Potentialul biometric al tinerei generatii

INTRODUCERE

Actualitate: in ultimii 20 de ani, specialistii au constatat ca potentialul biometric al tinerei generatii este in continua scadere, aspect determinat de motivatia copiilor, care sunt influentati de sistemul informational, o insuficienta literatura de specialitate adresata ciclului gimnazial, de situatia sociala, economica etc.

In opinia multor specialisti, FORTA a fost si continua sa fie principala calitate motrica ( Bosco C.-1985, Harre D.-1972, 1976, Gometti G.-1988, Iaric S.-1985 si altii, Mac Dougall I.D.-1982, Thys H.-1973, 1975, 1983, Firea E.-1984, Verhoshanski LV.-1972, 1985, 1987 ) ce permite imbunatatirea indiciilor celorlalte calitati si care se poate dezvolta in conditii simple, fara o baza materiala costisitoare.

Literatura de specialitate recomanda metode care nu intotdeauna si-au atins scopul, iar continutul pregatirii fortei din programa scolara nu duce la cele mai bune rezultate si, astfel, generatii de elevi raman deficitare in aceasta directie.

Urmarind continutul progamei:

a) exercitii libere si cu obiecte;

b)      exercitii la aparate;

c)      tractiune si impingeri, catarare, tarare, transport de greutati;

d)     exercitii cu incaracaturi ( gradate pe clase, fete si baieti );

e)      sarituri diferite:din atletism, gimnastica peste obstacole, din

jocurile sportive pentru dezvoltarea detentei;

f)       exercitii sub forma de circuit, gradate ca numar de statii si repetari,

pe ani de studiu, fete si baieti.

Constatam ca activitatea de pregatire musculara poate fi perfectionata, una din directii fiind combinarea regimurilor de contractii, care sunt specificate si abordate de specialisti renumiti ( Cometti G.-1988, Viitassalo LT.-1982 si altii ) in materiale de o importanta deosebita.

De remarcat insa ca aparitia regimurilor combinate ( cate doua ) la ciclul liceal, nu este specificata in nici unul din materialele studiate. Legat de acest aspect, consideram ca problema prezentata va fi o completare rationala si utila in pregatirea musculara a elevilor din ciclul liceal.

Ipoteza cercetarii: Presupunem ca elaborarea unor modele prin combinari de regimuri de contractii vor imbunatatii considerabil parametrii de pregatire musculara a elevelor din ciclul liceal.

Obiectul cercetarii: perfectionarea metodelor de pregatire musculara a elevelor din ciclul liceal, prin combinari de regimuri de contractii.

Subiectul cercetarii: elevele din ciclul liceal ( clasa a IX-a, 15-16 ani).

Obiectivele cercetarii constau in elaborarea si argumentarea experimentala a diferitelor combinari de regimuri de contractie musculara, precum si tehnologia aplicarii acestora in lectia de educatie fizica si in cea de cerc sportiv.

Metodele de cercetare: Analiza teoretica si generalizarea datelor din literatura de specialitate, analiza documentelor scolare privind pregatirea musculara in ciclul liceal, observatie pedagogica, ancheta prin interviu si convorbire, experimental pedagogic si metoda statico-matematica.

Noutatea: in baza cercetarilor, pentru prima data s-au elaborat cele mai eficiente combinari de regimuri, fiind utilizate in cadrul lectiilor de educatie fizica, precum si la cercul sportiv:

concentric-pilometric;

excentric-pilometric;

izometric-pilometric;

izometric-excentric.

Insemnatatea teoretica: Cercetarile stiintifice efectuate completeaza metodologia pregatirii fizice a elevelor si in special a acestei extrem de importante calitati care este FORTA.

Insemnatatea practica: Rezultatele obtinute prin tehnologia pregatirii musculare, combinand regimurile de contractii, pot fi folosite in cadrul lectiei de educatie fizica-ciclul liceal, precum si in lectia de cerc sportiv ( fete 15-16 ani ).

Pozitiile de baza propuse pentru sustinere evidentiaza:

Abordarea teoretico-metodica a metodelor de dezvoltare a fortei prin

combinarea diferitelor regimuri de contractii.

Evidentierea posibilitatilor de utilizare a combinarii regimurilor

de contractii in lectia de educatie fizica de eleve din ciclul gimnazial ( 15-16 ani).

Eficienta regimurilor izometric-concentric si izometric-pliometric,

comparativ cu alte combinari ( izometric-excentric, excentric-pliometric, concentric-pliometric ).

Eficienta procesului didactic privind pregatirea musculara a elevelor

din ciclul liceal.

Utilizarea regimurilor "performante" in cadrul lectiei de cerc sportiv

sub forma regimurilor alternate.

CAPITOLUL I

BAZELE TEORETICE DEZVOLTARII FORTEI

MUSCULARE

In conformitate cu scopul, obiectivele si subiectul cercetarii in capitolul intai noi ne-am propus sarcina de a examina literatura metodica stiintifica in vederea teoriei si metodicii dezvoltarii fortei musculare in cadrul lectiei de educatie fizica la nivelul liceului.

Si anume: sistemul muscular ca sistem fizic, mecanismele fiziologice a regiunilor de contractie musculara, mijloacele si metodele de dezvoltare a fortei, particularitatile de varsta in dezvoltarea fortei si alte aspecte ce tin de problema abordata.

I.1. Sistemul muscular ca sistem fizic.

Muschiul face parte din elastomerele biologice materiale moi care au elasticitate, plasticitate si contractibilitate ( Gheorghiu T. si altii-1982 ).

Pentru caracterizarea comportarii vascoelastice a muschiului este necesara analiza sistemului vascoelastic numit element Maxwell ( fig.1.1 ), alcatuit dintr-un resort care se misca intr-un mediu vascos.

In acest caz scaderea tensiunii in timp decurge dupa relatia:

L₁ + L

t = E--- e-at

L₁

E-modulul de elasticitate;

L,L1- lungimea initiala si finala;

a- coeficientul de atenuare; 

Fig.1.1Corp Maxwell

Atunci cand resortul elastic si mediul vascos au o asezare paralela modelul se numeste Voight ( fig 1.2. ). Elementul vascos nu este un lichid Newtonian si va exista un numar mare de elemente cu timpi de relaxare diferiti. Studiat la tensiune constanta, muschiul scheletic se comporta ca si cum ar fi alcatuit din elemente Maxwell si Voihgt, asezate in serie, in timp ce muschiul neted se comporta ca un element Maxwell.

Fig. 1.2.Voight

In conditii speciale de repaus al muschiului ( conditii statice ) modulul de elasticitate se poate calcula cu formula:

Pl₀

E= --

qDl

unde:

P- este greutatea aplicata;

l₀ - lungimea initiala;

q- selectia transversala;

Dl - alungirea muschiului.

Ansamblul sistemului muscular si osos din organism este constituit din foarte mare si diversificat numar de parghii si articulatii care realizeaza miscari amplificate sau diminuate dupa necesitati.

Imbinarea diferitelor sisteme osoase se face prin articulatii. In zona articulatiilor osoase vin in contact cu o structura neteda, intre ele gasindu-se lichidul sinusoidal care joaca rol nutritiv si rol de lubrefiere de micsorare a frecarilor cu scopul de a facilita mobilitatea articulatiei.

Fota musculara se defineste printr-o rezistenta aplicata la capatul unei parghii osoase, forta pe care muschiul o poate echilibra la incercare statica.

Sa consideram un singur muschi in actiune pe o singura parghie osoasa (exemplu muschiul brachial in actiunea de flexiune a antebratului- fig.1.3.),unde s-au facut notatiile:

F-forta muschiului monoarticular;

R-forta rezistenta;

A,B- punctele de aplicasie ale celor doua foite;

B,C-punctele de insertie ale celor doua forte;

O- articulatia;

OA- bratul fortei rezistente;

OB- bratul fortei active.

Forta rezistenta pe care trebuie sa o invinga forta activa are un maxim determinat de pozitia parghiei osoase. Punand conditia de maxim se obtine :

p

a b

Aceasta dovedeste ca pentru muschii monoarticulari, maximul de solicitare poate fi suportat atunci cand directia fortei musculare este perpendiculara pe os.

Se considera cazul muschilor biarticulari , care trec peste doua articulatii (fig. 1.4. ). Spre exemplu, rectus fermoris, semimembranos, care trec peste articulatia coxofemurala si peste cea a genunchiului actionand prin urmare asupra lor.

A si B sunt cele doua articulatii ;

AD= U1 si BC= U2 segmentele de insertie ale muschilor ;

AB= h parghia osoasa;

CD= directia vectorului care reprezinta forta muschiului.

Momentul rezultant al muschiului biarticular, de forta F este format din

suma a doua momente fata de cele doua articulatii A si B.

M= F1 sina+FU2 sinb

M= F(U1 sina+ U2 sinb

Se poate arata ca maximul momentului rezultat se obtine pentru a p

Concluzia este ca in cazul muschiului biarticular, maximul fortei muschiului este realizat atunci cand vectorul care reprezinta muschiul este simultan perpendicular pe cele doua segmente de insertie.

Din punct de vedere fiziologic, forta musculara este aptitudinea motrica ce permite omului sa invinga o rezistenta sau sa se opuna acesteia printr-un efort muscular intens ( Zatsiorski V.M.-1966 ; Goubel F.-1987 ; Evans W.-1987 ). Specificul activitatii musculare implica manifestarea fortei intr-un mod diferit, fiecare marcand particularitati distincte. Analizele descriptive si practica antrenamentului au adus la distingerea a trei forme fundamentale de forta musculara : forta maximala, forta-viteza si forta-rezistenta ( Bonde-Pedersen F.-1960 ; Berger R.A.-1962 ; Bender 1, Kaplan H.-1963 ; Zatsiorski V.-1966 ; Berger R.A., Hardage B.-1967 ; Harre D.-1972).

Persoanele sedentare nu reusesc sa puna in actiune simultan mai mult de 30-50 din numarul total al unitatilor motorii, in timp ce subiectii foarte bine antrenati sunt capabili sa le mobilizeze aproape in totalitate. Prin urmare, exista doua modalitati de dezvoltare a fortei : prin marirea volumului masei musculare sau ameliorand sincronizarea unitatilor motorii. In cadrul fortei, antrenamentul cu sarcini intensive este cel care amelioreaza sincronizarea unitatilor motorii si dupa Duchateau J., Cheran G. ( 1983 ), Mane D. ( 1972 ), Adam K., Verhoshanski J.V. ( 1976 ), Chapman A. (1985) forma cea mai eficienta este reprezentata de contractiile rapide, utilizand diferite incarcaturi. Inseamna ca aceasta modalitate de dezvoltare a fortei nu este insotita decat de o crestere foarte redusa a masei musculare.

In literatura de specialitate intalnim doua tipuri fundamentale de manifestare a fortei : forta dinamica, care se caracterizeaza printr-o scurtare sau alungire a muschiului ( regimurile pliometric, concentric,excentric ), si forta statica in cadrul careia nu se modifica dimensiunea muschiului ( regimul izometric ).

Forta maxima este una din calitatile motrice cele mai importante si depinde de grosimea sectiunii transversale a muschiului, activitatea coordonata a muschilor care participa la efectuarea actului motric sau a grupelor de muschi si coordonarea contractiei fibrelor musculare ( Dons B. Si altii -1979 ; Brown P., Cotter A.-1976 ; Costill D.L., Coyle E,F.-1979).

Eforturile efectuate concentric si excentric, maxime si de scurta durata au ca efect imbunatatirea coordonarii intramusculare si, in consecinta, dezvoltarea fortei maxime dinamice. Imbunatatirea coordonarii intramusculare este insotita si de ingrosarea fibrei, ceea ce este important in ramurile sportive in care greutatii corpului trebuie sa i se impuna o traiectorie accelerata. La dezvoltarea fortei maxime un rol important il au resursele energetice din interiorul muschiului-adenozintrifosfata (A.T.P.) si creatinfosfata ( CP.) ( Hartman J., Tiunnemann H.-1988 ; Komi P., Karlsson L. -1979 ; Hunter G.R.-1985 ).

In practica sportiva contemporana se folosesc doua cai efective pentru dezvoltarea fortei musculare:

-dezvoltarea fortei prin imbunatatirea mecanismelor neuromusculare si cresterea capacitatii si mobilitatii mecanismului alactat, care asigura contractia musculara cu energia necesara. Adaptarea muschilor la efort se datoreaza optimizarii proceselor de recrutare a fibrelor lente si rapide, dezvoltarii sincronizarii unitatilor motorii si marimea resurselor de A.T.P. si CP. In muschi. Importanta este si activitatea marita a fermentului care descompune A.T.P., concentratia ridicata a CP., si a mioglobinei in muschi ( Vehoshanski I.V.-1987 ;

Newham D si altii -1986 ; Dragan I.=1979; Dietz V, Noth J.-1986; Kuntz H., Unold E.-1986 ).

-a doua cale prevede dezvoltarea fortei maximale pe baza cresterii dimensiunii transversale a muschilor, care depinde de descompunerea intensa a proteinelor din muschii activi, care la randul lor stimuleaza sinteza proteica in perioada de refacere, cu o ulterioara supercompensare a proteinelor contractile si cresterea masei acestora ( Hartman J., Tiunnemann H.-1988; Grimby G.-1992; Perry S.1985; Pette D. Si altii-1973, 1979; Pusson M.-1984; Saltin B. Si altii-1983).

Specificul probelor sportive, particularitatile individuale ale sportivului, gradul de dezvoltare initiala a fortei dicteaza necesitatea folosirii uneia dintre aceste cai sau aplicarea lor complexa.

1.2. Mecanismele fiziologice ale regimurilor contractiilor musculare.

Un interes deosebit pentru practica sportiva il are aprecierea eficacitatii diferitelor metode pentru dezvoltarea calitatilor de forta.Aceasta problema a fost studiata de multi specialisti din domeniul fiziologiei, morfologiei sportive, teoriei si metodicii pregatirii sportive. In baza acestor cercetari antrenamentul sportiv modern foloseste urmatoarele metode de dezvoltare a fortei: izometric, concentric, excentric, pliometric, izochinetic ( Coleman A.-1969; Coyle E. si altii-1981; Platonov V., Bulatova M.-1992; Byrnes W. Si altii-1985; Clarkson P.M. si altii-1986; Platonov V.-1986 ).

Regimurile dinamic si static ale lucrului muscular se manifesta prin diferite forme de contractie.

La baza regimului static sta contractia izometrica a muschiului ( Iliescu A.-1970 ; Gillian G.M.-1981 ). Aceasta forma de contractie se manifesta prin scurtarea elementelor contractile, concomitent avand loc intinderea elementelor elastice ale muschilor si ale tendonului la aceeasi marime (Henry F.M., Smith L.E.-1961 ; Howald 11.-1984). In asemenea mod se dezvolta forta (incordare) fara modificarea lungimii muschiului. In acelasi mod de activitate a muschiului se formeaza puntile transversale a miozinei si scurtandu-se indeplineste ciclurile repetate, producand forta ( Ohtsuki T.-1983 ; Meyers C.-1967). Iar din cauza ca forta externa este mare filamentele de actina nu pot sa se deplaseze. Ele raman in pozitia sa obisnuita si din cauza aceasta muschiul nu se contracta ( Costill D. si altii-1976 ; Guyton A.C.-1984 ; Goubel F.-1982). Cu toate ca contractia izometrica in sensul fizic nu produce nici un lucru mecanic, cheltuielile de energie sunt relativ mari. Aceasta cheltuiala se masoara nu prin lucru mecanic indeplinit, ci prin marimea si durata contractiei musculare ( Costill D.-1980 ; Meinel Kurt-1984). Contractiile izometrice, de regula, ridica presiunea arteriala si provoaca cresterea frecventei cardiace (Hartmann J.-1986 ; Temkin I.-1974). Activitatea statica, care este insotita de un flux de aferentatie proprioceptiva, provoaca modificari insemnate in starea functionala a sistemului nervos central si este mai obositoare decat lucrul dinamic (Zimchin N.1964 ; Galiperin S.1965 ; Kuznetsova Z. si altii 1968). Totodata are loc intarzierea desfasurarii modificarilor vegetative al caror maximum este mai mare in primele minute ale perioadei de refacere si nu in timpul efortului static. Lidnhard I. (1920), Stoloy H. (1987), Tesch P.A., Larsson L. (1985) a aratat pentru prima data ca efortul static este insotit de ventilatia pulmonara marita si consumul de oxigen crescut.

Diferiti autori pana in prezent apreciaza obiectiv rolul contractiilor izometrice in dezvoltarea fortei, analizand totodata partile pozitive si negative ale exercitiilor de acest gen de regim. Nici unul din ei nu sta la indoiala ca exercitiile in regimul izometric pot fi si trebuie sa fie folosite in sistemul de dezvoltare a fortei, fiind un mijloc suplimentar pentru educarea acestei calitati motrice (Zatsiorski V.-1966 ; Verhoshanski I.V.-1982, 1987 ; Volcov V.-1977 ; Rack P.M., Westbury D.R.-1969).

Unii specialisti din domeniul sportului au exprimat opinia despre eficacitatea mai mare a metodei izometrice de dezvoltare a fortei in comparatie cu alte metode, argumentand aceasta prin aceea ca dezvoltarea fortei este in functie de gradul de incordare a muschilor, iar lucrul static provoaca o activizare foarte mare a unitatilor motorii ( Hettinger Th.-1963 ; Rohmert W. si altii 1967 ; Lindh M.-1979 ; Gardner G.-1963 ; Grimby G. si altii-1973 ; Komi P. si altii-1978 ; Davis C. si altii-1983 ; Kukulka G.C. si altii-1981).

Insa cercetarea compararii nivelului de activitate a muschilor la miscarile izometrice si concentrice a aratat o prioritate determinanta (precizata) a lucrului izotonic in cadrul regimului. In afara de aceasta, aplicarea metodei izometrice nu produce intinderea muschilor si ligamentelor, nu modifica lungimea muschilor, ceea ce micsoreaza intr-o oarecare masura eficacitatea metodei izometrice ( Atha J.-1981 ; Grimby G.-1992 ; Smith A.M.-1981 ; sale D.G.-1986 ; Whitley J.D.-1968). Este de mentionat ca metoda izometrica este mai eficace pentru oamenii cu un grad inalt de dezvoltare a calitatilor de forta (Nable I., Mc. Graw I.-1973 ; Lind A.R. si altii-1978). Atha J. (1981), Selkowitz D.M.(1985) subliniaza ca regimul izometric este mai folositor la etapele initiale de pregatire, ceea ce permite obtinerea unor progrese esentiale, consumand mai putina energie in comparatie cu antrenamentul intalnit in alte regimuri de contractii. In privinta duratei indeplinirii exercitiilor cu caracter izometric, trebuie luat in considerare faptul ca lucrul static duce mai repede la dezvoltarea oboselii in comparatie cu cel dinamic. In acelasi timp, procesele de refacere dupa lucrul static decurg tot asa ca si dupa cel dinamic, ceea ce este necesar de luat in consideratie la determinarea duratei intervalelor de repaus dintre serii.

Alta forma de activitate a muschilor o reprezinta regimul dinamic, adica acea stare in care fortele externe si interne nu se afla in echilibru. Baza de dezvoltare a fortei in cadrul regimului dinamic este alcatuita din metodele concentrica, excentrica, izocinetica, pliometrica ( Bymes W.C., Clarkson P.M.-1986 ; Caiozzo V.J., si altii 1981 ; Huxley A.F., Simmons R.M.-1971).

Metoda concentrica se manifesta in dezvoltarea concomitenta a incordarii si contractarii muschilor. Influenta metodei concentrice in mare masura este legata de adaptarea tesutului muscular in cadrul efortului specific(Liberson W.T., Asa M.-1959 ; Tanner J.M.-1952 ; Verhoshanski L.V.-1982).

Variatia mijloacelor care pot fi intrebuintate la aplicarea metodei date acorda o influenta multilaterala asupra aparatului muscular, permite inzestrarea perfectionarii calitatilor de forta (Talag T.-1973 ; Wells R. si altii-1986 ; Kaneko M. si altii-1984). Imbinarea regimurilor de invingere si cedare a activitatii musculare creeaza conditii pentru indeplinirea miscarilor cu o mare amplitudine, ceea ce constiuie factorul pozitiv pentru manifestarea si dezvoltarea calitatilor de forta. Simplitatea si accesibilitatea metodei cu eficacitate suficient de inalta determina un volum considerabil in vederea dezvoltarii fortei cu caracter dinamico-traditional in pregatirea sportivilor, mai ales pentru rezolvarea problemelor pregatirii fizice generale legate de crearea fundamentului de forta si in primul rand de dezvoltarea fortei maximale (Platonov V.-1997 ; Helal H., Pousson M.-1986 ; Brill M.S.-1983).

Antrenamentul prin metoda excentrica prevede indeplinirea actiunilor de miscare cu caracter de cedare progresiva a incarcaturii, urmata de blocarea si intinderea concomitenta a muschilor (Walmslez R.P., Stymiest P.-1986 ; Wright S.-1973 ; Monod H., Flandrois R.-1985).

Efortul excentric se poate realiza cu incarcaturi mari, ce pot depasi cu aproximativ 10-30 posibilitatea de contractie a muschiului solicitat (Brooks A.G.,Fahey T.D.-1984, Kayser C-1969 ; Evans W.-1987).

Antrenamentul in regim excentric este nespecific in ceea ce priveste majoritatea miscarilor in diferite probe sportive, fiindca la aceste miscari lipseste regimul de cedare in activitatea musculara. Lucrul in acest regim este prea obositor si duce la acumularea in muschi a produselor de descompunere, in comparatie cu lucrul in regimul izotonic si indeosebi cu cel izochinetic. Cu toate acestea, lucrul in regimul excentric reprezinta calea efectiva a intinderii maximale a muschilor in timpul miscarilor sub actiunea unei greutati, ceea ce asigura imbinarea dezvoltarii calitatilor de forta si a elasticitatii (Avis F.J. si altii-1986 ; Kasperek G. si altii-1955 ; Lyeire J si altii-1985 ; Poulain P. si altii-1986).

Metoda pliometrica este bazata pe intrebuintarea prin stimularea contractiilor muschilor a energiei kinetice a corpului, realizata la caderea lui de la o anumita inaltime. Stoparea caderii corpului la o distanta relativ scurta provoaca o intindere brusca a muschilor, stimuleaza intensitatea impulsiei centrale a motoneuronilor si creeaza in muschi un potential elastic al contractiei ( Zanon S.-1974 ; Lundin P.-1985 ; Gambetta V-1987).

Komi P.V. (1992) a aratat ca trecerea ulterioara de la lucrul excentric la cel de invingere se observa o contractie mai rapida si mai eficienta. In acest caz se foloseste nu masa greutatii, ci energia ei cinetica, care apare in timpul incidentei libere a corpului sportivului de pe o inaltime anumita cu o ulterioara saritura pe verticala. Aceasta metoda permite ridicarea capacitatii sistemului nervos central al sportivului de a dirija efectiv cu muschii sai, permite antrenarea in lucru a unui numar mare de unitati motorii, micsoreaza timpul de contractie a fibrelor musculare si obtine sincronizarea muschilor in timpul trecerii de la efortul excentric la cel concentric. Astfel, reactiile neuro-musculare depasesc cu mult pe cele accesibile numai din contul efortului voluntar, ceea ce asigura eficienta deosebita a acestei metode, referitoare la marirea vitezei de miscare si puterii efortului in partea initiala a miscarii (Verhoshanski I.V.-1957 ; Gometti G.-1988).

Actiunea metodei-pliometrice este legala in mare parte cu ridicarea eficacitatii reglarii nervoase. Este stalilit ca antrenamentul in regim pliometric, construit prin exercitii de sarituri explozive, duce la cresterea considerabila a capacitatii de a atinge rapid indici de viteza cu cresterea moderata in acelasi timp a foitei maximale. La baza sporirii fortei de viteza la sportivii, care au folosit metoda pliometrica, sta cresterea brusca a intensitatii de impulsie a muschilor, ceea ce se reflecta prin indicii electromiografici ( Kotz-1970 ; Alon G.-1985 ; Hakkinen si altii -1985 ; Raitsin L.-1974 ; Dal Monte A. -1983).

Folosind metoda pliometrica, care joaca un rol deosebit de important pentru dezvoltarea relatiei forta-viteza, trebuie mentionat ca posibilitatile elastice ale muschilor, ca si eficienta trecerii de la intinderea muschilor la scurtarea lor, sunt bine predispuse antrenamentului special ( Bosco C.1982 ; Cometii G. si altii- 1989 ; Duchateau J.-1983).

In timpul folosirii intinderii prealabile a muschilor, in calitate de factor ce stimuleaza manifestarea relatiei forta-viteza, este necesar ca dupa realizarea pozitiei de intindere de catre muschii antagonisti deodata sa urmeze faza de contractie activa a muschilor sinergici. Atunci, numai in cazul acesta se cumuleaza energia potentiala a elementelor elastice din muschii intinsi cu energia contractiei musculare, asigurand astfel manifestarea maximala a relatiei forta-viteza. In lipsa trecerii lente de la intinderea prealabila la contractie efectul exercitiului se micsoreaza (Huijing P.-1992 ; Komi P.-1992 ; Baiersfeld M.-1983 ; Cavagna G.A. si altii-1968).

In calitate de exercitiu efectiv, care contribuie la dezvoltarea relatiei forta-viteza a muschilor extensori la picioare, se recomanda saritura in adancime. In timpul aterizarii, contactului cu pamantul se amortizeaza prin semiflexia picioarelor, aterizarea executandu-se pe pingea. Muschii care au contribuit la miscare sunt intr-o stare superioara de pregatire a excitantilor nervosi, ceea ce imbunatateste contractia si elasticitatea lor. Stoparea miscarilor muschilor piciorului contribuie la acumularea energiei in elementele elastice ale muschilor si manifestarea reflexului, datorita caruia in miscarea activa ulterioara se includ unitati de miscare suplimentare.Aceasta stimuleaza eficacitatea saltului exploziv ulterior inainte-in sus (Bosco C.-1985 ; Dictz V. si altii-1981). Insa, trebuie luat in considerare ca in comparatie cu alte metode de pregatire pentru forta, metoda pliometrica este periculoasa pentru traumatisme.

La baza metodei izochinetice sta acel regim al actiunilor de miscare la care la aceeasi viteza de miscare muschii inving rezistenta. Aplicarea acestei metode da posibilitatea muschilor sa functioneze cu o capacitate optimala pe parcursul intregului diapazon al miscarii. Aceasta nu se poate realiza prin exercitii cu ingreuiere, ceea ce convingator este aratat la cercetarea activitatii electrice a muschilor extensori ai genunchiului in timpul indreptarii picioarelor dupa aterizari si in timpul lucrului cu trenajorul izochinetic. Important este faptul ca are loc nu numai activarea pronuntata a muschilor, dar si activitatea electromiografica (EMG) a muschilor in acest regim ramane la un nivel maximal independent de forta manifestata si de unghiul articular.

Eficacitatea metodei izochinetice se manifesta cu o viteza mica a miscarii. Oteghen S. (1975) cercetand eficacitatea metodei izochinetice pentru ridicarea fortei maximale a muschilor extensori la volei fete a stabilit ca la amplitudinea miscarilor in 140 grade cea mai mare crestere se observa la realizarea exercitiilor cu o viteza medie. Viteza maximala nu a fost eficienta. In cercetarile unde a fost folosita o viteza mai mica s-a stabilit ca aceasta viteza ne da o mai mare crestere a fortei, independent de executia in regimurile izotonic sau izochinetic ( Gettman I, Avres J.-1978). La realizarea exercitiilor in ritmurile rapide (1s), moderat (2,5s), incetinit (4s), de asemenea s-a determinat ca antrenamentul cu o viteza joasa este mai eficient pentru dezvoltarea puterii maximale (Davies A.-1977l Hultlorn H si altii-1079). Aceasta inseamna ca incordarea maximala sau apropiata a muschilor la indeplinirea metodei izochinetice se poate obtine numai atunci cand putera de rezistenta cedeaza incet puterii aplicate. La realizarea miscarilor cu inalta viteza, muschii nu dovedesc sa dezvolte nici contractie maximala, nici sa mentina contractie timp indelungat.

Regimul de dezvoltare a fortei in regim de rezistenta este mai eficace in ramurile sportive cu caracter ciclic ( canotaj, natatie s.a.) sau pentru ridicarea posibilitatilor de realizare a potentialului de forta in conditiile activitatii musculare specifice (Platonov V., Bulatova M.-1992 ; Harre D.-1972). Pe de alta parte, antrenamentul cu inalta viteza este mai eficace pentru cresterea relatiei forta-viteza (Prins J.-1979 ; Stevens R.-1980). Aceasta este conditionata de diferentierea componentei fibrelor musculare solicitate de realizarea miscarilor cu diferita viteza si indeosebi de reglarea lor nervoasa ( Grimby G.-1992).

O mare importanta in metodica pregatirii fortei se acorda selectarii rationale a unghiurilor articulare la indeplinirea diferitelor exercitii (Ivanitskhi M.-1946, 1949). Marimea contractiei muschilor, numarul unitatilor motorii de miscare atrase in functie, particularitatile activitatii muschilor sinergisti si antagonisti, asigurarea nervoasa a functionarii muschilor si articulatiilor in mare masura este conditionata de marimea unghiului de articulatie. Cercetarile arata( Rohmert W., Muller F.-1967 ; Lind M.-1979 ; Graves E.si altii-1989) ca cresterea mai evidentiata a fortei se inregistreaza in acel unghi de articulatie care a fost aplicat in antrenament.

Asadar, procesul antrenamentului de forta se dovedeste mai util prin intrebuintarea celor patru metode utilizate. Despre aceasta ne aminteste practica sportiva contemporana si rezultatul numeroaselor cercetari in care este prezentata prioritatea programei combinate in antrenamentul de forta in comparatie cu cea unilaterala bazata pe aplicarea uneia din metodele dezvoltarii fortei (Platonov V.-1986 ; Schroder W. si altii-1982 ; Mc Kully K., Faulkner J.A.-1986 ; Tschiene P.-1986). Dar la aplicarea metodei complexe de antrenare a fortei, in primul rand apare problema dezvoltarii fortei prin intrebuintarea diferitelor metode combinate si in al doilea rand locul uneia dintre ele in diferitele etape ale procesului de pregatire. Abordarea lor trebuie sa se conduca in practica sportiva prin utilizarea rationala a metodelor aplicate, in conformitate cu specificul probei sportive. De exemplu, in atletism, sarituri si aruncari, orientarea va fi accentuata pe metodele concentrica, excentrica si pliometrica. Gimnastilor si luptatorilor li se recomanda folosirea metodei izometrice si a metodei izotonice, pentru dezvoltarea acestei calitati.

Pentru practica sportiva un mare interes il are mecanismul actiunilor reciproce a eficientei antrenamentului de forta, obtinute prin aplicarea programelor combinate. Intrebuintarea diferitelor metode a antrenarii fortei duce la un efect multilateral moderat si nu reprezinta suma efectelor diferitelor metode.

Asadar, este indicata intrebuintarea paralela a metodelor izometrice, concentrice si izochinetice capabile de a aduce o crestere considerabila ( de la 0.5 pana la 2 la o lectie) a fortei si care se inregistreaza pentru fiecare regim aparte ( Komi P. si altii- 1972 ; Flek Kramer- 1987 ).

Nu mai putin important este si evidenta legitatilor cresterii fortei prin intrebuintarea diferitelor metode. Atha J. (1981), prin cercetarile specifice, a stabilit ca aceasta crestere a fortei mai mare la inceputul perioadei pregatirii de forta prin aplicarea metodei izometrice, se observa o eficacitate mai scazuta pe finalul perioadei de pregatire. Pentru metoda excentrica este fireasca eficacitatea scazuta la etapa initiala de pregatire a fortei si majorarea ei in viitor.Metoda izochinetica ocupa o pozitie intermediara intre cele doua metode mai sus amintite.

Din analiza materialelor studiate reiese ca folosirea combinarii regimurilor de contractii este mai eficienta decat utilizarea fiecarui regim in parte.

I.3. Particularitatile de varsta ale dezvoltarii fortei.

Un loc important in sistemul de educatie fizica a copiilor si adolescentilor trebuie sa fie destinat dezvoltarii fortei musculare. Dupa parerea multor autori ( Cullul D.-1949 ; Copen E. -1956 ; Clarke H.-1961, 1962 ; Zimkin N.-1964 s.a.) dezvoltarea fortei stimuleaza activitatea organismului, perfectionarea coordonarii miscarilor si formarea tinutei corecte.

Cercetarile lui Motileanskaia R. (1961,1962), Corobcov A. (1962), Letunov G. (1964), Jurjinova I. (1967) s.a. au aratat ca educarea insuficienta a fortei nu asigura dezvoltarea corespunzatoare a aparatului osteo-muscular la elevii de liceu.

Atrage atentia si parerile diferite in interpretarea problemei principale-la ce varsta are loc cresterea mai mare a fortei musculare.Dupa parerea lui Zimkin N. (1964), Corobcov A. (1962), Galiperin S. (1965). Motileanskaia R. (1967) s.a. cea mai mare sporire a fortei mainii si a taliei are loc la varsta scolara mare. Alt grup de cercetatori subliniaza un ritm accelerat de dezvoltare a fortei de la varsta scolara mica la cea medie (Cicikin V. -1969 ; Tolmaciov P.-1991 ; Gujalovski-1993 s.a.).

Dupa Corobcov A.(1962) cresterea fortei musculare pana la varsta de 11 ani este relativ neinsemnata.Incepand cu 12 ani tempoul dezvoltarii fortei musculare creste, atingand intensitatea cea mai mare la 18 ani. Acelasi autor arata ca posibilitatile functionale a diferitelor grupuri de muschi ale omului cresc diferit. Unii muschi se dezvolta considerabil la varsta de 10-13 ani, altii la 15 ani, iar forta musculara maxima creste in perioada de la 13-14 ani pana la 16-17 ani.

Cercetarile lui Hettingher Th. (1964) au aratat ca in perioada de la 12 pana la 15 ani forta musculara la baieti creste mai repede decat la fete.

Dupa datele lui Denisiuc L. (1968), Borisova T. Si altii (1981), GujalovskiA. (1993) dezvoltarea fortei la copiii din scolile generale are loc in mod inegal. In perioada de 8 - 11 ani nu se observa diferenta in cresterea fortei la baieti si la fete. Ea apare la varsta de 12 - 15 ani. Kazarean F. (1965) a capatat datele ce caracterizeaza topografia fortei musculare la copii (baieti) de varsta scolara diferita in procesul dezvoltarii naturale (reale,firesti). Dupa aceste date puterea musculara absoluta a flexorilor se dezvolta maximal la 17 - 18 ani, a extensorilor la 16 - 17 ani. Indicii maximali ai fortei relative la flexori si la extensori se observa la varsta de 17 ani. Pentru copii de la 8 pana la 10 ani este caracteristica dezvoltarea inegala a fortei musculare cu mica prevalare a extensorilor. La 11 - 12 ani se observa dezvoltarea in salturi a fortei. La 13 ani are loc retinerea, iar la 13 - 14 ani forta musculara absoluta creste brusc. Dezvoltarea fortei absolute si relative atinge nivelul sau inalt la varsta de 15 - 17 ani.

Cercetarile lui Cicikin V. (1969) au demonstrat ca dezvoltarea diferitelor grupuri de muschi la fete are loc tot in mod inegal. Pe baza datelor capatate Cicikin V. A desemnat patru etape in procesul formarii fortei : 8 - 10 ; 11 - 13 ; 14 - 15 si 16 - 17 ani. Indicii fortei absolute se dezvolta maximal la varsta de 15 - 17 ani, iar cea relativa la 13 - 14 ani.

Comparand indicii fortei musculare capatate de Cazarean F. (1965) la baieti cu cele la fete (Cicikin V. - 1969) putem conchide ca au loc deosebiri considerabile in indicii fortei absolute, in ritmul dezvoltarii si in perioadele de varsta a modificarilor fortei. Perioada intensiva de crestere a fortei la baieti are loc la 14 - 17 ani, la fete la 11 - 14 ani.

Dupa Hettingher Th. (1973) in cursul perioadei de varsta a copilariei forta musculara prezinta o evolutie tipica. Ea urmeaza o dezvoltare paralela la ambele sexe pana la varsta de 11 - 12 ani si ca nivelul sau este practic identic la copii mai mici. Acest lucru explica de ce intr-o clasa sau intr-o echipa se intalnesc frecvente cazuri, poate chiar normale, in care fetele sunt dotate cu o forta egala si uneori superioara celei a baietilor de aceeasi varsta (Cazarean F.-1965 ; Cicikin V.-1969).

Dupa varsta de 12 - 13 ani, cresterea fortei la baieti este mult mai pronuntata, din care rezulta diferenta de forta intre cele doua sexe, putand ajunge pana la 40% in valoare absoluta, se datoreaza unei productii diferite de androgeni (Koinzer K.-1978).

Curba productiei de androgeni este asemanatoare celei a dezvoltarii musculare si conform celor spuse mai inainte, ea provoaca cresteri semnificative ale fortei, conditionand, de asemenea, nivelul diferentelor dintre cele doua sexe. Reiese si aceea ca curba de crestere a fortei maxime este asemanatoare cu cea a fortei rapide, adica a capacitatii de a produce tensiuni crescute cu o viteza mare de contractie. Totusi (Koinzer K-1978) procentajul important de dezvoltare a fortei inaintea varstei de 11 ani la ambele sexe poate fi explicata printr-o ameliorare a coordonarii interne neuromusculare, a carei dinamica este asemanatoare celei a aptitudinilor coordinative. Aceste observatii confirma faptul ca, in faza prepubertara si pana la varsta de 14 ani, forta - viteza joaca un rol esential in invatarea exercitiilor sportive, indeosebi cand acestea necesita eforturi insemnate. Maturizarea sexuala la randul sau mareste forta musculara la copii din cauza cresterii vitezei de contractie a muschilor si perfectionarii capacitatilor de a se contracta in regim atatic. Ultima depinde de gradul de dezvoltare a aparatului osteo-muscular si de starea functionala a centrelor motorii care regleaza frecventa si volumul contractiilor (Caliperin S.-1965).

In ceea ce priveste problema posibilitatii dezvoltarii fortei musculare la copii si adolescenti parerile specialistilor s-au divizat. Unii isi exprima indoiala despre utilitatea educatiei sistematice a fortei musculare in aceasta perioada de dezvoltare a organismului. Astfel, dupa parerea specialistei poloneze Milicer H.(1968) este mai rational de imbunatatit coordonarea totala a miscarilor, dezvoltarea indemanarii si detentei. Pregatirea de forta trebuie inceputa numai la atingerea pubertatii, deoarece pana la aceasta perioada in organismul copiilor se elimina androgeni.

Altii au demonstrat posibilitatea pregatirii-fizice, sporind calitatile de forta la baieti si fete care n-au atins pubertatea. Conform cercetarilor (Thiess G.-1961 ;Meier V.-1961) rezulta ca inca in frageda copilarie trebuie inceputa pregatirea fizica generala.

Introducerea in programa scolara a lectiilor ce contin complexe de exercitii de forta inbunatatesc considerabil pregatirea fizica si contribuie la cresterea nivelului de dezvoltare a altor calitati fizice la copii. Stemmler R.(19640 considera ca cele mai favorabile perioade de varsta pentru dezvoltarea fortei sunt 7 - 9 ani. In copilarie lectiile trebuie sa fie indreptate spre intarirea tuturor grupelor de muschi (dezvoltarea fortei totale  ). In perioada de adolescenta , concomitent cu dezvoltarea ulterioara a fortei totale  , trebuie atrasa atentia spre dezvoltarea unei forte speciale.

Conform datelor lui Arutiunean G. (1968) dezvoltarea fortei atat la elevi cat si la maturi duce la cresterea neconsiderabila a pulsului si a tensiunii arteriale. Aceste cercetarii au demonstrat ca la varsta de 14-17 ani pot fi practicate exercitiile de forta in sistema totala de pregatire fizica in scoala, cu conditia controlului sistematic medical. Cuznetsova Z. (1968) indica ca in procesul lectiilor de cultura fizica in scoala in perioada sporirii considerabile a fortei persista necesitatea dezvoltarii acestei calitati fizice. Totodata trebuie tinut cont de atitudinea diferentiata si de tendinta maririi fortei muschilor mai slab dezvoltati (Tolomaciov P.-1991).

Vorbind despre structura si metodica pregatirii musculare a copiilor trebuie mentionat ca pana in prezent multi specialisti si-au adus aportul in aceasta directie. Recunoscand valoarea studiilor si recomandarilor specialistilor care au lucrat in aceasta directie, consideram totusi ca fenomenele negative care au loc in pregatirea fizica a copiilor sunt cauzate, dupa parerea noastra, nu numai de lipsa bazei materiale, motivatia copiilor, situatia social-economica, dar si de neconcordanta dintre continutul si structura pregatirii musculare in sistemul de educatie fizica in scoala.

Pana in prezent, in literatura accesibila noua, nu exista o fundamentare cu caracter stiintific a tehnologiei aplicarii combinarii regimurilor de contractii musculare in cadrul lectiei de educatie fizica. Programele de studii in ciclul liceal nu au o orientare prioritara in vederea unei pregatiri musculare complexe a elevelor.

De mentionat ca, desi exista o gama variata de metode pentru dezvoltarea fortei, totusi in ultimii ani au fost propuse si o serie de variante ale acestor metode, mai performante, printre care amintim combinarea regimurilor de contractii (Viitassolo L.T.- 1982, Gometti G.- 1988, Verhoshanski L.V.-1987).

Din datele de specialitate studiate, a rezultat importanta combinarii regimurilor de contractii si posibilitatea aplicarii lor in ciclul liceal. De asemenea, posibilitatile de extindere a acestora pentru intreaga retea de invatamant constituie un domeniu de reala perspectiva.

Tinand cont de lacunele amintite, in rezultatul unei activitati analitice, in lucrarea de fata s-a facut incercarea de a trasa directiile metodico-teoretice si argumentarea experimentala a optimizarii procesului didactic in ciclul liceal.

CAPITOULU II

SCOPUL, SARCINILE, METODELE SI ORGANIZAREA

CERCETARII

II.1. Scopul si sarcinile lucrarii

Pornind de la ipoteza lucarii, am stabilit ca scopul acestei cercetari sa fie perfectionarea metodologiei de pregatire musculara la elevele ciclului liceal (15-16 ani), prin combinarea a doua regimuri de contractii.

In realizarea acestui scop, s-au stabilit urmatoarele sarcini:

1. Elaborarea tehnologiei de pregatire musculara si argumentarea experimentala, in vederea optimizarii procesului didactic in ciclul liceal, la disciplina educatie fizica.

Aprecierea eficacitatii diferitelor combinari de regimuri de

contractii, in procesul lectiilor de educatie fizica.

Argumentarea experimentala a combinarii regimurilor alternate, in

vederea influentarii pregatirii musculare, la elevele selectionate pentru cercurile sportive din ciclul liceal.

Pe langa sarcinile de baza enumerate mai sus, pe parcursul lucrarii au fost rezolvate si alte sarcini cu caracter particular care sunt prezentate in capitolele corespunzatoare lucrarii.

II.2. Metodele si procedeele metodice de cercetare.

In vederea realizarii scopului si sarcinilor pe care le-am propus, am folosit urmatoarele metode de cercetare :

1.Analiza si generealizarea datelor literaturii de specialitate ;

2.Analiza documentelor scolare privind pregatirea musculara in

ciclul liceal;

3.Metoda observatiei;

4.Metoda anchetei- prin chestionar, interviu si convorbire;

5.Metoda testelor (fiziologice si de motricitate) ;

6.Metoda analizei biomecanice ;

7.Metoda matematico-statistica.

II.2.1. Analiza si generalizarea datelor literaturii de specialitate

In vederea aprofundarii aspectelor esentiale privind pregatirea musculara am studiat lucrarile autorilor din tara si straintatate care se regasesc la intersectia mai multor disclipline din domeniile pedagogice, fiziologice, biomecanice, sociologice, etc.

II.2.2 Analiza documetelor scolare prinvind clasele liceale

In conformitate cu scopul si sarcinile lucrarii, au fost analizate Programa de Educatie Fizica si, in mod special, sistemele de actionare, probele si normele de control. Au fost analizate 18 planuri calendaristice, 15 anexe cu sisteme de actionare si 50 de proiecte didactice.

II.2.3. Metoda observatiei

In literatura pedagogica, multi autori subliniaza ca observatia consta in inregistrarea datelor care ne intereseaza, asa cum se prezinta in modul lor natural de manifestare, fara intentia de a le modifica.

In cercetarea pe care am efectuat-o, am folosit observatia directa asupra executiei elevilor, mai ales ca structurile de actionare reprezentau ceva inedit.

Observatia s-a realizat pe semestrul II al anului scolar 2007-2008, la Scoala nr.7 din Pitesti.

Din cele observate, am constatat un interes deosebit pentru structurile de mijloace oferite, o conditie normala, precum si o preocupare metodica privind folosirea regimurilor de contractii.

II.2.4. Metoda testelor

Folosirea testelor in activitatea practica reprezinta o mare importanta, ele putand sa evidentieze valori deosebit de utile activitatii de educatie fizica.

In cercetarea noastra am utilizat teste de verificare a capacitatii de efort (testul Ruffier, testul Sargent) testul de evidentiere a activitatii contractiei musculare in efort (testul epimembranar), precum si testul ZANON, care permite verificarea relatiei concentric-pliometric. Pentru masurarea fortei am utilizat testul Dinamometric (pentru masurare fortei flexorilor palmari).

Testul Ruffier denumit de autor "test de evaluare" a conditiei fizice (fittness), se bazeaza pe reactia FC in repaus (pozitia sezand), dupa un efort (30 genoflexiuni in 45") si revine (in pozitia sezand). Se masoara FC in repaus 15" (sezand) P1; apoi se masoara FC tot sezand 0,15" dupa efort, P2, si in secundele 45-60 post efort, tot sezand, P3, sau pulsul de revenire (valorile se inmultesc cu 4 pentru a avea FC pe minut).

P₁ +P₂ +P₃ - 200

Se aplica formula : -------

10

Interpretarea se face astfel :

B- 0,5 ;

M- 5-10 ;

S- 10-15 ;

Nesatisfacator- peste 15.

Testul este usor de executat, chiar si in grup si trebuie urmarit dinamic.

Testul Sargent- evalueaza puterea maxima anaeroba experimentata in kgm/s, prin masurarea detentei in cm, aplicand formula:

P=√4,95∙G∙√D

In care:

P- puterea maxima aeroba;

G- greutatea corporala in kg;

D- detenta in cm.

Del Monte (1988) publica o scala de apreciere a puterii maxim anaeroba in functie de varsta si sex.

Testul Dinamometric - consta in masurarea fortei flexorilor degetelor mana stanga si dreapta,cu aparate ce exprimt forta

Fl.dr.+Fl.stg

-----

2

TD ----- X 100∙F.B. 50 kg F

G

Testul Zanon. Acest test, propus in literatura de Zanon, permite sa se compare forta maximala concentrica si calitatea pliometrica. Sportivul echilibrat este acela care poseda un indice de forta concentric egal sau apropiat cu indicele fortei concentrice ( aceasta insa, raportata la greutatea sportivului).

performante.squat

Indicele.fortei.concentrice - -------

greutatea.corpului

Aceasta, Yatsiorski V. (1966) o numeste forta relativa . Pentru pliometric , Zanon a utilizat saritura in adancime, efectuand urmatorul test.

Sportivul va efectua o saritura in adancime de pe un obstacol de 20 cm, cu o desprindere imediata pe verticala si atingerea placii la o inaltime cat mai mare posibila. Se continua testul, dar aterizarea se face pe un obstacol de 30 cm.

Daca performanta de pe placa de detenta este mai buna decat cea anterioara, testul se reia cu aterizare de pe un obstacol de 40 cm. Vom continua pana cand performanta de pe placa scade.

Se obtin doua performante:

- cea mai buna detenta obisnuita ;

- inaltimea obstacolului de unde s-a obtinut cea mai buna detenta.

Ultima cifra ( Inaltimea obstacolului) a fost retinuta de Zanon ca indice al fortei pliometrice a sportivului. Se va compara deci:

- forta relativa ( squat/greutatea corpului);

- inaltimea obstacolului de unde s-a obtinut cel mai inalt punct de lovire.

Trebuie deci ca : squat/greutatea corpului sa fie egala cu inaltimea obstacolului de unde s-a obtinut cea mai buna performanta la saritura. Numai in aceasta situatie sportivul este echilibrat motric. Aceasta comparatie insa nu are sens daca cele doua valori nu sunt raportate la o norma comuna:exemplu- cel mai bun nivel mondial.

Pentru raportul squat/greutatea corpului exista norme date de Zatsiorski, care arata ca, pentru un sportiv de 70 kg, forta relativa este egala cu 2.

Deci sportivul de 70 kg trebuie sa ridice 140 kg in squat, forta relativa fiind atunci:

140

70

Pentru detenta maxima, in anii 1970/1975, cel mai bun rezultat gasit de Zanon in literatura este de 85 cm.

Comparand forta concentrica cu forta pliometrica obtinem urmatoarea relatie :

forta.relativa.a.sportivului inaltimea.optima.a.obstacolului

---------- - -------------

forta.relativa.ideala 85

Pentru un sportiv de 70 kg

forta.relativa.a.sportivului inaltimea.optima.a.obstacolului

---------- - ------------

2 85

Daca sportivul ridica 100 kg en squat si se obtine de la cea mai buna performanta in saritura, relatia este urmatoarea :

100

(--)-1,42

70 40

----- - --

0,71 0,47

Se constata un dezechilibru in favoarea fortei concentrice. In aceasta situatie sportivul trebuie sa accelereze pregatirea in directia pliometriei. Zanon considera utila verificarea acestei relatii pe durata intregului an, pentru o mai buna adaptare a antrenamentului.

Avandu-se in vedere ca testarea "indicelui pliometric" apare in mai multe situatii, acest test este regasit in literatura de specialitate sub denumirea de "drop jump".

Electromiografia - reprezinta metoda de inscriere grafica a potentialelor de actiune musculara. Originea activitatii electrice musculare este reprezentata de unitatea motorie (UM) a carei activitate mecanica sincrona este precedata si insotita de variatii de potential local electric (potential de UM Exista UM mici (cu 2-10 fibre musculare/1 nerv), UM mijlocii (10-11 fibre/1 nerv) si UM mari (50-300 fibre/1 nerv, de exemplu m.saber).

De obicei, muschii raspund la comenzi prin activitatea mai multor UM care intra in contractie in mod simultan sau succesiv. Aria musculara a unei UM active prezinta un potential electric negativ fata de zonele invecinate aflate in repaus, incarcate pozitiv. Daca patrundem cu un electrod intr-o UM si cu un alt electrod ne situam pe suprafata pielii vom inregistra o diferenta de potential numita si potential de UM. Pentru culegerea si inscrierea acestor potentiale si a altor manifestari bioelectrice musculare se foloseste electromiograful.

Aparatul, ca si la EEG, este alcatuit din trei sisteme:

a) Pentru culegerea biopotentialelor musculare;

b)    Pentru amplificarea lor;

c)     Pentru inregistrarea lor.

Principala deosebire este ca la EMG sistemul de inscriere are o initiere foarte mica. De aceea, in locul penitelor se folosesc fascicole ale tuburilor catodice, iar in locul hartiei obisnuite hartia fotografica.

A. Sistemul de culegere.

Electrozii sunt de doua tipuri:

- electrozi de suprafata (pe pielea de deasupra muschiului explorat);

- electrozi de profunzime ,implantati in muschi la nivelul UM (ace fine BRONOK).

In raport cu electrozii folositi se obtin doua tipuri de EMG:

-EMG globali (electrozi de suprafata);

-EMG elementara (electrozi de profunzime).

B. Sistemul de amplificare

Canalele cu acelasi rol ca EEG (vezi mai jos). Un EMG are 1-1 canale, fiecare cu preamplificator, filtru,CT si amplificator final etc.

C. Sistemul de inscriere

Frecventa potentialelor EMG poate ajunge la 300-500 c/s. Inscrierea fidela a acestora necesita un sistem de penite fara inertie sau cu inertie mica si o viteza de deplasare a hartiei de 1000 mm/s.

Inscrierea se face cu ajutorul unei camere fotografice asezate la unele osciloscoape. Pe panoul frontal al aparatului sunt dispuse:

- etajul bazei de timp - are rol in comanda spaturilor oscilografelor in sens orizontal;

- etajul fono- cuprinde doua microfoane (cate unul pentru fiecare canal) pentru urmarirea acustica a manifestarilor electrice din muschi;

- etajul osciloscoapelor- unul in stanga pentru inregistrari foto, celalalt in dreapta pentru urmarirea scopica a undelor EMG;

- etajul etalonare, cuprinde un miliampermetru, un buton TOP pentru trimiterea stimulilor manuali individuali, un cadran telefonic pentru trimiterea de stimuli asociati in intrarea amplificatorilor, un comutator cu sase pozitii pentru etalonarea canalelor, un comutator de tensiune pentru topul diferential de 50 si 100 pe V si 1 mV;

- etajul preamplificator;

- etajul de comutare.

Se va urmarii si inregistra activitatea electrica a muschilor in urmatoarele conditii:

-EMG in repaus muscular (liniste electronica);

-EMG in efort moderat - se comanda o contractie voluntara moderata a muschiului explorat; de obicei se inregistreaza activitatea bioelectrica a flexorului comun al degetelor. Pe traseu potentiale cu amplitudinea de 200-400 mV si frecventa de 40-60 c/s;

-EMG in oboseala musculari se comanda strangerea cu toata forta a dinamometrului timp de 4-5 minute. In ultimele minute se observa o diminuare a potentialelor electrice cu sau fara modificarea frecventei;

-EMG cu efort voluntar maxim - se comanda strangerea cu toata forta a unui dinamometru. Pe traseu apar potentiale ample 500-800 V si frecventa de 200-300 c/s;

-EMG cu stimuladetectic- lucrarea se efectueaza pe o broasca imobilizata, decapitata si spinalizata. Se descopera gastrocnemianul si nervul de aceeasi parte.

In muschi se introduce un ac BRONOK mono sau biflier, iar sciaticul se incarca pe un excitator. Se trimit stimuli electrici de amplitudine 1-20 mA si frecventa 1 - 50 c/s si se urmaresc potentialele sincrone ale mai multor UM.

In cazul inregistrarii cu un ac BRONOK se pot obtine:

a)      Traseul simplu, subiectul examinat a solicitat sa execute o

contractie usoara a muschiului cercetat.

Se fac cateva miscari ale acului ghidandu-se dupa sunetele

amplificatorului de joasa frecventa pentru a nu plasa acul astfel incat sa inregistreze numai potentialul de apreciere a unei UM.

Testele de motricitate

Saritura in lungime de pe loc

Tehnica de executie: din pozitia stand in semiflexie, picioarele usor departate, se va efectua o singura pendulare a bratelor pentru elan, dupa care urmeaza desprinderea in lungime.

Aprecierea rezultatului: se masoara distanta de la varful picioarelor (pozitia de plecare) pana la calcaie (pozitia de aterizare). Rezultatele se masoara in cm.

Se vor acorda doua incercari, fiind apreciata cea mai buna.

Detenta de pe loc

Tehnica de executie: din pozitia stand, picioarele usor departate, se va efectua o semiflexie, dublata de ducerea bratelor spre inapoi, dupa care urmeaza desprinderea pe verticala si atingerea cu degetele a placii cu senzori cat mai sus posibil.

Aprecierea rezultatului: valoarea celui mai inalt punct atins, este reprezentata pe ecranul aparatului in cm. Se vor acorda trei incercari si va fi apreciata cea mai buna.

3. Aruncarea mingii medicinale

Tehnica de executie: din pozitia stand, cu bratele intinse deasupra capului mingea tinuta cu ambele maini, aruncare inainte la distanta.

Aprecierea rezultatului: se face prin masurarea distantei in cm, pornind de la o linie trasata la varful picioarelor.

II.2.5. Metoda analizei biomecanice

S-a efectuat cu scopul de a examina structura cinematica a exercitiilor care au fost utilizate in cadrul celor cinci regimuri de contractie musculara. De asemenea, sau reprezentat biomecanic principalele interactiuni dintre diferitele forte care actioneaza asupra corpului in timpul executarii exercitiilor.

CAPITOLUL III

CONTINUTUL ANALITIC COMPARATIV AL PROGRAMEI

SCOLARE CU TEORIA SI METODICA DEZVOLTARII

FORTEI MUSCULARE

Numerosi autori mentioneaza ca programa scolara trebuie sa respecte principiile de elaborare a acesteia, sa asigure cadrul orientativ general pentru desfasurarea activitatii de educatie fizica, sa stabileasca obiectivele de instruire si performanta. Chirita G.(1975), Mitrea G., Mogos A. (1980), Carstea G. (1993).

Analiza programei scolare, elaborata de M.E.N. si aprobata cu nr.38572/1991, evidentiaza obiectivele instructiv educative, privind dezvoltarea fizica armonioasa si a calitatilor motrice de baza, menite sa contribuie la stimularea proceselor de crestere, a troficitatii tuturor grupelor musculare, asigurarea capacitatii de efort a organismului, cu accent pe stimularea aparatului circulator si respirator.

In privinta celei mai importante calitati motrice- forta, remarcam ca obiective principale: dezvoltarea tonusului grupelor musculare implicate in mentinerea atitudinii corporale corecte si dezvoltarea fortei marilor grupe musculare, a fortei in regim de viteza (detenta) si a fortei in regim de rezistenta neuro-musculara.

Toate aceste obiective se realizeaza prin intermediul a sase categorii de exercitii, dintre care, exercitiile libere si cu obiecte, sariturile diferite si executiile sub forma de circuit, le intalnim pe tot parcursul liceal. Exercitiile la aparate, cele de catarare, tractiune, transport de greutati si exercitiile cu incarcaturi, apar in primii ani.

Verificarea si aprecierea nivelului de pregatire fizica si sportiva a elevilor, in scopul notarii se realizeaza in conformitate cu prevederile "Instructiunilor" Nr.6226/1986.

Combinarea diferitelor regimuri de contractii, a reprezentat o preocupare constanta a unor autori specializati in domeniu: Hakkinen K. si Komi P. (1958). Cometti G. (1988), care prin studiile efectuate, au evidentiat utilitatea diverselor combinari, in vederea unei pregatiri musculare cat mai complete.

Pentru a fi bine utilizate, trebuie cunoscuta influenta diferitelor regimuri 9Cometti G. - 1988). Astfel, concentricul (Armstrong R.B.,Ogilivie R.W.,Schwane J.A. - 1983) favorizeaza dezvoltarea fortei explozive, izometricul (Huxley A.F. - 1974; McDonagh M.J.N.,Davies C - 1983) ( in cazul izometriei totale) menajeaza structurile musculare, excentricul (Rose D.L., Beatly L. - 1957) dezvolta forta, iar regimul pliometric reprezinta solutia ideala pentru ameliorarea fortei explozive (Tatarau M. - 1988; Teodoreanu L.,Predescu A. - 1962).

Prin combinarea acestor regimuri, se dezvolta forta bruta gratie regimului excentric, mentinerea explozivitatii si limitarea perturbatiilor musculare datorata concentricului, iar combinarea excentricului cu pliometricul accentueaza explozivitatea (Niculescu M. - 1996,1997).

Ceea ce evidentiaza insa autorii, in unanimitate (Cometti G. - 1988;Viitasalo L.T. - 1982) este ca in cadrul combinarii a doua regimuri de contractii, prezenta incarcaturii este permanenta, fie la un regim, fie la amindoua. Tinand cont de datele literaturii de specialitate, evidentiem prezenta combinarii regimurilor de contractii in activitatea sportivade performanta. De remarcat insa, prezenta incarcaturilor, fie permanent, fie in alternanta, iar combinarile de doua regimuri se folosesc numai in faza de initiere, cele mai dese combinari fiind cele de 3 si 4 regimuri.

Avand ca punct de plecare aceste realitati, am considerat util de a experimenta cele mai simple combinari (cate doua), in cadrul activitatii de

educatie fizica, la ciclul liceal.

Majoritatea specialistilor in teoria si metodica educatiei fizice si a antrenamentului sportiv, propun diferite metode de dezvoltare a fortei,toate avand la baza efortul muscular ridicat, aplicat cu viteze diferite de contractie. Dupa parerea celor mai multi autori, exista doua modalitati de dezvoltare a fortei: fie prin marirea volumului masei musculare, fie ameliorand sincronizrea unitatilor motorii.

Zatsiorscki V. (1966), specialist cu contributii deosebite in aceasta directie, opineaza ca pentru a dezvolta forta, trebuie create in muschi tensiuni maximale, care se obtin prin doua forme: cu incarcatura maxima sau cu incarcatura medie sau mica, dar cu viteza maxima.

Foarte utilizata pentru dezvoltarea fortei este metoda Bulgara, sintetizata de Tschiene P. (1977) si care se bazeaza pe alternanta incarcaturilor grele cu cele usoare, in sporturile unde forta exploziva este intalnita foare des, metoda piramidala capata o utilitate maxima. Un numar mare de specialisti considera ca diversitatea modificarilor musculare permit urmarirea unei varietati de obiective.

Astfel:

- un numar redus de repetari cu intensitate ridicata, actioneaza asupra

maximalizarii fortei, stimuland raporturile de coordonare (Schmdbleicher D.-1985);

- un exercitiu repetat de 6 - 10 ori cu o intensitate de 70 - 80 din

posibilitatile maxime, favorizeaza hipertrofia musculara (Fleck S.I. si Kraemer W.I. - 1987;Verhoshanscki L.V. - 1982; Delorme T. si Watkins A. - 1948 si altii);

incarcaturi mai reduse (50 - 60%) repetate de mai multe ori, cu

intervale de refacere foarte scurte, dezvolta relatia forta - rezistenta (Verhoshanscki L.V. - 1982; Hettinger T.H. - 1963);

-aceleasi incarcaturi, repetate de 4 - 8 ori si executate cu viteza

maxima, cronometrala, dezvolta forta - viteza (Bosco C. - 1985; Koni P. si Burskirk E.R. - 1972).

Totodata in activitatea sportiva, forta musculara se manifesta in diferite variante;

forta maxima, este forta cea mai mare pe care sistemul neuromuscular poate sa o dezvolte printr-o contractie musculara voluntara (Schmidbleicher D. - 1985);

forta viteza, este capacitatea sistemului neuromuscular de a invinge rezistenta, printr-o contractie foarte rapida (Verhoshanscki L.V. - 1982; Cometti G. - 1988 si altii);

forta rezistenta, este capacitatea care permite organismului sa se opuna oboselii in prestatiile in care forta se combina cu durata (Volkov V.M. - 1977; Zatsiorski V.M. - 1966 si altii);

Exista si alte clasificari interesante, propuse de specialisti integrati in domeniu. Neadeanu M, Peronnet F (1980), spre exemplu, propune doua tipuri fundamentale de manifestare a fortei:

forta dinamica, caracterizata printr-o scurtare sau alungire a muschiului ( efort de invingere sau cedare);

forta statica, in cazul careia nu se modifica dimensiunea muschiului si care poate fi exersata in doua moduri: activ si pasiv.

Verhoshanski I.V. (1982), deosebeste patru tipuri de forta exploziva care depind toate de manifestarea rapida a fortei:

tipul tonic-exploziv, utilizat contra unor rezistente mari in haltere, lupte si gimnastica, precum si in cursa de elan a aruncatorilor;

tipul exlpoziv-balistic;

tipul reactiv - balistic exlpoziv, caracteristic miscarilor in care rezistenta de invins este relativ redusa (aruncarea sulitei. unele tehnici de judo, sprintul din alergari). Acest gest de efort este in general precedat de o tensiune pregatitoare, datorata gravitatiei in cazul sprijinului sau urmarita sistematic in tehnicile de baza de rasucire;

tipul rapid, necesar atunci cand rezistenta este neglijabila.

Mijloacele folosite pentru realizarea metodelor mai sus amintite, se realizeaza prin intermediul regimurilor de contractii, care in literatura de specialitate (Gambeta V. - 1978; Lundin P. - 1985; Cometti G. - 1988 si altii) sunt sistematizate astfel:

izometric, unde contractia musculara poate fi mentinuta incepand cu 4 - 6 secunde, in cazul incarcaturilor maximale, dar poate fi ti prelungita pana la oboseala totala, in exercitiile fara incarcatura;

concentric, sau efort de desprindere, intalnit in jocurile sportive si anumite probe din atletism (sariturile);

excentric, sau efort de cedare, utilizat in probele de atletism;

pliometric, regim complex, care insumeaza primele trei regimuri si care are o larga aplicabilitate in practica sportiva;

electrostimularea, utilizat in special pentru dezvoltarea masei musculare, se foloseste pentru grupele mari musculare si necesita conditii speciale de lucru.

Totodata, din literatura de specialitate sunt cunoscute diferite combinari de regimuri (Cometti CJ. - 1988) care sunt recomandate pentru dezvoltarea acestei calitati, insa cu preponderenta in activitatea sportiva de performanta. Combinarile utilizate se realizeaza cu incarcatura si contin minimum 3 regimuri de cntractii. Nu acelasi lucru il putem spune despre lectiile de educatie fizica, unde combinarile de regim de contractii apar extrem de rar sau de cele mai multe ori sunt inexistente.

Analizand datele literaturii de specialitate,parcurgand continutul programei scolare si utilizand parerea specialistilor, constatam ca mijloacele existente nu satisfac pe deplin dezvoltarea fortei (ele avand mai mult rol de influentare si nu de dezvoltare propriu-ziss). In acest context, am considerat util de a experimenta in cadrul lectiilor de educatie fizica combinarile a doua regimuri de contractii, fara incarcatura care sa contribuie intr-un mod mai eficient, la dezvoltarea acestei calitati, care joaca un rol primordial in dezvoltarea fizica armonioasa si in educarea celorlalte calitati.

III.1. Elaborarea si sistematizarea mijloacelor in functie de natura

contractiei.

In elaborarea mijloacelor pentru fiecare din cele cinci combinari de regimuri am avut in vedere structuri de exercitii accesibile, care sa actioneze asupra grupelor mari musculare, in vederea unei dezvoltari fizice armonioase, a obtinerii unor parametri superiori de forta, precum si a indeplinirii tuturor obiectivelor prevazute in programa scolara. S-a tinut cont de asemenea, ca mijloacele folosite sa necesite o baza materiala putin costisitoare, care sa permita aplicarea acestei metode in clasele liceale.In descrierile care urmeaza (tabelul nr.3.4) intalnim un numar de 8 exercitii pentru membrele inferioare si 9 exercitii de brate, care au compus cele 5 combinari de regimuri. La fiecare plansa foto se remarca obiectivele si zona musculara influentata. Astfel, pentru tonifierea musculaturii bratelor, combinarile de regimuri actioneaza, in special asupra muschiului deltoid (anteductie, abductie), muschiului dorsalul mare (catarare), muschiului pectoral (imprima forta miscarii) si muschiului biceps brahial (anteductiei si abductie). Extensia in articulatia cotului este asigurata de muschiul triceps brahial. In cazul membrelor inferioare, principalele zone musculare activate sunt: muschiul fesierul marc (extensie stationara, mers, alergare, sarituri), muschiul ischiogambieri (posteriori coapsei) care asigura extensia in articulatia coxofemurala si flexia in articulatia genuchiului, muschiul drept femural si eliopsoas (asigura flexia coapsei pe bazin) muschiul cvadriceps (flexia coapsei pe bazin), muschii abductivi ai coapsei (anterior) care fixeaza corpul pe sol si muschiul triceps sural, care ajuta la impulsie si sarituri.

Sistematizarea mijloacelor in functie de natura combinarii regimurilor

de contractie

Pentru realizarea obiectivelor propuse, sunt necesare executii cat mai corecte, care sa respecte indicatii metodice de maxima utilitate.

Astfel pentru combinatia izometric-pliometric-membre inferioare, pozitia initiala stand cu genunchii indoiti se mentine cu trunchiul la verticala, picioarele usor departate, pe toata talpa.

La combinatia excentric-pliometric,in momentul indoiri unui picior, trunchiul ramane la verticala iar numarul de executii va fi egal pentru ambele picioare. La sariturile alternative, distanta dintre cercuri va corespunde criteriilor de varsta si nivelul de pregatire.

In cadrul combinatiei concentric-pliometric, se vor respecta indicatiile metodice de la combinatia mai sus amintita.

Pentru combinatia izometric-excentric, ritmul de executie atat la aterizare de pe obstacol, cat si ritmul de urcare a treptelor, trebie sa corespunda particularitatilor individuale de pregatire musculara.

In cazul membrelor superioare, la combinatia izometric-pliometric, mentinerea in pozitie sprijin inainte, se face cu corpul intins, bratele smiandoite, coatele departate de corp. Flotarile se pot executa si cu sprijinul mainilor pe un obstacol de 20 cm (banca de gimnastica).

La combinatia excentric-pliometric, in timpul executiei flotari, corpul nu trebuie sa fie in extensie (abdomen cazut). Ajutorul la revenire se acorda la nivelul abdomenului. Aruncarea mingii medicinale, se executa din pozitia stand departat, mingea mentinuta deasupra capului, corpul in extensie, abdomenul supt.

Privind combinatia concentric-pliometric, este important ca in timpul indoirii bratelor, ajutorul ss se acorde dinapoi, la nivelul centurii abdominale. Pentru aruncarea mingii medicinale se vor respecta indicatiile metodice de la combinatia anterioara (excentric-pliometric).

In cazul combinatiei izometric-excentric, mentinerea mingii inainte, se face din pozitia stand departat, bratele intinse la orizontala, trunchiul mentinut la verticala. Ajutorul la revenirea in pozitie sprijin inainte, se acorda la nivelul abdomenului. In timpul executarii indoirii bratelor, corpul se mentine bine intins.

La combinatia izometric-concentric, flotarile se executa cu corpul intins. Indoirea bratului pe antebrat se face la 90 . Intinderea sandoului se executa cu bratele intinse. Corpul usor proiectat inainte, abdomenul tras inapoi. Pozitia corpului se mentine si la revenirea sandoului din tensiune.

III.3. Analiza biomecanica a principalelor pozitii, din cadrul celor cinci regimuri de contractii.

In cadrul miscari de impingere in brate (flotare), actioneaza lantul

motor al triplei extensii (articulatiile pumnului, cotului, umarului) lant inchis pentru miscarea studiata. Participa suplimentar articulatia claviculo-costo-sternala, singurul punct fix pe care il ofera toracele .

Miscarile din aceasta articulatie sunt:

deplasarea in sus a claviculei (30 fata de orizontala);

deplasarea in jos cu amplitudine de 8

a ) Articulatia umarului. Muschii acestei articulatii sunt reprezentati de muschii posteriori ai coloanei vertebrale, toraco-brahiale si scapulo-brahiale, iar la miscarea pe care o studiem participa deltoidu din fasciculul intermediar si posterior (impingere), respectiv anterior (revenire). Are loc o descompunere pe doua miscari formata din :

proiectia inainte-anteductie ( 0 ) in plan sagital, in jurul unei axe transversale ( prin marea tuberozitate humerala si centrul cavitati genoide) realizata de muschii: marele pectoral, fascicule claviculare ale deltoidului si toraco-brahialul;

proiectia inapoi-amplitudinea 20 (total, cu proiectie inainte-115 .Amplitudine ce se poate mari prin interventia centurii scapulare si coloana pana la 180 pentru proiectarea inainte si 350 pentru proiectia inapoi).Muschii care participa sunt marele dorsal si fascicolele spinale ale deltoidului.

b ) Articulatiei cotului.Formata din extremitatea inferioara (paleta) humerala (epitorohlee, traheile, condil, fasa, coronoidala, suprafata condiliana oleeraniana), extremitatea superioara cubitala (apofiza coronoida, oleeraniana, marea cavitate sigmoida si mica cavitate sigmoida) si extremitatea superioara radiala (cupusoara radiala, capul radial). Aceste suprafete articulare realizeaza o trahearloza, cu grad de mobilitate (flexie extensie) intarita de patru ligamente (anterior, posterior, laterale intern si extern) pentru capsula articulata, sinomiala si muschii cotului.

flexori: bicepsul si brahialul anterior (principali), iar epicondilienii, branhioradialul, primul si al doilea extern, scurtul superior ca accesorii;

extensori: tricepsul brahial (muschi principali), iar extensorul comun al degetelor, cubitatul posterior ca accesorii.

Flexia si extensia se executa in plan sagital in jurul axei transversale (linie biopicocodiliana) si are dou componente:

flexie si extensie active-amplitudine normala 150 pe arcul de cerc dintre care 60 - flexie si 90 - extensie;

flexie si extensie pasive-amplitudine medie normala 160

c ) Articulatia gatului mainii (pumn)- articulata radiocarpiana cu cavitatea glanoida antebrahiala si condil, compus din unirea primelor trei oase ale primului rand de carpiene.

Suprafetele articulate sunt mentinute in contact de o capsula fibroasa formata din patru ligamante (anterior, posterior si lateral intern, extern) cu o mambrana sinoviala de invelis. Muschii grupului de forta sunt antebrahialii (flexor si extensori ai pumnului) care formeaza scripeti de reflexe. Se adauga si articulatia radioscopica (secundara pentru miscarile pumnului), o articulatie condiliala cu doua grade de libertate.

Miscarile se efecueaza in jurul unui centru (osul mare) in jurul caruia se deplaseaza carpienele (ca niste sateliti).

Flexia si extensia (in plan sagital) se realizeaza in jurul unui ax transversal care trece prin capul osului mare. Insumate, miscarile active de flexie-extensie au amplitudinea de 165 (cele pasive 175 ). Articulatia radio-carpiana participa mai mult la flexie, pe cand cea medio-carpiana mai mult la extensie.

Flexia se realizeaza de: marele si micul palmar, cubitalul anterior, ajutati de flexorul comun profund al degetelor si de lungul flexor propriu al policeului

Extensia se realizeaza cu ajutorul muschilor: primul si al doilea radial extern, cubitalul posterior, extensorul comun al degetelor, extensorul propriu a degetului mic, extensorii policeului si extensorul propriu a degetului mic, extensorii policeului si extensorul propriu al indicelui. La executia flotarii intervine intreaga musculatura posturala (extensorii cefei spatelui si membrelor inferioare) pentru mentinerea rectilinie a corpului in miscare.

2. Din stand miscarea de indoire a picioarelor la 45 , urmata de ridicarea pe un picior ( efort concentric ).

In prima faza actioneaza lantul inchis ( pentru ambele membre inferioare) al triplei flexii ( coapsa pe abdomen-articulatia soldului; gamba pe coapsa-articulatia genunchiului; picior pe gamba-articulatia gleznei ).

a) Articulatia soldului ( coxofemurala )- enartroza cu trei grade de libertate, ofera maximum de stabilitate si mobilitate ( cea mai mobila din organism). Suprafetele articulate cuprind : capul femural si cavitatea cotiloida formata din fibre cartilaginoase si ligamente de intarire a capsului, acoperite de o sinoviala care tapeteaza fata interna a capsulei. 

Miscarile din sold sunt cele de flexie activa (90 ) si pasiva (110 ). Se executa in plan sagital in jurul unui ax transversal, care trece prin varful marelui trohanter ai foseta ligamentului rotund.

Amplitudinea totala de flexie-extensie este de 90 si este legata de pozitia genunchiului (limitata la 90 cand genunchiul este extins si ajunge la 120 cand genunchiul este flectat).

Flexorii principali sunt: dreptul anterior, psoasul iliac, tensorul fasciei lata si croitorul. Pana la orizontala intervin abductorii si dreptul intern, iar de la orizontala intervine si fesierul mijlociu. Muschii flexori sunt mai puternici decat extensorii.

b) Articulatia genunchiului- este formata din trei regiuni: femuro-tibiala, femuro-rotuliana si tibio-peroniera superioara.

Articulatia tibio-femurala (trohleartroza imperfecta) cu suprafete articulare, doi condili femurali separati de scobitura intercondiliana si de o trahee. Segmentele osoase sunt mentinute de o capsula intarita de sase ligamente.

Articulatia femuro-rotuliana este o trohleartroza formata din trohee si fasa posterioara articulara a rotulei.

Articulatia medie normala a miscarilor active de flexie-extensie este de 135 , iar a celor pasive 150 . Functioneaza dupa principiul unei parghii de gradul III, prin deplasarea femurului pe tibia fixata, prin deplasarea tibiei pe femurul fixat sau prin deplasarea lor simultana. Flexia se realizeaza in jurul mai multor axe (incepe prin rostogolire si sfarseste prin rotatie pe loc in jurul unei axe fixe).

Muschii participanti sunt: bicepsul si semimembranosul ca muschi principal, semitendinosul, gemenii, popliteul, dreptul intern si croitorul ca muschi ajutator. Limitarea miscarii este realizata de contractia extensorilor.

In articulatia femuro-rotuliana, rotula usureaza activitatea cvadricepsului. In momentele flexiei se naste o rezultanta care apasa puternic rotula pe troheea femurala. Fiind trasata de tendonul rotulian aceasta ia contact progresiv cu intreaga suprafata articulara a troheei si se inscrie in santul troheean pe un traiect concav. La inceputul flexiei ia contact cu troheea prin marginea inferioara (1/3) iar cand flexia ajunge la 45 contactul este 1/3 din media troheei. Contractia cvadricepsului in totlitate deplaseaza rotula in sus si in afara.

c) Articulatia gleznei- articulatia tibioperoniera inferioara.

Suprafetele articulare sunt date de fata externa a extremitatii inferioare a tibiei si fata interna a extremitatii inferioare a peroneului, mentinute de o capsula fibroasa intarita cu trei ligamente.

Articulatia gleznei (propriu-zisa) este o articulatie trohleara, avand ca suprafete pensa tibio-peroniana si fata superioara plus partile superioare ale fetelor laterale ale astraganului. Sunt permise miscarii oblice in plan sagital. Suprafetele sunt mentinute in contact de o capsula fibroasa intarita de doua ligamente (intern, extern).

Articulatia medio-tarsiana (chopert) nu participa la miscarea studiata.

In faza a doua intra in actiune lantul triplei extensii (numai pe un picior) in timp ce celalalt este impins in fata .

Pentru articulatia soldului extensia este limitata de partea anterioara a capsului si ligamentului ilio-femural. Extensorii principali sunt: semimembranosu si bicepsul femural, iar ca accesorii: fascicule posterioare ale fesierului mijlociu si micul fesier.

Dincolo de orizontala intervin abductorii, dreptul intern, abductorul extern si muschiul partat femural.

In privinta articulatiei genunchiului, miscarea de extensie este aceea prin care fata posterioara a gambei se departeaza de coapsa. La inceput, miscarea se realizeaza prin rotarea extremitatii femurului, apoi prin rostogolirea lui pe platoul tibial, pana cand axa linga a gambei ajunge in prelungirea celei a coapsei. I se asociaza si o rotatie externa a gambei pe coapsa.

Muschii extensori principali sunt cvadricepsul si tensorul fasciei lata, care realizeaza cu tendonul cvadicipal, rotula si tendonul rotulian, aparatul complex de extensie a genunchiului.

Extensorii au forta de actiune totala de 142,7 Kgm, comparati cu flexorii care au numai 45,7 Kgm. Extensorii actioneaza cu toata forta lor cand se face extensia fortata a genunchiului flexat.

Miscarea de extensie este limitata in primul rand de ligamentul posterior al lui Winshow, de ligamentul incrucisat anterior.

Cand genunchiul este in extensie completa si cvadricepsul contractat, rotula ocupa pozitia sa cea mai inalta, suprafata sa articulara fiind in contact direct cu placa sinoviala a fundului de sac cvadricipital.

3. Din stand, miscarea de indoire la 45 a unui picior, celalalt intins inainte, ridicarea pe ambele picioare ( efort excentric ).

In faza I, lucreaza flexorii pentru un picior (vezi mai sus lantul triplei flexii) si extensorii pentru celalalt.

In faza a II-a, lucreaza lantul triplei extensii.

4. Din stand, indoirea picioarelor la 45 , cu mentinere in izometrie:

indoirea picioarelor-lucreaza lantul triplei flexii;

mentinerea in izometrie-lucreaza concomitent si antagonist cu aceeasi intensitate cele doua lanturi ( ale triplei flexii si extensii ).

In cazul in care bratele sunt intinse inainte, intervine tripla extensie a membrelor superioare, precum si muschii posturali ai trunchiului si cefei

5. Aruncarea mingii medicinale.

Miscarea incepe prin mobilizarea centrului de greutate principal.

Fazele importante ale aruncarii:

pregatirea ( ducerea mingii deasupra capului, sprijinita intre palme ) ;

extensia trunchiului, cu ducerea bratelor spre inapoi;

aruncarea propriu-zisa ( efortul pliometric );

echilibrarea.

Efortul pliometric este eliberarea energiei acumulata in miscarea anterioara ( transformarea din energie potentiala in lucru mecanic ). Centrul de greutate este impins inainte, ia punct fix pe sol si actioneaza lantul deschis ( trunchi+membre superioare ), rezultand miscarea balistica care are ca scop eliberarea prin propulsie retro-anterioara a obiectului.

Revenirea la pozitia de echilibru se face prin interventia muschilor posturali antagonisti. Rolul important revine muschilor membrelor superioare si a dreptilor abdominali. Aceleasi consideratii si pentru exercitiul cu banda elastica.

6. Biomecanica in cadrul regimului concentric.

Factorii cheie in cadrul sariturii de pe ambele picioare sunt corecta executie a miscarii si dezvoltarea fortei in regim de viteza.

Saritura este o desprindere motrica prin care corpul uman realizeaza o desprindere momentana de sol (regimul pliometric).

Traiectoria centrului de greutate- are forme variate, depinzand de tipul sariturii. Forma ei este legata de intensitatea impulsului care a provocat desprinderea corpului de sol, de directia acestui impuls si de intensitatea rezistentei aerului. Doi factori actioneaza asupra organismului (doua forte contrare, dar egale): actiunea gravitatii (forta de actiune) si rezistenta solului (forta de reactiune). Corpul saritorului este ca un arc spinal care se destinde. El se flecteaza mai intai (se aduna in jurul centrului de greutate) si apoi se destinde, marindu-si considerabil presiunea asupra solului.

Fazele deprinderii de pe loc: prebataia, bataia, zborul si aterizarea

a) Prebataia- segmentele se flecteaza (tripla flexie);

b) Bataia- tripla extensie cu proiectarea centrului de greutate inainte, in

sus sau inapoi si in sus;

c)Zborul- faza in care corpul este lipsit de contactul cu solul;

d)    Aterizarea- efectul final al gravitatiei prin care se reia contactul cu

solul.

Prima faza (pregatitoare) este vitala pentru amplitudinea saltului.

Aceasta incepe cu o usoara contractie, determinand flexia soldurilor si genunchilor dar si flexia piciorului (gleznei). Aceasta determina intinderea (stretch-ul) muschilor cheie ai sariturii. Forta produsa de muschii care se scurteaza imediat dupa intindere (reflexmiotatic) este mai mare decat oricare alta produsa de aceiasi muschi. De aceea trebuie crescuta prin exercitii excentric- concentrice. Mai mult, postura flectata creste gradul si durata de aplicare a fortelor de saritura. O saritura eficienta trebuie privita deci ca o realitate a articulatiilor flectate rezultand o miscare rectilinie (drept in sus) a centrului gravitational principal (faza de desprindere). Cand inaltimea maxima este scopul sariturii (blocajul si atacul la fileu), sportivul trebuie sa avanseze in realizarea unei desprinderii cat mai bune.

Desi atat anticiparea, cat si repetarea vor imbunatatii propulsia rolul major revine fortei si coordonarii, care produc o ridicare buna pe verticala ca inaltime. Pentru a da valoare maxima trebuie ca efortul sa fie coordonat din cap pana in picioare.

Cu extensia soldurilor incepe procesul de propulsie, dar extensia genunchiului urmeaza dupa un interval mult mai scurt inca pot fi considerate simultane (concertate). Ultima secventa, flexia plantara a gleznei cu extensia labei piciorului si parasirea solului (desprinderea). Momentul fortei este crescut prin participarea bratului si antebratului cu efect de varf (p<0,05) la cresterea amplitudinii detentei. Gatul si capul in extensie duc la directionalizarea miscarii.

CONCLUZII

Analiza literaturii stiintifice de specialitate si studiul datelor

practice existente, arata ca la baza dezvoltarii fortei musculare se folosesc diferite regimuri de contractie musculara, dintre care: izometric, pliometric, concentric, excentric si altele. Totodata aceste regimuri de contractie sunt argumentate experimental mai mult in antrenamentul sportiv si nu se folosesc pe deplin in cadrul lectiei de educatie fizica.

Programele de educatie fizica existente nu prevad folosirea

regimurilor combinate in dezvoltarea fortei musculare pentru elevele din ciclul liceal.

3. Analiza procentuala a progreselor inregistrate la dezvoltarea fortei a

aratat ca dintre regimurile experimentale cele mai "performante" sunt combinarile izometric-concentric si izometric-pliometric (respectiv au contribuit la dezvoltarea fortei- detenta cu 31,09 si 29

4.Utilizarea in cadrul lectiei de educatie fizica cu eleve de varsta 15-

16 ani a metodelor prin combinari de regimuri de contractii, contribuie la imbunatatirea fortei musculare atat pentru brate, cat si pentru membre inferioare.

a)      Valorile obtinute la masurarea detentei evidentiaza superioritetea

combinarii izometric-concentric, intrucat lucru mecanic deriva din energia potentiala mai mare, in cazul nostru, decat cel obtinut prin relatia izometric-pliometric.

b)      Comune din punct de vedere al componentei izometrice, asocierea

cu regimul concentric este mai buna, datorita faptului ca regimul pliometric, prin prezenta fazei excentrice, reduce energia initiala a sistemului biomecanic.

c)      Intre contractia izometrica si cea pliometrica exista diferentiere,

deoarece in contractia izometrica se face apel la calitatea biometrica-rezistenta, in timp ce in cea pliometrica este solicitata elasticitatea. Comparand regimurile combinate, izometric-pliometric si izometric-concentric, ultimul din punct de vedere fiziologic este mai aproape de obtinerea unor performante mai bune, atat pentru membrele superioare, cat mai ales pentru cele inferioare.

5.Alternanta combinetiei izometric-concentric, in cadrul cercului

sportiv, folosita pentru dezvoltare detentei a reprezentat o metoda justificata, prin diferenta mediilor (11,07 cm) semnificatia progresului (p<0,001) si o crestere procentuala dubla (30.75 ) comparativ cu grupa martor.

6.Testele fiziologice (Ruffier si Sargent) confirma eficienta

combinarii regimurilor experimentale de contractii musculare in dezvoltarea potentialului biomotric.

7.In cadrul lectiei de educatie fizica aceste combinari de regimuri dau

rezultate pozitive numai in condittiile in care dezvoltarea fortei, ca tema, va fi prioritara atat in partea de baza, cat si in cea pregatitoare.

PROPUNERI SI RECOMANDARI

1.Introducera in programa scolara a combinarii regimurilor de contractie, respectand urmatoarele cerinte metodice:

esalonarea programelor de lucru pe 12 lectii de cicluri de patru lectii, cu cresterea gradata a efortului, de la un ciclu la altul;

volumul de lucru se va realiza prin intermediul repetarilor multiple, cu o cuantificare cuprinsa intre 2 serii x 3 repetari, la primul ciclu de lectii, si finalizand cu mentinerea numarului de serii si marirea numarului de repetari;

pauzele, privind programele pantru brate, sunt cuprinse intre 1 si 2 iar pentru membrele inferioare, datorita compexitatii ridicate a mijloacelor utilizate, aceste pauze sunt mai mari: 1,30 si 2,30

dotarea minima obligatorie, cu aparatura necesara utilizarii diferitelor mijloace, care compun programele de lucru, in functie de natura combinarilor de regimuri folosite.

Astfel, sunt necesare: 40 cercuri cu diametrul de 0.07 m, 30 de garduri cu inaltimea minima de 0,45 m, 6 banci de gimnastica, 6 obstacole cu urcare in drepte (0,60 m) pentru membrele inferioare, iar pentru brate 12 mingi medicinale (2 kg) si 12 sandouri elastice.

2. Utilizarea regimurilor alternate in cadrul lectiei de cerc sportiv presupun aplicarea unei metodologii speciale:

aplicarea regimurilor alternate pe durata a 2 cicluri de 3 saptamani, respectand urmatorul grafic: 

determinarea procentului de 100 sa fie realizat prin incercari multiple, in asa fel incat valorile utilizate sa se apropie cat mai mult de realitate;

durata pauzelor sa fie in concordanta cu dificultatea efortului, avandu-se in vedere dinamica in trepte a acestuia

Astfel pentru brate, dozarea este realizata prin 3 serii x 3 repetari, la saptamana cu program de 100 si scade la 2 serii x 2 repetari la saptamana cu program de 30 . Privind pauzele, acestea se reduc de la 2,5 pana la 0,30 , in conformitate cu dificultatea efortului.

In privinta membrelor inferioare, dozarea la ciclul cu incarcatura maxima este de 4 serii x 4 repetari, scazand treptat pana la 3 serii x 2 repetari la cel cu incaraatura de 30 . Pauzele si in aceasta situatie sunt intr-o scadere continua ( de la 2,5 pana la 1 ) in conformitate cu dinamica efortului.

3. Constientizarea elevelor in legatura cu importanta, rolul si locul aplicarii programelor de pregatire musculara in noua orientare metodologica.

4. Extinderea aplicarii regimurilor alternate la toate grupele de cerc sportiv, in functie de natura efortului si specificul ramurii de sport.

5. Avandu-se in vedere noutatea metodei utilizate, consideram necesara informarea cadrelor didactice, prin organizarea de cursuri speciale la nivelul inspectoratelor scolare in privinta modalitatii de combinare a regimurilor de contractie, principii de folosire si metodele de comparare privind natura efortului, specificul combinatiei si utilitatea in lectia de educatie fizica sau cerc sportiv.

BIBLIOGRAFIE

Adam k., Verhoshanski I.V, 1976, Moderne Krafttraining in Sport, Berlin: Barteles und Wernitz.

Bosco C., 1985, Physiological considerations of strenght and explosive power and jumping drills, Conference 82 Proceedings Planning for Elite Performance, aug. 1-5, Ottawa, Canada, CTFA, pag. 20-34.

Bosco C., 1985, Atleticastudi strech- shortening cycle in skeletal muscle function and physiological considerations on explosive power in man, FIDAZ, Centre Studii Ricerche, jan. - fev., pag1-113.

Carstea Gh., 1993, Teoria si metodica educatiei fizice si sportului, Editura Universal, pag. 61-65, 87.

Carstea Gh., 1993, Programarea si planificarea, Editura Universal, pag. 9-12.

Dragan I., 2002, Selectia medico-biologica in sport, Editura Sport-Turism.

DraganI., 2002, Medicina sportiva aplicata, Editura Editis, Bucuresti.

Hakkinen K Komi P., 1985, Change in electrical and mechanical behavior of leg extensor muscles during heavy resistence strength trening, Scandinavian Journal of Sports Sciences, pag. 7, 55-64.

Hakkinen K., Allen M., Komi P., 1985, Chenges in isometric force and relaxation time, electromyographic and muscle fibre characteristics of human skeletal muscle during srength trening and detraining, Acta Phisiologica Scandinavica, pag. 125, 573-585.

10. Harre D., 1972, Trainingslehre, Berlin, Sportverlag.

Harre D., 1976, Trainingslehre, Berlin, Sportverlag.

Helal H., 1986, La force. Im memento de l'educateur sportif, e degre, Insep publication, pag. 143-160.

Hettinger Th., 1973, Muskel Kraftraining, George Thieme Verlag, Stuttgard.

Komi P., 1992, Stretch- shortening cycle, In Strentgh and Power in Sport, Blackwell Scientific Poblications, pag. 169-179.

Maeveev L.P.,1983, Aspects fondamentaux de l'entrainement, Paris, Vigot.

Mitra G., Mogos M.V., 1980, Metodica educatiei fizice scolare, Editura Sport- Turism.

Niculescu M., 1999, Stiinta pregatirii musculare, Editura Universitatii din Pitesti, 1999.

Niculescu M., Teza de doctorat, Chisinau, 1999.

Ozolin N.C., 1972, Metodica antrenamentului sportiv, Editura Stadion, Bucuresti.

Platonov V., 1986, Pregatirea sportivilor calificati, M. FIS, 288c.

Platonov V., 1997, Teoria generala a pregatirii sportivilor in sportul olimpic, Kiev, Olimpiiskaia literatura, 584c.

ANEXE

ANEXA NR.1.

Combinatia "concentric- pliometric" pentru

membrele inferioare

1.concentric+pliometric

Membrele inferioare

Obiectiv: tonificarea musculaturii cvadriceps si triceps sural

Stand: indoirea picioarelor pana la 90 urmata de ridicarea pe un picior, celalalt intins inainte. Se repeta alternativ + sarituri alternative, de pe un picior pe celalalt, prin cercuri incrucisate.

ANEXA NR.2.

Combinatia "concentric-pliometric"

pentru membrele inferioare.

2.excentric+pliometric

Membrele inferioare

Obiectiv: tonificarea musculaturii cvadriceps si triceps sural

Stand: indoirea unui picior pana la 90 celalalt intins inainte, ridicare pe ambele picioare. Se repeta alternativ+Sarituri alternative, prin cercuri decalate.

ANEXA NR.3.

Combinatia "izometric-pliometric"

pentru membrele inferioare

3.izometric+pliometric

Membre inferioare

Obiectiv:tonificarea musculaturii cvadriceps fesieri si triceps sural

Stand: bratele inainte-indoirea genunchilor la 90 si mentinerea in contractie izometrica+sarituri peste garduri.

ANEXA NR.4.

Combinatia "izometric-concentric"

pentru membrele inferioare

4. izometric+concentric

Membre inferioare

Obiectiv: tonificarea musculaturii cvadriceps fesierul mare si triceps sural

Spatele sprijinit pe perete ( in semiflexie )- mentinere in izometrie+sarituri pe verticala, cu plecare din sezand departat si aterizare in stand pe banca de gimnastica.

ANEXA NR.5.

Combinatia "izometric-excentric"

pentru membrele inferioare

5. izometric+excentric

Membre inferioare

Obiectiv: tonificarea musculaturii cvadriceps fesieri si triceps sural

Stand in semiflexie pe un obstacol, mentinere in izometrie. Aterizare de pe obstacol pe sol ( urcarea pe urmatorul obstacol se realizeaza cu ajutorul treptelor).

ANEXA NR.6.

Combinatia "izometric-excentric"

pentru brate.

2. izometric+excentric

Brate

Obiectiv: tonificarea musculaturii pectorale, deltoid, trapez si biceps brahial.

Pozitia: stand, bratele inainte cu mingea medicinala sustinuta intre palme. Se mentine pozitia in contractie izometrica+Pozitia:sprijin culcat facial, picioarele pe un obstacol. Indoirea lenta a bratelor ( miscare controlata ) revenire cu ajutor.

ANEXA NR.7.

Combinatia izometric-pliometric

pentru brate.

3.izometric+pliometric

Brate

Obiectiv : tonificarea musculaturii triceps brahial.

Pozitia: sprijin culcat facial, cu bratele in semiflexie-mentinere in contractie izometrica+flotari.

ANEXA NR.8.

Combinatia "izometric-concentric"

pentru brate.

4. izometric+concentric

Brate

Obiectiv: sprijin facial pe capetele a doua obstacole in semiflexie cu mentinere in izometrie+Pozitia: stand departat cu picioarele inainte, bratele sus, apucat de capetele benzii elastice. Ducerea bratelor inainte cu intinderea sandoului, revenirea facandu-se prin inertie ( miscare pasiva ).

ANEXA NR. 9.

Combinatia " excentric- pliometric"

pentru brate

5. excentric+pliometric

Brate

Obiectiv: tonificarea musculaturii biceps brahial si triceps brahial.

Pozitia: sprijin culcat facial, picioarele pe un obstacol. Indoirea lenta a bratelor ( miscarea pasiva, controlata ) revenire cu ajutor+aruncarea mingii medicinale ( 2 kg ) cu doua maini de deasupra capului.

ANEXA NR.10.