Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » drept
Garantii fundamentale ale dreptului de aparare in procesul penal

Garantii fundamentale ale dreptului de aparare in procesul penal





Garantii fundamentale ale dreptului de aparare in procesul penal

 Consideratii generale

Procesul penal se desfasoara pe baza principiilor aflarii adevarului, al egalitatii persoanelor in fata legii, al egalitatii armelor si al prezumtiei de nevinovatie drept urmare pentru a combate elementele care alcatuiesc si compun functia de invinuire, privita in ansamblul sau, se impune, in mod necesar, ca pe tot parcursul procesului penal sa se exercite dreptul de aparare[1].

Deci, dreptul de aparare poate fi definit ca fiind acel drept recunoscut invinuitului, inculpatului si celorlalte parti din procesul penal, in toate fazele acestuia , prin care se realizeaza o egaliatate de mijloace, necesare in scopul armonizarii intereselor de aparare ale societatii cu drepturile si libertatile individului.

Principiul garantarii dreptului la aparare, ca regula de baza a procesului penal, are ca finalitate necondamnarea nici unei persoane nevinovate si nici un vinovat sa nu suporte rigorile legii penale mai mult decat se cuvine.

Ideea dreptului la aparare se regaseste in cele mai vechi timpuri, inca din dreptul roman, cand nimeni nu putea fi judecat, nici macar sclavul, fara a fi aparat, dreptul de aparare fiind considerat o cerinta si o garantie, necesare pentru realizarea unui echilibru intre interesele persoanei si cele ale societatii.

De la conceptia dreptului la aparare ca drept natural inerent persoanei umane s-a ajuns, in teoriile moderne contemporane, la concluzia ca aceasta constituie un principiu juridic general inerent ordinii de drept[2].

In aceasta acceptiune a si fost consacrat in normele de drept international, printre care amintim ca fiind cele mai cunoscute, Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Conventia Europeana a Drepturilor Omului[3].

Constitutia Romaniei[4] consacra largi drepturi si libertati fundamentale cetatenilor tarii noastre, cat si mijloace juridice pentru realizarea acestora.

Printre drepturile constitutionale fundamentale ale cetatenilor se numara si dreptul la aparare, inscris in articolul 24, care prevede ca << in tot cursul procesului penal, partile au dreptul sa fie asistate de un aparator, ales sau numit din oficiu >>.

Modul practic de punere in valoare a dreptului de aparare pe care Constitutia il recunoaste partilor este stipulat pe larg in art. 6 si art.171 - 173 din Codul de procedura penala.

Preocuparea legiuitorului pentru garantarea[5] si exercitarea deplina cu mijloace juridice a dreptului la aparare in procesul penal se justifica prin aceea ca, ilicitul penal reprezinta una din cele mai grave incalcari ale ordinii de drept, cunoscuta sub denumirea specifica de infractiune.

Comiterea unei infractiuni nu are consecinte doar in planul raspunderii penale a autorului, ci se rasfrange si asupra altor persoane care au legatura cu infractiunea respectiva, cum ar fi partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente.

Angajarea raspunderii penale a unui inculpat, cat si obligarea sa si a altor persoane chemate, conform legii, sa raspunda din punct de vedere civil pentru prejudiciile cauzate se poate face numai pe baza de probe din care sa rezulte savarsirea infractiunii cu vinovatie de catre respectiva persoana, cauzarea unui prejudiciu cuantificabil. Deci organele judiciare in cadrul procesului penal au obligatia de „a asigura aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului[6] ”.

Prin recunoasterea si garantarea dreptului la aparare, legiuitorul a impus organelor judiciare obligatia de a asigura efectiv partilor utilizarea tuturor mijloacelor procesuale in vederea stabilirii adevarului, astfel incat, pedeapsa pentru infractor, raspunderea civila a acestuia si a partii responsabile civilmente pe de o parte, cat si drepturile partii vatamate si ale partii civile, pe de alta parte, sa fie pe deplin dovedite sub toate aspectele, beneficiind de sprijinul avocatilor alesi sau numiti din oficiu in conditiile legii.

 2. Garantiile realizarii dreptului la aparare

Drepturile aparatorului sunt comune celor doua forme de aparare (autoaparare sau asistenta juridica).

Garantiile procesuale sunt reprezentate de acele mijloace prevazute de lege care asigura ca drepturile acordate partilor sa poata fi exercitate deplin in vederea apararii intereselor legale ale acestora.

3. Obligativitatea citarii invinuitului sau inculpatului de catre organul de urmarire penala

3.1.Notiune

Pentru a determina participarea invinuitului sau inculpatului la desfasurarea procesului penal organul de urmarire penala si instanta de judecata trebuie sa procedeze la chemarea acestora de a se prezenta in fata lor[7].

Institutia prin intermediul careia organele judiciare asigura prezenta partilor sau altor persoane la activitatea procesuala este citarea. In cazul citarii, actul procesual il constituie dispozitia de citare, iar actul procedural este citatia insotita de intreaga procedura prin care se realizeaza instiintarea subiectulul care urmeaza sa fie prezent la activitatea ce se desfasoara in fata organelor judiciare[8].

Citatia este un inscris prin care, in cursul procesului penal, organul de urmarire penala sau instanta de judecata ordona unei persoane sa se prezinte in fata sa la un anumit termen[9].

3.2. Cuprinsul citatiei si procedura de citare

In conformitate cu art. 176 lit. b Cod procedura penala, citatia este individuala si trebuie sa cuprinda denumirea si sediul organului de urmarire penala sau ale instantei de judecata care o emite, data emiterii si numarul dosarului, numele si prenumele celui citat, calitatea in care este citat si indicarea obiectului cauzei. Lipsa acestor mentiuni se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, conform art. 197 alin. 1si 4 Cod procedura penala[10].

Invinuitul sau inculpatul are dreptul de a-si apara singur interesele legale ori cu ajutorul avocatului ales sau numit din oficiu, conditia esentiala pentru a uza de aceasta facilitate legala este ca acesta sa cunoasca faptul ca se desfasoara un proces impotriva sa, deci sa fie legal citat.

3.3. Locul citarii

Potrivit art. 177 alin. 1 Cod procedura penala, invinuitul sau inculpatul se citeaza la adresa unde locuieste, iar daca printr-o declaratie data in cursul procesului penal acesta indica un alt loc pentru a fi citat, el este citat in conformitate cu alineatul 2 al aceluiasi articol, la locul indicat[11].

Dispozitiile procedurale impun obligatia inmanarii citatiei destinatarului, iar cand acesta refuza sa o primeasca sau sa semneze, agentul trebuie sa indice motivul pentru care nu s-a putut obtine semnatura.

Cand invinuitul sau inculpatul nu se afla la domiciliu, agentul inmaneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu el ori care in mod obisnuit primeste corespondenta, persoana respectiva semnand dovada de primire, iar agentul certificand identitatea si semnatura prin incheierea procesului verbal.

In nici un caz agentul nu poate da citatia unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernamant, fiind pusa sub semnul indoielii, posibilitatea luarii la cunostinta de catre invinuit sau inculpat, a datei procesului.

Totodata, daca nu se cunoaste domiciliul sau, citatia va fi trimisa la locul de munca, fiindu-i inmanata de catre serviciul de personal al unitatii unde lucreaza.

Daca pe perioada efectuarii activitatii de strangere a indiciilor probatorii cu privire la fapta, invinuitul sau inculpatul si-a schimbat adresa, agentul de la oficiul postal afiseaza citatia pe usa locuintei aratate in aceasta, fiind obligat a se informa cu privire la noua adresa, facand mentiune in procesul verbal despre datele obtinute, pe care le inainteaza organului de urmarire penala, care procedeaza din nou la citarea persoanei in cauza la noua adresa.

De asemenea, in cazul in care insusi invinuitul sau inculpatul indica, in timpul urmaririi penale, o alta adresa decat cea la care este cunoscut ca locuieste, organul judiciar este obligat sa dispuna citarea la adresa respectiva. In conditiile in care organul de urmarire penala apreciaza ca este absolut obligatorie prezenta invinuitului sau inculpatului pentru rezolvarea cauzei, poate dispune, chiar inainte de a fi citat, aducerea acestuia cu mandat[12], executat de catre organul de politie, comandantul unitatii militare ori al garnizoanei, cand acesta este militar.

Atunci cand nu se cunoaste adresa unde locuieste invinuitul sau inculpatul si acesta nu este incadrat in campul muncii obligatia de incunostiintare despre existenta unui proces penal fata de el, este indeplinita prin afisarea citatiei la consiliul local in a carui raza teritoriala a fost comisa infractiunea, iar cand aceasta s-a desfasurat in mai multe locuri, la consiliul local in circumscriptia caruia se afla organul judiciar ce efectueaza urmarirea penala.

Prin modul de citare de mai sus se urmareste ca cetatenii sa ia cunostinta de desfasurarea unui proces fata de invinuit sau inculpat, existand posibilitatea ca vreunul din cunoscutii sai sa-l anunte sau sa informeze organul judiciar de adresa acestuia.

Cand invinuitul sau inculpatul locuieste intr-un imobil cu mai multe apartamente, iar in citatie nu s-a indicat numarul apartamentului, agentul este obligat sa faca investigatii pentru a-l afla. Numai in conditiile in care nu a putut sa identifice numarul[13], va proceda la afisarea citatiei pe usa principala a cladirii, precizand insa in procesul verbal pe care il incheie, imprejurarile ce au facut imposibila inmanarea citatiei personal, invinuitului sau inculpatului.

Daca invinuitul sau inculpatul indica pe langa un domiciliu stabil si o alta adresa, cum ar fi sediul unei intreprinderi la care lucreaza, din alta localitate, organul de urmarire penala este obligat a-l cita la ambele adrese, pentru a-i da posiblitatea efectiva de aparare.

Daca printr-o declaratie data in timpul procesului acesta indica o alta adresa unde locuieste efectiv, el trebuie citat la locul indicat, in conformitate cu prevederile art. 177  alin. 2 C.proc.pen., continuandu-se citarea lui si la domiciliu.

Potrivit art. 177 alin.3 Cod procedura penala, in caz de schimbarea adresei aratate in declaratia invinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresa numai daca a incunostiintat organul de urmarire penala ori instanta de judecata de schimbarea intervenita[14].

Procedura de citare este neindeplinita in conditiile in care organul judiciar a dispus aducerea invinuitului sau inculpatului cu mandat, iar acesta nu a fost executat.

            Dispozitiile art. 291 al. 3 din Codul de procedura penala potrivit carora partea prezenta la un termen, nu mai este citata pentru termenele urmatoare, chiar daca ar lipsi la vreunul din acestea, nu sunt aplicabile atunci cand dosarul a fost luat de pe rolul organului de urmarire penala care efectueaza cercetarea sau s-a declinat competenta in favoarea unui alt organ judiciar, situat in alta localitate.

Potrivit art. 291 Cod procedura penala, judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita[15].

Cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii[16], se poate face contestatie in anulare.

3. Citarea militarilor

Militarii incazarmati se citeaza la unitatea militara din care fac parte, prin comandantul acesteia, potrivit legii apararii nationale, pentru ca numai comandantul este in masura sa dispuna iesirea acestora din unitate si prezentarea lor la instanta.

Emiterea citatiei pe numele militarului fara adresa catre comandantul unitatii este gresita si instanta nu poate judeca, in lipsa acestuia mai ales daca are calitatea de inculpat.

            Au fost situatii cand instantele de judecata au solutionat cauze aflate pe rol cu nerespectarea prevederilor art.177 - 180 Cod procedura penala, ceea ce a condus la desfiintarea ori casarea hotararilor, deoarece necitarea partilor, cu deosebire a inculpatilor i-ar lipsit de dreptul la aparare.

3.5. Citarea persoanelor internate in unitati medicale sau aflate in detentie

Cand invinuitul sau inculpatul se afla internat intr-o casa de sanatate sau intr-o unitate spitaliceasca, va fi citat prin administrarea unitatii respective, chiar daca anterior a fost prezent la unul din termenele fixate de organul de urmarire penala.

Detinutii se citeaza la locurile de detinere, prin administratia acestora, neprezentarea lor la organul de urmarire penala echivaland cu neindeplinirea procedurii de citare, in acest caz fiind prezumata imposibilitatea de prezentare, intrucat nu beneficiaza de libertatea de miscare.

            3.6. Citarea persoanelor care locuiesc sau sunt plecate in strainatate

Daca invinuitul sau inculpatul locuieste in strainatate si adresa sa este cunoscuta, citarea se face prin scrisoare recomandata, in afara de cazul cand prin lege se dispune altfel, recipisa de predare tinand loc de dovada a indeplinirii procedurii de citare[17].

In conditiile in care inculpatul a plecat din Romania dupa comiterea infractiunii, fara a incunostiinta organul de urmarire penala cu privire la localitatea si la adresa unde urmeaza a fi anuntat, citarea se face la ultimul domiciliu cunoscut din tara, iar cand nici acesta nu se cunoaste, prin afisare la consiliul local pe raza caruia a savarsit fapta[18].

 Obigativitatea aducerii invinuirii la cunostinta invinuitului sau inculpatului intr-o limba pe care o intelege

Statul de drept presupune desfasurarea procesului penal in asa fel incat sa se realizeze cadrul necesar ca toti participantii sa aiba sanse egale, indiferent de nationalitatea sau de limba pe care o vorbesc.

Acest principiu fundamental a primit o noua configuratie in actuala Constitutie a Romaniei, in sensul ca in art. 128 pct. 1 se prevede ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana[19], prevedere care intra in contradictie cu cele ale art. 7 din Codul de procedura penala care sunt abrogate conform prevederilor art. 150 pct. 1 din Constitutie.

Dispozitiile art.6 alin.3 si art.70 alin.3 din Codul de Procedura Penala obliga organul de urmarire penala sa informeze pe invinuit sau inculpat asupra naturii cauzei si motivele acuzarii in mod detaliat.

Aducerea la cunostinta a invinurii se face intr-o limba pe care acesta o intelege, iar cand nu cunoaste limba romana organul de urmarire penala este obligat sa-i asigure interpret. Numai cunoscand in mod complet si deplin acuzatiile ce i se aduc, invinuitul sau incupatul isi poate organiza o aparare eficienta. Asigurarea interpretului se face in mod gratuit, acesta trebuind sa cunoasca atat limba romana, cat si limba materna a invinuitului sau inculpatului.

Referitor la asigurarea in mod gratuit a interpretului daca inculpatul nu cunoaste limba in care se desfasoara procedura judiciara, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este constanta. In acest sens 3 petitionari algerieni urmariti in fata tribunalelor germane pentru diverse delicte, necunoscand in suficienta masura limba tarii, au fost asistati de un interpret.

In plangerile lor introduse in fata Comisiei, cei 3 petitionari au pretins ca sunt victime ale incalcarii art. 6 pct.3 e. din Conventie[20], prin aceea ca tribunalele germane i-au condamnat sa suporte cheltuielile de interpret.

Curtea a apreciat ca gratuitatea prevazuta de conventie nu se limiteaza doar la interpretarea din timpul audierii, ci se extinde si la traducerea sau interpretarea tuturor actelor procedurii angajate contra acuzatului pe care acesta trebuie sa le inteleaga pentru a putea beneficia de un proces echitabil[21].

Folosirea interpretului este obligatorie si atunci cand inscrisurile aflate la dosarul cauzei ce constituie probe materiale sau mijloace de proba sunt redactate intr-o alta limba decat cea romana[22], ori invinuitul sau inculpatul nu se poate exprima datorita unor deficiente fizice.

            Potrivit art. 8 Cod procedura penala, partilor care nu cunosc limba romana li se asigura posibilitatea de a lua cunostinta prin traducator de piesele dosarului; in faza de judecata partile pot vorbi si pune concluzii prin traducator. Desi din simpla lectura a textelor citate s-ar putea crede ca in faza de urmarire penala traducatorul este folosit numai pentru traducerea pieselor dosarului, nu si pentru ca cel arestat sa stea de vorba cu organul de urmarire penala, in realitate traducatorul este folosit in acelasi mod si in faza de urmarire penala[23].

Potrivit art. 128 Cod procedura penala, cand una din parti sau o alta persoana care urmeaza sa fie ascultata nu cunoaste limba romana ori nu se poate exprima, iar organul de urmarire penala ori instanta de judecata nu are posibilitatea de a se intelege cu acesta, ii asigura folosirea unui interpret autorizat.

In acest sens, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg a dat o interpretare eshaustiva dispozitiilor art.6 pct.3 lit.e din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atunci cand a apreciat ca i s-au incalcat drepturile legale ale cetateanului german GEORG BROZICEK condamnat de catre un tribunal din Savona - Italia, apreciind ca notificarea judiciara trimisa in 1976 constituie o „acuzatie” in sensul art. 6.

Autoritatile judiciare italiene ar fi trebuit sa dea urmare cererii petitionarului de a primi comunicarea in limba sa materna sau in una din limbile oficiale ale Natiunilor Unite, exceptand situatia in care ajungeau sa stabileasca faptul ca, in realitate, petitionarul stia destul de bine limba italiana pentru a sesiza sensul acuzatiilor care ii erau aduse. Ori o asemenea proba nu rezulta nici din piesele dosarului, nici din depozitiile martorilor pe care curtea i-a audiat[24].

5. Informarea invinuitului sau inculpatului cu privire la motivele arestarii sale si asupra acuzatiilor ce i se aduc trebuie facuta in cel mai scurt termen

Este extrem de important ca orice persoana invinuita sau inculpata sa fie informata , in cel mai scurt timp, intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii si asupra oricarei acuzatii care i se aduce.

Articolul 6, pct. 2, lit, a. din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, pevede o garantie fundamentala precum ca, orice persoana arestata trebuie sa cunoasca motivele detinerii.

Integrat in sistemul de protectie pe care il confera Conventia, acest articol impune aducerea la cunostinta persoanei arestate, intr-un limbaj simplu si accesibil pentru acesta, a temeiurilor juridice si de fapt pe care se bazeaza acuzatiile ce i se aduc ce determina privarea de libertate a caror egalitate urmeaza a fi dezbatuta in fata unei instante.

Persoana in cauza trebuie sa beneficieze de aceste informatii in cel mai scurt timp. Aprecierea in legatura cu timpul indeajuns de scurt nu se poate face decat in stransa corelare cu speta in cauza.

Orice persoana arestata sub acuzatia unei infractiuni trebuie sa fie informata cu privire la faptele si elementele probatorii care justifica decizia de retinere. Persoana in cauza trebuie sa fie in masura sa recunoasca sau sa nege infractiunea de care este invinuita.

Dispozitiile art. 23 alin. 8 din Constitutia Romaniei sunt in concordanta cu prevederile Conventiei si stipuleaza ca : „Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.”

Textul acestui articol se coreleaza cu prevederile legii nr. 32/1990 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul de procedura penala. Desi reprezinta un substantial pas inainte pe linia dreptului de aparare, in comparatie cu vechile prevederi ale legislatiei romane din perioada anterioara anului 1990, totusi in raport cu legislatia altor tari democratice mai exista inca rezerve.

Aceasta precizare a Curtii Supreme la textul Constitutiei Statelor Unite ale Americii este cunoscuta sub numele de „Miranda ruling”. Incalcarea acestei obligatii atrage dupa sine anularea hotararii de condamnare si eliberarea neconditionata a persoanei in cauza.

In comparatie cu aceste drepturi constitutionale ale cetateanului american, drepturile cetateanului roman, cat priveste siguranta persoanei si libertatea individuala, sunt inca limitate.

Politia nu are obligatia de a informa persoana retinuta sau arestata asupra dreptului acesteia de a nu face nici o declaratie, ca si de faptul ca orice declaratie, pe care acesta ar face-o, va putea fi folosita impotriva ei.

De asemenea, desi persoana retinuta sau arestata va fi informata ca are dreptul de a fi asistata de un aparator ales, articolul 24 alin. 2 din Constitutie restrange beneficiul persoanei retinute sau arestate la un aparator ales numai „in tot cursul procesului penal ”, ori procesul penal nu incepe in momentul in care se realizeaza prima audiere.

Prin Legea nr. 45/ 1993, a fost introdus un nou articol, art. 1371 care are urmatorul cuprins: << Persoanei retinute sau arestate i se aduc, de indata, la cunostinta, motivele retinerii sau ale arestarii. Invinuirea se aduce la cunostinta celui arestat, in cel mai scurt termen, in prezenta unui avocat. Cand se dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, procurorul sau instanta de judecata incunostiinteaza despre aceasta, in termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o alta persoana pe care o desemneaza invinuitul sau inculpatul, consemnandu-se aceasta intr-un proces-verbal >>.

Din economia textulul citat rezulta fara echivoc obligativitatea organului de urmarire penala de: „Aducere la cunostinta a motivelor luarii masurilor preventive si a invinuirii[25] ”, a aduce de indata la cunostinta celui retinut sau arestat, a motivelor masurilor preventive, iar invinuirea in cel mai scurt termen, in prezenta unui avocat.

6. Obligatia organului de urmarire penala de a-l informa pe invinuit sau inculpat cu privire la dreptul de a fi asistat de aparator

Una din cele mai importante garantii procesuale pentru dreptul la aparare - asistenta juridica din partea unui avocat, este pe larg reglementata de art. 6 Cod procedura penala, in modificarea suferita prin legea 32/1990[26].

Acestei obligatii izvorate din lege pentru organul de urmarire penala ii corespunde un drept ce apartine invinuitului sau inculpatului de a se apara singur sau de a beneficia de asistenta unui aparator ales ori de un ajutor judiciar, respectiv un aparator desemnat din oficiu.

Articolul 6, pct. 3 c. din Conventia Europeana a Drepturilor Omului alatura dreptul de a se apara si acordarea unui ajutor judiciar gratuit cerintelor impuse de interesele justitiei care corespund in esenta respectarii principiului egalitatii mijloacelor[27].

In jurisprudenta Curtii, referitoare la aceasta dispozitie, chestiunea de principiu aflata in joc a fost pana acum deosebirea dintre protectia de fapt si protectia de drept.

In cauzele Artico contra Italia si Goddi contra Italia, tribunalele italiene au desemnat un avocat pentru a-i reprezenta pe reclamanti. Nici unul dintre avocatii astfel desemnati nu l-a reprezentat in fapt pe clientul sau si cei 2 acuzati au fost recunoscuti vinovati de faptele penale.

Art.6 al. 5 din Codul de procedura penala consemneaza obligatia pentru organul de urmarire penala, ca inainte de a-i lua prima declaratie invinuitului sau inculpatului, sa-l informeze despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnand acest fapt in procesul verbal de ascultare sau in preambulul declaratiei.

Pentru a nu se crea nici un fel de confuzii apreciem ca nici un text de lege nu interzice organului de urmarire penala sa consemneze realizarea acestei garantii procesuale in orice alt act procedural intocmit inainte ca invinuitul sau inculpatul sa dea personal o declaratie[28].

Cand asistenta juridica este obligatorie, organul de urmarire penala trebuie sa ia masuri pentru asigurarea unui avocat, daca invinuitul sau inculpatul nu are unul ales.

Apreciem ca  in conditiile in care nu este obligatorie asistenta juridica, dar invinuitul sau inculpatul si-a manifestat dorinta de a beneficia de serviciile unui avocat, considerand ca nu-si poate face singur o aparare eficienta, organul de urmarire penala ar trebui sa desemneze un aparator din oficiu.

In acelasi sens, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a decis ca s-au violat dispozitiile art.6 alin.1 pct.3 lit.c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atunci cand mai

multe persoane care traiau din ajutorul social au fost arestate, fara a li se acorda asistenta juridica gratuita, cu toate ca nu dispuneau de posibilitati materiale pentru a recurge la serviciile unui avocet, desi interesele justitiei comandau un asemenea procedeu pentru un proces echitabil[29].

In concluzie, de la invinuit sau inculpat nu trebuie sa se obtina nici o declaratie, inainte de a i se fi adus la cunostinta ca are dreptul sa fie asistat de un aparator, deoarece declaratiile sale sunt deosebit de importante in procesul penal, ele continand date referitoare la fapta, cat si eventualele aparari pe care acesta intelege sa le faca[30].

7. Invinuitul sau inculpatul trebuie sa dispuna de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii

Dupa ce este chemat de organul de urmarire penala si i se aduce la cunostinta invinuirea si indiciile care acuza persoana sa ca autor al faptei, trebuie sa i se ofere invinuitului sau inculpatului timpul necesar pentru a reflecta asupra lor, putand astfel, in deplina cunostinta de cauza, sa le combata.

Practica judiciara a demonstrat ca de cele mai multe ori invinuitul sau inculpatul are un adevarat soc cand este informat cu privire la invinuire, nemaiputand invoca in aparare, aspecte esentiale ce ar combate eficient acuzatiile.

Dupa aducerea la cunostinta a invinuirii, se impune cu atat mai mult acordarea unui interval de timp rezonabil pentru pregatirea apararii, mai ales in conditiile in care materialul probator este bogat, iar dosarul cauzei este voluminos. Acest interval de timp este necesar si se impune pentru ca invinuitul sau inculpatul sa poata lua legatura efectiva si sa se consulte nestanjenit cu avocatul sau, stabilind de comun acord cu acesta, strategia de aparare si combatere a acuzatiilor[31].

In faza de judecata, art. 313 alin. 2 Cod procedura penala stipuleaza ca citatia trebuie inmanata inculpatului cu cel putin 5 zile inaintea termenului fixat pentru judecata inculpatului arestat, odata cu citatia i se comunica si copia actului de sesizare a instantei.

Conform art. 318 alin. 1 Cod procedura penala, dupa apelul partilor si verificarea identitatii inculpatului, presedintele completului este obligat a-l intreba daca a primit copia actului de sesizare, iar in cazul unui raspuns negativ i se va inmana un exemplar al acestuia, operatiunea fiind consemnata in incheierea de sedinta.

In cazul in care citatia sau actul de sesizare au fost inmanate cu mai putin de 3 zile, inainte de termenul de judecata a inculpatului detinut, acesta poate solicita amanarea judecatii, cerere ce va fi solutionata in mod obligatoriu favorabil, o solutie negativa echivaland cu o incalcare evidenta a dreptului la aparare al acestuia.

Este legala cererea aparatorului, angajat cu o zi inainte de termenul de judecata, de amanare a cauzei pentru studierea dosarului si pregatirea apararii[32]. Respingand aceasta cerere, instanta a pronuntat o hotarare nelegala, incalcand dreptul la aparare al inculpatului[33].

8. Ascultarea invinuitului sau inculpatului cu privire la fapte si la invinuirea ce i se aduce

Declaratiile invinuitului sau inculpatului sunt foarte importante in faza de urmarire penala, deoarece este persoana care cunoaste cel mai bine modul in care s-a savarsit infractiunea.

            Declaratiile sale, ca mijloc de proba, reprezinta o garantare suplimentara a dreptului la aparare, intrucat este prima modalitate prin intermediul careia acesta se apara.

Teoretic, exista posibilitatea ca invinuitul sau inculpatul sa refuze a face declaratii: dreptul la tacere nefiind interzis prin dispoztii constitutionale sau procedurale. Nu este insa in interesul sau sa uzeze de un asemenea procedeu[34].

Legea procesual penala a mai prevazut obligativitatea ascultarii invinuitului sau inculpatului si dupa efectuarea tuturor probelor, adica la sfarsitul urmaririi penale, cand este din nou intrebat cu privire la probele in aparare.

Aceasta ultima ascultare a invinuitului sau inculpatului incuba organului de cercetare, daca in cauza este pusa in miscare actiunea penala, procurorul este cel care are obligatia prezentarii tuturor probelor.

Cu ocazia audierii sale in timpul cercetarilor penale, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa ceara reaudierea martorilor acuzarii, ascultarea martorilor in aparare, confruntarea intre acestia si cu acestia. Aceasta componenta a dreptului de aparare se manifesta in urma modificarii dispozitiilor procedurale, principiul contraditorialitatii, specific activitatii de judecata, fiind extins si in faza de urmarire penala.

            Mai mult, prin noua organizare a corpului de experti si a Institutului de Medicina Legala „Profesor Doctor Mina Minovici ” Bucuresti, s-a creat premisa numirii unor experti consilieri si din partea invinuitului sau incupatului, cu ocazia efectuarii unor expertize de specialitate.

Modificarile procedurale au fost impuse de alinierea Romaniei la documentele si practica internationala privind drepturile omului, urmarindu-se eliminarea abuzurilor din partea organelor judiciare si reducerea unor cheltuieli judiciare inutile in activitatea justitiei represive. In faza de judecata, dupa ce inculpatului i s-au creat conditii pentru a dispune de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii se trece la ascultarea incupatului in conformitate cu prevederile art. 323 Cod procedura penala.

Declaratia inculpatului are o dubla semnificatie in sensul ca este atat un mijloc de proba, cat si unul din modurile de exercitare a dreptului la aparare[35].

Omisiunea audierii inculpatului nu poate fi suplinita prin ultimul cuvant al acestuia din cadrul final al etapei dezbaterilor judiciare. In deplina cunostinta de cauza cu privire la acuzatiile si materialul probator al cauzei, inculpatul este lasat sa arate tot ce stie cu privire la imprejurarile, faptele ce formeaza obiectul cauzei[36].

Cand relatarile sale sunt incomplete ori sunt necesare anumite lamuriri, presedintele si ceilalti membrii ai completului de judecata, procurorul cat si partile pot sa-i adreseze intrebari.

Inculpatul poate fi chestionat si de coinculpat sau aparatorul sau ori al partilor.

Completul de judecata prin presedintele sau, exercita un drept de control asupra intrebarilor adresate inculpatului, in sensul posibilitatii respingerii celor inutile, neconcludente sau nepertinente cu obiectul dosarului.

Aparatorul nu are dreptul sa raspunda intrebarilor adresate inculpatului pe care il asista, raspunsurile acestuia reprezentand modalitatea de expresie care poarta amprenta personala a exercitarii dreptului la aparare.

             Reascultarea inculpatului este permisa ori de cate ori cercetarea judecatoreasca o impune pentru lamurirea unor aspecte confuze, contradictorii sau neelucidate.

In conditiile in care intr-o cauza sunt mai multi inculpati, regula o constituie audierea fiecaruia in prezenta celorlalti. Uneori insa, interesele justitiei - si in special aflarea adevarului judiciar - impun ascultarea acestora separat, art. 324 alin. 2 Cod procedura penala permitand instantei de judecata sa procedeze la indepartarea acestora din sala de sedinta.

Cand revin in sala si dupa ascultarea fiecaruia, in virtutea principiilor publicitatii si contradictorialitatii, instanta dispune obligatoriu citirea declaratiilor luate separat, aceasta activitate fiind absolut necesara pentru exercitarea plenara a dreptului la aparare, continutul depozitiilor nemaiputand fi influentat de prezenta celorlalti.

Coinculpatii pot chestiona pe cel audiat separat dupa lecturarea declaratiei acestuia si se poate proceda la reaudierea in prezenta tuturor inculpatilor sau numai a unora dintre ei[37].

In situatia in care apar neconcordante intre depozitiile incupatului date in timpul urmaririi penale si sustinerile sale din fata instantei, potrivit art. 325 Cod procedura penala, completul de judecata cere explicatii, putand da citire, daca este cazul, in parte sau in intregime, declaratiilor anterioare.

De asemenea, atunci cand inculpatul refuza sa dea declaratii, ori nu-si mai aminteste anumite fapte sau imprejurari, instanta dispune citirea declaratiilor date in cursul urmaririi penale, pentru a satisface principiul oralitatii judecatii.

Retractarea partiala sau totala nu inlatura prin ea insasi depozitiile negate, ci numai in cazul in care este confirmata de intreg ansamblul probator si se formeaza convingerea ferma ca relatarile anterioare nu reprezinta realitatea.

Este criticabila practica unor instante care substituie ascultarea inculpatului prin citirea declaratiilor anterioare ale acestuia sau limitarea numai la a-l chestiona cu privire la mentinerea depozitiilor din cursul urmaririi penale, incalcandu-se evident dreptul la aparare al acestuia[38].

In afara probelor existente la dosar si administrate in cursul urmaririi penale, precum si a celor propuse la inceputul judecatii, se pot formula noi cereri privind confirmarea sau infirmarea unor aspecte, in tot cursul cercetarii judecatoresti.

Daca instanta admite noile probe, poate dispune continuarea judecatii, administrand de indata probele sau amana cauza, dand un nou termen de judecata, potrivit art. 331 Cod procedura penala ori restituie cauza procurorului pentru completarea urmaririi penale daca administrarea lor in fata instantei s-ar face cu mare intarziere[39].

Restituirea are ca obiect numai refacerea sau completarea urmaririi penale cu privire la faptele si persoanele, cu judecarea carora instanta a fost investita initial prin rechizitoriu[40]. Lipsa unor mentiuni din rechizitoriu nu determina restituirea posibila numai in situatia constatarii unei urmariri penale incomplete in urma cercetarii judecatoresti. Restituirea se dispune motivat, instanta fiind obligata sa precizeze motivele pentru care a luat o asemenea hotarare, indicand faptele si imprejurarile ce trebuie stabilite de organul de urmarire si prin ce mijloace de proba.

Daca instanta se afla in imposibilitatea de a determina lacunele urmaririi penale, neputand arata concret probele ce trebuie administrate, nu este admisibila restituirea cauzei la procuror.

Cand se pune problema clarificarii unor aspecte ce privesc exclusiv latura civila a cauzei, nu se poate dispune restituirea, deoarece aceasta masura are in vedere numai completarea urmaririi penale sub aspect penal[41].

Din punct de vedere juridic, schimbarea incadrarii juridice se deosebeste de notiunea de clarificare juridica a faptei, intrucat prima este facuta de organul judiciar, in timp ce cea de-a doua, de catre legiuitor[42].

In jurisprudenta s-a stabilit ca nu sunt incidente dispozitiile art. 334 Cod procedura penala in cazul in care prin actul de sesizare nu s-a indicat expres textul de lege in care se incadreaza fapta, atata timp cat din continutul rechizitoriului reiese ca inculpatul a fost trims in judecata pentru fapta descrisa, in acesta situatie aflandu-ne numai in prezenta unei erori materiale evidente ce poate fi indreptata prin procedura reglementata in art.195 Cod procedura penala[43].

In literatura juridica de specialitate au aparut controverse cu privire la echivalarea cu schimbarea incadrarii juridice si incidenta art.334 Cod procedura penala in cazul in care instanta inlatura circumstanta provocarii prev. in art.73 lit.”b” Cod penal retinuta prin actul de inculpare[44].

Chiar daca noua incadrare juridica a faptei este mai grea sau mai usoara, pentru organizarea unei cat mai bune aparari a inculpatului, este intotdeauna obligatorie punerea in discutie a acestei institutii juridice. Din acest motiv este discutabila opinia potrivit cu care in cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei intr-una mai usoara, nu ar mai fi necesara punerea in discutie a partilor, pe considerentul ca se creeaza pentru inculpat o situatie mai favorabila si ca nu i s-ar deschide noi posibilitati de aparare fata de situatia juridica anterioara mai grea[45].

Se asimileaza cu punerea in discutie a noii incadrari juridice imprejurarea ca aparatorul inculpatului, in conlcluziile sale a avut in vedere noua incadrare juridica, apreciind ca este corecta si ca trebuia retinuta de instanta, sau cand a aratat ca nu are de formulat cereri in aparare in raport cu noua incadrare juridica solicitata.

In situatia sesizarii instantei prin plangere prealabila daca se constata ca fapta constituie o infractiune pentru care actiunea penala se exercita din oficiu, se procedeaza mai intai la punerea in discutie a schimbarii incadrarii juridice si apoi se trimite cauza la procuror in vederea efectuarii urmaririi penale si sesizarii instantei prin rechizitoriu.

In principiu, judecata se margineste la fapta si persoana aratate in actul de sesizare a instantei. Pentru ca sa fie posibila judecarea faptelor si persoanelor descoperite cu ocazia cercetarii judecatoresti si sa nu mai fie incident formalismul sesizarii prealabile a procurorului pentru desfasurarea urmaririi penale si trimiterea ulterioara in judecata, s-a consacrat ca remediu procesual extinderea procesului penal cu privire la alte fapte si persoane[46].

Daca fapta prevazuta de legea penala este descrisa in expunerea din rechizitoriu ca fiind savarsita de inculpat, chiar fara a fi mentionata in dispozitiv, instanta este investita legal cu judecarea acesteia, deoarece, potrivit art. 317 din Codul de procedura penala, obiectul judecatii il constituie fapta si persoana aratate in actul de sesizare[47].

 9. Supravegherea exercitata de procuror a intregii activitati de urmarire penala[48]

9.1. Consideratii generale

Principala sarcina a pocurorului in timpul urmaririi penale este supravegherea desfasurarii acestei activitati[49].

Cadrul legal al supravegherii urmaririi penale de catre procuror este fixat prin dispozitiile art. 216 - 220 si prin dispozitiile art. 31 lit a din Legea nr. 92/1992[50] privind organizarea judecatoreasca[51].

Procurorul vegheaza la respectarea libertatii individuale a cetatenilor, in sensul ca nici o persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe indicii temeinice de savarsire a unei fapte prevazute de legea penala, sa nu fie retinuta sau arestata decat in conditiile legale, in acest sens conducand si controland activitatea de cercetare a politiei si a altor organe.

El poate asista la orice act de cercetare penala sau poate sa-l efectueze personal. Poate cere spre verificare orice cauza penala de la organul de cercetare penala, acesta fiind obligat sa   i-o inainteze.

Procurorul poate da dispozitii obligatorii pentru organul de cercetare in vederea efectuarii oricarui act de urmarire penala, care sunt duse la indeplinire. In cazul in care organul de cercetare are obiectii referitoare la dispozitia procurorului, sesizeaza procurorul ierarhic, neantrerupand insa executarea acesteia, iar procurorul ierarhic superior verifica daca dispozitia procesuala a organului de urmarire penala este data cu nerespectarea legii, o infirma motivat.

Rolul controlului consta in respectarea dispozitiilor legale de catre organele judiciare ce efectueaza urmarirea penala, iar scopul il reprezinta descoperirea oricaror incalcari ale drepturilor partilor.

Legea pentru organizarea judecatoreasca nr. 92/1992 stabileste printre atributiile Ministerului Public in art. 31 lit. „a” obligatia de a supraveghea activitatea de urmarire penala efectuata de politie si de alte organe[52].

Legea[53] stabilind competenta procurorului in faza urmaririi[54] arata ca exercita supravegherea actelor de urmarire penala.

Obiectul supravegherii, modalitatile de exercitare a supravegherii, dispozitiile date de procuror si actele in care se materializeaza sunt detaliate in art. 216-220 Cod procedura penala.

Cum se implica si solutiile pe care le da procurorul le vom gasi in dispozitiile ce reglementeaza desfasurarea urmaririi penale[55].

In art. 216 se arata obiectivele care trebuie realizate de procuror in exercitarea supravegherii respectarii legii in activitatea de urmarire penala:

- vegheaza ca orice infractiune sa fie descoperita. In acest scop procurorul trebuie sa verifice daca toate sesizarile facute organelor de politie, parchetelor (care sunt trimise spre cercetare organelor de politie) sau altor organe si aflate la organele de politie spre cercetare, sunt puse pe rol si se fac actele de cercetare necesare;

- vegheaza ca orice infractor sa fie tras la raspundere penala. Procurorul va verifica sau cere spre verificare cauzele cu autori nedescoperiti, si daca este necesar, va da indrumarile si dispozitiile privind masurile ce trebuie intreprinse pentru descoperirea acestora. Dupa identificarea autorilor va indruma si dispune organelor de cercetare, daca este necesar, ce probe trebuie administrate si ce masuri procesuale trebuiesc luate;

- vegheaza ca nici o persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. „Indicii temeinice”, potrivit art. 143 alin.3, exista daca din datele existente in cauza rezulta ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea a savarsit fapta. Aceasta dispozitie obliga organul de cercetare penala sa caute date verosimile, verificabile, pentru a efectua acte de cercetare ce pot afecta persoana sau imaginea acesteia. Procurorul este garantul aplicarii de catre organele de cercetare a prezumtiei de nevinovatie;

- vegheaza ca nici o persoana sa nu fie retinuta sau arestata, decat in cazurile si conditiile prevazute de lege. In calitate de conducator al procesului penal si garant al aplicarii prezumtiei de nevinovatie procurorul va verifica, la sesizare sau din oficiu, ordonantele de retinere date de organele de cercetare penala, dispunand punerea de indata in libertate a celor retinuti sau arestati nelegal.

In conformitate cu dispozitiile art. 31 alin.1 lit.”b” din Legea nr.92/1992, art. 209 alin.1, art. 218 Cod procedura penala, procurorul conduce si controleaza activiatea de cercetare penala a politiei si a altor organe si supravegheaza ca actete de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.

Conducerea si controlul presupun o activitate permanenta si completa a procurorului de cunoastere a tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor de cercetare si implicarea in solutionarea acestora legal si temeinic.

In acest scop legea stabileste urmatoarele obligatii ale organelor de cercetare si drepturi ale procurorului:

            ● Organele de cercetare sunt obligate sa incunostiinteze de indata pe procuror despre infractiunile de care au luat cunostinta. Parchetul trebuie sa aiba o evidentta a acestor comunicari, urmand ca el sa aprecieze daca este cazul sa intervina;

● Procurorul poate sa asiste la efectuarea oricarui act de cercetare penala sau sa-l efectueze personal. Aceasta prevedere legala consacra rolul de conducator calificat si activ al procurorului asupra urmaririi penale. S-ar puea ca anumite acte sa prezinte o importanta deosebita pentru mersul cercetarilor sau o dificultate sporita si atunci, pentru reusita acestora, procurorul trebuie sa se implice asistand organul de cercetare la efectuarea lor sau efectuandu-le personal. In ambele situatii procurorul este conducatorul echipei de cercetare si da, daca este cazul, indrumari sau dispozitii carora organul de cercetare trebuie sa se conformeze;

● Daca nu participa personal la cercetari in cadrul atributiilor de control, procurorul poate sa ceara spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penala, care este obligat sa-l trimita, cu toate actele si datele privitoare la fapte care formeaza obiectul cercetarii. Dupa studierea dosarului poate sa dea indrumari sau dispozitii cu privire la actele de cercetare ce mai trebuie efectuate (218 aIin.3).

● Daca se constata nereguli, procurorul poate sa dispuna, dupa necesitate, ca intr-o cauza in care cercetarea penala trebuie efectuata de un anumit organ sa fie efectuata de un alt asemenea organ. Aici se impune precizarea ca organul la care se dispune trecerea cauzei sa aiba competenta de a efectua cercetare in aceasta cauza, iar procurorul care dispune trecerea cauzei sa faca parte din parchetul competent sa supravegheze cauza. Cele mai frecvente sunt cazurile cand se dispune trecerea cauzei de la un post de politie sau de la o formatiune ce isi desfasoara activitatea intr-un anumit sector (judiciar, economic, paza si ordine, circulatie etc.), dupa descoperirea autorului, la formatiunea cercetarii penale. Aceasta masura poate fi luata cu ocazia restituirii cauzei pentru completarea cercetarilor sau dupa infirmarea solutiei de neurmarire.

● In cazul in care se impune ca cercetarea sa se faca de organul de cercetare ierarhic superior, preluarea cauzei se dispune de parchetul care exercita supravegherea acestuia pe baza propunerii motivate a organului de cercetare care preia cauza si dupa incunostiintarea procurorului care exercita supravegherea acesteia, pentru a fi scoasa din evidenta. In acest fel se evita dublarea si eventuale cercetari paralele.

9.2. Verificarea dosarului de cercetare penala de catre procurer.

Aceasta sarcina deriva din Legea de organizare judecatoreasca, potrivit careia Ministerul Public reprezinta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si apara odinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor[56], legalitatea si impartialitatea[57].

Controlul legalitatii trebuie sa fie permanent si continuu si nu poate fi despartit de celelalte activitati de supraveghere. Aceasta activitate are loc din oficiu, dar se face si la sesizarea persoanelor interesate. In cazul constatarii ilegalitatii unui act sau  unei masuri procesuale, procurorul va dispune infirmarea actului conform prevederilor art. 220 Cod procedura penala.

In lege se prevede ca dispozitiile date de procuror in activitatea de supraveghere a urmaririi penale sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala si ca in exercitarea activitatii de supraveghere procurorul i-a masurile necesare sau da dispozitii organelor de cercetare  ca sa ia asemenea masuri.

Art. 219 Cod procedura penala prevede ca procurorul poate sa dea dispozitii cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala[58].

Dispozitiile se dau in scris si motivat[59] pentru a se evita orice neclaritati si pentru a se putea urmari executarea lor.

Aceste dispozitii sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala. In cazul in care organul de cercetare penala are de facut obiectii, poate sesiza procurorul ierarhic superior celui care a dat dispozitia, fara a intrerupe executarea lor. Procurorul in drept sa se pronunte asupra obiectiilor este obligat sa o faca in 3 zile.

9.3. Actele prin care procurorul exercita supravegherea

Actele prin care se exercita supravegherea procurorului sunt autorizarea, incuviintarea, confirmarea, aprobarea, avizarea si infirmarea.

● Autorizarea este actul procurorului anterior actului de urmarire penala, prin care se imputerniceste organul de cercetare penala sa-l efectueze[60]. In cazul in care se efectueaza fara a se obtine autorizarea, actul nu este valabil.

● Incuviintarea este actul procurorului prin care acesta isi exprima acordul cu efectuarea unui act de urmarire penala. Din acest motiv acest act poate fi incuviintat si ulterior actului de urmarire efectuat. Legea cere in putine cazuri ca un act sa fie incuviintat[61].

● Confirmarea este actul ulterior al procurorului prin care ratifica, legitimand unele acte efectuate de organele de cercetare penala. Astfel, cand procurorul constata ca pentru vreuna din infractiunile sau infractorii aratati in art. 207, 208 si 209 alin.3 si 4 urmarirea penala s-a facut de un alt organ decat cel prevazut in textele mentionate, ia masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent, ramanand valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate sau incuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu pot fi refacute (art. 268).

● Aprobarea este actul anterior al procurorului prin care acesta consimte la efectuarea unui act de urmarire penala. Fara acest consimtamant actul nu poate fi realizat[62].

● Avizarea este actul prin care procurorul isi exprima acordul cu organul de cercetare penala la luarea unei masuri a carei competenta este a altui organ[63].

● Infirmarea[64] este actul prin care procurorul, in calitatea sa de conducator al urmaririi penale, constatand ca un act sau o masura procesuala a organului de urmarire penala nu este efectuata cu respectarea dispozitiilor legale, il desfiinteaza motivat (art.220).

In virtutea principiului organizatoric al Ministerului Public, al controlului ierarhic, legea[65] prevede ca procurorul ierarhic superior poate sa indeplineasca oricare din atributiile procurorilor din subordine si sa suspende ori sa infirme actele si dispozitiile acestora, daca sunt contrare legii. In acest caz masurile luate de procurorul ierarhic superior celui ce exercita spravegherea cercetarii penale sunt obligatorii si pentru organul de cercetare penala.

Domeniul de aplicare vizeaza orice act constatat a fi ilegal, de la actul de incepere a urmaririi penale, al luarii unor masuri asiguratorii sau al masurii retinerii.

            Competenta de supraveghere apartine, potrivit art. 209 alin. 4 modificat prin Legea 45/1993, procurorului de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca in prima instanta cauza. Aceasta dispozitie face inaplicabila prevederea art. 264 alin. 2, potrivit careia rechizitoriul dat de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzator instantei competente sa judece cauza in fond este supus confirmarii procurorului de la parchetul acelei instante”. Incalcandu-se o dispozitie privind competenta materiala, urmarirea penala este lovita de nulitate absoluta. In situatia cauzelor preluate de un organ de cercetare central, pentru a face posibila supravegherea urmaririi penale, art. 217 alin. 3 prevede ca supravegherea se exercita de catre un procuror din Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie.

10. Dreptul partilor ori a aparatorului acestora de a se plange impotriva masurilor sau actelor de urmarire penala care le-au vatamat interesele legale[66]

Ca o garantie a respectarii legalitatii in procesul penal, legiuitorul a prevazut ca orice persoana nemultumita de actele si masurile dispuse in timpul urmaririi penale sa faca plangere impotriva acestora[67].

In conceptia legiuitorului, pot face o astfel de plangere nu numai persoanele care participa in calitate de parti in procesul penal, ci orice persoane ale caror interese legitime au fost vatamate printr-un act sau printr-o masura procesuala[68].

In conformitate cu prevederile art. 275 din Codul de procedura penala, orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, care se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala, iar potrivit art. 278 Cod procedura penala, plangerea impotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolva de prim-procurorul parchetului. In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior[69].

Pe langa aceste dispozitii care constituie dreptul comun in materie, impotriva unor acte procesuale exista si o reglementare speciala care, deroga de la cea prevazuta in art. 275-278. Aceasta priveste plangerile impotriva masurilor preventive luate de procuror in cursul urmaririi penale, care se solutioneaza dupa procedura stabilita in art. 140 indice1 coroborat cu art. 160 indice8 Cod procedura penala[70].

Plangerile formulate impotriva unor masuri luate de procuror in cadrul urmaririi penale, cum ar fi dispunerea unor solutii de neurmarire nu pot fi indreptate catre instantele judecatoresti conform reglementarilor legale in vigoare, dar Curtea Constitutionala a decis ca judecarea plangerii este posibila facandu-se o aplicare directa a art. 21 din Constitutie.

Prin decizia nr. 486/1997, Curtea Constitutionala a statuat, cu putere de lege pentru viitor, potrivit prevederilor art. 145 alin. 2 din Constitutie, ca persoanele nemultumite de modul de solutionare a plangerilor adresate Ministerului Public se pot adresa, in conformitate cu prevederile art. 21 din Constitutie, instantei de judecata care ar fi competenta sa judece cauza in fond[71].

Pentru punerea in valoare a acestei solutii a Curtii Constitutionale[72], care este in stricta concordanta cu prevederile legii fundamentale si a documentelor internationale care reglementeaza drepturile omului, la care tara noastra este parte, dispozitiile art. 278 Cod procedura penala ar trebui sa sufere unele modificari care sa vizeze in special:

► nominalizarea solutiilor care pot fi atacate;

► instanta competenta sa solutioneze aceste plangeri;

► persoanele care participa la judecarea plangerii;

► cine si unde se face cercetarea plangerii;

► ce probatorii pot fi administrate, procedura care trebuie urmata.

O situatie deosebita o reprezinta solutiile de neancepere a urmaririi penale cand singurul subiect cunoscut este persoana reclamanta.

In caz de admitere a plangerii aceasta poate viza doar completarea urmaririi penale, nu si fondul cauzei, deoarece instanta de judecata nu se poate antepronunta si da o solutie de condamnare in lipsa actului de sesizare (rechizitoriului) si nu poate impune o solutie de trimitere in judecata procurorului care este titularul actiunii penale si este independent, procesual fata de instanta, caile de atac si termenul de exercitare[73].

10.1. Natura juridica a plangerilor de competenta procurorului

Cu privire la natura juridica a plangerilor de competenta procurorului, potrivit art. 275-278 Cod procedura penala, apreciem ca acestea sunt:

- modalitati de exercitare a dreptului de aparare prin care orice persoana careia i s-a adus o vatamare intereselor sale legitime poate sa se planga impotriva masurilor si actelor de urmarire penala;

- modalitate suplimentara, de exercitare a controlului, la plangerea persoanei vatamate, in cadrul activitatii de supraveghere a cercetarilor ce include si dreptul sau de dispozitie (art.218) si pe de alta parte o modalitate de exercitare a controlului de catre procurorul ierarhic superior celui ce efectueaza personal urmarirea penala sau supravegheaza organul de cercetare penala (art.32 din Legea 92/1992);

- o cale de reformare, specifica urmaririi penale, ce vizeaza un act intocmit de organul inferior, intrucat plangerea se solutioneaza de procurorul ce exercita controlul.

Plangerea nu are caracter suspensiv, astfel ca in pofida existentei unei plangeri, masurile sau actele atacate se aduc la indeplinire pentru a nu se bloca urmarirea penala.

10.2. Masurile si actele ce pot fi atacate si persoanele ce au dreptul sa faca plangere

Obligatia de a respecta dispozitiile legale revine tuturor persoanelor si organelor care desfasoara activitati procesuale in cadrul procesului penal.

Dispozitiile art. 275 alin. 1 Cod procedura penala prevad ca plangerea se poate face impotriva masurilor si actelor de urmarire penala. Asadar, obiectul plangerii poate fi un act de urmarire penala ori o masura procesuala sau procedurala luata cu aceasta ocazie[74].

Organul de cercetare penala are la indemana alte mijloace procesuale decat plangerea (obiectiile la dispozitiile date de procuror), deoarece nu sunt afectate in drepturile lor ca persoane particulare (art.219).

Dispozitiile legale prevad ca poate forma obiectul plangerii si un act efectuat inainte de inceperea urmaririi penale, si anume rezolutia procurorului in cazul in care a dispus a nu se incepe urmarirea penala.

10.3. Plangerea impotriva masurilor sau a actelor intocmite de organul de cercetare penala

In acest caz, plangerea impotriva masurilor si actelor de cercetare penala se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala. Plangerea se poate depune fie direct la procuror, fie la organul de cercetare penala[75].

Cand plangerea este depusa la organul de cercetare penala, acesta este obligat ca in termen de 48 de ore de la primirea ei sa o inainteze procurorului. Odata cu inaintarea plangerii, organul de cercetare penala, daca este necesar, trebuie sa alature si explicatiile sale.

Termenul stabilit de lege pentru rezolvarea plangerii de catre procuror este de 20 de zile de la primire. Daca procurorul va considera necesar pentru solutionarea plangerii, in baza art. 218 alin.3 va solicita si dosarul impreuna cu explicatiile necesare.

Dupa solutionarea plangerii procurorului, acesta este obligat sa comunice persoanei care a facut plangerea modul in care a fost rezolvata (art.277).

11. Plangerea contra actelor procurorului

In cazul reglementarilor prevazute de art. 278 Cod procedura penala distingem doua categorii de masuri si acte ce pot fi atacate cu plangere:

► masurile si actele efectuate de procuror[76];

► masurile si actele efectuate de organul de cercetare penala pe baza dispozitiilor date de procuror[77];

            Intrucat in amble cazuri este atacata dispozitia, dreptul de a rezolva plangerea il are procurorul ierarhic superior si deci trebuiesc analizate dispozitiile legale in vigoare[78].

Procurorul care conduce Parchetul ierarhic superior din care face parte procurorul a carui masura sau act a fost contestata poate sa delege procurori din cadrul parchetului pe care il conduce, sa rezolve plangerea.

            Rezolvarea plangerilor se poate face si de procurorii inspectori din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie si din cadrul parchetelor de pe langa Curtile de Apel, dupa caz, care sunt competenti sa exercite controlul la unitatile in subordine[79].

Procedura si termenul de solutionare a plangerilor este comuna, dispozitiile art. 275-277 aplicandu-se corespunzator.

In cazul procedurii stabilite pentru masurile preventive luate de procuror, in art.140 indice1 alin.1 plangerea se adreseaza instantei. Aceasta posibilitate acordata invinuitului sau inculpatului nu exclude posibilitatea ca plangerea sa fie adresata procurorului ierarhic superior in baza art.278, deoarece nu poate fi limitat dreptul de control al acestuia.

Legea nu conditioneaza in mod expres termenul de introducere a plangerii. Daca se vor invoca masuri sau acte lovite de nulitate absoluta, plangerea se va putea face in tot timpul urmaririi penale si dupa inchiderea acesteia printr-o solutie de netrimitere in judecata pana la prescriptia raspunderii penale sau la aparitia unui caz de impiedicare a punerii in miscare sau de exercitare a actiunii penale.

Chiar daca in cauza se da rechizitoriu, aceasta poate forma obiectul plangerii. In cazul in care se vor invoca nulitati relative, plangerea se va putea face in tot cursul efectuarii actului sau, atunci cand partea a lipsit la efectuarea actului, cand a luat cunostinta, in cursul urmaririi penale. In celelalte cazuri, in tot cursul desfasurarii urmaririi penale si al existentei masurii[80].

CONCLUZI

Garantarea dreptului de aparare in procesul penal ca principiu fundamental al dreptului procesual nu poate fi abordat decat in conexiune cu celelalte principii fundamentale care guverneaza aceasta ramura de drept si implicit procesul penal.

Procesul penal se desfasoara pe baza principiilor aflarii adevarului, al egalitatii persoanelor in fata legii, al egalitatii armelor si al prezumtiei de nevinovatie drept urmare pentru a combate elementele care alcatuiesc si compun functia de invinuire, privita in ansamblul sau, se impune, in mod necesar, ca pe tot parcursul procesului penal sa se exercite dreptul de aparare

Dreptul de aparare poate fi definit ca fiind acel drept recunoscut invinuitului, inculpatului si celorlalte parti din procesul penal, in toate fazele acestuia , prin care se realizeaza o egaliatate de mijloace, necesare in scopul armonizarii intereselor de aparare ale societatii cu drepturile si libertatile individului.

Principiul garantarii dreptului la aparare, ca regula de baza a procesului penal, are ca finalitate necondamnarea nici unei persoane nevinovate si nici un vinovat sa nu suporte rigorile legii penale mai mult decat se cuvine.

Ideea dreptului la aparare se regaseste in cele mai vechi timpuri, inca din dreptul roman, cand nimeni nu putea fi judecat, nici macar sclavul, fara a fi aparat, dreptul de aparare fiind considerat o cerinta si o garantie, necesare pentru realizarea unui echilibru intre interesele persoanei si cele ale societatii.

Prin recunoasterea si garantarea dreptului la aparare, legiuitorul a impus organelor judiciare obligatia de a asigura efectiv partilor utilizarea tuturor mijloacelor procesuale in vederea stabilirii adevarului, astfel incat, pedeapsa pentru infractor, raspunderea civila a acestuia si a partii responsabile civilmente pe de o parte, cat si drepturile partii vatamate si ale partii civile, pe de alta parte, sa fie pe deplin dovedite sub toate aspectele, beneficiind de sprijinul avocatilor alesi sau numiti din oficiu in conditiile legii.

Garantiile procesuale sunt reprezentate de acele mijloace prevazute de lege care asigura ca drepturile acordate partilor sa poata fi exercitate deplin in vederea apararii intereselor legale ale acestora.

Bibliografie:

Aristotel, „Politica ”, Editura „Nationala ”, Bucuresti, 1924, pag 24;

Camelia Serban Morareanu – „Drept procesual pena l”, Editura Hamangiu, 2008;

Cristina I. Stoica si Jacice H. Webster – „Avocatul roman in sistemul de drept european. Profesia de avocat in Romania, realitati si perspective in cadrul procesului de integrare europeana ”, Editura << All Educational SA >>, Bucuresti, 1997, pag 13;

Constantin Mitrache - „Drept penal roman ”, Partea generala, editia a IV-a revazuta si adaugita, Casa de editura si presa Sansa, Bucuresti, 2000, pag. 30;

Dictionar enciclopedic roman, Editura Politica, Bucuresti, 1962, vol. I, pag. 178;

            Didier Julia, „Dicttonar de filosofie, Larousse ” , Editura Univers Enciclopedic,

Bucuresti, 1998, pag.242;

Dictionar de procedura penala, George Antoniu, Nicolae Volonciu si Nicolae Zaharia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988, pag. 217;

Dumitru G. Grama, „Evolutia principiilor de dreptate, libertate si egalitate in Moldova, pana la 1812 ”;

Emil Cernea- „Istoria Statului si Dreptului Romanesc ”, Curs Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept 1970, vol.II, pag. 42;

Eugenio Florian - „Drept procesual penal ”, editia a II-a ,Unione Tipografico Editrice Torinese, 1938, pag. 52-54;

G. Alexianu – „Curs de drept constitutional ”, vol I, Editura Casei Scoalelor, 1930, pag. 225;

George Antoniu – „Articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Implicatii asupra legislatiei romane ”, Studii de drept roman nr. 3-1993, pag. 257- 290;

Grigore Teodoru – „Drept procesual penal ”, partea ganerala, Tiparul Universitatii Alexandru loan Cuza din Iasi, 1986, pag. 38;

G. Vrabiescu - „Curs de procedura penala ”, Facultatea de drept din Bucuresti, 1947, pag . 14;

Hugo  Grotius, „Despre dreptul  razboiului si al pacii, Cartea prima ”, cap. I, pag.15, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, pag.109;

Ioan Iavorschi -„Dreptul feudal scris al Moldovei si Tarii Romanesti ”- Universitatea „A.I.Cuza”, Iasi, Litografia Invatamintului Unitatea Iasi, 1956, pag. 4;

Ion Ceterchi si altii – „Istoria dreptului Romanesc ”, Editura Academiei 1984, vol. II, partea a II-a, pag. 339;

Ion Diaconu, „Drepturile Omului ”, Institutul Roman pentru Drepurile Omului, Bucuresti, 1993, pag.5;

Ion Neagu, Stefan Cristea – „Sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal ”, Revista romana de drept nr. 7/1978, pag. 8;

Ion Suceava si altii, „Omul si drepturile sale ” , Bucuresti, 1991, pag 17;

Ion Tanoviceanu – „Tratat de Drept si Procedura Penala ”, Editia a II-a, 1927, Tipar << Curierul Judiciar >>  vol. IV, pag. 602;

Ionel Closca, Ion Suceava „Tratat de Drepturile Omului ”, Editura „Europa Nova , Bucuresti , 1995, pag. 25;

I. Ionescu -Dolj – „Curs de procedura penala romana ”, pag. 77;

Legiuirea Caragea a II-a, Editiune de C.N. Brailoiu, Bucuresti, Tipografia Nationala a lui Stephan Rassidescu 1865, pag. 334;

Ligia Danila „Organizarea si exercitarea profesiei de avocat ”, Editura Lumina Lex, pag. 16;

M.I.J. Chevalier, Cours d’histoire des Idees Politiques, Paris, 1957, pag 161;

Mihai Apetrei – „Drept procesual penal ”, Partea generala, vol. 1, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998, pag. 113;

Nicolae Balota - „Explorari in istoria universitatilor europene ”;

Nicolae Volonciu – „Drept procesual penal ” - Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1972, pag. 45;

Paul Negulescu – „Regulamentele organice ale Valahiei si Moldovei ”, vol. I, Bucuresti, Intreprinderea „EMINESCU ” S.A. 1944, pag. 109;

Pierre Bercis, „Guide des droits de l’homme; La conquete des libertes ”, Hachette Iivre, 1993, pag.89;

Raymond Bruyer (sous la direction de), „Lers sciences humannes et les droits de I’homme, Psihologie et sciences humaines”, Pierre Mardaga editew, Bruxelles, pag.18;

Rosetti ,Pamantul, satenii si stapanii in Moldova”, Bucuresti, 1907, pag.455;

St. G. Longinescu- ,,Istoria dreptului si procedurii penale Romane ”, Curs la Universitatea din Bucuresti, 1927;

Th. Codrescu, „Uricariul ”, vol. IV, Iasi, 1857, pag.396;

Titus Punga - „Drept de aparare, Exercitare abuziva ”, Revista de drept penal nr. 2/2001, pag. 110;

Traian Pop –„Drept procesual penal ”, volumul I , Partea introductiva, Tipografia Nationala S.A. CIuj, 1946, pag.70;

Tulbure Stefan Adrian si Tatu Angela Maria – „Tratat de drept procesual penal ”, Editura ALL BECK – 2001, pag. 50;

Vicenzo Manzini – „Tratat de drept procesual penal Italian ”, Torino, Editura Uniunea Tipografica, 1931 - 1932, vol. I, pag. 184-214;

Vintila Dongoroz - „Curs de drept penal si procedura penala ”, Editia II , 1947, pag. 657;

Vasile Pavaleanu - „Drept procesual penal ”- partea generala, Editura Lumina Lex, 2001, pag. 50;

Vlad Georgescu, Memoires et projets de reforme dans les Principautes Roumaines (1769-1830 ), Bucuresti, 1970, pag 46;

Voir Bill Climton,” L’engagement envers la digaite de I’homme, la democratie et Ia paix, discow prononce a I’umversite” du Connectitut en octobre 1998;



[1] Tulbure Stefan Adrian si Tatu Angela Maria – „Tratat de drept procesual penal ”, Editura ALL BECK – 2001, pag. 50;

[2] Nicolae Volonciu, „Tratat de procedura penala ”, Partea generala, vol I, Editura Paideia, Editia a III-a revizuita si adaugita, pag.108;

[3] Vezi si Livia Doina Stanciu – „Respectarea dreptului la aparare ”, revista de drept penal nr. 4/1999, pag. 64;

[4] Constitutia Romaniei a fost adoptata in Adunarea Constituanta la 21 noiembrie 1991 si a intrat in vigoare in urma aprobarii ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991;

[5] Vezi si Dorin Ciuncan – „Garantia asistentei juridice ”, Revista de drept penal nr. 2/2001, pag. 59;

[6] Articolul 3 din Codul de procedura penala.

[7] Vintila Dongoroz si altii – „Explicatii teoretice ale codului de procedura penala roman ”, vol. I, Partea generala, Editura Academiei, 1975, pag 362;

[8] Ion Neagu, „Tratat de Procedura Penala ”, Editura PRO 1997, pag. 363;

[9] George Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia – „Dictionar de procedura penala”,Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1988, pag 53.

[10] In speta, inculpata a fost citata sub numele de Kozma Paraschiva, desi in realitate se numea Gizella. O singura data inculpata a fost citata cu numele si prenumele corect, dar la acea data ea se afla in strainatate.Inculpata fiind judecata in lipsa, cu incalcarea prevederilor referitoare la procedura de citare, urmeaza sa fie admis recursul inculpatei, iar hotararea sa fie casata cu trimitere pentru rejudecare de aceeasi instanta; Intr-o alta speta, indicarea in citatie a numarului 17 in loc de 15-17, al imobilului unde intimatul domiciliaza, nu poate fi considerat motiv de anulare a hotararii pe calea contestatiei, potrivit art. 386 lit. a din C. pr.p., pentru neandeplinirea procedurii de citare conform legii, de vreme ce numarul imobilulul a fost indicat de contestator in cererea adresata instantei, iar agentul insarcinat cu indeplinirea acestei atributii a identificat domiciliul acestuia si a afisat citatia la usa locuintei sale. Prin cererea introdusa, B. I. a formulat contestatie in anulare, impotriva deciziei nr. 1458 din 4 august 1993 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie, Sectia penala. In motivarea contestatiei se arata ca, la data de 4 august 1993, cand s-a judecat recursul extraordinar impotriva sentintei penale nr. 430 din 13 martie 1992 a judecatoriei Timisoara si deciziei penale nr. 643 din 23 noiembrie 1992 a Tribunalului Judetean Timis - care a fost admis, dispunandu-se rejudecarea cauzei de Judecatoria Timisoara - procedura de citare nu a fost legal indeplinita, incalcandu-se dispozitiile art. 176 din Codul de pr. penala, in sensul ca nu a fost mentionata in citatie adresa completa la care domiciliaza contestatorul.Contestatia in anulare a fost apreciata ca nefondata. (Decizie penala nr. 2638 din 26 noiembrie 1993, emitent: Curtea Suprema de Justitie - s. penala nepublicata);

[11] Ori, instanta nu s-a conformat acestor dispozitii legale, intrucat, pe langa domiciliul avut la data savarsirii faptei, inculpatul indicase si domiciliul la care se mutase dupa savarsirea acesteia (cel al mamei sale), nu s-a dispus citarea sa la ambele domicilii pentru fiecare termen de judecata, ci a fost citat alternativ, mai intai la domiciliul mamei sale si apoi la domiciliul avut la data comiterii faptei, concomitent cu citarea prin afisare la usa instantei. Ori, in aceste conditii, este evident ca nu exista certitudinea ca inculpatul a luat cunostiinta, potrivit prevederilor legii, la data judecarii cauzei, incat hotararea pronuntata este lovita de nulitate absoluta, potrivit art. 197 C.proc.pen. In ceea ce priveste citarea inculpatului prin afisare la usa instantei, pe langa, ca, o atare modalitate de citare nu este prevazuta de lege, dar nici nu se impunea intrucat domiciliile unde acesta putea fi citat erau cunoscute, in cazul in care domiciliul inculpatului nu era cunoscut, citarea trebuia dispusa nu la usa instantei, ci la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala s-a savarsit infractiunea, asa cum se prevede la art. 177 alin. 4 C.proc pen. Ca urmare, recursul in anulare a fost admis si, casandu-se sentinta, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta. (Curtea de Apel CIuj - Decizia Sectiei penale nr. 748 din 24 martie 1998);

[12] Art. 183 alin. 2 „Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar inainte de a fi fost chemat prin citatie, daca organul de urmarire penala sau instanta constata motivat ca in interesul rezolvarii cauzei se impune aceasta masura ”;

[13] Incalcarea dispozitiei privind locul de citare si judecarea cauzei in lipsa inculpatului care nu s-a putut apara impun desfiintarea hotararii si trimiterea cauzei pentru rejudecarea in fond. Prin Sentinta penala nr. 1265 din 20 decembrie 2000, Tribunaul Timis l-a condamnat pe inculpatul T.D., in baza art. 208, 209 din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit b) din Codul penal la 8 ani de inchisoare. Impotriva sentintei a declarat apel inculpatul invocand nelegalitatea. Curtea de Apel Timisoara a admis apelul,  a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare in fond. Instanta l-a citat gresit pe inculpat indicand eronat numarul de casa, astfel incat judecata s-a desfasurat in lipsa inculpatului nelegal citat. Conform art. 379 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala sentinta urmeaza a se desfiinta cu trimiterea cauzei in vederea rejudecarii in fond. (Decizie penala nr. 124 din 15 martie 2001, Curtea de Apel Timisoara nepublicata);

[14] Cum inculpatul nu a instiintat instanta despre vreo schimbare de adresa, in mod corect el a fost citat la domiciliul indicat in primele declaratii, lipsa sa temporara din tara cu ocazia deselor deplasari in strainatate, in special in Turcia, neconstituind o schimbare de domiciliu in sensul legii penale;

[15] Intr-o cauza judecata de Curtea de Apel Bacau „Consumcoop ” Roznov nu a fost citata ca parte civila, desi la urmarirea penala s-a constituit parte civila cu suma de 195.961 lei, reprezentand prejudiciul cauzat de inculpati prin infractiunea de furt, instanta nepronuntandu-se cu privire la aceste despagubiri, ceea ce a adus o vatamare a drepturilor acesteia. Procedand la judecarea cauzei fara ca partea civila sa fie citata, prima instanta a pronuntat o hotarare nelegala, incalcandu-se dispozitiile legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal si care potrivit  art. 197 alin. 1 Cod procedura penala atrag nulitatea hotararii in conditiile aratate mai sus, apelul declarat de parchet este fondat si se impune desfiintarea hotararii si trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instante;

[16] In speta, prevederile textului de lege mentionat nu sunt incidente, dovada de citare indeplinind conditiile impuse de art. 176 si urmatoarele din Codul de procedura penala. In acest sens, potrivit actelor cauzei, contestatorul a fost citat pentru termenul din 4 august 1993 la adresa din Timisoara, str. Diana nr. 17, scara A, etaj 4, apartament 18, judetul Timis, adresa indicata de insusi condamnat in cererea sa inaintata Curtii Supreme de Justitie, dar in citatie la rubrica „numar ” a fost trecut „17 ” si nu „15-17 ” cum figureaza in actele de spatiu locativ;

[17] O speta solutionata de Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul W.M., cetatean sirian pentru tentativa de omor prevazuta de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal la 8 ani inchisoare. Prima instanta a pronuntat o sentinta nelegala, deoarece nu a dispus citarea inculpatului in conformitate cu art. 177 alin. 9 Cod procedura penala la adresa indicata in rechizitoriu, care constituia domiciliul inculpatului, si anume Republica Siria, localitatea Alep, strada ljdeide nr. 7, ci a dispus citarea prin afisare la Consiliul Local Arad. Ori, citarea prin afisare se face numai daca nu se cunoaste adresa unde locuieste invinuitul sau inculpatul si nici locul sau de munca. Curtea de Apel Timisoara a admis apelul declarat de inculpat si a dispus rejudecarea cauzei la Tribunalul Arad. (Decizia Sectiei penale nr. 748 din 21 martie 1998);

[18] Intr-o speta judecata de Curtea de Apel Galati, in recursul declarat in termen legal, inculpatul a cerut casarea cu trimitere pentru rejudecare a cauzei sustinand ca in apel nu a fost citat corect, intrucat a fost plecat din tara. Verificand actele dosarului, instanta a constat ca in declaratiile date in cursul urmaririi penale, inculpatul a indicat ca are domiciliul in Moinesti, str. M.Eminescu nr.1. Verificand buletinul de identitate al inculpatului, instanta de recurs observa ca acesta este domiciliul real al inculpatului fara a avea o alta mutatie de domiciliu sau resedinta.( Decizia penala nr. 244 din 22 mai 1997);

[19] Ion Neagu, „Tratat de Procedura Penala ” , Editura PRO 1997, pag. 68;

[20] Conventia pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, amendata prin Protocolul nr. 11 (intrat in vigoare la 01 noiembrie 1998), articolul 6 - Dreptul la un proces echitabil, pct. 3 Orice acuzat are, in special, dreptul: lit a) sa fie informat in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa; lit. e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere;

[21] Cazul LUEDICKE ,BELKACEM si KOC contra Germaniei. Obligarea strainilor condamnati la plata cheltuielilor de interpret in cadrul unei proceduri penale din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului editata de Institutul Roman pentru Drepturile Omului , 1997,pag. 277;

[22] Intr-o speta solutionata de instanta, inculpatul RAZIM MAHOMED, cetatean turc rezident in Romania din anul 1995 a declarat in fata organului de cercetare penala ca intelege limba romana dar nu stie sa scrie si sa citeasca, sens in care a acceptat sa semneze declaratia data cu ocazia audierii in prezenta aparatorului. In aceste conditii instanta de ford a dispus restituirea cauzei procurorului in baza art. 333 Cod procedura penala, pentru refacerea urmaririi penale cu asigurarea unui interpret, apreciindu-se ca au fost incalcate dispozitiile legale privind folosirea limbii in care se desfasoara procesul penal;

[23] George Antoniu – „Articolul 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Implicatii asupra legislatiei romane ”, Studii de drept roman nr. 3-1993, pag. 257- 290;

[24] Cazul BROZICEK contra Italiei - Judecarea in lipsa a unui strain traind in tara sa care nu a primit notificarea acuzatiei intr-o limba pe care o intelege. Din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului editata de Instititul Roman pentru Drepturile Omului, 1997,pag. 255;

[25] Art. 137 indice1 a fost introdus prin Legea nr. 45 din 1 iulie 1993;

[26] Amarie loan – „Sanctiunea nulitatii in cazul nerespectarii dispozitiilor art. 6 alin. 5 din Codul de procedura penala ”, Pro Lege nr. 4/2000, pag. 34-38;

[27] A se vedea si George Antoniu - Articolul 6 din Conventia Eurapeana a Drepturilor Omului. Implicatii asupra legislatiei romane, Studii de drept roman nr. 3-1993, pag. 257- 290;

[28] Amarie Ion – „Despre obligativitatea organului de urmarire penala de a incunostiinta pe invinuit sau inculpat ca are dreptul de a fi asistat de un aparator in tot cursul procesului penal”, Pro Lege nr. 2/1999, pag. 42-46;

[29] Notes d’information No.11 sur la jurisprudence de Ia Cour, octobre 1999;

[30] Amarie Ion - „Despre obligativitatea organului de urmarire penala de a incunostiinta pe invinuit sau inculpat ca are dreptul de a fi asistat de un aparator in tot cursul procesului penal ”, Pro Lege nr. 2/1999, pag. 42-46;

[31] Art.66 alin.2 Cod procedura penala;

[32] Vezi si Titus Punga - Drept de aparare, Exercitare abuziva, Revista de drept penal nr. 2/2001, pag. 110;

[33] Ignorarea cererii aparatorului ales de amanare a procesului penal pentru imposibilitatea studierii dosarului si fortarea in acest fel a celeritatii rezolvarii cauzei, cu consecinta privarii inculpatului de un drept esential, de dreptul la aparare, face ca decizia pronuntata sa fie nelegala si netemeinica, ceea ce atrage casarea hotararii pronuntate in aceste conditii, in temeiul art. 385 9 alin 1.  pct. 10 cod procedura penala. In speta inculpatul isi angajase avocat cu o zi inainte de termenul de apel, dovedind prin aceasta ca a inteles sa-si sustina motivele care l-au determinat sa atace sentinta de condamnare printr-o aparare calificata. Solutionand apelul in lipsa inculpatului si al  aparatorului ales al acestuia, ce avea atasat la dosar imputernicirea avocatiala, tribunalul a incalcat prevederile art. 6 si ale art. 171 Cod procedura penala, cu privire la garantarea dreptului la aparare, potrivit caruia in tot cursul procesului partile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. S-a apreciat de catre curte, ca prin respingerea cererii de amanare, inculpatului i s-a adus o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, conform art. 385 15, pct. 2 lit. c cod procedura penala (Curtea de Apel Cluj, Sectia Penala, decizia nr. 59 din 21 ianuarie 1999);

[34] A se vedea Ioan Doltu, „Probele si mijloacele de proba cu privire speciala la declaratiile invinuitului sau ale inculpatului ca mijloace de proba si aparare in procesul penal roman”, Editura Dobrogea, Constanta, 1997, pag. 160;

[35] Potrivit art. 323 Cod procedura penala, dupa citirea actului de sesizare, instanta are obligatia de a-l asculta pe inculpat. Acest act procedural constituind unul din aspectele esentiale ale dreptului de aparare, si nu numai administrarea unei probe, neascultarea inculpatului face ca hotararea pronuntata sa fie lovita de nulitate absoluta (art. 197 alin. 2 C.pr.pen), care nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea sentintei (Tribunalul Hunedoara, Decizia penala nr. 855/1983, Revista Romana de Drept nr. 10/1984, pag. 77);

[36] A se vedea loan Doltu , „Probele si mijloacele de proba cu privire speciala la declaratiile invinuitului sau ale inculpatului ca mijloace de proba si aparare in procesul penal roman ”, Editura Dobrogea, Constanta, 1997, pag. 178 si urmatoarele;

[37] Art.3 24 Cod procedura penala;

[38] Dongoroz Vintila si altii – „Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala ”, Vol. II, partea Speciala, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag. 253;

[39] Prin sentinta penala nr. 31/1998 Tribunalul Timis a dispus in baza art. 333 Cod procedura penala restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, pentru completarea urmaririi penale in sensul de a fi identificata partea vatamata a infractiunii de talharie savarsita de inculpatul P.R., dispunand revocarea arestarii preventive a inculpatului si punerea sa in libertate. Instanta a apreciat ca urmarirea penala este incomleta, fiind necesara stabilirea identitatii victimei  infractiunii de talharie a carei prezenta in instanta in vederea audierii este indispensabila, iar aceasta nu se poate face decat cu mare intarziere. Existenta unor contradictii intre declaratiile inculpatului, martorului, si ale presupusei parti vatamate, precum si imprejurarea ca unii dintre acestia si-au modificat sau retractat in instanta declaratiile date la urmarirea penala, nu constituie un temei legal pentru restituirea cauzei parchetului in vederea completarii urmaririi penale. Clarificarca contradictiilor poate fi facuta in cursul cercetarii judecatoresti prin efectuarea unor confruntari si administrarea de probe necesare aflarii adevarului, instanta urmand sa retina numai acele fapte si imprejurari care ii formeaza convingerea ca reprezinta adevarul. In speta, prima instanta, prin exercitarea rolului activ putea sa elucideze imprejurarea pentru care a dispus restituirea, fara nici o intarziere, prin simpla confruntare a martorului C.A. cu partea vatamata si a acestora cu politistii care au intocmit procesul-verbal de cercetare a locului faptei si de inregistrare a plangerii penale a partii vatamate. Curtea de Apel Timisoara a admis recursul parchetului, a casat sentinta primei instante care a fost data cu incalcarea art. 333 Cod procedura penala si a trimis cauza pentru continuarea judecatii la TribunaluI Timis.( Decizie Penala nr. 291 din 11 martie 1998, Curtea de Apel Timisoara, publicata in culegere de decizii pe anuI 1998);

[40] Efectuarea actelor de urmarire penala cu incalcarea dreptului de aparare atrage nulitatea absoluta a acestor acte, conform art. 197 alin. 2 si 3 Cod procedura penala. In speta, s-a retinut ca la data de 28 august 1993 s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de C.Gh. pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal si la aceeasi data s-a dispus si arestarea preventiva a acestuia pe o durata de 5 zile. Dupa arestarea preventiva invinuitului i s-au luat mai multe declaratii - toate fiind datate 28 august 1993 - fara a fi prezent aparator, data la care au fost ascultati si mai multi martori. Doar la data de 2 septembrie 1993, cand a fost pusa in miscare actiunea penala si s-a dispus arestarea preventiva pentru 25 zile, s-a asigurat aparator din oficiu la ascultare. Organul de umarire penala dispunand arestarea invinuitului si ascultarea ulterioara a sa in lipsa unui avocat a incalcat dispozitiile:

- art. 23 si 24 din Consitutia Romaniei unde printre drepturile fundamentale ale cetatenilor este inscris si dreptul de aparare garantat in tot cursul procesului penal;

- art. 6 Cod procedura penala - astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 30/1990. Art. 6 alin. 4 Cod procedura penala, care obliga organele judiciare sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat inainte de a se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare;

- art. 171 alin. 2 Cod procedura penala care pevede asistenta obligatorie a invinuitului sau inculpatului cand acesta este arestat chiar in alta cauza;                                                                                                                                                                                                                                                   - art. 172 alin. 2 Cod procedura penala care obliga organul de urmarire penala sa asigure prezenta aparatorului, cand asistenta juridica este obligatorie;

Tribunalul Bacau investit cu judecarea infractiunii prevazuta de art. 20 - 174 Cod penal, prin sentinta penala nr. 70/ 1994, a dispus restiturea cauzei la Parchet in conformitate cu art. 333 Cod procedura penala, pentru refacerea urmaririi penale. Recursul declarat de parchet a fost respins, mentinandu-se solutia instantei pentru considerentele aratate. (Curtea de Apel Bacau, Decizie penala nr. 266 din 12 iulie 1994, publicata in: Jurisprudenta din 1995);                  

[41] Revista Romana de Drept nr.2/1974, pag. 68; Tribunalul Timis, decizia penala nr.184/ 1973;

[42] Ion Neagu, opera citata, pag. 506;

[43] Revista Romana de Drept nr. 10/1974; Tribunalul Suprem, sectia penala, dec. 344/1974;

[44] Tribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr.489/1978, R.II, p.366; C.Bulai, Drept penal, parte generala, T.U.B. 1987, p. 348-349; Ion Neagu, op.cit., p.506, in sensul neoperarii art. 334 C. pr. pen.; pentru un punct de vedere contrar N. Volonciu, op.cit,p.203;

[45] Revista Romana de Drept nr.6/1973, pag. 165; Revista Romana de Drept nr. 11/1978, pag .67;

[46] Art. 317, alin 1, teza a Il-a Cod procedura penala;

[47] In consecinta, daca furtul unor bunuri este aratat in rechizitoriu ca a fost savarsit de inculpat, dar se considera gresit ca sustragerea este absorbita de o alta infractiune care, singura este mentionata in dispozitivul rechizitoriului, instanta trebuie sa se considere legal sesizata pentru ambele infractiuni, fara a fi necesar ca procurorul sa ceara, conform art. 336 din acelasi cod, extinderea procesului penal pentru alte fapte. Prin sentinta penala nr. 28 din 23 februarie 1995 a Tribunalului Maramures, inculpatele M.A. si R.D. au fost condamnate pentru savarsirea infractiunii de distrugere si semnalizare falsa, prevazuta in art. 276, alin. 1 din Codul penal, si a infractiunii de furt calificat in paguba proprietatii publice, prevazuta in art. 208 alin, 1 raportat la art. 209 lit. a si art. 224 alin. 1 din Codul penal. Instanta a retinut ca, la data de 2 iunie 1992, cele doua inculpate au taiat cablul de telecomunicatie de pe terasamentul de cale ferata dintre statiile C.F.R. Baia Mare Sud si Baia Mare Nord, iar dupa inlaturarea, prin ardere, a stratului izolator, au scos firele de cupru pe care le-au vandut. Prin decizia nr. 77 din 16 mai 1995 a Curtii de Apel Cluj, Sectia penala, au fost admise apelurile declarate de inculpate si s-a dispus incetarea procesului penal cu privire la infractiunea de furt calificat in paguba proprietatii publice, in baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f din Codul de procedura penala. Pentru adoptarea acestei hotarari instanta de apel a retinut ca, prin rechizitoriu, inculpatele au fost trimise in judecata numai pentru savarsirea infractiunii prevazute in art. 276 alin. 1 din Codul penal si prima instanta nu s-a pronuntat cu privire la cererea de extindere a procesului penal formulata de procuror, iar acesta nu a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunea de furt calificat in paguba proprietatii publice, nefiind astfel respectate dispozitiile legale privitoare la sesizarea instantei pentru aceasta fapta. Recursul declarat de procuror este fondat. Conform art. 317 din Codul de procedura penala, instantele de judecata sunt investite cu privire la faptele, persoanele aratate in actul de sesizare, nefiind relevanta, sub acest aspect, incadrarea juridica data faptelor prin rechizitoriu. Infractiunea de furt savarsita de inculpate a fost expusa, in cuprinsul rechizitoriului, in toate elementele sale constitutive, mentionandu-se ca neretinerea ei in sarcina inculpatelor se datoreaza absorbirii in continutul infractiunii prevazute in art. 276 alin. 1 din Codul penal. De altfel, asa cum rezulta din lucrarile dosarului, urmarirea penala s-a desfasurat, pe intregul ei parcurs, si sub aspectul comiterii de catre inculpate a inractiunii de furt. Prin urmare, Tribunalul Maramures a fost investit si cu judecarea infractiunii de furt, indiferent de incadrarea juridica data faptelor prin rechizitoriu, nemaifiind necesara extinderea procesului penal cu privire la aceasta infractiune.Totodata, este de observat ca fapta de a sustrage bunurile la care se refera prevederile art. 276 alin. 1 teza I din Codul penal nu face parte din latura obiectiva a acestei infractiuni, care se consuma in mometul distrugerii, degradarii sau aducerii in stare de neantrebuintare a liniei ferate sau a instalatiilor de cale ferata, ci se constituie intr-o infractiune distincta, ulterioara, de insusire a bunurilor deteriorate, de luare a lor, pe nedrept, din posesia persoanei vatamate. In consecinta, Instanta de apel a dispus in mod gresit admiterea apelurilor declarate de inculpate si incetarea procesului penal cu privire la aceasta infractiune. (Curtea Suprema de Justitie - sectia penala, Decizie Penala Nr. 176 din 26 ianuarie 1996 publicata in: „D.C.S.J.” 1997- Set 4);

[48] Vezi si Nicolae Cochinescu – „Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire” - Revista de drept penal nr. 2/1999, pag. 31;

[49] Volonciu Nicolae – „Tratat de procedura penala ”, Partea speciala, vol. II Editia a III-a revizuita si adaugita, Bucuresti, Editura << Paideia>>, 1998, pag. 29;

[50] <<efectuarea urmaririi penale si, dupa caz, supravegherea acesteia in exercitarea acestei atributii procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si a altor organe, care sunt obligate sa aduca la indeplinire dispozitiile procurorului, in conditiile legii >>;

[51] Neagu Ion – „Drept procesual penal ” - Tratat - Editura Global Lex, 2002, pag. 515;

[52] Tulbure Adrian Stefan – „Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala, Pro Lege, nr. 2/1998, pag. 18-23 si Revista de drept penal nr. 3/ 1999, pag. 44- 47;

[53] Art. 209 alin.1 Cod procedura penala;

[54] In situatiile prevazute de art. 209 Cod procedura penala, procurorul este cel care este obligat sa efectueze urmarirea penala in intregime. Aceasta inseamna ca daca el realizeaza numai unele acte de urmarire sau doar intocmeste rechizitoriul, cerinta impusa de art. 209 Cod procedura penala nu este realizata. Prin sentinta penala nr. 562/1998 Tribunalul Timis l-a condamnat pe inculpatul B.I., in baza art. 20 Cod penal combinat cu art. 174 Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal, prin inlaturarea dispozitiilor art. 176 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 4 ani inchisoare. Impotriva acestei hotarari a declarat apel inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei, deoarece a recunoscut comiterea faptei si are 4 copii minori in intretinere. Curtea de Apel Timisoara, sectia penala, a admis apelul inculpatului, dar nu pentru motivul invocat, ci pentru motivul constatat din oficiu, in sensul ca urmarirea penala nu a fost efectuata de organul competent, in conformitate cu art. 209 Cod procedura penala. Din actele de la dosar rezulta ca urmarirea penala s-a facut cu incalcarea prevederilor art. 270 lit. c Cod procedura penala raportat la art. 273 Cod procedura penala, prin aceea ca nu a fost efectuata de procuror sau de un organ delegat de procuror sa o efectueze. Asa fiind, s-a admis apelul declarat de inculpat si s-a desfiintat sentinta primei instante. Rejudecandu-se cauza, s-a constatat nulitatea actelor de urmarire penala si s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis pentru refacerea urmaririi penale. Cu toate acestea nu este exclusa efectuarea unor acte de urmarire de catre organele de cercetare penala in caz de urgenta ( art. 213 Cod procedura penala) sau in temeiul delegarii (conform art. 217 aIln. 4 Cod procedura penala). (Decizie penala nr. 377 din 5 octombrie 1998, Curtea de Apel Timisoara, publicata in: culegere de decizii pe anul 1998);

[55] Art.221-278 Cod procedura penala;

[56] Ministerul public reprezinta, in activitatea judiciara interesele generale ale societatii, apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. (Art.2 alin.4 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca);

[57] Activitatea Ministerului Public este organizata potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si al controlului ierarhic. Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul legii si pentru asigurarea respectarii acesteia (Art.30 alin.2);

[58] Procurorul poate sa dea dispozitii cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Dispozitiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cerceare penala. Daca acest organ are de facut obiectii, poate sesiza pe prim-procurorul parchetului sau, cand dispozitiile sunt date de acesta pe procurorul ierarhic superior, fara a intrerupe executarea lor. In termen de 3 zile de la sesizare prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior este obligat sa se pronunte;

[59] Procurorul ia masuri  si da dispozitii in scris si motivat (art. 216 alin.4 C.p.p);

[60] De exemplu inregistrarea pe banda magnetica ale unor convorbiri se face cu autorizarea motivata a procurorului competent - art. 91, perchezitia domiciliara se face cu autorizarea procurorului – art. 101;

[61] Exhumarea in vederea constatarii cauzelor mortii - art. 114 al. 2 Cod procedura penala;

[62] Internarea invinuitului sau inculpatului intr-un institut sanitar de specialitate in vederea efectuarii expertizei obligatorii conform art. 117 Cod procedrura penala;

[63] Propunerea organului de cercetare, pentru prelungirea arestarii preventive de catre instanta, ce se face procurorului ierarhic superior celui care exercita supravegherea, se face cu avizul acestuia din urma conf. Art.156 Cod procedura penala;

[64] Desfiintarea unui act sau a unei masuri procesuale efectuata cu incalcarea dispozitiilor legale. In procesul penal procurorul are dreptul si obligatia de a informa motivat actele sau masurile pocesuale ale organului de urmarire penala atunci cand constata ilegalitatea lor. (George Antoniu, Nicolae Volonciu si Nicolae Zaharia, opera citata, pag. 128);

[65] Art. 32 alin.3 din Legea 92/1992 privind organizarea judecatoreasca;

[66] Vezi Adrian Stefan Tulbure – „Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala”, Revista de drept penal nr. 1/1999, pag. 98;

[67] Ion Neagu – „Drept procesual penal – Tratat - Editura Global Lex, 2002 pag. 563;

[68] lon Neagu, „Tratat de Procedura Penala ” - Editura PRO 1997, pag. 458.

[69] Reclamanta a chemat in judecata Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste pentru solutiile netemeinice si nelegale date plangerilor penale in dosarele nr. 388/1995, 2178/1995 si 2788/1996, solutii care ii aduc grave vatamari morale si materiale. Prin sentinta civila nr. 645 din 26 mai 1999 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia contencios adminstrativ a fost respinsa, ca inadmisibila, actiunea. Reclamanta a declarat recurs, sustinand in principal nelegalitatea acesteia, iar in subsidiar trimiterea dosarului la instanta competenta. Recursul este nefondat. Potrivit dispozitiilor art. 2 lit c din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul admnistrativ, nu pot fi atacate in justitie, actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara. In conformitate cu prevederile art. 275 din Codul de procedura penala, orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, care se adreseaza procurorului care supravegheaza actvitatea organului de cercetare penala, iar potrivit art. 278, plangerea impotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolva de prim-procurorul parchetului. In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior. Asa fiind, in mod corect instanta de fond a respins actiunea reclamantei, ca inadmisibila. Fata de cele aratate si avand in vedere ca nici din oficiu nu se constata existenta vreunui motiv de casare, recursul declarat de reclamanta urmeaza a fi respins (Curtea Suprema de Justitie, Decizie contencios nr. 215 din 25 ianuarie 2000 - s. contecios nepublicata);

[70] Tulbure Adrian Stefan – „Plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala ”, Pro Lege nr. 1/1999, pag.94-98; Revista de drept penal nr.1/1999, pag.98-100;

[71] Herghelegiu Liviu – „Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala”, Revista de drept penal nr.3/2001, pag. 88-89;

[72] Vezi si Liviu Herghelegiu – „Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala ”, Revista romana de drept nr. 31/2001, pag. 88;

[73] Tulbure Adrian Stefan – „ Plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala ”, Pro Lege, nr. 1/1999, pag. 94-98; Revista de drept penal nr.1/1999, pag.98-100;

[74] Dongoroz Vintila si altii – „Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala ”, Vol II, partea speciala, Bucuresti, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag. 91;

[75] Vezi si Simona Cristina Rusu – „Plangerea impotriva solutiilor dispuse de procuror ”, Revista de drept penal nr. 2/2001, pag. 64;

[76] Vezi si Angela Boureanu – „Functia de invinuire exercitata de procuror in faza de urmarire penala ” , Revista romana de drept nr. 3/1999, pag. 84;

[77] Vezi si Adrian Stefan Tulbure- „Supravegherea  exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala ”, Revista de drept penal nr. 3/1999, pag. 44;

[78] Art.32 din Legea nr.92 /1992 privind organizarea judecatoreasca;

[79] Art.41 si art.43 alin.3 din Legea nr.92/1992 privind organizarea judecatoreasca;

[80] Cum este cazul masurilor preventive.




loading...





.com Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




PROCEDURA EMITERII SAU ADOPTARII ACTELOR ADMINISTRATIVE
Organele comunitare de jurisdictie. Rolul lor in mecanismul comunitar
SUSPENDAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE
Definitia si natura juridica a contractelor informatice
Ipoteza normei de drept administrativ
Pedepsele pentru minori
Documentele precursoare Declaratiei Universale a Drepturilor Omului
Mijloace de plata in Internet



loading...

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu