Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice




Acasa » referate » psihologie psihiatrie » sociologie
Terorismul strategic. De la pax americana la noua restructurare mondiala

Terorismul strategic. De la pax americana la noua restructurare mondiala




Terorismul strategic. De la pax americana la noua restructurare mondiala

Motto

Politica Statelor Unite este cheia ordinii mondiale.

Zbigniew Brzezinski


Violenta cu care atentatorii au rapus atatea vieti omenesti nevinovate in noua era a terorismului post 11 septembrie a demonstrat, pe langa o cruzime fara margini si o anumita stratagema care a fortat o lume intreaga sa-si reconsidere pozitiile. Strategiile de securitate globale au devenit aproape inutilizabile in fata unui inamic fara chip, dar atat de eficient si de necrutator.

Aceasta noua forma de terorism nu mai are la baza hazardul. Este un terorism gandit, un terorism al scopurilor precise si al tintelor bine definite. Pozitionarea unor piese deosebit de importante pe marea tabla de sah a politcii internationale au transformat teroristul in actor al scenei globale. Personaj activ, noul terorist isi abandoneaza uneori elanurile revolutionare, renunta la impulsurile naive pentru a se concentra asupra unor strategii diabolice, al caror scop final nu este numai producerea de roaza, ci influentarea de decizii politice.

Intr-o lume globalizata, globalizarea terorismului nu mai este doar un pericol, ci a devenit deja o amenintare. Raspunsurile comunitatii internationale nu se lasa insa asteptate. De fapt acesta a fost si scopul : acela de a imparti lumea in buni si rai, in teroristi si antiteroristi. In tot acest melanj mai putin rational, dominat de un pragatism feroce, teroristul nu mai este un simplu luptator. El devine un strateg care poate inclina echilibrul balantelor de putere. El iese din promiscuitate si se bucura de reflectoarele rampei pe o scena tragica ale carei spectacole sinistre suntem obligati sa le urmarim zi de zi.

11 Septembrie 2001 – SUA, 11 Martie 2004 – Madrid, 07 iunie 2005 – Londra, pentru a nu mai aminti si de tragedia copiilor din Beslan de la 01 septembrie 2004, au demonstrat ca un grup terorist poate planifica, finanta si indeplini un atac deosebit, avand acces la tehnologie. Au demonstrat ca teroristii pot fi vecinii nostri, prietenii si camarazii nostrii. Au demonstrat ca nu exista loc pe care sa nu-l poata lovi. Au demonstrat ca pot exista consecinte profunde si fara precedent: folosirea terorii  pentru a modifica optiuni si decizii.

Teroristii sunt convinsi ca violenta functioneaza. Si odata invatati este greu de crezut ca lectia se va limita la vreunul dintre spatiile enumerate. In mintea adeptilor actiunilor de violenta extrema, popoare intregi, daca vor fi supuse unor maceluri oribile, vor putea fi manipulate pentru a actiona intr-o directie partizana terorismului. Amploarea si consecintele actiunilor teroriste au aratat ca lumea civilizata are un nou adversar perfid, imprevizibil si deosebit de periculos: terorismul.       

S-a spus despre atentatul din 11 septembrie 2001de la New York ca va schimba lumea, ca nimic nu va mai fi la fel ca inainte de acest atentat. Asemenea afirmatie a fost, fara indoiala, marcata emotional, dar in buna masura este demna de luat in seama intrucat cel putin atitudinea si, in linii importante, intreaga politica a Statelor Unite au luat o turnura diferita.

Izbucnirea razboiului din Irak a dat raspuns multor semne de intrebare legate de orientarile politicii externe a administratiei Bush. “Irakul este doar un test, aceasta tara fiind perceputa la Washington drept o tinta usoara, explica Noam Chomsky. Dupa aceea americanii vor trece la cazuri mai grele. Prin respectivul test, vor sa stabileasca o <<noua norma>> in relatiile internationale: razboiul preventiv. Aceasta doctrina semnifica faptul ca SUA, si numai SUA, au dreptul de a ataca orice stat considerat a fi un rival”.

Pe de alta parte, in fata formelor de terorism strategic, singura arma eficace se dovedeste a fi lovitura preemptiva, executata aticipat, intr-un moment in care o posibila situatie de criza generata de o actiune terorista ar mai putea fi gestionata optim.

Pentru ideologii neoconservatori ai politicii externe americane, prabusirea regimului lui Saddam Hussein a constituit o borna in istorie. Ea insemana, dupa infrangerea talibanilor din Afganistan, prima mare batalie – victorioasa – a “celui de-al patrulea razboi mondial”. Cel pe care America l-a proclamat ca fiind impotriva raului. America definita la Washington, dar nu numai, drept imperiul timpurilor moderne, reprezentanta Binelui, cum declara foarte recent seful Casei Albe, modelul de democratie bun de implantat in alte zone ale globului.

O hegemonie care se manifesta ca atare in mod necesar: fara asumarea, de catre Statele Unite, a responsabilitatilor privind securitatea internationala, lumea ar cadea prada anarhiei si haosului. De aceea, sustin doi dintre ideologii admiratori ferventi ai presedintelui Bush, “Washingtonul trebuie sa fie liber in a-si exercita puterea oricand considera necesar”. Probabil ca de aici, in paranteza fie spus, alergarea la tratate, primul semnal fiind refuzul de a semna protocolul de la Kyoto. Cat de mare poate fi susceptibilitatea oficiala – si nivelul presiunilor – a aratat-o apoi decizia Washingtonului de a suspenda ajutorul militar pentru statele care nu au vrut sa incheie acorduri bilaterale privind imunitatea soldatilor americani ce ar fi adusi in fata Curtii Penale Internationale, insarcinata sa judece crime de razboi.

Noua politica americana de securitate globala a starnit teama si a creat un front larg de opozitie. In doar doua luni, coalitia internationala impotriva terorismului s-a vazut minata de “razboiul preventiv” din Irak, in care SUA s-au implicat in mod deliberat si unilateral, fara girul Natiunilor Unite. Dreptul fortei a prevalat asupra fortei dreptului. In acel moment, relatiile transatlantice au intrat intr-una din crizele cele mai grave cunoscute pana acum. Franta si Germania, carora li s-a alaturat Rusia, au format “axa pacii”, la care s-a raliat apoi China. Dar si alti importanti actori de calibru regional, ca si multe state arabe si musulmane, care au condamnat razboiul impotriva Irakului. Un numar de tari, mult mai putine, au sprijinit pozitia americana: Marea Britanie, aliatul fidel al SUA, cateva state europene, intre care Spania si Italia, cei mai multi dintre candidatii la UE, intre care Romania, apoi Australia, Pakistan etc. Si intr-un caz, si intr-altul, atitudinea adoptata a avut motivatii total diferite, dictate de interesele proprii. Care, in mare parte, sunt deja cunoscute.

Dar au existat pentru Statele Unite si surprizele: Turcia, aliatul pana atunci foarte loial. Parlamentul de la Ankara a refuzat sa-si dea acordul pentru tranzitarea, pe teritoriul turc, a trupelor americane implicate in razboiul din Irak. Tot tara aliata (si tot musulmana), Arabia Saudita a evitat o angajare militara alaturi de Washington, mai ales dupa ce a constatat ca nu era privita chiar cu ochi buni, ca in trecut. Un val de antiamericanism a cuprins intreg globul, anihiland simpatia manifestata dupa atentatele de la 11 septembrie si provocand probleme pe plan intern guvernelor proamericane.

Se pun cateva intrebari-cheie, comenteaza istoricul londonez Eric Hobsbaum. Ce vor face in continuare americanii si cum vor reactiona celelalte tari? Vor sprijini unele, ca Marea Britanie, tot ceea ce planuiesc Statele Unite? Guvernele lor ar trebui sa spuna Washingtonului ca exista limite. Cum au procedat turcii, exemplul cel mai pozitiv. Ei au aratat ca sunt lucruri pe care nu sunt pregatiti sa le faca, chiar daca vor trebui sa plateasca pentru asta”.

Raportul Institutului International de Studii Strategice de la Londra, dat publicitatii la 19 octombrie 2004, atrage atentia nu asupra cauzelor interventiei in Irak, ci asupra efectelor razboiului si a greselilor facute de catre administratia americana in teatrul de lupta. “Modificarile intervenite in cadrul aliantelor traditionale, impreuna cu formarea unor coalitii temporare, de cele mai multe ori alcatuite din state foarte diferite, reprezinta o provocare in ceea ce priveste compatibilitatea si interoperabilitatea acestora. Spre exemplu, Statele Unite se confrunta in Irak cu probleme de interoperabilitate cu anumiti aliati, deoarece accentul pe care il pune Washingtonul pe misiunile combatante nu se impaca bine cu termenul de operatiune de mentinere a pacii. Coalitiei din Irak ii lipseste coeziunea”. O concluzie interesanta, care agita si mai mult apele, deja tulburi, in lumea analistilor independenti.

Constiente ca nu pot egala puterea militara americana, ca nu au cum apela la ceea ce specialistii numesc hard balancing – reechilibrarea prin forta (cursa a inarmarilor, aliante razboinice etc.) –, statele care s-au opus interventiei americane in Irak au trecut la apararea intereselor lor prin alte mijloace: recurgerea la institutiile internationale, presiuni economice, manevre diplomatice. Este ceea ce Robert A. Pape, profesor de stiinte politice la Universitatea din Chicago, numeste soft balancing – reechilibrarea prin alte masuri decat cele de forta. Masuri pasnice, “blande”, aplicate fara bruschete.

De pilda, europenii ameninta economia americana prin perspectiva achizitionarii petrolului in euro si mai putin in dolari. Ar putea, totodata, pune in pericol securitatea Americii prin facilitarea construirii de reactoare nucleare in Iran (ceea ce Rusia face deja) si in alte zone ale lumii. Un mijloc de reechilibrare pasnica l-au constituit, de asemenea, inspectiile ONU de dezarmare a Irakului: printr-o serie de manevre diplomatice, statele aflate in opozitie cu SUA au reusit sa intarzie planurile de razboi ale Washingtonului. Pe de alta parte, pentru a putea ridica, dupa incheierea razboiului, sanctiunile impuse Bagdadului de Natiunile Unite, America a fost obligata sa recurga la cadrul organizatiei internationale, iar aici sa negocieze cu o adversara din “tabara pacii”.

Evolutiile postconflict de la Bagdad au dus lucrurile si mai departe. “Washingtonul trebuie sa faca mai mult pentru redresarea Irakului. Ceea ce va necesita mai multa atentie din partea Casei Albe, mai multi bani din partea Congresului si un punct final costisitoarei rezistente a Americii fata de un rol mai mare al ONU”. Aceasta sugestie de directionare politica initiata de prestigiosul New York Times a gasit ecou in Senatul american, atat printre republicani, cat si printre democrati. Toti au sesizat, practic recunoscut, unde se afla punctul nevralgic: “Avem nevoie de o oarecare legitimitate pentru actiunile americane din Irak. Ceea ce inseamna o mai mare implicare a Natiunilor Unite si a tarilor arabe”, a declarat, pentru canalul CNN, senatorul republican Chuk Hagel. Si el, si colegul lui democrat Joseph Biden, principalul reprezentant al partidului sau in Comisia pentru politica externa a Senatului, sunt de parere ca, fiind pierderile de vieti omenesti si dificultatile intampinate, coalitia pro-razboi va fi obligata sa apeleze la sprijinul unor tari de la marginea sau din afara ei. “Vreau sa vad ecusoane franceze, germane si turcesti pe bratul celor ce patruleaza pe strazile Bagdadului. Este o modalitate de a transmite irakienilor ca noi (americanii) nu ne aflam acolo ca ocupanti. Membrii comunitatii internationale se afla acolo in calitate de eliberatori”, a declarat pentru Fox News, senatorul Biden.



Dupa ce au incercat fara succes sa obtina girul Natiunilor Unite pentru a interveni in Irak, SUA sunt acum inca in cautare de legitimitate internationala pentru a cuceri pacea. Cei doi senatori au facut declaratiile de mai sus dupa o calatorie la Bagdad, care i-a convins ca artileria grea nu este suficienta: cei 146.000 de soldati americani sunt luati drept tinta de tragatorii irakieni din cauza ecusoanelor lor simbolizand o armata de ocupatie. Totodata, remarcand ca sondajele de opinie indica o serioasa erodare a sprijinului popular american fata de politica Washingtonului in Irak, presedintele majoritatii republicane din Senat, Bill Frist, s-a declarat favorabil “unei mai mari implicari a lumii, a globului, pentru ca este vorba de libertate, nu numai a Statelor Unite, nu numai a Irakului, ci si a populatiei de pe intreaga planeta”. Tot el a vorbit despre participarea NATO, “deschisa tuturor celor care au capacitatea si vointa s-o faca”. Richard Boucher, purtator de cuvant al Departamentului de Stat, a confirmat ca, la Bruxelles, continua discutiile pe marginea rolului semnificativ pe care ar trebui sa-l aiba Alianta in reconstructia Irakului. Va fi insa o participare sub stindardul NATO, ca entitate, sau una pe baza de voluntariat, fiecare tara venind sub drapelul propriu? Pana in prezent, 15 state s-au angajat sa trimita trupe pentru constituirea unei forte multinationale de 9.200 de soldati plasati sub conducerea Poloniei, ca forte de sprijin pentru americani si cei 12.000 de militari britanici. Printre participanti nu s-au inumarat Franta si Germania cele doua reprezentante ale “vechii Europe” fiind lasate deoparte.

Oricare vor fi evolutiile, fapt este ca Washingtonul s-a vazut nevoit sa reevalueze situatia din Irak: “Am avut un plan, declara Paul Bremer, administratorul civil american, dar constatam ca este extrem de greu de aplicat”. Asa este si in Afganistan, asa va fi, probabil, si in Liberia, unde americanii au fost chemati sa calmeze tensiunile interne. Concluzia o trage redactorul-sef al editiei internationale a revistei News Week, Fareed Zaharia: “Suntem imbatabili in razboi, dar neindemanatici cand este vorba de pace”.

Putin numerosi, dar foarte influenti la Casa Alba, ideologii neoconservatori vad instituindu-se pe mapamond un fel de pace – pacea americana. Statele Unite au, potrivit lor, o “misiune universala”; valorile americane sunt de asemenea universale, bune pentru intreaga planeta; regimurile care ameninta lumea “civilizata” trebuie, in consecinta, schimbate. “O adevarata revolutie strategica, conchid ei. Careia omenirea inca nu i-a masurat toate efectele”.

Daca in lucrarea “Marele esichier”, Zbigniew Brzezinski afirma ca SUA nu ar trebui sa se implice foarte mult pe scena Orientului Mijlociu, iata ca, in ultima sa carte “S.U.A.: Dominatie mondiala sau lider global”, analistul sustine contrariul[5]. Conform recenziei promovata de catre Agentia “Rusia la zi”, una dintre marile probleme actuale este: “Ce trebuie sa faca SUA atunci cand poate face orice?”. Greu raspunsul pentru dilema “Ce va deveni Washingtonul intr-o lume globalizata: stapan sau lider?”

Unele clarificari in ceea ce priveste coordonatele politicii de securitatea SUA in perioada celui de-al doilea mandat prezidential al lui George W. Bush au fost deja conturate de grupul neoconservatorilor de la “Project for New American Century” (P.N.A.C.). Frank Gaffney – fondator si presedinte al “Centre for Security Policy” (CSP , Centrul pentru Politica de Securitate) a publicat pe 5 noiembrie 2004 o lista de “tinte” ale actualei politici americane. Sintetizate, aceste obiective duc mai departe imperativele Noii Ordini Mondiale, la inceputul secolului XXI: (1) distrugerea orasului Fallujah si a altor centre de rezistenta regionala islamica, care vor permite astfel organizarea unor alegeri in Irak si “democratizarea” tarii, in perspectiva; (2) ”schimbarea de regim” intr-un fel sau altul – in Iran si Coreea de Nord, state care, potrivit SUA, prezinta mari riscuri nucleare; (3) mentinerea unei stranse aliante cu Israelul si distrugerea inamicilor comuni (Iran si Siria), in primul rand), mentalitatea fiind “cine vrea sa distruga Israelul vrea sa distruga mai intai Statele Unite”, lansata de PNAC; (4) “ingradirea” influentei Frantei si Germaniei, care au angajat UE intr-o competitie mondiala cu Statele Unite avand drept aliati Rusia si China; (5) aplicarea unor strategii fata de comertul si forta militara in mare ascensiune a Chinei, precum si fata de atitudinea autoritara si agresiva a lui Vladimir Putin fata de fostele republici sovietice (mai ales cele bogate in petrol); (6) o noua strategie a SUA fata de America Latina, unde s-au manifestat atitudini anti-americane in primul mandat Bush; (7) eliminarea influentei mondiale a “islamo-fascismului” (termen complex nou in politologia americana, lansata de PNAC, care desemneaza ideologia statelor arabe ostile SUA si Israel).

Un studiu elaborat de Heritage Fundation, referitor la noul context al securitatii mondiale, subliniaza ca regandirea prezentei militare americane in lume este o necesitate de ordin strategic, pentru asigurarea securitatii Statelor Unite. Autorii studiului apreciaza ca, dupa conflictul din Irak, a devenit evident ca locatiile actuale ale fortelor americane din lume, in principal din Europa, nu mai raspund pe deplin noilor provocari ale secolului XXI. Ei citeaza in acest sens declaratiile consilierului prezidential pentru securitate nationala Condolezza Rice, desemnata, in cel de al doilea mandat prezidential pentru George W. Bush, in locul demisionarului Powell, care a atras atentia ca 11 septembrie 2001 a reprezentat un eveniment de cotitura ce a determinat modificari esentiale in politica internationala.

Prin urmare, potrivit analistilor de la Heritage Fundation, Statele Unite trebuie sa-si regandeasca prezenta militara in lume sau in Europa pe baza a patru principii: (1) realizarea obiectivelor strategice; (2) cresterea abilitatii de a raspunde actualelor amenintari si transformarea capacitatilor militare de asa maniera incat sa poata face fata pericolelor neprevazute ale viitorului; (3) adaptarea la noile realitati politice ale secolului XXI; (4) limitarea costurilor economice ale dispozitivelor militare.

 Potrivit Heritage Fundation, cele mai probabile zone de conflict, de gradul 0, par a fi Caucazul, Irakul, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, ceea ce face ca bazele americane din Germania in sine sa nu mai foloseasca intereselor strategice ale Statelor Unite. In plus, in prezent Statele Unite sunt prea dependente de un numar restrans de state europene, printre care Turcia, care este supusa unor presiuni intense atat pe plan intern, cat si international.

Din acest punct de vedere, amplasarea unor baze militare in Romania si Bulgaria ar permite Statelor Unite sa se apropie de potentialele amenintari, fara sa mai oblige Turcia, un aliat important al Washingtonului, sa sprijine o actiune care ar parea strict in interesul americanilor (aluzie directa la refuzul interventiei militare din partea Turciei in Irak, teatrul propriu de actiune acoperind numai Kurdistanul). Crearea unor baze in Romania si Bulgaria ar presupune si un alt avantaj militar. Spre deosebire de Germania, unde legislatia de protectie a mediului este destul de stricta, facand imposibile anumite exercitii ale trupelor, in tarile est-europene fortele militare americane s-ar putea antrena fara restrictii, mentinandu-si astfel nivelul de pregatire necesar unei angajari imediate in conflict.

Totusi, analistii citati insista asupra faptului ca bazele nu vor trebui sa fie asemanatoare celor din Europa Occidentala ci, mai degraba celor din Coreea de Sud, unde militarii sunt gazduiti prin rotatie, pentru perioade de sase luni – un an, evitandu-se costurile intretinerii familiilor acestora. In final, un argument deloc de neglijat, potrivit Heritage Fundation, ar putea fi cel al sporirii nivelului de colaborare dintre Armatele Aliantei Nord-Atlantice si crearea unui climat de stabilitate si incredere intre populatiile din partea de est a continentului european si fortele americane, ceea ce ar duce la o dezvoltare politica si economica a zonei pe model occidental.

Plasarea americanilor in Romania, prin preluarea unor baze militare de malul Marii Negre, le confera si un alt avantaj geostrategic: accesul direct la noile rute de petrol si gaze stabilite deja dupa ocuparea Ceceniei, Afganistanului si Irakului, motiv de rivalitate intre Rusia si Statele Unite.

Noua Strategie de Securitate Nationala a SUA acorda o importanta deosebita si modelarii mediului international de securitate in concordanta cu interesele vitale americane si executarii actiunilor armate preventive pentru apararea acestora, unilateral sau in cadrul unor coalitii “ad-hoc”.

Constienta ca mijloacele de care dispune sunt totusi limitate, SUA atrag la colaborare si la cooperare activa statele loiale interesate si pe cele care au o pozitie geostrategica favorabila proiectarii intereselor ei in anumite zone. In contextul actual, una din prioritatile politicii externe americane este Orientul Mijlociu, cu extensie catre Asia Centrala si zona caucaziano-caspica. Pentru controlul si gestionarea prezenta si viitoare a acestor zone, SUA solicita o implicare mai semnificativa a NATO si propune redizlocarea unor forte, baze si facilitati militare catre Est, pentru a-si asigura proiectarea strategiilor proprii de securitate, in special in zona Marii Negre si Orientului Mijlociu, unde au interese economice foarte mari, acum si in perspectiva, in zona securitatii energetice si a asigurarii libertatii de utilizare a cailor de comunicatii terestre, aeriene si navale.



Este de presupus ca in viitor actiunile politico-militare americane si aliate in spatiul afro-asiatic se vor desfasura intr-o conceptie unica si in etape succesive, urmarindu-se, pe termen lung, rezolvarea problemelor din Irak, Afganistan, Iran, Siria, Pakistan-India, Arabia Saudita si statele din Asia Centrala. Constiente de ostilitatea unei parti a lumii islamice fata de americani si fata de valorile occidentale in general, SUA vor cauta prin toate mijloacele sa impiedice realizarea unei coalitii regionale in Orientul Mijlociu.

Desigur, va exista reactie din partea unor centre de putere, opozitie din partea unor state arabe si chiar a unor structuri internationale, dar se pare ca exista interesul deosebit si fermitatea necesara pentru implementarea in zona a unui asemenea scenariu, care, o data solutionat, va fi avantajos nu numai pentru SUA, ci si pentru toate celelalte centre de putere. Raporturile SUA cu Rusia se vor imbunatati si dezvolta, urmarindu-se implicarea acesteia in unele initiative euroatlantice, in special in lupta impotriva terorismului international.

Noua Strategie de Securitate Nationala abandoneaza conceptul anterior al descurajarii, in favoarea strategiei loviturilor preventive impotriva statelor ostile si gruparilor teroriste care ameninta sau ar putea ameninta securitatea sau interesele SUA oriunde in lume. In acest scop se prevede crearea unor “forte de lupta rapide”. Documentul prevede, de asemenea, ca SUA poate declansa actiuni militare “atunci cand este necesar”, pentru prevenirea unui eventual atac la adresa tarii. “Date fiind scopurile statelor rebele si teroriste, Statele Unite nu se mai pot baza pe o pozitie de reactie, asa cum am facut-o in trecut (…). Nu le putem permite inamicilor nostri sa loveasca primii”, scria George W. Bush in “Strategia Nationala de Securitate” a Statelor Unite ale Americii. “Riscul de a ramane pasivi este mai mare si argumentul in favoarea actiunilor preventive pentru a ne apara este mai puternic, chiar daca exista incertitudini asupra momentului si locului atacurilor inamice”, se mentiona in documentul de la Casa Alba. Pentru a contracara si impiedica “asemenea acte de ostilitate din partea adversarilor”, America va actiona “in caz de necesitate, in mod preventiv”, mai preciza presedintele american.

Acelasi document defineste extinderea sprijinului pentru dezvoltare si comert liber, promovarea democratiei si lupta impotriva maladiilor, ca elemente esentiale ale strategiei de securitate americane.

Scopurile operationale ale Fortelor Armate ale SUA au fost definite in documentul mai sus-mentionat, dupa cum urmeaza:

(1) protectia teritoriului SUA si apararea impotriva armelor de distrugere in masa si mijloacelor de transport si lovire a acestora;

(2) proiectarea si sustinerea puterii la mare distanta;

(3) impiedicarea existentei “sanctuarelor inamice”, prin dezvoltarea capabilitatilor pentru supravegherea permanenta, descoperirea si lovirea rapida a acestora;

(4)  dezvoltarea tehnologiilor si a conceptelor razboiului centrat pe retea, pentru a fi racordate actiunilor fortelor intrunite;

(5) protectia sistemelor informationale la atacurile adversarilor;

(6) mentinerea acesului liber a spatiului si protectia capabilitatilor spatiale ale SUA, fata de atacul inamic.

SUA vor continua sa-si asume marile decizii politice si militare, cu riscurile pe care le presupune o economie puternica si flexibila, dar inca dependenta de resursele strategice repartizate inegal pe glob. Scopul declarat al americanilor nu mai este in prezent “de a gasi putere pentru realizarea apararii, ci de a gasi angajamente pentru folosirea acestei puteri”.

 Nu a trecut mult timp si Statele Unite utilizau in premiera aceasta strategie, devenita oficiala, declansand invazia Irakului, cu atat mai mult cu cat o eventuala interventie in Iran oricand este posibila.

Cum va arata insa lumea peste 15-20 de ani? Vor aparea centre de putere capabile sa conteste suprematia americana? Care vor fi conflictele viitorului si ce anume le va motiva?

Redefinirea centrelor de putere este deja o certitudine. Demersul de la unipolaritate catre o lume multipolara va fi de lunga durata, timp in care comunitatea internationala va cunoaste, probabil, o restructurare profunda, iar integrarea globala si cea regionala vor coexista cu tendinta contradictorie de fragmentare si ierarhizare a lumii.

In timp ce globalizarea face aproape improbabil un razboi intre marile puteri, amplificarea riscurilor asimetrice genereaza tot mai des motive de conflict. In conditiile diminuarii rapide a resurselor naturale, concomitent cu cresterea demografica accentuata, batalia pentru resursele strategice a ramas cel mai stabil element provocator de conflict. Lupta pentru acestea se va intensifica, iar regruparea tarilor, in functie de interese, in jurul noilor centre de putere se va contura din ce in ce mai evident. Vom asista, probabil, la afirmarea si cresterea presiunii acestora pentru atragerea in sfera lor de influenta a unui numar cat mai mare de tari in scopul de a ocupa un loc cat mai avantajos in noua ordine mondiala. Aceasta configuratie va fi hotarata de interese, de capacitatea de cunoastere, de volumul si calitatea informatiilor, de puterea tehnologica si de accesul la resurse.

Intre centrele de putere deja conturate, Statele Unite si Uniunea Europeana, pe de o parte, China si Japonia, pe de alta parte, la care se vor adauga din ce in ce mai evident Rusia si India, se vor dezvolta atat relatii de acceptare, dar si de contestare, pe baza parteneriatului activ, initiat odata cu declansarea campaniei mondiale impotriva terorismului.

Interesele geostrategice si geopolitice ale Europei si Americii de Nord vor ramane convergente, chiar daca, pe plan economic si politic, competitia se va accentua. Mai mult, aceasta competitie va accentua gradul de interdependenta, de cooperare si de interoperabilitate intre centrele de putere si indeosebi intre Statele Unite, Uniunea Europeana si Rusia. Se apreciaza ca atat actualul cat si viitorul context de securitate vor determina schimbari majore in fizionomia structurilor de securitate si in modul lor de actiune.

Perspective sunt insa sumbre. Fostul secretar general al NATO, lordul Robertson, avertiza, la Summit-ul din noiembrie 2002 de la Praga, ca, pe termen mediu, se preconizeaza un tablou sumbru al planetei, omenirea se va confrunta cu cinci riscuri majore, determinate de: (1) instabilitatea sporita; (2) cresterea fluxurilor migratoare si de refuguati; (3) multiplicarea si diversificarea actelor de terorism; (4) marirea numarului de state aflate in criza; (5) proliferarea fara precedent a armelor de distrugere in masa.

Ca un corolar al celor preconizate de oficialul NATO, razboiul din Irak a provocat, chiar inainte de a incepe, o dezbinare nedorita a solidaritatii democratiilor occidentale si aproape a intregii comunitati internationale care, dupa tragedia de la 11 septembrie 2001, parea mai unita ca oricand in lupta impotriva terorismului. Era unita si, probabil, va ramane si in continuare unita, intrucat lupta impotriva terorismului este, intr-adevar, un obiectiv strategic comun si un sens al efortului de securitate al omenirii.

Criza irakiana va avea consecinte perpetue. Divergentele pe tema dezarmarii sau inlaturarii regimului lui Saddam Hussein s-au transformat in dispute care au divizat profund ONU, Alianta Nord-Atlantica si Uniunea Europeana cu membrii sai actuali sau viitori. Vechii aliati si-au adus reciproc acuzatii, mai mult in spatiul retoricii, iar guvernele s-au gasit adesea pe lungimi de unda diferite de cele ale propriei opinii publice, in principiu reticenta fata de razboi. Dincolo de teama Irakului, s-au evidentiat viziuni sensibil diferite asupra legalitatii internationale si locului viitoarei Europe unite in lume. In final, divergentele s-au atenuat, interesele au predominat, dar nu fara a lasa urme.

Lumea democratiilor liberale, in pragul careia ne aflam, se dovedeste, inca o data, mult mai complexa decat delimitarea clara intre bine si rau din vremurile apuse ale razboiului rece.

Decizia Statelor Unite de a porni, cu orice pret, razboiul din Irak nu numai ca a generat si a confirmat ruptura aparuta in randul aliatilor traditionali, dar a si favorizat formarea intempestiva a doua grupuri de interese contradictorii, Statele Unite, Marea Britanie si aliatii lor, pe de o parte, si Franta Germania, Rusia si China, pe de alta parte, reusind sa faramiteze si mai mult batranul continent european.



Prin stabilirea de etichete precum “vechea Europa” si “noua Europa”, SUA au readus in actualitate posibilitatea unei divizari de moment dintre state, pe criterii mai mult sau mai putin subiective, receptata in mediile politice internationale ca o impunere a vointei Washingtonului, desi cei mai multi politologi apreciasera, dupa reuniunea din decembrie de la Copenhaga, ca aceasta divizare a fost stearsa pentru totdeauna din fizionomia Europei.

America risca sa ramana singurul lider global pe termen lung. Evolutia evenimentelor din Golf, razboiul si perioada post-razboi din Irak au determinat schimbari majore nu numai la nivelul lumii arabe, dar vor influenta intregul sistem de securitate actual. Astfel, relatiile dintre Orient si Occident, cat si cele euroatlantice vor avea noi conotatii si noi elemente de incidenta. Pe aceasta baza vor fi stabilite noi coordonate de dialog politic si diplomatic in cadrul structurilor de securitate internationale, vor fi elaborate noi criterii si reguli de formare, conducere si functionare a acestora, astfel incat procesul decizional sa fie adaptat conditiilor tot mai complexe impuse de necesitatea combaterii terorismului si de noile realitati internationale.

Proaspatul conflict israeliano-libian a convins o lume intreaga atat de dinamica actuala a scenei geopolitice mondiale, cat ai ales de forta de penetrabilitate in actul decizional strategic al unui stat a organizatiilor teroriste, care, in mod fericit, in cazul de fata nu a actionat fatis.

In viitor “totul se va schimba pretutindeni. Nu va exista un loc pe plan international in care situatia sa ramana la fel… Ne vom reconcilia pozitia peste tot – in Coreea, in Japonia, pretudindeni”, afirma Douglas Feith, subsecretarul Apararii pe probleme de politica al Statelor Unite.

Se contureaza, deci, in urmatorii 15-20 de ani, perspectiva unei lumi multipolare cu responsabilitati limitate, in cadrul careia Statele Unite vor ramane lider global, iar, la nivel regional, prin mecanisme specifice, vor coopera cu celelalte centre de putere/lideri regionali, precum Uniunea Europeana, Japonia, China, Rusia, India etc.

In aceste conditii, se poate aprecia ca viitorul demersului catre multipolaritate va fi mai lung, mai complex si mai dificil decat se preconiza initial. Fizionomia ierarhiei mondiale va fi, desigur, noua si imprevizibila mai ales datorita punerii in practica, din ce in ce ai des, a principiilot terorismului strategic.

Scenariile de constituire a unei noi restructurari a ierarhiei mondiale vor comporta viziuni pe cat de inedite, pe atat de probabile, materializarea lor depinzand clar de relatiile bazate pe interese dintre actorii principali ai scenei politice mondiale, in care Statele Unite vor detine, in continuare, pe termen lung, rolul principal.

Bibliografie:

·  Aradavoaice Gh., Naghi G., Nita D., Sfarsitul terorismului?, Ed. Antet, Bucuresti, 2002.

·  Bica Gh., Burdusel M.T., Suportul financiar al terorismului international, Ed. Eficient, Bucuresti, 2001.

·  Maricel Antipa, Securitatea si terorismul, Ed. Celsius, Bucuresti, 2004.

·  Cristian Barna, Terorismul incotro?, Ed. TopForm, Bucuresti, 2005.

·  Paul Vasile, Asimetria strategica – Riscuri, amenintari si conflicte asimetrice, Ed. D.B.H., Bucuresti, 2001.

·  Vasile Simileanu, Radiografia terorismului, Ed. TopForm, Bucuresti, 2004.

·  Amnesty International, Counter-terrorism and criminal law in the EU, 2005, https://web.amnesty.org/library/Index/ENGIOR610132005.

·  Arthur Garrison, Defining Terrorism, Criminal Justice Studies, Vol. 17, 2004.

·  RAND Corporation, Terrorism and Homeland Security, June 19, 2006, https://www.rand.org/research_areas/terrorism/.

· Ali Khan, A Legal Theory Of International Terrorism,Connecticut Law Review, no. 945-972, 1987.

·  Richard Clarke, Against All Enemies: InsideAmerica's War on Terror, Free Press, 2004.

·  Steven Emerson, American Jihad: The Terrorists Living Among Us, Free Press, 2003.

·  Langman, Lauren; Morris, Douglas: Islamic Terrorism: From Retrenchment to Ressentiment and Beyond, Loyola University ofChicago

·  Khaled Abou El Fadl: Islam and the Theology of Power, Middle East Report 221, Winter 2001

·  Sayyeed Abdul A'la Maududi: Jihad  in Islamwww.islamistwatch.org

·  Jurgensmeyer, Mark: Terror in the Mind of God: The Global Rise of Religious Violence,California University Press, Berkeley, 2001









Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM








Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu