE ALE CONCEPTULUI DE MANIPULARE

Este stiut faptul ca ,desi, politica si manipularea au mers mana in mana de la costituirea primelor forme de organizare grupala parca legatura dintre ele nu a fost niciodata mai vizibila ca in societatea moderna. Modernitatea reclama de la oamenii noului veac o pregatire speciala in domeniul comunicarii, o pregatire deopotriva a abilitatilor de folosire a mijloacelor tehnologiei informatiei si o resuscitare a unor discipline venerabile in practica politica: retorica,actoria, etc.

Toti analistii politici considera ca cel mai evident manipularea este prezenta in politica, in campanile electorale si implicit in discursurile electorale. Manipularea este de fapt elemental cheie al oricarui politician si cel ce ii intelege cel mai bine mecanismele are cele mai mari sanse de a castiga. Prin manipularea imaginii, abordarea unor subiecte de interes national si o campanie agresiva, candidatul poate sa castige electoratul de partea sa

Definirea conceptului Persuasiunea
Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga auditoriul. Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa(nu ascunde fapte ci le evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul in care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare in masa.

Manipularea
Manipularea este varianta malefica a persuasiunii, fiind caracterizata de intentionalitate negativa cu buna stiinta. Parafrazandu-l pe celebrul armator grec Aristotel Onasis, se poate spune ca 'secretul manipularii este de a detine numai tu informatii'. Prin abordarea voita

Manipularea este un subiect controversat si fiecare are o definitie a acestui termen. Oamenii vor sa manipuleze, cu toate ca majoritatea dintre ei nu recunosc acest lucru, de asmenea ei vor sa nu cada in capcana manipulatorilor.

Plecand de la defintiile din dictionarul Explicativ al Limbii Romane, pentru inceput as dori sa definesc cativa termeni care au legatura directa cu acest fenomen numit manipulare, diferenta dintre ele fiind in multe cazuri insesizabila:

-A INFLUENTA tranz. (fiinte, lucruri) A supune unei influente; a modifica printr-o influenta; a inrauri. 2. intranz. A avea influenta. - Din fr. Influencer.

-PERSUASIÚNE s.f. (Livr.) Actiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva sa creada, sa gandeasca sau sa faca un anumit lucru. - Din fr. persuasion.

-A NEGOCIA, negociez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu cineva incheierea unei conventii economice, politice, culturale etc. A intermedia, a mijloci o afacere, o casatorie. 2. A efectua diverse operatii comerciale (de vanzari de titluri, de rente etc.). - Din fr. négocier.

Intr-o exegeza recenta .( Stefan Buzarnescu, Sociologia opiniei publice) manipularea este definita ca:"actiune de a determina un actor social(persoana, grup,colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si de decizie.

Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se atat la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele non-rationale. In cazul manipularii, intentiile reale ale celui ce transmite mesajul raman insesizabile celui manipulat.

Din punct de vedere politic, manipularea reprezinta o forma de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivitati nu prin mijloace coercitive, la indemana totusi puterii , ci prin introducere in eroare. Din acest motiv, recurgerea la acesta cale in situatii de divergenta de interese devine tot mai frecventa in societatea actuala, manipularea fiind un instrument  mai eficient si mai puternic decat utilizarea fortei.(apaud Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, Dictionar de sociologie).

De fapt, ce este manipularea?Fara conotatiile negative este o forma extrema a

persuasiunii Diferenta dintre manipulare si persuasiune consta in faptul ca actorul social persuadat cunoaste intentia celui care foloseste aceasta tehnica pentru

convingere,pe cand in manipulare cel manipulat nu este constient de intentia celui

care se foloseste de acest proces de convingere Dupa cum afirma si Joule Beauvois,

actiunea de manipulare poate da numai iluzia de libertate, de "alegere libera",cand

,de fapt sunt "situatii paradoxale de supunere fortata cu alegere libera".

Cel mai adesea, instrumentul manipularii este limbajul. Este asadar un proces

communicational, in care manipulatorul exercita control asupara interlocuitorului,de

obicei impotriva vointei acestuia.

De ce se recurge, in definitiv, la manipulare? Raspunsul este simplu: pentru ca

oameni iubesc PUTEREA! Cu cit este mai mare cu atit eforturile sunt mai consistente

pentru amplificarea ei. Metodele de manipulare avanseaza mascate. In actul de

manipulare, mesajul, in dimensiunea sa cognitiva sau sub forma sa afectiva, este

conceput pentru a insela, a induce in eroare, a face sa se creada ceva ce nu

exista. Tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, de la foarte simple la

extrem de sofisticate, de la cele cu efecte imediate pana la cele ale caror urmari se vad

dupa ani de zile sau chiar dupa decenii, de la unele utilizate pentru influentarea unei

anumite persoane, intr-o anumita imprejurare, pana la altele axate pe remodelarea

unei intregi societati.

1.2. Premise teoretice ale manipularii

Manipularea a fost utilizata inca din cele mai vechi timpuri. Sun Tzu, in

celebra sa lucrare, Arta razboiului, prezenta, fara a le stabili apartenenta, cateva

elemente ale manipularii, per care el le ataseaza principiilor razboiului. Simularea,

ambiguitatea, ascunderea, inselatoria, intimidarea si diversiunea sunt elemente ale

manipularii. Sun tzu afirma ca: 'daca esti capabil simuleaza incapacitatea; daca esti

activ simuleaza inactivitatea; daca esti aproape fa sa creada ca esti departe si invers;

momeste-l pe inamic pentru a-l prinde in capcana , simuleaza dezordinea si loveste-l;

evita-l acolo unde este puternic; enerveaza-I si demoralizeaza-I trupele'etc. se poate

oserva ca majoritatea elementelor prezentate de Sun Tzu au un caracter de generalitate

putand fi aplicate in situasii concrete, altele decat conflictul armat.

Bouvois & Joule , in lucrarea 'TRATAT DE MANIPULARE' stabilesc

oarecum parametrii tehnicilor de manipulare atribuind anumitor caracteristici, care au

o sfera comuna, denumiri specifice: Tehnica piciorului-in-usa; Tehnica trantitului-

usii-in-fata, Tehnica amorsarii.Cei doi pshilogi au caracterizat cele trei tehnici plecand

de la teoria angajamentului.lui Kiesler.care definea angajamentul ca legatura care

exista intre individ si actele sale, cu urmatoarele consecinte:

. numai actele noastre ne angajeaza; nu ne simtim angajati de ideile sau sentimentele

noastre, ci de conduitele noastre efective;

. putem fi angajati in moduri diferite in actele noastre, aceasta fiind o variabila

dependenta de context. Astfel, putem avea persoane foarte angajate (decizie libera),

slab angajate(decizie fortata), sau altele care nu sunt deloc angajate (daca se spune un

lucru sub amenintarea armei, acest lucru nu este angajant).

Cele trei tehnici eficiente de manipulare cotidiana au urmatoarele caracteristici:

PICIORUL-IN-USA

Pentru a determina oamenii sa accepte o concesie majora, este convenabil

sa li se prezinte intai o cerere nesemnificativa, dar de aceeasi natura, careia aproape

fiecare ii va da curs, pentru ca abia dupa aceea sa se revina cu cererea avuta in vedere

de la bun inceput. Generarea unei crize pentru a masca adevarata intentie consta in

obtinerea unei concesii, care sa determine disponibilitatea celuilalt de a accepta o

concesie mai mare.

TRANTITUL-USII IN-FATA

Oamenii sunt determinati sa accepte o anumita concesie, prezentandu-li-se, in

prealabil,o cerere refuzata; abia dupa aceea se revine la cererea avuta in vedere de la

bun inceput; aceasta are toate sansele sa fie acceptata deoarece, in comparatie cu

solicitarea inacceptabila de dinainte, pare foarte rezonabila.

AMORSAREA

Oamenii tind sa persevereze intr-o prima decizie atunci cand persoana

''amorsata'' ia o a doua decizie, de data aceasta in perfecta cunostiinta de cauza. Se

poate vorbi de manipulare pentru ca, in toate cazurile, decizia finala ar fi fost cu totul

alta daca victima ar fi primit de la inceput informatii complete

Existenta unei singure surse de informare , prezentarea voit distorsionata a

evenimentelor poate amplifica la maxim efectele manipularii. Strategiile si tehnicile

de manipulare sunt axate pe obtinerea controlului asupra comportamentului, gandirii

sau sentimentelor subiectilor intr-o anumita situatie sociala si pe parcursul unei

anumite perioade de timp, in vederea castgarii unor avantaje substantiale pentru

artizanii manipularii , si in detrimentul celor controlati.

Tehnicile de manipulare se bazeaza pe exploatarea necesitatilor fundamentale

ale oamenilor(nevoia de hrana, de adapost, de informare, de integrare intr-un grup

social, etc), in sensul cufundarii individului in anonimat, pentru a-l face mai docil si

mult mai dispus sa se supuna regulilor impuse de autoritati, indiferent de forma sub

care sunt percepute acestea. Cu cat un individ se preocupa mai mult de a nu fi luat

drept incult, plictisitor, prost sau lipsit de orice talent, cu atat el este mai usor de

manipulat de catre cei care intentionat ii aducastfel de precupari pentru a-l distrage de

la gandurile si intrebarile lui firesti.

CAPITOLUL II

FORME ALE MANIPULARII

2.1. Clasificarea formelor manipularii

Conceptul in sine de manipulare lasa libertate de interpretare. Indiferent ce

sens alegem, cel larg de influenta sociala de tip special sau cel restrans, de influenta in

discordanta cu interesele manipulatilor,procesul in sine este acelasi si apare 'atunci

cand o anume situatie sociala este creata premeditat pentru a influenta reactiile si comportamentul manipulatilor in sensul dorit de manipulator' (Ficeac, B., 2004, p.30)

Herbert Marcurse (scoala de la Frankfurt) este autorul unei ample analize a

manipularii, considerate a fi un instrument esential al "societatii industriale de masa".

El evidentiaza formele particulare pe care manipularea le ia in diferite sfere ale vietii

sociale, incepand cu cea politica si sfarsind cu cea economica.

Manipularile pot fi clasificate in functie de diferite criterii. Profesorul

Philip Zimbardo, de la universitatea Standford, California, utilizeaza drept criteriu

amplitutidinea modificarilor efectuate intr-o situatie sociala.  Plecand de la acest

criteriu profesorul B. Ficeac in lucrarea " Tehnici de manipulare ", clasifica

manipularile in:

Manipularile mici, obtinute prin modificari minore ale situatiei initiale,

pot avea uneori efecte surprinzator de ample.O tehnica care se bazeaza pe o

manipulare minora (prezentate pe larg in capitolul anterior),este cea denumita de

specialisti 'Piciorul in usa'; aceasta porneste de la ideea ca pentru a determina

oamenii sa accepte o concesie majora este convenabil sa li se prezinte mai intai o

carere nesemnificativa, dar de aceasi natura, careia aproape fiacare ii va da curs,

pentru ca abia apoi sa se vina cu cererea avuta in vedere de la bun inceput. Cu toate ca

'Piciorul in usa' se bazeaza pe stimuli sociali minori, efectele sale pot fi extrem de

puternice, uneori chiar la nivelul unei societati intregi.
O alta tehnica de manipulare este 'Trantitul usii in fata'. Desi total opusa

ca esenta cu'Piciorul in usa', efectele sunt aceleasi. Prin aceasta tehnica oamenii sunt

determinati sa accepte o anumita concesie, prezentanduli-se in prealabil o carere mult

mai mare, de aceasi natura, care are toate sansele sa fie refuzata. Abia dupa aceea se

vine cu cererea avuta in vedere de la bun inceput Aceasta are toate sansele sa fie

acceptata deoarece, prin comparatie cu solicitatrea inacceptabila de dinainte, pare

foarte rezonabila.
Trebuie precizat insa ca asemenea tehnici pot apartine categoriei micilor

manipulari, dar la fel de bine pot constitui componente ale unui sistem de manipulare

la scara larga.

Manipularile medii se refera la modificari importante ale situatiilor

sociale cu efecte care uneori depasesc in mod dramatic asteptarile, tocmai ca enorma

putere de influenta a situatiilor sociale asupra comportamentului uman este

subevaluata in cele mai multe cazuri.
Aici putem aminti: tehnicile menite da induca sentimentul de supunere

fata de autoritati sau, dimpotriva, sa declanseze revolte puternice; tehnicile prin care

se urmareste dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacatorilor, in

vederea incurajarii spiritului agresiv. Aceste tehnici pot intra in categoria

manipularilor medii datorita faptului ca, desi sunt relativ simple, efectele lor depasesc

orice astaptari.
In principal, tehnicile de dezumanizare a inamicului se utilizeaza pentru

a face posibila atacarea acestuia fara ezitari si fara remuscari din partea executantilor.

Concret, metodele utilizate in propaganda de dezumanizare a inamicului constau in

impunere prin mass-media a unor caricaturi oribile, a unor sloganuri agresive, a unor

materiale de presa falsificate, in care inamicii sunt prezentati drept niste fiinte lipsite

de orice conotatie omeneasca.

Deziindividualizarea este o tehnica mult ami simpla, dar cu efecte la fel

de socante. in termenii psihologiei sociale, dezindividualizarea este definita ca un

sentiment al pierderii in anonimat. Eliberarea de sub constrangerile inerente impuse

de un comportament normal si corect in societate, eliberare obtinuta prin aceasta

cufundare in anonimat, conduce la o crester a agresivitatii, a manifestarilor deviante.

Pierderea sentimentului identitatii are rolul de a creea un sentiment de uniformitate,

de a face individul mult mai usor de manipulat.

Manipularile mari sunt reprezentate de influenta intregii culturi in

mijlocul careia convietuieste individul. Sistemul de valori, comportamentul, felul de a

gandi al individului sunt determinate in primul rand de normele scrise si nescrise ale

societatii in care traieste, de subculturile cu care vine in contact. Neglijand aceasta

permanenta si uriasa influenta, individul poate face mult mai usor judecati gresite sau

poate fi mai lesne de manipulat.

Unul din efectele extreme ale marii  manipularii este anomia definit ca

fenomenul social anormal, patologic generat de lipsa de reguli morale si juridice

menite sa organizeze viata economica si sociala. Lipsa acestor norme se resimte la

nivelul omului obisnuit prin aparitia si accentuarea unui sentiment de insecuritate difuza, de teama permanenta, ce duce la actiuni revendicative in paralel cu cresterea

agersivitatii

Conceptul de anomie(din greceste:a nomos-fara lege), a fost introdus in 1893,

de profesorul Emil Durkheim, intemeietorul scolii franceze de sociologie, in lucrarea

sa La division du travail social (Diviziunea muncii sociale).Desi fenomenul a fost

studiat in perioada Revolutiei Franceze observatiile sale se regasesc in analiza tuturor

seismelor sociale si se refera la o anumita stare a indivizilor sau a grupurilor atunci

cind sunt privati de, sau isi pierd normele reglatoare ale asteptarilor si

comportamentelor lor, norme care sunt pentru ei atit de sigure si pline de inteles.

Anomia este o consecinta a absentei unor reguli sociale si morale adecvate si poate

duce la depresii, devianta si, in cazuri extreme, la sinucidere sau omucidere. Ea

sugereaza ideea ca 'starea mentala' a omului, aparent individuala, trebuie inteleasa ca

de fapt fiind produsa de conditiile sociale si culturale mai largi sau ca un raspuns la

acestea De cele mai multe ori, termenul este folosit pentru a descrie experienta sociala

a lipsei de putere si dezorientarea. In opera lui Merton (1957) cuvintul a fost extins

pentru a explica devianta. Acest autor sugereaza ca anomia caracterizeaza anumite

grupuri care experimentaza un conflict intre scopurile definite de societatea din jur

(adica succesul material) si posibilitatile si mijloacele lor de a atinge aceste scopuri.

Devianta (de exemplu, jefuirea unei banci ) este vazuta deci ca rezultatul unei tensiuni

anomice. Durkheim a vazut anomia ca fiind o trasatura din ce in ce mai caracteristica

vietii moderne, datorita naturii relatiilor sociale, in conditii de instabilitate si de

schimbare continua.

Ceea ce trebuie remarcat este ca desi manipularile pot fi clasificate ca mici, medii si mari consecintele lor nu respecta o corespondenta stricta cu amplitudinea modificarilor initiale. Spre exemplu, schimbari mici pot avea consecinte majore si invers.

Analiza manipularilor, aducerea acestora la cunostiinta cat mai multor

oameni, nu are doar menirea de a avertiza individul asupra presiunilor ce ii determina

comportamentul si modul de gandire, dar poate oferi si solutii benefice in cazul unor

situatii de criza..

2.2 PRACTICI MANIPULATIVE

Dupa cum am aratat in prima parte a lucrarii, toate strategiile si practicile

manipulative sunt axate pe obtinerea cntrolului asupra comprtamentului, gandirii sau

sentimentelor subiectilor intr-o anumita situatie sociala.

. Fenomenul manipularii nu a aparut in comunicarea de masa o data cu mass-media , insa dezvoltarea canalului audiovizual a ridicat aceasta problema la cote fara precedent. Din pacate  tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, de la foarte simple la extrem de sofisticate, facanduli-se simtita prezenta in viata de zi cu zi in doze mici si inconstiente.Prin diverse tehnici de manipulare, mass-media poate crea adevarate pericole sociale cu ajutorul formelor de abatere de la informarea obiectiva : zvonul, persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea, propaganda

2.2.1 Zvonul

Zvonul (apaud. J.A.Barnes, Sociologia minciunii, Editura Institului

European, Iasi, p.101) reprezinta o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista

posibilitatea sa i se verifice corectitudinea.

Zvonurile care sunt lansate in circulatie au o functie dubla:

-functie explictiva

-functie de atenuare a anumitor tensiuni emtionale

Circulatia lor este dependenta de contextele sociale, de trasaturile de

personalitate ale indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor, grupurilor

sau comunitatilor. Ceea ce trebuie retinut este ca, zvonul nu este neaparat fals, in

schimb este mereu neoficial. Paralel sau uneori in opozitie cu informatia oficiala,

zvonul o contesta, propunand alte realitati reprezentand un mijloc de comunicare

complementar, dar si o informatie paralela, asadar necontrolata.

Lucrarile lui Allport si Postman(1965) au pus in evidenta trei legi de

transmitere a zvonurilor:
- legea saraciei( a nivelarii) -pe masura ce zvonul circula, el tinde sa

devina mai scurt, mai usor de inteles si de relatat.

- legea accentuarii-intarirea anumitor detalii - de obicei cele mai

spectaculoase - care dobandesc astfel un loc central in semnificatia

- legea asimilarii-conservarea si reorganizarea continutului in jurul unei

teme centrale.Asimilarea se poate face la tema centrala prin condensare,

anticipare si stereotipuri verbale.

Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individuale, apartenentei sociale

sau rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite.Individul care propaga

zvonul se propaga de dificultatea de a sesiza si de a retine in obiectivitatea lor

elementele lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei trebuie sa le adapteze si

sa le structureze conform modelului lor de intelegere si intereselor personale.

Kapferer (1987) a aratat ca circulatia zvonurilor se bazeaza pe trei conditii esentiale:

-credibilitatea zvonului

-aparenta de adevar (pentru ca un zvon sa circule trebuie sa aiba  totusi

un miez de adevar)

-dezirabilitatea continutului informational(daca zvonul este indezirabil,

exista posibiliatea blocarii lui)

Cele mai frecvente domenii in care sunt exploatate zvonurile sunt marketingul si politica. In ceea ce priveste marktingul rolul zvonului este de a

destabiliza un concurent. Si asta pentru ca se pleaca de la premisa ca orice companie

are un punct sensibil care poate deveni obiect al zvonului.

• Punct forte exploatat de zvon: consumatorii au mai multa incredere in spusele prietenilor si vecinilor decat in ceea ce afirma publicitatea sau vanzatorii.
• Domeniul preferat: serviciile pentru ca informatiile despre servicii se transmit mai usor si mai frecvent verbal
• Tactica: folosirea liderilor de opinie - specialistii intr-un domeniu - pentru a transmite informatia (zvonul) atunci cand li se cer sfaturi.

In politica, zvonul ofera urmatoarele avantaje:

• poate fi lansat de politicieni din aceeasi tabara politica, pentru ca luptele fatise sunt mai rare;
• nu sunt necesare dovezi, cum se intampla in dezbaterile fata in fata sau cand se stie cui apartine o declaratie;
• este un instrument de sondare a reactiilor, scopul real fiind intoxicatia.

Pentru ca zvonurile sa prinda, se utilizeaza procedeul discutiilor succesive si banale, cu persoane vizate, numite de J. Caritey drept "profesionisti ai zvonurilor"

• comentatorii politici, ziaristii, fostii politicieni, care imagineaza sau acrediteaza scandalul;
• politicienii, care accelereaza procesul de incepere a scandalului.

Dezavantajul este rezultatul aleatoriu, zvonul se poate intoarce impotriva emitatorilor.

2.2.3. Dezinformarea

Dezinformarea (Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu (ed), op. cit.) reprezinta

orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care

modifica deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiti

tinte in teoria dezinformarii) anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit

agent social.

In ceea ce priveste fenomenul mass-media, dezinformarea se bazeaza pe suprimarea brutala a oricarei obiectivitati (si chiar credibilitati) a mesajului. Se considera dezinformare orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina in randul receptorilor anumite atitudini si reactii dorite. In cazul dezinformarii nu se mai foloseste subtilitatea si poate sa nu mai existe iluzia de corectitudine. Tintele dezinformarii sunt in special liderii de opinie, care pot influenta decizional si actional grupurile din care fac parte. Dezinformarea comunicationala poate fi punctuala (printr-o stire sau emisiune anume) sau de durata (sustinuta). Instrumentul principal al dezinformarii este cenzura. Aceasta imparte dupa criteriile impuse de autoritati toate componentele si semnalele realitatii precum si interpretarile faptelor in doua categorii: difuzabile si nedifuzabile, distorsionand in mod brutal realitatea.
Dezinformarea este specifica regimurilor politice totalitariste (fasciste, comuniste, dictatoriale) dar poate fi intalnita si in regimurile democratice. Aici insa exista concurenta (celelalte posturi de televiziune sau jurnalistii independenti free-lancer) care poate dezvalui culisele nevazute si poate provoca scandaluri rasunatoare, care pot culmina chiar cu rasturnarea guvernarii (de exemplu afacerea Watergate).

Uneori este considerata ca fiind echivalenta cu propaganda neagra deoarece

vehiculeaza informatii false. Etimologia cuvantului vine si sustine aceasta

legatura.Desinformation (din rusescul dezinformatsia"numele unei divizii KGB

raspunzatoare cu propaganda neagra")

Dupa Vladimir Volkoff, autorul celebrului Tratat de dezinformare,

dezinformarea este tehnica ce permite furnizarea de informatii generale eronate unor

terti, determinandu-i sa comita acte colective sau sa difuzeze judecati dorite de

dezinformatori

O alta definitie acceptata si destul de influenta este cea data de R. Shultz

si R Godson(p41, 1986, apaud A. Gavreliuc, 2002, p28) "conceptual descrie

ansamblul informatiilor false, incomplete, eronate, care sunt indepartate, alimentate,

confirmate catre o tint ace reprezinta un indicvid, un grup sau o tara."

Dezinformarea nu trebuie confundata cu eroarea de informare, care nu

este deliberata. De exemplu, daca o persoana sau o agentie de stiri difuzeaza o

informatie despre care nu stie ca este adevarata, dar despre care crede ca este

adevarata, aceasta nu este o dezinformare propriu-zisa. De aceea, adesea

dezinformarea este data drept eroare de informare, atunci cand acela care difuzeaza

mesajul nu stie ca acela care sta la originea mesajului a construit in mod deliberat o

informatie falsa, pe care a pus-o la dispozitie spre difuzare. Daca scopul unei astfel de

actiuni este inducerea in eroare a utilizatorului final al informatiei sau daca

dezinformarea are rolul de a distruge credibilitatea celor suficient de creduli pentru a

o difuza (de obicei, o agentie de stiri), fara a-si da seama ce pagube ii produc

receptorului final, trebuie judecat caz cu caz.

Un exemplu clasic de dezinformare s-a petrecut in timpul celui de Al

Doilea Razboi Mondial, ducand la debarcarea din Ziua 'Z', cand serviciile de

informatii britanice au reusit sa dezinformeze germanii in asa masura, incat acestia au

crezut ca grosul fortelor de debarcare s-ar gasi la Kent, Anglia de unde urmau sa

traverseze Canalul Manecii .In realitate, debarcarea a avut loc in Normandia, regiune

in care s-a putut stabili un cap de pod, datorita ezitarii Comandamentului german de

a-si deplasa forte in zona.

De regula , actiunea de dezinformare presupune existenta unei structure

sistematice alcatuita din: unul sau mai multi comanditari, specialisti, intermediari

(agenti de influenta) si relee.

. comanditarii -formeaza nivelul de decizie. Sunt cei care concep si proiecteaza

continutul mesajului, tintele reale si cele potentiale ale activitatii. Acesti sunt factorii

care pot solicita acest gen de operatiuni defensive (guverne, state majore militare sau

socio profesionale)sau offensive(angajarea intr-o dezinformare). De fapt cele doua

tipuri se intrepatund si autoalimenteaza intr-o banala logica circulara.

. Specialistii (expertii) -nivelul de elaborare strategica. Reprezinta planificarea

profesionala a secventelor tactice ale dezinformarii. In aceasta categorie gasim

specialistii in comunicare , in tehnicile de influentare sociala, sociologi, analisti

politici

. Controlorii- care reprezinta nivelul de legatura.Sunt persoanele care stabilesc o

relationare eficienta intre comanditari si agentii de influenta. Ei identifica cine si in ce

conditii ar fi dispus sa participle la dezinformare.

. Agentii de influenta -nivelul de propagare penetranta , relee. Se recruteaza din

randul acelora care se bucura de prestigiu in grupul lor profesional si care urmeaza a

fi dezinformati prin mesaje primite de la planificatori via controlori. Tehnicile uzuale

in vederea racolarii lor sunt: santajul ("fiecare are ceva de ascuns") sau cumpararea

("fiecare are pretul lui").

Dezinformarea este diferita de zvon deoarece aceasta presupune circulatia

unor informatii false, create deliberat , manipulate strict de un grup de specialisti.

Poate  de asemenea fi o componenta a propagandei, cum zvonul pate fi o subspecie a

dezinformarii

O forma extrema de dezinformare, intoxicarea, consta in suprasaturarea surselor cu informatie falsa, in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de 'anesteziere' a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat. Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens il reprezinta modurile in care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie.

2.2.4 Propaganda

Propaganda isi are insa inceputurile in negura istoriei. De exemplu,

imparatul roman Augustus i-a comandat poetului Vergiliu sa scrie Eneida cu scopul

de a glorifica maretia Romei, de a inocula sentimentul de mandrie pentru trecutul

Romei si pentru a cultiva virtutile romane traditionale, precum loialitatea fata de

familie, Imperiu si zeii acestuia. In prezent, termenul are o conotatie mai curand

negativa, referindu-se la raspandirea deliberata a unor informatii, zvonuri idei , cu

scopul de a dauna altor grupuri specifice, miscari, credinte, institutii sau guverne.

Propaganda este considerata (Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu (ed), op. cit.)

o activitate sistematica de transmitere, promovare sau raspandire a unor doctrine, teze

sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari sociale si ideologii, in scopul influentarii

schimbarii, formarii unor conceptii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente.

In sensul classic, termenul propaganda avea un sens neutru, acela de a

raspandi credinta, o opinie, o doctrina oarecare. Acum propaganda este asociata cu

minciuna si manipularea. Prin modul de a putea impleti adevarul cu falsul, ea este,

intr-adevar, forma principala prin care se poate actiona asupra constiintei si

sentimentelor Poate fi deschisa (oficiala) si ar corespunde, in conditii de razboi,

,modernelor servicii de relatii publice - si acoperita (isi ascunde provenienta), avand

la baza calomnia, ponegrirea, defaimarea. Aceasta, la randu-i poate fi neagra si

cenusie in functie de gradul de acoperire si procedeele folosite.

Propaganda neagra este cea mai eficienta, abordeaza temele cele mai acute

si lasa impresia sa isi are sursele pe teritoriul inamicului.

Ea poate folosi mijloace dintre cele mai perverse ce provoaca stare de

panica, deruta, tensiune, nesiguranta, prin zvonuri, alarme false si apeluri telefonice,

santaj, imitarea vocii unor personalitati cunoscute sau presiunea psihologica asupra

lor (amenintari, sechestrare). Este foarte posibil ca si arma - informationala a

terorismului sa faca parte cateodata din panoplia mijloacelor folosite. In propaganda

cenusie, nu se specifica sursa dar nu se declara fatis impotriva adversarului, abordand

subiecte senzationale ce vulnerabilizeaza publicul.

In politica , propaganda este prezenta in cea mai importanta forma a sa si

se bazeaza pe elemental persuasive al discursului. In afara de propaganda neagra si

cenusie enumaerate mai sus, in politica intalnim si propaganda alba ce utilizeaza

materiale provenite din surse oficiale, continand noutati culturale, artistice, aparent

inofensive, cum ar fi: stilul de viata, prezentarea unor personalitati considerate

exemplare pentru viata culturala, sportiva, muzicala, fara a aduce in discutie

elementele care ar pune in discutie performantele spatiului social din care provin

personalitatile respective. Valoarea psihologica a unor astfel de colaje poate fi pentru

ascultatorii (cititorii) nepregatiti si fara luciditate, considerabila. Cercetarile au relevat

o eficienta mai mare a propagandei albe in randurile tineretului prin transmiterea unor

emisiuni radiofonice de muzica tanara in alternanta cu scurte buletine de stiri. Pe

fondul perceptiv pozitiv creat de contextul muzical, remanenta mesajelor din stiri este

deosebit de mare, deoarece propaganda se realizeaza neostentativ si creeaza impresia

unui dialog intre egali.
In functie de metoda predominanta folosita, propaganda poate avea suport
emotional, faptic sau persuasiv (Cristea, D. p. 387).

In esenta, propaganda reprezinta o propagare sistematica a unei doctrine,

ideologii sau idei, care reprezinta o valoare pentru vorbitor (un exemplu poate fi

propaganda electorala). Cuvantul-cheie al definitiei este 'sistematic'. Simpla

expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezinta propaganda. Pentru a deveni

propaganda, ideologia si doctrina trebuie sa fie raspandite printr-un sistem de

comunicare, printr-o serie de evenimente organizate pe o perioada lunga de timp, cu scopul de a face ca auditoriul sa adopte un nou fel de a gandi.

In lucrarea sa Aphorismes du temps présent 1913, Gustave le Bon descrie cel mai bine pricipiul dupa care ghideaza propaganda: "Este mult mai usor sa sugestionezi o colectivitate, decat un individ. Credinta in puterea sa si lipsa de raspundere, ii dau gloatei o intoleranta si un orgoliu excesive."