Creeaza.com - informatii profesionale despre
Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » drept
Contactul interpersonal in biroul de ancheta judiciara

Contactul interpersonal in biroul de ancheta judiciara





Contactul interpersonal in biroul de ancheta  judiciara

In baza contractelor initiale, anchetatorul apreciaza  comportamentul  expresiv, in mod special mimica invinuitului ca pe o realitate evidenta, ca pe o totalitate de trasaturi si caracteristici dinamico – functionale care evidentiaza stari, sentimente si dispozitii  sufletesti a caror interpretare corecta  este o necesitate absoulta. In acest sens, anchetatorul trebuie sa fie atent  asupra componentei voluntare a comportamentului expresiv, intelegand  prin acesta procesele functionale dinamice mai mult sau mai putin deformate emotional, deghizate, simulate, in scopul de a masca adevaratele stari sufletesti resimtite in timpul ascultarii. Invinuitul poate stapanirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stari de suferinta (boala, lesin ) atitudinea de revolta sau de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida pe anchetator.

                       

1 Simulare, disimulare, minciuna

In opozitie cu animalele, omul poate sa suspende, sa amane sau sa comute actiunile sale si aceste posibilitati, pe langa altele, confera activitatii sale caracteristici tipic umane. Omul insa mai este capabil sa-si “ascunda “ (diminueze) actiunile sale, el poate “contraface” (simula), fie ca aceasta contrafacere se consuma pe plan actional ca simularea propriuzisa, fie ca ea se consuma pe plan verbal (minciuna). Omul deci, putand sa actioneze in mod prefacut, putand sa  mascheze, sa substituie actiunile sale, in realizarea scopurilor sale urmeaza uneori o linie sinuoasa, o cale intortocheata, nu o data dificil de descifrat.

Lipsa de naturalete si de convingere a acestor este evidenta in fata unei conduite ferme, ofensive a anchetatorului. Inlaturarea lor fiind, de regula, consecinta exploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultarii. Spre deosebire de acestea manifestarile involuntare reprezinta reactii fiziologice interne ale anumitor sisteme functionale, aflate preponderent sub dependenta sistemului neuro-vegetativ. Ele nu pot fi mascate si nici nu pot fi provocate de om in mod voit.

Fireste ca aceste insusiri care nu sunt intodeauna pozitive, sunt tot atatea  produse ale vietii sociale ale relatiilor multiple si foarte complexe care se stabilesc in spatiu psihologic al indivizilor. Aceasta componenta marcata, daca este interpretata de lumina istoriei personale a individului reflecta admirabil educatia lui – educatie in sens de raport dintre conditionalitatea nativa si conditionarea efectiva oarecum stabilit inalta parte – si reflecta si altitudinea sa corecta fata de colectivitatea, munca, fata de sine etc. Cunoasterea insa a mecanismelor psihologice  de  simulari si disimulari, ale camuflajului este de cea mai mare importanta in justitie. Numai cunoscand aceste mecanisme vor reusi sa stabileasca, pe o parte, discrepanta dintre intentiile ascunse si cele deschise ale omului, pe de alta parte, dintre actiunile si vorbele sale. Activitatea lucratorului judiciar se bazeaza tocmai pe postularea existentei in mod natural a acestor discrepante si bineinteles pe ipoteza ca ele pot fi recunoscute si stabilite cu oricare exactitate fara doar si poate, in acest domeniu cunostintelor psihologice furnizeaza elementele pretioase pentru orice lucrator de justitie.

           

2. Constatarea prezentei emotiilor

Prima constatare care se impune este ca individul invinovatit, in cabinetul anchetatorului sau pe banca acuzatilor se afla intr-o stare emotiva, dar din capul locului trebuie sa accentuam ca in urma obijnuintei, mai cu seama la recidivisti, sau ca urmare a aparentei la un anume tip temperamental, prezenta emotiilor poate fi stabilita, dar “niciodata in chip total”.

Literatura de specialitate subliniaza ca cele mai ilustrative manifestari in acest sens sunt : inrosirea (poluarea fetei), cresterea volumului vorbelor, sanguine (observabile la tample sau in zona carotidei) spasmul gotic, tremurul vocii, sudoratia temporara, framantatul mainilor, perioada de latenta in raspunsuri, ezitarea privirii anchetatorului.

Este evident ca anchetatorul experimentat nu poate scapa un astfel de comportament. Pentru aceasta, tremurul vocii ale mainilor, culegerea unor scame imaginare, mototolitul palariei ori al posetei, pauzele, contraintrebarile, miscatul  picioarelor, jucatul cu diferite obiecte (pixul, bricheta, pachetul de tigari), etc., vor fi suficient de lamuritoare asupra conduitei unei persoane care traieste din plin disconfortul psihic in contact cu autoritatea. Experienta cumulata in ani de zile, demonstreaza nu greutatea de a surprinde aceste aspecte, ci deficienta de a le interpreta corect.

Nu rareori inhibitia emotionala (teama inocentului prilejuita de contactul interpersonal cu reprezentantul autoritatii) este interpretata ca indiciu al vinovatiei, iar comportamentul invinuitului se apreciaza  ca fiind simulat. Cu privire la problematica interpretarii corecte a tabloului psiho- comportamental, ea isi fundamenteaza temeiurile in psihologia persoanei, psihologia medicala, etc., dar a cere acestor gesturi, a mimicii a conduitei de relatie si expresie a unei persoane intr-o imprejurare este mult prea pretentios.

In acest sens, anchetatorul trebuie sa aiba in vedere rolul afectivitatii in viata psihica este unul dintre cele mai mari merite ale psihologiei moderne de a fi “descoperit” si recunoscut locul si ponderea vietii afective in economia  psihicului. Chiar daca adeptii psihologiei abisale gresesc printre altele si prin exagerarea si chiar absolutizarea rolului afectivitatii, ramane ca o achizitie serioasa a stiintei faptul ca la ora actuala nu mai sustinem ca omul este o fiinta numai rationala. Azi, cunoastem  si chiar recunoastem ca afectivitatea ocupa un loc important in existenta noastra, deoarece ea este la baza ”motivatiei“, principiu  de forta care impinge organismul spre a atinge un scop. Viata afectiva este sursa oricarui fenomen dinamic, si, in consecinta, psihicul este intr-o continua miscare. Procesele afective sunt impartite, in mod clasic, in mai multe categorii: dispozitii afective, emotii – ambele comune omului si animalelor – sentimente si pasiuni – ele constituie trairile noastre nemijlocite, subiective care insotesc orice proces psihic, reflecand atitudinea noastra intima fata de evenimentele lumii obiective si subiective.

Facand parte din aceasi familie de procese, efectele de tip uman – sentimentele si pasiunile – sunt legate de existenta unor valori sau nonvalori sociale.

Toate procesele afective au insa cateva caracteristici generale, comune. In primul rand ele se caracterizeaza prin “durata”, care este indepententa sub aspect cronologic de fenomenul real sau imaginar declansator. Cu alte cuvinte, un efect nu inceteaza atunci cand inceteaza actiunea stimulului, cum ar fi, de exemplu, un zgomot puternic perceput care ne sperie, stare care nu inceteaza insa odata cu incetarea zgomotului.

