Magicul la rromi

Magicul la rromi

Viziunea binara asupra lumii, cuprinzand opozitia pur (rr. uźo) - impur (rr. maxrime) se regaseste, la nivelul relatiei cu supranaturalul, intr-o credinta de tip maniheist, asemanatoare dualismului persan, in cadrul careia atat fortele binelui, reprezentate de Dumnezeu (rr. o Del / Devel), cat si fortele raului, reprezentate de Diavol (rr. o Beng), sunt complementare si in aceeasi masura necesare armoniei lumii.

In cultura traditionala rroma exista numeroase reprezentari ale supranaturalului, majoritatea personificari ale binelui sau ale raului.

Reprezentarea cea mai pregnanta a raului este "o Beng" (Diavolul), care totusi intruchipeaza forta complementara lui Dumnezeu sau binelui, la fel de necesara, pentru pastrarea echilibrului universului, ca si acesta din urma. Cu toate acestea, in povesti (rr. paramića), Diavolul apare ca un naiv pe care, totdeauna, un rrom inteligent il poate pacali, fapt care demonstreaza ca frica de rau este limitata de credinta pragmatica in fortele proprii.

In general, reprezentarile maleficului sunt denumite cu termenul de biśuźo (necurat), subliniind relatia directa dintre rau si impur. Anumite animale sunt astfel considerate necurate, asadar malefice, in capul listei aflandu-se sarpele si broasca.

Tot in categoria raului se afla si bolile, fata de care s-au dezvoltat forme de protectie care tin de utilizarea denominatiei lor in limba rromani: eufemismul lingvistic (numirea bolii cu un nume mai frumos) si tabu-ul lingvistic (numirea bolii cu un alt nume decat al ei). De pilda cancerul si bolile sexuale sunt numite "зungalo nasvalipe" (boala urata / rea), iar dupa ce s-a vorbit despre bolnav, trebuie sa se spuna: Othe les e! (sa fie la el acolo!).

Denominatia apartine dimensiunii trancendentale a existentei umane. Acest "aver anav" (alt nume / porecla) protejeaza impotriva imbolnavirilor. Se spune ca boala il cauta pe copilul al carui nume il stie, insa nu-l poate gasi daca adevarata lui identitate este ascunsa sub un nume secret. De aceea majoritatea copiilor romi au un anumit nume in certificatul de nastere, insa in comunitate sunt numiti cu alt nume - "rromano anav".

O dovada elocventa referitoare forta creatoare, dar si distrugatoare a cuvantului rostit este credinta rromilor in juramant (rr. solax) si in blestem (rr. arman).

Exista doua feluri de juraminte: cele nerituale si cele rituale.

Juramintele nerituale sunt formulari cotidiene, intamplatoare, deseori glumete, mai mult sau mai putin metaforice, fara relevanta in relatie cu transcendenta, care fac parte din traditia verbala narativa a limbii rromani ("te merau" - sa mor; "te na maj dikhau o kham" - sa nu mai vad soarele).

Juramintele rituale au valoare de evidenta si sunt rostite cu ocazii speciale sau in legatura cu intrebari serioase de tipul celor care se pun la o adunare de judecata - kris rromani. Aceste juraminte se evita pentru ca se crede ca aduc ghinion. Un astfel de juramant, daca este fals, se intoarce impotriva celui care l-a spus si il poate chiar ucide. In cele mai multe cazuri, aceste juramintele se refera la persoane sau la credinte care reprezinta cele mai inalte valori ale rromilor (copiii: "te meren me śave" - sa-mi moara copiii; "te praxozes me śaven" - sa-mi ingropi copiii; moartea fara lumanare, adica pericolul de a deveni strigoi - "te merau bi momelǎqo" - sa mor fara lumanare). Cu cat relatia cu persoana afectata este mai stransa, cu atat sunt mai grave efectele juramintelor. Cele mai grele sunt juramintele referitoare la viata copiilor sau la morti, de aceea sunt folosite numai in cazuri exceptionale.

Se practica si ritualuri de inmuiere sau chiar de inlaturare a efectelor juramintelor: mersul la preot pentru a fi "phiravdo" (spovedit).

Blestemul este si el o forma de relationare verbala cu transcendentul, termenul rrom "arman" provenind din limba persana unde insemna destin.

Si blestemele sunt de doua tipuri: cele nerituale si cele rituale.

Blestemele nerituale sunt formule cotidiene, inofensive, carora nu le este atasata nici o relevanta supranaturala, ci apar, mai degraba, ca semn al elocventei si al umorului vorbitorului. Ele actioneaza ca si "o kuśipe" (injuratura) si sunt uneori expresii licentioase («te de bule me dajan!» - sa faci sex cu mama mea), dar fara conotatii de imoralitate. Varietatea lor este imensa: te arakhel tut o Beng (sa te gaseasca dracii); te korǎrel tut o Del (sa te orbeasca Dumnezeu); xal o Beng ti baxt (sa-ti manance dracul norocul); te as denilo opr-o droma (sa mergi nebun pe drumuri); te thabon te mas opral tu e (sa-ti arda carnea de pe tine); te ushtes koro (sa te trezesti orb); te xan tut o sapa (sa te manance serpii); te meres sar mulo tǒ papos ! (sa mori cum a murit bunicul tau).

De asemenea, blestemele care se refera la nerromi nu au nici un efect real. Efectul lor se bazeaza pe faptul ca nerromii cred in ele, iar motivul folosirii lor este mai mult de a-i speria decat de a produce vreun rezultat.

Blestemele rituale au un statut cu totul diferit, sunt forme de control si sanctiune sociala la care este invitat sa ia parte sacrul, ele trateaza direct cu trancendenta, sunt rostite cu ocazii absolut speciale si pot induce unei persoane boala sau chiar moartea. Sunt o forma de razbunare ritualica pentru un mare rau facut familiei sau pot fi o metoda de a-l face pe vinovat sa-si recunoasca vina in cadul unei adunari de judecata (rr. kris). Cel atins de blestem (rr. "dino armaja") este considerat expus unui rau major si permanent, atat el, cat si familia lui. Cu cat relatia dintre cel care blesteama si cel caruia i se adreseaza blestemul este mai stransa, cu atat efectul este considerat mai puternic.

Performerul blestemului este femeia, purtatoare prin excelenta a puterilor magice in familia rroma. Ea se trezeste in zori si blesteama cu voce tare pentru a fi auzita de cat mai multi membri ai comunitatii, inclusiv de catre cel vinovat, care, auzind-o, ar trebui sa-si repare vina pentru a nu-l ajunge blestemele. Uneori vinovatul nu-si recunoaste vina si intoarce blestemul: Opre tuθe te perel! (pe tine sa cada). Daca intradevar este nevinovat, blestemul se va intoarce impotriva celei care l-a rostit.

O jakhalipen (deochiul) este o forma magica de reprezentare a relatiei cu supranaturalul malefic, asadar poate face rau, de data aceasta intentionat sau neintentionat. De multe ori, o persoana care se uita la alta (mai ales la un copil) cu dragoste si admiratie poate sa o deoache fara sa vrea. Exista numeroase practici magice si ritualuri cu rol apotropaic sau prohibitiv, o parte dintre ele deja prezentate in capitolele precedente.

O practica magica de "aflare a deochiului" este urmatoarea: se pun intr-un pahar cu apa sapte chibrituri aprinse; daca chibriturile se duc la fundul paharului cu capul in jos, atunci persoana pentru care se meneste este deochiata. De aici incolo incepe magia reparatorie: celui deochiat i se da sa bea apa din paharul care "i-a citit deochiul" si i se face semnul crucii in palma, pe frunte si pe piept, cu degetul aratator muiat in apa din pahar. Apa care a ramas se arunca pe tatana usii, urandu-i-se deochiului sa se duca in directia apei.

Personajul care se ocupa de alungarea deochiului si a altor spirite ale raului, care prezice viitorul, vindeca si protejeaza, dar induce si dragostea si poate face si farmece care aduc boli si alte nenorociri este "i drabarni" (vrajitoarea), performer al tuturor formelor de magie, stapanitoare a spiritelor si a spatiului ritualistic, dupa ipoteza dualista ca femeia este preoteasa pe

Una dintre practicile magice premonitorii, menite sa citeasca viitorul individului, des utilizata in cadrul comunitatii traditionale a rromilor, este ghicitul in bobi, ritual ezoteric marcat de un limbaj subtil cifrat si imposibil de decodat de catre neinitiati.

Legat in mare masura de aflarea ursitului / ursitei, dar si de aflarea stadiului unei boli sau rezultatului unei situatii aducatoare de ingrijorare, ghicitul in bobi este practicat mai ales de femei, dar il cunosc si unii barbati, care au mostenit tehnica si darul de a citi bobii de la mamele lor. Aceasta practica magica este o forma de mantie / prezicere a viitorului, menita sa ajute o persoana sa ia hotarari importante pentru viitorul sau, dar si sa-i linisteasca, sa-i previna si sa-i incurajeze pe cei aflati in suferinta, avand astfel si un rol psiho-terapeutic.

Ghicitoarea / ghicitorul vegheaza la starea de bine a familiei, inspira incredere, se implica profund in viata celui caruia ii ghiceste, nu se limiteaza in a-i ursi cuiva, ci ii spune si cuvinte de alinare si il sfatuieste ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. Persoana care vine la ghicitoare participa si ea activ la actul ghicitului, isi deschide sufletul ca si cum s-ar afla la o sedinta de consiliere psihologica, iar respectarea confidentialitatii face parte din deontologia profesionala a ghicitoarei.