Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Discursul- definitie si acceptiuni

Discursul- definitie si acceptiuni





DISCURSUL- DEFINITIE SI ACCEPTIUNI

In scopul definirii conceptului de discurs, vom face referire mai intai la una din componentele pe care se bazeaza discursul, si anume competenta de comunicare definita de catre Dell Hymes ca fiind:”Cunoasterea (practica si nu neaparat explicita) a regulilor psihologice, culturale si sociale care guverneaza utilizarea vorbirii intr-un cadru social”(Dell Hymes in Roventa-Frumusani,2005:64). In viziunea lui Claude-Jean Bertrand in Deontologia mijloacelor de comunicare, o clasificare adecvata a functiilor de comunicare ar fi: sa observe mediul inconjurator, sa asigure comunicarea sociala, sa ofere o imagine a lumii, sa transmita cultura, sa distreze si sa determine cumpararea. Dupa ce vom analiza semnificatia si importanta competentei de comunicare ne vom referi la caracteristicile si tipurile discursului public, si in mod special la principala sa specie, si anume discursul politic.

1.1. Competenta de comunicare

”O comunicare (informatie sau mesaj) trebuie sa fie astfel transmisa incat receptorul sa o inteleaga, sa o poata receptiona, iregistra si accepta”, afirma Simona Iovanut, in lucrarea sa Comunicarea. Conform publicatiei mai sus citate, dobandirea competentei de comunicare  presupune intelegerea si interiorizarea altor patru competente care, impreuna, alcatuiesc ceea ce denumim competenta de comunicare:


 Competenta lingvistica presupune ca vorbitorii unei limbi naturale sa aiba atat de bine inculcate elementele de gramatica incat sa aiba capacitatea de a intelege, si totodata de a construi frazele corecte ale acelei limbi, de a putea da interpretari corecte unor idei exprimate aparent ambiguu sau de a construi el insasi fraze inedite. De asemenea, avand asimilate astfel de cunostinte, vorbitorul limbii naturale va avea posibilitatea de a recunoaste cu usurinta si de a emite judecati referitoare la corectitudinea unui mesaj transmis si de a-l accepta comform standardelor impuse de gramatica acelei limbi.

Competenta socio-culturala reprezinta raportul de forta sau statutul pe care il poate detine si impune un orator public. Demn de remarcat este faptul ca definirea clara a raportului de pozitii intre interlocutori va face posibila transmiterea mesajului si receptionarea sa in mod corect de catre auditoriu. Atunci cand statutul emitatorului nu este bine definit, informatia risca sa capete un inteles distorsionat, iar efectul discursului sa fie cu totul altul decat cel scontat. Pe de alta parte, exista situatii care impun redefinirea raportului existent intre comunicator si receptor. Este foarte important insa ca cei implicati intr-un astfel de raport sa fie senzitivi la schimbarile din climatul social pentru a fi capabili sa constientizeze la timp care e momentul optim pentru o asemenea modificare, astfel incat relatiile dintre acestia sa fie mentinute la un nivel adecvat colaborarilor ulterioare. „ Identitatea care se creeaza in comunicarea interpersonala nu e un simplu rol, asemanator unei haine pe care o poti arunca o clipa pe umeri pentru a o lasa apoi la vestiar. Identitatea persoanei e profund afectata de gradul de implicare in rol (roluri), ca si insemnatatea existentiala a interlocutorului. In acest sens comunicarea interpersonala influenteaza constant constiinta de sine, dupa cum identitatea si pozitiile interlocutorilor influenteaza comunicarea”(Roventa-Frumusani,2005:67).

Competenta referentiala sau enciclopedica, (cunoasterea lumii) se refera la un ansamblu nelimitat de cunostinte ce pot fi asimilate diferentiat  avand in vedere parametri precum epoca in care traieste cineva, societatea careia ii apartine, dar si parametri de ordin economic, luand in acest caz in considerare accesibilitatea sau inaccesibilitatea la informatii, in functie de ceea ce ofera mediul in care isi petrece viata cineva. Aceasta cunoastere este progresiva, acumuland experienta si cunostinte noi de-alungul timpului. Tot ceea ce invatam, este cladit practic pe bagajul de cunostinte deja existent pentru a putea deveni astfel un punct de sprijin pentru intelegerea, respectiv enuntarea unor mesaje ulterioare. Pe langa cunostinte acumulate in timp, competenta enciclopedica implica totdodata si deprinderi sau abilitati practice individuale.

