Legea diviziunii sociale a muncii

Legea diviziunii sociale a muncii

Diviziunea muncii nu este doar un fenomen economic care aduce prosperitate, crede Durkheim, ci are un puternic caracter moral. "Oamenii isi diferentiaza specialitatile cu scopul de a diminua competitia si de a coexista in armonie. Asa cum dreptul este cel mai vizibil simbol al solidaritatii sociale pentru ca reprezinta organizarea vietii sociale in cea mai exacta si precisa forma pentru ca oamenii sa poata coabita in mod pasnic, la fel specializarea profesiilor este un element care ne salveaza de la o viata vesnic competitiva, neplacuta si grea.

Pentru Durkheim altruismul este insusirea fundamentala a oamenilor care genereaza solidaritatea raspandita in cadrul societatilor moderne. Astfel solidaritatea sociala este cea care impune un mediu pasnic, productiv si stabil. In sprijinul acestor scopuri vine si diviziunea sociala a muncii, care separa meseriile si optiunile profesionale asa incat fiecare sa poata accede cu usurinta la statutul profesional pe care il doreste."[1]

Diviziunea muncii "se realizeaza pe doua axe - economica si sociala - care, desi complementare, conduc la distinctia dintre diviziune economica a muncii si diviziune sociala a muncii. Diviziunea economica a muncii consta in separarea activitatilor de subzistenta sociala pe sectoare si a muncii din cadrul acestora pe operatii specializate. Urmind o astfel de separare se ajunge in plan social la delimitarea de categorii recunoscute social si specializate functional in forma ocupatiilor si a unitatilor productive."[2]

Q. Care este legea diviziunii sociale a muncii formulata de sociologul francez Emile Durkheim?

Acesta a emis unul din aspectele teoretice care se refera la conceptul de integrare. "De ce si cum sunt integrati indivizii in societate? Integrarea traverseaza de la un capat la celalalt cercetarile conduse de Durkeim. Inca de la lucrarea sa "Despre diviziunea muncii sociale" (1893), in care pune problema naturii si a cauzei evolutiei societatilor moderne spre o mai mare diferentiere a functiilor sociale. Durkheim ridica problema originii ordinii sociale, contesta explicatiile artificiale, prin conventie, si propune o teorie bazata pe norma si sanctiune, ca fiind conditiile initiale ale oricarei existente in societate."[3]

exista o lege generala care arata "ca agregatele partiale care fac parte dintr-unul mai vast pot sa-si distinga din ce in ce mai slab propria lor individualitate. Cu cat este mai extinsa diviziunea muncii, cu atat partile societatii sunt mai distincte. Diviziunea muncii este, deci, cu atat mai mare cu cat este mai mare numarul indivizilor care se afla in contact suficient de puternic incat sa reactioneze unii fata de ceilalti. Daca vom numi densitate dinamica sau morala apropierea sau contactul activ al indivizilor, putem spune ca diviziunea muncii se extinde direct proportional cu densitatea morala sau dinamica a societatii."[4]

Densitatea dinamica sau morala - raporturi de proportionalitate

Q1. Ce propune sociologul francez Emile Durkheim prin legea diviziunii sociale a muncii?

Sociologul francez Emile Durkheim propune prin legea diviziunii sociale a muncii "o alta proiectie asupra socialitatii decat aceea a schimbului social:

in viziunea lui Durkheim, schimbul social se poate realiza numai in societatile in care exista o diviziune minimala a muncii intre membri, ceea ce inseamna ca socialitatea este co-emergenta diviziunii muncii."[5]

Cum aceasta din urma nu poate sa apara, la randul ei, decat in conditiile unei minime socialitati, explicatia sociologica bazata pe paradigma schimbului social este necesarmente tautologica.

Potrivit lui Durkheim, "exista o a treia variabila (sociologii moderni o vor numi variabila test), prin care pot fi explicate atat diviziunea muncii, cat si socialitatea, de fapt, diviziunea sociala a muncii; este ceea ce Durkheim numeste densitatea dinamica sau morala, adica densitatea relatiilor dintre membrii unei colectivitati sociale."[6]

Studiind raporturile de proportionalitate dintre marimea densitatii dinamice a colectivitatii si gradul diviziunii muncii, sociologul francez, Emile Durkheim, urmarea sa raspunda urmatoarei intrebari:

"de ce intre autonomia individului si dependenta lui de societate se stabilesc aceleasi raporturi proportionale ca si intre diviziunea muncii si densitatea dinamica sau morala."[7]

pentru a raspunde la aceasta intrebare, "Durkheim a trebuit sa depaseasca paradigma schimbului (a lui homo oeconomicus), pentru motivul foarte simplu ca o forma de socialitate exista, asa cum o arata bogata evidenta etnologica din vremea lui, si acolo unde nu a inceput sa se manifeste diviziunea muncii, adica in societatile asa-zis primitive."[8]

aici contactele dintre indivizi sunt foarte stranse, "dar ele sunt mai degraba exterioare, fiindca membrul comunitatii este indecis (imprecis) de marele tot care este societatea.

ca urmare, indivizii sunt complet intersanjabili (interschimbabili), iar forma de socialitate care rezulta este pur negativa, represiva."[9]

In conceptia lui Emile Durkheim, socialitatea represiva a fost inlocuita treptat de o socialitate restitutiva, "bazata pe schimbul social dintre indivizi dupa modelul schimbului economic, dar ambele forme ale socialitatii au o baza comuna, care nu este deci schimbul, ci autoritatea morala a grupului."[10]

Autoritatea morala a grupului poate functiona

atat in conditiile in care "grupul (societatea) satisface nevoile diferentiate ale indivizilor (solidaritate organica);

cat si in conditiile in care exprima nevoi standard, comune tuturor membrilor unei societati (solidaritate mecanica);

in primul caz, socialitatea este generata de diferentierea sociala, care isi are cauza in adancirea diviziunii muncii ca urmare a presiunilor naturale ale cresterii demografice.

in al doilea, socialitatea se intemeiaza pe similitudinea mecanica dintre indivizi, generata de volumul redus al populatiei si in care diviziunea muncii este slaba.

Q2. Ce rezulta din analiza relatiilor dintre diviziunea muncii si formele de socialitate?

societatile se pot constitui, deci, pe doua forme distincte de socialitate, organica si mecanica."[11]

Forma de socialitate nu determina insa direct capacitatea de supravietuire a unei societati:

"o societate atomizata (in care membrii actioneaza ca atomi sociali identici, indistincti) poate fi la fel de rezistenta in timp ca si una puternic diferentiata (in care grupurile sociale actioneaza pentru a realiza o functie distincta in organismul social)."[12]

Alta este diferenta fundamentala dintre cele doua forme de constituire a societatii:  

"societatea organica nu poate functiona decat in masura in care maximizeaza autonomia individului,

in timp ce societatea mecanica nu poate supravietui decat daca mentine atomizarea indivizilor, eliminand toate formele si mijloacele prin care acestia isi pot afirma personalitatea, individualitatea lor distincta."[13]

Dependenta individului fata de societate este mare in ambele forme de socialitate:

aceasta dependenta este "totalitara[14] in societatile mecanice;

si este functionala[15] in cele organice.

de aici rezulta superioritatea evolutionara a societatilor organice: deoarece acestea functionalizeaza dependenta sociala a individului, omul se poate afirma ca personalitate sau individualitate distincta, cu rezultatul ca diferentierea sociala devine o sursa de creatie si de inovatie sociala (tehnica, stiintifica, sociala, politica etc.)."[16]

In consecinta, in timp ce "formele de socialitate mecanica permit doar organizarea sociala a oamenilor pentru supravietuire, cele organice au ca scop productia si, deci, dezvoltarea. Unele se mentin prin diminuarea sau stabilizarea (rationalizarea) nevoilor, celelalte maximizeaza nevoile sociale, fiindca dezvoltarea este o cursa pentru satisfacerea nevoilor sociale crescande ale oamenilor."[17]

Daca in societate se urmareste cu prioritate stabilitatea sau echilibrul, atunci preferabila este "stimularea socialitatii mecanice a oamenilor, dar daca se urmareste afirmarea personalitatii individului, cresterea potentialului de inovatie si de schimbare, preferabila este organizarea societatii pe bazele socialitatii organice.

In alegerea formei de socialitate trebuie insa sa tinem seama ca formele mecanice presupun inclusiv o populatie stationara si ca, pe masura ce creste presiunea demografica, formele organice devin o necesitate obiectiva."[18]

solidaritatea mecanica "leaga direct individul de societate, fara nici un intermediar;

in timp ce in societatile organice individul depinde de societate numai fiindca el depinde de partile din care aceasta se compune.

in primele forme de societate exista un singur tip uman: tipul colectiv, iar societatea este puternica numai daca sentimentul de noi este mai puternic decat acela al eu-lui.

in celelalte, tipul uman este extrem de diferentiat, iar puterea societatii rezida, de fapt, in aceea a eu-rilor."[19]

Pornind de aici, "Durkheim enunta legea diviziunii sociale a muncii ca lege a socialitatii omenesti prin urmatoarea formula:

cu cat tipul uman colectiv este mai pronuntat intr-o societate, iar diviziunea muncii mai rudimentara, cu atat regulile de reglementare a relatiilor interumane sunt mai represive; invers, pe masura ce se diferentiaza tipul colectiv si se dezvolta tipurile individuale, iar diviziunea muncii se extinde, reglementarea raporturilor interumane isi pierde caracterul represiv si imbraca forma restitutiva[20]."

Valoarea teoretica a legii diviziunii sociale a muncii si a corolarului[22] ei (legea socialitatii omenesti) rezida in depasirea viziunii dupa care socialitatea este caracteristica doar societatilor moderne, in timp ce societatile anterioare au fost posibile doar datorita fortei, asa cum sustineau H. Spencer si evolutionistii. Durkheim este primul ganditor care asociaza celor doua forme de socialitate tipuri umane distincte, ceea ce face posibila trecerea dintr-o forma de socialitate in alta nu numai ca urmare a presiunii demografice, dar si a schimbarii tipului uman. Datorita acestei schimbari, Durkheim accepta posibilitatea ca forma evolutiva superioara a socialitatii sa regreseze in socialitate mecanica, avertizand astfel asupra pericolelor pe care le prezinta indeosebi degradarea democratiei dintr-o societate moderna, ca si asupra celor determinate de tendinta de atomizare pe care o presupune caderea normelor morale (anomia[23]).

Q. Care este nota polemica[24] a legii diviziunii sociale a muncii

Polemica cu Marx, "atunci cand sustinea ca legea diviziunii muncii este inexorabila (neinduplecata, implacabila)

In spiritul gandirii rationalist-pozitiviste (conceptia rationalista este reactia pozitivista a omului fata de lumea naturala), Durkheim considera ca legea diviziunii sociale a muncii exprima, ca orice lege stiintifica, fenomenul pur, neglijand importanta conditiilor concrete in care se manifesta aceasta lege. El nu acorda importanta conditiilor economice ale diviziunii muncii, considerand-o pe aceasta doar in relatie cu presiunea demografica si densitatea morala. Durkheim avertiza ca legea diviziunii so­ciale a muncii nu actioneaza spontan decat daca societatea este astfel constituita incat inegalitatile sociale sa exprime doar inegalitati naturale."[25]

Q. De ce legea diviziunii sociale a muncii a fost preluata doar in cercetarile de sociologie pura si care este cea mai recenta analiza a acestei legi?

Prin restrictia teoretica a spontaneitatii, "legea diviziunii sociale a muncii isi diminueaza valoarea stiintifica. Asa se explica de ce aceasta lege a fost preluata doar in cercetarile de sociologie pura, cea mai recenta analiza a acestei legi fiind aceea a filozofului american John Rawls, care a incercat sa intemeieze o noua teorie a echitatii sociale

Principiile revizuite ale Justitiei, formulate de John Rawls prevad ca fiecare persoana are dreptul irevocabil de a reclama o schema adecvata si totala de libertati fundamentale, valabila si pentru toti ceilalti. Inegalitatile sociale si economice trebuie sa satisfaca doua conditii: mai intai ele vor fi legate de functii si pozitii deschise tuturor conform principiului egalitatii corecte de oportunitati si, in al doilea rand, ele vor fi in special in beneficiul celor mai dezavantajati membri ai societatii."[26]

ca si Durkheim, "Rawls considera ca o asemenea teorie nu poate fi intemeiata decat pe postulatul spontaneitatii, adica pe eliminarea, prin abstractie, a inegalitatilor sociale, pe care Rawls le considera artificiale, dar care sunt, dintotdeauna, esentiale."[27]

Q. La ce ne ajuta legea diviziunii sociale a muncii si care este importanta ei din punct de vedere teoretic?

ne poate ajuta "sa intelegem teoretic cum este posibila societatea, dar nu ne poate spune cum putem schimba practic o societate.

din punct de vedere teoretic, aceasta lege este importanta fiindca socialitatea constituita se concretizeaza in norme si institutii a caror functionare reproduce o forma sau alta de socialitate si promoveaza, deci, un anumit tip de raportare a indivi­dului la normele vietii sale sociale."[28]