Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » referate » psihologie psihiatrie » sociologie
Copiii rromi între marginalizare si integrare

Copiii rromi între marginalizare si integrare


COPIII RROMI ÎNTRE MARGINALIZARE SI INTEGRARE

Marginalizarea reprezinta procesul de situare a "indivizilor sau grupurilor" pe o "pozitie sociala periferica" sau de "izolare" si implica limitarea "drastica" a accesului la "resursele economice, politice, educationale si comunicationale ale colectivitatii"[1]. Din aceasta perspectiva, marginalizarea se concretizeaza in plasarea indivizilor sau grupurilor sub nivelul minim acceptat din punct de vedere "economic, rezidential, ocupational, de educatie si instructie"[2] precum si "printr-un deficit de posibilitati de afirmare si de participare la viata colectivitatii"[3].

Asa cum se poate deduce si din definitia de mai sus, marginalizarea nu este rezultatul "raritatii resurselor" la nivelul unei societati ci, se datoreaza unei distributii (sau, mai degraba, unei redistribuiri) inegale, inechitabile a acestora.

"Grupurile marginale sunt de regula compuse din saraci, someri, minoritati etnice puternic discriminate, handicapati, bolnavi psihic, delincventi, persoane inadaptate."[4]

Politica aberanta de egalizare - sau mai bine spus de standardizare - a indivizilor promovata de regimurile comuniste in Europa de Est, a avut ca efect si evitarea marginalizarii sociale.

Teza egalitatii cetatenilor era transpusa in plan practic prin diverse instrumente ca:



- politica privind educatia care prevedea obligativitatea invatamantului de 8 si apoi 10 clase. Diploma obtinuta, indiferent de pregatirea absolventilor (multi dintre ei analfabeti functional) le permitea acestora accesul pe piata muncii;

- politica de ocupare a fortei de munca, focalizata mai mult pe obligatia de a munci decat pe dreptul la munca, dar care avea drept consecinta asigurarea unui serviciu pentru toti cetatenii de varsta activa;[5]

- politica salariala care nu permitea diferentieri semnificative intre salarii (cu exceptia celor din aparatul de partid si de stat) si, ca urmare, nivelul de trai al populatiei salariate era aproximativ similar;

- politica de repartitie a locuintelor care oferea prioritate familiilor cu "origine sanatoasa" (muncitori si/sau fii de tarani) precum si familiilor numeroase. De asemeni, putem cita prevederea legala conform careia nici o familie nu putea detine mai mult de o locuinta.

Toate aceste strategii au avut rolul de a "desavarsi" procesul de egalizare (nivelare) sociala care a debutat dupa 1944 prin "stabilizare"[6] si "nationalizare". Am putea spune chiar ca aceasta politica activa a diminuat marginalizarea unor importante categorii de populatie, rromii fiind una dintre acestea. Pe langa masurile active enumerate mai sus care aveau drept scop scaderea inegalitatilor sociale, un rol important in prevenirea marginalizarii populatiei de romi inainte de 1989 l-au avut si:

- politica pronatalista care favoriza populatia de rromi caracterizata prin rate inalte ale fertilitatii[7]. Pe langa alocatia lunara pentru copii aceasta politica prevedea oferirea de beneficii suplimentare mamelor cu multi copii (indemnizatii de nastere, indemnizatii pentru mamele cu 3 sau mai multi copii, instituirea titlului de "mama eroina", prioritate la obtinerea de locuinte pentru familiile numeroase etc.).

- politica de promovare nediscriminatorie pe criterii etnice in structurile politice si ale administratiei de stat;

- nu trebuie ignorat nici faptul ca inainte de 1989, chiar si rromii care nu erau angajati cu carte de munca, erau angrenati in diverse activitati aducatoare de venituri care se incadrau in asa numita "economie complementara" (colectarea si valorificarea materialelor refolosibile, munca cu ziua in agricultura etc.).

Concluzia care se impune este ca, inainte de 1989, datorita politicii de diminuare a diferentierilor sociale si de "inregimentare" a intregii populatii in "sistem", nu au existat procese evidente de marginalizare a etnicilor rromi de catre institutiile publice desi nu poate fi contestata existenta prejudecatilor, a stereotipurilor sau chiar a unor atitudini discriminatorii in randul populatiei ne-rrome. Una dintre cauzele care franau insa aceste manifestari discriminatorii era sentimentul de solidaritate existent in randul populatiei pentru ca dincolo de diferentele etnice, toti indivizii aveau o identitate comuna - aceea de cetateni oprimati. Acest sentiment de solidaritate se manifesta uneori chiar prin elaborarea unor strategii comune de supravietuire[8].

Dupa 1989 insa, "schimbarile sociale rapide si intensive, care au ridicat probleme serioase si neprevazute in cursul procesului de institutionalizare si consolidare democratica in societate"[9] dar, mai ales, "colapsul economiei planificate si al pattern-urilor sociale ale comunismului"[10] precum si tranzitia catre o economie de piata au generat un proces de polarizare sociala si marginalizare. Au aparut astfel doua "clase sociale": cei "foarte putini, dar bogati" si cei "foarte multi, dar saraci"[11]. O evolutie aparte pe scena sociala au avut, dupa 1989, minoritatile etnice si in special minoritatea rroma ai carei membrii au fost confruntati - in marea lor majoritate - cu un acut proces de marginalizare.

Cauzele care au declansat si au intretinut acest proces de marginalizare se constituie intr-un complex de factori. Fara a avea pretentia de exhaustivitate vom incerca in continuare sa trecem in revista cei mai importanti factori generatori de marginalizare precum si modalitatile specifice de manifestare a acestei marginalizari in cazul copiilor rromi. Pentru o mai buna intelegere a situatiei vom prezenta si exemple.[12]

Factori de natura sociala

Odata cu schimbarile democratice survenite dupa 1989, a avut loc si un fenomen de liberalizare a relatiilor sociale.[13] Ca urmare a acestei liberalizari au disparut fortele coercitiv egalizatoare, campul social fiind astfel deschis pentru manifestarea identitatilor de grup dar si a prejudecatilor, stereotipurilor si discriminarii latente pana in acel moment. Au aparut chiar grupuri informale care promoveaza un mesaj cu un pronuntat caracter rasist (de ex: "Armata Ultra" care a "impanzit" Bucurestiul cu sloganul: "Moarte tiganilor"). Una dintre consecintele cele mai grave ale unei astfel de situatii este ca minoritatea va percepe intotdeauna un astfel de grup ca fiind exponentul majoritatii si, ca urmare, va actiona in consecinta, ridicand garda. Pe de alta parte, si in cadrul minoritatii s-au cristalizat grupuri cu un comportament deviant, cel mai adesea de tip infractional. Existenta unor astfel de grupuri - dincolo de pericolul social pe care-l prezinta - are un impact extrem de negativ asupra imaginii si perceptiei minoritatii de catre majoritate deoarece contribuie semnificativ la formarea si intretinerea prejudecatilor, stereotipurilor si in final a comportamentului discriminatoriu sau chiar rasist. Astfel de manifestari nu fac altceva decat sa genereze si sa intretina un climat tensionat, latent conflictual, intre minoritate si majoritate, fiecare, la randul sau simtindu-se pe de o parte amenintata, iar pe de alta parte amenintand.

Factori de natura economica

Transformarile dramatice survenite in sfera vietii economice dupa 1989 - inflatia, somajul, diferentierea excesiva a veniturilor salariale dar si erodarea marii majoritati a acestora, scaderea nivelului de trai, criza locuintelor etc. - au avut un aport semnificativ la aparitia si dezvoltarea fenomenului de marginalizare si au "creat" de fapt o categorie de marginalizati din punct de vedere economic. Marginalizarea economica nu se suprapune insa peste cea etnica, dupa 1989, din ce in ce mai multi romani "cazut" sub diverse praguri de saracie situandu-se astfel pe o pozitie marginalizata. Pe de alta parte, dupa 1989 polarizarea economica in interiorul etniei a atins proportii dramatice, unii rromi devenind fabulos de bogati[14] iar altii incredibil de saraci.

Cu toate acestea, marea majoritate a etnicilor romi a constituit una dintre categoriile cele mai vulnerabile la costurile sociale ale tranzitiei deoarece se situa deja pe pozitii cu risc crescut: fiind slab calificati, rromii au fost grav afectati de somaj, cei care-si castigau existenta de pe urma economiei complementare au ramas fara obiectul muncii deoarece marea majoritate a C:A:P.- urilor unde acestia lucrau ca zilieri s-au desfiintat iar activitatea de colectare si valorificare a materialelor refolosibile a pierdut mult din amploarea pe care o avea inainte de 1989 (cand politica "celor 3 R" - Recuperare, Reconditionare, Refolosire - favoriza aceasta activitate).

Pe de alta parte, erodarea veniturilor salariale precum si a alocatiei de stat pentru copii (principalele surse de venit pentru multe din familiile de rromi inainte de 1989) a dus la scaderea dramatica a nivelului de trai pentru o proportie semnificativa a populatiei de rromi. Imposibilitatea financiara sau legala (case nationalizate care urmeaza a fi restituite) de cumparare a locuintelor alaturi de supraaglomerarea acestora a generat o noua criza: a locuintelor. Aceasta criza este accentuata si de consecintele politicii pronataliste aberante a vechiului regim deoarece, generatia nascuta dupa 1966 se afla acum in plina maturitate, avand propriile familii si deci proprii copii dar locuind - in majoritatea cazurilor - in continuare, cu familiile de origine. Ca urmare, avem de-a face cu o supraaglomerare excesiva a locuintelor populatiei de rromi: la nivel national, in 1992, numarul mediu de persoane pe camera era de 3,03 pentru populatia de etnie rroma fata de doar 1,29 pentru populatia totala (inclusiv rromi)[15]. Aceste cifre reprezinta valori medii; in cercetarile de teren la care am participat am intalnit destul de frecvent cazuri in care intr-o singura camera locuiau 10 sau chiar 15 persoane.

Consecintele care decurg din astfel de situatii sunt extrem de serioase: lipsa de igiena a locuintei dar si a odihnei (igiena somnului), dificultati in realizarea igienei personale[16], riscuri privind sanatatea, imposibilitatea asigurarii intimitatii pentru tinerele cupluri dar si promiscuitate, cu consecinte deosebit de grave asupra socializarii si educatiei copiilor si adolescentilor. Este de la sine inteles ca pentru elevii care locuiesc in astfel de conditii pregatirea temelor pentru acasa devine o sarcina aproape imposibila. De fapt, datorita nivelului de trai extrem de scazut, multe dintre familiile de rromi au renuntat dupa 1989 sa-si mai trimita copii la scoala. O influenta semnificativ pozitiva asupra frecventei scolare a copiilor rromi a avut-o decizia de conditionare a alocatiei in functie de frecventa. Din nefericire insa, nu putem afirma ca in urma acestei decizii a crescut semnificativ si calitatea actului de invatamant. De asemeni, se pot inregistra si efecte perverse ale acestei decizii: copiii care - din motive independente de vointa lor - nu pot frecventa scoala sau depasesc numarul admis de absente sunt privati de dreptul la alocatie.

De exemplu, in Calvini, judetul Buzau, familiile de rromi migreaza sezonier pentru munci agricole. Copiii isi insotesc familiile in aceste deplasari si, ca urmare, sunt obligati sa intrerupa scoala. Profesorii din Calvini ne-au declarat ca in perioada iernii unii copii vin la scoala atat de "prost imbracati" incat "ii trimitem acasa si le spunem sa vina cand s-o mai incalzi vremea". Alteori, profesorii fac eforturi si le aduc copiilor haine "de-acasa". Tot in aceasta localitate am intalnit doi frati care erau nevoiti sa "imparta" o singura pereche de pantofi si prin urmare mergeau la scoala "cu randul".

O alta consecinta grava a nivelului de trai scazut al acestei populatii este exploatarea muncii copiilor. În societatea romaneasca traditionala - in general - si, cu atat mai mult in familiile traditionale de rromi, munca are un rol deosebit de important in socializarea copiilor, acestia beneficiind de o adevarata "ucenicie in familie"[17]. În ultimii 20 de ani insa, practicarea meseriilor traditionale a cunoscut un declin constant; drept consecinta, "ucenicia in familie" a urmat si ea acelasi traseu descendent. Cu toate acestea, utilizarea muncii copiilor in familiile de rromi nu a disparut ci s-a transformat, pierzandu-si in mare parte valentele pedagogice si luand nuante de exploatare. Un caz deosebit de elocvent in acest sens este cazul copiilor din comunitatea Pata - Rat situata in imediata vecinatate a rampei de gunoi a orasului Cluj. "Diviziunea muncii" in aceasta comunitate se realizeaza dupa urmatorul "algoritm": copiii, incepand de la 6 - 7 ani merg "pe rampa" pentru a colecta materiale refolosibile, tatii lor se ocupa de transportul, sortarea si vanzarea acestora iar mamele se ocupa in principal de treburile gospodaresti, participand uneori si la pregatirea materialelor refolosibile pentru vanzare (de ex. spala sticlele). În perioadele calde ale anului, dupa ce se intorc de la scoala (la ora 17), copiii mananca si apoi pleca pe rampa de unde cei mici (sub 10 ani) se intorc seara, iar "cei mari", abia a doua zi dimineata cand se spala, mananca din nou, "fura" 1 - 2 ore de somn si pleaca la scoala[18].

În bugetul de timp al acestor "copii" nu mai exista loc pentru temele pentru acasa sau pentru joaca. Oricum, ei sunt scolarizati in clase speciale (care functioneaza dupa programa pentru copiii cu handicap de intelect) si, desi la nivel declarativ si intentional se intretine speranta ca - pana la absolvirea scolii primare - vor fi integrati in invatamantul de masa, pentru majoritatea dintre ei aceasta alternativa va ramane doar o iluzie frumoasa. Acesti copii nu au realmente nici o sansa de a sparge cercul vicios in care sunt captivi si de a duce o existenta normala. Ei sunt marginalizatii, o "societate reziduala" care traieste din reziduuri si produce reziduuri. Ei se joaca "pa rampa", dorm "pa rampa", viseaza "pa rampa" intre doua transporturi de gunoi. ce viseaza? Viseaza ca in loc de colibele construite din materiale adunate de pe rampa sa traiasca in "vagoanele" promise de "liderii lor" in campania electorala, baietii viseaza sa ajunga "soferi" pe o "Dacie" sau poate, cine stie, pe un "Cielo sau chiar un Mercedes"[19], iar fetele viseaza sa ajunga "vanzatoare". De ce visele lor nu merg mai departe? Poate pentru ca soferul de pe Dacia Fundatiei Wassdas care le aduce mereu ajutoare si vanzatoarele de la cel mai apropiat magazin care le dau mancare "pe datorie" sunt singurii oameni care desi apartin societatii ajung pana la ei si-i trateaza cu amabilitate. Astfel, soferul si vanzatoarele au ajuns modele pentru acesti copii. De ce educatorii nu au reusit sa le devina modele? Poate pentru ca distanta (fizica dar si psihologica) dintre scoala si comunitate este prea greu de parcurs, acestea fiind inca plasate in doua lumi diferite. Poate pentru ca educatorii - "invatatorii de la clasele de rromi" - marginalizati si ei de catre proprii colegi nu mai au nici forta si nici dorinta de a deveni modele, singurul lor "vis" fiind dealtfel, "reintegrarea" prin promovarea la o "clasa normala".

Si ca si cum toate acestea nu ar fi de-ajuns, autoritatile judetene si locale resping cu consecventa orice tentativa de legalizare a statutului acestei comunitati. De aceea, rromii de Pata-Rat nu sunt doar marginalizati, ei sunt exclusi pentru ca "din punct de vedere legal aceasta comunitate nu exista" (interviul cu P.M. - Fundatia Wassdas, Cluj).

Factori de natura politica si etnica

Asa cum am afirmat anterior, inainte de 1989 rromii nu au reprezentat o minoritate etnica discriminata una dintre cauze fiind si aceea ca nu li s-a acordat "dreptul de a reprezenta o minoritate etnica, libera sa-si promoveze propriile traditii culturale"[20] deoarece "principiul tacit al politicii socialiste fata de rromi a fost asimilarea"[21].

Dupa 1989, odata cu liberalizarea si democratizarea societatii a avut loc un proces de emancipare a diferitelor minoritati - etnice, religioase, sexuale etc. - si de conturare a identitatii acestora dar, in acelasi timp si de marginalizare a lor de catre majoritate in dorinta ei de a a-si mentine si perpetua echilibrul normativ. Este demn de remarcat ca aceasta reactie a societatii este universala, nu este specifica Romaniei. Astfel, "respinsii Frantei si respinsii Romaniei apartin acelorasi categorii, a celor care nu pot asimila normele dominante. Ei apartin categoriei de marginali sau exclusi."[22] De fapt, avem de-a face cu un dublu proces de conturare a identitatii (atat al minoritatii cat si al majoritatii): in cadrul caruia minoritatea are nevoie de detasare fata de grupul majoritar (de apartenenta) iar majoritatea, percepand acest proces ca pe un atentat la propria-i integritate si identitate adopta o atitudine de "refuz al alteritatii"[23].


Democratizarea vietii politice si pluripartitismul au oferit minoritatilor etnice sansa reprezentarii politice. Identitatea de grup, etnica, nu era insa - la inceputul anilor '90 - suficient de bine conturata si, ca urmare, pentru a-si spori legitimitatea, liderii politici au dus o campanie de exacerbare identitatii minoritare in detrimentul celei de cetatean. Unul dintre efectele perverse ale acestei campanii a fost un proces nedorit de auto-marginalizare. Este adevarat ca, pentru conturarea unei identitati este nevoie de o anumita detasare - cel putin temporara - fata de grupul de apartenenta dar, in acelasi timp, este nevoie de eforturi bine gandite pentru a evita pericolul izolarii.

În dorinta de a redefini identitatea etnica a grupului, liderii au oferit identitatea de "rrom" ca alternativa la cea de "tigan" valorizata negativ de catre populatia majoritara si, ca urmare, stigmatizanta. Rezultatul a fost - in opinia noastra - producerea unei fracturi in interiorul grupului etnic intre "rromi" (reprezentati de elita politica, intelectuala si economica) si "tigani" (reprezentati de marea masa a celor care se simt ignorati, manipulati sau tradati de catre liderii politici).

Prinsi in acest "razboi" identitar, copii isi aleg identitatea in functie de modelele pe care le au. În aceasta situatie are castig de cauza identitatea ai carei exponenti au mai mult succes in plan social proximal (de cele mai multe ori aceasta este cea de rrom care, asa cum am afirmat anterior, este identitatea elitelor). În 1995, in cadrul unei cercetari calitative privind situatia tineretului in Romania post-decembrista, am realizat un interviu cu un tanar rrom care era absolut fascinat de succesul in afaceri si de prestigiul social al lui Fane Spoitoru. Cand a aflat ca sunt din Bucuresti prima lui intrebare a fost: "si ati auzit de Fane Spoitoru, e tare de tot! Are un local chiar in centru, l-ati vazut, acolo se duc cei mai tari oameni din Bucuresti!" (C.I., 28 ani - rrom din Roman, judetul Neamt)

Concluzia care se impune este ca dupa 1989, in mod clar, populatia de rromi a suferit un proces de marginalizare. Este insa extrem de dificil de decelat dimensiunea etnica a marginalizarii de cea economica sau de cea legata de varsta sau sex. În fapt, avem de-a face cu un cumul de marginalizare (cumul de "mizerie" dupa Pierre Bourdieu) in care - in opinia noastra - rolul principal il detine insa componenta economica a marginalizarii. Un argument in plus in favoarea acestei afirmatii este ca problemele cu care se confrunta marea majoritate a copiilor rromi sunt extrem de diferite de problemele copiilor de etnie maghiara (de exemplu) dar, sunt aproape similare cu cele ale copiilor romani sau de alte etnii din familii sarace.

Care sunt consecintele marginalizarii?

Consecintele marginalizarii sunt - ca si cauzele acesteia - multiple si interrelationate. Deoarece este dificil de stabilit o ierarhie a lor in functie de importanta si gravitate, vom incerca sa le ierarhizam in functie de relatiile cauzale existente intre ele.

Una dintre cele mai grave consecinte ale marginalizarii este situarea persoanelor marginalizate pe o pozitie inferioara, ca cetateni de rang II, lipsiti de drepturile si responsabilitatile ce deriva din statutul de cetatean.[24] Din nefericire dupa 10 ani de experienta democratica, in Romania nu exista inca o cultura a drepturilor cetatenesti si nici servicii publice specializate in monitorizarea respectarii acestor drepturi si oferirea de consultanta si suport pentru cetatenii ale caror drepturi civile au fost incalcate (servicii de advocacy).

Dreptul la asistenta medicala

O mare parte dintre comunitatile de rromi nu sunt marginalizate doar din punct de vedere social ci si spatial, fiind situate la periferia localitatilor sau in zone izolate. Aceasta marginalizare nu este insa una etnica ci, mai degraba, una economica si teritoriala, in aceasi situatie aflandu-se si multe sate de romani. Una dintre consecintele care decurg din aceasta izolare spatiala este accesul redus la serviciile de asistenta medicala favorizat si de calitatea proasta a drumurilor care, de multe ori, in conditii de timp nefavorabil devin impracticabile. De exemplu, satul Ocolna din judetul Dolj se afla la 10 km de cea mai apropiata unitate sanitara, iar in satul Balta Arsa din judetul Botosani, drumul de 7 km pana la dispensar devine impracticabil in urma intemperiilor. De aceea, parintii sunt nevoiti sa strabata aceasta distanta cu copiii bolnavi in brate.

O alta problema este accesibilitatea redusa a serviciilor de ambulanta fie din cauza suprasolicitarii acestora cu apeluri, fie din lipsa mijloacelor de comunicatie, fie datorita cailor de acces improprii pentru transportul auto.

O alta dimensiune a problemei este legata de costurile formale sau informale pe care le presupune asistenta medicala. Trebuie mentionat insa ca aceasta problema este generalizata la nivelul intregii populatii si nu reprezinta o modalitate specifica de tratament discriminatoriu pentru populatia de rromi. Un argument in acest sens este faptul ca in ultimul Barometru de Opinie Publica realizat in mai 1999 de Metro Media Transilvania, 15% dintre subiecti au declarat ca intotdeauna au fost nevoiti sa ofere "cadouri"(bani, produse sau servicii) pentru a-si rezolva o problema de sanatate, iar 41% au declarat ca au oferit "uneori" cadouri personalului medical. Cumuland aceste procente ajungem la concluzia ca 56% din totalul cetatenilor romani (inclusiv rromi) care vin in contact cu serviciile medicale sunt nevoiti sa "plateasca" - cel putin ocazional - costuri informale pentru asistenta medicala.

De asemeni, dimensiunea administrativa a asistentei medicale nu poate fi nici ea neglijata. Absenta actelor de identitate pentru unii etnici romi, absenta unui domiciliu stabil precum si absenta unui venit salarial care sa asigure plata contributiei la Fondul de Asigurari de Sanatate vor exclude o mare parte a populatiei de rromi de la serviciile publice de asistenta medicala dupa generalizarea reformei sistemului medical.

Toate aceste deficiente au un impact maxim asupra asistentei medicale a copiilor rromi afectand grav dreptul acestora la sanatate si asistenta medicala.

Dreptul la un spatiu de viata sigur si protejat

În conditiile crizei economice in care se afla Romania in prezent, a crizei locuintelor si a scaderii drastice a nivelului de trai, pentru majoritatea copiilor de etnie rroma acest drept nu este respectat. Pentru a exemplifica aceasta situatie vom cita un fragment dintr-un focus grup realizat in 1998 cu un grup de femei rrome din Mangalia[25]: "am 10 copii si stau intr-o hala (este vorba despre niste foste cazarmi care in prezent au fost compartimentate si transformate in locuinte) care puteti sa veniti, cu niste copilasi mici, foarte marunti, toata iarna am rezistat acolo . cu picioarele pa jos, pa ciment, toata iarna."[26] iar o alta femeie declara: "am un copil handicapat de SIDA. suntem 8 insi in casa. Sotu-i bolnav de pedepsia (epilepsie). . ni s-a dat o camera foarte mica.. Trebe sa aiba liniste, ii trebe aer curat la copil, ii trebe alte conditii. Deci acolo, in moment ce acolo speli, acolo fumezi, tot microbu tot in el este, n-are si el conditii cum are alti copii.!"[27]

Dreptul copiilor la un regim alimentar adecvat

Si acest drept este afectat in mod dramatic de prabusirea nivelului de trai al familiilor. Dimensiunea privatiunilor este - de cele mai multe ori - de neimaginat pentru cei "din afara". Pentru a incerca sa o conturam vom cita cateva exemple: o mama din Mangalia declara: "imi cere lapte, ii dau sa manance zahar cu o carpa in gura, n-am ce sa-i dau mancare. ii pun zahar in gura si-i dau sa suga."[28]. Consecintele alimentatiei deficitare sunt grave - "avitaminoze, malnutritie, anemie, distrofie, rahitism si, in majoritatea cazurilor deficit staturo-ponderal"[29] - si au efecte pe termen lung. Dar, pe langa acest tip de efecte, deficitul alimentar al copiilor rromi are si efecte in plan social, favorizand institutionalizarea acestora. Pentru a argumenta aceasta afirmatie putem cita doua declaratii: astfel, o femeie din Pata-Rat, Cluj care avea si copii institutionalizati dar si copii pe care-i ingrijea in familie, declara: "mai multa foame trag astia care-s cu mine, ca aia de la casele copilului.!". Iar o alta, din judetul Buzau de asta data, declara si ea: "ne vine sa le dam la stat, la casa de copii, ca sa manance"[30]. Faptul ca persoane din zone atat de diferite ale tarii fac afirmatii atat de asemanatoare este - in opinia noastra - o dovada a faptului ca acest mod de a privi lucrurile este generalizat si va constitui un serios obstacol in calea punerii in practica a politicii de dezinstitutionalizare promovata de Departamentul pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Asistenta sociala vine in sprijinul familiilor aflate in imposibilitatea de a le asigura copiilor un regim alimentar adecvat prin oferirea serviciilor de masa la Cantina de Ajutor Social. Dar, copiii din mediul rural au o situatie dezavantajata si din acest punct de vedere deoarece nu pot beneficia de aceste servicii.

Dreptul la o educatie practica solida

Copii rromi sunt in mod semnificativ afectati si in exercitarea acestui drept. Cauzele sunt multiple:

· handicapul lingvistic al copiilor din comunitatile vorbitoare de rromani;

· deficitul de informatii, deprinderi si adaptare pentru copiii care n-au frecventat gradinita (in aceasta categorie incadrandu-se marea majoritate a copiilor rromi);

· absenta conditiilor pentru rezolvarea temelor pentru acasa;

· absenta resurselor necesare procurarii rechizitelor;

· lipsa de motivatie a parintilor care nu mai vad in educatie o cale de reusita in plan social si profesional;

· discriminarea mai mult sau mai putin evidenta, manifesta, cu care sunt confruntati copii rromi in colectivitatile scolare si care variaza pe un continuu de la adresari jignitoare sau pozitionarea elevilor rromi in spatele claselor, pana la infiintarea de clase separate, scoli separate (ca in cazul localitatii Coltau din judetul Maramures) sau chiar clase speciale pentru elevii rromi (Cluj).

Pe langa incalcarea drepturilor lor cetatenesti, deseori persoanele marginalizate sunt plasate in afara campului de aplicare a drepturilor omului. Vom trece in continuare in revista cateva dintre drepturile stipulate de Conventia ONU cu Privire la Drepturile Copilului (ratificata de Romania prin Legea nr.18 din 27 septembrie 1990) a caror respectare este afectata ca urmare a marginalizarii

Dreptul la "protejarea fata de abuzuri si neglijare" - art.19

Ca o consecinta a discriminarii si marginalizarii, multi copii rromi sunt abuzati emotional si uneori chiar si fizic atat in relatiile cu institutiile de invatamant sau de sanatate, in relatiile sociale cu ne-rromii cat si in propriile familii.

Dreptul de a "beneficia de securitate sociala" - art.26

Legea 67/1995 prevede plata "ajutorului social" pentru persoanele sau familiile al caror venit pe persoana este sub minimul stabilit prin lege. În 1997, ca urmare a politicii de descentralizare plata ajutoarelor sociale a intrat in sarcina bugetelor locale. Consecinta a fost "fireasca" si previzibila: plata acestei prestatii a inceput sa se faca cu intermitente sau, chiar a fost sistata in multe localitati. Problema este ca in anumite localitati - unde rromii erau principalii potentiali beneficiari ai ajutorului social - sistarea acestor plati nu s-a datorat absentei fondurilor ci deciziei autoritatilor locale. De exemplu, in comuna Cincu, judetul Brasov, Consiliul Local, dupa o perioada in care a conditionat plata ajutorului social de prestarea unor "munci in favoarea comunitatii" (sau, mai degraba a Primariei) a decis ca "nu este corect sa ia de la cei care muncesc si sa dea la lenesi" (B.I. - primar in Cincu) si a inghetat platile. Aceasta decizie arbitrara, ilegala si discriminatorie incalca in mod flagrant dreptul familiilor de rromi si in consecinta si al copiilor acestora la securitate sociala.

Putem concluziona ca exista doua mari probleme legate de ajutoarele materiale (ajutorul social, bursele sociale etc.): pe termen scurt, cea mai importanta problema este neplata acestor prestatii fie datorita absentei fondurilor, fie ca urmare a unor decizii ale autoritatilor locale. Pe termen lung insa, aceste prestatii pot avea efecte perverse de creare a unui cerc vicios ("capcana saraciei") care intretine dependenta de serviciile sociale creand generatii de dependenti.

Dreptul "de a fi protejat impotriva exploatarii economice" - art. 32

Desi este dificil de stabilit o ierarhie a responsabilitatilor privind exploatarea muncii copiilor romi, putem afirma cu certitudine ca situatia de marginalizare in care se afla aceste comunitati (prin deficitul de resurse, de informatie si de educatie pe care-l presupune) este un important factor favorizant al exploatarii muncii copiilor. Pe de alta parte, marginalizarea isi spune cuvantul si prin faptul ca autoritatile si institutiile publice care ar trebui sa monitorizeze situatia respectarii drepturilor copiilor in familie si sa reprezinte un garant al respectarii acestor drepturi, (respectiv Directiile Judetene pentru protectia Drepturilor Copilului) nu-si indeplinesc aceste atributii (cel putin in cazul familiilor de rromi).

Situarea persoanelor marginalizate in afara campului de relatii sociale este o alta consecinta importanta a marginalizarii. Proximitatea fizica nu presupune in mod necesar si existenta unui dialog sau a unei relatii intre persoanele sau grupurile aflate in proximitate. Un exemplu elocvent in acest sens este absenta totala a dialogului si a relatiilor normale intre elevii romani si elevii rromi in scolile in care acestia din urma invata in clase separate. De exemplu, la scoala frecventata de copiii rromi din Pata Rat (Cluj), o eleva - romanca - descrie relatiile cu rromii de la clasele speciale astfel: "ei sunt agresivi tot timpul..iar noi nici nu-i bagam in seama.!"[31].

Autointretinerea marginalizarii este - in opinia noastra - cea mai serioasa consecinta a procesului de marginalizare care "contine in el insusi un cerc vicios: persoanele si grupurile marginale, fiind lipsite de resurse minime economice, politice, educationale si facand obiectul unei discriminari constante, sunt lipsite de sansele reale de a depasi starea de marginalizare."[32] În acest proces marginalizarea se mosteneste de la o generatie la alta cu tot cortegiul de probleme adiacente si, cel mai grav, cu o cultura a marginalizarii.

Reactia (raspunsul) la marginalizare

Reactia la situatia de marginalizare poate fi pasiva sau activa. Uneori, indivizii sau grupurile marginalizate intra intr-o stare de apatie, de neajutorare, de fatalism care poate induce ideea ca avem de-a face cu o acceptare a marginalizarii si chiar cu o automarginalizare. În realitate, acceptarea este dificil de decelat de revolta latenta iar punctul de inflexiune dintre ele este si mai incert deoarece este conditionat de o multitudine de factori interni si externi. Din perspectiva conflictelor sociale aceasta revolta latenta este situatia cea mai periculoasa pentru ca nefiind cunoscuta este imprevizibila si deci imposibil de controlat.

Reactiile active la marginalizare se concretizeaza in opinia noastra in doua tipuri de strategii care vizeaza obtinerea recunoasterii sociale si, ca urmare, depasirea conditiei de "marginal":

1. Strategii distructive care apar "ca o reactie de compensare"[33] si se manifesta prin negarea si/sau distrugerea valorilor majoritarilor, prin negarea si/sau incalcarea normelor, prin "agresivitate, violenta, si comportamente deviante."[34]

2. Strategii constructive concretizate in construirea unui sistem propriu de valori si norme, a unei culturi proprii, a unui sistem de relatii sociale, a unor elite etc. Un exemplu in acest sens este "muzica tiganesca" - mai mult sau mai putin autentica, dar "comerciala" - care s-a impus pe piata ofertelor "culturale" si care, in acest moment, are un public constant (format atat din rromi cat si din ne-rromi).

Sistemul relatiilor sociale informale sau formale (concretizate in asociatii, fundatii, partide politice) s-a dezvoltat odata cu formarea constiintei de grup etnic si cu conturarea comunitatii.

Elitele - asa cum am afirmat anterior - sunt politice, economice si intelectuale. Cele mai valorizate sunt cea economica urmata de cea politica si, in final, de cea intelectuala (in contextul social general al devalorizarii statutului social al intelectualilor dupa 1989).

În opinia noastra asistam - de fapt - la construirea unei societati paralele. Desi este mai putin costisitoare sau periculoasa pentru societatea globala decat strategia distructiva, nu putem afirma ca aceasta este solutia la problema marginalizarii deoarece nu este eliminata marginalizarea ci doar discomfortul pe care aceasta il produce.

Marginalizare versus integrare

Singura alternativa aceptabila si viabila la problema marginalizarii este o politica coerenta si sustinuta de prevenire a acesteia pe de o parte si de integrare, pe de alta parte. Desi integrarea este un termen fata de care majoritatea liderilor rromi au o reactie adversa in acest moment. Cauza este, in opinia noastra, o intelegere defectuoasa a ideii de integrare, perceputa fragmentar, doar in dimensiunea sa coercitiva, de asimilare. În realitate, "integrarea reprezinta o relatie, o interactiune dinamica intre sistemul care se integreaza si sistemul care integreaza"[35] iar rezultatul acestui proces este "un echilibru functional al partilor"[36].

Nu mai putin adevarat este insa si faptul ca integrarea sociala are patru dimensiuni fundamentale: integrarea culturala, normativa, comunicationala si functionala.[37] Daca "integrarea culturala" presupune coerenta normelor si valorilor unei culturi, "integrarea normativa" reprezinta "masura in care valorile grupului devin norme efective (de comportament) pentru membrii acestuia."[38] Aceasta exigenta a majoritatii - de conformare a minoritatii la normele sale - este adesea perceputa ca o tendinta asimilationista. În realitate insa, majoritatea insasi se supune acestui set de norme, nu dispune de el, toti cetatenii fiind "supt legi". Iar pe de alta parte, acest set de norme este rezultat din procesul de evolutie istorica a societatii, proces in cadrul caruia "majoritatea" a interactionat adesea cu diferite "minoritati".

Pentru acest tip de interactiune este nevoie insa de ceea ce Serge Moscovici numea "minoritatea activa" - minoritatea care este "nu doar provocatoare de devianta, ci si sursa de inovatie si de schimbare sociala."[39] Dar, "conditia ca minoritarii sa devina surse de influenta este ca acestia sa se manifeste (ei insisi - n.a) capabili de a crea norme si valori."[40]

Dimensiunea "comunicativa" a integrarii este definita de "schimbul interpersonal de semnificatii"[41] iar cea "functionala" de "schimbul de servicii".[42] Daca ar fi sa ierarhizam cele patru dimensiuni ale integrarii sociale in functie de dificultatea realizarii acestora, probabil ca cea mai usor de realizat este integrarea normativa urmata de cea functionala, comunicativa si culturala.

Înainte de a continua trebuie sa afirmam cu certitudine ca in Romania anului 1999 nu toti rromii sunt marginalizati. Exista un procent semnificativ de rromi integrati cel putin la nivel normativ si functional. Cel mai bine integrati sunt membrii elitei intelectuale si a celei economice. Dar, in acelasi timp nu pot fi trecuti cu vederea nici rromii cu un nivel mediu de pregatire si cu profesii moderne care au un nivel satisfacator de integrare sociala.

O situatie inedita apare in comunitatile mixte din punct de vedere etnic dar extrem de sarace in care diferentierile sunt aproape inexistente. Este un exemplu clasic de diminuare a distantelor sociale in conditii de criza. Dar a vorbi despre integrare in aceasta situatie este aproape o ironie deoarece "integrarea" se realizeaza in cadrul unui grup la randul sau marginalizat.

În continuare vom trece in revista factorii care pot si trebuie sa aiba un rol activ in perfectarea procesului de integrare functionala a etniei rromilor in societatea "interculturala" a mileniului trei.

1. Sistemul educational in cadrul caruia este necesara focalizarea pe urmatoarele directii de actiune:

- Dezvoltarea sistemului de burse de merit si de studiu in detrimentul burselor sociale, cu scopul de a stimula performantele scolare ale copiilor;

- Derularea prin intermediul scolilor a unor programe sociale menite sa suplineasca dificultatile cu care se confrunta elevii rromi in familii si care pun in pericol procesul de invatamant. Cea mai eficienta strategie ar fi dezvoltarea scolilor de tip semi-internat in care, dupa terminarea orelor de clasa elevii ar putea servi o masa calda, dupa care si-ar pregati temele indrumati de cadre didactice specializate care le-ar putea oferi si meditatii.[43]

Extinderea (pe termen scurt) a strategiilor de discriminare pozitiva pentru elevii rromi, ca masura compensatorie menita sa atenueze efectele negative ale marginalizarii cu care se confrunta in prezent o parte a acestei populatii. Scopul acestor masuri este de a facilita accesul elevilor rromi la institutiile de invatamant superior, pornind de la ipoteza ca elita intelectuala astfel formata ar avea un impact pozitiv semnificativ atat in procesul de integrare al acestui grup etnic cat si in procesul de modificare a stereotipurilor negative ale majoritatii. Nu trebuie ignorate insa nici efectele perverse ale discriminarii pozitive care se concretizeaza intr-un nou proces de marginalizare si auto-marginalizare la care sunt supusi studentii rromi.[44] Deoarece oricat de "pozitiva" ar fi o discriminare ea ramane in esenta o discriminare, in opinia noastra discriminarea pozitiva a etnicilor rromi nu trebuie sa constituie altceva decat o etapa in evolutia relatiilor sociale dintre majoritate si minoritate, pe termen lung avandu-se in vedere renuntarea la astfel de masuri;

- Tot ca strategie pe termen lung este necesara dezvoltarea unui model intercultural in educatie. "Abordarea interculturala . nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie."[45]. Fiind un concept relativ nou, beneficiaza de putine definitii structurate, una dintre acestea este cea oferita de Micheline Rey: "cine spune intercultural spune in mod necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului "inter": interactiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectiva. Spune, de asemenea, dand deplinul sens termenului "cultura" recunoasterea valorilor, a modurilor de viata, a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza fiintele umane, indivizi sau societati, in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii."[46]. Educatia interculturala are ca scop formarea unor indivizi diferiti dar egali, cetateni ai unei societati democratice functionale, bazata nu pe relatii de dominare sau asimilare ci pe complementaritate.

2. Mass-media trebuie sa-si concentreze eforturile pentru:

Formarea de jurnalisti specializati in domeniul relatiilor interetnice care sa relateze stirile cu profesionalism si responsabilitate, eliberati de rasism si de goana dupa stiri senzationale (care aduc profituri senzationale), si fideli eticii si deontologiei profesionale;

Campanie mass-media de remodelare a prejudecatilor prin "aportul unui volum mare de informatii care sa vizeze doua obiective:

· O informare cat mai consistenta despre grupul care sufera valorizarea defectuoasa"[47] (rromii). Pe langa prezentarea istoriei, traditiilor, normelor si valorilor culturale ale acestei etnii, ar fi necesara - in opinia noastra - si o campanie de mediatizare a strategiilor de succes (care se mentin in limitele legalitatii) si a modelelor de integrare sociala.

· "Largirea orizontului atitudinal al populatiei majoritare in sensul de a accepta si valoriza diversitatea etnica."[48] ceea ce este echivalentul educatiei interculturale a adultilor.

3. Asistenta sociala este un domeniu de activitate care are de-a face cu toate categoriile de persoane marginalizate. În ce priveste asistenta sociala a persoanelor apartinand unor minoritati etnice, este necesara focalizarea pe urmatoarele directii de actiune:

- Formarea de specialisti in asistenta sociala de tip comunitar avand in vedere eficienta pe termen lung a acestui tip de interventie si implicarea lor activa si sustinuta in recuperarea comunitatilor disfunctionale;

- Dezvoltarea serviciilor de monitorizare a respectarii drepturilor copilului din cadrul Departamentului pentru Protectia Drepturilor Copilului;

- Formarea de specialisti in "advocacy" care sa ofere suport si consiliere etnicilor rromi in relatiile acestora cu institutiile publice;

- Formarea de specialisti in "empowerment", dezvoltarea unei strategii de "emancipare" a minoritatii, de "imputernicere" a acesteia, de reducere a dependentei sociale a membrilor sai si de dezvoltare a autonomiei proprii;

- În ce priveste ajutoarele materiale, in opinia noastra, pe termen lung este necesara o strategie de diversificare a prestatiilor care stimuleaza activitatea in detrimentul celor care favorizeaza dependenta sociala (de exemplu, extinderea sistemului de burse de merit in detrimentul celor sociale).

4. Stiintele sociale au rolul de a:

- Forma negociatori specializati in rezolvarea conflictelor interetnice care sa se implice activ si in prevenirea lor prin ameliorarea tensiunilor interetnice si prin crearea unui climat de buna vecinatate si cooperare;

- Formarea unei noi generatii de lideri capabili sa gestioneze tranzitia acestui grup etnic de la statutul de minoritate discriminata spre cel de minoritate respectata si integrata, aflata in relatii de complementaritate functionala cu celelalte componente ale societatii;

- Nu in ultimul rand, specialistilor din domeniul stiintelor sociale le revine sarcina de a realiza cercetari si studii pentru a putea furniza factorilor de decizie informatii actuale si pertinente.

5. Factorii de decizie de la nivel guvernamental au  datia de a elabora o politica coerenta privind toate minoritatile etnice din Romania. Scopurile acestei politici ar trebui sa vizeze:

· Respectarea - in egala masura - a drepturilor tuturor minoritatilor;

· Eliminarea si prevenirea manifestarilor discriminatorii si rasiste.

Concluzia care se impune este aceea ca o mare parte a populatiei de etnie rroma - si deci si copiii acestora - sufera un accentuat proces de marginalizare ale carui cauze sunt multiple: sociale, economice, etnice, politice etc. Acest proces afecteaza profund dezvoltarea bio-psiho-sociala a copiilor rromi. De aceea este nevoie de o strategie de interventie coerenta si sustinuta care sa se adreseze atat minoritatii marginalizate cat si majoritatii "marginalizante". Scopul acestei strategii este crearea societatii mileniului trei - societatea interculturala, o societate de indivizi diferiti dar egali, racordati la "valorile generale ale umanitatii"[49] si respectand un set comun de norme dar, in acelasi timp, aflati intr-un permanent schimb cultural si spiritual. O societate in care este loc pentru fiecare si fiecare are sansa de a se dezvolta plenar, interrelationand cu ceilalti, o societate in care drepturile tuturor cetatenilor sunt respectate, incepand cu "dreptul la libertate si la cautarea fericirii"[50]. Un adevarat "terre des hommes".



-------- ----- ------ -------- ----- ------ ----- ----- ----

[1] Dictionarul de Sociologie, coord: Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, Editura Babel, Bucuresti 1993, pag. 338.

[2] idem

[3] idem

[4] idem

[5] Trebuie mentionata insa aparitia - dupa 1985 - a fenomenului somajului mascat, datorita disfunctionalitatilor economiei.

[6] Reforma monetara care a inclus masuri de egalizare sociala prin devalorizarea dramatica a monedei si deci a economiilor populatiei.

[7] Un procent semnificativ de rromi traiesc in familii traditionale (86% dupa C. Zamfir si E. Zamfir, coord. - "Tiganii intre ignorare si ingrijorare", Editura Alternative, Bucuresti, 1993, pag. 66). În familiile traditionale copilul este perceput ca "un bun de productie" deoarece poate produce "venit monetar" (Gary S. Becker - Comportamentul Uman o abordare economica, Editura All, Bucuresti 1994). Aceasta perceptie favorizeaza un comportament reproductiv caracterizat prin rate inalte ale natalitatii.

[8] De exemplu, innainte de 1989, in judetul Buzau, toata populatia din satele de pe Valea Chiojdului era aprovizionata cu produse agricole de rromii din Calvini care lucrau pe perioada verii la fermele agricole din Balta Brailei.

[9] Temenuga Rakadjiiska "Democratizarea si marginalizarea in societatile est-europene (cazul Bulgariei)" - in vol. "Minoritari, Marginali, Exclusi", coord: Adrian Neculau si Gilles Ferreol, Editura Polirom, Iasi, 1996, pag. 217.

[10] Idem.

[11] idem.

[12] Informatiile care stau la baza acestui eseu sunt rezultatul activitatii de cercetare desfasurata de autoare din 1992 pana in prezent. Exemplele care vor fi prezentate pe parcursul acestui studiu au fost identificate in cadrul unei cercetari vizand "Situatia copiilor rromi din Romania", cercetare derulata in 1998, la initiativa Organizatiei "Salvati Copii".

[13] Eliberata de presiunea ideologica societatea s-a atomizat, creandu-se astfel premisele pentru aparitia noilor clase sociale.

[14] De exemplu comunitatea de rromi din satul Buzescu, judetul Teleorman, in care rromii si-au construit adevarate "palate" cu 15, 20 sau chiar 30 de camere.

[15] C. Zamfir si E. Zamfir, coord. - "Tiganii intre ignorare si ingrijorare", Editura Alternative, Bucuresti, 1993, pag. 139.

[16] În cadrul unui focus grup pe problemele populatiei de rromi, o femeie din Calvini, judetul Buzau, declara: "toti ne spalam intr-o camera, ne-am umplut de raie, de bube.apa nu sa cumpara cu bani, da daca n-ai unde sa te speli.si ti-e rusine sa te dezbraci ca ala-I mai mare, ala-I mai mic, ala raceste dacai deschizi usa."

[17] Teodor Cozma, Constantin Cucos, Mariana Momanu - "Educatia copiilor de tigani: reprezentari, ipoteze, dificultati" in vol. "Minoritari, Marginali, Exclusi", coord: Adrian Neculau si Gilles Ferreol, Editura Polirom, Iasi, 1996, pag 114.

[18] "D.C.S. (sociolog) - Cand va duceti pe rampa?

- În tata ziua merem, dupa ce vinim de la scoala, cand vinim mancam, luam carlije, merem pa rampa.

D.C.S. - Si cat stati pa rampa?

- Pana seara, unii sta pana dimineata." (extras dintr-un interviu cu copii rromi din Pata-Rat, Cluj)

[19] idem

[20] C. Zamfir si E. Zamfir, coord. - "Tiganii intre ignorare si ingrijorare", Editura Alternative, Bucuresti, 1993., pag.157

[21] idem.

[22] Adrian Neculau si Gilles Ferreol tn Introducerea volumului . "Minoritari, Marginali, Exclusi", coord: Adrian Neculau si Gilles Ferreol, Editura Polirom, Iasi, 1996, pag. 11

[23] idem.

[24] John Friedmann - profesor la Universitatea din Los Angeles - a formulat "Decalogul drepturilor cetatenilor: 1. O nastere asistata de specialisti; 2. Un spatiu de viata sigur si protejat; 3.Un regim alimentar adecvat; 4. Îngrijiri medicale accesibile; 5. O educatie practica solida; 6.Participare la viata politica; 7. O viata productiva din punct de vedere economic; 8. Protectia impotriva somajului; 9. O batranete respectata; 10. Un mormant." John Friedmann - "O reconsiderare a saraciei: autonomizarea si drepturile cetatenilor" in vol. "Minoritari, Marginali, Exclusi", coord: Adrian Neculau si Gilles Ferreol, Editura Polirom, Iasi, 1996, pag. 256

[25] Interviul a fost realizat de Ana Bleahu - sociolog.

[26] Dana Costin Sima - "Starea de sanatate a copiilor rromi si relatia cu sistemul medical" in "Copiii rromi din Romania" coord. Sorin Cace, Bucuresti 1999, pag. 45.

[27] Idem.

[28] Idem, pag.41.

[29] idem.

[30] idem

[31] Extras dintr-un focus grup realizat cu elevi romani de la Scoala nr.12 din Cluj in cadrul cercetarii "Copiii rromi din Romania" realizata de Organizatia Salvati Copii.

[32] Dictionarul de Sociologie, coord: Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, Editura Babel, Bucuresti 1993, pag. 338.

[33] idem

[34] idem

[35] idem, pag. 304.

[36] idem

[37]Dupa W. Landecker: Types of Integration and their Measurement, 1951 citat in Dictionarul de Sociologie, coord: Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, Editura Babel, Bucuresti 1993, pag. 305

[38] idem

[39] Adrian Neculau si Gilles Ferreol tn Introducerea volumului . "Minoritari, Marginali, Exclusi", coord: Adrian Neculau si Gilles Ferreol, Editura Polirom, Iasi, 1996, pag. 10

[40] idem.

[41] Dictionarul de Sociologie, coord: Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, Editura Babel, Bucuresti 1993, pag. 305.

[42] idem

[43] Un astfel de proiect se deruleaza din 1998 la scoala nr.12 din Cluj, pentru copiii rromi din comunitatea Pata-Rat. Proiectul reprezinta rezultatul colaborarii intre Organizatia "Medecin Sans Frontieres", Fundatia pentru o Societate Deschisa si Primaria orasului Cluj.

[44] Discriminarea pozitiva la admiterea in invatamantul superior se concretizeaza in acordarea unui anumit numar de locuri pentru etnicii rromi care vor concura separat pe aceste locuri. În anul universitar 1998-1999 la examenul de admitere la Facultatea de Asistenta Sociala au fost peste 15 candidati pe un loc, in timp ce pe locurile pentru rromi au fost mai putin de un candidat pe loc. În aceste conditii media ultimului intrat pe locurile "obisnuite" a depasit nota 8 in timp ce pe locurile "pentru rromi" s-a intrat cu nota 5. Aceasta situatie a generat din start un proces de separare a grupului de rromi de marea masa a studentilor. Deosebit de interesant de remarcat este faptul ca studentii rromi care au participat la concursul de admitere "de masa" s-au integrat in mod natural in grupul majoritar de studenti.

[45] Constantin Cucos in prefata volumului "Educatia interculturala" de Pierre Dansen, Christiane Perregaux, Micheline Rey, Editura Polirom, Iasi, 1999.

[46] "Educatia interculturala" de Pierre Dansen, Christiane Perregaux, Micheline Rey, Editura Polirom, Iasi, 1999, pag. 16.

[47] Ticu Constantin - "Minoritatea rromilor - de la investigatii constatative la interventie sociala" in vol. "Minoritari, Marginali, Exclusi", coord: Adrian Neculau si Gilles Ferreol, Editura Polirom, Iasi, 1996, pag. 133.

[48] Idem.

[49] "Educatia interculturala" de Pierre Dansen, Christiane Perregaux, Micheline Rey, Editura Polirom, Iasi, 1999, pag. 18.

[50] Constitutia Statelor Unite ale Americii.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.