Competenta generica se bazeaza pe insusirea si buna stapanire a legilor discursului „(legea cooperarii comunicative: vorbim pentru a transmite o informatie sau stabili/consolida o relatie si nu pentru «a lua aer in gura»; legea politetii: vorbim pe un ton profesoral intr-un amfiteatru si nu cu un coleg/prieten caruia i-ar fi astfel «atacata» «fata pozitiva»; «insultam» interlocutorul intr-o piesa de teatru si nu la o conferinta etc)”(Roventa-Frumusani,2005:68). Genurile discursive, cum sunt predica sau duelul verbal, se refera la faptul ca un discurs trebuie adaptat societatii in care este prezentat, fie acesta, discurs public, politic sau de alta natura. Fiecare avem posibilitatea, ca in functie de situatie, sa asistam sau chiar sa participam activ la diverse genuri discursive, interpretand unele roluri, remarcand momentul in care e potrivit sa intervenim in discutie sau pur si simplu sa ascultam. Dupa cum afirma autoarea, avem ocazia sa fim pusi in fata interpretarii unor roluri care pretind pregatire si practica, dar si a unora care nu cer decat o cunoastere minimala, exemplul amintit fiind acela ca rolul de cititor al un anunt publicitar se poate invata cu usurinta in timp ce a-ti asuma rolul de autor al unei teze de doctorat pretinde competente specifice si pregatire adecvata.

Astfel, discursul apare, cel putin in ultima perioada, ca „notiune-cheie a lingvisticii cu sociologia , psihologia, teoria comunicarii, filosofia limbajului”(Roventa-Frumusani,2005:68).

            1.2. Discursul: pozitia si publicul

            ”Discursul este comunicarea in care se transmite publicului un mesaj; comunicarea in forma unui text gandit anume ca vehicul al mesajului; comunicarea care urmareste ca efect determinarea, influentarea publicului sa faca sau nu ceva.[…] Pentru noi, este discurs public orice exprimare in fata publicului a unei pozitii/atitudini importante pentru viata publica.”(Laza, 2004:6,7)

            Asa cum mentioneaza autorul, in momentul in care vorbim despre discurs, nu putem sa nu ne referim la elementele sale cheie si anume pozita si publicul. Pozitia constituie acea norma a discursului public ce presupune adoptarea unei pozitii clare intr-o anumita chestiune, si mentinerea acestei pozitii pe parcursul intregii perioade de dezbatere. Chestiunea aflata in dezbatere trebuie ca la randul sau sa indeplineasca anumite conditii, cum ar fi importanta pe care aceasta o prezinta in fata publicului – este privita de catre public cu atat mai multa seriozitate cu cat este mai relevanta si decisiva pentru sine. Atunci cand ia parte la o dezbatere publica, auditoriul are ca scop exprimarea alegerii sale in raport cu o problema in care este implicat sau doreste sa se implice. Insa pentru a-si exprima decizia, publicul doreste sa-i fie prezentate alternative: ”directii clare si propuneri ferme, facute de oameni decisi”, dupa cum afirma Laza. 

            Cel de-al doilea termen cheie al discursului este publicul. Intrucat publicul (respectiv electoratul in cazul campaniilor elctorale) se considera pe sine important, asteptarile acestuia sunt la nivelul la care intregul discurs ar trebui sustinut in asa fel incat centrarea pe public sa fie evidenta. Avand in vedere cele discutate, este de retinut faptul ca un discurs public, cu toate ca este sustinut adesea de oratori bine pregatiti, nu are ca scop incercarea de a atrage in mod inutil atentia asupra persoanei celui care vorbeste. Se considera incalcare a exigentelor si a rigorilor discursului introducerea frecventa a lui “EU” in timpul expunerii[1]. Asadar, discursul public desemneaza expunerea in fata unui auditoriu a unei chestiuni-  prezentarea problemei, dar si a posibilelor solutii- care solicita atentia si interesul public.



Analizand modalitatile de constructie ale discursului public vom putea observa ca acesta este in acelasi timp si sub acelasi raport atat mesaj transmis catre public de catre autoritati recunoscute de acesta ( in aceasta categorie intra fortele politice, autoritatile sociale precum mass-media, institutiile academice, culturale sau religioase, respectiv unele personalitati care se bucura de acceptul si sustinerea publicului larg), text astfel constituit incat sa faca mesajul inteligibil, mesaj pe care publicul il accepta, si-l insuseste, si trece la actiune in conformitate cu cele auzite. Trebuie sa retinem totusi ca felul in care publicul accepta un mesaj este in stransa legatura cu ceea ce am denumit mai sus competenta referentiala, intrucat receptarea mesajului se face diferentiat, in functie de valorile insusite, de orientarile, convingerile sau cunostintele acumulate.

            Una din cele mai simpliste modele ale comunicarii ar presupune existenta unui emitator, al unui mesaj ( transmis printr-un canal de comunicare) si al unui receptor. Discursul este un mijloc eficient de comunicare, in cadrul caruia sunt bine evidentiate  cele trei elemente: emitatorul este identificat ca fiind oratorul, mesajul transmis reflecta coeziunea dintre text, context si subtext (Laza, 2004:8), iar receptorul este identificat ca fiind auditoriul.

 

 1.3. Discursul din perspectiva comunicarii.

Cand urmarim un discurs public, vom sesiza de fiecare data structuri generale, pe care le putem intalni, adaptate, dar de fiecare data prezente, si de asemenea structuri par-

-ticulare, structuri care apar indeosebi prin adaptatea mesajului la publicul caruia ii este adresat.

Din perspectiva comunicarii, discursul se particularizeaza dupa scopul urmarit, respectiv dupa localizarea centrului de greutate. Asadar, putem vorbi despre comunicare cu scop “tintit” in cazul discursului care se focalizeaza asupra mesajului. Acest tip de comunicare are un caracter sistematic si repetat, fiind “o forma de comunicare institutionalizata formalizata, care se pregateste si se rosteste intr-un context public, intr-o relatie prestabilita cu un public anume, dupa niste reguli anume. Dar, in egala masura, este si o forma de comunicare flexibila, adaptabila mereu la public, dupa fortele si capacitatile oratorului”. (p. 9).

Tot din perspectiva comunicarii, putem identifica tipul de discurs in care accentul cade pe reactia publicului in sensul in care acesta este indemnat sa faca un anumit lucru sau sa renunte la o actiune propusa. Atunci cand este sustinut un astfel de discurs, perspectiva discursului este astfel formulata incat sa creeze impresia de a-si fi insusit din caracteristicile publicului caruia i se adreseaza. Distingem discursuri presarate cu multa emotie, in care oratorul da dovada de precizie si concizie in exprimare cand se urmareste trezirea dorintei auditoriului de a trece la o actiune prompta, sau in cazul in care se face apel la o actiune cu aplicabilitate si efecte pe o perioada mai indelungata, vom putea remarca discursuri in care abunda argumentele convingatoare si exprimate element cu element, pentru ca oratorul sa aiba siguranta ca importanta situatiei a fost asimilata ca atare; vom putea observa totodata ilustrari si exemple ce fac apel la rationalitatea si la spiritul analitic al celor ce formeaza auditoriul. Desigur, fiecare dintre aceste moduri discursive necesita discernamant in selectarea adecvata a tipului de auditoriu asupra caruia accentul va cadea pe valoarea mesajului sau mai degraba pe mobilizarea sau demobilizarea publicului.

1.4. Discursul din perspectiva textului.

Intr-un discurs, textul este liantul ce realizeaza legatura dintre orator si public. Din acest punct de vedere, discursul public este practic mesajul exprimat de un text “special si specific”, are rolul de a rosti si recepta  prin intermediul auzului, structura textului fiind, de fapt, in asa fel construita incat sa serveasca scopului de mobilizare a publicului.

Din perspectiva textului, Ioan Laza identifica doua trasaturi specifice ale acestui tip de discurs si anume fundamentarea serioasa si elaborarea minutioasa. Remarcand aceste trasaturi esentiale, intelegem ca orice discurs isi are temeliile fondate pe o cunoastere aprofundata a chestiunii dezbatute si pe o exprimare bine slefuita. O cunoastere aprofundata se manifesta identificarea cauzelor generatoare ale respectivei probleme, analizarea lor in contextul unor situatii similare si mai apoi, ancorarea lor in realitate prin prezentarea nu a unor probleme, ci a unor situatii probabile de tip problema-solutie[2]. Cel de-al doilea element, elaborarea minutioasa, spre deosebire de fundamentarea serioasa, nu are legatura in atat de mare masura cu expunerea in acest mod, cat cu exprimarea reusita in conditiile in care sunt repectate normele gramaticii acuale, se manifesta atentie la structurarea materialului astfel incat coerenta lui sa nu aiba de pierdut, se urmareste constructia argumentarii intr-un mod logic si inteligibil, usor de asimilat pentru public.[3] “Discursurile politice, formele majore ale genului, sunt piese indelung elaborate si slefuite sub aspectul conceptiilor filosofice, orientarilor ideologice, structurilor logico-argumentative, stilistice si oratorice propriu-zis. Istoria elaborarii strict logico-argumentative, stilistic a cuvantarii de trei paragrafe rostita de Lincoln la Gettysburg este o dezvaluire a migalei cu care au loc aceste procese.(Lincoln a folosit doua saptamani exclusiv pentru a-si stiliza discursul si pentru a-si controla expresia)” (Laza, 2004:11).



1.5. Discursul din perspectiva pragmatica.

Din aceasta perpectiva, putem privi discursul public ca forma principala de transmitere si asimilare a mesajului de catre auditoriu. Altfel spus, din acest punct de vedere discursul public reprezinta totalitatea intormatiilor pe care auditoriul le-a inteles, acceptat si asimilat, dar mai ales, masura in care este dispus sa treaca la actiune ca o consecinta clara a influentei pe care a manifestat-o sustinerea discursului in fata sa de catre un orator desemnat. Trasaturile caracteristice discursului privit din punct de vedere pragmatic sunt onestitatea credintelor si a expectantelor oratorului, caracterul continuu al  autenticitatii acestora, credibilitatea transmisa prin insasi imaginea vorbitorului public, masura in care autoritatea acestuia este recunoscuta de membri auditoriului sau adecvarea materialului la necesitatile si asteptarile publicului, precum si structura si posibilitatile de intelegere si disponibilitatea acestuia de a recepta informatia, dar si de a actiona in consecinta.

           

           

           



[1] Facand referire la modul in care priveste publicul rolul discursului, De Gaulle a exprimat o axioma care nu ar trebui pierduta din vedere inca din momentul pregatirii discursului, si anume: “Nu despre mine vor francezii sa le vorbesc!”. In acelasi context, Ioan Laza subliniaza aceasta idee aratand ca literatura psihologica americana ”descifreaza si ea expresiile de tip ‘EU’/’I’ ca mesajele copilului naiv, ale persoanei infantile, autocentrate sau dezechilibrate social (aroganta, bolnava, cinica)”.

[2] Idee detaliata la subtitlul 2.20 Dezvoltarea logica a materialului (p.30).

[3] Capilolul  2 al lucrarii de fata face o analiza detaliata a celor mai importante elemente care concretizeaza eficienta unui discurs public.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia

Semiotica dupa Foucault
Noile tehnologii informationale si activitatatile desfasurate in birouri
Tehnici audio vizuale pentru Relatii Publice
Reproducerea si mecanizarea artei
Forme ale relatiilor publice
STUDIU DE CAZ - COMUNICAREA PRIN OLFACTIE
RP in cadrul comunicarii
Relatiile interpersonale in grupul militar



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu