Dezvoltarea eului si schimbarile istorice - Puterea eului si patologia sociala

Dezvoltarea eului si schimbarile istorice

notite clinice -

Oamenii care impartases aceeasi zona etnica, aceiasi perioada istorica sau aceeasi situatie economica sunt ghidati de aceleasi conceptii despre bine si rau. Foarte variate, acese conceptii reflecta natura eluziva a schimbarilor istorice; totusi sub forma modelelor sociale contemporane, a prototipelor obligatorii ale raului si binelui, ele presupun o cimentare decisiva in dezvoltarea eului fiecarui individ.

Abordarea psihanalitica a eului nu a atins aceasta cimentare cu suficienta precizie. Pe de alta parte, studentii la istorie continua sa ignore simplul fapt ca toti indivizii sunt nascuti din altii, ca oricine a fost odata copil, ca oamenii si popoarele isi au inceputurile in cresa; si ca societatea e formata din indivizi in proces de dezvoltare din copii in parinti.

Doar psihanaliza impreuna cu stiintele sociale pot in cele din urma surprinde ciclul vietii intersectandu-se pretutindeni cu istoria comunitatii.

In momentul de fata aceasta colectie de notite clinice ofera intrebari, exemplificari si considerente teoretice cu privire la relatia dintre eul copilului si prototipurile istorice existente in zilele sale.

-Identitatea de grup si identitata eului-

I

Formularile initiale ale lui Freud cu privire la eu si relatia lui cu societatea depindeau in mod obligatoriu de curentul general al ideilor sale analitice si de formularele sociologice ale vremii sale. Faptul ca Freud la prima sa discutie psihologica de grup l-a citat pe sociologul francez Le Bon si-a lasat amprenta asupra altor discutii psihologice consecvente de "multitudinea" oamenilor. Dupa cum a recunoscut Freud, "masele" lui Le Bon erau societatea, gloate neschimbate bucurandu-se de anarhia dintre doua stadii ale societatii si gloate influientate de liderii lor.

Cu toate acstea, este o prapastie larga intre aceste observatii sociale si materialul oferit de metodele psihanalitice, istorii individuale reconstruite din dovezile de transer si contratransfer; in situatia terapeutica "a deux". Prapastia metodologica care a perpetuat in gandirea psihanalitica o diferenta artificiala intre individul in interiorul familiei sale (sau aparent inconjurat de protectia familiei sale fata de lumea din afara) si "individul in interioul maselor", scufundat intr-un agregat neclar de oameni. Fenomenul si conceptul de organizare sociala si raporturile sale cu eul individului a fost in acest fel manevrat pentru mult timp prin aducerea de tribut existentei "factorilor sociali".

In general, conceptul de eu a fost la inceput delimitat de definitiile binecunoscutelor lui opozitii, identitatea biologica si masele sociale: eul, centru individual a existentei organizate si planificarii rationale, a fost amenintat de anarhia instinctelor primitive si de lipsa de legi a spiritului de grup. Se poate spune ca acolo unde Kant da coordonatele moralei, "stelele de deasupra" si "legea morala de dedesubt", Freud isi plaseaza eul de temut intre identitatea din el si gloatele din jurul sau.

Puterea eului si patologia sociala

I

Psihopatologia individuala contribuie la intelegerea identitatii eului, la studiul subminarilor lui de lipsa esentialului de saracirea afectiva timpurie, conflictul nevrotic si paguba traumatica.

Inainte de a ne intoarce la exemplele din patologia sociala a vatamarii eului putem pune macar o intrebare, desi raspunsul ei va trebui sa astepte pentru o prezentare mai sistematica: care factori fac posibila o identitate posibila a eului? La modul general se spune ca tot ceea ce face posibil un eu puternic contribuie la identitatea lui.

Freud a afirmat original (1914) ca sursele respectului de sine uman (si astfel o contributie puericulturala catre identitatea eului individului)sunt:

reziduul narcisismului copilaresc

asumarea atotputerniciei infantile care confirma experienta (realizarea eului ideal)

placerea obiectul libido

Psihanaliza a venit sa accentueze individul si mai degraba regresiv decat aspectele ajutorului colectiv al acestor afirmatii. Era preocupat de jumatatea din povesti.

Pentru ca un reziduu al narcisismului infantil sa supravietuiasca, mediul matern trebuie sa-l creeze si sa-l mentina cu o dragoste care il asigura pe copil ca este bine sa traiesti in coordonatele sociale particulare in care se intampla sa se afle. Narcisismul infantil, despre care se spune ca lupta cu vitejie impotriva atacurilor unui mediu frustrant este de fapt alimentat de imbogatirea senzuala si de incurajarea oferita de acelasi mediu larg intins universal.

Intinderea separarii pierderii calitatilor narcisismului infantil (si astfel a bazelor unui eu puternic) este in cele din urma cosiderata o cadere a acelei sinteze colective care da fiecarui nou nascut si mediului matern un statut supraindividual ca incredere a comunitatii.

In ultima abandonare sau transformare a cestiu narcisism intr-un respect de sine mai matur, este din nou de importanta decisiva indiferent daca o fiinta realista poate astepta o oportunitate de a pune in practica ceea ce a invatat si de a obtine un sentiment cu un inteles comun sporit. Daca experienta este pentru a afirma o parte din sensul de omnipotenta infantila, atunci indrumaturul copilului trebuie nu numai sa stie cum sa predea sanatos senzorial si cu o cunoastere treptata, dar de asemenea cum sa ofere recunoasterea sociala adevarata ca fructele sanatatii si cunoasterii. Diferit de sensul infantil al omnipotentei care este intretinut de imaginatia si deceptia adultului, respectul de sine asociat identitatii eului care asigura coincidenta graduala a placerii functionale si performante actuale a eului ideal si a rectului social. Respectul de sine asociat identitatii eului contine recunoasterea unui viitor evident.

Daca "obiectul libido" exista pentru a fi satisfacut, atunci dragostea de reproducere trebuie asigurata dintr-o sinteza culturala, dintre siguranta economica si securitatea emotionala. Pasiunea ar putea proiecta toate iubirile incestuase din copilarie intr-un "obiect"; activitatea genitala poate ajuta doi indivizi sa se foloseasca reciproc drept o ancora impotriva regresiunii, dar iubirea genitala reciproca priveste catre viitor. Ea se apropie de o diviziune a muncii in care scopurile in viata pot fi indeplinite doar de doi oameni de sexe opuse impreuna si creand sinteza productiei si recrearii in societatea primara a familiei. In acest sens, atunci identitatea eului dobandeste puterea finala in intalnirea celor doi a caror identitate a eului este complementara in cateva punct esentiale si poate fi fuzionata in casatorie.

Alegerea inconstienta a unui partener care se aseamana cu obiecte de iubire in familie in cautarea trasaturii definitorii nu trebuie considerata necesar patogenic, au sustinut-o scriitorii din psihopatologie.

Totusi multe dintre mecanismele de adaptare care odata facute pentru adaptarea evolutiva, integrarea tribala coerenta nationala sau de clasa, sunt maruntisuri intr-o lume a identitatilor, intr-o expansiune universala. Educatia penru o identitate a eului care primeste puterea de a schimba conditiile istorice cere o acceptare constienta a eterogamiei combinata intr-o cunoastere rationala a efortului de a asigura o copilarie umana oriunde cu un fond nou al continuitatii semnificative.

Pentru acest scop, investigarea sistematica a urmatoarelor puncte strategige pare indicata:

coerenta corpului imaginii si bazele ei posibile in experienta letala, cu referire speciala la importanta atitudinii emotionale materne catre sarcina

sincronizarea grijii postnatale cu temperamentul noului nascut, bazata pe experienta prenatala din timpul nasterii

identitatea si continuitatea experientei senzoriale timpurii a corpului si temperamental care alimenteaza si conserva un fundament durabil de narcisism

sincronizarea dintre starile pregenitale si pasii lor normativi in dezvoltarea copilului cu o identitate de grup

promisiunea imediata a recunoasterii sociale evidente pentru abandonarea narcisismului infantil si autoerotism si pentru dobandirea atitudinilor si cunoasterii in timpul latentei

acceptarea solutiei conflictului lui Oedip in interiorul mediului socio-istoric al individului

relatia versiunii finale a adolescentului la sansele economice, idealurile realizabile si tehnica disponibila

relatia de reproducere cu obiectele de insusire, cu identitatile eului complementar si cu intelesul comun al procrearii

II

Ceea ce s-a spus deja despre timpul si spatiul colectiv si de planul de viata al unei societati arata necesitatea studierii modurilor spontane in care segmente ale societatii moderne incearca sa faca o continuitate folositoare din educatia copiilor si dezvoltarea economica. Aceia care vor sa indrume trebuie sa inteleaga, sa conceptualizeze si sa foloseasca tendintele spontane d eformere a identitatii.

Istoria noastra clinica ne ajuta in astfel de cercetari, evitand sa fie prea episodice si unde stereotipurile de genul "pacientul are o mama dominatoare" (care sunt bazate pe o imagine de familie implicita in psihiatria europeana clasica) sunt in continuare sparte in variatii istorice semnificative. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, incercarile psihiatrice si psihologice de a explica mediul din copilarie care face sau nu ca un om sa cedeze sub stresul armatei, au esuat di cauza lipseo perspectivei istorice.

Lucrand cu veterani eliberati din fortele armate fiind psihoneurotici inainte de incetarea ostilitatilor, ne-am familiarizat cu simptomele universale ale pierderii partiale asintezei ego-ului. Multi dintre ei, se intorc intr-adevar la stadiul "functiilor neinvatate" (Freud, 1908). Marginile eu-lui si-au pierdut proprietatea de absorbtie a socurilor: anxietatea si furia sunt provocate de tot ce e prea brusc sau prea intens, chiar daca e o impresie senzoriala sua un repros adus sinelui, nu implussau o amintire. Un sistem senzorial suprasolicitat continuu este atacat atat de stimuli externi, cat si de senzatii somatice: valori de calduar, palpitatii, dureri de cap taioase. Insomnia inpiedica refacerea functiilor senzoriale dintimppul somnului si aceea a sintezei emotionale din timpul visului. Amnezia, pseudologia nevrotica si confuzia indica pierderea partiala a orientarii temporale si spatiale. Simptomele inca existente ale "neuronilor din tipul de pace" si ramasitele acestora au o clitatte fragmentara si falsa, ca si cum eu-lui nici nu ar fi de ajuns la o organizare neuronala finala.

In unele cazuri, slabirea eu-lui par saa-si aiba originile la nivelul evenimetelor violente, in altele, in chinul gradat produs de miilioane de suparari. Evident, oamenii sunt istoviti de prea multe schimbari (gradate sau bruste) inprea multe directii in acelasi timp; tensiunile somatice, panica sociala si anxietatea eu-lui sunt tot timpulprezente. Cel mai rau, " aomenii nu mai stiu cine sunt": exxista o pierdere distincta a identitatii eu-lui. Sentimentul asemanarii si al continuitati si credinta in rolul social al unei persoane a disparut.

Identitatea americana de grup sprijina o identitate individuala a eu-lui atata timp cat individul pastreaza cateva elemente ale tentativelor deliberate; atata timp cat se poate convinge pe sine ca urmatorul pas e alegereasa si ca, oriunde s-ar opri sau catre orice s-ar indrepta, are intotdeauna posibilitatea de apoleca sau a porni in directia opusa daca alege sa faca asta. In aceasta tara, emigrantul nu vrea sa i se spuna as mearga mai departe, nici sedentarul s astea unde este; pentru ca stilul de viata al fiecaruia contine elemente opuse ca fiind o alternativa pe care doreste sa o considere decizia sa ceamai intima si individuala. Pentru multi oameni, limitarea si disciplina vietii de armata ofera cateva prototipuri ideale. Pentru altii, insa, eu reprezinta identitatea foarte rea a fraierului; acela care se lasa abatut de la telul sau, inchisi si impotmoliti intimp ce ceilalti sunt liberri sa-si uuuurmeze norocul si fata. Dar sa fii u fraier inseamna sa fi castrat din punct de vedere social si sexual; daca esti ffraier nici macar mila unei mame nu va fi cu tine.

In exprimarea (adeseori generoasa) a cazurilor nevrotice, toate aceste amintiri si anticipari sunt asociale cu amenintarea, sau se asteapta sa ameninteurmatorul pas.

In lupta lor de a recapataaaccesul la scara rulanta ireversibilaa liberi decizii, eul lor traumatizat lupta si fufe de o identitate malefica ce include elemente ale pruncului ce plange, ale fraierului economic, ale inapoiatului mintal - toate protototipurile, singurele aluzii care pot aduce un om aproape de crima sau suicid, cristalizate in diferite grade de iritabilitate sau apatie. Incercarila lor exagerate de a pune propria dilema a eu-lui pe seama circumstantelor si a celor din jur dau copilariei lor un caracter simai cumplit, iar lor, aparenta unei psohopatii mai avansate decat e in realitate. Identitatea ego-lui lor s-a faramitat in eelmentele ei trupesti, sexuale, sociale, ocupationale, fiecare trebuind sa depaseasca din nou pericolul protitotipului sau malefic. Munca de reabilitare poate fi mai efectiva si mai economica daca cercetarile clinice se focalizeaza ppe planul de viata al pacientului si daca sfaturile tind sa intareasca resinteza elementelor pe care sa bezase identitatea eu-lui pacientului.

Pe langa cele cateva sute de oameni carte si-au pierdut identitatea eului in acest razboi si si-au recuperat-o doar gradat si partial si cele cateva sute de oameni a caror pierdere a identitatii eului a fost fals diagnosticata si tratata ca psihopatologica, un numar nespus de oameni au experimentat pana la fund amenintarea unei pierderi traumatice a identitatii eului ca rezultat al schimbarilor istorice radicale.

Faptul ca acesti oameni, doctorii lor si contemporanii lor se orienteaza in numar crescut catre adevarurile amare ale psihiatriei psihanalitice este in sine o dezvoltare istorica ce necesiat evaluari critice. Exprima o crescuta acceptare a insight-urilor psihanalitice atata timp cat ele se referea la semnificatiile anxietatii si ale bolii in istoria cazurilor individuale. Totusi, aceasta acceptare partiala a determinantilor inconstienti durerosi ai comportamentului uman are calitattea unei concomitente in fata constientizarii nelinistitoare a unui simpto social sia determinantilor sai istorici. Ma refer la panica subliminala care a urmat testarii in timpul celei mai recente perioade din istoria lumii.

Schimbarile istorice au ajuns la o universalitate constrangatoare si o accelerare globala care este experimentata cu o amenintare a identitatii americane. Se pare ca s-a depreciat convingerea ca natiunea isi poate permite greseli; ca aceasta natiune, prin definitie, este intotodeauna cu mmult inainte fata de restul lumii in ceea priveste resursele ei inepuizabile, viziunile si palnurile, libertatea de a actiona si tempo-ul progresului, ca exista timp si spatiu nelimitat pentru a dezvolta, testa si completa experimentele ei sociale. Dificultatile aparute in integrarea acestei imagini vechi cu noua imagine a apropierii globale sunt profund nelinistitoare. Se intalnesc, la inceput, inaplicarea metodelortraditionale la un nou timp si spatiu; descoperirea misionara a "unei lumi", pionieratul aviatie pe baza unei 'trans-lume", caritate la sacra globala etc. Totusi ramane consttinta unui decalaj in integrarea economica si plitica si cu acestea in taria emotionala si spirituala.

Psihoterapeutul, neglijand contributiile acestei dezvoltari la disconfortul nevrotic, nu numai ca va pierde din dinamica specifica ciclurilor vietii contemporanilor; este de asemenea capabil de a separa (sau sa-I slujeasca pea cei care-I cer sa separe) energiile indiduale de sarcinile colective. O descrestere de scala larga a nevrozei paote fi atinsa doar prin atentia clinica focalizata egal asupra cazurilor si conditiilor, asupra fixarilor in trecut si modelului viitorului, asupra adancii nemultumiri si suprafetei nesigure .

III

In studiul relatiei dintre eu si schimbarile realitatii istorice, psihanalistii abordeaza o noua grupare de rezistente inconstiente. Este implicit in natura cercetarii psihanalistilor faptul ca aceste rezistente trebuie sa fie localizate si evaluate la nivelul observatorului, al obiceiurilor sale de conceptualizare inainte ca prezenta lor sa fie in totalitate inteleasa si stapanita eficient. Cand studiaza instinctele, psihanalistul stie ca modul de investigare este partial instinctiv prin natura lui stie ca raspunde printr-un contratransfer partial la transferul afectiv al pacientului, dorinta ambigua de a satisface dorintele infantile ale pacientuli in acelasi context terapeutic menit de a-i vindeca. Analistul stie constient de toate acestea, totusi lucreaza metodic catre acea margine a liberttaii unde acea delimitare clara a inevitabilului face rezistentele nefolositoare si elibereaza energiile programarii creative.

Atunci trebuie ca psihanalistul, in pregatirea sa sa invete sa studieze determinarile istorice care l-au facut ceea ce este inainte sa poata spera sa perfectioneze acel dar uman: capacitatea de a intelege ceea ce este diferit de el. Dincolo de astase afla totuti, determinantii istorici ai conceptelor psihanalitice.

Daca in campul motivatiei umane, aceiasi termeni au fost folositi pe o perioada de mai mult de jumatate de secol, ei nu pot decat sa reflecte ideologiile punctelor de plecare si sa absoarba conotatiile schimbarilor sociale consecvente. Conotatiile ideologice reprezinta inevitabila ecuatie istorica care utilizeaza unelte conceptuale care se reflecta la eu, organul omului cu care testeaza realitatea. Conceptualizarea esentei identice a omului si a realittaii insesi este, in mod necesar, o functie a schimbarilor istorice. Totusi, si aici, cercetarile noastre sunt spre o margine a libertatii metodei noastre, analiza radicala la introspectie si planificare.

Dupa cum ar prezice filozofii, conceptul insusi de realitate, desi cu sens clar este la un nivel clar corupt din punct de vedere al folosirii sale. In concordanta cu principiul placerii, ca ceea ce este bun este ceea ce te face sa te simti bine la un moment dat, principiile realitatii considera a fi bine ceea ce pe durata lunga si tinand cont de toate schimbarile exterioare si interioare promite a fi bine pe o perioada mai mare. Astfel de principii stabilite de catre oamenii de stiinta cad destul de repede la economisti. Principiul realitatii in teorie si terapie a luat o anumita culoare care il individualizeaza, si anume ca ceea ce bun este ceea ce individul poate evita prin eludarea legii si supereului. Nereusitele noastre terapeutice definesc des limitele acestei folosiri: oamenii din vest, aproape fara voia lor isi dezvolta o identitate de grup universala. Principiile realitatiiii incep sa includa un principiu social dupa care este bine ceea ce pe durata lunga ii asigura unui om ceea ce el crede ca e bine pentru el fara a-l impiedica pe altul sa-si asigure un bun analog. Intrebarea care ramane este urmatoarea: care noua sinteza a sigurantei sociale si economice va sustine identitatea unui grup mai larg si, in acest fel, va da putere ego-lui individual?

Un alt tip de curent in conceptualizarea contemporana este tipizat intr-o formulare recenta, dupa care "inca din copilarie incepe un proces de maturizare care, in slujba unei cunoasteri si adaptari crescande la realitate, tinteste spre perfectionarea functiilor [ego-lui] si a le face din ce in ce mai obiective si independente de sentimente, pana cand pot deveni atat de precise si fidele ca si aparatele mecanice" (Anna Freud, 1945, p. 29).

Evident, ego-ul este mai vechi decat toata aparatura necanica. Daca descoperim in el tendinta de a se mecaniza si ase elibera de emotiile fara care experienta devine saracita, s-ar putea sa avem in fata o dilema istorica. Astazi, facem fata intrebarii daca problemele epocii masinilor vor fi solutionate prin umanizarea industriei. Obiceiurile noastre de a ne educa copiii au inceput sa devina un mecanism fidel, pregatit sa se adaptaze exploatarii competitive din lumea masinilor. De fapt, anumiteabordari moderne de educare a copiilor par a reprezenta o identificare magia cu masinile, analoaga identificarii triburilor primitive cu principala lor prada. In acelasi timp, mintea moderna, deja produsul unei civilazatii preocupate de mecanizare, incearca sa se inteleaga pe ea insasi cautand "macanisme mentale". Daca, atunci, ego-ulinsusi pare sa tanjeasca dupa adaptarea mecanica, s-ar putea sa nu avem de-a face cu natura ego-ului, ci cu una din adaptarile sale periodice ca si cu propriile noastreabordari mecaniste in studierea sa.

Poate ca in acesta legatura nu e chiar irelevant sa aratm faptul ca folosirae frecvenat a cuvantului ego in aceasta tara are legatura foarte putin, desigur, cu conceptul psihanalist care poarta acelasi nume; denota stima de sine necalificata, daca nu justificata. Totusi, in elaborarea scurtaturilor terapeutice, aceasta conotatie pare sa se strecoare chiar si in discutiile profesionale despre ego.

Instigarea, tachinarea, violenta si alte comportamente de acest fel sunt, desigur, o parte a felului de a fi al americanilor. Astfel, ei folosesc toete felurile de vorbire si ggesturi si intra in toate felurile de relatii interpersonale. Fara acestea, o relatie terapeutica in acesta tara ar ramane bizara si non-specifica. Problema ce trebuie discutata aici, totusi, este exploatarea sistematica a practicilor nationale de instigare dragulde a-I face pe oameni "sa se simta mai bine" sau pentru a le ascundeanxietattea si tensiunea pentru a-I face sa functioneze mai bine ca pacienti, clienti sau angajati.

Un ego slab nu poate sustine suficienta forta din instigare persistenta, un ego puternic, securizat in identitatea sa de o societate puternica, nu are nevoie si, de fapt, este imun la orice incercare de inflatie artificiala. Tendinta lui este aceea de atesta ceea ce pare real, maiestria a ceea ce functioneaza, intelegerea a ceea ce se dovedeste a fi necesar, placerea a ceea ce este vital si exterminarea a ceea ce este morbid. In acelasi timp, el tinde spre crearea unui sprijin mutual puternic cu ceilalti in ego-ul unui grup, care-si va transmite zestrea generatiei viitoare.

Un razboi totusi, poate fi nepotrivit pentru a testa puterea unui ego. In timpul urgentelor colective, toate resursele, atat emotionale, cat si materiale, trebuiesa fie mobilizate cu o relativa neglijenta pentru ceea ce este functionabil si economic in conditii normale ale dezvoltarii dellunga durata. Instigarea ego-lui este o masura legitima in aceste zile de pericol colectiv si ramane a abordare terapeutica veritabila in cazurile individuale de crize acute de surmenare a ego-lui, astfel oricand individul eset prea tanar emotional sau prea salbit fizic pentru a face fata unei situatii suportabile d catre cei maturi si sanatosi; sau daca o situatie este prea deosebita pentru a-I face fata chiar si un ego relativ adecvat. Evident, un razboi creste rata de aparitie a ambelor discrepante traumatice dintre ego si situatiile care nu erau incluse in anticipatiile sale. Aplicarea nediscriminata a filozofiei si practicarii instigarii ego-lui in conditiile de pace, totusi, ar fi teoretic gresit si terapeutic daunator. Este, si mai mult, pericilos social, deoarece folosirea llui implica faptul ca, cauza surmenajului(i.e. "modul de viata modern") este predominant dincolo de controlul societatii sau al individului - a stare de fapte care ar amana nedeterminat revizuirea conditiilor care pot slabi ego-ul infantil. A refracta energie din aceste revizuiri e periculos. Copilaria americaan sau alte manifesatri ale libertatii spiritului specific americane nu sunt altceva decat fragmente grandioase ale sfortarilor de integrare cu fragmente ale democratiei industriale.

Eficienta contributiilor psihanalitice la aceasta dezvoltare este garantata exclusiv de intentiile umaniste persistente, dincolo de majoritatea adaptarilor pacientilor la conditiile limitate, de aplica experiente divine cu scopul de a face omul mai constient de potentialitatile care sunt ascunse de frica arhaica.

IV

Studiindu-si subiectii, psihanalistul (asa cum subliniaza Anna Freud [1936]) ar trebuie sa ocupe un punct de observatie "echidistant fata de eu, de ego si de supraeu" - pentru a putea fi constient de independenta lor functionala si pentru ca, in timp ce observa o schimbare intr-una din aceste sectiuni ale mintii, sa nu piarda din vedere schimbarile asociate din celelalte.

Dincolo de aceasta oricum observatorul este constient de faptul ca ceea ce concepe el ca fiind eu, ego si supraeu, nu sunt compartimente statice in cuprinsul istoriei unei vieti. Mai degraba, ele reflecta trei procese majore a caror relativitate determina forma de comportament uman. Ele sunt:

procesul organizarii organice a elementelor din timpul si spatiul cicluluii vietii (evolutia, epigeneza, dezvoltarea libidoului etc.)

procesul organizarii experientei prin sinteza ego-lui (ego spatio-temporal, protectia ego-ului, identitatea egoului etc.)

procesul organizarii sociale a organismelor ego-ului in unitati geografico-istorice (spatiu si timp colectiv, planificari colective de viata, ethosul productiei etc.)

Ordinea data urmeaza curentul cercetarii psihanalitice. Altminteri, desi diferite ca structura aceste procese exista prin si sunt inrudite unul cu altul. Orice element al carui inteles s potentail se modifica in cadrul unuia din acestecprocese se modifica simultan in celellalte procese, pentru a asigura un grad adecvat si o masura a schimbarii si pentru preveni sau coresta scapari , discrepante si discontinuitati de dzvoltare apar semanalele de avertizare dureroase in caz, anxietatea in ego si panica in grup. Acestea avertizeaza asupra disfunctiilor organice, imposibilitatile controlului ego-ului si pierderii identitatii grupului, fiecare o amenintare pentru toate.

In psihopatologie observam si studiem aparenta autonomie a unuia dib acste procese in timp ce capata o accentuare vadita datorita lipsei reglarii lor mutuale si echilibrului genual. Desi psihanaliza a studiat initial (ca si cum ar fi putut fi rezolvata) inrobirea omului de catre eu, adica de catre solicitarile exagerate ale eului societatii asupra organismelor frustrate, disturbate in organizarea interna a ciclului lor de viata. Apoi studiul s-a concentrat pe robirae omului de catre ego-uri (si supreuri) asemanatoare autonome - mecanisme defensive care limiteaza si disturba putere ego-ului de a experimenta so planifiva dincolo de limita a ceea ce este posibil si tolerabil in organismul individual si in organizarea sociala. Psihanaliza isi completeaza studiile de baza asupra nevoii investigand mai detaliat inrobirae omului de catre conditiile istorice care pretinnd autonomie prin precedent si mecanisme arhaice de exploatare din interiorul lui pentru a-I slabi sanatatea si forta ego-ului. Doar de reinterpretarea experientei noastre clinice pe baza acestei triple investigatii ne va permite sa facem o contributie esentiala pentru educatia copilului in lumea industriala.

Scopul tratamentului psihanalitic in sine a fost definit (Nunberg, 1931) ca o crestere simultana simultana amobilitatii eului in toleranta asupra eului si in puterea de sinteza a ego-ului. La ultimul punct adaugam sugestia ca analiza ego-ului s-o includa pe cea a identitatii ego-ului individului in relatia cu schimabarile istorice care I-au dominat centrul din copilarie. Pentru ca stapanirea asupra nevrozeiincepe atunci cand individul este pus in potura s accepta necesitatile istorice care l-au facut ceea ce este. Individul se simte liber cand poate alege sa se identifice propria identitate a ego-ului si cand invata sa foloseasca ceea ce ii este dat pentru ceea ce trebuie facut. Doar astfel isi poete crea forta in ego (pentru generatia sa si pentru urmatoarea) din suprapunerea acestui unic ciclu de viata cu un anumit segment al istoriei umane.