O alta caracteristica a fenomenelor afective este “intensitatea” lor, care si ea este in relativa independenta fata de trairea evenimentului declansator, dar in stransa dependenta de semnificatia obiectului efectogen si de  particularitatile psiho-individuale ale subiectului. Cineva, de pilda, se poate intrista profund de ceva ce pe altul il lasa indiferent. “Polarizarea”  afectelor este o alta caracteristica care se manifesta prin aceea ca, in acelasi timp, fata de acelasi obiect sau situatie, noi traim afect fie pozitiv, fie negativ, dar nici intr-un caz pe ambele deodata. Evident, aceasta nu inseamna ca in acelasi timp, de pilda, sa nu putem avea sentimente contradictorii fata de obiecte sau situatii diferite. In acelasi timp putem avea dragoste fata de parintii nostrii si ura fata de dusmanii nostrii. Expresivitatea mai mare sau mai mica, exteriorizarea lor mai usor sau mai greu decalabila caracterizeaza, de asemenea, intreaga noastra viata afectiva. Expresivitatea este in stransa dependenta, pe de o  parte, de particularitatile individului – unii fiind mai mult, iar altii fiind mai putin expresivi – iar altii, prin natura sau prin exercitiu ajung sa stapaneasca pana la un anumit punct emotiile lor.

Acest din urma adevar este deosebit de important pentru psihologia judiciara, deoarece, prin obisnuinta reusesc sa-si stapaneasca expresiile emotionale, adesea cu foarte multa dibacie. Nu in ultimul rand trebuie sa amintim si de caracterul “stenic” sau “astenic” al afectelor, in sensul ca prezenta lor diminueaza sau paralizeaza comportamentul individului.

Afectele care apartin categoriei “emotiilor primare sunt intim legate de instinctele noastre de aparare, de conservare si de reproducere, legatura care, pe plan fiziologic se manifesta si prin faptul ca aceste emotii isi au centrul in portiunea subcordiala a masei cerebrale si anume in talamus si in hipotalamus.

Inca de la inceputul veacului nostru psihologul Watron a putut demonstra „caracterul invatat”, deci, neereditar al unor stari emotionale, cum ar fi frica de necunoscut, ceea ce inseamna ca numai mecanismul de declansare este ereditar, adica sunt ereditare fenomenele neuro-vegetative care apar in timpul actiunii proceselor afective, in schimb „continutul” emotiilor nu este ereditar.

Legat de expresivitatea emotiilor, apare si fenomenul „comunicarii afective”, adica posibilitatea de a transmite si chiar a induce pe cale etraverbala afectele. Acest fenomen este un nepretuit suport al educatiei care, in egala masura, poate fi folosit si in reeducarea infractorilor.

Pentru problema pe care o studiem, de mare importanta este recunoasterea faptului ca exista o necesitate la fiecare din noi de a trai pe plan afectiv, exista „o sete de afecte” care trebuie sa vina inspre noi din mediul social, sete care, daca nu este satisfacuta, devine un motiv cert de atitudini si actiuni ostile si adesea antisociale.

Setea de afectiune poate fi adesea atat de mare incat asistam la un adevarat „cersit afectiv” care se manifesta destul de clar.

Toate fenomenele fiziologice care arata prezenta emotiilor sunt direct dirijate de instantele subcordiale, la fel si ca fenomenul de eliberare a adrenalinei. Fiind fenomene dirijate de instantele subcordiale, ele se dezlantuie in mod automat si nupot fi stapanite prin vointa decat intr-o mica masura.

Surexcitarea acesta subcordiala aduce dupa sine inductia negativa a cortexului, provocand o dereglare in functiile de ideatie si in cele memoriale.

In viata de toate zilele, fenomenul este foarte bine cunoscut in situatia de examen – care are multe contintingente cu situatia de invinuit – uitam adesea lucruri esentiale si vorbim adesea intr-un mod neobisnuit.

Tulburarile vegetative si afective se manifesta in exterior prin schimbarea mimicii, a pantomimicii, printr-o vizibila stare de agitatie (tremuratul la extremitati, maini, picioare) sau printr-o brusca blocare a unor functii motorii („inlemnit de frica”), iar reducerea salivatiei si dereglarea respiratorie provooaca schimbari in emiterea de sunete de asa maniera incat recunoastem stare emotionala traita de presoana anchetata.

Filogenetic, aceste schimbari vegetative reprezentau un mod de adaptare la o situatie exceptionala, ele „pregateau”, puneau in stare de alerta organismul spre lupta sau fuga. Aceste ramasite ancestrale (starea de alerta traita de persoana anchetata) in anumite conditii pot servi la descoperirea adevarului in cazul procesului judiciar. Faptul acesta a fost recunoscut cu milenii inainte. Astfel, de pilda, la unele popoare orientale invinuitii erau supusi „probei orezului”. Cel banuilt ca a savarsit o infractiune sau martorul banuit ca a facut afirmatii false, dupa un anumit ritual de intimidare, era pus dintr-o data sa inghita un pumn de orez uscat. Imposibilitatea de a inghiti, datorita salivatiei reduse, era considerata ca un indiciu cert a vinovatiei. Evident, situatia de invinuit, ca si ceremonialul de intimidare prin invocarea fortelor oculte, provoaca o stare de emotie care face ca inghitirea orezului sa fie imposibila. Fara doar si poate ca o asemenea proba nu este de loc concludenta, deoarece, ca si multe probe moderne, ea nu indica decat prezenta certa a emotiei, dar nu cauza si nici continutul ei.

Trecera de la stiinta catre arta anchetei judiciare se face in expresia concreta, prin permeabilitatea anchetatorului, observator si investigator fin, a carui intuitie profesionala este izvorul interpretarii.

Revenind la acest aspect, trebuie sa discearna intre motivele care provoaca starea emotionala. Ele sunt, ca prima posibilitate, legate de labilitatea psihotemperamentala a invinuitului, de trecutul sau infractional, de starea prezenta, de problemele personale pur si simplu (inclusiv starea de sanatate psihomedicala) sau, ca a doua posibilitate ele izvorasc exclusiv din problematica critica a cauzei pentru care este cercetat.

De regula, procedand la discutii introductive, corelate, legate de situatia familiala, profesionala, antecedente, stare de sanatate, probleme de perspectiva, s.a., se obtine o anumita conectare a individului, o incalzire a relatiei interpersonala, absolut necesara trecerii catre chestionarea cu privire la banuiala care i se aduce.

3. Necesitate, motive, motivatie in provocarea starii  

         emotionale

Afectele de toate categoriile constituie cele mai puternice motive ale actiunii si, deci, a comportamentului. Prin aceasta intelegem faptul ca motivatia actioneaza si directioneaza comportamentul nostru. Ea constituie o forta motrica, care modeleaza actiunile noastre si si le transmite in activitati cu scop. In psihologia judiciara s-a facut o clasificare a motivelor, derivandu-le – de altfel cum au facut si multi autori – din necesitati ce urmeaza sa fie satisfacute.

La baza piramidei lui Maslow figureaza trebuintele fiziologice, urmeaza apoi pe verticala necesitatea de a te minti in securitate, pe urma, necesitatea de a avea relatii sociale de a te identifica cu grupul, apoi necesitatea de a castiga stima si respectul celorlalti si, in fine, necesitatea individului de a se realiza ca persoana si de a obtine ceea ce doreste.

Cele doua categorii de necesitati fundamentale, cele fiziologice si cele de securitate sunt comune omului cu animalele, ele corespund unor instincte de baza cu mecanismele lor inascute si se caracterizeaza prin „tirania lor”.

Aceasta tiranie trebuie inteleasa in sensul ca necesitatile fiziologice, de pilda, foamea sau setea la un anume grad de privare cuprind tot organismul si ingreuneaza in asa fel campul lui de activitate incat orice actiune devine imposibila.

Motivul este un impuls intern „energetic” indreptat spre un scop constient sau nonconstient. Scopurile sau stimulentele sunt constituite din obiecte sau situatii decalnsatoare pe care organismele par sa le caute, fie ca este vorba de apa in caz de sete, fie ca este vorba de diverse actiuni menite sa impresioneze pe cei din jur.

Este foarte greu ca in cazul unor anumite actiuni concrete tipice sau deviante sa putem constata existenta unor „motive unice” sau izolate de altele. In mod obisnuit, analiza atenta a subiectului, (persoana anchetata) ne duce la descoperirea unor „constelatii intregi de motive” intr-un anume mod, care sunt convergente sau divergente, dintre care numai unele pot fi numai temporar dominate.

Nu de putine ori asistam insa la persistenta deosebit de pregnanta, chiar la fixarea anumitor motive, care in cazuri extreme pot atinge nivelul patologicului.

Motivele comportamentului nu apar intotdeauna in toata claritatea lor; de regula, ele sunt inserate de noi. De asemeni, ele apar ca niste cauze directe ale comportamentului, insa acelasi comportament poate izvori din motive diferite sau acelasi motiv poate provoca forme de comportare deosebite.

Aceasta problema a fost studiata comportamental de catre un renumit psiholog spaniol progresist, Emilio Mira y Lopez[1].

Pentru ilustrarea faptului ca exact aceeasi situatie, provocand chiar comportamente identice, se poate deosebi fundamental in motivatia ei Mira y Lopez, intr-o zi la un curs sustinut la Universitatea din Madrid, a anuntat studentii ca o colega a lor a suferit un accident de masina si ca are nevoie urgenta de o transfuzie de sange. La acest apel s-au prezentat voluntar cativa colegi aflti in sala. Aratand celor prezenti ca nu a fost decat o inscenare, profesorul i-a rugat sa spuna din ce motive si-au oferit sangele pentru transfuzie. Unul dintre studenti s-a simtit dator, deoarece era vorba de o colega, altul a recunoscut ca are sange din abundenta si ca de mult timp i s-a recomandat de catre medici sa mai elimine ceva din surplusul lui. Si, in fine unul a recunoscut ca o simpatiza de mult timp pe respectiva colega si ca in timpul transfuziei va avea prilejul sa o vada imbracata mai sumar. In concluzie, observam ca cei trei studenti care s-au oferit voluntari sa doneze sange au avut motive cu totul si cu totul diferite.

Odata cu dezvoltarea noastra sociala pe langa motivele primare de esenta biologica de comportament apar motive noi care provoaca forme noi de comportare, motive de esenta sociala care, in ordinea aparitiei lor, sunt denumite secundare. Astfel, de pilda, daca suntem crescuti in tandrete si iubire grijulie vom invata ca asocierea cu alti oameni este o sursa de satisfactie si in cazul unei educabilitati optime vom merge pe linia sociabilitatii.

Daca insa crestem in conditii de brutalitate si violenta, vom reactiona cu precadere brutal si violent, motivul acestui comportament fiind reactia invatata in mediul de origine.

Motivele care actioneaza concomitent, simultan dar divergent, vor determina „o lupta de motive”, optiunea finala si comportamentul adoptat fiind fie o rezultanta a fortelor contrarii, fie rezultanta actiunii motivului celui mai puternic sau a celui dominant.

4. Persoane labile emotional. Persoane sincere - persoane nesincere

Persoanele sincere, dar labil emotional sunt de regula minorii, femeile, batranii si covalescentii, sunt persoanele fara experienta in raport cu situatia in care sunt pusi – banuit, vinuit, inculpat – este necesara, cu conditia reusitei, crearea unui climat de siguranta si incredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat in care ele sa-si inteleaga statutul in fata autoritatii si ce obligatii le revin, sa inteleaga rolul pe care il joaca in aceasta situatie.

Nerealizarea acestui climat poate duce (mai ales atunci cand se utilizeaza procedeul frontal al ascultarii), odata cu atacarea problemei critice, la inhibari emotionale artificiale, cu intregul lor cortegiu de manifestari mimico-gesticulare si neuro-vegetative. Labilul emotional (chiar fara a fi vinovat) va reactiona si-si va argumenta spusele impovarat de disconfortul inhibat al temerii naturale pe care o resimte fata de implicatiile conjucturale referitoare la invinuire, la care se aduga blocajul afectiv fata de interlocutorul insusi. Gesturile de nervozitate, ticurile sau ridicarea tonului, pe langa faptul ca semnifica lipsa de profesionalism a anchetatorului pot provoca o adevarata degringolada in gandirea si starile sufletesti ale invinuitului sau banuitului emotiv.   

Exista, in acest punct al contactului interpersonal, pericolul de a se interpreta gresit asa-zisul „moment psihologic” creat si de a-l „exploata eficient” prin chestionare directa, implicare, precizari cu caracter acuzatorial sau prezentarea de probe poate complica si mai mult tabloul psiho-comportamental al motivului, el putand ajunge, in ultima instanta, la recunoasterea unor fapte pe care nu le-a savarsit. Din acest motiv trebuie urmarita cu atentie orice relatare a invinuitului si, in special, tot ceea ce afirma si ii este defavorabil. Asa stand lucrurile, daca labilului emotional (in situatia banuitului si a invinuitului care nu a comis fapta), i s-a creat un cadru introductiv de incredere (realizabil prin abordarea in faza contactuli initial, a unor problematici colaterale, fata de organul de urmarire sa manifeste interes, sa dea un sfat, sa aiba o interventie, sa strecoare o gluma sau sa stie sa asculte cu rabdare), i se poate aduce in fata problematica critica a cazului fara nici un risc. Mai mult chiar, aceasta prilejuieste de regula, un comportament in care se descifreaza usor indiciile naturaletii si dezinvolturii in argumentare si justificari, sinceritatea surprinderii, invinuitul manifestand, mai degraba, curiozitate fata de invinuire decat teama, exprimandu-si pareri, raspunzand prompt la intrebari si punand la randul sau o serie de intrebari.

Altfel stau lucrurile insa cand in persoana invinuitului „se afla chiar autorul faptei”. Se constata, de regula, ca discutiile introductive pe problematica colaterala nu dau roade scontate. Ambianta ramane rece, raspunsurile sunt monosilabice, invinuitul nu se angajeaza sincer in dialog, cu alte cuvinte „nu se sparge” sau nu da nimic din el. De exemplu[2], in discutiile initial avute cu N.V., invinuit de omorul comis la 16.11.1986, a carui victima a fost numitul M.N., desi au fost puse in discutie aspecte cu o problematica diversa, antrenanta, respectiv profesie, cerc de prieteni, timp liber, perspective de viitor, relatii cu partenere de sex opus apropiate varstei si preocupari firesti ale acestuia, totusi nu s-a putut obtine o deschidere catre dialog, atmosfera ramanand artificiala, cu lungi taceri, lipsita complet de initiativa fireasca si spontaneitatea contextului care i se oferea. Analizand comparativ reactivitatea mimica-gesticulara a invinuitului, o fina interpretare va surprinde faptul ca, daca, totusi, pe fondul sarac al dialogului se obtin raspunsuri si crampeie de discutii in limite relativ normale, nu acelasi lucru se intampla atunci cand se ataca problemele critice. Revenind la exemplul mentionat, prin aducerea in discutie a problematicii ridicate de imprejurarile savarsirii omorului, s-au evidentiat, pe langa negarile stereotipe („nu cunosc”, „nu stiu”, „nu-mi amintesc”), manifestari evidente de evitare a privirii, pauze inainte de raspuns, spasmul glotic, sudoratie, tremurul mainilor, lipsa oricarei initiative, toate acestea pe un fond general de suspiciune din partea invinuitului.

Manifestarea acestor tulburari psihocomportamentale net diferentiare se explica printr-un mecanism psihologic extrem de subtil. Esenta sa consta in aceea ca persoana care nu a comis fapta dispune, in planul intim al personalitatii sale, de capacitatea psihica de a se dagaja cu usurinta de situatia de invinuit in cauza. Ea, neavand nimic cu cauza in care este ascultata, isi comuta cu usurinta sfera preocuparilor si a atentiei problematica introductiva, colaterala, ce o captiveaza si pe care o accepta cu placere si interes. Dimpotriva, invinuitul care a savarsit infractiunea pentru care este anchetat „nu are disponibilitati pentru tematici colaterale”, cu alte cuvinte nu dispune de capacitatea psihica de comutare; nu se poate concentra sa sustina o discutie cu teme diferite intr-un interval de timp foarte scurt.

Problematica sa centrala se exercita cu o forma inhibitoare deosebita asupra oricaror alte aspecte ce se aduc in discutie. Centrul excitatiei sale nervoase polarizeaza intreaga personalitate, exclusiv catre fapta savarsita si implicatiile acesteia. Chiar daca i se ofera posibilitatea destinderii, structurile subconstiente, prin mecanisme inhibitive, il tin prizonierul conditiei de invinuit in cauza, statut si rol pe care nu le poate abandona.

Desi in fata organului de urmarire penala invinuitul isi impune constient iesirea din rol, sta in posibilitatile anchetatorului experimentat sa desprinda cu usurinta si sa interpreteze corect notele artificialului, lipsa de participare, starea de disconfort psihic, teama si suspiciunea continua in intreaga atitudine de relatie si expresie a invinuitului nesincer. Aceasta teama rezulta din aceea ca persoana care a comis fapta realizeaza natura pur introductiva a discutiilor colaterale. Ea este preocupata  de ceea ce banuieste ca se va intampla dupa aceasta discutie, fiind in continuu in garda cu privire la aspectele critice pe care le intuieste ca urmeaza si in raport cu care isi faureste alibiurile.

De exemplu[3], in cauza privind omorul comis la 15 noiembrie 1980, a carui victima a fost numitul A.A., invinuitul B.A., concubina victimei, desi s-a antrenat in discutiile colaterale, a participat la dialog lipsita de naturalete, stangace, artificiala, fara tonus, fara viata, intreaga personalitate a invinuitei era parca „la panda” in intentia de a urmari si „descifra” la randu-i, efectele spuselor sale pe mimica anchetatorului.

Fata de intrebarile critice si problematica imprejurarilor rezultand din campul infractiunii, invinuita a relata permanent o istorioara verosimila, lipsita insa de vigoarea argumentarii. Interpretarea si a altor aspecte comportamentale, intre care evitarea continua a privirii, tremurul vocii precum si invariabilele „nu stiu”, „nu-mi pot explica”, rostite in mod stereotip, indiferent de forma, forta si logica probelor in acuzare, au intarit in mod cu totul justificat convingerea ca acest comportament este caracteristic efectelor emotionale ale ascunderii adevarului – fapt descoperit pe parcursul derularii anchetei judiciare.

Cat priveste invinuitul care nu a savarsit fapta ce se imputa, acesta se daruieste unor tematicii abordate, participand cu naturalete la dezvoltarea ei. Odata fiidu-i lamurite statutul si rolul in cadrul ascultarii, el va alunga din plan psihic toata problematica ce-i provocase temere, iar cu privire la invinuirea ce i se aduce va argumenta natural, dezinvolt, participativ, dezinhibat, neavand cu alte cuvinte, nimic care sa-i inspire teama.

Rezultate deosebit de interesante in diferentierea celor doua conduite opuse se pot obtine prin interpretarea manifestarilor psihocomportamentale si a reactivitatii de expresie a invinuitului fata de intrebarile directe in raport cu aspectele critice. Astfel, adresandu-i-se intrebari de genul:

-        Daca spuneti ca nu ati savarsit fapta, atunci pe cine?

-        Ce credeti, va fi descoperit autorul acestei fapte? Banuiti?

-        Ce credeti ca ar merita autorul pentru fapta sa?

-        Dumneavoastra, ce i-ati face autorului faptei? etc.

Invinuitul care nu a savarsit fapta va fi caracterizat printr-o participare autentica, naturala, deschisa.

De regula, persoana sincera este deosebit de spontana, isi spune parerea deschis si chiar daca, nu banuieste o persoana anume, ofera, totusi, pareri care vor fi plauzibile, cu forta, cu argumente.

De obicei, aceasta isi exprima convingerea ca „autorul nu poate scapa de rigorile legii”, ca „adevarul, oricat de tarziu, va iesi la lumina”. In privinta pedepsei, isi exprima de regula indignarea si ura fata de autorul faptei, cerand sanctiuni foarte mari sau suplicii. Toate acestea pe fondul unei atitudini sincere, apropiate, deschise, care ofera indicii suficiente pentru un comportament natural, degajat, dincolo de implicatiile cauzei.

In fata aceleiasi intrebari invinuitul care a comis infractiunea este „ezitant, stanjenit, deosebit de incurcat”. Explicatia psihologica consta in efectul paralizant-inhibitoriu, in stupoarea creata de intreberea de genul „Ce credeti, va fi identificat autorul omorului?” pusa tocmai intr-o imprejurare deloc placuta pentru acesta, vizand tragerea la raspundere penala.

De asemenea, referitor la identificarea autorului faptei, raspunsurile sale, de obicei sunt: „eu stiu ce sa zic?”, „depinde”, iar in privinta pedepsei pe care  o considera ca ar merita-o autorul, cele mai frecvente raspunsuri sunt: „ce-o vrea legea” sau „eu stiu ce sa zic”, „nu ma pricep”. De aceea, ce trebuie interpretat este nu atat raspunsul in sine, care poate diferi de la o persoana la alta, ci mai ales, efectele de-a dreptul paralizante ale acestor intrebari in constiinta individului care ascunde adevarul.

Suspiciunea banuitului, determinata de saracia datelor pe care le detine referitor la ce stie anchetatorul, cat stie, de la cine stie, ii impovareaza la maxim conduita. Neparticipativ, ostil sau ramanand in expectativa, el nu are puterea de a banui pe cineva. Deseori vine cu justificari si temeri de genul „nu pot sa dau vina pe nimeni”, ori „s-ar putea sa gresesc”, nepronuntand solutii sau, chiar daca o face, devine stangaci, neplauzibil, artificial, da niste raspunsuri neclare.

5. Modificarea timpului de latenta

„Modificarea timpului de latenta” sau „a timpului de reactie” a persoanei anchetate este foaret important pentru a observa daca acesta este sau nu este sincera.

In 1795, directorul Observatorului astronomic de la Greenwich Maskelyne il concediaza pe asistentul sau deoarece acesta a constatat ca nota cu o mica intarziere trecerea stelelor in fata meridianului (intarzierea fiind mereu egala). Mai tarziu, germanul Bessel (1820), observand acelasi fenomen, descopera ca aici este vorba de existenta unei „ecuatii personale”.

Multiplele cercetarii ulterioare au confirmat existenta timpului de latenta, sau timp de reactie, prin care se intelege timpul care se scurge de la emiterea unui stimul si producerea reactiei.

Cu ajutorul unor cronomete perfectionate azi putem stabili acest timp cu mare exactitate. Important este de retinut faptul ca „timpul de latenta variaza de la individ la individ, ca el ramane stabil mai pe tot timpul vietii” si pe langa altele este si un pretios indicator tipologic.

Dincolo insa de aceste caracteristici ale timpului de reactie, importanta este cunoasterea faptului ca el se modifica in urmatoarele conditii:

a)     in cazul unor stari emotive

b)     in starile fizice

c)     in starea de oboseala

d)     in unele stari patologice

In ancheta judiciara, are o importanta mai ales in primul caz, adica „in cazul starilor emotive timpul de latenta se mareste”. Acest fapt obiectiv si memorabil a fost utilizat de o serie de cercetatori (Abrahamnen-Kent-Rosanoff), dintre care unii s-au gandit si la aplicarea lui in criminalistica (de exemplu elvetianul Jung si la noi Al. Rosca).

In practica, lucrurile se petrec astfel:

Se dau subiectilor, dupa o lista prealabil intocmita, circa 100 de cuvinte (stimuli verbali), dintre care multe sunt „neutre”, altele „afectogene” si li se cere ca la fiecare stimul sa raspunda prin primul cuvant care le vine in minte. Se observa ca la cuvintele „neutre”, reactia este prompta si logica variind intre circa „1 pana la 3 secunde” si sunt tipul „mana-scaun”. Fata de aceste intervale de timp scurte si stabile la cuvintele afectogene timpul de reactie se lungeste.

In cazul aplicarii acestei tehnici la invinuiti, cuvintele afectogene sunt constituite din stimuli care au o legatura directa sau indirecta cu infractiunea. De pilda, cuvintele: cinste, libertate, punga, cartus, etc., s-a observat ca la aceste cuvinte reactia intarzie, ca are loc la circa 4 secunde sau chiar mai mult si ca adesea asociatia este nelogica (de pilda, „padure-gheata”) si ca subiectul adesea repeta stimulul afectogen pentru a castiga timp. Daca experimentul se repeta cu indicatia data invinuitului de a repeta raspunsurile date anterior, se poate constata ca la cuvintele afectogene ne persista lungirea timpului de latenta si ca in mod real sau simulat apar fenomene de uitare, cuvantul rostit cu prima ocazie este inlocuit cu altul.

Se mai constata apoi ca aceste dereglari nu apar la invinuit numai la cuvintele afectogene – „cuvinte critice” cum se mai numesc ele, ci si la „cuvinte postcritice”, adica acele cuvinte – stimul neutru care, in cadrul probei, sunt date subiectului imediat dupa cuvintele afectogene, binenteles cu o usooara atenuare. Explicatia acestui din urma fenomen consta in faptul ca emotia produsa de cuvantul afectogen nu dispare imediat, iar subiectul ramane in stare de alerta, care si ea in sine este afectogena.

Fireste, aplicand acceasta tehnica relativ simpa, putem avea si unele surprize.De pilda alcatuind lista de cuvinte – stimul, noi consideram ca “gara” e un cuvant neutru. Totusi se poate intampla ca fara sa aiba vreo legatura cu infractiunea ce i se poate intampla, in antecedentele invinuitului imaginea vreunei gari sa fie legata de amintiri afectogene.Alte cuvinte, in schimb, considerate ca fiind afectogene in general, ca de pilda “sange” la medici sau la macelari pot fi total neutre ca si la oamenii care au luptat pe front.

6. Diferite tehnici de detectie a minciunii[4]

Cercetarile moderne privind detectarea nesinceritatii (omitere unui adevar faptic important sau afirmarea unui neadevar)  au relevat ca justitiabilii nesinceri, in stradania lor de a se apara au stari emotionale puternice, provocate de teama de a fi demascati.S-a constatat apoi ca declararea unor fapte neadevarate are un efort nervos care accentueaza si mareste efectele vegetative descrise mai sus.

In decursul vremi s-a construit o serie de aparate, care de pilda, pletismograful (Lehmann, Franke), sfigmograful (Dugeon , Frex)  cu care se poate masura tensiunea arteriala, apoi cardiograful, pneumograful, etc. Aceste aparate combinate in diverse feluri cu inscriptionare sau poliinscriptionare (mecanic sau electric) formeaza baza diferitelor “aparate de detectare a miciunii” (Lie – detectors ).

Biodetectia comportamentului simulat se bazeaza pe un principiu cunoscut inca din antichitate: interdependenta psihosomatica , adica raportul logic dintre functionarea corpului (legile generale somatice) si a “sufletului” (legile general psihice).

Nu ne vom referi la lucrarile anticilor, nici la opera remarcabila a lui Avicenna ( Iin Sina, 980 -  1037), ci ne vom opri la celebra lege psihofiziologica a americanului William James si a norvegianului G.C. Longe, care in 1885 formuleaza baza conceptiei moderne asupra emotiilor. Asa cum arata britanicul H.J.Eyrenck, legea James – Longe intoarce secventa venimentelor pe care noi le-am considerat ca fiind logice. De pilda suntem incredintati ca, fiind tristi, noi plangem, ori ca, fiind speriati, bataile inimii se accentueaza. Cu alte cuvinte, emotia apare la inceput iar fenomenele fiziologice dupa aceea.

James si Longe au demonstrat experimental ca fenomenele se petrec invers. De pilda ca reactie la o situatie data, glandele suprarenale pompeaza un surplus de adrenalina in sange, fapt ce aduce dupa sine supararea noastra.

Tot asa reactionam la o situatie printr-o tahicardie marita, cea ce produce sentimentul subiectiv al fricii. Cu alte cuvinte, spune H.J.Ezrenck, stimulul exterior (S) produce unele reactii fiziologice (RF), care, la randul lor, produce emotia resimtita (E). Astfel, legea James – Longe se poate formaliza astfel:

Chiar daca in acest domeniu mai exista inca necunoscute, totusi este inadmisibil ca unele fenomene fiziologice apar logic insotite de fenomene psihologice bine determinate, ceea ce practic inseamna ca aparitia unuia este o dovada a existentei celuilalt. Trebuie insa sa subliniem ca fenomene fiziologice ca : marirea subita a tensiuni sanguine, cresterea consumului de oxigen, dilatarea bronhiolelor, inhibarea miscarilor peristabile gastrice, etc. Sunt controlate de sistemul nervos vegetativ si, in consecinta nu sunt supuse vointei decat partial si in grad nesemnificativ, astfel incat interpretarea lor electronica la “biodetector” semnifica comportament simulat in 95 % din cazuri.

H. J. Ezrenck formuleaza un principiu de baza fara de care utilizarea biodetectorului nu are sens. Anume, el sustine ca regula principala in a considera drept o minciuna o reactie fiziologica ce urmeaza unei intrebari relevante trebuie sa fie diferita fata de alta reactie fiziologica provocata de intrebari nerelevante. In al II – lea rand, se poate formula si un alt principiu, si anume ca o unica reactie (raspuns) nu poate fi considerata ca o dovada a nesinceritatii, ca mai multe intrebari de acelasi fel sau asemanatoare, dand reactii similare, constitue baza unei concluzii de probabila vinovatie.

6.1 Tehnica Reid – Inbau[5]; Istoria poligrafului

           

Primul care a facut aceste aparate de detectare a minciunii a fost Lorson (1923), perfectionate ulterior ele au fost apoi amplu studiate si larg aplicate de Inbau si Reid.

Aceste aparate, prin tehnici moderne de amplificare pun in evidenta concomitent diferitele modificari vegetative care apar in emotii, deci si in minciuna. Se inregistreaza simultan, prin inscriptionare automata, respiratia, presiunea sangvina, reactia galvanica a pieli, pulsul, etc.

In lucrarile lor, John E. Reid si Fred E. Inbau, considerati cei mai competenti specialisti in domeniul alplicarii tehnicii poligraf, sustin ca testele poligraf sunt aplicate de catre operatori competenti, sunt de mare utilitate practica. In primul rand, cu ajutorul poligraficului e usor sa determini minciuna si cu o mare acuratete, ceea ce nu se realizeaza cu alte sisteme. In al doilea rand trebuie sa mentionam ca instrumentul, testele si procedurile insotitoare poseda un mare efect psihologic, astfel incat indivizii vinovati sunt foarte usor convinsi sa faca marturisiri complete.

Pe acelasi principiu, al inregistrari unor dereglari vegetative in cadrul conduitei simulate se bazeaza si tehnicile feno – analitice.

Toate inregistrarile care se fac cu ajutorul unor astfel de aparate poligrafice pot avea pretentie la oarecare valoare numai atunci cand se face o “prestare” a persoanei anchetate, in cadrul careia se inregistreaza reactiile normale si numai in urma constatarilor facute la pretestare se poate trece la examinarea sistematica propriu zisa in care se aplica stimulii afectogeni. Reid si Inbau, in lucrarea la care ne-am referit, isi expun tehnica cu un lux de amanunte, aratand toti pasii pe care ii fac atunci cand aplica intr-un mod alambicot “intrebarile relevante si intrebarile de control”

De asemenea, autorii arata ca exista posibiltatea de “evaziune ” de sub controlul aparatului, prin modificarea voita a respiratiei – subiectul respira foarte adanc si la intrebarile relevante - . Aparatul mai poate fi bruiat si prin eforturi musculare ce se depun la nivelul altor organe decat acelea  ce sunt conectate la aparat. (de pilda miscarea degetelor de la picioare) si, in fine, au fost subiecti care au reusit sa induca in eroare aparatul pe cale psihologica printru-n ingenios exercitiu, facand eforturi ca in momentul de aplicarii de intrebari relevante sa se gandeasca la “fenomene neutre sau la imagini tranchilizante”

Oricat de perfectionate ar fi aceste aparate si oricate precautii s-ar lua, ele nu pun in evidenta decat o motivatie crescuta in momentul aplicari sistemului afectogen. Acesta nu este deci altceva decat un indiciu al probabilei nesinceritati si nimic mai mult. Totodata , s-a constatat ca invinuitii – de fapt nevinovati – care sunt emotivi din fire (trasatura temperamentala inascuta) pot avea si ei reactii similare.

Advresarii aparatelor de detecatare a minciunii, subliniaza pe drept cuvant ca aparatul  in sine este afectogen, subiectii anchetati sunt infricosati si din cauza multor receptoare ce li se atasaza si ca rezultatele pozitive obtinute nu se datoreaza fortei detectoare, ci mai mult efectului negtiv intimidator al aparatelor.

Totusi nu se poate demonstra existenta legaturii stranse dintre starea emotiva si reactia vegetativa care la anumite nivele de functionare sunt totalmente necontrolabile de vointa. Actualele aparate poligraf nu mai seamana nici pe departe cu cele ce se utilizau, cu un veac in urma, la descoperirea simularii. Inca din 1895, Cesare Lombroso experimenta cu ajutorul unui aparat primitiv care se numea “hidrosfigmograf” ce era legat cu un cilindru pe care se aplica negru de fum. Cilindrul , fiind invartit de un mecanism de ceasornic, permitea inscriptionarea variatilor de puls.

W. M. Marston (1917) utiliza captarea tensiunii sistolice pentru des­coperirea „minciunii' dar, inaintea lui, Vittorio Benussi se folosea in aceleasi scopuri de inregistrarea schimbarilor respiratorii, care pentru el constituiau indicii certe ale simularii verbale.

Unul din marii precursori ai actualei tehnici a fost psihologul germano-american Hugo Munsterberg, care s-a preocupat mult de pro­blema martorilor si a declaratiilor lor veridice sau false, in acelasi an, 1908, James MacKenzie, celebrul cardiolog britanic, si-a denumit apa­ratul „The Ink Polygraph' (Poligraful cu inscriptor in cerneala) ce a slujit drept model pentru J. A. Larson (devenit psihiatru din ofiter de politie), care a construit apoi (1922) cardio-pneumo-psihograful, ce constituie prima generatie a poligrafului perfectionat utilizat in zilele noastre.

Cu toate rezultatele indubitabile care s-au obtinut cu ajutorul tehnicii poligraf, nici pana astazi nu exista totusi unanimitate in privinta utilitatii si, mai cu seama, in privinta valorii sale. Fara a ne preocupa de parerea juristilor, care acorda sau nu valoare de proba rezultatelor obtinute pe calea poligrafului, pentru psihologia judiciara nu exista decat o singura problema de natura stiintifica: datele poligrafului sunt sau nu indicatorii veridicitatii sau non-veridicitatii declaratiilor date de inculpati (sau marto­ri) intr-un caz? Raspunsul nostru este, evident, pozitiv. Sub aspect psiho­logic este un adevar incontestabil ca, in realitate, cu exceptia unor psihopati, a unor actori de mare clasa ori oameni de stiinta (fiziologi), manifestarile inregistrate ale activitatii sistemului nervos vegetativ nu pot fi controlate de vointa! Din acest motiv 95% din rezultatele obtinute la poligraf (Reid-Inbau) trebuie sa fie considerate ca fiind valabile.

Stim din istorie ca, la inceput, multe din progresele tehnicii au fost primite cu scepticism sau chiar cu ostilitate, incepand de la masina de cusut si pana la primele avioane, inventatorii trebuiau sa lupte pe doua fronturi: sa convinga pe cei „sceptici' de valoarea ideilor lor de baza si, concomitent, sa lucreze la imbunatatirea inventiilor lor.

Nici poligraful nu a constituit o exceptie. Criminalistii de formatie veche, mai ales, aveau mai multa incredere in propria „intuitie' sau in „flerul' lor, decat in niste aparate ale caror baze stiintifice le erau total necunoscute. Faptul ca exista o marja de eroare evaluata la 12% (de catre specialisti) nu scade considerabil din valoarea datelor ce se pot obtine cu ajutorul poligrafului.

Argumentele unor juristi, de asemenea, nu sunt impedimente cu va­labilitate absoluta. Daca, asa cum arata realitatea, aplicarea poligrafului nu implica nici promisiuni, nici amenintari si nici traumatizarea subiectilor -singurul inconvenient fiind doar aplicarea pe corp a legaturilor pentru captarea variatiilor respiratorii ale tensiunii sanguine etc. - atunci ele nu invalideaza nici juridic si nici moral recurgerea la poligraf.

Discutii in jurul utilizarii si valorificarii juridice a poligrafului, desi­gur, au avut loc si in tara noastra. Totusi, inca la mijlocul deceniului trecut, s-au introdus in Romania aceste tehnici. Scoala romaneasca de biodetectie prezinta o reusita ilustrare a ceea ce poate sa faca poligraful atunci cand este manuit cu pricepere stiintifica.

Nimeni nu trebuie sa uite ca orice instrument valoreaza atat cat va­loreaza priceperea si experienta celui care il manuieste. Sub acest aspect, specialisti romani au obtinut rezultate nebanuite si in timp scurt, acolo unde nici intuitia, nici flerul si nici empirismul nu pot duce decat la esecuri si, astfel, principiul juridic (suum cuique tribuere) este eludat, infractorul scapand de pedeapsa ce i se cuvine.

Controversele in jurul poligrafului erau inca in toi - ele nu s-au stins nici astazi - cand la noi s-a hotarat achizitionarea unor aparate poligraf perfectionate, precum si formarea unor operatori de inalta calificare. Cu toate ca nu a trecut prea multa vreme de la utilizarea in Romania a acestei stehnici moderne, rezultatele pozitive nu s-au lasat asteptate.

6.2. Utilizarea poligrafului pe plan mondial

Pentru cunoasterea aplicarii pe plan mondial a utilizarii biodetectiei judiciare vom prezenta unele aspecte privind evolutia utilizarii metodei in tarile cu traditie in folosirea tehnicii de detectie poligraf.

a) Utilizarea poligrafului in SUA

In Statele Unite ale Americii, primele cercetari constituie opera lui John A. Larson care, in colaborare cu profesorul de psihologie, Robert Giselle, a realizat in 1920 un aparat poligraf portabil (instrument capabil sa inregistreze in mod continuu toate cele trei fenomene: tensiunea arteria­la, pulsul si respiratia), pe care il utilizau mai ales pe cand lucrau pentru politia din Berkeley. Keller, care urmarise primele lucrari ale lui Larson, si-a imaginat un poligraf imbunatatit, pe care de altfel il si realizeaza in anul 1925 sub denumirea „Keller Polygraph', punand bazele poligrafului modern. O forma perfectionata este realizata in 1945 de John Reid 14, care stabileste legatura intre activitatea musculara neobservata si tensiunea ar­teriala, poligraful „Reid' putand astfel inregistra: tensiunea-pulsul, respiratia, reactia electrodermogalvanica si reactivitatea neuromusculara.

Pe plan statistic, laboratorul de detectare al Politiei Stiintifice din Chicago a efectuat intre anii 1938-1941 un numar de 1.127 teste, in regis­tru a fost relevata culpabilitatea in 84% din cazuri.

Scoala de biodetectie americana este operationala si astazi, cu rezul­tate exceptionale, fiind utilizata nu numai in afacerile judiciare, ci si in testele de loialitate la care sunt obligate, in mod periodic, anumite catego­rii de functionari publici, intre care, cu titlu de exemplu, mentionam pe functionarii politiei Capitoliului, a caror fidelitate si loialitate fata de in­deplinirea atributiilor legate de apararea institutiei prezidentiale este testa­ta din 6 in 6 luni.

b) Utilizarea poligrafului in Japonia

Japonia a luat exemplul Statelor Unite ale Americii si, in 1956 politia din aceasta tara realizeaza testari cu ajutorul poligrafului la 51 per­soane. Pana in 1963 s-au efectuat 4.215 examene asupra unor suspecti si martori, din care 3,6% au prezentat reactii neconcludente, dar mai mult din cauza starii fizice si mintale debile a persoanelor examinate. Deci, eficienta testarilor s-a ridicat la 96,4%.

in anul 1964, prefecturile de politie japoneze dispuneau de 99 tehni­cieni specializati in utilizarea poligrafului si interpretarea diagramelor. Acesti tehnicieni sunt, in primul rand, titularii diplomei de invatamant superior in psihologie, iar „ rezultatele testelor sunt supuse tribunalelor si opiniei expertilor, fiind admise ca mijloc de proba”.

c) Utilizarea poligrafului in Israel

Israelul utilizeaza frecvent poligraful,aducandu-si, totodata, o valo­roasa contributie la perfectionarea tehnica a aparaturii si a metodologiei de investigatie prin folosirea unor dispozitive electronice in functionarea ca­nalelor de detectie - inregistrare a poligrafului. Comunicarea Israelului vizand rezultatele cercetarilor experimentale in acest sens a fost primita cu mult interes la Conferinta profesionala a politiilor stiintifice A.P.A. Con-vention in 1973 la Miami18.

In tarile est-europene, tehnica de biodetectie poligraf este utilizata, in afara de Romania, in Iugoslavia si Polonia,

d) Utilizarea poligrafului in Iugoslavia

In Iugoslavia, inceputurile aplicarii tehnicii poligraf sunt legate ere preocuparile Serviciului pentru cercetari criminologice al Secretariatului de Interne din Zagreb, care, in 1959 a propus si folosit in scop experimen­tal aparatura de tip poligraf. Din 1967, aceasta a intrat deja in practica organelor de cercetare, cu aplicabilitate insa asupra unui numar limitat de cazuri

e) Utilizarea poligrafului in Polonia

       

In Polonia, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale si ulterior,nici una dintre metodele poligraf nu a fost folosita nici chiar in scop experimental. Abia in ultimul timp, una din aceste metode, bazata pe actiunea “variografului ” a fost folosita in cazul unei crime anchetate de tribunalul din Aiaztyna, la sfarsitul anului 1963. Pentru efectuarea cercetarilor in domeniul detectiei, comportamentului simulat al persoanelor incluse in cercul de banuiti, a fost solicitat si profesorul dr. P Baraszowski de la Facultatea de Medicina din Varsovia.

f) Utilizarea poligrafului in Romania

In Romania, biodetectia este utilizata din 1975, indeosebi in cazurile de omor. incepand cu anul 1983, aria de aplicare s-a extins treptat. Au aparut si primele cercetari si incercari de generalizare a rezultatelor expe­rimentelor efectuate. Perfectionarile de ordin metodologic, avand ca fun­dament stiintific rezultatele cercetarilor psihocibernetice si de psihofizio-logie judiciara, au permis obtinerea unor rezultate remarcabile in materie.

In tara, functioneaza mai multe centre de biodetectie, in structura inspectoratelor de politie ale unor judete si a municipiului Bucuresti, aflate sub indrumarea Institutului de criminalistica al Inspectoratului General al Politiei din cadrul Ministerului de Interne.

Cu privire la activitatea acestora, este sugestiva aprecierea profesoru­lui universitar Tiberiu Bogdan, reputat om de stiinta in domeniul psiholo­giei judiciare care, prefatand prima lucrare de biodetectie operationala „Investigatia psihologica a comportamentului simulat“, mentiona ca  cu o vasta experienta empirica anterioara, de un deceniu si mai bine colaboreaza la aplicarea poligrafului si la evaluarea minutioasa, dupa toate regulile artei, a urmelor lasate de inscriptori.

6.3. Tehnicile A.R. Luria, Mira y Lopez

           

Cercetatorul sovietic A.R. Luria a creat o metoda noua, zisa a “experientei motrice” bazandu-se pe ideea legaturii in timp a unui fenomen central (cardical - subcardical), nemasurabil direct si un fenomen periferic – motor (miscarile ritmice ale mainii). El a constatat ca o stare emotiva produsa de efortul de diminuare deregleaza curba (ciclograma) de o asa maniera, incat nu poate fi depistata.

Aceasta tehnica a fost modificata si inbunatatita de spaniolul Mira Y Lopez care a construit aparatul numit monotonometru, care evidentieaza aceleasi dereglari in matricitate controlata (miscari voluntare), in conditiile aparitiei stari emotive (efectul distractiei).

6.4. Reactia dermato – galvanica si EEG – ul

In aceleasi scopuri, inca din 1888 Fere a propus utilizarea refluxului dermato – galvanic. Aparatele denumite psiho – galvanice se bazeaza pe constatarea ca in urma unui efort produs de starea emotiva , conductibilitatea electrica a suprafetei cutomate (a pielii) se modifica, ceea ce poate fi usor de inregistrat de aparat.

In ultima vreme se fac cercetari in ceea ce priveste utilizarea tehnicii E.E.G. Deocamdata, rezultatele sunt nesatisfacatoare, deoarece – dupa cum sustin mericanii, de pilda Sheldan Glueck – aceasta tehnica nu da nimic specific si ca celelalte tehnici utilizate ele evidentiaza numai indici de emotivitate care cu greu pot constitui si dovezi in fata unor instante pretentioase.

6.5. Substante psiho – farmaceutice, electrosocul

O alta metoda, mult controversata in ceea ce priveste legitimitatea aplicarii ei sub raport etic – juridic consta in utilizarea unor substante  psiho – farmaceutice, preparate barbiturice de tipul bromhidratului de scopolanina, amestecat cu clorhidrat de morfina.

Aceasta metoda a fost lansata de House in 1918. Efectul serului este obnubilarea cenzurii constiente, deci si a proceselor volitive, provocand o stare de semi – constienta denumita “automatism - aniric”

Atat sistemul House cat si aplicarea altor substante, ca de pilda a eterului (Claude) sau a cloroformului (Hererra) necesita o tehnicitate deosebit de perfectionata. Daca se administreaza, de pilda o doza insuficienta atunci starea de semiconstienta nu se produce si subiectul stapan pe viata nu recunoaste nimic. In schimb, daca doza este prea mare (este extrem de greu ca sa nimeresti cantitatea care trebuie administrata fiecarui individ in functie de proportiile corpului si de reactivitatea specifica individuala), atunci cade in stare de totala inconstienta si nu reactioneaza la nimic.

Atat aplicarea substantelor psiho – farmaceutice cat si a metodei electrosocului (preconizat de italienii Corletti si Bini ) care produce stari tranzitorii de suspendarea cenzurii, sunt aspru condamnate de unii juristi, deoarece dupa parerea lor, acesta constituie  - “ca de altfel si metoda hipnotica” – o grava incalcare a dreptului de aparare a individului in fata organelor judiciare. Psihologii, din motive dentologice se pronunta impotriva aplicarii acestor metode.

6.6. Tehnica lui Molnar

Devierile de la sinceritate mai pot fi verificate prin mijloace mai simple si etic necontestabile. O astfel de metoda este cea “a chiestionarului”, care cuprinde o serie de intrebari la care subiectul anchetat trebuie sa raspunda numai cu “da” sau cu “nu” Alaturi de intrebari neutre se insereaza si cateva intrebari “critice” ca de pilda : “Ai spus vreodata vreo minciuna in viata dumitale” sau “Ti s-a intamplat sa gandesti nefavorabil despre seful dumitale ierarhic?” Fireste ca subiectul anchetat care vrea sa para foarte “moral” raspunde un categoric “nu” ceea ce indica asupra tenditei lui “generale de a fi sincer”

Tehnica preconizata de psiho – criminalistul maghiar I. Molnar scoate in evidenta aceleasi tendinte. Se dau subiectului cifrele de la 1 la 20 tiparite intr – o ordine intamplatoare si se cere sa le bareze in ordine, ceea ce se poate efectua in circa 1 minut. Apoi se dau cifrele (tot fara ordine) de la 1 la 50, ceea ce se pot efectua in medie in 15 – 20 minute. La primele doua probe nu se efectueaza nici un control, iar la proba a treia, in minutul 4 se suspenda proba. Cei care la semnalul dat sunt gata, dau dovada de nesinceritate, deoarece nu au respectat conditiile  stabilite.Autorul a aplicat proba in conditiile de concurenta; ea se poate aplica si individual sub denumirea completa de “proba de atentie”

6.7. Valoarea tehnicilor si metodelor prezentate

Tehnicile expuse, dupa cum s-a aratat, au o baza stiintifica bine determinata, insa au totodata si limite foarte precise.

Caracteristica lor comuna este ca ele indica prezenta unei emotionalitati marite fata de situatia data, fata de un cuvant anumit, fata de o expresie anume. Toate acestea constituie doar indicii in mana anchetatorului, isi pot intari convingerea ca are de-a face cu individ nesincer sau sincer.

Fireste aceste indicii, bazate pe masuratori sunt mult mai obiective decat impresiile subiective pe care le putem culege din contact direct (convorbirea directa) cu invinuitii. Totodata insa mai trebuie sa ne fie clar ca aceste tehnici nu dau nimic specific, ne spun doar ca dereglarile exista, ca ele provin din emotii, nu ne spun daca intradevar individul este vinovat, sau daca a mintit, ce anume a mintit, cat a mintit, de ce a mintit, etc.

Neputand fi marcate, dar nici provocate de om in scop voit, manifestarile comportamentale si psihofiziologice vor acompania ca un veritabil cortegiu starea de disconfort psihic pe care o traieste invinuitul anchetat. Cu privire la aceasta complexa problematica, trebuie subliniat insa faptul ca, a socoti asemenea manifestari drept probe de vinovatie inseamna a face o greseala tot atat de mare ca si atunci cand s-ar afirma ca “siguranta de sine si promtitudinea si certitudinea raspunsurilor date sunt probe certe ale nevinovatiei” Ceea ce trebuie retinut este faptul ca expunerile emotionale, coraborate cu probe verificate, pot sublinia, adica pot infirma sau confirma ca un argument in plus, o teza valabila, constituind indicii orientativi asupra tentativelor comportamentului simulat in ancheta judiciara.

In incheiere trebuie sa retinem ca  : “Nici un indiciu nu poate inlocui o proba materiala si, pe de alta parte, cand sunt utilizate de lucratorii – anchetatorii care au multa experienta

           



[1] Teze si lucrari de psihologie Vol. I

[2] Mitrofan N., Zdrenghea V.,Butoi T – Psihologie judiciara, Casa de editura si presa “SANSA” SRL , Bucuresti 2000

[3] Mitrofan N., Zdrenghea V.,Butoi T – Psihologie judiciara, Casa de editura si presa “SANSA” SRL , Bucuresti 2000

[4] Teze si lucrari psihologice, Vol. 2

[5] Teze si lucrari psihologice, Vol. 2




loading...


.com Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Punerea in functiune a unui site web
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTELE DE DISPOZITIE
Protectia programelor pentru calculator prin dreptul de autor
Rolul succesiunii informatiilor
Raspunderea civila delictuala
Analiza contintului juridic a infractiunii de interceptare ilegala a unei transmii de date informatice
Comunitatile Europene
Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu